Posts Tagged → PDL

Ce vom vedea sau ar trebui sa vedem in 2014

Articolul e lung, lung e și anul care vine.

Miza o reprezintă Cotroceni-ul. Servicii, justiție, guvernarea de după 2016 sau chiar și cea de după 2020, influență, prestigiu, grațieri, totul se joacă în decembrie. Cine se gândește cu seriozitate doar la europarlamentare va pierde deceniul.

PSD – pentru o victorie au nevoie de activ mobilizat/hiper-mobilizat. Și nu doar atât. În 2004 au crezut că PSD + UDMR e de ajuns. N-a fost. În 2009 au ratat joncțiunea cu locul 3, cea care de obicei te face președinte. Pe baza unor astfel de traume istorice strategia cea mai bună ar fi fost izolarea totală a oponentului cel mai probabil, adică Antonescu. Au ratat însă susținerea lui Traian Băsescu, precum și mulți alți pași utili. Timpul nu e pierdut.

Opțiunile sunt trei:

Calea cea mai simplă e o contraofensivă de șarm având ca țintă PDL. Lucrurile sunt mai complicate decât par: există răni istorice, PSD dorește să guverneze singur și nu e clar câte voturi ar avea de dat democrat-liberalii în turul doi. Dar voturile PDL sunt garantate, nu precum cele obținute de Antonescu în 2009.

Calea proastă este enervarea tuturor. Poate Ponta să învingă în turul doi o coaliție imensă PNL + PDL + Băsescu + unitisalvam + PPDD + MRU + Vadim construită în jurul votului negativ? Poate să riște?

Calea cea mai inteligentă e o candidatură care merge dincolo de granițele tradiționale ale regatului PSD: Maior, Isărescu și alte nume care se vehiculează acum și care aparțin aceluiași nivel. Genul de candidatură despre care toată lumea spune la bere: „Îl respectam pe omul ăsta dar acum, când văd că este candidatul PSD, mi s-a făcut silă de el, nu l-aș vota nici în ruptul capului”, după care în cabina de vot… Problema cu această rută este susținerea redusă a membrilor de partid pentru un asemenea personaj. Avantajul este că Ponta rămâne la guvern. Problema este la PSD, avantajul este al lui Ponta.

Capcana anului la PSD: „Iupiiii, am luat 43% la europarlamentare, câștigăm prezidențialele fără ajutorul nimănui!”. De fapt la europarlamentare social-democrații mobilizează aproape tot ce puteau mobiliza, votanții care vin doar la prezidențiale se orientează spre alți candidați, în primul tur Ponta obține 34%, în turul doi crah.

Antonescu – orice pas greșit poate fi mortal. Va avea un an foarte plăcut pentru el – este o persoană căreia îi place riscul și performează bine din postura de nefavorit. Va da un test major pe fond, dacă reușește să argumenteze o idee, o platformă, o perspectivă în mod consecvent nu este exclus să ajungă în turul doi. Negocierile cu PDL pot fi, la nevoie, și formalizate. Antonescu, Predoiu, MRU și cine-o mai candida pot semna oficial, public, în văzul camerelor de vederi un pact împotriva candidatului PSD: „oricare dintre noi ajunge în turul doi va fi susținut de ceilalți”. Eventual și cu Băsescu dând din cap aprobator. Pac – dreapta se unifică, deși nu cum era de așteptat.
Să nu uităm că Antonescu este între bal și spital fără cale de mijloc – ori ajunge la Cotroceni, ori pierde partidul la un congres urgent prin februarie 2015.

Capcana anului: ruperea USL, pe care Antonescu va dori s-o realizeze cu grație, forță și într-un mod care să-l impună drept Marele Vector Anti-PSD.

Predoiu: în următoarele patru luni vom vedea dacă este serios sau nu apropo de candidatura sa. Dacă da, are enorm de muncă la a-și crea o personalitate politică. El practic nu există. Abia apoi vorbim de depășirea lui MRU și eventuale jocuri de culise. Dacă nu, atunci el e monedă de schimb, fie înainte de turul doi fie chiar înainte de turul unu. Genul ăsta de candidaturi „se simt”, nu prea atrag votanți, nu creează emoție și subperformează.

Capcana anului: asemănătoare cu cea a PSD. Locul doi la europarlamentare pentru PDL nu garantează că Predoiu va ajunge în turul doi al prezidențialelor.

MRU: În acest an va veni un moment când va trebui să aleagă între a risca enorm pentru a încerca să devină președinte în 2014 sau a aștepta circumstanțe mai prielnice, care e posibil să nu mai vină niciodată. Nu există decizie greșită. Totul e să nu se răzgândească după ce a luat decizia, asta ar fi eroarea catastrofală.

Traian Băsescu/PMP: Calea cea mai indicată: susținerea lui MRU. Dacă obține un rezultat prost: „candidatul era de vină, noi ne-am făcut treaba dar asta e…” Dacă obține un rezultat bun: „Organizațiile PMP l-au făcut președinte/l-au dus în turul doi!”

Calea medie: candidat propriu. „- Încă un candidat al opoziției???” „- …. da.” Pe de altă parte PMP își poate crea imaginea de forță proprie, independentă, lucru relevant pentru momentul 2016.

Calea oarecum nefericită: sacrificii imense, joc de capă și spadă, magie. Urmează înfrângerea onestă, asumată, tăcută, înfiorător de previzibilă, acceptată cu capul plecat. După care uraganul rade tot.

Capcana: a nu planifica ce faci după înfrângere.

Puric/Diaconescu/alții: Cu un pic de bani se pot instala pe o rută solidă la prezidențiale, definită de mult tam-tam, multă dezamăgire și deci un imens spațiu de manevră. Dacă este un singur candidat din acest spațiu va mânca prăjitura de 13-19 procente singur, dacă nu – va trebui să o împartă. Notă: din punct de vedere al potențialului în acest spațiu Puric este un Mercedes, Dan Diaconescu e Dacia, Claudiu Crăciun e o bicicletă iar Vadim este o hârtiuță Turbo cu o mașină desenată pe ea.

PNȚCD: Prea târziu pentru 2014, dar au un potențial mai serios decât oricând. Mă întreb dacă-și dau seama.

Noua Republică: gesturi senzaționale, cam atât a rămas.

La începutul lui 2012 îi spuneam lui Mirel Axinte „anul ăsta nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de experți în drept constituțional.” Am avut gura aurită. Cred că în 2014 nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de jucători de șah. Toate piesele sunt dogite, tabla de șah e decolorată, masa e înclinată, în fundal țipă o alarmă de mașină, mutările se fac în genere alandala. Cel mai puțin slab jucător va câștiga.

De ce unificarea dreptei la europarlamentare e o idee proasta

România are 31 de europarlamentari. Astfel, pentru a ajunge europarlamentar, un candidat trebuie să aibă minimum 3.22%. Un partid mic care intră într-o alianță cu un partid mare trebuie să vină cu o zestre de cel puțin 4 procente, astfel încît partidul mare să nu-i cedeze unul dintre locurile sale eligibile. Asta dacă procentele s-ar aduna. Însă în politică procentele nu se adună, așa cum s-a văzut la fuziunea PD-PLD și la aventura ARD.

Dacă PDL s-ar alia sau ar fuziona cu PMP, PFC și PNȚcd, în condițiile în care astăzi are în jur de 17-18%, pentru a nu pierde locuri eligibile în dauna acestora, noua alianță sau partid va trebuie să obțină cel puțin 30% la europarlamentare. Însă, după cum bine știm, dreapta a fost unită și la parlamentarele din 2012 și a luat atunci 16%, nu 30%. Dacă ”dreapta” se va unifica, cineva va trebui să renunțe la locul de europarlamentar. O pot face partidele mici, care fuzionează sau intră în alianță cu PDL fără să aibă pretenții la vreun loc de europarlamentar și muncesc pentru europarlamentarii de pe lista PDL sau o poate face PDL, care renunță la cîteva locuri eligibile de europarlamentar în favoarea celor trei partide mici (la trei locuri, dacă cedează cîte un loc fiecăruia – adică la jumătate sau mai mult de jumătate din locurile eligibile ale PDL).

În momentul în care PNȚcd, PMP și PFC se aliază sau fuzionează cu PDL, își pierd alegătorii. Astfel, PDL va primi într-o posibilă alianță sau fuziune trei partide, dar numai cu candidații acestora, fără alegători. Acest lucru este valabil și pentru alianța dintre cele trei partide mici, deși acolo trei plus trei s-ar putea să dea măcar un patru sau un cinci.

Acel 32% al PDL-ului la alegerile parlamentare din 2008 a fost o excepție, explicabilă prin popularitatea lui Băsescu și grava eroare a PSD și PNL de la suspendarea din aprilie 2007, care  l-a urcat pe Băsescu în sondaje pînă la 70% și PDL-ul pînă aproape de 50%.

Cu actualul nume, cu actuala siglă și cu actuala garnitură politică la nivel central și local, PDL nu mai poate trece de 20% pe termen scurt iar pe termen mediu va coborî la nivelul de partid-balama, pe la 10-15%, cu condiția ca PNL sau PNȚcd să nu iasă din derută și confuzie sau să nu apară un partid de dreapta nou. Dacă însă PNȚcd sau PNL vor ieși din confuzie (deși brandul PNL a avut mult mai mult de suferit) sau dacă va apărea un partid nou (PMP și PFC nu sînt partide politice – PMP există doar pentru ca Udrea să preia PDL, PFC există doar pentru ambîțul personal al lui MRU), PDL are toate șansele să scadă sub 10%. Momentan, trezirea PNL-ului e o utopie, refacerea PNȚcd-ului este extrem de dificilă iar apariția unui nou partid aproape imposibilă. În același timp, PDL beneficiază de pactul de neagresiune cu presa și societatea civilă. În atari condiții și avînd în vedere totala irelevanță a PMP și PFC, pedeliștii rămîn relativ frecventabili. Însă PDL nu-și va recăpăta voturile pierdute. Pactul de neagresiune cu presa și societatea civilă nu e în măsură să păcălească și să readucă alegătorii pierduți. Însă poate prelungi starea de confuzie și derută a opoziției. Și va cauționa transformarea PDL în PD-FSN. Boală lungă, moarte sigură sau, mai bine zis, defesenizarea dreptei se amînă pentru 2030, iar campania din 2016 va fi identică cu cea din 2014, adică îndreptată spre nucleul dur care poate asigura un 15% suficient pentru a nu pune în pericol scaunele liderilor ”dreptei”. Se va merge pe răul cel mai mic, pe datoria alegătorului și sentimentul său de vinovăție. O astfel de strategie va aduce, la europarlamentare, prezidențiale și parlamentare nu mai mult de 15%, poate 20% în varianta exagerat de optimistă. Fiindcă ținta electorală sînt militanții din nucleul dur și clientela politică din teritoriu.

Orice unificare a dreptei va ține o bună parte din alegători acasă. La alegerile europarlamentare nu e nevoie de majoritate, nu se fac guverne. Astfel, nu se votează strategic. Argumentul unirii nu va ține. Cei care nu vor să audă de PDL nu vor merge la vot, atîta timp cît în joc nu e guvernarea sau majoritatea parlamentară. Nu vor fi dispuși să treacă peste scîrba de fesenism fără a avea un motiv bine întemeiat. PDL e plafonat la 17-18% și o unificare în PDL sau în jurul PDL va aduce ”dreptei” maximum 20%. Iar PDL va pierde jumătate din locurile eligibile în detrimentul partidelor mici. Vor renunța TRU sau Macovei la locurile eligibile pentru Baconschi sau Funeriu, numai așa, de dragul unificării? Nici nu se pune problema.

Nici alianțele între partidele mici (dacă considerăm PMP, PFC sau PNR partide, însă nu e cazul) nu vor avea o soartă mai fericită. De aceea nici în lege nu există cerința unui prag mai mare în cazul alianțelor. În legea alegerilor europarlamentare pragul e același pentru partide și alianțe, 5%. Dacă avem o alianță de două partide, care obține 5%, doar unul dintre cele două partide va avea europarlamentar, fiindcă nu pot obține mai mult de un mandat. Dacă se aliază sau fuzionează PMP cu PFC și noul partid sau alianță va obține 5%, unul dintre cele două partidulețe va trebui să renunțe la pretenția de a fi partid europarlamentar. La final, dacă obțin 5%, vor avea un europarlamentar. Cine va ceda? Baconschi? Funeriu? Cristian Preda? Asta arată cît de deșteaptă a fost mișcarea PMP cînd a anunțat că fuzionează cu PFC. Ambele partide n-au făcut decît să-și demobilizeze cele trei lulele, trei surcele. Mă refer și la lideri, și la cele cîteva sute de militanți și membri de partid, și la suta de mii de alegători. Nici nu va fi greu, atîta timp cît PMP și PFC au mari probleme în a-și convinge propriii membri și alegătorii că sînt partide politice și nu cacealmale menite să-l păcălească pe Blaga.

Recapitulînd, PDL e plafonat la imaginea și scorul PD-FSN, PMP și PFC sînt partidulețe făcute la marea șmecherie de fraierit Blaga, pentru a forța o negociere cu respectivul, iar PNR e deja o aventură psihiatrică de care nu mai are rost să discutăm. Orice alianță va avea scorul partidului cel mai mare, indiferent cîte partide intră în alianță. În cazul opoziției de dreapta, cel puțin la europarlamentare, 17 plus 5 plus 2 plus egal 17, la fel cum 5 plus 2 plus 1 egal 5. În asemenea condiții, unificarea, fie prin alianță, fie prin fuziune, este o prostie. Dacă mă gîndesc bine, e o prostie atît de mare, încît sînt aproape convins că opoziția nu o va rata.

Unificarea dreptei va reduce întreaga dreaptă la fesenismul PDL-ului și va transforma alegerile europarlamentare într-o afacere PSD-PNL.

Politic vorbind, PDL, PMP și PFC sînt gloanțe oarbe. Iar efectul gloanțelor oarbe e nul indiferent de numărul lor.

Scuze pentru peste un an

Ideea originară şi originală aparţine lui Mirel. Îl invit să adauge alte scuze, dacă are poftă. Primele 10 provin de la mine.

De vină pe „dreapta” pentru rezultatul prezidenţialelor nu vor fi politicienii, partidele, liderii, lipsa de know-how, lipsa de strategii, lipsa de tactici, lipsa ideologiei, lipsa creativităţii.

Ci vom auzi că:

1. „E de vină Băsescu.”
a. (dacă se implică) „De ce s-a implicat? Lumea e încă supărată pe el. Trebuia să tacă, să se uite de el. Ne-a nenorocit. Ne-a costat voturi.”
b. (dacă nu se implică) „De ce nu s-a implicat? Trebuia să pună mâna, să-şi mobilizeze susţinătorii. Trebuia să vorbească, să arate că susţine candidatul/candidaţii dreptei. Ne-a costat voturi.”

2. „Blogary, blogurile şi Facebook-ul au demoralizat votanţii, au stricat imaginea candidaţilor, au colportat zvonuri răutăcioase, murdare şi mai ales au spus adevăruri.”

3. „Românii sunt proşti.” [ = „noi suntem prea deştepţi pentru ţara asta. Incapabili să câştigăm o competiţie electorală, adică lucrul fundamental pentru nişte politicieni, dar în acelaşi timp foarte, foarte deştepţi.”]

4. „Lumea e încă supărată pe ce s-a întâmplat acum… ăăă, patru ani şi jumătate. Da, asta e. Lumea s-a răzbunat pentru mărirea TVA şi scăderea salariilor la bugetari.”

5. „Candidatul/candidaţii era(u) slab(i). A(u) pupat un dulău joia în Coşmeţu de Sus în loc să scarmene o pisică vineri la Coşmeţu de Jos. N-a(u) atacat când trebuie, n-a(u) zis ce trebuie, erau tot timpul în defensivă, a(u) atacat prea dur, prea des, a(u) creat o senzaţie proastă, de nesimţire. (Nu) purta(u) fes.”
şi
a. „A(u) fost prea serios/serioşi, intelectual(i), rupt/rupţi de popor, n-a(u) zâmbit destul de mult, era nevoie de glume, voie bună, optimism, încredere, asta vrea poporul de la un preşedinte.”
sau
b. „a(u) fost prea hazoşi, a(u) zâmbit prea mult, a(u) părut neserios/neserioşi, trebuia distanţă, sobrietate, leadership, voinţă, asta vrea poporul de la un preşedinte.”

6. „Era frig afară, a fost vreme urâtă, erau nămeţi. N-a putut să iasă lumea din casă.” [deşi alegerile din 2004 şi 2009 n-au avut loc chiar vara].

7. „S-a dat mită electorală, s-a şpăguit populaţia votantă, s-a furat.” [dar şi în 2004, şi în 2009…]

8. „Antena 3 ne-a omorât. Tabăra cealaltă a controlat mass-media, au făcut ce-au vrut cu noi, ne-au stricat imaginea.” [în 2009 cinci milioane o sută şaptezeci de mii de oameni aflaţi în România au votat pentru Traian Băsescu în turul doi deşi A3 şi Realitatea erau împotriva lui. Dacă ai sta o secundă să te concentrezi pe fiecare din aceşti votanţi, ţi-ar lua 59 de zile să te gândeşti la toţi. Cam atât despre puterea mass-media atunci când există determinare].

9. „Electoratul de dreapta n-a ieşit la vot, e leneş, e nesimţit, sunt nişte măgari.” [Nimeni nu va pune problema invers. Nimeni nu se va gândi că poate electoratul de dreapta n-a votat pentru că n-avea candidat/candidaţi de dreapta].

10. „Important este că a câştigat un om de dreapta, un om care în turul doi a devenit simbolul unităţii dreptei împotriva PSD şi anume domnul preşedinte de dreapta Crin Antonescu. Deci hai să bem şampanie şi să nu ne mai amărâm cu prostii irelevante.”

Basescu si Macovei au luptat impreuna si au cedat in acelasi timp

Macovei, un ”miracol” premeditat de Băsescu

Băsescu a fost decisiv pentru cariera publică a Monicăi Macovei, dar a contat foarte mult și materialul clientului. Aud că toată cariera prezidențială a lui Băsescu i se datorează Monicăi Macovei, ca și independența justiției. Eu cred că mai degrabă Macovei se datorează ideii nebunești a lui Băsescu despre independența justiției. Nu e ca și cum Băsescu ar fi vrut corupție și status quo în continuare și Macovei i-a stricat planul. Băsescu a sunat-o pe Macovei în timp ce spăla vasele (ea, nu el) fiindcă voia independența justiției și luptă împotriva corupției. Ceea ce s-a întîmplat cu Macovei ministru al justiției n-a fost un miracol. Sau a fost un miracol premeditat. Sau, și mai bine zis, miracolul s-a întîmplat în 12 decembrie 2004, cînd Traian Băsescu a cîștigat alegerile prezidențiale în fața lui Năstase. Monica Macovei ministru, europarlamentar și politician este o consecință a voinței lui Băsescu. Lupta pentru independența justiției și lupta anticorupție sînt ideile politice ale lui Băsescu. E drept că Monica Macovei a fost un ajutor bun, un instrument extrem de util. Și, evident, Băsescu nu i-a făcut un favor lui Macovei alegînd-o. Nu de dragul ei a ales-o. A ales-o fiindcă era, cel puțin în viziunea lui, cel mai potrivit instrument pentru scopurile sale. Iar scopurile sale erau independența justiției și lupta împotriva corupției.

”Mă numesc Monica Macovei, domnule Băsescu, domnule Tăriceanu, domnule Stolojan, domnule Boc, domnule Antonescu, doamnă Nicolai, vreau să fiu ministrul justiției!”

Haideți să ne imaginăm că în decembrie 2004 Monica Macovei ar fi avut o iluminare, ar fi lăsat vasele în chiuvetă, ar fi pus mîna pe telefon și ar fi sunat la Băsescu, Stolojan, Tăriceanu, Boc, Blaga, Antonescu, Norica Nicolai și ceilalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr și le-ar fi spus că vrea să fie ministru al justiției, să reformeze justiția, să-i aducă independența și să îi dea libertatea să lupte, pentru prima oară după Revoluție, împotriva corupției. Ar fi ajuns ministru al justiției? Ce răspunsuri ar fi primit?

Să presupunem că a doua zi după ce Monica Macovei a fost validată ministru, Băsescu s-ar fi dezis de ea. Nu i-ar mai fi răspuns la telefoane, n-ar mai fi sunat-o, nu s-ar mai fi văzut cu ea, le-ar fi zis celorlalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr: ”Frate, mie nu-mi place femeia asta. Mă calcă pe nervi. Faceți ce vreți cu ea, aveți mînă liberă. Pam pam.” Ce s-ar fi întîmplat cu Macovei, DNA, ANI, Morar, Kovesi, Papici și alți eroi nemuritori? Ar fi murit înainte de a se naște. Cîți alți lideri PD și PNL ar fi fost dispuși să susțină independența justiției și lupta anticorupție și ar fi avut forța, autoritatea și popularitatea să o facă? Cîți ani ar fi rezistat Monica Macovei în fruntea ministerului de justiție și cîte dintre deciziile sale ar fi fost validate politic la nivelul guvernului, al președinției, al Alianței DA, al coaliției de guvernare, al majorității parlamentare?

O Renate Weber ceva mai obscură

Fără Traian Băsescu, Monica Macovei ar fi fost astăzi o Renate Weber ceva mai obscură, în condițiile în care fără Traian Băsescu și Renate Weber ar fi fost mult mai obscură decît e astăzi. Poate că Monica Macovei era în continuare o luptătoare a societății civile împotriva corupției, poate că era o avocată de succes sau chiar un funcționar pe la Uniunea Europeană. Sau, cine știe, poate o chema Vasile Blaga să lupte împotriva corupției și poate că Adriean Videanu ar fi validat decizia lui Blaga.

Decembrie 2004. Vasile o propune pe Monica

De fapt, Băsescu a fost prost în ziua cînd Monica Macovei spăla vase și a sunat-o s-o pună ministru al justiției. Băsescu ar fi trebuit să-i sune atunci pe Blaga și Videanu. Bine, hai să nu fiu răutăcios, doar pe Blaga. ”Vasile, uite, am o nehotărîre care-mi macină sufletul politic. Nu știu pe cine să pun ministru al justiției. După cum știi, ministerul justiției e la noi, la PD. Te știu luptător pentru bine și justiție, te știu soldat vizionar și purtător de baston de mareșal. Luminează-mă! Zi-mi un nume! Dă-mi un semn divin de caporal! Pe cine să punem noi ministru al justiției? Am o idee țăcănită sub șuvițe: vreau independența justiției și răzbel cu corupția. Parol, să înnebunesc! Deci, Vasile? Care ți-e vrerea? Fac ce zici tu. E suficient să rostești un nume și purtătorul său e ca și ministru al justiției, mă jur pe blonda de la juridic din Primărie, n-o știi tu, n-ai treabă!” Zicea Vasile ”Monica Macovei”? Nu cred. Doar dacă Monica Macovei era vreun brand de țuică de pufoaică.

Politic, independența justiției și lupta împotriva corupției o preced pe Monica Macovei

Justiția independentă și lupta împotriva corupției sînt două pariuri politice băsesciene anterioare existenței Monicăi Macovei în politică. O preced ca obiective politice. Da, Monica Macovei a avut o contribuție decisivă la reforma justiției, în lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, deși a fost ministru doar doi ani și trei luni (spre deosebire de Cătălin Predoiu, care a fost ministru al justiției patru ani și trei luni). Însă Monica Macovei a intrat într-o luptă cu obiective deja stabilite.

Dealtfel, nici contribuția lui Predoiu nu e de neglijat, deși mitul său e mult mai mititel. La urma urmei, este ministrul justiției cel mai longegiv din perioada post-Năstase, adică a marilor realizări justițiare și anticorupție. Însă are un alt stil, vine din alt mediu și are alți prieteni și de aici și absența sa de pe harta marilor eroi naționali ai societății civile și presei. Poate nu a fost un luptător, ca Macovei, dar a fost maleabil în mîna lui Băsescu și a continuat lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, în termenii lui Băsescu. Lupta a continuat și fără Macovei la Ministerul Justiției, dar cu Băsescu la Cotroceni. Va continua fără Băsescu la Cotroceni?

Renate Weber? Alina Mungiu-Pippidi?  Budușan? Dobocan? Daniel Morar? Laura Kovesi?

Cum ar fi arătat astăzi justiția dacă n-ar fi existat Monica Macovei? Dacă în decembrie 2004 Băsescu decidea să susțină pe altcineva la Ministerul Justiție? Poate pe Renate Weber, pe Alina Mungiu-Pippidi, poate pe Budușan sau Dobocan, poate chiar pe Daniel Morar. Sau poate un om de partid, pe Emil Boc sau pe Norica Nicolai sau pe Tudor Chiuariu. Nu știm cum ar fi arătat justiția astăzi. Poate ar fi arătat mai rău, poate ar fi arătat mai bine. Însă decisivă a fost voința lui Băsescu de a schimba justiția. De aici a pornit totul, nu de la Macovei.

Duceau toate drumurile la Macovei? A fost numirea lui Macovei singura consecință posibilă a voinței lui Băsescu a de schimba justiția în bine? Avea de ales Băsescu? Sau era Monica Macovei singurul om capabil să pună în practică ideea nebunească a lui Băsescu? Poate că Macovei a fost cea mai bună soluție, sigur a fost printre cele mai bune soluții. Însă nu era singura soluție.

Macovei, o promisiune care a confirmat

Să nu uităm că în decembrie 2004 Macovei era necunoscută publicului larg și nu era un mit, ca astăzi. Băsescu, atunci cînd a trebuit să decidă pe mîna cui merge la conducerea Ministerului Justiției, nu avea la dispoziție mitul Macovei pe care astăzi Blaga îl stoarce pentru a obține pactul de neagresiune cu ”justițiarii” din presă și oengime. În decembrie 2004 Macovei era o promisiune care ar fi putut confirma sau nu. Băsescu nu avea atunci la dispoziție datele necesare pentru a fi sigur  de alegerea sa. Macovei ar fi putut fi slabă, poate n-ar fi rezistat provocării, poate ar fi cedat amenințărilor sau corupției sau pur și simplu ar fi fost incapabilă să ia decizii sau nu s-ar fi priceput la oameni. Nu a fost slabă și nu a cedat. Pînă de curînd.

Ar fi existat independența justiției și luptă împotriva corupției sub domnul președinte Stolojan? Sau Năstase? Sau Geoană?

Nu știm ce ar fi fost independența justiției și lupta anticorupție fără Macovei, însă știm sigur că fără Băsescu nu ar fi fost deloc. Care erau alternativele la Băsescu în 2004? Stolojan și Năstase. Cum ar fi arătat justiția sub Stolojan sau Năstase? Bine, sub Năstase chiar nu mai e nevoie de un exercițiu de imaginație, am trăit în 2000-2004 și am văzut filme proaste cu dezastre (Armaggedon, Deep Impact, 2012). Erau pentru Stolojan independența justiției și lupta împotriva corupției două obiective obsedante pînă la maniacal? Și dacă ar fi fost, avea Stolojan forța, inspirația și capacitatea de a lupta pentru ele și de a le impune? Ar fi sunat-o Stolojan pe Macovei în decembrie 2004 s-o cheme la conducerea Ministerului de Justiție? Ar fi susținut-o în continuare? Fără Băsescu am fi avut un mit Macovei? Poate printre prietenii ei din societatea civilă, acolo unde probabil și-ar fi continuat lupta pentru justiție. Categoric Macovei era una dintre cele mai bune soluții pentru justiție, poate chiar cea mai bună, însă ar fi fost o soluție chiar și în condițiile în care președinte era Năstase sau Stolojan?

Exerciții de imaginație. Justiția fără Băsescu și justiția fără Macovei.

Faceți, vă rog, cele două exerciții de imaginație: justiția în ultimii nouă ani fără Băsescu și justiția în ultimii nouă ani fără Macovei. Al doilea exercițiu îl puteți face mai ușor, Macovei a plecat din fruntea Ministerului de Justiție din aprilie 2007 și nu a mai avut funcții în conducerea justiției din România în ultimii șase ani, iar singura sa luptă în acești din urmă ani a fost reformarea PDL, acolo unde a reușit așa cum s-a văzut – de fapt, a reușit, dacă ne gîndim bine –  astăzi PDL e frecventabil și curat dacă îi citești și îi asculți pe ”justițiarii” din gruparea Macovei și pe Macovei însăși – e suficient să tăcem despre un rău și el va dispărea – sînt convins că în condițiile în care Năstase cîștiga prezidențialele în 2004 și 2009 azi nu aveam nicio corupție în articole și declarații. Speram ca Macovei să albească PDL-ul, dar nu așa.

Și ce s-ar fi întîmplat după aprilie 2007 cu ceea ce a realizat Macovei în justiție dacă nu ar fi fost Băsescu la Cotroceni? Să presupunem că Traian Băsescu ar fi pierdut referendumul de suspendare din mai 2007 și ar fi fost demis, iar în două luni era ales un alt președinte. Să presupunem că Traian Băsescu nu ar mai fi avut dreptul să candideze (de fapt, PSD și PNL pregăteau o lege prin care președinții demiși nu ar mai fi avut dreptul să candideze). Și oricum, dacă nu ar fi avut popularitatea necesară să cîștige referendumul de demitere nu ar fi avut-o nici să cîștige anticipatele prezidențiale. PSD și PNL ar fi susținut un candidat comun și ar fi cîștigat prezidențialele. Ce s-ar fi ales de opera lui Macovei în justiție? Unde eram acum?

Băsescu, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției

Ne place sau nu, Băsescu a fost, în acești ani, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției. Fără el, fără victoriile sale în 2004, 2007, 2009 și 2012 (ultima, prin neprezentare), unde ar fi fost astăzi marea operă justițiară a Monicăi Macovei? Cîți fani au independența justiției și lupta împotriva corupției printre politicienii români care contează, printre liderii populari, influenți și puternici? Cei mai influenți politicieni ai zilei, exceptîndu-l pe Băsescu, nu sînt deloc fani ai independenței justiției și luptei împotriva corupției. Niciunul dintre liderii celor trei mari partide, incluzîndu-i aici alături de președinții de partid și pe miniștri și liderii grupurilor parlamentare, nu s-a dovedit a fi susținător al independenței justiției și luptei împotriva corupției. S-a văzut zilnic în ultimii ani și s-a văzut ultima oară în ”marțea neagră”, cînd liderii de partide și de grupuri parlamentare au aranjat transformarea politicienilor din servanți publici în mafioți cu scutire de penal.

Mulți vor spune că decisive și indispensabile sînt cancelariile occidentale și Uniunea Europeană, Eu le zic să aștepte 2015 și să vadă atunci cum vor decurge negocierile între cancelariile occidentale și domnul președinte Victor Ponta sau domnul președinte Crin Antonescu. ”Justițiarii” au avut ocazia să vadă în primăvară, cînd cu scandalul coabitării, cît de decisive sînt cancelariile occidentale.

Elena Udrea, sau cum Pygmalion o mai dă și el în bară

Elena Udrea se vrea altă mare creație politică femeiască a lui Băsescu. O fi fost Băsescu inspirat și decisiv în cazul lui Macovei, dar uite că în celelalte cazuri nu i-a mers. Contează enorm și materialul clientului. Macovei l-a avut din plin, Udrea nu-l are deloc. Nici Lavinia Șandru nu l-a avut. Nici Anca Boagiu nu-l are. Despre Raluca Turcan și Andreea Paul nu vorbim, că-s creațiile lui Stolojan. Dar nici ele n-au materialul, dacă tot am adus vorba. Bine, nici Stolojan n-are pygmalionitul în sînge. Și nici sînge în instalație.

Revenind la Elena Udrea, trebuie să spunem că e o cauză pierdută. Dar în ultima perioadă se pare că atît Băsescu cît și Macovei se ocupă de cauze pierdute, cedări și ieșitul pe ușa din dos de pe prima scenă politică.

Elena Udrea, o cauză pierdută

Băsescu nu poate alege pe oricine și nu poate face din oricine un mit politic. Monica Macovei avea substanță, avea o cauză pentru care lupta, avea o țăcăneală de dus la capăt. Avea toate datele personale pentru a deveni mit. Avea potențial. Cu condiția să o aleagă cineva, să o pună acolo unde îi e locul și să o susțină. Elena Udrea nu are datele personale pentru a lăsa dîre în politică, vorba lui Băsescu. E ambițioasă, poate pricepută în organizare, deși la capitolul organizare politică și-a arătat limitele, foarte joase, la București, Constanța și alte filiale pe care le-a organizat pînă n-a mai rămas nimic din ele. Elena Udrea nu crede în nimic, în afară de propria ambiție. Ieșirile sale politice, mai ales cele din ultimul timp, s-au dovedit penibile. Nu are viziune politică, nu crede în nimic, nu înțelege prea bine ce se întîmplă în jurul ei și nu-și cunoaște locul. Bine, mulți dintre noi nu-și cunosc locul și vor mai mult decît pot, e normal pînă la un anumit punct, însă în cazul Elenei Udrea e flagrant. În loc să intre în magazinul din colț să cumpere țigări trage de porțile palatului Buckingham, deși gardianul, încurcat, îi spune: Doamnă, nu ținem țigări. Nici măcar HB.”

Băsescu și Macovei s-au așezat pe făraș. Poporul nu e dator politicienilor.

Întîlnirea Băsescu-Macovei a lăsat ceva în urmă. Întîlnirile Băsescu-Udrea și Macovei-Blaga nu vor lăsa nimic în urmă, nici măcar pe Băsescu și Macovei. În ciuda a ceea ce cred și speră, nici Băsescu și nici Macovei nu mai au multe credite la răbdarea și susținerea poporului. Știu că pare ciudat, dar oamenii nu înghit prea multe. Nu mă refer la susținătorii fanatici din inner circle, mă refer la ceilalți. Băsescu și Macovei pot fi susținuți pentru ceea ce fac, pentru utilitatea lor în viața poporului, ca să zic așa, pentru un ce cîștig pentru cetățeanul simplu, țară și popor, nu de dragul persoanelor fizice ale celor doi. Nu e nimeni dator să-i susțină și să-i ajute să se rezolve pe partea personală, if you know what I mean. Dacă toți românii ar fi acum pe plajă în Bahamas, plimbîndu-se printre vilele, piscinele și ferrariurile proprietate personală atunci da, Băsescu și Macovei ar putea avea tupeul să vină în fața lor și să le zică: ”Frățică, am și o problemă personală de rezolvat, vreau să mă aranjez și eu pe un aspect specific al vieții, dacă mă înțelegi și nu pot fără ajutorul tău, dezinteresat. Fă-o pentru mine!” Împăcarea sufletească a lui Băsescu și carierele publice ale Elenei Udrea și Monicăi Macovei nu cad în sarcina poporului. Sînt irelevante pentru popor. Băsescu, Udrea și Macovei sînt relevanți doar în măsura în care sînt utili.

Cu tot respectul pentru istoria și carierele lui Băsescu și Macovei, nu-și pot permite orice. Știu că fanii lor necondiționați, belieberii, cred contrariul, însă țara nu e populată doar de belieberi, e populată și de oameni.

Cind Keynes e un bumerang care te loveste in plina fata

Investițiile statului, dreapta maximală la români

Pentru toți politicienii români auto-intitulați de dreapta, fără excepție, măsura cea mai radicală de dreapta a fost ”creșterea investițiilor statului”. ”Trebuie să folosim bugetul pentru investiții, nu pentru consum și asistați”, spuneau ei. Pentru ”dreapta românească” Keynes a fost ani de zile un far și un profet. Toți pedeliștii, de la Băsescu în jos, au susținut investițiile statului ca fiind o măsură de dreapta, capitalistă, spre deosebire de cheltuielile cu asistații, care sînt de stînga.

Iată că astăzi Keynes se întoarce ca bumerangul și îi lovește pe respectivii politicieni auto-intitulați de dreapta în plină figură.

Guvernul Ponta, cel mai de dreapta guvern, după definiția lui Băsescu și a PDL-ului

Asta uită să spună politicienii auto-intitulați de dreapta. Ăi mai deștepți, ca Băsescu, par egzamplu, s-au prins de șmecherie și au dat-o acum la întors, susțin cheltuielile de stînga extremă, venitul minim garantat și salariul minim, ăi mai înceți la minte, ca Blaga și tot PDL-ul din spatele său, susțin în continuare creșterea investițiilor deși nu vor creșterea bugetului pentru dezvoltare regională.

Faza cu bumerangul trebuia să i se întîmple și lui Băsescu la un moment dat, și văd că i se întîmplă din două în două zile

Fiindcă trebuie s-o spunem p-aia dreaptă, venită ca bumerangul: banii care merg la Ministerul Dezvoltării Regionale sînt bani de investiții. Sînt bani de dezvoltare. Nu investițiile și dezvoltarea sînt fetișurile politicienilor auto-intitulați de dreapta și pentru care Keynes e un far, chiar dacă n-au auzit în viața lor de el? Asta se întîmplă cînd nu susții principii. La un moment dat vei ajunge de partea nasoală a instrumentului. Dacă ai fi desființat procedura în sine atunci cînd aveai puterea, dacă te-ai fi opus din răsputeri procedurii respective și n-ai fi folosit-o cu entuziasm cînd erai de partea relaxantă a instrumentului, astăzi nu ai fi ajuns în situația de a … you know.

O veste bună

Ba chiar politicienii respectivi ar trebui să se bucure. Creșterea investițiilor la Dezvoltare Regională ar putea însemna și finalizarea patinoarelor, pîrtiilor, telegondolelor, sălilor de sport și altor importante proiecte demarate în timpul guvernării PDL. Bine, știu că politicienii nu dau doi bani pe principii și obișnuiesc să umble cu dubla măsură, însă, la nivel de principiu, și chiar și la nivel de realități și calitate umană a protagoniștilor, nu se schimbă nimic față de guvernarea anterioară. În continuare se merge pe o politică de ”dreapta” sau pe care auto-intitulații politicieni de dreapta o consideră așa, și anume creșterea implicării statului în societate prin ”investiții și dezvoltare”. Dacă nu statul investește și dezvoltă, păi atunci cine, dragi tovarăși keynesieni?

Cei buni și cei răi, vechiul bla bla

Argumentul politicienilor auto-intitulați de dreapta va fi, ca întotdeauna, ”noi sîntem mai buni, deci noi ne putem permite să facem anumite chestii, iar dușmanii noștri, fiind răi, nu au dreptul să facă chestiile respective.” După argumentul ăsta, socialismul e o idee bună, prost pusă în practică de cine nu trebuie. Și nici măcar chestia cu ”noi sîntem mai buni decît ei” nu stă în picioare.

Este trist că politicienii noștri auto-intitulați de dreapta în loc să atace creșterea bugetului ”dezvoltării regionale” dinspre tabăra adevărului și bunului simț, adică aceea a statului minimal, și să ceară desființarea atribuțiilor statului în respectivul domeniu, s-au poziționat la stînga extremă, favorizînd cheltuielile bugetare cu aventuri socialiste extreme, cum sînt venitul minim garantat și salariul minim pe economie. Băsescu și opoziția ar trebui să se decidă: susțin investițiile statului sau susțin cheltuielile sociale? Sînt socialiști sau socialiști radicali? De ce ieri erau bune investițiile și erau rele cheltuielile sociale și azi e invers? Există vreun argument convingător, valid și care să nu ne jignească inteligența? De ce dezvoltarea regională era ieri mumă și azi e ciumă?

La rîndul lor, useliștii trebuie să explice de ce ieri investițiile erau rele și azi sînt bune și de ce dezvoltarea regională era ieri ciumă pe tocuri și azi e mumă cu mustață de chelner?

Salariul minim pe economie, socialismul ca la mama lui

În ceea ce privește salariul minim pe economie, prin creșterea sa nu cresc doar cheltuielile bugetare, atunci cînd vorbim de salariul minim al bugetarilor, ci sînt obligate și firmele private să crească cheltuielile, și în același timp sînt desființate locuri de muncă și este blocată crearea de locuri noi de muncă pentru cei mai săraci și puțin pregătiți. Iar aceștia vor lucra, în cel mai bun caz, la negru, iar în cel mai rău caz vor sta pe bară. Noroc cu creșterea venitului minim garantat, însă. E bine că guvernul Ponta și USL-ul au grijă ca după ce-i lasă fără locuri de muncă pe cei din sistemul privat le dau apoi venitul minim garantat. Ca să nu mai spunem că la bugetari nu crește doar salariul minim, cresc toate salariile, căci salariul minim e reper pentru toate salariile din sistemul bugetar.

Cum să evităm adevărul

Revenind la investițiile statului, opoziția, cu Băsescu în frunte, pierde o excelentă ocazie pentru a susține public, vocal, principii de dreapta, de a fi de partea adevărului și a bunului simț. Preferă propaganda electorală, deși nu sîntem în an electoral. Preferă să evite adevărul. Ce pretenții să ai de la oamenii simpli, de la societate, cînd politicienii care se declară de dreapta și de partea adevărului și a bunului simț evită să spună adevărul și să susțină principiile dreptei? ”Vai, dar poporul e prost, nu știe…” Păi normal că nu știe, fiindcă nimeni nu îi spune, nici măcar acei politicieni vedete, care se declară de dreapta, și care au vizibilitatea și posibilitatea de a duce adevărul în casele oamenilor. Însă acești politicieni preferă mesaje populiste și electorale, deși nu sîntem în an electoral.

Adevărul e că investițiile statului, indiferent că sînt făcute de baroni sau altcineva, indiferent de baronii cui sînt făcute, sînt păguboase. Adevărul e că proiectele statului sînt nefolositoare și prost făcute. Adevărul e că prezența statului în economie și ”dezvoltare” este păguboasă și generatoare de furt, corupție, incompetență, risipă, stagnare sau chiar înapoiere. Însă politicienilor opoziției le e frică să spună asta. Mai ales că nu o cred. Ei preferă mesajul simplist ”sînt bani pentru baroni”, fără să intre în detalii.

Sînt bani de investiții. Sînt bani cu care autoritățile locale fac proiecte pentru comunitățile locale. Proiecte proaste, păguboase și în urma cărora se sifonează bani. Vă imaginați vreun politician român așa-zis de dreapta opunîndu-se unor proiecte pe care statul, prin autoritățile locale, le face pentru oameni? Da, sînt bani pentru baroni, însă politicienii de dreapta ar trebui să explice și cum ajung banii ăștia la baroni. Că nu ajung direct în buzunarele lor. Nu Dragnea primește nuștiucîte miliarde direct în buzunar. Nu. O parte din banii ăștia ajunge la baroni prin intermediul proiectelor pentru oameni. Ajung la firmele baronilor sau clientelei lor economice și ajung și direct la ei, la funcționari și la rudele lor prin șpagă.

E o minciună să legăm răul investițiilor statului doar de numele unei persoane sau  de o grupare politică. Investițiile erau la fel de nocive și acum doi ani sau cinci ani. Sînt nocive în sine.

Nici cu Ponta și USL-ul nu ne e rușine

Cînd erau în opoziție tunau și fulgerau împotriva a ceea ce numeau ei investițiile Ministerului Dezvoltării Regionale în clientela de partid iar astăzi cresc investițiile la niveluri record.

Bătălia electorală

Cu tupeu și nerușinare, ambele tabere ne spun că investițiile din bugetul statului au fost și sînt utilizate electoral, pentru susținerea structurilor teritoriale ale partidelor și pentru susținerea clientelei economice și tabăra care e în opoziție se plînge că nu folosește ea banii contribuabililor pentru a-și susține clientela, așa cum cealaltă tabără se plîngea cînd era în opoziție, pînă în mai 2012.

De fapt, cele două tabere se bat electoral pe banii contribuabililor. Războiul bugetului este un război electoral între două tabere care vor să folosească banii contribuabililor pentru campania electorală. Dealtfel, nici nu se mai obosesc să se prefacă. Miza e finanțarea luptei electorale și protagoniștii o spun. Li se rupe de principii și adevăr. Însă pentru contribuabili suferințele electorale ale protagoniștilor sînt irelevante. Pentru contribuabili, pentru cetățenii români în general, este important ca statul să-i taxeze cît mai puțin și să reducă cît mai mult cu putință  cheltuielile bugetare, indiferent dacă sînt investiții, consum sau cheltuieli sociale, fiindcă toate sînt la fel de păguboase și imorale. Meciul electoral este irelevant pentru cetățeni.

Ambele tabere susțin aceleași lucruri cînd sînt la putere, și resping aceleași lucruri cînd sînt în opoziție. Și fiecare dintre tabere contrazice azi cu seninătate ceea ce a susținut ieri. Doar rolurile putere-opoziție se schimbă, actorii joacă identic.

Crin Antonescu, inger si demon, karamazovul romanilor

Dacă Crin Antonescu e frecventabil și votabil ca ”prezidențiabil al dreptei”, de ce n-ar fi frecventabil și votabil ca prezidențiabil al USL?  La urma urmei, în cazul președintelui contează persoana, nu din partea cui candidează. Crin Antonescu e același, indiferent din partea cui candidează, persoana e aceeași, fie din partea USL, fie din partea ”dreptei unite”.

Dacă Ponta e răul mai mare și Antonescu e răul mai mic, atunci toți cei care luptă pentru răul mai mic ar trebui să militeze pentru unitatea USL și candidatura lui Antonescu la prezidențiale.

Sau Antonescu e răul mai mic cînd reprezintă ”dreapta” și răul mai mare cînd reprezintă USL? Care e granița, în străfundul personal al lui Crin Antonescu, dintre Crin răul mai mare și Crin răul mai mic? Sau la anul îl votăm la prezidențiale pe Ivan Karamazov?

Dacă după campania de albire a lui Antonescu aflăm că totuși USL nu se va rupe și că Antonescu va rămîne candidatul USL la prezidențiale? Cum mai întorc foaia cei care încearcă acum să-l spele pe Antonescu?

Vă dați seama că, prin voci autorizate și cu autoritate, ca Udrea sau Băsescu, aflăm că Antonescu, candidatul USL la prezidențiale, nu e chiar așa de rău, ba chiar e frecventabil și votabil? Veți spune că e bun doar fiindcă blochează accesul lui Ponta la președinție, dar asta face și cînd candidează din partea USL. Dacă rolul lui Antonescu e să blocheze ascensiunea prezidențială a lui Ponta, o poate face chiar mai bine și mai eficient în interiorul USL. Dacă Antonescu e candidatul USL la prezidențiale, șansele ca Ponta (răul cel mai mare, înțeleg) să ajungă președinte sînt zero. Nu poți ajunge președinte fără să candidezi.

După ce termină dreapta de spălat Antonescu, să vezi că rămîne ăsta candidat prezidențial din partea USL și să vedeți atunci cum cîștigă alegerile cu 80%, în calitate de singurul rău. Votați-l! E totuși de dreapta și blochează accesul lui Ponta la președinție! Cum o fi ca după ce l-ai spălat și l-ai frecat frumos pînă l-ai făcut shiny să-ți dai seama că de fapt ai spălat candidatul prezidențial al USL?

Argumentul ”contează din partea cui candidează” nu ține, repet. E același om. Președinția se cîștigă pe persoană fizică. Președintele nu e alianță, nu grup, e persoană fizică, cu creier, oase, carne, chelie, cearcăne, zîmbet sau cioc, după caz. USL oricum nu e veșnică. Dacă ni se spune acum că Antonescu va face totuși chestii nu foarte rele ca președinte, păi atunci înseamnă că nu la va face și ca președinte din partea USL, mai ales dacă între timp USL se rupe.

Uite o soluție. Dacă tot sîntem fani Antonescu, păi atunci să ne luptăm să candideze din partea USL, să-i blocheze astfel candidatura lui Ponta la prezidențiale, apoi să conducă țara ca președinte al dreptei, după ce se rupe USL. Dacă USL e atît de puternic și de tare să ne folosim de USL ca să ne punem un candidat de dreapta la prezidențiale. Nu mai cheltuim bani și energii cu prezidențialele. Cîștigăm prezidențialele pe banii și logistica și munca pesediștilor. Și uite așa, candidatul nostru cîștigă en fanfare prezidențialele din partea USL-ului, îl blochează pe Ponta și apoi reprezintă dreapta la  Cotroceni.

Dacă tot e să ținem cu răul cel mai mic, măcar să ținem cu el în USL. În loc să ne luptăm să-l bată Antonescu pe Ponta în turul II al prezidențialelor, cînd va fi mai greu, să ne luptăm să-l bată acum, în lupta pentru candidatura la prezidențiale, cînd e mai ușor. După care îl punem președinte cu mîna și efortul USL-ului. Și uite așa, pac pac, vom avea președinte de dreapta fără cel mai mic efort. Vă dați seama? Vom avea președinte de dreapta fără să avem candidat.

Deci asta era strategia genială a lui Băsescu! Ce proști am fost că nu ne-am dat seama!

Serios vorbind, chiar nu mi se pare o idee bună să spălăm prezidențiabilul USL și să-l facem frecventabil și votabil. Fiindcă e totuși candidatul USL-ului, nu?

PS. Excelentă poza. Dan Brown e etalonul de inteligență și imaginație pentru strategii dreptei.

Triunghiul iubirii: Antonescu, Blaga, Basescu

Dacă USL se rupe mîine, cu cine se va întîlni PNL în opoziție? Cu PDL-ul lui Blaga. PDL e un partid cu structuri, cu parlamentari, cu primari, cu procente în sondaje, cu candidat prezidențial. Este singura structură serioasă în opoziție cu care PNL poate negocia și face alianțe. Nu există alte structuri.

PDL e unul dintre cele trei mari partide care își poate susține candidatul prezidențial să ia peste 10%. În lupta umăr la umăr din turul II, 10% sau 15%, cît poate lua Predoiu, este extraordinar de mult. Poate fi decisiv.

Astfel, Vasile Blaga îi poate oferi lui Crin Antonescu și PNL-ului parlamentari, o portiță spre electoratul PDL, primari, structuri și procente bune în turul II al prezidențialelor. La schimb, Antonescu îi poate oferi lui Blaga funcția de premier după parlamentarele din 2016 sau chiar în 2015, dacă guvernul Ponta poate fi demis printr-o moțiune de cenzură, iar PDL-ului îi poate oferi acces, din nou, la resurse.

Ce îi poate oferi Traian Băsescu lui Crin Antonescu, dacă mîine se rupe USL? Partid cu parlamentari, primari, structuri și procente nu are. Candidat prezidențial care să-l susțină în turul II pe Antonescu nu are. De aici și anunțul fuziunii dintre Mișcărea Populară și Forța Civică și a susținerii lui MRU la prezidențiale. Cînd USL se va rupe, Băsescu trebuie să aibă niște cărți în mînă, orice, măcar o pereche de doiari.

Cum se va numi reprezentantul ”dreptei” care va negocia cu Crin Antonescu? Vasile Blaga sau Traian Băsescu?

Să presupunem (corect, dealtfel) că Traian Băsescu nu a renunțat la PDL și că încearcă în continuare să-i sufle partidul lui Blaga. Ce poate oferi Traian Băsescu pedeliștilor? Vasile Blaga le poate oferi o alianță cu PNL și Crin Antonescu care ar putea readuce PDL la guvernare. În luptă pentru preluarea PDL Crin Antonescu e un atu serios. El e pașaportul spre guvernare pentru pedeliști. Aici, Blaga stă foarte bine. Nici nu trebuie să-i facă declarații de amor lui Antonescu. Fiindcă nici PNL nu are de ales. Dacă se rupe de PSD va trebui să se alieze cu PDL, altă variantă nu are.

2014 e un an în care partidele, structurile teritoriale, voturile și candidații prezidențiali sînt monede de negociere importante. Cine le are, are ce da la schimb pentru a primi la schimb chestii. Chestii gen participarea la guvernare. Cine n-are partid cu parlamentari, primari, structuri teritoriale, procente, voturi și candidați prezidențiali cu scoruri decente, nu există în acest joc al negocierilor politice.

Da, există și alte variante, însă cred că e realist să ne păstrăm în acest registru minor. Din păcate.

Aceasta e situația și acestea sînt mizele, minore, al anului și politicienilor. Aceasta e bătălia. Este acest trio amoros relevant pentru români? Nu. E relevant doar pentru românii direcți implicați.

Minciuna unificarii dreptei. Esecul Miscarii Populare. Deruta lui Basescu.

Unificarea dreptei

Dacă dreapta trebuie unificată, atunci înseamnă că avem mai multe partide de dreapta. Din start, cei care vorbesc de unificarea dreptei admit că partidul din care fac ei parte nu e singurul de dreapta și că mai există și alte partide de dreapta. Atunci cînd cineva face o listă cu partide care ar trebui să participe la unificarea dreptei admite implicit că partidele de pe respectiva listă sînt de dreapta. Cînd pui un partid pe lista unificării dreptei îl validezi ca partid de dreapta.

În același timp, principala motivație a unificării dreptei e lupta împotriva USL sau PSD. Se pornește astfel de la premisa, că partidele supuse unificării sînt nu numai de dreapta ci și împotriva USL sau PSD.

Dacă toate partidele suspuse unificării sînt de dreapta și sînt împotriva USL, atunci de ce sînt separate? Ce le separă? De ce avem mai multe partide de dreapta și care sînt împotriva USL sau PSD? Nu le desparte credința în anumite principii, doctrina, nu le desparte poziționarea pe scena politică și atitudinea față de USL/PSD.

Deci, de ce sînt separate? Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să vedem cine le-a separat. Cine sînt aceia care au produs această despărțire, inutilă și nejustificată doctrinar și nici din punctul de vedere al poziționării politice.

De ce MRU insistă să aibă un partid propriu, în condițiile în care a dovedit că poate sta alături de Blaga și pedeliști, așa cum s-a întîmplat la alegerile parlamentare din 2012? Ce îl nemulțumește la PDL, partid căruia la un moment dat i s-a adresat cu ”Fiți ungurenii mei”? Doctrinar nu există diferențe, cel puțin MRU nu a vorbit despre astfel de diferențe, iar alianța împotriva USL/PSD dovedește că nici ca poziționare politică nu sînt diferențe între MRU și PDL. Atunci de ce Forța Civică nu fuzionează prin absorbție în PDL, dacă nu doctrina o oprește, dacă nici poziționarea politică anti-USL nu o oprește și nici brandul nu e o problemă, în condițiile în care Forța Civică, de cînd a fost preluată de MRU, nu a participat niciodată la alegeri sub nume și siglă proprii, ba mai mult, este dispusă să fuzioneze cu Mișcarea Populară și să participe sub alt nume decît cel propriu la alegerile europarlamentare?

Dacă Forța Civică vrea unificarea dreptei împotriva USL/PSD și consideră PDL a fi de dreapta și împotriva USL/PSD și nu ține la propriul brand politic, inexistent dealtfel, din moment ce nu a fost niciodată validat în alegeri, atunci trebuie să fuzioneze cu PDL prin absorbție. Deși nu înțeleg de ce există Forța Civică. De ce MRU nu a intrat în PDL? Ba mai mult, de ce a luat oameni din PDL? Care era nemulțumirea față de PDL? Ce s-a schimbat între timp? Nu era PDL partid de dreapta? Nu era împotriva USL/PSD? Era, fiindcă Forța Civică s-a aliat cu PDL la parlamentare, în ARD. De ce nu a fuzionat atunci Forța Civică cu PDL? Și de ce nu fuzionează acum?

Nu știm de ce există Forța Civică. Nu știm de ce MRU nu a intrat în PDL și a ținut să aibă partidul său. Nu doctrina și nu poziționarea politică sînt problema, căci altfel MRU nu ar vorbi de unificarea dreptei împotriva USL/PSD.  Atunci care e motivația existenței acestui partid care refuză să participe sub siglă și nume propriu la alegeri și care e dispus să fuzioneze cu Mișcarea Populară, dar nu cu PDL. De ce? Care e diferența dintre PDL și Mișcarea Populară, în condițiile în care am stabilit că PDL este partid de dreapta și împotriva USL, căci altfel nu l-ar vrea nimeni într-o alianță a dreptei împotriva USL/PSD? În ambele situații, Forța Civică fuzionează cu un partid de dreapta, împotriva USL/PSD și își pierde brandul. Cu toate acestea, Forța Civică refuză să fuzioneze cu PDL. De ce? Ce e la mjiloc? Sînt orgolii? Vrea să fie lider de partid? Vrea să primească la schimb candidatura la prezidențiale? Vrea ceva pentru sine și nu primește? Acesta e motivul pentru care nu acceptă o fuziune prin absorbție în PDL sau pur și simplu refuză să intre în PDL?

De ce neapărat fuziune prin absorbție în PDL? Fiindcă Forța Civică, ca și Mișcarea Populară, nu există ca branduri politice. Sînt partide (mă rog, Mișcarea Populară încă nici măcar nu e partid înregistrat) noi, mici, și care nu au participat niciodată la alegeri, nu au notorietate, nu au tradiție. PDL, în schimb, are 23 de ani de istorie, a participat la toate alegerile post-decembriste, este un brand cu notorietate, are între 15% și 18% în sondaje. Nu poți cere unui partid mare (sau mediu spre mărișor – creșterea PD/PDL peste PNL a fost artificială și s-a datorat strict lui Băsescu), cu zeci de mii de membri, să renunțe la brandul său, la nume, siglă și culori, doar pentru a fuziona cu un partid cu brand zero, cu abia puțin peste o mie de membri cotizanți, cu o istorie de un an, care nu a participat niciodată la alegeri, care nu are notorietate și care nu trece de 3% în sondaje.

Referitor la candidatura la președinție, PDL-ului, ca partid mare, nu i se poate cere să nu aibă candidat la președinție. Dacă ai visuri prezidențiale, atunci intri în PDL și lupți acolo pentru candidatura la prezidențiale. ”Du-te-n colo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace”, cam așa sună atitudinea lui MRU față de PDL. Nici nu vrea să intre în PDL ca să lupte pentru candidatura la prezidențiale, nici nu vrea ca PDL să aibă propriu la prezidențiale. Vrea să fie candidatul PDL-ului la prezidențiale fără a fi însă în partid. E o pretenție absurdă. Acuz PDL-ul că pune candidat la prezidențiale un membru al partidului și nu mă pune pe mine, din afara partidului? Cît tupeu să am și cît de absurd să fiu ca să am o astfel de pretenție?

Mișcarea Populară

Un eșec mic și trist al lui Băsescu. Penibil de mic și ridicol de trist. Și uite cum Băsescu iese de pe scena politică cu un whimp, nu cu un bang. Dacă Mișcarea Populară fuzionează cu Forța Civică, așa cum au anunțat liderii celor două partide, nu înțeleg de ce și-a mai făcut partid. De ce plecații din PDL și oamenii din jurul lui Băsescu nu au intrat în Forța Civică astă primăvară? Forța Civică era de dreapta și în primăvară, nu s-a schimbat nimic între timp, Forța Civică era împotriva USL/PSD și în primăvară, MRU era prezidențiabil și în primăvară. Din primăvara lui 2013 pînă acum nu s-a schimbat nimic. De ce toți cei care au plecat de la PDL sau au decis să se apuce de politică nu au intrat în Forța Civică și au ținut să-și facă partid?

Mișcarea Populară nu e nici măcar eșecul unei acțiuni. E eșecul unei intenții de acțiune. Au vrut să facă și au eșuat încă de la stadiul de intenție, ceea ce, trebuie să recunoaștem, e o performanță. S-au împiedicat în timp ce voiau, nu în timp ce făceau. Unul vrea să se urce într-un copac. Dar cade nu din copac ci într-o groapă în timp ce se gîndea să se urce în copac. Asta e de istoria politicii românești la capitolul glumițe triste de subsol. Chiar, ce vor scrie liderii PMP în CV la activitatea politică? ”2013 – lider al unei intenții de partid nematerializate. Am vrut să facem un partid și eu eram liderul acelui partid pe care am vrut să-l facem, dar nu l-am mai făcut.”

În același timp, liderii Mișcării Populare vorbesc despre unificarea dreptei, în care unificare ar intre și PDL. Deci PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD, acestea fiind, după cum declară protagoniștii, criteriile unificării. Dacă PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD, de ce mișcăpopularii au mai plecat din PDL? Sau cei care au intrat acum în politică, de ce n-au intrat în PDL?

Liderii Mișcării Populare trebuie să explice două lucruri:

  1. De ce au plecat din PDL, în condițiile în care PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD?
  2. De ce n-au plecat la Forța Civică, partid gata înregistrat, care e de dreapta și e împotriva USL/PSD?
  3. Și, în general, de ce există Partidul Mișcarea Populară? Sau, mai bine zis, de ce era cît pe-aci să existe Partidul Mișcarea Populară?

Mișcarea Populară, ca și unificarea dreptei, e o minciună de prostit proștii. Motivațiile ruperii de PDL nu țin nici de doctrină și nici de poziționarea politică. Sînt motivații personale. Resentimente și frustrări. Nu socialismul PDL-ului și, mai ales, al lui Blaga, era problema. Nu blatul lui Blaga cu USL, nu atitudinea acestuia împăciuitoare și moale față de USL/PSD era problema. Nu. Problema era că Blaga și nu Udrea a cîștigat șefia partidului și că o seamă de pedeliști apropiați de Băsescu nu pupă loc eligibil la europarlamentare. De aceea Macovei și-a scos, în doi timpi și trei mișcări, cu ajutorul scandalului ”coabitarea și procurorii”, ștampila de apropiat al lui Băsescu. Și uite că Macovei poate spera, cu șanse, la un loc eligibil la europarlamentare.

Prin Mișcarea Populară s-a încercat dislocarea lui Blaga, după un scenariu stupid, considerat genial de autorii săi. PDL se speria de Mișcarea Populară și de plecarea lui Băsescu, scădea în sondaje, apoi pedeliștii îl dădeau jos pe Blaga și o puneau pe Udrea. Și Mișcarea Populară se desființa sau fuziona prin absorbție în PDL. De fapt, nici nu se voia transformarea în partid. Simpla intenție ar fi trebuit să sperie PDL-ul și să-i facă pe pedeliști să-l dea jos pe Blaga. Am simțit atunci că asta e strategia și că Băsescu, Udrea și ceilalți pedeliști din jurul lui Băsescu nu vor renunța la PDL și am spus de atunci că Blaga nu mai poate pierde partidul nici înainte, nici după europarlamentare. Nicio clipă nu a existat intenția de a creea cu adevărat un partid politic. A fost o minciună. De aici și impresia de partiduleț făcut pe genunchi cu personaje de mîna a patra spre a șaptea. Piesele grele nu au părăsit PDL, însă și-au trimis șoferii, secretarii și animalele de companie la Mișcarea Populară. Minciuna era următoarea: Mișcarea Populară nu are legătură cu Elena Udrea. Mișcarea Populară e despre ”cei 58% care nu au votat”, e despre ”antipolitică”, e despre ”altfel de politică”, despre ”intelectuali finuți”, despre ”a treia cale” și alte cretinisme pe care nici acum nu-mi vine să cred că niște oameni aparent inteligenți le pot lua în serios, le pot promova sau accepta. Însă aparențele înșală.

Între timp însă PDL a venit cu Predoiu candidat prezidențial. Și aici jocul s-a închis. În mod normal, dacă Mișcarea Populară se voia un nou partid, de dreapta, construit în jurul principiilor și în jurul lui Băsescu, jocul nu ar fi trebuit să se închidă. Însă Mișcarea Populară nu se voia un partid. Se voia o sperietură pentru Blaga pentru a prelua Udrea PDL-ul.

Personal, am sperat că Udrea și ceilalți, aproape jumătate din PDL, vor părăsi PDL-ul și vor veni la Mișcarea Populară. Însă Băsescu și cei din jurul său au considerat că e cazul să prostească proștii. Fiindcă ei au impresia că oamenii sînt proști. Asta fiindcă stau prea mult unii cu alții și au impresia că toată lumea e ca ei. Nu. Lumea, asta adevărată, din afară, nu e plină de proști. Dacă trăiești într-o casă închisă, numai între oglinzi, și ești urît și cocoșat, ai impresia că așa arată specia umană, urîtă și cocoșată. Ieși, nene, afară și ai să vezi că nu e așa.

De ce au ales să mintă? De ce au ales să dea impresia că Mișcarea Populară nu are nicio legătură cu Elena Udrea, cînd e suficient să citești cîteva nume de pemepiști ca să-ți dai seama că Mișcarea Populară e despre Udrea, cînd Mișcarea Populară s-a născut în seara în care Elena Udrea a pierdut alegerile în PDL? De ce au ales să jignească inteligența susținătorilor sau potențialilor susținători?

Fiindcă Mișcarea Populară nu trebuia să existe ca partid. Fiindcă Elena Udrea era ușor de înghițit pe filiera PDL, sau cel puțin așa au considerat ei. Nu și pe filiera Mișcării Populare, care se voia o mișcare antipolitică, cu oameni noi, curați, din afara politicii, cu imagne imaculată. Mișcarea Populară trebuia să scoată ceva procente cu povestea asta stupiduță, să ”se urce pe val”, de altfel, acesta e și motivul pentru care, la un moment dat, într-o dovadă de iresponsabilitate fără absolut nicio scuză, Mișcarea Populară a încercat să folosească occupysmul extremist din piață pentru a cîștiga procente. În momentul în care MP ajungea la 10% și PDL scădea la 12-14%, pedeliștii, se putea negocia încheierea aventurii MP și reîntoarcerea lui Băsescu cu fața spre PDL. Iar Udrea era mai ușor de impus prin PDL, decît printr-un nou partid cu așteptări imaculaționiste setate chiar de creatorii lui. Blaga era dat jos sau accepta o asociere cu Udrea, Boc și Băsescu, și toată lumea era fericită. Mai puțin prostimea prostită de dragul mizelor personale ale protagoniștilor.

Referitor la așteptările nerealiste și imaculaționiste setate de creatorii Mișcării Populare, aceasta este și dovada că Băsescu și cei din jurul lui nu au vrut nicio secundă să facă un nou partid. M-am mirat (e un fel de a spune) de la început că se setează astfel de așteptări, în condițiile în care oricum trebuia să vină jumătate din PDL, cu Udrea în frunte,în noul partid. De ce vorbeau de oameni din afara politicii, de un partid cu totul nou, imaculat, despre cei 58%? Ce se întîmpla cu restul PDL-ului, cu PDL-ul care nu era cu Blaga? Unde se duceau oamenii ăia? Ce se întîmpla cu Elena Udrea? Nimic. Oamenii rămîneau în PDL. Nu au avut nicio secundă intenția să plece. Mișcarea Populară, cu proștii curați în față, cu temele telenovelist cretine, dar bune de păcălit naivii de serviciu, cîștiga ceva procente (mă rog, temele erau prea tîmpite pentru a se cîștiga procente cu ele) și continuarea o știți. Iar dacă Mișcarea Populară se transforma totuși într-un fenomen de entuziasm și mergea foarte bine și Blaga tot nu pica de la conducerea PDL, veneau și șmecherii în Mișcarea Populară, dar abia după ce creștea și se termina impactul ”proștilor curați și intelectuali sau din afara politicii”.

Însă PDL-ul lui Blaga s-a ținut tare iar mișcarea Predoiu a fost mat la Băsescu și Udrea. Care au intrat în vrie  și nu mai știu pe unde să scoată cămășuțele.

PDL-ul lui Blaga

Blaga a cîștigat alegerile din partid acuzînd eroarea de a candida sub alt nume și altă siglă. Bine, că eroarea îi aparține, e cu totul altceva. Decizia îi aparține lui și cînd a luat-o era stăpîn absolut peste PDL, ca și acum. Însă a reușit să-i prostească pe pedeliști (mă rog, nici nu e greu) și să arunce responsabilitatea eșecului catastrofal în neant. Nu a reușit să spună a cui este vina pentru participarea PDL la parlamentare sub altă siglă și alt nume, cine a luat această decizie. Nici nu avea acum, avînd în vedere că el e cel care a luat decizia.

Cred că se împlinesc vreo doi ani sau chiar trei de cînd am scris despre prostia PDL-ului de a-și ascunde numele și sigla. Am zis atunci că singura șansă a PDL să înfigă bine picioarele în pămînt, să stea drept și să-și susțină măsurile luate la guvernare. Însă pedeliștii erau îngroziți de propriile măsuri pe care le-au luat la guvernare, și pe care nu le-au înțeles și acceptat niciodată, și era plin de strategi geniali care au considerat că e cazul să-i prostim pe proști. Hai să ne dăm altceva decît sîntem. Hai să ne ascundem sub alte culori, alte nume, alte sigle. Hai să mințim. Fiindcă lumea e proastă.

Pentru cei care vor spune că lumea e proastă și poate fi mințită, fiindcă uite că USL-ul a cîștigat alegerile și Ponta e un mincinos. Nu. USL-ul nu a cîștigat alegerile dîndu-se altceva decît este. Dacă USL făcea campanie pro-Băsescu sau pro-DNA, pierdea. Fiindcă nu te poți da ceea ce nu ești. Poți minți sau exagera pe chestiuni punctuale, și pe care oricum oamenii nu prea le cred, pe care le considera minciuni acceptabile, uzuale sau chiar necesare (cînd e vorba de nucleul dur – nu asta cere și nucleul dur de la ai noștri, să mintă mai mult ca să cîștige alegerile?). Însă nu s-au ascuns. N-au încercat să pară ceea ce nu sînt. USL și-a jucat rolul său obișnuit și previzibil. A fost autentic în rolul său. Un mitoman care joacă rol de mitoman e autentic.

PDL, în schimb, s-a dezis de sine și de propria guvernare. A încercat să se dea alt partid. Sau alte partide. Nu sîntem noi. Nu sîntem PDL. Ăsta nu e Boc. Eu nu sînt Ioan Oltean. Tu nu ești Videanu. Nope. Sîntem alții. Haideți să ieșim la balcon și să ne dăm Julieta, proștii nu se prind. Fiindcă sînt proști.

Dacă PDL nu s-ar fi dezis de sine însuși și de propria guvernare, ar fi avut un scor bun. Ar fi pierdut, fiindcă după opt ani de guvernare e normal să mai și pierzi, nimeni nu stă veșnic la putere. Azi cîștigi, mîine pierzi, mai stai și în opoziție, mai stai și la guvernare, așa e bine, sănătos, normal și necesar să fie. Dar PDL a ales să mintă și să-și ia de proști susținătorii. rezultatul a fost o înfrîngere catastrofală și cel mai prost al dreptei din toată perioada post-decembristă (PNL și PNȚcd, în 20 mai 1990 au fost votate de mai mulți români decît ARD în 9 decembrie 2012).

Între timp însă, după catastrofa din 2012, identitatea proprie a devenit marea temă cîștigătoare în PDL. Și s-a văzut la alegerile pentru desemnarea prezidențiabilului. Oamenii nu au votat pentru Predoiu. Li se rupe de Predoiu. Au votat fiindcă Predoiu e omul lui Blaga și, mai mult, că Predoiu a venit pe o platformă pedelistă, în timp ce Falcă, contracandidatul său, vine pe o platformă unionistă, în care PDL s-ar topi într-o alianță mai mare.

Oricum, excelentă strategia cu Falcă candidat. N-a făcut decît să-l valideze pe Blaga. Care a fost legitimat a doua oară de partid, de data aceasta la 80%. Și în același spirit de ”hai să-i prostim pe proști cu aparențe și tactici geniale” e și decizia de a o pune pe Simona Crețu (sau cum o cheamă, că e 5 dimineața și n-am chef și timp să dau căutare) să candideze. ”Proștii nu se vor prinde că Falcă candidează din partea lui Udrea. Uite, Udrea și-a pus omul ei, pe fata asta ecologistă pe care ea adus-o în PDL. Falcă e de capul lui. Dacă Falcă pierde, să se facă doar el de rîs. Falcă e un fel de Mișcarea Populară.”

Deruta lui Băsescu

E totală. E Hagi în minutul 85 al meciului cu Slovenia. Aceeași situație. Un fost mare jucător, cel mai mare, ajuns antrenor submediocru, își pierde complet cumpătul.

Lumea încă speră că e o manevră. Regele Gică?  Joacă cu șapte atacanți la disperare, haotic și dezlînat? E o manevră. Știe el ce face. E Gică, e Regele.

Neputința se citește în excesul de epitete la adresa dușmanilor și în inflația de teme de atac. ”Focu’ la ei!” vorba lui nea Hala.

”Băsescu urmărește să-i întărîte pe Antonescu și Ponta unul împotriva celuilalt.” Da. De ce? Ce cîștigă prin asta? Nu asta vor și Ponta și Antonescu? Să ocupe întreg spectrul politic? Să transforme prezidențialele într-un joc în doi? ”Băsescu vrea să lovească în Ponta cu Antonescu.” Da. Și ce rezolvă? Face din Antonescu singurul instrument legitim împotriva lui Ponta?

Băsescu îl validează pe Antonescu. Nu există decît un om capabil să-l învingă pe Ponta, Crin Antonescu. Tocmai și-a anunțat susținătorii că nu are nicio soluție și că nu există candidat la prezidențiale. Deși neputința și lipsa de soluții erau vizibile deja de la momentul anunțului fuziunii dintre Forța Civică și Mișcarea Populară.

Oricum, e tare asta cu manevrele geniale și subtile pe care le face Băsescu și de care se prind toți păcălicii de pe Facebook și nu se prind Ponta, Antonescu și consilierii lui. Toată lumea s-a prins de genialele și fatalele subtilități ale lui Băsescu, mai puțin cei vizați. Ponta și Antonescu nici nu-și dau seama cum sînt manipulați măiastru, deși orice cetățean care a intrat pe Facebook cinci minute, le știe, că sînt scrise de toate lumea. ”Genial, domnule! Ai văzut ce le-o dă? Nici nu-și dau seama ce li se întîmplă. Eu și cu încă 258 000 de comentatori de pe Facebook ne-am dat seama de aceste manevre secrete și subtile care vor să pară una, dar sînt alta. Să vezi ce fețe vor face Ponta și Antonescu peste doi ani, cînd se vor prinde de ce ne-am prins noi, tot facebookul, adineaorea, între o poză cu un citat din Oana Pellea și un share din Aurelian Temișan.”

Poate că Traian Băsescu vrea să fie arbitru între Ponta și Antonescu. Poate vrea să-l sperie pe Ponta și să-l aducă la masa negocierilor. Poate vrea să obțină, în schimbul sprijinului pentru unul dintre cei doi, diverse chestiuni. Aceste lucruri sînt relevante doar pentru interesele pe persoană fizică ale lui Băsescu și a celor din jurul său. Sînt irelevante pentru români. Dacă Băsescu și cei din jurul său vor să arbitreze lupta Ponta – Antonescu și să obțină una-alta în schimb, aceasta e o miză strict personală și de grup, grupuscul sau famiglie.

Poate că Traian Băsescu încearcă să le-o tragă lui Blaga și Predoiu. Însă validarea lui Antonescu nu face parte din metodele acceptabile. Deși, fie vorba între noi, nu face decît să-l valideze pe Blaga. Dacă Băsescu îl consideră frecventabil și acceptabil pe Antonescu, atunci lui Blaga nu i se mai poate reproșa nimic. Pînă acum i s-a reproșat blatul cu USL și o viitoare a predării PDL-ului la picioarele lui Antonescu.

În acest moment, dacă Băsescu îl consideră frecventabil, chiar și cu noduri, pe Antonescu, ”Adio PDL!” din 23 martie nu mai e justificat, decît poate de resentimentele și frustrările personale ale lui Băsescu.

Crin Antonescu este unul dintre cei mai extremiști și periculoși politicieni români, pe partea de politică, geostrategie și psihiatrie. Acest om nu poate fi considerat nici măcar 0.000001% acceptabil sau frecventabil.

Dacă țin minte, în vara 2012, noi am sărit cu lovitura de stat. Noi am zis-o primii (nu noi, Blogary – noi, societatea civilă, proștii de serviciu), nu a venit de la ”garaj” sau de la politicieni. Nu știu de ce am impresia că doar noi, cîțiva proști, chiar am crezut și credem sincer că a fost o tentativă de lovitură de stat. Pentru deștepți, ea nu se mai pune. A fost utilă atunci, în iulie și august 2012, acum nu mai e utilă, deci nu mai există. ”Cum? Domnia sa, domnul Crin Antonescu? Ce lovitură de stat? Cînd? Nu a există așa ceva, domnule! Hai să fim serioși! Cum să dea lovituri de stat prezidențiabilul dreptei, domnul Crin Antonescu?”

Iar faza cu ”înalta trădare” e jenantă. Domne, ulciorul nu merge de atîtea ori la apă. Să fim serioși. Ponta vrea să-l dea jos pe Băsescu și Antonescu îl salvează. Deși Antonescu e cel care ar cîștiga dacă Băsescu ar fi suspendat. Autovictimizarea obosește. A fost folosită prea mult. Nu crede nimeni ”noua lovitură de stat”. Să fim serioși.

Cred că cineva ar trebui să-i întrebe pe Traian Băsescu și Monica Macovei dacă în vara lui 2012 a fost sau nu lovitură de stat și dacă sînt dispuși să-l susțină la prezidențiale pe unul dintre cei doi inițiatori și conducători ai loviturii de stat, Crin Antonescu și Victor Ponta. Bine, Macovei va fi deja cu sacii în căruță la prezidențiale, deci în ceea ce o privește, întrebarea ar trebui să sune așa: ”Dacă PDL va susține în turul II al prezidențialelor, pe Crin Antonescu, cel mai mare dușman al DNA și ANI, și autor al loviturii de stat din 2012, veți protesta și veți demisiona din poziția de europarlamentar al PDL?” Cred că știu și răspunsul: ”Sînt profund indignată, însă prioritatea mea sînt proiectele europene și voi reprezenta țara și voi lupta pentru ea, ca Ștefan Andrei sau Corneliu Mănescu.” Băsescu va zice, evident, că el are simț politic și că Crin e totuși de dreapta hă hă.

Nu știu. Pe persoană fizică, Băsescu și Macovei și MRU și ceilalți poate că vor reuși să se rezolve din mai multe puncte de vedere. Însă acest lucru e relevant doar pentru persoanele lor fizice și persoanele fizice din jurul lor. Nu și pentru români.

A, că Macovei și Băsescu pot veni și cere poporului: ”Ajutați-ne să ne rezolvăm și noi, ca băieții.” Iar poporul, într-un acces de recunoștință sau generozitate, poate zice, ”Da, domne, pentru nostalgia vremurilor de aur, am decis să vă ajutăm să vă rezolvați ca băieții.”

Deși, la cîte se întîmplă în țara asta cu milioanele de fraieri care o locuiesc, parcă tragediile personale ale lui Băsescu, Macovei și celor din jurul lor nu sînt foarte impresionante. Adică mi se pare cam de prost gust ca ăia care-și văd afacerile duse de rîpă sau care nu au ce da de mîncare mîine copiilor sau care mor cu zile în spitale în care au pompat bani o viață întreagă să stea să sufere acum că Macovei și Băsescu și alții ca ei nu și-au rezolvat nuștiuce ambiții sau dorințe personale înalte sau mai puțin înalte. Adică, ce vreau să zic e că și poporenii au familie, copii, prieteni, foame dă bani, frici, ambiții atroce, dorințe ascunse și alte asemenea. Adică, nu chemi unul în căruciorul cu rotile să-ți împingă Mercedesul. Nu se cade.

Căderea lui Emil Constantinescu a fost o glumă ultrasoft. Să vedeți acum distracție. Sper totuși că Băsescu a avut o zi, o săptămînă sau un an prost și că e obosit sau a citit sau ascultat prostii sau cine știe cu cine s-a înhăiat la bere sau l-a stricat anturajul.

Cînd conjunctura se prăbușește îți rămîn credințele și principiile. Căci conjunctura vine și se duce. Poate că Băsescu își va aduce aminte asta. Sau poate nu. Oricum, nu e o catastrofă. Milicii și Băseștii vin și se duc. Nu pe ei trebuie să-i plîngem sau regretăm. Țara asta condusă de tîmpiți rămîne aici și cetățenii din ea rămîn și ei, cu toate problemele lor.

Nu sînt pesimist. N-am fost niciodată, deși lumea mă acuză, eronat, de pesimism. Doar că nu-mi place să trag pe nas și să-mi bag în venă. Luciditatea nu e pesimism. Minciuna nu optimism.

”Ni s-a stricat băsescul!” Asta e, se mai întîmplă. Îl aruncăm p-ăsta stricat și facem altul la loc. Am mai avut un milic stricat și n-am murit. Ce să mai zică ăia care au descoperit după atîta timp că au făcut pușcărie cu icoana Regelui Mihai în suflet și acum Regele (ei așa gîndesc, cu majusculă) se coțăie cu Voiculescu și Ponta.

”Ai noștri sînt în opoziție!” Nu mai fiți pesimiști. De ce vedeți toate în negru? Ai noștri nu sînt în opoziție. Ai noștri nu sînt.

”Nu mai avem partid!” Nici nu cred că am avut. Dar facem noi cumva. Punem ochii pe altul, pînă nu mai rămîne nimic din el.

PS. Dacă știam că lovitura de stat din 2012 a dat-o candidatul prezidențial al dreptei nu mă mai ambalam. Eram liniștit că lovitura de stat a dat-o unul de-al nostru și  e bine cînd ești de partea bună a loviturii de stat. Sau, vorba lui Mihai Polițeanu: Antonescu era președinte din vara trecută, de ce ne-am mai încurcat atîta?

Am scris 4541 de cuvinte. Mai aveam încă 4500 de scris, dar mă opresc aici. E 6.40, scriu de 9 ore (cu pauze), nu mai am chef de corecturi. Dacă am scăpat greșeli gramaticale sau înjurături mai dure decît las să-mi scape public, asta e.

UPDATE.

PNȚcd reacționează.

PNŢCD: Nu vom susţine niciodată candidatura la Preşedinţie a unor personaje toxice precum Antonescu

PNŢCD menţionează că, pe aceste temeiuri, acceptă dialogul pentru unificarea dreptei dacă şi numai dacă acest dialog are la bază reprezentarea românilor care cred în valorile dreptei: libertate, liberă iniţiativă, morală creştină.

„PNŢCD respinge orice troc politic şi orice reevaluare ale unor personaje care, prin acţiunile lor publice, fac rău României. PNŢCD va susţine şi promova valorile dreptei româneşti, dar nu va participa «la grămadă», într-o construcţie a compromisului politicianist. Dacă celelalte partide care se revendică a fi de dreapta vor alege această cale, noi vom merge pe drumul nostru, alături de românii care cred în valorile dreptei”, se mai arată în comunicat.

„Pe aceste temeiuri, PNŢCD afirmă că nu va susţine niciodată candidatura la preşedinţia României a unor personaje toxice, precum Crin Antonescu. PNŢCD consideră că acest personaj este unul din marii duşmani ai domniei legii în România, fapt dovedit prin repetatele atacuri la adresa Justiţiei şi statului de drept, ca şi prin promovarea unor oameni cu probleme penale în Guvernul României, în Parlamentul României şi în conducerea partidului său”, susţine PNŢCD.

Gravitatia anti-PSD

În aceste zile se iau nişte decizii care vor avea impact până prin 2016 sau mai târziu. Cu excepţia Blogary, anul trecut cam toată lumea părea ferm convinsă că pe la mijlocul lui decembrie, odată cu anunţarea rezultatului alegerilor parlamentare, se încheie existenţa planetei Pământ sau nu mai avem alegeri niciodată.

De fapt, în anii următori vom vedea unificări, fuziuni şi alianţe pe dreapta sau „dreapta” care vor include PNL. Iar Antonescu ştie asta.

Unele din motive:

Forţa organizaţională a PSD nu dispare nicăieri. Deja au majoritatea în parlament (deşi nu doresc s-o exercite ca atare). Alierea se face întotdeauna împotriva actorului celui mai puternic de pe scenă, chit că se cheamă Traian Băsescu sau PSD-ul lui Năstase.

Indiferent dacă preşedintele ales în 2014 va fi sau nu de la PSD, multe partide şi partiduleţe de dreapta vor conştientiza brusc peste doi ani că sistemul de vot, mai ales la locale, dar şi la parlamentare, penalizează răsfirarea şi incapacitatea de a forma alianţe.

Să luăm un exemplu: trei comune care au exact aceeaşi ierarhie la vot:

Candidatul PSD 38%

Candidatul PNL 25%

Candidatul PDL 20%

Candidatul PMPFCEtc. 15%

Cele trei partide non-PSD cumulează 60% în fiecare din cele trei comune. Niciunul din ele nu va avea vreun primar.

PSD, cu 38%, va avea trei primari.

Iar rezultatele de la locale, în special cele de la preşedinţia CJ-urilor, au un impact imens asupra alegerilor parlamentare şi asupra… conturilor politicienilor. Alianţele şi fuziunile pe „dreapta” vor deveni o necesitate gravitaţională.

Dacă un candidat PSD câştigă prezidenţialele, va exista un argument adiţional, de impact emoţional.

Dacă un candidat anti- sau non-PSD câştigă prezidenţialele, e foarte posibil să asistăm la reluarea momentelor de după 2004: preşedintele va încerca să-şi folosească capitalul simbolic pentru a cârmi unificările după cum doreşte. Hubris-ul viitorului preşedinte va fi probabil mare, capacitatea de a învăţa din istorie redusă. O fuziune ar fi o realizare istorică. O alianţă ar fi OK dar, mai devreme sau mai târziu, va deceda în clocot.

Identităţile liderilor *actuali* nu sunt relevante. Nu e clar câţi dintre ei îşi vor mai controla partidele peste un an şi jumătate. Nici siglele nu vor conta. PNL era pentru unii partidul favorit în 2003, trei ani mai târziu devenise o porcărie, acum e inamic de moarte, anul viitor va deveni pentru mulţi singurul mijloc de a opri PSD de la a ajunge la puterea absolută. Ruta PD/PDL în istorie e şi mai sinuoasă.

Pentru ca PSD să rupă acest scenariu trebuie să ofere o bucăţică de guvernare unui partid din opoziţie. Nu o va face, bucăţica costă.

Deja o parte din acest scenariu se întrevede la prezidenţialele de anul viitor. Există trei forţe organizaţionale majore, dar doar două locuri în turul doi. PSD, prin crearea unei majorităţi parlamentare de facto fără PNL şi PDL semnalează că este forţa superioară (dacă nu era deja evident din guvernare) şi îi împinge pe unii în braţele celorlalţi.

În tot acest peisaj, forţele politice pro-Băsescu au o mulţime de opţiuni. O victorie a PSD la prezidenţiale ar zgâlţâi fotoliile lui Antonescu şi Blaga, aducând probabil lideri ceva mai dispuşi colaborării cu Traian Băsescu sau, în cazul PDL, livrării la cheie a mandatului de preşedinte al partidului. Ţinta, din perspectiva lui Traian Băsescu, ar fi formarea unei forţe, cu el însuşi în frunte, care să obţină peste 50% din mandate în 2016. Astfel, preşedintele ţării din acel moment ar fi obligat să îl nominalizeze pe Traian Băsescu drept prim-ministru – un fel de iarna lui 2012 dar pe invers. Scenariul ar fi şi mai amuzant dacă preşedintele României în acel moment ar fi Victor Ponta.

E posibil ca Traian Băsescu să fie absent din politică în 2015. Indiferent însă de nume sau de sigle, imboldul până în 2016 inclusiv va fi unificarea forţelor non-PSD. C-aşa e legea electorală.