Posts Tagged → medici

Dragnea te da afara din tara daca nu esti medic…

Guru finantelor romanesti, Liviu, a emanat inca o idee menita sa asigure cresterea spectaculoasa a economiei. Acoperind practic toate domeniile, autodidactul ataca cu curaj problema medicinei romanesti. Asa cum o intelege el.

Afima sus si tare ca incepand cu 2018 medicii nu vor mai plati impozite in Romania. Dupa o ora de stupefactie toata tara a inceput sa-si puna intrebari.

Iata cateva:
– despre care medici vorbeste domnul Dragnea? Cei de la stat, cei din privat, sau despre toti?

– in aceasta psihoza creata de vestea marelui conductor, parintii ii orienteaza pe copii spre medicina. Nu sunt prea putine cele 8 spitale regionale si unul republican din programul de guvernare in aceste conditii?

– ce vor face doctorii din Ungaria, Bulgaria, Moldova si Serbia? Vin toti sa-si declare afacerea in Romania? Dar ce facem cu romanii nostri atunci?

– ce vom face cand vom avea mai multi doctori decat farmacii, cazinouri si case de pariuri?

– ce facem daca romanii devin mai sanatosi?

– cine va plati pentru translatorii din spitale? crede cineva ca studentii straini la medicina din Algeria, Iran, Liban, Libia, Congo, Pakistan, Bangladesh mai pleaca acasa?

– dar noi astia care nu suntem medici ce facem? noi putem sa plecam?

Avem si o veste buna. Se pare ca daca esti doctor si vrei sa beneficiezi de aceasta scutire de impozite, trebuie sa ai domiciliu in Teleorman. Si uite asa se rezolva si decalajul economic dintre judetele tarii! Tare carmaciu, nu!

P.S. Urmeaza planul diabolic de “repopulare” a judetului Teleorman cu librarii.

Despre viitorul sumbru al sănătății

Piața sănătății din România este din ce în ce mai puțin atractivă pentru forța de muncă din acest domeniu. Medicii aleg să plece în Occident, unde sînt plătiți mai bine și au un alt statut sau aleg să-și schimbe meseria, absolvenții învățămîntului medical aleg să nu profeseze în medicină iar tinerii care ar dori să fie medici sînt descurajați să urmeze o carieră de medic de salarizarea proastă, de condițiile precare din sistemul medical și, nu mai puțin important, de deprecierea statutului medicului în societate.

Acestea sînt efectele devastatoare pe termen lung. Vom ajunge o țară fără medici, iar dreptul la sănătate, atît de invocat și clamat de stînga, nu ne va folosi la nimic. Nimeni nu ne va lua dreptul la sănătate ieftină sau gratuită, el va fi la fel de bățos ca și acum, însă ne vom îmbolnăvi și muri pe capete în lipsa medicilor.

Ca să ajungi un medic prost plătit la 31-32 de ani, atunci cînd îți începi cu adevărat cariera, după 6 ani de facultate, după 3 sau 5 ani de rezidențiat și încă un an de stagiatură, trebuie să cheltui mai mult decît cîștigi toată tinerețea, timp de 10-12 ani. Facultatea de medicină chiar nu e genul de facultate pe care s-o faci în paralel cu munca și nici medicina nu e un al doilea job sau unul dintre cele două-trei joburi pe care le faci în paralel. Meidicina înseamnă ore întregi de studiu, ore în care ai nevoie de bani și în care nu poți munci pentru a cîștiga bani. Și nimeni nu-ți dă pe gratis, chit că ești medic sau vrei să devii. Dacă șantajul etic merge față de medici, ei bine, medicii nu-l pot folosi față de taximetriști, dezvoltatori imobiliari, vînzători la piață, instalatori sau producători de haine. Medicii trebuie să plătească. Trăitul îi costă. Putem spune că nu-i obligă nimeni să se facă medici și dacă nu suportă sau nu rezistă, să nu mai urmeze o astfel de carieră. Exact aceasta e problema. Le-am zis-o de atîtea ori, încît au început să ne asculte.

Medicii, ca și profesorii dealtfel, sînt folosiți de către politicieni ca monedă de schimb pentru voturi. Sînt sclavii promiși. ”Îmi dai votul, îți dau sănătate ieftină sau gratuită, am niște sclavi pe care îi folosesc pentru asta.” Piața sănătății este profund dereglată de către stat, care suge puterea de cumpărare a clienților, care administrează prost sau mafiot banii și resursa umană.

Cîți medici vom avea peste zece ani sau douăzeci de ani? Cît de bine pregătiți vor fi aceștia? Cum se împacă colapsul sistemului de sănătate cu colapsul sistemului de pensii? Peste treizeci de ani vom fi o generație de moși eutanasiabili, din lipsă de pensii și medici. Nici măcar nu va avea cine să ne eutanasieze, o s-o facem între noi, cu pietre.

Ne place sau nu, medicina se supune și ea legilor pieței. Știu că toată lumea bună la suflet, generoasă, umană, zice că nu e așa, că sănătatea nu se supune și nu trebuie să se supună legilor pieței. Dar ce ne facem cu medicii sau posibilii viitori medici care se supun legilor pieței, și în absența unei oferte financiare și profesionale consistente, aleg să iasă din sistem, să nu intre în sistem sau să plece în afară?

În logica actualei clase politice, indiferent de partid, pentru refacerea corpului medical ar fi două soluții:

  1. Închidem granițele pentru medici. Medicii și studenții la medicină nu mai au dreptul să iasă din țară. Va exista o bază de date, la nivel național, care va conține datele personale și pozele tuturor medicilor și studenților la medicină, cît și ale rudelor de gradul I și II ale acestora. Nu numai medicul sau studentul la medicină nu va avea dreptul să iasă din țară, dar nici familia sa nu va avea acest drept, decît separat. Dacă medicul nostru are soție și trei copii, aceasta nu va putea ieși din țară cu toți copiii. Pe lîngă soț, va trebui să rămînă acasă cel puțin un copil. La fel și cu familia de proveniență. Nu vor avea dreptul să iasă din țară ambii părinți în același timp. Întotdeauna va trebui să rămînă în țară un părinte. Pentru a nu încărca sistemul vamal, vor fi prevăzute amenzi foarte mari pentru cei care încalcă legea, pentru a descuraja tentativele.
  2. Se vor face recrutări obligatorii pentru sistemul de sănătate, așa cum se făceau pe timpuri pentru armată. Elevii vor fi monitorizați, încă de la gimnaziu iar cei care dovedesc calități  necesare profesiunii de medic, vor fi recrutați și trimiși la școli medicale (licee, facultăți). Învățămîntul medical va fi organizat pe modelul celui militar iar liceele și facultățile se vor numi Unități Medicale și vor primi indicativ. Dezertarea se va pedepsi la fel ca și în sistemul militar.

Acestea sînt singurele soluții capabile să salveze corpul medical de la dispariție care pot fi găsite de actuala clasă politică.

Evident, că mai sînt și alte soluții, dar acelea nu respectă principiul populist-politic al sclavagismului medical: ”Am niște sclavi, ți-i trimit să te facă bine pe gratis. Dacă îmi dai votul și mă lași să-ți iau bani. Mersi.” Despre celelalte soluții vom discuta noi.

Spaga, expresie a bunului simt

Șpaga a salvat sistemul de sănătate românesc, atît cît se poate salva din el. Datorită șpăgii (grație, mulțumită) nu au plecat toți medicii din Romania, datorită șpăgii încă mai există tineri care vor să intre în sistemul de sănătate (ca medici, asistenți). Șpaga e cel mai de bun simț și moral lucru care s-a întîmplat sistemului de sănătate. Chiar și faptul că e un venit nefiscalizat nu e altceva decît o răzbunare justificată a bunului simț împotriva minciunii și ipocriziei statului.

Dacă statul, prin intermediul politicienilor și funcționarilor, ia banii cetățeanului și îi dă în mod egal tuturor medicilor și asistenților (sau pe criterii de vechime, influență în interiorul sistemului etc) șpaga se dă celor care merită, se dă în spitalele și clinicile mari, recunoscute, se dă medicilor buni, recunoscuți, pentru care există cerere.

Trebuie să spun că n-am dat niciodată șpagă la privat. La stat am dat aproape întotdeauna și a meritat toți banii.  A meritat toți banii dați șpagă, nu și banii dați sistemului prin asigurări.

Iată ce scriam în ianuarie:

”Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.” (Piața politică, medicii și profesorii, 20 ianuarie 2012, Blogary)

” Să presupunem că din cauza salariilor mici din sistem, într-o ţară nu se mai face nimeni medic. Pur şi simplu, nu se mai duce nimeni la Facultatea de Medicină, ca să-şi piardă 10 ani din viaţă prin diverse forme de instruire, să-şi piardă tinereţea învăţînd în timp ce viitorii lui pacienţi o freacă la un barbut în faţa blocului, o bere la pet şi un viol în spatele discotecii, să-şi distrugă viaţa personală pierzînd zilele şi nopţile prin spital, să opereze pe cord beţivi tăiaţi la ştirile de la ora 5. Condiţiile din sistemul de sănătate şi salariile sînt atît de mici încît nimeni nu se mai îndreaptă spre Facultatea de Medicină, această instituţie-fantomă, ajunsă în paragină, cu cîteva asistente medicale ceva mai răsărite, pe post de profesori universitari, după ce ultimul profesor universitar medic va fi murit de bătrîneţe şi ai cărei puţini absolvenţi pleacă spre zări mai apusene. Astfel, în cîţiva ani, singurii care mai fac operaţii pe cord şi creier sînt locotenenţii lui Sile şi Nuţu Cămătaru şi Clanul sportivilor iar singurii care mai prescriu pastile sînt Ion Ion Ţiriac şi elevii claselor a X a de la Jean Monnet.

Cum asigură Statul dreptul la asistenţă medicală?” (Medicul de operaţii pe creier gratis, 14 ianuarie 2012, Blogary)

PS. Apropo de șpagă și corupție și apropo de ”idealiștii” nervoși și înceți la minte despre care scriam zilele trecute. Cînd ”idealiștii” o iau pe arătură se ajunge la situația în care corupții, șobolanii societății, tenebroșii cu ochi mici și răi, corupătorii țărișoarei sînt obligați să poarte steaua galbenă sau un tatuaj cu număr de identificare sau un C în frunte, scris cu fierul înroșit.  Oricum, chiaburii cu ochi mici și răi, sabotori ai societății, trebuie scoși în față, să-i vadă toată lumea, să știm de unde vine răul, să-l identificăm. Asta pentru început. Mai încolo se poate lua în considerare și reeducarea de tip Pitești/China sau gazarea, ca soluție finală împotriva răului. Dar să nu lăsăm imaginația să o ia prea înainte, să rămînem la identificarea administrativă a răului, să vadă toată lumea cine sînt leproșii/evreii/burghejii: Domnul şi Doamna “C”

Piata politica, medicii si profesorii

Ne încredinţăm sănătatea doctorului, averea, şi cîteodată, viaţa sau reputaţia, avocatului. O asemenea încredere nu ar putea fi investită în siguranţă în nişte oameni de condiţie medie sau joasă. Prin urmare, recompensa lor trebuie să fie de aşa natură, încît să le ofere, în societate, rangul pe care-l necesită o încredere atît de specială. Timpul îndelungat şi cheltuiala făcută pentru educaţia lor, cînd se combină cu aceste aspecte, neapărat duc la creşterea încă şi mai mare a preţului muncii lor.

[…]

Probabilitatea ca o persoană anume să fie calificată pentru munca pentru care s-a pregătit este foarte diferită, de la o ocupaţie la alta. În cea mai mare parte a meseriilor mecanice, succesul este aproape sigur – dar în cele liberale, e foarte nesigur. Trimiteţi-vă fiul ca ucenic la un cizmar – nu prea există îndoială că va învăţa să facă o pereche de pantofi; dar trimiteţi-l să studieze Dreptul – sînt douăzeci de şanse la una ca el să capete aşa o competenţă care să-i permită să trăiască de pe urma meseriei sale. Într-o loterie perfectă, cel care trage premiul ar trebui să cîştige tot ce au pierdut cei care au tras bilete necîştigătoare. Într-o profesie, acolo unde douăzeci eşuează pentru ca unul să cîştige, acesta ar trebui să cîştige ceea ce ar fi cîştigat toţi ceilalţi douăzeci lipsiţi de succes. Avocatul care începe, probabil, cam pe la 40 de ani să cîştige ceva de pe urma profesiei sale ar trebui să primească o retribuţie nu doar pentru educaţia sa atît de lungă şi costisitoare, ci şi pentru educaţia altor douăzeci de persoane care nu au reuşit să facă nimic cu ea.

Adam Smith „Wealth of Nations” 1776

În statul social nu ne încredinţăm sănătatea doctorului şi nici educaţia profesorului. Nu negociem direct. Ne încredinţăm atît sănătatea cît şi educaţia politicienilor. Pe piaţa politică se joacă salariile medicilor şi profesorilor. Poporul vrea educaţie şi sănătate cît mai ieftină, chiar gratuită (o minciună acceptată), poporul vrea cît mai puţină responsabilitate sau chiar deloc. Politicienii îi oferă sănătate şi educaţie ieftine în schimbul votului. Fac asta păstrînd sănătatea şi educaţia la stat, pentru e le folosi ca monedă de schimb contra voturilor, sub justificarea că sînt domenii strategice şi numai statul poate oferi sănătate şi educaţie tuturor, toţi ceilalţi actori fiind iresponsabili (cei care oferă şi cer sănătate şi educaţie). Pentru a putea oferi poporului sănătate şi educaţie ieftine, pentru a-i oferi comoditatea lipsei de responsabilitate, politicienii (populiştii şi stîngiştii) ţin cu dinţii de monopolul asupra sănătăţii şi educaţiei, pentru a ţine în sistem medicii şi profesorii, sclavii care oferă sănătate şi educaţie şi fără de care politicienii nu ar putea trafica sănătatea şi educaţia pe voturi.

Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.

La rîndul lor, toţi cei care fac şcoală pentru a deveni medici şi profesori sînt siguri că vor fi absorbiţi de sistemele de sănătate şi educaţie ale statului, indiferent de cît de incapabili ar fi. Cum am mai spus într-un articol anterior, statul e consumator de diplome, nu de competenţe. Poţi fi o caricatură sinistră de medic sau profesor, atîta timp cît ţi-ai obţinut diploma (prin şpagă, de exemplu) statul te va absorbi în sistem şi te va plăti, cu un salariu de mizerie, ce-i drept. La început. Dacă eşti descurcăreţ, indiferent cît de prost ţi-ai face meseria, ai şanse bunicele să promovezi în sistemul de stat şi să cîştigi mult mai bine.

Iar tuturor acelora care ştiu să-şi facă meseria de medic sau profesor nu le rămîne decît să iasă din sistem, să se apuce de altceva sau să-şi facă meseria într-o altă ţară, în care sînt recompensaţi, atît cît e posibil, de clienţi şi nu de sistem.

Astăzi, în România anului 2012, sistemele de sănătate şi educaţie sînt expresii ale sclavagismului. Gîndiţi-vă că sîntem în Roma antică şi că medicii şi profesorii nu au drept de practică decît ca sclavi ai senatorilor. Niciun medic sau profesor nu-şi poate exercita meseria decît în slujba Senatului. Astfel, Senatul îi va folosi pentru a căpăta bunăvoinţa plebei, plătindu-i cît mai puţin cu putinţă. Dacă i-ar plăti mai mult, ar trebui să mărească taxele şi plebea, obişnuită să înveţe şi să fie oblojită „pe gratis”, s-ar răscula nemulţumită. Astfel, Senatul alege calea cea mai avantajoasă pentru sine: le interzice medicilor şi profesorilor să profeseze în altă parte decît în slujba Senatului, îi „leagă de glie”, îi transformă în sclavi, şi cu ajutorul muncii lor cumpără bunăvoinţa poporului. În timp, date fiind condiţiile, de cele două meserii se vor îndepărta cei cu adevărat înzestraţi şi se vor apropia cei care nu ştiu să facă altceva şi care au nevoie de siguranţa unei pîini zilnice. La final, toată lumea-i fericită: medicii şi profesorii oferă puţin şi prost şi primesc puţin şi prost, Senatul oferă puţin şi prost şi primeşte mult şi bine, poporul îşi oferă votul şi rămîne bou şi crapă pe capete, dar e fericit că nu trebuie să plătească medici şi profesori din banii de circ.

Medicul de operatii pe creier gratis

Să nu-mi spuneţi că nu există! Trebuie să aibă statul unul legat în pivniţă. Orice om are dreptul la asistenţă medicală, că-i om. Nu putem introduce în sănătate principiul comercial, căci ar fi imoral şi inuman. Ar însemna să le cerem oamenilor bani pentru a-i face bine, cu atît mai mulţi bani cu cît efortul pentru a-i face bine este mai mare, ceea ce este de o insensibilitate sinistră. Şi e inuman şi e imoral.

Să presupunem că din cauza salariilor mici din sistem, într-o ţară nu se mai face nimeni medic. Pur şi simplu, nu se mai duce nimeni la Facultatea de Medicină, ca să-şi piardă 10 ani din viaţă prin diverse forme de instruire, să-şi piardă tinereţea învăţînd în timp ce viitorii lui pacienţi o freacă la un barbut în faţa blocului, o bere la pet şi un viol în spatele discotecii, să-şi distrugă viaţa personală pierzînd zilele şi nopţile prin spital, să opereze pe cord beţivi tăiaţi la ştirile de la ora 5. Condiţiile din sistemul de sănătate şi salariile sînt atît de mici încît nimeni nu se mai îndreaptă spre Facultatea de Medicină, această instituţie-fantomă, ajunsă în paragină, cu cîteva asistente medicale ceva mai răsărite, pe post de profesori universitari, după ce ultimul profesor universitar medic va fi murit de bătrîneţe şi ai cărei puţini absolvenţi pleacă spre zări mai apusene. Astfel, în cîţiva ani, singurii care mai fac operaţii pe cord şi creier sînt locotenenţii lui Sile şi Nuţu Cămătaru şi Clanul sportivilor iar singurii care mai prescriu pastile sînt Ion Ion Ţiriac şi elevii claselor a X a de la Jean Monnet.

Cum asigură Statul dreptul la asistenţă medicală? Ştiu, nu-mi spuneţi, dă salarii mai mari la doctori! Şi dacă poporului nu-i convine să-şi rupă din banii de plasmă şi să dea la Sănătate, că, după cum se ştie, sănătatea e gratuită la noi în ţară, că oameni sîntem şi n-are nimeni dreptul să nu ne opereze pe creier şi să ne salveze viaţa cînd e cazul. Căci sîntem FIINŢE UMANE! Iar o FIINŢĂ UMANĂ are dreptul la sănătate! Nu poţi lăsa o FIINŢĂ UMANĂ neoperată pe creier!

Dar dacă eşti it-ist şi zice statul şi poporul că aitiul e gratis la toată lumea, că tot omu’ cînd se naşte are drept inalienabil la aiti şi apoi îşi dă seama că o mare parte din popor nu prea are bani de aiti şi nici n-ar cam da (dîn banii dă plasmă???) tu ce faci? Îţi zic eu ce faci: faci softuri pe 1000 de lei pe lună, aia faci, în timp ce te fut la cap toţi adunaţii de pe străzi, mari amatori de gratuităţi.

Chirurgul care te lasă să crăpi pe masa de operaţii fiindcă n-ai bani să-l plăteşti are dreptate. E timpul lui, e talentul lui, sînt ăia 10 ani pe care i-a făcut prin şcoli şi stagiaturi, e munca lui, nopţile lui nedormite, viaţa lui personală futută. Şi tu vii şi-ţi pui creierul pe masă: n-am bani, frăţică, fă-mă bine! Fă-mă bine pe timpul tău, pe munca ta, pe talentul tău, pe instrucţia ta, pe viaţa ta personală pierdută…. N-am bani, că n-am. Nici cu munca nu m-am omorît, nici şcoala nu prea mi-a plăcut, nici asigurare nu mi-am făcut că nu puteam să-mi blochez banii de plasmă şi de distracţie aiurea, că la urma urmei, poate că nu m-oi îmbolnăvi, nu? N-am economisit, n-am avut grijă de sănătatea mea, n-am bani…. Dar sînt o FIINŢĂ UMANĂ!

De ce pleacă medicii în vest? Fiindcă aici sînt sclavi. Nu vrem asigurări mai mari, nu vrem co-plată, nu vrem să dăm şpagă, nu vrem privaţi, nu vrem asigurări suplimentare! Vrem sănătate gratuită sau măcar ieftină, medici geniali, clinici şi spitale de 5 stele! Sîntem FIINŢE UMANE şi avem dreptul la sănătate, la asistenţă medicală civilizată şi de calitate! Nu ne trataţi ca pe animale! Scoateţi medicii ăia pe care-i ţineţi legaţi în pivniţă şi aduceţi-i aicişia, să ne opereze pe creier, şi d-aia am venit noi aicişa, că sîntem FIINŢE UMANE şi avem urgentă nevoie de o operaţie pe CREIER! Daţi like dacă sînteţi de acord că noi toţi, dragi poporeni, sîntem FIINŢE UMANE şi avem nevoie de operaţie pe creier! GRATIS!

UDPATE. Alexandru Duţu – Asigurările de sănătate: să ne întoarcem în capitalism sau, dacă nu putem, măcar în comunism

De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi

Vă mai aduceţi aminte sondajele din care reieşea că majoritatea românilor preferă un loc de muncă prost plătit dar sigur? De fiecare dată după un asemenea sondaj urmau obişnuitele lamentări ale presei şi chiar ale politicienilor “de dreapta”. Invariabil, de vină era mentalitatea care nu se mai schimbă, cei cincizeci de ani de comunism, Carol al II lea, paşoptiştii, fanarioţii, Basarabii, ortodocşii, turcii, bizanţii, ungurii, cumanii, pecenegii, goţii, hoţii şi, finalmente, indo-europenii, în ansamblu.

Dar dacă explicaţia e mai simplă? Dacă, în loc să ajungem la Zalmoxis trecînd prin Papură Vodă, am căuta cauzele mult mai aproape şi ne-am uita, de exemplu, la sistemul de sănătate? Ăsta de acum, nu ăla de pe timpul lui Decebalus per Scorillo. Dacă, în loc să ne batem în etichete (adevărata dreaptă e PDL, ba nu, PNL, ba nu, PNŢcd), am face o scurtă analiză, chiar şi una extrem de superficială şi am descoperi că sistemul nostru de sănătate se ghidează cu stricteţe după filozofia “De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”? Repet, cu stricteţe. Fără deviaţionisme de dreapta.

În primul rînd, asigurările de sănătate sînt impropriu numite asigurări. Fiindcă au mai degrabă elementele unui impozit. Indiferent de ce cuantum plăteşti anual la asigurările de sănătate, serviciile sînt aceleaşi. Că plăteşti 5000 de lei pe an sau 500, nu e nicio diferenţă. Sistemul nu recompensează şi nu penalizează. Asta nu e solidaritate, ăsta e deja comunism în stare pură.

Şi dacă sistemul nu recompensează şi nu penalizează, de ce te-ar interesa să plăteşti mai mulţi bani? Nu e mai bine să plăteşti suma minimă? Nu e evaziunea cea mai bună soluţie? De ce să plătesc asigurări de sănătate pe toate veniturile, cînd pot să plătesc doar pe salariul minim? Pierd ceva? Mi se blochează accesul la anumite servicii de sănătate? Nu. E suficient să am adeverinţă de asigurat, restul nu mai contează. Şi dacă sînt corect şi plătesc mai mult, cîştig ceva? Dacă plătesc asigurări de sănătate cu 200% mai mari decît anul trecut, am acces la servicii la care nu aveam acces cu un an înainte? Nu.

În condiţiile astea şpaga e o reacţie de bun simţ. E modalitatea prin care sistemul se autoreglementează. Nu e nimic imoral aici. Dacă tot ne înnebunim după etichete, cînd e vorba de sistemul de sănătate şpaga e de dreapta, nu PNL sau PDL. Dacă facem abstracţie că e un venit neimpozitat, şpaga e cea mai inteligentă şi mai corectă soluţie prin care sistemul poate supravieţui, în condiţiile date. Dai un ban dar stai în faţă. Nu, nu are nicio legătură cu influenţa orientală, cu Bizanţul şi otomanii. E doar soluţia pe care sistemul a găsit-o pentru a funcţiona şi pentru a face cît de cît dreptate.

Veţi spune: bine, dar toţi oamenii au dreptul la sănătate în mod egal…. Nu. Nu au. Ar fi cazul să uităm de egalitarisme. Sau, dacă ţinem cu tot dinadinsul la egalité şi fraternité, avem două soluţii:

  • soluţia egalité: toţi contribuim la sistemul de sănătate cu o sumă egală, nu cu un procent din venituri (eu aş zice mai degrabă cîştiguri – venituri sună a pică pară mălăiaţă). Şi, astfel, toţi avem dreptul la aceleaşi servicii de sănătate. Un tratament egal pentru toţi. Fie vorba între noi, pentru ca această sumă să şi-o permită toţi, ea va trebui să fie foarte mică. Aş că putem spune că, astfel, vom avea dreptul la un singur tratament egal pentru toţi. De operaţie nici nu poate fi vorba. Asta e soluţia celui mai mic numitor comun. Turma se adaptează ultimului şi crapă solidar de foame şi de sete.
  • soluţia fraternité: ţineţi-vă bine, că asta e tare de tot. E o invenţie personală pentru care Ponta ar trebui să mă facă pionier, să mă felicite personal şi să-mi dea tricou cu Che Guevara. Deci, fiţi atenţi: medicii, asistentele, farmaciile, producătorii de medicamente şi aparatură medicală, firmele de construcţii care ridică spitale, firmele care aprovizionează cu mîncare spitalele, Electrica, Romgaz, Apa Nova, Rompetrol, Petrom, producătorii de maşini care vînd Ambulanţe şi firmele de halate albe să facă voluntariat. Toţi furnizorii sistemului de sănătate să o facă pe gratis. Ceaca paca. (Nota autorului: articolul e scris în 25 mai 2010 – un an mai tîrziu, Rand Paul, un politician american, va vorbi despre „right to health care is slavery”, adică exact ceea ce eu numeam soluţia fraternite)

Şi totuşi, cînd am zis că sistemul nu recompensează şi nu penalizează, am greşit. O face, dar pe invers. Recompensează şmecheria, lenea, evaziunea, prostia, incompetenţa şi penalizează corectitudinea, munca şi inteligenţa.

De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc (dar nu prea mult, că-i două dimineaţa), actualul sistem provoacă o dublă evaziune: pe de o parte a celor care îşi declară venituri mai mici pentru a plăti mai puţin şi, pe de altă parte, evaziunea prin şpagă (venit neimpozitat).

Şi, la final, răutăcios cum mă ştiţi, îmi face deosebita plăcere să vă dau o veste proastă: sănătatea şi educaţia nu sînt gratuite. Sînt pe bani. Nu ştiu dacă aţi remarcat chestia asta, dar plătim bani pentru ele, prin impozite şi aşa-zise asigurări. Şi o veste şi mai proastă: aşa trebuie să fie. Ba, chiar mai mult, e normal să fie scumpe. Fiindcă presupun o imensă responsabilitate pentru cei care le fac. Şi fiindcă trebuie făcute de oameni capabili şi bine pregătiţi. La noi educaţia şi sănătatea sînt în halul în care sînt fiindcă sînt ieftine. Cheltuim un procent prea mic din venituri pentru educaţie şi sănătate (asta dacă nu considerăm banii daţi pe plasmă şi bemveu tot bani pentru sănătate – fiindcă, la urma urmei sînt şi astea modalităţi de a-ţi trata complexele, fricile şi alte neajunsuri de ordin psihic).

Dreapta propune să plătim mai mulţi bani, doar dacă vrem asta, şi ne dă libertatea de a decide cui îi plătim, pentru ce îi plătim, ce primim în schimbul lor. Ne dă dreptul de a decide singuri felul în care ne raportăm la sănătate şi educaţie: vrem mai mult de la ele, plătim mai mult, nu ne interesează, plătim mai puţin. Încurajează respectul pentru educaţie şi sănătate, interesul şi implicarea.

Stînga ne propune să plătim mai mult, legaţi la ochi. Să aruncăm banii la groapa comună a bugetului. Fără să ne lase libertatea de a alege felul în care ne raportăm la educaţie şi sănătate. Încurajează delăsarea, şmecheria, evaziunea. Prostul satului devine normă. Şi de ce să te zbaţi, să speri mai mult, să vrei mai mult, să faci mai mult cînd ştii că toată viaţa vei fi obligat să mănînci din aceeaşi troacă cu el?

Articol scris în 25 mai 2010