7-12 noiembrie 2018

Ieri a fost Ziua Armistițiului, ziua în care armamentul a tăcut pe toate fronturile Primulul Război Mondial. Lideri din întreaga lume s-au adunat la Paris, pentru comemorarea milioanelor de victime ale acelei infernale confruntări. Nu ne vom bloca acum în culoarea bleu a paltonului doamnei Iohannis, în vădită discordanță cu negrul îmbrăcat de celelalte prime doamne, pentru că altele sînt problemele care ne preocupă. De exemplu, Președintele Macron. Care a declarat cu nonșalanță că naționalismul este trădare. Jucîndu-se cu concepte al căror înțeles pare că-i scapă, Macron ne anunță că valorile morale ale Franței ajută la lupta pentru viitor a țării sale. Pretinzînd că dorința de răzbunare și umilirea de după Primul Război Mondial au dus la naționalismul care a generat a doua mare conflagrație a secolului trecut, Macron rescrie practic cauzele care au stat la izbucnirea Marelui Război, într-o interpretare personală, lipsită de orice fundament.

Ezitînd în a se identifica ca globalist, Macron e de presupus că a vrut să dea o palmă invitatului său, Donald Trump care, de la tribuna ONU, a pus accentul, în ultima sa cuvîntare, exact pe naționalism.

Ieri a fost și ziua în care, după Cehia și Slovacia, la 28 septembrie, și Polonia și-a serbat Centenarul independenței. Polonia este o fostă țară socialistă care a înțeles ce înseamnă libertatea de a-ți alege singură soarta și, spre marea mea bucurie, chiar are un parcurs frumos. Numai în ultimii ani Polonia a refăcut transporturile feroviare ale țării și are în plan dezvoltarea infrastructurii feroviare în continuare. Și cu toate că polonezii au făcut tot ce le era posibil ca să împiedice pătrunderea extremei drepte din Rusia, la noi a apărut așa. La Digi, televiziunea de la care multă lume își ia știrile.

Foto: Alexandru Supeanu

Chiar, Deșteaptă-te române o mai fi voie să cîntăm, sau intră tot în categoria naționalisme de extremă dreaptă?

Tot ieri s-au împlinit și 23 de ani de cînd ne-a părăsit Corneliu Coposu. Și ne-a lăsat vorbele ”Negociem orice, dar nu negociem principii”. Nu este greu să ne imaginăm ce ar fi spus astăzi Corneliu Coposu, într-o lume care face din socialismul care l-a ținut prizonierul unei celule, timp de mai mult de 17 ani.

Ce ne spunea atunci, cînd era încă cu noi:

„Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalitatea în ţara românească se va face numai o dată cu restaurarea Monarhiei.”

„Românii nu ar trebui să aibă linişte până ce Basarabia nu se va întoarce la patria mamă.”

„Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia, neamurile sunt veșnice.”

„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”

Atitudinea a supraviețuit, chiar dacă în puțini dintre noi. Dar aceștia nu ne vom lăsa pînă cînd nu vom reuși să determinăm o pate cît mai mare a electoratului românesc pe cine este corect și demn să voteze.

În privința regelui, acum îl avem pe Nicolae. Cu el poate sau nu poate fi restartată Casa Regală a României.

 

 

Anca Cernea, despre România și Polonia

În ultimii ani, lideri intelectuali ai dreptei poloneze, ca Bronisław Wildstein, Przemysław Żurawski vel Grajewski, Zdisław Krasnodębski, Andrzej Nowak, au scris/au conferențiat/și-au exprimat un interes deosebit pentru strângerea alianței dintre Polonia și România, țara noastră fiind cea mai mare din zonă după Polonia și cel mai stabil (să sperăm să rămână) aliat al SUA din regiune, membru NATO, cu o atitudine tradițională de opoziție față de imperialismul rusesc. Rămâne de văzut cu cine din România vor putea să stea de vorbă. Traian Băsescu a fost invitat la congresul Polska Wielki Projekt, organizat recent de un mare think-tank al conservatorilor polonezi, iar discursul lui a fost primit cu un entuziasm cu totul deosebit.

Istoria familiei ei, Anca Cernea a povestit-o la Sinodul de la Vatican pentru Familie din anul 2015, a cărui eroină a devenit. Discursul ei, tradus în multe limbi, a fost citat și prezentat în mass media din lumea întreagă, desigur, numai în cele creștine și conservatoare, întrucât era foarte incorect politic. Dar din acest motiv, spre surprinderea ei, Cernea a devenit un fel de celebritate catolică. Cu modestia ei caracteristică, dar și cu ironie, ea spune că nu înțelege acest zgomot, că ea doar a amintit adevăruri care se învață la primul nivel de catehism. A spus că pricina răului din lume nu este încălzirea globală, nici inegalitățile sociale, pricina răului este păcatul omului.

Nu întâmplător, în mesajul ei, Cernea s-a referit la istoria părinților ei. O frumoasă poveste de credință, care s-a încheiat cu un happy-end, aparent imposibil. Pentru eroii ei și familia lor, a fost pur și simplu harul lui Dumnezeu. Acest elogiu adus credinței, pe deasupra răsplătite de Dumnezeu, e un fel de palmă la adresa gusturilor contemporane.
După 17 ani de așteptare, părinții Ancăi Cernea s-au cununat și li s-au născut două fete, cea mai mare este laureata noastră. Iar tatăl ei, care nu mai trăiește, după cei 17 ani de închisoare, s-a întors acasă psihic neschimbat, așa cum spune nu numai familia, ci și toți cei care-și amintesc de el. Cei apropiați sunt convinși că această minune a fost obținută prin rugăciunile logodnicei lui, care îl aștepta. – „Anca Cernea – Este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu aceasta”.

 

Scriu acest articol ca să aveți ce citi până când va fi gata Youtube-ul pe care îl realizez astăzi cu Lucian Vâlsan și până când repar tastatura.

Să vă găsesc sănătoși și bine.

Foto: SOLIDARITY.GOV.PL

Discursul Ancăi Cernea la Varșovia

Preluare ÎLD.

Vineri 18 mai, Anca Cernea, medic și publicist la În Linie Dreaptă, președinte al Fundației Ioan Bărbuș, a primit la Varșovia, înmânată de mareșalul seimului polonez (echivalentul președintelui parlamentului), Marek Kuchciński, Medalia Curaj și Credibilitate pentru „promovarea curajoasă și credibilă a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la crearea unei imagini pozitive a țării noastre”, conform unui comentariu publicat de acesta pe rețelele de socializare. „Laureata a subliniat că proiectul celor Trei Mări, care promovează alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectul deplin al suveranității naționale, al identității religioase și culturale, trebuie să rămână o prioritate. Este în interesul nostru, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale”, a adăugat Marek Kuchciński. 

”Stimate Domnule Mareșal (al Seimului, Marek Kuchciński), Stimată Doamnă Președinte (a Curții Constituționale, Julia Przyłębska), Stimată Doamnă Ministru (adjunct al Culturii, Wanda Zwinogrodzka), Stimate Domnule Profesor (Univ. MEP, Zdzisław Krasnodębski, Președintele Capitulului Medaliei „Curaj și Credibilitate”),

Doamnelor și domnilor,

Doresc să adresez sincere mulțumiri capitulului Medaliei „Curaj și credibilitate“ pentru că mi-a dăruit această distincție care mă onorează în mod deosebit. Îi mulțumesc din toată inima lui Bronislaw Wildstein pentru cuvintele sale frumoase.

Nu cred că am meritat această medalie.

Gestul Dumneavoastră deosebit de binevoitor față de modesta mea persoană îl consider mai mult ca pe o încurajare pentru activitatea viitoare pentru cauza prieteniei dintre Polonia și România, decât ca pe un premiu pentru vreun merit al meu.

De asemenea, doresc să vă spun că sunt foarte impresionată de Congresul „Polonia, un Mare proiect”.

O astfel de manifestare de forță intelectuală și culturală, la un asemenea nivel, nu este de conceput în nicio altă țară europeană.

Știu că sloganul electoral al Președintelui Lech Kaczyński a fost „Curaj și credibilitate“. Aceasta este o bună descriere a atitudinii sale.

În România l-am apreciat foarte mult pe Președintele Lech Kaczynski pentru viziunea sa politică, curajul și calitățile sale de conducător.

Nu putem uita că întotdeauna a stat în apărarea libertății și dreptății, că a reușit să salveze Georgia de invazia rusească în anul 2008, mobilizând o delegație a șefilor de stat din regiune să meargă la Tbilisi.

El a arătat în acest fel că solidaritatea și acțiunea comună a țărilor din Europa de Est pot înfrunta în mod eficient imperiul rusesc al răului.

Am fost profund șocați de ceea ce s-a întâmplat la Smolensk, doi ani mai târziu.

În afară de o mână de intelectuali, aproape nimeni în România nu a crezut că a fost un accident.

Cu toții, din primul moment, am vorbit imediat de „al doilea Katyn”.

Ziua de 10 aprilie 2010 a fost pentru Europa de Est ca 11 septembrie 2001 pentru Statele Unite.

Atunci am înțeles că nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Dacă așa ceva s-a putut întâmpla celei mai mari țări NATO din regiunea noastră, atunci înseamnă că toate lucrurile pe care le consideram drept sigure pot fi răsturnate în mod tragic în câteva minute.

Și recent redobândita libertate a Europei de Est este încă serios amenințată.

Puțin mai devreme, alături de mai mulți colegi, am creat un mic blog conservator. După dezastrul de la Smolensk, am început să scriem mult despre acesta.

Articolele noastre s-au bucurat de un interes deosebit, deoarece numai la noi se puteau găsi în limba română informații importante, ignorate în versiunea oficială a mass-media, despre circumstanțele dezastrului.

Datorită acestui lucru, micul nostru blog a devenit vizibil, a fuzionat cu un alt blog conservator mai mare, și astfel a fost creat portalul nostru de astăzi, ceva mai influent, „În linie dreaptă”.

Într-un anumit sens, istoria lui este legată de Polonia.

Și așa este până astăzi, cititorii noștri știu că, dacă nu vor minciunile din media mainstream, numai la noi pot găsi informații oneste despre ceea ce se întâmplă în Polonia.

Și acest lucru este important, mai ales că acum, Polonia este victima unei campanii de calomniere pe scară largă.

Cititorii noștri pot găsi, de asemenea, multe texte ale autorilor polonezi, traduse în limba română, în special articole și interviuri ale lui Bronislaw Wildstein.

Succesul lui Bronislaw Wildstein în România este semnificativ. Cuvintele sale înțelepte sunt citate cu apreciere în cercurile intelectuale conservatoare.

Lupta sa împotriva comunismului și post-comunismului este cunoscută și apreciată în mod deosebit.

Am învățat mult de la el. Îi datorăm mult.

Aș adăuga că, pentru noi, cei care avem privilegiul de a fi considerați de el ca prieteni, nu este numai un mentor de idei, ci, de asemenea, un model de comportament demn și nobil pe care încercăm să îl urmăm în alegerile noastre de viață.

Trebuie remarcat că, în general, interesul românilor pentru Polonia este mult mai mare decât cel al polonezilor pentru România.

Noi, cu colegii din redacția portalului nostru, privim spre Polonia cu o dragoste și o admirație deosebită.

Dar trebuie să recunosc sincer că nu numai din acest motiv scriem atât de mult despre țara Dumneavoastră și suntem atât de interesați de ideile Dumneavoastră.

Suntem patrioți români și scriem pentru a sluji mai întâi patriei noastre.

Credem că este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu Polonia.

Românii sunt un popor latin, în majoritate de confesiune ortodoxă.

Într-un anumit sens, suntem complementari polonezilor, care sunt un popor slav romano-catolic.

Potrivit sondajelor de opinie, marea majoritate a românilor împărtășesc opțiuni conservatoare, creștine, patriotice, favorizând o aplicare mai riguroasă a legii, sprijinind predarea religiei în școală și opunându-se „căsătoriei“ homosexuale.

În același timp, românii au o atitudine puternic negativă în privința Rusiei și sunt în mod hotărât pro-occidentali, în special pro-americani.

Din nefericire, practic nu există la noi o reprezentare politică adecvată a acestei majorități conservatoare. Alegerea este limitată la liberali și postcomuniști.

Ca și în Polonia, regimul comunist impus de sovietici a provocat masacrul elitelor noastre, distrugerea culturii, instituțiilor și economiei noastre.

În primii ani ai ocupației, societatea românească s-a opus masiv comunismului.

Rezistența armată a durat în munții noștri până în anii ’60.

Potrivit raportului comisiei convocate de președintele Traian Băsescu pentru studierea crimelor comunismului, două milioane de persoane, unu din opt cetățeni români, au fost arestate, deportate sau ucise în perioada comunistă.

Din păcate, spre deosebire de Polonia, care a fost victima unor crime chiar și mai mari, comise de germani și ruși, România, după această distrugere, nu și-a renăscut elitele sale autentice.

Poloniei i-a reușit acest lucru, mai ales datorită Bisericii Catolice Poloneze.

În cele mai întunecate zile ale comunismului, polonezii, cu credința lor statornică și curajul lor eroic, au luptat și au vărsat sânge și pentru noi, și pentru toate popoarele înrobite de sovietici, care sufereau în fiecare zi teroare și umilințe.

Nu vom uita niciodată cuvintele care au spart blestemul fricii și disperării, marcând începutul sfârșitului comunismului în Europa:

„Nu vă temeți!“ a spus, la începutul pontificatului său, un mare polonez, Sfântul Ioan Paul al II-lea, a cărui aniversare a nașterii o sărbătorim astăzi.

Îmi amintesc cum am plâns toți de bucurie când am aflat că noul Papă este polonez. Pentru noi era ca și cum ar fi fost român.

Douăzeci de ani mai târziu, sute de mii de români, în majoritate ortodocși, dar și mulți catolici, l-au primit la București, strigând: „Unitate!“: El a înțeles imediat și a strigat cu ei, „Unitate!“, „Unitate!“

Îmi amintesc cum în anii ’80 ascultam cu părinții mei la Radio Europa Liberă despre Polonia și Solidaritatea.

Atunci mama mea mi-a cumpărat primul manual de limba polonă și a spus că trebuie să învățăm limba și să mergem în Polonia, să vedem cum fac ei acolo și să ne pregătim pentru lupta împotriva comunismului și în România.

Așa am început să învăț polona – din păcate, după atâția ani, cu un efect destul de limitat, după cum puteți vedea.

Și astăzi avem încă multe de învățat de la modelul polonez, cum să luptăm războiul spiritual, cultural și politic – în așa fel încât să le câștigăm.

Avem cu polonezii experiențe istorice asemănătoare. Cunoaștem riscurile asociate cu aflarea pe hartă între Rusia și Germania.

Avem o abordare realistă în ceea ce privește Rusia. Societățile noastre resping ambițiile imperiale ale Rusiei lui Putin. Acordă o mare importanță participării noastre la NATO, în special alianței noastre cu Statele Unite.

După atâția ani de la prăbușirea oficială a comunismului, polonezii, ca și românii, încă mai trebuie să facă față amenințărilor interne grave moștenite de la acesta.

Este vorba de rețeaua fostei caste conducătoare și a poliției secrete din timpul comunismului, care sunt astăzi principalele surse ale corupției și crimei organizate din țările noastre. Ele distorsionează viața publică, răspândind ură prin minciuni și manipularea mass-media, amenințând statul de drept și chiar securitatea națională, din cauza legăturilor lor cu Rusia.

Dovada acestui fapt este opoziția intensă actuală împotriva reformei sistemului de justiție din Polonia. În România, s-a reușit introducerea acestei reforme acum câțiva ani, și s-a întâmplat la fel. Iar acum, când postcomuniștii s-au întors la putere, ei încearcă să răstoarne această reformă.

Românii și polonezii au și experiențe asemănătoare de a fi trădați de aliații occidentali și putem vedea cum mentalitatea Yaltei continuă în prezent.

Se pare că Uniunea Europeană preferă să coopereze cu sistemul postcomunist în țările Europei de Est și nu cu cercurile creștine conservatoare.

Mulți lideri occidentali actuali reprezintă mai degrabă produsul subversiunii ideologice sovietice a Occidentului decât Civilizația Occidentală, care este de neconceput fără rădăcinile sale creștine.

Și indiferent de problemele europene reale, cum ar fi criza economică și imigrația, cauzate de propriile greșeli și de abordarea ideologică, liderii Uniunii Europene găsesc timp pentru a condamna ritual guvernul polonez. Aceste procedee magice nu aduc efectul dorit, fiindcă Polonia nu se predă, ci doar slăbesc Uniunea Europeană și îi amenință supraviețuirea pe termen lung.

Între timp, Rusia a atacat Ucraina, se mândrește cu faptul că se înarmează și amenință răspicat țările noastre cu ocupația militară. Și continuă să submineze și să divizeze Occidentul.

În această situație, avem un interes ferm în consolidarea solidarității reciproce.

Așa cum a spus Benjamin Franklin, „we must all hang together or most assuredly we will all hang separately”.

Proiectul celor Trei Mări, promovând alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectarea deplină a suveranității naționale, identității culturale și religioase, trebuie să fie o prioritate.

Este în interesul nostru, dar și în interesul Europei și al întregii Civilizații Occidentale.

Discursul președintelui Trump de anul trecut de la Varșovia a fost foarte important, ne-a asigurat că putem conta pe sprijinul american.

Dar, în discursul său, el s-a referit și la lucruri mai înalte și mai importante decât alianța politică, economică sau militară.

A vorbit despre credința în Dumnezeu, despre Civilizația Occidentală și despre valorile pe care este construită.

Aceasta are o mare importanță, pentru că în prezent, la o sută de ani de la aparițiile de la Fatima, rătăcirile Rusiei s-au răspândit în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii, așa cum a spus Maica Domnului.

În Europa de Vest, episcopii și-au pierdut credința, intelectualii și-au pierdut rațiunea.

Așa cum vechiul marxism era bazat pe ura de clasă, în prezent ingineria socială neo-marxistă vrea să transforme natura umană, familia și societatea, și face acest lucru bazându-se pe resentimentele unor grupuri sociale, chipurile asuprite de altele și, prin aceasta, îndreptățite la privilegii.

Porțile Europei sunt larg deschise pentru Islam.

Doar pentru creștinism nu este loc.

Multe comunități occidentale care încă rămân creștine își pun speranțele în Putin, îl consideră noul Constantin, care va salva creștinătatea.

Ca și în vremea comunismului de tip vechi, împotriva actualei nebunii sinucigașe, speranța Europei este în Polonia.

Modelul polonez arată Europei că, dacă vrem să avem o politică sănătoasă, trebuie să avem o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă. Pentru a avea o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă, trebuie să avem o credință sănătoasă.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt 6, 31-33)

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre și proiectele noastre comune.

Mulțumesc foarte mult.

 

Aici, de la 3:14:09, o puteți asculta pe Anca în limba polonă:

Două doamne. 20 – 21 mai 2018

I. Pentru că mai avem nevoie și de vești bune.

Anca Maria Cernea, Președinta Fundației Ioan Bărbuș, medic și autor pe blogul În Linie Dreaptă (și prietena mea, mărturisesc cu modestie 🙂 ), a primit, din partea mareșalului Seimului polonez, Marek Tadeusz Kuchciński, medalia „Curaj si Credibilitate”, pentru o promovare de încredere a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la o imagine pozitivă a țării.

Medalia a fost obținută și pentru promovarea alianței dintre țările noastre, cu păstrarea unei priorități din respectul pentru suveranitatea lor națională și identitatea lor culturală și religioasă. Ceea ce este nu numai în interesul celor două  țări, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale.

Aici, o încercare video realizată împreună cu Costin, la sfîrșitul anului trecut.

II. Pentru că avem nevoie de adevăr.

Vineri, am stat la masă cu o doamnă care nu are cont Facebook. Și trăiește foarte bine, da.

La un moment dat, îmi spune:

– Tu ce pretenții ai de la Luluța? Luluța, pe care o cunosc personal, e o fostă sportivă, o fată simplă. Îi plac locul I și zdrăngănelele, ca medaliile. Ea vrea, ca orice sportiv, să cîștige, asta-i tot.

Și uite așa, cu sportul, facem praf justiția, i-am răspuns. Nici măcar nu le-a fost greu.

A ridicat din umeri a ”n-ai de unde, n-ai cu cine” și am continuat să bem, să mîncăm și să rîdem.

Ceea ce, surprinzător poate, fac oamenii de dreapta cînd se adună. 😀

10-13 aprilie 2018. Cioloș și Orban

„This year will go down in history. For the first time, a civilized nation has full gun registration! Our streets will be safer, our police more efficient, and the world will follow our lead into the future!”

Cînd mai intrați în dezbateri privind dreptul americanilor (și al altor cetățeni) de a purta arme, dați citatul de mai sus. Îi aparține lui Hitler și a fost rostit în 1935, înainte de a începe să perfecționeze bolșevicele lagăre de concentrare, aduse la rang de fabrici ale morții. 11 aprilie 2018, astăzi, cînd scriu aceste rînduri, sînt 73 de ani de cînd trupele americane au intrat în lagărul nazist de la Buchenwald, eliberîndu-l. Ce au găsit acolo depășea și cea mai groaznică imaginație umană, așa că au ordonat locuitorilor orașului Weimar să vină să vadă cu ochii lor ororile petrecute deloc departe de casele lor. Numai la Buchenwald numărul morților se estimează a fi fost de 56 000, vii – dar în ce condiții! – au mai fost găsiți circa 20 000.

”Numai” 96 de morți au fost victime ale accidentului de la Smolenks, în care și-a pierdut viața președintele polonez Kachinsky, împreună cu o numeroasă delegație care se îndrepta spre Katyn, locul altor atrocități, de data asta comise de către sovietici. Avionul în care se aflau s-a prăbușit. Subiectul este acoperit de colegii mei de la În Linie Dreaptă, aici. 

În Ungaria a cîștigat Orban alegerile prezidențiale, cu un scor mare. Ceea ce a întristat pînă la depresie comentariatul românesc, de Facebook și nu numai. Cum să cîștige dictatorul ăla?! Incredibil! Imposibil! Cum să ne-o luăm peste ochișori de la dușmanul lui taica Soros, cum, cum, cum?!?

Deși Orban a cîștigat într-un proces electoral corect (știu, știu, așa și Hitler), deși singura lui vină este că se opune politicilor imigraționiste bruxelleze, deși este preferat de populație, nenorocire! Cum să ajungă dictatura atît de aproape de noi?! Cum nu se găsește un sistem electoral prin care să nu mai aibă acces la urne toți prăpădiții și toți țăranii unei nații?! Cum să facem să votăm numai noi, ăia frumoși și buni?!

Oamenii obișnuiți, urîții și răii, ”iliberalii” cum îi numesc ei, își știu interesul și votează accordingly. Iar interesul lor nu este cel dictat de la centrul european de comandă, este al lor, personal, și al nației lor. Și cînd e vorba de supraviețuire și bani, mulți bani, poate băga cine vrea, ca să nu zic vorba urîtă ”Soros”, cît vrea, e degeaba.

Dar nu cumva ăsta este conservatorismul, să ții și să votezi conform intereselor tale și ale comunității din care faci parte? Nu asta a făcut omenirea de cînd se știe, mai puțin în societățile totalitare, impuse de te miri ce putere?!?

Exact. Mai puțin în societățile totalitare impuse populației. Și cine vrea să impună acum populației ceea ce ea nu dorește? Bruxelles-ul. Cine o apără de Bruxelles? Orban. Vedeți, e simplu, cauza alegerii lui Orban este în altă parte, ceva mai la vest. Dar nu vestul așa cum îl știam noi, o societate a libertății, ci vestul nou, o societate închisă în propriile-i reguli, din care evadează cine poate.

Orban, cu toate ale lui, nu putea fi, în absența cauzei, mai mult decît un politician oarecare. Orban a ajuns să fie omul în care ungurii au încredere și-n mîinile căruia își pun viața numai din cauza Uniunii Europene, care a capitulat în fața Rusiei prin Nord Stream 2, și a impus cote de imigranți ILEGALI islamici fiecărei țări membre, deși la venirea acestora aici nu a întrebat pe nimeni ce să facem cu ei. Cauza apariției și persistenței pe prima scenă politică a lui Orban este Uniunea Europeană, și nu poporul maghiar care l-a ales, ca răul mai mic.

Dacă vreți să aflați originea răului, căutați cauza și expuneți-o onest, nu dați vina pe efecte.

Ungaria, pe lîngă Polonia și Cehia, a putut să se smulgă din postadevărul bruxellez. Cine urmează?

Am fi putut fi noi, dacă. Și sînt atît de mulți de ”dacă” încît mă opresc la ultimul. Domnul Cioloș.

Domnul Cioloș, venit deja contaminat exact de acolo, de la centrul de comandă european, ne-a spus la lansarea partidului mriîtor că nu e nici de stînga, nici de dreapta. E competent, adică, și atît. Sau competent și cinstit, cel mult. Ce nu știam am aflat de Paști. Nu dă nici doi bani pe noi și pe credința noastră. Pentru domnul Cioloș, Mama Natură are copiii ei, anotimpurile, un fel de sfinți, dn moment ce se scriu cu literă mare.

Poate domnul Cioloș să se îmbrace în îngeraș de pus în vîrful bradului de Crăciun, acum, noi ne-am lămurit cum stau lucrurile. Ce doare e lipsa de consistență și de soluții concrete, de stînga sau de dreapta, care să ne ajute să scăpăm de PSD. E această bălăcăreală în postadevăr, aceste piruete stilistice în spatele cărora se poate ascunde orice. Absolut orice.

Despre domnul Cioloș și partidul dumnealui, abia lansat, avem timp să discutăm. Dacă mai avem ce.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

5-8 martie 2018. De la Praga la Chișinău.

Demonstrația de mai sus a avut loc la Praga. Zdenek Ondracek, un milițian pe stil vechi, care a reprimat demonstrații pașnice în epoca comunistă (cacofonie voluntară), este numit în funcția de șef al comisiei parlamentare de control al poliției. Lupul paznic la stînă.

„Nu regret că am lucrat pentru SNB (poliţia comunistă). Nu aş schimba nimic din viaţa mea profesională”, a afirmat înainte de vot Zdenek Ondracek, care în trecut a recunoscut că a lovit în 1989 cu un baston o tânără protestatară. „Noi am servit patria”

Și tocmai pentru că a servi patria comunistă înseamnă a pune tunuri cu apă, cîini și bastoane pe protestatarii care voiau libertate, trebuie să dispară acum din viața politică a Cehiei, nu numai din fruntea unei comisii.

Ca de obicei, peste tot în lume, numai conservatorii pun punctul pe i:

„Regimul comunist a fost criminal şi ilegitim. Tocmai acestui regim i-a servit Zdenek Ondracek”, a declarat, în cadrul unei dezbateri, deputata Miroslava Nemcova, membră a partidului de dreapta ODS.

La fel ca în Polonia, unde guvernul de dreapta dorește micșorarea pensiilor foștilor securiști:

‘La un sfert de secol de la sfârşitul regimului comunist în Polonia, funcţionarii care făceau parte din acest sistem criminal încă mai beneficiază de pensii mari, care adesea sunt mult mai consistente decât pensiile de la stat pe care le primesc persoanele care au suferit represiuni în acea perioadă.

Numai la noi Sistemul nu dispare, Sistemul se tranformă. Ceea ce se întîmplă zilele acestea în jutiție reprezintă marea cădere a unui sistem (da, tot sistem), represiv. Vorbele lui Daniel Horodniceanu, de ieri, confirmă:

Fiecare om, asa cum am spus, poate avea la un moment dat un dosar penal oriunde. Oricine in tara asta poate face un denunt impotriva oricui cu conditia ca, daca lucrurile nu sunt adevarate, sa poata sa raspunda pentru ceea ce a făcut.

Noi știam, din teorie, cel puțin, că numai cine a greșit poate avea dosar penal. Și că nu orice denunț se poate tranforma într-un dosar penal. Se pare că exact asta nu se întîmplă și asta ar trebui să preocupe cel mai mult populația cinstită a acestei țări, nu susținerea necondiționată a unei persoane care devine, pe zi ce trece și în condițiile disperării cu care unii se țin de ea, tot mai nesemnificativă.

Justiția cade atunci cînd nu mai face dreptate, ci cînd devine teritoriul de bătălie a două sau mai multe găști.

Să luăm aminte la aceste vorbe:

„La bilanţul Inspecţiei Judiciare de ieri am remarcat o concluzie, din păcate, destul de nefericită, aceeaşi ca şi anul precendent, tot la Inspecţia Judiciară, şi anume aceea că deşi numărul acţiunilor disciplinare a scăzut, a crescut numărul abaterilor săvârşite cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă. Comportamentul nostru este cel de natură a contribui la ridicarea încrederii în actul de justiţieCristina Tarcea, președinte ÎCCJ

Criza imunoglobulinei din România nu ne face să mergem la cauzele ei, apoi la îndreptare, ci la ”Dăncilă imunoglobină”, identică cu ”Voiculescu imunoglobină”.

Dar nimeni nu a mers la cauza acestei lipse, și aceea este lipsa capacității de procesare a plasmei (materia primă necesară imunoglobulinei și altor derivate sanguine) în România și, mult mai rău, la faptul că la noi plasma se aruncă. Nu există și nu a existat voința politică necesară construcției de fabrici de fracționare a plasmei, noi aruncăm, pentru că am și interzis exportul, dar ținem coada pe sus că medicamentele din afară sînt sccumpe, medicamente făcute de ei, din materiile lor prime. Problema plasmei românești este o uriașă nesimțire de care au dat și dau dovadă toate guvernele postdecembriste ale României, ajungîndu-se astăzi la activarea mecanismului de urgență, adică, pe românește, la cerșit imunoglobulină.

Firea a fost la Chișinău. ”Vin la dumneavoastră ca o soră” i-a spus primăriței interimare a orașului, îmbrăcată la fel, cu ie, bundiță și mărțișor, ca să nu existe confuzii de natură genetică.

Cum sper că nu vă așteptați ca PSD să nu profite, ca orice partid comunist, de o asemenea oportunitate politică, mai sper și ca această îndrăgosteală bruscă să nu demoralizeze electoratul favorabil Reunirii cu Republica Moldova. Pe moldoveni sigur nu-i afectează, ei știu mai bine decît noi ce vor. Și vor UNIREA.

Iar noi, altă dată, să avem înțelepciunea să punem presiune pe partidele politice, astfel încît să nu mai cîștige ei.

 

 

25-30 ianuarie 2018

A murit, la 101 ani, Neagu Djuvara.

Iar acesta este un eveniment care bate toate guvernările comuniste cărora, într-un fel sau altul, le-a supraviețuit pînă în clipa morții. Un articol emoționant găsiți aici, scris de Mihaela Bărbuș, fiica lui Ioan Bărbuș, cel care a supraviețuit 17 ani în iadul pușcăriilor comuniste.

Și avem guvern! Guvernul ăsta, Program de guvernare no III, are o singură calitate: are toate defectele.

Cred că sînt cele mai multe femei într-un guvern al României, pe lîngă faptul că această Marilyn Drăcilă este prima femeie premier din istoria țării.

Feministe! Ori acum chiar performează, mă scuzați, domn’ președinte, ori o dau de gard di granda. Cale de mijloc nu există.

La rotația cadrelor care se practică acum în PSD, dacă mă înscriu mîine în partid, poate prind ultima lună de prim-ministeriat și trec la statul minimal.
Mă linșează pe urmă, ei și? Să-i văd cum se descurcă, aia e problema.

Pentru că statul minimal este SINGURA soluție ca să diminuăm furtul la o dimensiune acceptabilă (adică să-i prindă pe toți), pentru că NU vor mai avea de unde să fure. Le tai accesul la bani, care nu mai există pentru stat, nimic mai simplu.

Ce s-a întîmplat ieri, la comisii și învestirea guvernului, a fost o farsă sinistră. ”PSD este inapt pentru guvernare” – Băsescu

Îmi este deja teamă că la prima ședință de guvern, ăștia abrogă proprietatea intelectuală. Cînd încep cursurile de dezalfabetizare și realfabetizare în pesedeză? 

Și totuși, nu sînt, teoretic măcar, singurul partid din România. Dar eu nu am văzut opoziția ieri, în afară de PMP. Pentru că trebuie să știm cum ne-au încălecat ăștia, cu concursul cui.

Tot atîtea subiecte de dezbătut în periada următoare. Să trecem la externe, unde nu stăm mai bine, din păcate.

Pe 27 ianuarie a fost International Holocaust Remembrance Day, și în cinstea ei Europa occidentală s-a umplut de arabi. Dar vinovatul de serviciu este altul. Polonia, acum, și legea care nu mai permite asocierea ei cu nazismul.

În Polonia este vorba, de fapt, despre ”Polish death camps”, dar stînga (inclusiv cea de la evrei) a găsit prilejul să mai dea o dată în țara asta. Te și întrebi, ce le-au făcut polonezii de sînt așa înverșunați împotriva lor?

Polonezii au guvern conservator, asta au făcut, asta au ales. Adică nu vor să se lase în mîna noii stîngi, iar asta se pedepsește (mai ales online) grav.

Ce sînt ”Polish death camps”? Lagărele de concentrare construite și înființate de germani pe teritoriul cucerit atunci, în WWII, al Poloniei. Ca să vizitezi azi Auschwitz-Birkenau, de exemplu, te duci în Polonia, nu în Germania. Asta înseamnă că Auschwitz a fost polonez?!?

Observați, vă rog, că ”știrile” pe tema noii legislații poloneze provin numai din surse de stînga. Haaretz, NYT șa.
Pe ei nu îi îngrijorează mutarea conflictului arabo-israelian pe teritoriul european, nu îi îngrijorează diminuarea semnificativă, prin părăsirea zonelor problematice, a populației evreiești europene, ca urmare a valului invadator de arabi primiți cu brațele deschise, pe ei îi îngrijorează cînd se face dreptate. Halal susținere pentru Israel, și nu au urmă de rușine.

Pînă la urmă, ”lidera lumii libere”, doamna Merkel, tot nu reușește să încropească un guvern, următorul termen este 6 februarie.

Mai nou, tineretul SPD i se opune. Stînga veche vs stînga nouă, parcă sună cunoscut. 

La cehi a cîștigat Zeman al doilea mandat la președinție. Un bețiv notoriu, cade din picioare la propriu, uneori în fața camerelor.

Praga nu l-a votat. Dar restul Cehiei, da. Ce înseamnă asta? Că au încredere într-un pro-rus, zice-se, care abia se duce (dacă se mai duce pînă la sfrșitul mandatului)? Nu, au încredere în politica ”nu imigrației ilegale”.

Atît a speriat UE statele cărora le mai funcționează instinctul de conservare, că ajung să voteze, de nevoie, un Zeman. Dacă nu supraviețuiește el mandatului, măcar Cehia va supraviețui.

Nu e deloc de mirare că statele est și central europene au memoria răului suprem, comunismul, încă foarte vie. Ele ȘTIU din experiență proprie, nemijlocită, ce înseamnă strămutări de populație, crime și cenzură, impuse acum de la centru tocmai de către UE. De la, mai nou, garantul socialismului european, în cîrdășie cu Kremlinul.

Intermarium de asta se va face. Ca zonă sanitară, sănătoasă la cap, care să împiedice unirea Europei occidentale cu Rusia. Ca Polonia să nu mai fie sfîrtecată în două de Rusia și Germania. Ca cele două mari rele să nu se mai poată conecta cu ușurință. Ca să se evite cele mai mari nenorociri ale secolului trecut.

Și CE mai are o problemă. Destul de mare.

Nu e bine nici ca polonezii, care fac acum schimbările făcute la noi în justiție de Macovei, nu e bine nici ca noi, care le sucim de nu mai știm de ele.

Cum e la ei, la occidentali, vedeți aici.

PS: Eu am o povestioară personală, de familie, cu Neagu Djuvara.

De cîte ori tata ”nu se simțea prea bine” (așa spunea el, indiferent de gravitatea situației, a scăpat de două cancere și de la 35 de ani nu mai avea jumătate de plămîn), îl îmbărbătam cu ”Hai, fii serios, Neagu Djuvara, 10 ani peste tine, e bine mersi. Ne vedem mîine dimineață”.

Și cîțiva ani a funcționat așa. Mureau toți în familia lui, eu încercam să-l feresc de șoc și nu-i spuneam că s-a mai dus X sau Y, ca să aflu de la el! Nu știu nici azi cum afla.

Azi nu sînt deloc sigură că ar fi zis: acum pot să mă duc și eu, s-a dus Neagu înaintea mea. Mai avea planuri, voia să vadă copilul meu la casa lui. Ceea ce, dacă ținem cont de matematică… Dar asta dorea el. 

Numai în noaptea în care a murit nu i-am zis de Neagu Djuvara. N-am să știu niciodată de ce.

17-20 noiembrie 2017

Sorin Moisă a demisionat din PSD!
 
Nu știți cine e Sorin Moisă? Nici majoritatea membrilor Facebook, care share-uiau voios știrea nu știau înainte, sînt convinsă. Tocmai de aceea, probabil, erau în culmea fericirii că PSD va fi, de acum încolo, n-1, unde acel 1 era prezentat mai ceva ca Făt-Frumosul din poveste.

Dar Moisă nu era numai pesedist, înainte de a se înscrie în partid a fost… A fost… Ia să vedem, cine știe? A fost consilier sau șef de cabinet, ori altceva, dar la cabinetul domnului lor Cioloș. După care, ca orice tehnocrat care se respectă, a dorit mai mult. Să se înscrie într-un partid. Și ce partid putea fi mai frecventabil pentru domnul Moisă, decît PSD?

Aflăm și de ce, din intervenția dumnealui pe pagina Liei Olguța Vasilescu, care nici ea, din cîte se pare, nu știa de existența lui în PSD:

”Meritele istorice ale PSD”! Care or fi acelea? Cînd noi știm că meritul PSD în istorie va rămîne cel bine știut pînă acum, prin președintele de onoare al partidului, crimele de la revoluția din decembrie 1989.

Noua speranță ni vu, ni connu a PSD a scris sîmbătă, pe Facebook, mult. Mai mult decît pot citi într-o repriză. Din scrierea respectivă, pe lîngă faptul că e frumos, deștept și devreme la Bruxelles acasă, domnul Moisă mai scrie:

Ce ofera PSD acum nu este patriotism, ci nationalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, in mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O forma de discurs si practica politica ce apropie tara nu doar de grupul iliberal al tarilor de la Visegrad, ci si de Rusia lui Putin.

Hopa! Adică domnul europarlamentar, speranța și lauda oamenilor sătui de PSD, consideră că țările de la Vișegrad sînt iliberale? Știe domnul europarlamentar ce au discutat președintele Trump și președintele Iohannis la Washington? Știe ce discurs a ținut Donald Trump la Varșovia, în vara acestui an? Știe măcar puțin din ce presupune proiectul Intermarium? Și atunci de ce vrea să-l facă praf, pentru că nu este altceva decît un oficial bruxellez care nu mai știe cine e bun și cine e rău, ori știe și nu vrea să spună, încercînd astfel să inducă în eroare o lume întreagă?

Polonia, al cărui președinte, Lech Aleksander Kaczyński, a fost ucis, împreună cu alți 90 de oameni, în accidentul de la Smolensk, de către ruși, nu are cum, domnule Moisă, să fie pro-rusă. Polonia, care urmărește cu deosebit interes, avînd în vedere istoria sa, în care a fost sfîșiată de către Rusia și Germania, nu poate să fie de acord cu condițiile bruxelleze dictate și nu hotărîte de comun acord, pricepeți?

Altfel, PSD-ul nu are absolut nimic de-a face nici cu social-democraţia. PSD-ul înseamnă jaf şi căpătuire pe persoană fizică sau pe grup, bazate pe un electorat îmbătrînit, beneficiarul pomenilor pe viaţă date de PCR – case şi locuri de muncă, plus mîncare pe cartelă – şi pe oameni neinformaţi, din diverse motive, şi special dezinformaţi, pentru a-i ţine captivi.

Electoratul nou, spălat, educat, a doua sau a treia generație încălțată, domnule Moisă, a preluat fără să gîndească narativul stîngii abia, chipurile, învinsă de căderea comunismului.
Comunism care nu a murit niciodată, nici nu s-a dorit să moară. Dovada, la noi, legea care incriminează orice manifestare legionară, dar nu pedepsește în același mod și manifestările comuniste.
 
Așa că Polonia, care a trecut de la regimul nazisto-comunist numai la cel comunist și apoi la libertate, ține să o păstreze, libertatea aceasta. Ca atare, săptămîna trecută a îndrăznit să nu fie de acord, din nou, cu directivele Bruxelles-ului.
 
Bruxelles a cărui monedă, astăzi, luni, s-a predat în fața yen-uui japonez, după nereușita Germaniei de a forma un guvern de coaliție.
 
Și peste toate cele, în sfîrșit o veste bună. La Washington s-a deschis Muzeul Bibliei. Poate așa o fi rostul acestei lumi, care, ca și oamenii, îmbătrînește și se senilizează. Iar lumea nouă o salvează.

27-28 octombrie 2017

”Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!”

Lia Olguța Vasilescu:

Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. – euractiv.ro

Tu știi cine sînt eu, bă?

Vasile Iliuță, șef Consiliu Județean Călărași, fuge de sub escorta poliției. Sau își ia poliția ca escortă. Vasile este membru PNL, toate partidele, aceeași beție?

Catalonia sau moartea

Anunță premierul Carles Puigdemont, într-o tentativă sinucigașă de a-și trimite nevasta de acasă, actrița vasluiană de renume mondial, madam Topor. Se pare că nu a reușit.

Mai puțin important

Și de aceea și mai prezent în presă și pe internet, subiectul vizitei Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii la București. Nu înțeleg de ce oamenii se sperie atît de tare cînd omul a venit însoțit de o moaștă. Nu s-au speriat așa bunicii noștri, cînd rușii au venit cu tancurile și armata.

Să vedem ce spun oamenii de meserie, cum minunat spune presa. 🙂 Părintele Coman:

Vlad Alexandrescu a pierdut din nou. De data asta, șefia USR, cîștigată de Dan Barna. Nu cunoaștem pînă la acest moment dacă va urma un referendum intern pentru validarea alegerilor. Sau, mai întîi, un referendum care să stabilească dacă alegerile vor fi validate prin referendum.

Ceva mai important

 

(Foto: On October 29th,969 AD, a Byzantine Army reconquered Antioch, putting an end of more than 300 years Arab Rule. The Fall of Antioch in 969 # Chronicle of John Skylitzes)

 

Witold Pilecki: voluntar la Auschwitz

„Am încercat să-mi trăiesc viața în așa fel încât în ora morții mele să nu simt frică, ci bucurie”. – Witold Pilecki, 15 mai, 1948, la primirea sentinței la moarte.

Witold Pilecki – nume de cod: Roman Jezierski, Tomasz Serafiński, Druh, Witold – a fost unul dintre fondatorii Armatei Secrete Poloneze, una dintre primele organizații de rezistență poloneze după ocupația nazistă din 1939. Un an mai târziu, avea să devină voluntar pentru Auschwitz – lăsându-se capturat pe străzile Varșoviei.

S-a născut la 13 mai, 1901, în orașul Olonets, Karelia, în Imperiul Țarist, unde familia sa a fost relocată de autoritățile țariste în urma suprimării Revoltei din Ianuarie a Poloniei din 1863-1864. Născut într-o familie cu tradiție patriotică, Witold avea să fie crescut în același spirit. În 1914, avea să devină cercetaș – o activitate care era atunci interzisă de autoritățile țariste. În 1918, a trecut în Polonia, care își recăpătase de curând independența.

A participat la războiul polono-sovietic din 1919-1920 – în urmă căruia sovieticilor li s-a tăiat, cel puțin temporar, apetitul pentru revoluție bolșevică în vestul Europei – luptând în Bătăliile de la Grodno și de la Varșovia, precum și Rebeliunea Żeligowski. A primit pentru acțiunile sale Crucea Poloneză pentru Curaj. De două ori.

După război, s-a însurat și a devenit tatăl a doi copii, iar activitatea sa militară a luat o pauză. La 1 septembrie, 1939, Germania invadează Polonia, pornind al Doilea Război Mondial. Pilecki fusese deja mobilizat cu câteva zile înainte în calitate de comandant de pluton de cavalerie. A făcut parte din Divizia 19 Infanterie, sub generalul Józef Kwaciszewski, iar plutonul lui Pilecki a fost distrus aproape complet pe 10 septembrie după o ciocnire cu tancurile naziste. Pilecki s-a retras – cu ce mai rămăsese din plutonul său – în sud, spre  Lwów (acum Ucraina), unde a fost încorporat în Divizia 41 Infanterie, sub maiorul Jan Włodarkiewicz.  Împreună cu oamenii săi, a distrus 7 tancuri inamice, a doborât un avion și a distrus altele două care erau la pâmânt. A fost rănit grav în Bătălia de la Tomaszów Lubelski.

După ce Polonia a fost cucerită, Pilecki s-a ascuns în Varșovia și, împreună cu maiorul său, Włodarkiewicz, va fonda Armata Secretă Poloneză, care mai târziu va fi încorporată în Armata Teritorială. Până în 1940, Armata Secretă număra aproximativ 8000 de oameni (mai mult de jumătate înarmați), în diferite orașe în afara Varșoviei. În perioada asta, lucra acoperit ca manager la un depozit de cosmetice.

În același an, Gestapo a arestat câțiva membri ai grupului său de rezistență și i-a trimis la Auschwitz. În 1940, Auschwitz I era folosită pentru prizonieri politici – în special polonezi – care începuseră să sosească din luna mai a anului. Dornic de mai multe informații despre ce se întâmplă cu prizonierii, Pilecki a prezentat superiorilor planul său de a se lăsa prins pentru a fi trimis în tabăra de concentrare, de unde avea să adune informații și să le trimită în exterior. Planul i-a fost aprobat.

 

Prizonierul 4859

Pe 19 septembrie, 1940, s-a lăsat în mod deliberat prins în timpul unei razii naziste, alături de alți 2000 de civili. După două zile de detenție, unde prizonierii era bătuți și torturați, a fost trimis la tabăra Auschwitz din Oświęcim. Acolo a primit numărul 4859. Înăuntru, a format un grup de rezistență printre prizonieri numit Uniunea Organizației Militare (ZOW), ale cărui scopuri principale erau: să mențină un moral bun printre prizonieri, să aducă vești din afară, să transmită vești din interior către exterior, să facă rost de mâncare și îmbrăcăminte pe care să o distribuie prizonierilor și să pregătească divizii capabile să preia controlul taberei în timpul unui posibil atac din exterior.

ZOW erau organizată ca un sistem de grupuri de către „cinci”, în care primul „cinci” era – teoretic – vârful organizației. Conform lui Pilecki, fiecare „cinci” nu avea idee de existența celorlalte „cinciuri”, fiecare grup de cinci fiind convins că ei sunt vârful organizației. Organizația a început să trimită informație valoroasă la Varșovia încă din octombrie 1940, iar începând cu martie 1941 rapoartele lui Pilecki erau transmise de către Rezistența poloneză către Guvernul Britanic. În 1941, exterminările deja începuseră.

Din 1942, rapoartele sale erau transmise folosind un transmițător radio construit în interiorul taberei. A durat șapte luni ca toate părțile necesare construirii lui să fie furișate. Rapoartele conțineau detalii referitoare la numărul de sosiri și de morți, precum și la condițiile prizonierilor. În timpul acesta, Pilecki supraviețuia unei pneumonii crunte.

Evadare și Revolta din Varșovia

Speranța sa era că Aliații sau Armata Teritorială vor lua cu asalt tabara, speranță care era gândită ca nefezabilă de cei din exterior. După ce mai mulți oameni ai săi din ZOW fuseseră identificați și uciși, Pilecki decide să evadeze și o face în noaptea din 26 spre 27 aprilie, 1943. Și-a continuat presiunile asupra Armatei Teritoriale, dar au ajuns la concluzia că o misiune de salvare la Auschwitz este sortită eșecului fără ajutor Aliat. Sovieticii, deși aflați la o distanță potrivită pentru un atac asupra Auschwitz, nu au arătat nici un interes în a-i ajuta pe polonezi.

În toamna aceluiași an, era promovat căpitan de cavalerie și s-a alăturat unei organizații anti-comuniste – NIEpodległość  (Independență)  sau NIE, formată ca unitate în interiorul Armatei Teritoriale cu scopul pregătirii în cazul unei eventuale ocupații sovietice. În timpul acesta, continua să coordoneze activițățile ZOW și Armatei Teritoriale, până la Revolta din Varșovia din 1944.

Revolta din Varșovia a început la 1 august, 1944, și a fost cea mai mare ofensivă a vreunei mișcări de rezistență în timpul războiului. Pilecki a lua parte la luptă ascunzându-și rangul, servind ca simplu soldat în Batalionul Chrobry II, din unitatea Kedyw. După ce mai mulți ofițeri au fost uciși, și-a dezvăluit adevărata identitate și a preluat comanda Companiei 1 „Warszawianka”, localizată în Śródmieście, centrul Varșoviei. A luptat sub nom de guerre „Căpitanul Roman”, iar forțele sale au ținut o zonă fortificată cunoscută ca „Marele Bastion al Varșoviei”. Pilecki și oamenii săi au rezistat timp de două săptămâni în fața atacurilor naziste constante, timp în care au adus pierderi semnificative forțelor germane, atât omenești cât și logistice.

După două luni de luptă în capitala Poloniei, Revolta a fost într-un final zdrobită de germani, cu prețul la 200.000 de mii de morți și trei sferturi din oraș distrus. Pilecki a devenit prizonier de război. Naziștii nu au știu cine este, așa că nu a fost eliminat. Transferat la Murnau, Bavaria, a fost eliberat de Divizia a 12-a Blindată a Statelor Unite, pe 28 aprilie, 1945.

Polonia comunistă

Situat în Italia, după încheierea războiului, Pilecki a scris raportul final asupra Auschwitz, 100 de pagini. Puteți găsi aici raportul integral, în limba engleză.

Devenind din ce în ce mai clar că sovieticii au intrat în Polonia cu intenția să rămână, acesta intră într-o altă misiune sub acoperire – să se întoarcă în Polonia și să obțină informații despre atrocitățile sovietice, pe care să le trimită la Guvernul polonez din exil. Ajuns în Varșovia în decembrie, 1945, Pilecki a început organizarea unei rețele de colectare de informații, care includea câțiva asociați de la Auschwitz și din Armata Secretă Poloneză. Până la mijlocul anului 1946, rețeaua a intrat în contact cu partizanii anti-sovietici și a format un sistem de curierat pentru transmiterea informației de la Varșovia în Italia. O reușită extrem de importantă a fost recrutarea lui Wawel Alchimowicz, un oficial al Ministerului pentru Securitate Publică, poliția secretă comunistă. Alchimowicz a oferit informații sensibile despre operațiuni secrete ale poliției și organizarea internă, precum și dovezi că rezultatele referendumului din iunie 1946 au fost falsificate.

În acest timp, grupul lui Pilecki fusese la rândul său infiltrat de Leszek Kuchinski, un fost membru al Armatei Secrete care acum lucra pentru guvernul sovietic ca agent dublu. Pentru a-și proteja adevărata identitate, Pilecki a preluat diferite slujbe și nume, dar a fost într-un final descoperit și i s-a ordonat să părăsească Polonia. A refuzat. În 1947, a început independent să culeagă informații despre atrocitățile comise de comuniști în Polonia în perioada ocupației din 1939-1941, precum și dovezi pentru arestări ilegale ale membrilor Armatei Teritoriale, care adesea sfârșeau în execuții.

Pe 8 mai, 1947, a fost arestat. Acuzațiile aduse erau trecere ilegală de graniță, uz de documente falsificate, neînregistrarea în armată, posesie de arme ilegale, spionaj pentru „imperialismul vestic” și plănuirea asasinării mai multor oficiali sovietici. Pilecki a respins acuzațiile de complot la crimă; despre acuzațiile de spionaj a comentat că nu consideră că ce a făcut el e ilegal.

Până la proces, avea să fie torturat, însă nu avea să sufle nicio vorbă despre asociații săi. Procesul spectacol a avut loc pe 3 martie 1948. Sentința a primit-o 2 luni mai târziu, pe 15 mai. A fost condamnat la moarte cu încă 3 camarazi.

În timpul ultimei conversații cu soția sa, acesta i-a spus: „Nu mai pot trăi. M-au omorât. Fiindcă Auschwitz comparat cu ei a fost doar un fleac”. Execuția a avut loc pe 15 mai. Un glonț în ceafă. Ultimele cuvinte ale lui au fost „Trăiască Polonia liberă!”

Sabaton, Inmate 4859. A song about Witold Pilecki.