19 mai 2018. Toxicitatea PNL

Scriam ieri despre plîngerea imbecilă a lui Orban și atacul la ordinea constituțională. Să vedem exact despre ce este vorba.

Ce spune Constituția României? În ordinea numerelor de pe tricou, articolele din constituție privind speța despre care discutăm:

Art. 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Art. 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Nu știm dacă Orban a făcut sesizare pe legea privind responsabilitatea ministerială. Nu știm decît că ”cetățeanul Orban”, cum a spus, a depus plîngere penală împotriva prim-ministrului (adică dumneavoastră, doamna Dăncilă), și că DIICOT trebuie să dea o soluție. Soluția ar fi de neacceptare a plîngerii, conform articolelor de mai sus din constituție.

Știm doar că Orban ne-a pus, după Iohannis, într-o situație atît de proastă pe plan extern cum nu am mai fost de multă vreme. Și că dacă partenerii noștri americani nu ar fi oameni deștepți și nu ar ști cu cine au de-a face, asta ne-ar putea cauza grav pe termen lung chiar.

Nu reiau argumentele prezentate ieri, le găsiți aici. Ce mi se pare interesant sînt toxicitatea și nocivitatea PNL-ului pentru politica românească. De la reînființarea din 1990, PNL a cîntat aceeași melodie care i-a furat pe mulți. Ulterior, mulți au constatat că nu aveau ureche muzicală.

Și spun chiar că PNL este mai toxic decît PSD pentru că în timp ce în privința PSD știm cu cine avem de-a face, PNL tot încearcă să păcălească. Culmea, încă îi reușește. Iar asta dovedește lipsa de maturitate politică a multora, seduși în continuare de istorie sau/și de liberalism. Oameni capabili și de bună credință, de care îți pare și rău, se încolonează periodic în partidul care, mai devreme sau mai tîrziu, dă cu oiștea în gard di granda.

Nu există, în toată istoria postdecembristă a acestui partid, vreun conducător, vreun program sau vreo idee pe care să te poți baza. Cu care și pe care să poți construi ceva. Nu există inteligență, onoare, cuvînt. Nu există, în afară de nume, nimic care să ofere siguranță și încredere.

Nu există măcar un om care, sedus de istoria reală a partidului și intrat sau asociat cu, să nu sfîrșească ori amețit, ori dezgustat de ce se întîmplă acolo. Nu există competență și bune intenții care să nu fie sancționate la un moment dat. 

Inversînd calea biblică, PNL a transformat măreția, patriotismul și dragostea de țară în artificii și zorzoane colorat-strălucitoare.

Nu există decît emfază și găunoșenie. Și o imposibil de reprimat dorința de a fi PSD. Similar, Orban este un Dragnea neizbutit, cu ifose de salvator de neam. Ne-am lămurit!

 

18 mai 2018. Îngropați liberalismul românesc!

Să vii, într-o aparent liniștită seară de mai, de la o prelegere susținută de Profesorul Dragoș Aligică – „Epistocrație, elitism și noul paternalism: Provocări la adresa democrației liberale în gândirea politică recentă” – și să dai peste imbecilitatea ”cetățeanului” Orban, poreclit și liberal, iată ce înseamnă să trăiești periculos în România.

Dacă își închipuie cineva că opoziția liberală lucrează, atunci nu greșește. Opoziția liberală din România lucrează la anihilarea opoziției.

Să o acuzi pe Dăncilă de uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat, în privința mutării ambasadei României la Ierusalim este culmea imbecilității politice de pînă acum în România. Tocmai acum, cînd totul se mai liniștise Șică redeschide discuția și, speră el, și niște dosare care să ne scape de cei care, proști sau nu, să fim cinstiți, au cîștigat cele mai curate alegeri postdecembriste.

Este ironic că tocmai Șică Orban apelează la justiție ca armă politică, acum, cînd justițiaa este făcută praf tocmai pentru implicare politică. Să fii uitat cum a fost pus sub acuzare de DNA atunci cînd conducea plutonul candidaților la Primăria Capitalei și apoi achitat în justiție?

Greu de crezut. Imposibil. Și atunci?

Dacă Șică Orban își imaginează că prin justiție îl va ajuta pe Iohannis să schimbe majoritatea parlamentară și să instaleze ”guvernul meu”, înseamnă nu numai neputință politică, ci mai mult și mai grav.

Înseamnă compromiterea ordinii constituționale prin folosirea justiției în lupta politică. Înseamnă perpetuarea stării de fapt de pînă acum, ale cărei consecințe nu le-am evaluat încă și nici nu se pare că ar avea cineva această intenție.

Dar să continui practicile care au transformat justiția într-un accesoriu politic este de neconceput pentru un stat de drept, așa cum pretind liberalii că susțin. Orban dinamitează orice credibilitate mai avea partidul ăsta în rîndul electoratului educat. Orban pune cruce liberalismului românesc, după ce ani de zile a umblat duhnind neîngropat.

Și pentru ce? Ne-au vîndut Rusiei, marea spaimă a tuturor cînd vine vorba despre PSD?

Nu! Este vorba despre Israel și SUA. Cînd Iohannis a fost invitat la Casa Albă, s-au făcut toți că nu înțeleg că nu pentru ”performanțele” tăcerilor și absențelor lui a fost chemat, ci pentru că PSD a alocat în buget 2% pentru NATO.

Acum se fac că nu pricep, ori chiar nu citesc geopolitic nici o situație, că este vorba despre Israel și SUA. Și despre o dreptate istorică de înfăptuit. SUA sînt partenerele strategice ale României. Israelul este aliatul României.

Prin urmare, pe cine a trădat Dăncilă, pe Iohannis?!? Și cui a divulgat informații secrete de stat, aliaților strategici ai României?!?

Cît de prost poate fi să susțină așa ceva?

Suficient pentru ca la următoarele alegeri să cîștige tot PSD. Iar Siegfried Mureșan să-și facă și el o asociație, precum Cioloș.

PS: Vă dați seama cum apărem în ochii americanilor, în condițiile în care, săptămîna trecută, Elroy Sailor, strateg și fost membru al echipei de tranziție Trump declara: ”Cu România sprijinind această poziție a președintelui Trump privind ambasada din Israel, cu siguranță alianța cu SUA va fi una mai puternică”, iar acum Orban face plîngere penală pentru același lucru?!?

7-9 mai 2018. Siegfried Mureșan, acest Cioloș II?

Trecerea încă europarlamentarului Siegfried Mureșan de la partidul cu care a cîștigat alegerile, PMP, la PNL, ridică două probleme de ordin moral cel puțin:

I. Tolerează PPE, partidul european din care fac parte atît PMP cît și PNL, traseismul? Siegfried Mureșan, purtător de cuvînt al Partidului Popular European, poate schimba formațiunea politică care l-a propulsat în parlamentul european fără nici un fel de consecințe?

Conform lui Ludovic Orban, mișcarea a fost chiar încurajată de Bruxelles:

A existat nu numai un acord, ci chiar si o incurajare din partea liderilor PPE pentru acest pas, din partea presedintelui PPE, Joseph Daul, a secretarului general al PPE, Antonio Lopes, liderului grupului PPE, Manfred Weber. Este o miscare de intarire a reprezentarii Romaniei in principala forta politica din Parlamentului European si de intarire a PNL, care este partidul care in Romania face parte din familia PPE”, a spus Orban.

Ceea ce ne duce la:

II. Cît de moral este să ocupi un loc pe listele unui partid, ca mai apoi, din poziția obținută, să ”consolidezi”, să ”întărești” un altul? Ce mesaj dă Siegfried Mureșan și ce mesaj dă PPE în această situație, tinerilor politicieni?! Urcați-vă în primul tren care vi se ivește în cale, mai apoi vedem noi ce e de făcut cu voi? Cîtă încredere inspiră – și ce a făcut concret pentru asta – PNL celor de la Bruxelles, astfel încît să dorească ”întărirea” unui partid românesc?! De cîtă forță politică au dat dovadă Orban, Bușoi și Turcan ca să fie ajutați să se ”întărească”?! Pînă mai ieri, prin ieri înțelegînd 2014, cînd liberalii au avut o revelație colectivă ”trebuie să fim de partea bună a lucrurilor”, PNL era partidul cel mai îndîrjit antijustiție, cum a ajuns între timp o forță sprijinită de la Bruxelles?!

Sigur, mult mai bine am spune că Siegfried Mureșan a plecat la PNL dus de val. Care val? Valul european al liberalismului actual, adică al noii stîngi. Dacă ”creștin-democratul” Juncker îl comemorează pe Marx, ia parte la manifestările consacrate nenorocirii apărute în Europa după Revoluția Franceză și scuză sutele de milioane de crime pornite din mintea bolnavă a neamțului, acestea nu sînt decît pentru că în Europa nu mai există principii și valori, există numai încercarea disperată de ”a mai încerca și noi o dată”.

Disperat pare și PNL-ul, în încercarea de a atrage cît mai multe nume cu rezonanță în partid. Disperat pare și Iohannis, oricît de ciudat ar părea asta, să obțină al doilea mandat, în condițiile în care în primul a fost și este o catastrofă.

Și atunci, ce poate rezulta din atîtea disperări și nici o soluție concretă, viabilă, salvatoare? Un scenariu, evident. Că va fi film realist sau film de artă – artă decadentă! – nu mai contează, e tot ce avem. Ce au!

Scenariul spune că după ce va fi pozat cu toți oamenii marcanți ai PNL, prin iarnă, Mureșan va fi propus prim-ministru. Bine, Mureșan a mai fost propus premier și de către fostul președinte Băsescu, dar ce folos, doar nu era să încerce Iohannis schimbarea majorității parlamentare numai ca să nu rămînem noi cu PSD și să-i facă hatîrul ăluia bătrîn. Acum e altceva. Acum e vorba despre el și despre cel de-al doilea mandat al lui, pe care, evident, vrea să-l cîștige. În tandem cu premierul tînăr, capabil și mai ales penelist, Mureșan. Care, apoi, va fi pregătit (total diferit față de Băsescu, se încadrează perfect) pentru președinție.

Dacă domnul Daul, președintele PPE, nu venea ieri la București, aș mai fi crezut că ce am scris mai sus sînt numai zvonuri răuvoitoare la adresa minunatului Siegfried. Dar a venit. Și cum la precedenta venire a spus PNL și PDL să se unească și Iohannis să candideze, ne-am ales, după cum bine știți, cu PSD călare peste țară.

Cum acesta pare a fi patternul de funcționare în România post-Băsescu, post-adevăr și post, în general, propun abolirea alegerilor. Sau să le lăsăm totuși, altfel ce ar mai avea de plîns ca hidratare zilnică de reducere a ridurilor intelectualii nației?!

PS: Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

 

 

 

Religia anticorupției și prioritățile cu susul în jos. 13-16 martie 2018.

El, Lucian, zice așa:

Cumva obicei de-acum pe Freedom Alternative, o dată la câteva luni punem țara la cale cu Florina Neghină.
Am vorbit despre cenzura de pe Faceberg, istericalele dinăuntrul dar și din afara congresului PSD precum și despre stângăciile (la propriu și la figurat) ale PNL. Și-apoi vorbirăm despre Donald Trump și despre cum trebuiesc tratați comuniștii.

Conversația e complet nestructurată – ca orice discuție între prieteni.
Din păcate taman atunci se găsiră administratorii crâșmei să facă lucrări de extindere/renovare – astfel că porțiuni din a doua jumătate a conversației sunt presărate cu muzică de flex, ciocan clasic, ciocan rotopercutor și bormașină. Noroc că n-a intrat încă în vigoare legea anti-zgomot a USR-ului…

Eu am zis, printre altele, despre cenzura Facebook și vocația de delatori a raportorilor, legea linguriței căzute pe jos, adică legea zgomotului sau ce caută statul în casele noastre, congresul de logodnă PSD și căderea stîngii, cu oameni din ce în ce mai slabi și mai proști, incredibila încremenire a societății românești anticorupte în fața asasinatelor politice din Slovacia, consiliul PNL și frica de a nu-l susține PSD pe Iohannis pentru al doilea mandat, jocul la două capete al președintelui, cum va declara Coreea de Nord că a ras SUA de pe fața pămîntului, așa că nu mai are de ce să dezvolte arme nucleare, de ce să fii disident pe vremea lui Ceaușescu, ca să Slujești acum pe altcineva? Și statul minimal.

Următoarea înregistrare va avea loc în luna iulie, pînă atunci, vizionare plăcută. 🙂

 

Punem țara la cale

Țineți copiii departe de calculatoare, un clip incorect politic, se bea și, oroare! – se fumează.

Am discutat cu Lucian Vâlsan (Freedome Alternative) despre:

  1. Colectiv. Anticorupția nu poate fi proiect de țară. Puterea judecătorească nu este și NU TREBUIE să fie putere politică.
  2. Eliberări condiționate. Isterie pe subiect. Legile trebuie să fie înțelese și de cei cu patru clase.
  3. Psiho-politică. Congresul USR și ce vor ei de la lume și viață. Infantilismul formațiunii.  Se va duce Dohotaru la PSD?
  4. Seducția în tîmpenie a tinerilor PNL.
  5. Antibăsismul. Ce este și de ce?
  6. PSD a intrat cu picioarele în viața noastră.
  7. Președintele ales este absent. Intermarium, un proiect pe care nu îl înțelege.
  8. Istoria se repetă și nu se învață nimic din ea.
  9. Viteza cu care se duce Partidul Democrat american spre centrul Pămîntului. Cearta cu Dumnezeu.
  10. PNL va mai guverna vreodată? De ce?
  11. Libertatea se întreține, altfel o pierzi.

 

29-30 octombrie 2017

Vasile Blaga a fost achitat. Fapta nu există.

În primă instanță, în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale.

Șerban Nicolae, PSD. Să rămînă această ”lecție de istorie” dată de această lepră a istoriei.

„Rezistenţa anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război – de partea Aliaţilor după 23 august -, este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României. Mai mult, dacă îmi spuneţi că era un lucru bun că CIA organiza operaţiuni de slăbire a capacităţii de apărare a României sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist este mai degrabă ticăloşie ce făceau. Era punerea în slujba unei puteri străine, valabilă oricând. După 1958 trupele sovietice au părăsit România. – digi24.ro

Ziua de naștere a șefului poate fi și parastas

Pomana porcului. Vezi poză

Oare la ședințele de bloc, de scară, se duce tot în calitate oficială?

Viitor de aur țara noastră are. Recitiți aici.

PS: Astăzi mă întîlnesc cu Lucian Vâlsan și următoarea postare va fi o cronică video a celor mai importante evenimente politice.

 

 

 

27-28 octombrie 2017

”Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!”

Lia Olguța Vasilescu:

Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. – euractiv.ro

Tu știi cine sînt eu, bă?

Vasile Iliuță, șef Consiliu Județean Călărași, fuge de sub escorta poliției. Sau își ia poliția ca escortă. Vasile este membru PNL, toate partidele, aceeași beție?

Catalonia sau moartea

Anunță premierul Carles Puigdemont, într-o tentativă sinucigașă de a-și trimite nevasta de acasă, actrița vasluiană de renume mondial, madam Topor. Se pare că nu a reușit.

Mai puțin important

Și de aceea și mai prezent în presă și pe internet, subiectul vizitei Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii la București. Nu înțeleg de ce oamenii se sperie atît de tare cînd omul a venit însoțit de o moaștă. Nu s-au speriat așa bunicii noștri, cînd rușii au venit cu tancurile și armata.

Să vedem ce spun oamenii de meserie, cum minunat spune presa. 🙂 Părintele Coman:

Vlad Alexandrescu a pierdut din nou. De data asta, șefia USR, cîștigată de Dan Barna. Nu cunoaștem pînă la acest moment dacă va urma un referendum intern pentru validarea alegerilor. Sau, mai întîi, un referendum care să stabilească dacă alegerile vor fi validate prin referendum.

Ceva mai important

 

(Foto: On October 29th,969 AD, a Byzantine Army reconquered Antioch, putting an end of more than 300 years Arab Rule. The Fall of Antioch in 969 # Chronicle of John Skylitzes)

 

Poziționări

Astăzi este ziua cea mare în care PSD va încerca să-și dea jos propriul guvern. În ciuda opoziției, care nu ar fi reușit acest lucru nici într-o sută de ani. 

Poziționarea partidelor parlamentare cu această ocazie ne dovedește cît de nepregătiți, cît de naivi sau cît de iresponsabili sînt cei aleși să ne conducă în momente importante. Pentru că, oricum am lua-o, este un moment important. De el depind cel puțin  urrmătorii trei ani și jumătate de guvernare.

Cea mai bună poziționare a avut-o pînă acum PMP. Băsescu a anunțat ieri că parlamentarii partidului nu participă la dezbaterea și votul pentru moțiune, dar vor fi prezenți la numărătoarea voturilor. Ceea ce mă face să cred că tot PMP știe cel mai bine că nu contează cine votează, contează cine numără ce s-a votat.

Pînă și USR a reușit să-și clarifice poziția de data asta, neparticipînd. Dacă ei, care atunci cînd intervine ceva pe ordinea de zi a nației, organizează un referendum, apoi încă un altul, intern, ca pe urmă să decidă cel care răspunde la întrebarea ”pe care din cele două anterioare să-l luăm în considerație?”, ca și UDMR, prezentă ieri în mijlocul negocierilor, s-au hotărît să nu participe, atunci ce poate determina PNL să se afle în sală?

Răspunde noul șef al partidului, Ludovic Orban:

Am văzut comentariile din mediul online care ne critică pentru că vom fi prezenţi în sală la votul moţiunii de cenzură. Suntem acuzaţi că în felul acesta asigurăm cvorumul pentru şedinţa. De aceea, vreau să clarific această chestiune:

1. Bătăliile se câştigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l. Oamenii ne-au votat ca să le apărăm interesele.

2. Suntem prezenţi pentru a împiedica fraudarea voturilor şi pentru a ne exprima poziţia critică faţă de aceste două capete ale hidrei, Dragnea şi Grindeanu.

3. Nerealizarea cvorumului este în interesul lui Dragnea, pentru că nu duce la căderea moţiunii, ci la amânarea dezbaterii şi a votului. În acest fel, Dragnea poate câştiga timp pentru a mai cumpăra voturi de susţinere.

Vă întreb şi eu: ce s-ar fi întâmplat dacă noi am fi ieşit din sălile de şedinţă în timpul dezbaterii legilor care au făcut parte din trocul trădării dintre Dragnea şi UDMR?

Acum:

  1. este slogan de campanie, fără absolut nici o valoare sau semnificație astăzi. 
  2. da, dacă numai acesta este scopul. dar ușurel cu hidra Grindeanu, nu uitați că el este acela care s-a înțeles cu președintele Iohannis să nu intre pe ordinea de zi a guvernului ordonanța 13, în iarnă. 
  3. slabă argumentație, valabilă numai prin prisma creșterii cursului valutar și prin presiunea exercitată de acelați Iohannis să fie criza soluționată cu celeritate. 

Singurul motiv valabil pentru care PNL se va afla în sală este să vadă cine din parlamentarii partidului va vota pro demiterea lui Grindeanu. Care, ușurel cu caracterizările pe scări, încă nu a dovedit că este hidră. Posibil  să nici nu o facă, în cazul în care va cîștiga. Repet ce spuneam săptămîna trecută, PSD trebuie să se transforme în partidul social democrat de rit european, nou, modern, cu idei crețe și mai greu de combătut decît celebra și atît de prezenta pînă acum în spațiul public a corupției. Care anticorupție, la rîndul ei, va ieși încet din spațiul public, rezervat fiindu-i rolul de a veghea la buna desfășurare a actului guvernamental și a actului public în administrațiile centrale și locale. 

Să speri, precum Ludovic  Orban, că va cîștiga tabăra Dragnea, care ulterior ar fi dată jos de la putere este fantasmă pură. Nu se poate, nu așa funcționează un stat democratic, în care un partid cîștigă alegerile iar altul ajunge, prin cine știe ce conjunctură, la guvernare. Acest lucru se poate întîmpla accidental, o singură dată, dar nu permanent. 

În final, eu cred, în momentul de față, și după revolta parlamentarilor PSD din Ardeal, de aseară, că moțiunea nu va trece. 

Să trăiți bine! Din recuperări!

A fost odată un popor atît de anticorupt, că a reușit să creeze ce nici Dumnezeu nu a putut: statul anticorupt.

Și unde e acum? A dispărut, îi lipseau cele necesare traiului zilnic, se ocupa numai cu anticorupția.

Asta va fi peste veacuri istoria poporului român, după anticoruptibilii zilelor noastre. Nimic nu va mai rămîne. Decît un superb monument în paragină, monumentul victoriei împotriva corupției. La dezvelirea căruia vor mai apuca să asiste cei cu provizii prin cămări, mîncare și medicamente. Calmante și neuroleptice. 

Iar dacă am să aud un singur om văitîndu-se că nu găsește medicamente pentru cancer, am să-i aduc aminte că pentru asta nu a ieșit nimeni. Dar chiar nimeni. Să vindece anticorupția tot, ăsta va fi răspunsul meu, dacă pe voi nu vă doare.

Nu, nu va ploua cu bani din recuperari, n-aveți grijă. Aveți satisfacția să o vedeți pe cum îi ziceți la pîrnaie. Atît. Asta vreți, dar nu recunoasteți. Trăim și vedem.

Unde au fost reprezentanții opoziției, doi membri PNL? De ce nu au fost la votul din comisie, ieri? E tot ce mă interesează. Restul nu e nou. Din ce văgăună a minții a vorbit omul care îndeplinește funcția de președinte al țării?

Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuși ceva despre evoluția din comisie.

Dar lăsați, nu e nevoie, nu vă mai deranjăm!

Acum era bine să-și fi terminat și comisia aceea parlamentară cercetările, și să declare președinția lui Băsescu cum vrea ea, ilegală, bănuiesc, ca situația e coaptă. Scăpăm de el într-o secundă, ca și cum nu ar fi fost. Exact ce se dorește. 
Sigur, posibil să rămînem și fără DNA, dacă cercetările se extind și la primul mandat, dar ce mai conteaza?!
Asta vor, asta se pare ca obțin. Și încă foarte ușor.

De unde știu? De aici, printre alții. Unul din puținii curajoși care a spus-o pe față, specialist sau expert sau cum se prezintă social-media. 

Ăștia aflați acum la guvernare sînt un monument al incompetenței. Merită pisați zi și noapte pentru toate subiectele pe care le dau de gard. Nu numai pentru unul, și acela obsesiv, și acela posibil degeaba. 

Și trebuie, deja este imperativ, să ne organizăm pentru alegerile următoare. Și insist pentru că ocupați fiind cu anticorupția, s-ar putea să ne scape acest amănunt. 

(Foto: amusingplanet.com)

Titulari și rezerve

Cioloș a plecat la Bruxelles. De ce? Degeaba. Acum, cînd nu mai are nici o funcție, călătoria este o simplă lovitură de imagine pe care încearcă să o dea. Pe cine reprezintă la Bruxelles, în ce calitate? Sînt călătorii și vizite cu rost, nu plimbări.

Cioloș are de pansat și niște răni, cele produse de partidele care s-au folosit de imaginea lui în campania electorală, iar acum l-au refuzat în încercarea de a obține o funcție în unul din ele. 

Guvernarea Cioloș, ”cea mai bună guvernare postdecembristă”, este o exagerare pe care numai anii de guvernare pesedistă o pot face cît de cît credibilă. Pentru că luată la bani mărunți, e departe de a fi așa. 

Cioloș a numit inițial în guvern oameni controversați, să ne aducem aminte de acel tînăr de la sănătate, retras rapid. Cioloș este cel care a tolerat în guvern persoane cel puțin controversate, ca Adrian Curaj, de exemplu, făcînd remanieri pe care nu le-a înțeles nimeni. Bine, nu că ar fi destinat înțelegerii limbajul folosit la UE. 

Cioloș este cel în guvernarea căruia ne-au plecat doi artiști foarte importanți de la Opera Română, în urma unui scandal atît de prost gestionat. Johan Kobborg și Alina Cojocaru și-au căutat împlinirea și desăvîrșirea profesională pe meleaguri unde lumea îi acceptă și respectă. 

Coloș, nu în ultimul rînd, este cel care a ținut neapărat ca statueta Cumințenia Pămîntului să intre în posesia statului român. Nu știm nici acum resorturile care au dus la manevra eșuată atît de lamentabil în strîngerea de fonduri. Nu se putea aranja cu proprietarii ca statueta să fie expusă periodic aici, în România? Și culmea, după colecta publică, aflăm că trebuie să plătim toți, prin bugetul de stat, pentru păstrarea ei în tezaurul României, ca imediat după să se constate că nu sînt acte legale pentru așa ceva! Iar banii celor care au donat prin telefon să le fie returnați. O scărpinătură cu mîna dreaptă la urechea stîngă mai rar așa!

În campania electorală, Cioloș a preferat să nu se înscrie în vreun partid, susținînd totuși două. Nehotărîre, deh. Între două nu te plouă, dar nici nu obții ceva. Mai curat și mai uscat, dar degeaba. 

Cînd s-a hotărît, în sfîrșit, să facă politică, Cioloș a anunțat că-și face asociație. Ca să ce? Ce să faci cu asociația cînd în politică îți trebuie partid? Să chibițezi de pe margine, să faci consultanță, să ce? Orice ar fi, bun venit printre noi, domnule Cioloș!

Cînd s-a hotărît și mai și să intre în politică, au început să se bată pe el partidele susținute în campanie. Să se bată care îl respinge primul și mai vîrtos. 

Cum PNL își continuă agonia, cu indiferent cine dintre cei propuși la conducerea partidului, USR, după zbucium mare și ininteligibile declarații ale liderului, a luat hotărîrea să-l invite înăuntru. Și să-l anunțe că va candida la șefia partidului. Nu i se dă, așadar, decît posibilitatea să candideze. 

Ce poate face Cioloș? Din păcate, nu prea multe. Un om retras, la locul lui, poate cu prea mult bun simț pentru politica mare, Cioloș nu cred că poate aduce USR un procent mai mare de alegători decît la următoarele alegeri. Într-un partid în care și așa sînt lupte subterane, Cioloș mai lipsea. 

Cioloș pe care educația și buna creștere îl vor face să tragă partidul, în eventualitatea în care ar cîștiga președinția, spre dreapta, nu va putea opri scindarea acestuia, știut fiind că partidul adună practic tot spectrul politic la un loc. 

Și degeaba se spune că sîntem în epoca post-adevăr, ce găselniță o mai fi și asta și ce-o fi însemnînd ea, Cioloș ori va continua pe linia atît de discret relevată publicului, ori pe cea indicată de la Bruxelles: seacă, rece și urmărind interese mai mult sau mai puțin știute. 

Una peste alta, Cioloș pare, mai ales cu această acceptare de către USR, după un refuz care părea categoric (și de înțeles, trebuie să adaug), omul care stă pe bancă și este introdus în teren numai cînd celelalte variante sînt epuizate. Pentru a transforma șansa în atu e nevoie de date psiho-politice pe care Cioloș nu a arătat că le are. 

Iar dacă omul e supus greșelii, apoi omului politic i se numără greșelile. Și Cioloș are deja cîteva ratări. 

PS: Ce motive pentru refuz invoca Nicușor Dan înainte de acceptare. 

Majoritatea spune că Cioloș va aduce un transfer de credibilitate și USR va crește în sondaje, va aduce un plus de profesionalism și un plus de leadership. Asta e opinia majoritară. Opinia minoritară e că el, ca imagine publică, este oarecum asociat cu PNL, a fost pe afișele PNL. Dacă intră în USR, prin brandul foarte pronunțat pe care îl are, USR devine ”partidul lui Cioloș”, că oamenii simplifică foarte mult. În plus, distanța pe care am încercat să o luăm de PNL se estompează. Mai apoi, devenind USR, simplificat, ”partidul lui Cioloș” automat ni se lipește toată Guvernarea Cioloș cu plusuri și minusuri și, în fine, există și publicul…”, a declarat Nicușor Dan. – stiripesurse.ro

(Foto: digi24.ro)