Articolul de promovat in saptamina 14 - 20 iulie 2014
Total Votanţi: 17
Loading ...
Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.
Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.
Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.
Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.
Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?
Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.
Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?
Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?
Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?
Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)
Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?
Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?
Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.
Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:
Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:
Să mă explic.
Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.
Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc
Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.
Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.
Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?
– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!
Aceasta e situațiunea.
Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.
Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?
Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.
Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?
Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.
Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.
Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.
Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?
DNA e marea speranță electorală a opoziției, a dreptei. Văzînd ce cloacă putredă a corupției e PSD-ul, alegătorii, scîrbiți sau revoltați, vor alege PNL-ul lui Crin Antonescu, PDL-ul lui Vasile Blaga și PMP-ul Elenei Udrea. Cu toate clicile din dotare.
Sau nu. Mai degrabă nu.
Românii au obosit să scape de un sifilis contactînd altul. Mecanismul politic a stat. Sistemul a făcut toate rotațiile posibile. Și-a adus pe rînd, în față, toți oamenii săi. Toți mafioții, toți dubioșii, toți incompetenții, marionetele și obosiții. Acum a stat. A ajuns într-un punct mort. E ca la păcănele. Oricîți bani ai băga, tot aceleași combinații vor apărea. Un zero, o gaură și un cerc. Mai băgăm o fisăm, tragem de manetă. Iar un zero, o gaură și un cerc. Cum era definiția nebuniei? Parcă Einstein a zis-o. ”Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.”
”Actualele garnituri politice ale opoziției nu pot fi schimbate. Nu asta e soluția. Avem nevoie de altă soluție. Trebuie să schimbăm electoratul.
Nu-i putem cere PDL-ului să-l schimbe pe Blaga și nici lui Băsescu s-o scoată din politică pe Udrea, așa ceva e imposibil de realizat. Vă dați seama cum s-ar strica prietenii, cum ar suferi unii și alții, cum s-ar răni sensibilități și încheia cariere? Să fim cruzi și să le cerem asta? Dar nu mai bine le cerem noi să se schimbe milioanelor de alegători? E mai ușor. Dragi milioane de alegători, e o aberație și o cruzime fără de egal să ceri PDL-ului să scape de Blaga și PMP-ului de Udrea. ”Sînteți niște alegători cruzi, agresivi și aroganți. Sînteți niște alegători răi! Schimbați-vă! Reformați-vă! Nu vedeți că așa nu se mai poate? Cît o să defilăm cu voi, așa nereformați? Cît o să vă suportăm mofturile, mutrele, agresivitatea și pretențiile absurde? Vreți să dăm peste cap o lume întreagă formată din cîteva zeci de-ai noștri pentru cîteva milioane de-ai voștri? Sînteți inconștienți și aberanți. Sînteți vinovați.”
Da, am înțeles că ăștia sînt, cu ăștia defilăm, că este imposibil ca personajele politice care conduc opoziția și care au condus puterea pînă mai ieri (Antonescu)) sau alaltăieri (Blaga, Udrea) să dea doi-trei pași în spate. Nu le poți cere unor zei și titani să nu mai fie zei și titani. Nu le poți cere să-și frîngă cariera acum, la apogeu, cînd sînt lideri peste trei partide mari care, luate împreună, trec puțin de jumătatea scorului PSD. Au partide personale pentru ambîțul propriu, își trăiesc visul cu ochii.
După cum spuneam, orice schimbare la nivelurile 1 și 2 ale partidelor de opoziție este imposibilă. Ar aduce cu sine suferințe umane și materiale de neimaginat. Nici măcar ieșirea din scenă a liderilor maximi nu e posibilă. Ar aduce cu sine tragedii shakespeariene. Othello și Desdemona? Romeo și Julieta? Hamlet și Stolo? Mici tragedii de cămin cultural în comparație cu ce s-ar întîmpla dacă Blaga, Udrea și Antonescu, împreună cu anturajele de cabinet, ar trece pe linie moartă. Lacrimi fierbinți, batistuțe pierdute în Fratelli și regăsite în Bamboo, otrăvuri rafinate cumpărate pe sub mînă la colț de Dorobanți, pumnale și seppuku, aripi frînte, ditai halimaiul cu iz de tragedie antică. România va fi zguduită din țîțîni. Cînd abisurile sufletești ale protagoniștilor politici se vor crăpa, lumina dureroasă din interior va ieși prin crăpătură și ne va orbi pe toți, iar poporul român va pieri de vinovăție. Nu. Așa ceva nu se poate. Nu putem risca un asemenea blestem pentru țărișoară.
Nu înțelegeți că nu putem schimba trei, cinci sau șase oameni de dragul a cîtorva milioane de moftangii absurzi? Voi, ăia trei, cinci sau șase milioane, va trebui să vă schimbați. Să vă băgați mințile în cap. Înfrîngerea catastrofală a opoziției la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014 poate fi evitată doar dacă milioanele de moftangii absurzi și periculoși își vor băga mințile în cap și se vor schimba. Români, trebuie să vă căiți! Trebuie să vă cereți scuze pentru 9 decembrie 2012, trebuie să faceți penitență și să scoateți diavolul din voi. Pînă cînd nu vă veți exorciza, nu veți reuși să primiți în suflet și ștampilă Sfînta Treime, pe domnul Antonescu, pe domnul Blaga și pe doamna Udrea. Conducerea actualei opoziției e un dat și a încerca să schimbi ceea ce Sistemul ne-a dat, a încerca să schimbi ceea ce nu poate fi schimbat, e dovadă de erezie.
PNL, PDL-Blaga și PDL-Udrea au o mare încercare în față. Au de ales între a schimba cîțiva oameni de la vîrful partidelor sau cîteva milioane de alegători. Să ședem în mall la o bere, vorba Elenei Udrea, și să vedem, reușesc?
Rotația a ajuns la final. Ceasul a stat. Încoțopenirea și încăpățînarea de a rămîne în funcții a cîtorva personaje inapte politic, moral și intelectual se va traduce într-o catastrofă electorală în 2014, atît la europarlamentare cît și la prezidențiale. Da, vom înjura cîteva milioane de alegători că nu-și bagă mințile în cap și nu se schimbă de dragul cîtorva parveniți agresivi și înceți la minte, însă alegerile vor fi pierdute en fanfare, cu sau bosumflările noastre la adresa poporului prost.
Avem de ales între ieșirea din politică a cîtorva indivizi și individe și ieșirea din politică sau rămînerea în afara politicii a cîtorva milioane de alegători. PNL, PDL și PMP au ales să dea afară din politică nu cîțiva lideri, ci cîteva milioane de alegători.
Chiar nu reușesc să înțeleg de ce e preferabil să dai afară din politică cîteva milioane de alegători și nu cîțiva lideri. Și nu reușesc să înțeleg cum e mai ușor, politic, comunicațional, logistic, financiar, să schimbi cîteva milioane de oameni decît să schimbi cîțiva lideri. Militanții zic: nu putem să-i schimbăm pe Antonescu, Blaga, Udrea și ceilalți din jurul lor. Nu-i putem convinge să se retragă. Nu putem convinge partidele să-i schimbe. Nu putem convinge cîțiva oameni sau chiar un om, în cazul PMP-ului, sau cîteva sute de oameni să facă schimbări. Putem convinge însă cîeva milioane de alegători. Cît de lovit de streche și lipsit de simțul realității să fii ca să crezi așa ceva?
Pretenția politicienilor ca milioane de oameni să se supună mofturilor lor este inacceptabilă și jignitoare. Și, mai mult decît atît, nu funcționează. Chiar nu funcționează.
Drept pentru care, dragilor, pregătiți-vă de un lung șir de catastrofe electorale. Dar asta e doar o miză.
Miza cea mare e liberalizarea pieței politice și demantelarea sistemului. Sistemul și-a consumat tot oxigenul. Și, fiind un sistem închis, altul nu mai are. Dincolo de soluțiile pe termen scurt și pasul înapoi pe care trebuie să-l facă liderii PNL, PDL și PMP, dovediți incapabili politic, intelectual și moral, soluția reală, pe termen mediu și lung, e liberalizarea pieței politice. Este vitală schimbarea legii partidelor și legii electorale. Este vitală readucerea în politică a milioane de oameni. Să vină ei, să plece liderii actuali. Iar aducerea în politică am milioane de oameni se face doar prin liberalizarea pieței politice.
Trebuie schimbată legea partidelor, redus numărul de semnături necesare pentru înființarea unui partid, eliminată condiționarea geografică la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid, condiție absurdă, discriminatorie și antidemocratică, trebuie eliminate condițiile absurde de înscriere a partidelor și independenților în alegeri. Avem nevoie de concurență pe piața politică, la nivel central și local. Avem nevoie de însănătoțirea actualelor partide politice. Dar aceasta nu se poate face decît prin competiție. Avem nevoie de o scenă politică vie, cu partide care să concureze cu adevărat între ele. Actualul cvintet politic USD-PNL-PDL-UDMR-PMP s-a transformat într-un cartel politic. Autist, ca orice cartel politic. E nevoie de piață liberă. Trebuie să deschidem ferestrele, altfel împuțiciunea și lipsa de aer ne va ucide și ne reîntoarcem în anii 80. În lispa pieței politice libere, în lipsa concurenței, chiar și cel mai bine intenționat politician își pierde simțul realității și îl amețește puterea și transformă într-un monstru.
Partidele politice care reprezintă ”structurile” (PSD, PNL, PDL, PMP) nu au nevoie de promovare media pentru a strînge semnături. Deși își fac, fiindcă au televiziuni, politicieni care le fac publicitate electorală din cele mai înalte poziții politice și care pot apărea zilnic la televizor din postura de demnitari ai statului aflați și plătiți în funcții publice. Aceste partide, care au președinți de stat, premieri, miniștri, parlamentari, președinți de consilii județene și primari își fac zilnic campanie electorală prin mass media. Dar chiar și dacă nu și-ar face, tot ar putea strînge fără probleme semnături pentru înscrierea la alegeri, reînscrierea la Tribunal sau pentru rudele sau apropiații care vor să candideze independent la mișto. O pot face prin intermediul structurilor de partid, ale statului și economice pe care le au la dispoziție. E suficient să-și pună la lucru structurile din teritoriu, inclusiv instituțiile publice aflate în subordinea primarilor, președinții de consilii județene, miniștrilor sau directorilor de deconcentrate. Au logistică, au pîrghii instituționale, au resursă umană (inclusiv funcționarii și angajații publici), au bani și capacitatea de a stoarce bani din teritoriu, prin diverse metode (promisiuni de contracte, investiții, finanțări, șantaj, amenințare etc).
Partidele mici, cetățenii care vor să înființeze un partid și nu sînt parte a acestui establishment mafiot și candidații independenți nu au la dispoziție resursele logistice, financiare, umane, nu au la dispoziție resursele statului și pîrghiile prin care pot obține astfel de resurse. Astfel, aceste partide mici și simpli cetățeni care vor să înființeze un partid sau să candideze independent, nu pot obține prin intermediul structurilor cele 25 000 de semnături din 18 județe necesare înființării unui nou partid sau reînscrierii în an pre-electoral sau sutele de mii de semnături necesare înscrierii în cursa electorală, la europarlamentare, prezidențiale, parlamentare sau locale. Nici nu beneficiază de prezența unor politicieni în funcții publice care să le permită acestora să iasă în mass media private și de stat, locale sau centrale, și să facă campanie partidului preferat. Singura lor șansă, în sistemul românesc prizonier mafiei politice moștenitoare a PCR și Securității, e să-și facă promovare, așa cum știu și pot, prin mass media și internet. Aflăm, mai nou, că nici asta nu e posibil, fiindcă promovarea în vederea strîngerii de semnături e considerată campanie electorală și interzisă în afara perioadei dedicate campaniei electorale. Dar, ca să ajungi în campania electorală, trebuie să te înscrii în alegeri. Dar nu-ți poți promova ideile, fiindcă sînt idei politice și promovarea lor în afara campaniei electorale e interzisă. Atunci cum să strîngi semnături? Cum să comunici oamenilor ideile tale? Cum să se semneze oamenii pentru înființarea partidului sau pentru susținerea candidaturii, dacă tu nu ai voie să le comunici ideile tale politice? Și nu e vorba de trei oameni, cărora le poți comunica ideile la o bere. E vorba de 25 000 de oameni în 18 județe sau de 100 000 de oameni sau 200 000 de oameni. Cum ajung ideile tale în zeci de județe, la zeci și sute de mii de oameni dacă nu ai structuri și îți este interzis să comunici prin mass media? Da, bine, știm. Ai prieteni. Cel puțin așa ne-a spus un om politic că și-ar fi strîns un membru al familiei sale cele 150 000 de semnături, prin intermediul prietenilor. Trecem peste miștocăreala groasă a respectivului om politic la adresa prostimii care l-a votat și întrebăm: dacă nu ești neam cu cine trebuie, dacă nu ești parte a structurilor, cum poți strînge sute de mii de semnături și cum îți poți face cunoscute ideile dacă îți este interzis accesul la mass media?
În primul rînd, aceasta este o aberație totalitară prin care se interzice exprimarea și comunicarea pe teme politice cu excepția a o lună la patru ani, care anulează cetățenilor libertatea politică și de expresie.
În al doilea rînd, se blochează complet accesul cetățenilor la viața politică și li se interzice, de facto, dreptul de a fi aleși. Astfel, au dreptul de a fi aleși și de a se exprima doar moștenitorii PCR și ai Securității, strînși în cele patru partide ale ”structurilor” și rețelelor comunist-securiste, și care populează la toate nivelurile statul și administrația, ocupînd toate demnitățile publice și pozițiile administrative. Tuturor celorlalți li se blochează, prin lege, accesul la viața politică. Dacă cei care vor să facă politică, să înființeze un partid sau să candideze la o funcție publică nu au structuri, inclusiv ale statului, și le este interzis, prin lege, accesul la mass media, cum pot ei îndeplini condițiile absurde, cu iz totalitar, care li se impun pentru a se asocia și exprima politic? Cum pot strînge semnături pentru a înființa un partid sau pentru a candida independent?
Din punctul de vedere al libertății de expresie, al libertății de asociere și manifestare politică, România e în afara Europei, cam pe la nivelul Uzbekistanului. Fără modificarea legii partidelor și eliminarea condițiilor aberante pentru înființarea unui partid și participarea în alegeri a partidelor mici și indepndenților, decizia politică, decizia asupra vieții noastre, rămîne o afacere de famiglie comunist-securistă, rămîne apanajul rețelelor comuniste și securiste care conduc România, fără întrerupere, de 25 de ani, de la cel mai înalt nivel pînă la cel mai de jos nivel al statului.
PS. CNA e o instituție totalitară care trebuie desființată imediat.
FSN a moștenit rețelele politico-economice de la PCR și Securitate. FSN s-a rupt, succesiv, în PSD, PDL, PC, PRM, UNPR și PMP. PNL a primit și el o parte, ca să nu rămînă în afara sistemului. Acestea sînt faimoasele structuri ale partidelor. În fapt, e o singură structură, reprezentată politic la putere și în opoziție, dar care economic se află numai la putere. Această structură e reprezentată de funcționarii din instituțiile statului și de clientela economică a partidelor, de camalele de sifonare a bugetului.
Sînt ca jefuitorii de trenuri din filmele western. Politicienii și funcționarii se urcă în tren (statul) din mers, călare pe alegători (caii fără de care nu ar putea urmări trenul și nu ar putea sări în el) și de acolo aruncă sacii cu bani (bugetul) celor care așteaptă jos, adică clientelei economice și asistaților.
Da, se mai și ceartă între ei, dar o fac din lăcomie sau de ochii lumii. Ca un astfel de sistem să funcționeze în democrație și să aibă credibilitate la bizonul votant trebuie să existe, formal, mai multe partide, putere și opoziție. Formal doar. La noi nu există cu adevărat traseism. Partidele sînt făcute pe aceeași structură și și-o împart între ele. Membrii structurii se mișcă, formal, de la un partid la altul, însă, în realitate există un singur mare partid, PCR, și dinamica din interiorul său nu e propriu zis traseism.
Fără eliminarea condițiilor absurde de la înființarea partidelor (de exemplu, condiționarea geografică de la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid este considerată de Comisia de la Veneția antidemicratică și discriminatorie) și de la înscrierea în alegeri nu vom reuși să spargem monopolul PCR și al Securității.
Adică, fotbalistic:
Și dacă o luăm pe conotație în jos…
Antena 3 și USL au fost cele două mari atuuri strategice în războiul psihologic împotriva lui Băsescu și PDL-ului. Ambele au condus la demoralizarea și demobilizarea liderilor politici și militanților grupării Băsescu/PDL, iar în final, la destructurarea acestei grupări. USL nu a a cîștigat întîi alegerile și apoi a destructurat dreapta, ci invers. Dreapta s-a destructurat de frica Antenei 3 (marele bluf cîștigător al lui Felix) și a USL-ului.
Toate astea au fost posibile dintr-un singur motiv: dreapta românească gîndește la fel ca stînga românească, crede în aceleași valori și se sperie de aceleași lucruri. Iubirea de populism, etatism și structuri ale baronetului de stat a pierdut dreapta.
USL și Antena 3 au spus zilnic, ani de zile, dreptei că va pierde fiindcă a încălcat regulile populismului, dreapta însăși era convinsă că i se va întîmpla o imensă nenorocire dacă se atinge de mafie și populism. Pînă la urmă dreapta, de frică, a făcut implozie. Nu orgoliile și certurile au destructurat-o ci lipsa de principii. Oamenilor care credeau în populism și structuri li s-a spus că populismul și structurile nu mai sînt de partea lor. A fost suficient ca să dezarmeze.
Dacă „dreapta” de partid vrea să se restructureze în jurul populismului și etatismului, așa cum dă semne, și nu în jurul valorilor doctrinare ale dreptei, nu va reuși. Nu aceasta e soluția restructurării, e doar motivul destructurării.
Apropo de prostia nesfîrșită care circulă, absolut surprinzător, printre atîția oameni inteligenți: ”PMP și PDL nu trebuie să se atace între ele, ca să cîștige voturi trebuie să atace PSD-ul.”
Am zis-o și scris-o încă de acum un an, public și în discuții private: singura șansă a PMP e să se declare moștenitorul lui Băsescu și să atace cît mai virulent PDL pentru trădarea idealurilor băsiste.
Singura șansă a PDL de a-și păstra alegătorii e să contrapună băsismului valoarea pedismului tradițional, să se victimizeze față de atacurile PMP, să contracareze imaginea de justițiar a lui Băsescu cu imaginea de justițiar a lui Macovei, să păstreze, prin prezența lui Macovei, liderii de opinie ai intelectualilor și justițiarilor de partea sa. Și, la rîndul său, să atace PMP-ul și să-l acuze de trădare.
Ce ar putea cîștiga PMP și PDL prin atacurile la PSD? Absolut nimic. Votanții dezamăgiți de PSD vor vota extremiștii populiști sau vor sta acasă. La europarlamentare important e ca partidele să-și țină militanții în priză. Fiindcă doar aceștia vor veni la vot. Orice încercare a PMP sau PDL de a se adresa electoratului pesedist sau penelist e o pierdere de timp, energie și resurse de tot felul. E o imbecilitate fără margini.
PMP și PDL nu mai au resurse de creștere. Nu pot atrage electoratul USL, nici măcar pe cel dezamăgit, nu pot atrage alt electorat. Tot ce pot să facă e să lupte pe acel bazin de 1,5 milioane de alegători pe care îl împart. E singurul lor electorat. PMP și PDL funcționează asemeni vaselor comunicante. Un votant pierdut de unul va fi cîștigat de celălalt.
În acest electorat există și nostalgicii unității, așa cum și în electoratul USL găsim nostalgicii unității USL. Vinovatul pentru ruperea unității plătește. De aici și necesitatea acuzațiilor de trădare și falselor apeluri la unitate.
Atacurile din partea PMP sau PDL la PSD/PNL trebuie să existe doar pentru a contracara posibile acuzații de blat.
Repet, în logică strict electorală, PDL și PMP nu au de cîștigat decît unul în raport cu celălalt, decît dacă iau voturi unul de la celălalt (sau, mai bine zis, dacă PMP ia de la PDL sau dacă PDL reușește să-și păstreze voturile în ciuda asaltului PMP).
Orice încetare a atacurilor și a luptei dintre cele două va folosi doar PDL-ului și va lăsa PMP sub prag. Orice concentrare a celor două partide pe atacurile la PSD nu va avea absolut niciun efect electoral, altul decît mobilizarea alegătorilor USL.
PMP și PDL sînt partide de structuri și militanți. Sînt blocate în bazinul electoral de 1-2 milioane voturi din care nu pot ieși. Nu au resurse intelectuale, valori, de comunicare care să le permită creșterea sau ieșirea din bazin. Tot ce pot face e să mobilizeze acest bazin cît mai bine și să-l ocupe unul în dauna celuilalt. De prostia aia cu ”să nu se mai atace între ele, să atace PSD-ul” uitați. E o prostie care rușinează reputația de om inteligent a celui care o susține.
PSD și PNL sînt în aceeași situație. Nu pot cîștiga voturi decît acuzîndu-se reciproc, deși aici se pare că PSD-ul deja a tranșat lupta (Antonescu nu stă prea bine la inteligența politică).
PNȚcd, MRU și PNR, în schimb, așa mititele cum sînt, au o fereastră de oportunitate și pot atrage electorat din afara bazinelor USL-Băsescu. Mă rog, MRU nu e chiar mitititel, e cît un partid (PFC e doar secretariatul său). Spre deosebire de duetele fratricide PSD-PNL și PDL-PMP, acestea nu trebuie să atace pe nimeni punctual, niciun partid. E suficient să se poziționeze (fiecare, diferit doctrinar) ca alternative la establishmentul actual. Asta nu înseamnă că vor cîștiga mîine 2 milioane de voturi. Dar despre asta, altădată.
Alegerile europarlamentare nu dau majorități sau guverne. Nu aceasta e miza lor. Alegerile europarlamentare validează politic, dau capital politic partidelor și conducerilor acestora. Iar percepția publică și evaluările publice iau în considerare scorul politic de dinainte de redistribuire, procentele și nu mandatele.
Să vedem care e miza fiecărui partid în parte.
Pentru PSD un scor cu patru în față ar reprezenta o victorie de moral, în condițiile în care niciun partid de la noi nu a luat vreodată la parlamentare sau europarlamentare peste 40%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid de la noi, exceptînd alegerile din 1990, aparține PSD-ului, care a luat 37.13% la alegerile parlamentare pentru Senat în 2004. Un scor de peste 40% ar păstra sus moralul pesediștilor după ruperea USL și ar demobiliza peneliștii, care astfel ar putea reveni spășiți în USL cu partid cu tot sau pe persoană fizică. În același timp, Victor Ponta ar fi validat ca cel mai de succes lider al partidului, după Ion Iliescu. Un scor mare, de peste 35 sau 40%, ar convinge pesediștii să meargă la prezidențiale cu candidat propriu. Dacă pesediștii vor fi convinși că pot scoate în jur de 40% în primul tur al prezidențialelor vor merge sigur cu un candidat pesedist, Ponta cel mai probabil. Dacă însă au un scor sub așteptări, sub 35%, vor încerca noi sau vechi variante de alianțe în lunile dintre europarlamentare și prezidențiale.
Un scor bun pentru PNL l-ar valida pe Antonescu în fruntea partidului după despărțirea de PSD și intrarea în opoziție. În același timp, ar poziționa PNL ca cel mai puternic partid al opoziției și al ”dreptei”, ar ridica moralul peneliștilor după plecarea din USL și ar închide subiectul USL cel puțin pînă după prezidențiale. Un scor al PNL de peste 20% ar convinge partidele din opoziție că Antonescu are cele mai mari șanse să intre în turul II al prezidențialelor. Dacă însă PNL are un scor slab, sub 20%, este foarte posibilă debarcarea lui Antonescu și, în funcție de cel care îi va lua locul, de revenirea în USL sau o posibilă alianță sau fuziune cu PDL sau PMP.
E primul test electoral al PDL de la despărțirea de Băsescu. Blaga trebuie să dovedească că e capabil să țină partidul pe linia de plutire după plecările din ultimul an, unele neoficializate încă (Boc și ceilalți primari). Un scor sub așteptări ar șubrezi poziția lui Blaga, deși e greu de crezut că pedeliștii, radicalizați și antagonizați de gruparea Băsescu-Udrea, vor fi dispuși să-l basculeze pe Blaga. Însă un scor slab, coroborat cu un scor bun al PMP, ar înmulți dezertările pedeliștilor către gruparea Elenei Udrea. Dacă PDL ia sub 20% șansele sale de a duce un candidat prezidențial în turul II scad semnificativ. La peste 15% poziția lui Blaga rămîne solidă. La urma urmei, a reușit să păstreze partidul pe linia de plutire, la un scor comparabil cu cel de la parlamentare, în condițiile în care partidul a fost părăsit de Băsescu, gruparea Udrea și Boc. Gruparea Blaga ar fi validată încă o dată, împotriva vicisitudinilor politice. Dacă în 2012 au avut scuza participării sub numele ARD și uzura guvernării, acum au scuza despărțirii de Băsescu și a dezertărilor. Dacă PDL va avea însă sub 15% și nu va fi la o distanță suficient de mare de PMP, adică cel puțin cinci procente, este foarte posibil ca printre pedeliști să se instaleze panica. Doar un scor slab va convinge poporul pedelist de incompetența politică și lipsa de viziune a lui Blaga și de perspectivă politică a PDL-ului.
Locul Monicăi Macovei la Parlamentul European nu e o miză. Monica Macovei se poate considera europarlamentar pentru o nouă legislatură în proporție de 100%. Monica Macovei ratează locul de europarlamentar doar dacă PDL nu trece pragul, ceea ce e imposibil.
Singura miză pentru UDMR e trecerea pragului. Nu a ratat-o niciodată de cînd s-a înființat pînă astăzi. Un scor sub prag ar fi începutul sfîrșitului pentru actuala garnitură de conducere și poate chiar pentru UDMR.
Un scor ridicat, din două cifre, ar valida-o pe Elena Udrea ca lider de partid, pregătindu-i poziția de viitor lider al dreptei. Elena Udrea și PMP ar deveni jucători importanți în negocierea de la prezidențiale, atît în primul tur cît și în al doilea. Chiar și un scor de peste 7% ar fi considerat suficient pentru validarea Elenei Udrea (neatingerea obiectivului de 10% va fi pusă pe seama retragerii Elenei Băsescu la presiunea ”justițiarilor” și pedeliștilor). Un scor sub 7% sau sub prag o va scoate pe Elena Udrea din jocul politic mare. Băsescu va trebui să o sacrifice sau să se scufunde împreună cu ea.
Renașterea e unica miză a PNȚcd. Pentru țărăniști ar fi ideal să treacă pragul electoral, însă chiar și un scor peste pragul psihologic de 3% ar putea marca revenirea PNȚcd pe scena mare a politicii și crea speranță și perspective pentru 2016. În același timp, un scor bunicel ar face din PNȚcd un actor de luat în seamă la negocierile de la prezidențiale. 3-5% nu sînt de lepădat nici în primul tur, nici în al doilea. Însă pentru ca PNȚcd să revină, are nevoie neapărat de cel puțin 3%. Mai mult, dacă ar trece pragul și ar intra în Parlamentul European, PNȚcd se poate baza pe viitor și pe sprijinul PPE. În situația în care dreapta a devenit o afacere a tripletei horror Antonescu-Blaga-Udrea, pentru PNȚcd anul 2014 reprezintă o fereastră de oportunitate nesperată.
Un PFC care trece pragul electoral l-ar repune pe MRU pe harta politicii. Ca prezidențiabil sau ca europarlamentar. Și ar dovedi și calitățile de lider și organizatorice ale lui MRU, care astfel, în ciuda tuturor previziunilor, ar reuși să facă din partidul său de buzunar partid europarlamentar. Pentru revenirea lui MRU în jocul prezidențial e nevoie însă de mai mult decît 5%. Un scor de peste 7%, oricum cît mai apropiat de 10%, l-ar transforma pe MRU dintr-un fost viitor candidat prezidențial într-un viitor candidat prezidențial.
Pentru Mihail Neamțu și un scor peste 1% ar fi o performanță. Iar un scor de 2-3% l-ar valida ca lider politic bătăios care a reușit să facă din rahat bici, după ce făcuse rahat din biciul pe care îl primise în 2011.
Dacă PRM nu trece pragul, ceea ce se va întîmpla aproape sigur, Vadim iese complet din scena politică. Îl vom mai vedea doar pe la B1, adus să lupte cu ungurii care vor să ne fure țărișoara, pe post de Ciuvică moderat și relativ sănătos psihic.
Europarlamentarele sînt o luptă de validare sau întărire a unor lideri politici, dublată de două războaie fratricide, PSD-PNL și PDL-PMP, între grupări care s-au despărțit de curînd. În același timp, la aceste europarlamentare vom asista la chinurile nașterii sau renașterii unor partide. Războiul dreapta-stînga sau putere-opoziție este irelevant. Dealtfel, alianțele mai mult sau mai puțin tacite, pe sub masă, nu au nicio legătură cu împărțirea dreapta-stînga sau putere-opoziție.
În condițiile în care sînt importante doar scorurile în procente de dinainte de redistribuire și percepția publică a acestora și nu se fac majorități sau guverne, votul strategic nu înseamnă neapărat un vot dat celor care au șanse să treacă pragul sau să ”cîștige” alegerile. La alegerile europarlamentare se cîștigă capital politic în dreptul partidelor și liderilor, se validează, revalidează sau invalidează lideri politici, se slăbesc sau întăresc poziții, se creează premisele unor repoziționării pe scena politică.
