Întâlnire cu Băsescu: Presa rusă a fost sublimă lipsind aproape cu desăvârșire

Zeci de perechi de căști, necesare traducerii sincron pentru jurnaliștii de limbă rusă adunați la conferința organizată de grupul „Rezonanță socială” cu fostul președinte român Traian Băsescu – aceasta a fost o primă și abruptă observație a felului în care s-a desfășurat evenimentul de ieri. Ciudat, mi-am zis, pentru niște apărători vigilenți ai statalității moldovenești, te-ai fi așteptat să cunoască limba de stat.

Al doilea lucru peste care nu s-a putut trece cu vederea a fost contingentul jurnaliștilor  prezenți. Dincolo de câteva nume relativ cunoscute ca Artur Efremov, președintele clubului „Rezonanță socială”, gazda conferinței, Boris Șapovalov, analistul politic de serviciu al lui Igor Dodon, istoricul Ruslan Șevcenko, până la iluștrii anonimi de pe la Comrat, marea ne-a fost stupoarea să constatăm în sală absența principalilor și a celor mai activi lătrători anti-români din presa de limbă rusă de la Chișinău.

Să zicem că de alibi se poate folosi tovarășa Elena Pahomova, care l-a însoțit în vizita în Crimeea pe președintele guberniei. Ce au pățit  „talk-show-istele” în voga, Fiodorova de la NTV, Belicenkova – AccentTV (ambele din ograda lui Dodon) sau Levcenco -TVC 21? Ele tot dezbat la TV-uri debarcarea marinarului Băsescu pe malul Bâcului, dar curaj să-l întrebe direct, față în față, nema?

Dar cum de au ratat ocazia de a-l lua la rost și a-l trimite pe Băsescu „pisti Prut” jurnaliștii „marilor” publicații de limbă rusă – de la „Komsomolskaia Pravda”, „Argumenti i Fakti” pînă la „Moldavskie Vedomosti” – sau panglicari de mare rafinament în ale analizei politice, de la Novosadiuk (guru la „Sputnik”), Dumitru Ciubașenco, până la Valera Ostalep, Tcaci, Vardanean sau Bogdan Țîrdea? Unde a fost șeful reprezentanței „Itar-TASS” la Chișinău, Valerii Demidețki, să-l muștruluiască pe Băsescu pentru punerea în pericol – prin unire, of course – a finului echilibru geopolitic regional, întreținut cu atâta grijă de Putin în Donbass și Crimeea?  Șleahta analiștilor din „Izborski” club – deja au intrat în hibernare?

În lipsa curajului unei confruntări frontale, sus-numiții și-au dat întâlnire la emisiunile de seară și pe rețelele de socializare pentru a comenta de pe margine meciul: Țîrdea s-a dedat unor paralele arbitrare între Transnistria și ținuturile secuiești, Ostalep a ironizat din brusturii emisiunii „Megafon” de la NTV al lui Iurie Roșca, lui Petkov nu i-a fost clar dacă Moldova se unește cu România ori invers, iar restul au luat apă-n gură.

Din două, una: neglijarea întâlnirii lui Traian Băsescu cu presa rusă de către șefii marilor redacții și a principalilor purtători de cuvânt ai intereselor rusești la Chișinău fie că le trădează neputința, precaritatea argumentelor, fie, pur și simplu, incapacitatea de a trata profesionist o mare dezbatere și perspectivă națională cum este cea propusă de fostul președinte român – unirea.

Până la urmă, prezența lor nici nu a fost necesară: în fond, urmărindu-le prestațiile, știm că argumentele „greilor” nu diferă prea mult de cele ale jurnaliștilor rusofoni prezenți. Întâlnirea în sine, deși utilă, nu a demascat decât o adâncă criză de idei de partea cealaltă: de la obrăznicii flagrante gen: „Cedați-ne Moldova românească și pe urmă ne mai gândim dacă ne unim sau nu”, enunțate prin cel puțin o jumătate din întrebările adresate lui Traian Băsescu – via sofisme neputincioase de tipul „dacă în România cineva ar milita pentru separatism sau desființarea statului, ce-ați face?” – până la acuzațiii și isterii legate de „interzicerea de asociații ale moldovenilor în România”. A fost suficientă o oră și jumătate pentru a realiza cât de superficial și ridicol sună argumentele părții adverse. Clișee, fobii, ironii ieftine în locul unei abordări raționale și politeți de carton în locul unei adevărate „discuții la cuțit”.

Tonul iscoditor și pretențios nu a devoalat decât slăbiciunea în fața unei realități iminente: modelele lor politice, sociale, economice, morale cedează pe măsură ce nu aduc soluții și perspectiva unei vieți mai bune în Moldova. Neglijarea aparentă nu a trădat decât nervozitate. Efremov și-a încheiat rolul de gazdă cu o grosolănie: „Domnule președinte, Bismark a spus că românii nu sunt un popor, ci o meserie”. Posibil. Dar nu prima din lume: pe aceea o practică goarnele rusești în R. Moldova.

 

Articol apărut inițial pe deschide.md. De unde am luat și poza.

Actualitatea internă

Continuăm în ritmul deja cunoscut și nu ne abatem de la algoritmul: cu cît face puterea (PSD) mai multe și mai grave, cu atît se șubrezește opoziția.

Așa că astăzi ne ocupăm de presă.

Dan Tapalagă scrie un articol delicios pe Hotnews

Mai sunt cativa de buna credinta care isi consuma energia pentru a sublinia neajunsurile DNA, crezand ca astfel vor indrepta lucurile din mers inainte de a se ajunge la un dezastru. Nu fac decat sa lucreze si ei pentru cauza Cartelului. Probleme exista, dar in realitate ele nu au amploarea unui dezastru. Stau marturie sutele si miile de condamnari pe bune, care indica totusi un sistem pe ansamblu functional.

Toate astea nu inseamna ca procurorii anticoruptie nu gresesc, ca nu s-au intamplat abuzuri sau ca sistemul a functionat tot timpul perfect. Nu inseamna nici ca DNA si Kovesi nu pot fi criticati, dimpotriva. Toate derapajele trebuie sanctionate punctual atunci cand ele se produc. Dar aici vorbim de dozaj, de pastrarea proportiilor si de luciditate. Daca nu intelegem ca borfasii s-au cartelizat si ca pregatesc asaltul final, ca au dus lupta cu justitia la un nivel superior, se cheama ca am pierdut deja ultima mare batalie inainte ca ea sa inceapa cu adevarat.

Adică: ori sîntem mici și proști, ori dacă merge cu tona, merge și cu suta.

Nu! Vorbim despre justiție, și exact așa era pe vremea comuniștilor. Dacă au fost condamnați mii, ce contează că intră și un nevinovat?

Exact ăla contează. Pentru că nu ai voie să te joci cu viața oamenilor. Nici nu ești Dumnezeu, nici nu e frumos să supraaglomerezi CEDO.

Pe mine m-a învățat mama că gunoiul ascuns sub preș, după o vreme, începe să pută, dacă nu se adună atîta cît să te dea afară din casă. Și de atunci țin minte.

De reținut din titlu, este vorba despre DNA, dar lupta este a lui Kovesi. Sigur, se putea opri formularea la ”Cartelul anti-DNA. Schimbare majoră de tactică.”, dar trebuie să ne intre în cap cine și a cui este lupta.

De clarificat: care sînt miile, hai, măcar sutele de dosare mari rezolvate.

De spus clar și fără echivoc: a da vina sau a considera că și cine critică punctual DNA este vinovat pentru pierderea luptei anticorupție este cel puțin scăparea din vedere sau dimpotrivă, o falsă umilință, avînd în vedere că însuși autorul a avut un articol mai mult decît critic, de luat aminte, despre DNA. Și că problemele semnalate acolo nu erau nici mici, nici neînsemnate, numai articolul venea prea tîrziu.

Orice împărăție se distruge singură, nu este cazul să dăm vina pe oameni de bună credință care au văzut de ce se întîmplă asta.

PS: Știe cineva, este condiție de angajare la Hotnews să NU scrii cu diacritice? Ori te iau oricum, au om care le scoate?

 

 

Iresponsabilitate crasă! Dați o șansă publicului dumneavoastră!

Notam de dimineață, după demiterea șefului FBI, James Comey, pe Facebook, că presa română nu știe (încă) cum să abordeze subiectul Trump – SUA. În curînd se vor bucura și pentru ”victoriile” Coreei de Nord. La fel cum nu știe să abordeze nici un subiect de politică externă. 

În politica externă, presa română este expresia a ce cred redactorii despre evenimente și oameni, nimeni nu dă (sau dă cu întîrziere, la categoria ”s-a mai întîmplat și”, printre sînii unei vedete și fesele alteia) atît, informația brută. 

Cum putem atunci să avem încredere pe segmentul știri interne?! Cum putem ști dacă o declarație nu a fost trunchiată, redusă la ce anume vrea să scoată în evidență redactorul ei? 

Și asta pentru că presa română nu are habar de schimbarea de paradigmă externă ce se petrece acum în lume. Și nici nu vrea să știe. 

Mai este ceva ce a scăpat, din ce-am văzut eu, în totalitate presei noastre: administrația Trump acordă ajutoare în armament kurzilor din Iraq pînă la nimicirea statului islamic.

Administrația Trump a identificat dușmanii lumii libere: islamul și comunismul.

Acum puteți plînge, din lacrimi, nu din încălzire globală să se umfle apele lumii.

Mai departe, aveți postările de Facebook ale lui Paul Dragoș Aligică. Pe aceeași temă, evident. 

Care este diferenta intre (1) speculatie, (2) teoria conspiratiei si (3) analiza politica? Care este diferenta intre propaganda isterica, iresponsabila si jurnalism profesionist?

Diferenta este urmatoarea: in momentul in care – in exercitiul profesional de analist si diseminator de informatie – ai de ales intre o informatie FACTUALA si precum cea de mai jos, si pe de alta parte speculatie si propaganda, te opresti o secunda si incerci sa judeci. Mai mult, indiferent care e conspiratia zilei si care e ultima isterie indusa de mass media si la care tii personal din varii motive, ai decenta sa iti lasi publicul sa stie informatia factuala respectiva. Sa faca el ce vrea cu ea. NU o escamotezi.

Asadar, dupa toate standardele politicii externe, politica institutionalizata la Washington (intre altele bugetar-validata, nu doar declarativa) este definita in acest moment de urmatoarele:

1. SUA tocmai anunta ca aloca bugetar Ucrainei un sprijin în valoare de peste 500 de milioane de dolari

2. SUA tocmai ca anunta ca pregateste sustinerea bugetara masiva a unei campanii de contracarare a propagandei ruse in Europa.

3. SUA anunta că Rusia a ocupat ilegal teritorii aparținând Georgiei („republicile separatiste” Osetia de Sud și Abhazia).

In plus fata de cele de mai sus, SUA anuntase deja ca pentru eliminarea sancțiunilor legate de ocuparea Crimeei, peninsula trebuie returnată Ucrainei.

Aceasta sunt faptele si acesta este contextul lor. NU conteaza ce cred sau spun cei de la centrala de propaganda de la care te adapi si care iti substituie acum facultatile judecatii personale. Faptele sunt fapte. A NU prezenta publicului faptele respective si a refuza discutarea lor in context comparativ, evocand sau aplicand teorii ale conspiratiei de cea mai rudimentara forma este LIPSA DE PROFESIONISM; este, mai grav, intr-o tara ca Romania, IRESPONSABILITATE CRASA.

Nu ma intereseaza cu cine tii, sau ca analist si jurnalist fiind, ai ajuns sa te comporti ca un microbist fata de fenomenele pe care se presupune ca le analizezi si prezinti publicului. A prezenta faptele este obligatia ta minimala. Ca apoi vrei sa le sucesti si interpretezi, e OK. Dar prezinta faptele. Macar atat.

PS: E o chestiune elementara in analiza politica. Elementara, elementara, dar se pare ca e bine sa o reamintim colegilor analisti, aflati in pericol de malpraxis pe baza continua:

Linia politica de facto a unui Stat este reflectata si poate fi cel mai clar determinata in bugetul acesteia. E ca la orice organizatie. Structura alocarii resurselor vorbeste cel mai bine despre prioritati, directii si factorii cheie.

Este bugetul o reflectare perfecta a realitatii politic-strategice? NU. Dar este cel mai apropiat si realist proxi posibil.

Asadar, cand ai de analizat speculatie privind linia politica a unui Stat, cand vrei sa verifici directia si trendurile in decizia sa colectiva, unde te duci? La buget. Evident ca mai sunt si alte nenumarate elemente. Dar un analist bun asta face. NU se apuca sa speculeze pana nu verifica:

„Ia sa vad ma, isi zice el sau ea, teza asta cu linia asta politica fata de NATO sau X sau Y, se verifica sau nu in buget? Si daca nu se verifica nu inseamna neaparat ca nu e reala. Poate ca se va intampla. Dar momentan nu are baza institutionalizata. E un semnal clar ca trebuie sa fiu mai temperat in a face afirmatii”.

Cand un stat de interes anunta ca a trecut bugetul sau un set de amendamente la buget, este prilejul unei radiografii, a unei confruntari empirice. Profesionistii acolo se uita. Asta e diferenta intre a fi profesionist si a NU fi. Si asta NU are nici cea mai mica legatura cu partipriurile ideologice. E o chestiune elementara. Comunistii isi instruiau mai bine analistii. Asta e.

Dati-le, domnilor si doamnelor formatori de opinie si jurnalisti, o sansa cititorilor si publicului dv. Atat vi se cere: sa le dati o sansa sa-si formeze o opinie cu mintea lor.

Sunt oameni care lucreaza din greu, au o familie, au zeci de obligatii. Depind de voi ca sa inteleaga lumea asta din jur, ca cetateni, ca persoane private. Dedica 10 minute – poate 20 pe zi – sa se informeze. Vor in mod onest sa fie informati. Va acorda increderea. In diviziunea muncii, voi veniti cu partea de informare. Si voi ce le oferiti? Nici macar faptele. Ati ajuns sa purtati bataliile politice si ideologice ale altora, de pe alte meleaguri, pe seama publicului vostru. Va bateti joc de el si de voi insiva.

Asta apropos de postarea mea anterioara relativa la modul iresponsabil in care acoperiti segmentul extern. Dati oamenilor o sansa sa isi faca o opinie. Ceea ce faceti nu este onest, nu este profesionist. A escamota fapte, a substitui opinii si sabloane propagandistice, narative si meme, prezentarii realitatii factuale NU ajuta nimanui.

Nu asa se lupta impotriva Rusiei. Nu asa se apara UE sau proiectul comun occidental. Nu asa se apara Romania. De pilda, cui credeti ca ajuta escamotarea si minimizarea deciziilor Congresului American?! Credeti ca substituind faptele cu meme si linii propagandistice si teorii ale conspiratiei ajutati cauza comuna? Nu.

Duceti o lupta, v-ati aventurat pe o cale mimetica si iresponsabila care nu e a interesului tarii, a cititorilor vostri, a insasi profesiuniii dv. Nu conteaza partipriurile ideologice. Puteti crede ce vreti. Dar dati-le oamenilor astia de buna credinta o sansa si prezentati-le minimal faptele. Atat. Dupa aceea interpretati-le cum vreti, cum vedeti la TV sau cum vi se nazare. Dar dati-le macar o sansa sa gandesca liber. Atat: o sansa.

Apropos de linia de comentarii anterioare- si cu asta inchei: O sa ma intrebati, bine dar de ce nu faceti ceva in publicistica romaneasca? V-ati retras pe facebook. Dar de ce nu puneti pe picioare ceva alternativ? Unde sa angajati oameni care stiu sa verifice un buget, stiu sa discrimineze propaganda si naratiunea si sa identifice faptele etc etc etc..

Asa cum v-am spus, am incercat si incerc. Astept de mai bine de un an ca o platforma alternativa se fie pusa pe picioare si m-am angajat pro-bono cu drept de exclusivitate acelui proiect ipotetic.

Unde e projectul acum? In ce faza este? Habar nu am. Daca as fi exilat pe luna, probabil tot as mai primi din cand in cand mesaje de la baza: „D-le Aligica, mai aveti conserve? Cum e vremea la tine?!”

SUA – nu UE, pentru ca acolo pana la proba contrarie e ca si cum n-ar fi – va angaja acum sume mari in contracararea propagandei ruse. Ar fi fost momentul. Ce fac partenerii din Romania? Nu stiu. Poate ca fac. Dar pentru mine, ca partas al taraseniei, este un mister ce se intampla dincolo. Deci nu stiu ce sa va spun…

Realitatea este insa asta prieteni: Actualul echilibru in peisajul mediatic romanesc este satisfacator pentru toate partile din peisaj. Nu conteaza subfolosirea odioasa a talentului jurnalistic si publicistic in Romania – pur si simplu alungat si marginalizat – nu conteaza incapacitatea structurala ce se genereaza in tara in ceea ce priveste resursa umana si intelectuala in noul tip de razboi informational si ideologic. NU conteaza. Actualul echilibru in peisajul mediatic romanesc este satisfacator pentru toate partile acum in peisaj. Asta e tot.

Interviu pentru Alternative Freedom RO

Am fost invitată ieri de către Lucian Vâlsan să particip la prima ediție a interviurilor Alternative Freedom RO, un interviu sau mai degrabă o discuție în care am abordat mai multe subiecte. Mai bine de o oră, am spus de ce îl consider incomparabil mai puțin nociv pe Donald Trump, la alegerile din SUA, de ce nu PSD și USR – plus naționalist-dughiniștii mai vechi sau mai noi – la alegerile de la noi, cum se pierd jurnaliștii români în discuții fără rost – de fapt cu rost, aparent fără – corectitudinea politică și unde ne va duce, încercarea de abolire a lumii binare în care trăim. Și multe altele.

Calitatea tehnică a materialului nu este cea mai bună, dar e un început pe care eu îl voi sprijini și pe care îl consider nu numai util, ci și absolut necesar, cu atît mai mult cu cît avem nevoie, în primul rînd, de o comunicare pe care presa o ignoră, de acea comunicare adevărată și partizan justificată faptic sau/și argumentativ, care se va dezvolta în timp și care va deveni, prin ceea ce spune, credibilă.

Acestea fiind zise, vă invit să urmăriți interviul. Interzis copiilor sub 12 ani și corecților politic. Conține scăpări de limbaj și se fumează – oroare! – în direct. 🙂

PS: Reacția lui Mălin Bot cînd – ceva ce mi se întîmplă extrem de rar, de obicei îmi văd de treaba mea și nu comentez la alții, dar titlul și comentariul autorului mi-au atras atenția – am dorit precizări la cele afirmate de el. Block. Putea lăsa discuția deschisă, în cazul în care ar avea dreptate. Dar nu, a preferat să nu fie contrazis sau măcar întrebat ceva mai puțin convenabil. Această problemă, pentru că este o problemă, am abordat-o și în discuția de mai sus, aceasta este presa noastră astăzi, și de aceea, printre altele, avem nevoie de alternativă.

bot-malin

Emilia Sercan: Libertatea de conștiință este sfântă

Dupa ce saptamana trecuta am publicat textul in care am aratat care sunt elementele care nu stau in picioare in apararea folosita in 2012 de Laura Codruta Kovesi in fata acuzatiilor de plagiat, m-am trezit in fata celor mai detestabile acuze posibile venite din cele mai diverse zone, de la prieteni reali si virtuali, de la cunoscuti si mai ales de la necunoscuti. De la femeia curajoasa, care scrie despre mafia plagiatelor, m-am trezit ca sunt unealta infractorilor care duc un razboi personal cu sefa DNA.

Continue reading

Presa, la ei. La americani.

La americani. Acolo unde, pe vremuri, un Bernstein și un Woodward dădeau jos un președinte.

Acea presă este acum nu confuză, nu partinică, ci disperată. Indiferent de partea cui este – MSM este clar de partea candidatei – presa nu mai știe cum să acționeze. Și din cauza aceasta, cele două reacții de mai jos.

Prima. Pe Facebook, găsesc următoarea poveste.

wall street

Comentariul celui care o postează, George Pearson, este acesta:

Not exactly a mistake, or directly about subbing, but I thought people here may enjoy the Wall Street Journal’s change of heart about Trump’s immigration speech. Same paper, same story, same day.

Același ziar, aceeași poveste, aceeași zi, variante diferite.

În New York Times, altă surpriză. O găsiți aici.

nyt

O variantă print și o alta online. Pentru orice eventualitate. Pentru că – de ce nu?! – se poate și așa.

Din articol:

These mental habits of the media included an over-emphasis on strife and conflict, a fascination with the mechanics or “game” of politics rather than the real-world consequences, and a self-protective instinct to conceal limited knowledge of a particular subject (a new budget proposal, an international spat) by talking about the politics of these questions, and by presenting disagreements in a he-said/she-said, “plenty of blame on all sides” fashion now known as “false equivalence.”

Ei încearcă să explice ce se întîmplă cu ei. E dramatic ce se întîmplă. E poate cea mai dură, văzută din și prin prisma presei, campanie electorală americană. Dacă la început lucrurile erau clare, cine cu cine ține, asumat, declarat sau nu, acum e năuceală totală. Iar în continuare va fi și mai și, pe măsură ce alegerile se apropie, iar cei doi candidați intră pe ultima turnantă, a confruntărilor directe.

Am să vă spun într-un articol următor care este poziția mea față de cei doi. Nu are relevanță pentru subiectul de acum.

Acum altul este subiectul, presa. Presa ajunsă să scrie și așa, și așa, vedem cum cade, noi să nu cădem rău. Presa care, acum niște zeci de ani, dobora din funcție un președinte, pe Richard Nixon. De aceea spun că dacă un singur om de presă de la noi ar lucra afară, în trei zile l-am găsi la spitalul de voioși, cu perfuzii la mîini și la picioare. Oricit de tare ar crede el sau ea ca este. Ce se întîmplă aici e nimic față de ce e dincolo. Nimic! Nu știu să existe ziarist român care să scrie diferit, pentru cele două variante ale aceluiași jurnal. Nu știu ziarist român care să conceapă că așa ceva ar fi posibil.

Aici nu avem versiuni diferite, online și print. Încă. Aici avem, în cel mai rău caz, drame personale ale puținilor adevărați jurnaliști rămași. De regulă, însă, fiecare caută mai bine, mai confortabil, mai bănos. Iar asta nu se face decît în anumite condiții. Pe care dacă le îndeplinești te califici, dacă nu, nu. E simplu, pentru angajator e foarte simplu, pentru cel pus în situația să aleagă poate fi greu. Dacă este jurnalist și nu propagandist.

(Va urma.)

Unde se duce presa cind se duce?

Cristian Câmpeanu a plecat de la ”România Liberă” și aflu că va putea fi citit de acum încolo în revista ”22”. Dincolo de succesul pe care îl va avea un om de presă de talia sa, oriunde se va duce, e momentul să ne întrebăm și nu numai, ci să ne și răspundem, cinstit, pe cît se poate, unde credeți că se duce presa, atunci cînd se duce?

Întrebarea nu e retorică și înainte de orice analiză a situației mass media aici și în lume, aș dori să știu ce anume citiți. Ce publicații, ce autori, dacă mai citiți presă sau nu. Dacă nu, cînd v-ați oprit și de ce. V-ați reorientat, ați descoperit altceva de-a lungul timpului? Dacă pentru informație încă mai avem fluxuri de presă – și acelea, unele, de la părtinitoare la extrem, pe alocuri – pentru opinie în cine mai aveți încredere, cu cine rezonați, în scrierile cui vă regăsiți, cu cine sînteți de acord și cu cine nu. Bineînțeles, de ce.

Știu că e vacanță, știu că astăzi e sărbătoare mare, dar tocmai de aceea cred că e un moment bun să ne gîndim și la cine și de ce ne place, cu cine și de ce sîntem pe aceeași pagină, în vorbele cui ne regăsim propriile gînduri, speranțe, așteptări. Spre deosebire de alți mulți jurnaliști și comentatori, eu nu cred că poporul român e prost. Cred că e doar neinformat corespunzător, manipulat și needucat. O altă discuție.

Și acum, postarea de pe Facebook a lui Cristi Câmpeanu:

Urmatorul text trebuia sa fie ultimul articol publicat de mine in Romania Libera. Nu a fost, sub pretextul parafrazei dupa Ilf si Petrov. Textul original spune in felul urmator: „În ultimul an s-au ivit între mine şi Puterea sovietică divergenţe cât se poate de grave. Ea vrea să construiască socialismul, iar eu nu vreau. Pe mine mă plictiseşte să construiesc socialismul”:
Pentru o Românie liberă. Editorial de rămas bun
Încă din primele zile de după decembrie 1989, acest ziar și-a asumat două misiuni fundamentale. Cultivarea și prezervarea libertății proaspăt cucerite cu sânge și, dacă vă mai amintiți primul frontispiciu al ziarului, instaurare dreptății într-o societate împovărată de 50 ani de nedreptate comunistă.
Cristian Câmpeanu
În mod firesc, anticomunismul a fost asumat ca o condiție fundamentală pentru cultivarea acestor valori, după cum au fost asumate și condamnarea crimelor comunismului și lustrația, ca mijloace de rupere definitivă cu trecutul, într-o perioadă în care această ruptură nu părea nici sigură, nici definitivă. Cine vrea să vadă astăzi cum ar fi putut arăta o Românie în care anticomunismul anilor 90 nu ar fi avut o voce puternică, n-are decât să arunce o privire asupra Rusiei lui Putin, unde recuperarea sistematică a miturilor comuniste s-a împletit cu nostalgiile imperiale țariste și cu un ortodoxism primitiv și agresiv pentru a contribui la legitimarea unui nou tip de autoritarism postcomunist.
Cum locul natural al unei societăți libere și drepte este în Occidentul democratic, am pledat pentru aderarea la Uniunea Europeană și la NATO într-o vreme în care existau destui lideri politici care luau în considerare posibilitatea aderării la urmașa URSS, Comunitatea Statelor Independente, iar o parte considerabilă a presei cultiva naționalismul antioccidental. Reflexe ale acelei perioade le mai întâlnim azi la personaje precum Victor Ponta, care declara senin că „dacă știam că aderarea la Uniunea Europeană vine cu DNA și ANI ne mai gândeam dacă să aderăm”, sau precum Adrian Năstase, care o dată la câteva luni scrie câte o scrisoare în care cere declararea persona non grata a ambasadorului Statelor Unite, indiferent cum s-ar numi el.
Dar le mai întâlnim și la o bună parte a populației, care dovedește, atunci când te-aștepți mai puțin, că a rămas ancorată într-o mentalitate a servituții, violent antiliberală, xenofobă și antioccidentală. Din când în când această monstru colectiv răbufnește public prin ieșiri care scot la iveală partea întunecată, vulgară și intolerantă a românilor. Cele mai recente manifestări de obscurantism agresiv le reprezintă atacurile imunde la adresa Reginei Ana, a Regelui Mihai și a Casei Regale, prilejuite de funeraliile naționale ale Reginei Ana. Dincolo de discuțiile despre rolul monarhiei și despre greșelile făcute de-a lungul timpului de Casa Regală, care pot fi purtate în mod legitim, ceea ce surprinde este brutalitatea grosolană. Defunctei regine (dar și Regelui) i s-a imputat faptul că nu ar fi româncă. Chiar și așa să fie, ideea că „românitatea” validează ceva sau chiar înnobilează iar lipsa ei este suspectă ori chiar impură nu reprezintă doar expresia unui naționalism de grotă pe care îl credeam dispărut ci ultimul refugiu al unei gândiri totalitare care rămâne, iată, latentă în rândurile „poporului”. Mai sunt doi ani până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire și românii nu par să știe că o contribuție covârșitoare la acest act l-a avut o regină care era pe jumătate englezoaică pe jumătate rusoaică. Fără campania și presiunile reginei Maria, regele Ferdinand ar fi hamletizat pe marginea intrării în război până îl prindea din urmă înfrângerea Germaniei. Din acest punct de vedere Regina Maria a fost mai româncă decât mulți români neaoși care au ales să rămână în București și să colaboreze cu ocupantul. Regina Ana, care a ales să se căsătorească cu un Rege ortodox în pofida interdicției papale și care a rămas până la moarte alături de cel mai sărac dintre regii exilați ai Europei este „mai româncă” decât sutele de mii de români verzi care în anii comunismului au devenit colaboratori ai Securității.
Al doilea atac, la fel de imund, privește recuperarea proprietăților Casei Regale. Se susține că aceste proprietăți ar fi fost cumva smulse în mod ilicit „poporului” român. Las că n-au fost niciodată ale poporului, dar ceea ce ne surprinde este cât de puternică a rămas în mințile unor români ideea de proprietate colectivă asupra bunurilor și resurselor. După 27 de ani de economie piață, românii încă mai cred în mitul comunist al bunurilor colective, al avuției poporului, ceea ce este nu este doar fundamental greșit, ci și periculos pentru o societate care se dorește deschisă și liberală pentru că poate da oricând naștere la mișcări populiste xenofobe. Deja unii dintre liderii noștri politici – care nici ei nu dau doi bani pe proprietatea privată, altfel nu și-ar fi bătut joc de ideea de retrocedare prin manipularea grosolană și coruptă a ANRP-ului în folosul propriei clientele – se gândesc deja să interzică străinilor să cumpere proprietăți în România.
Toate aceste izbucniri dovedesc faptul că, în pofida revenirii formale în sânul Occidentului, în România există un fond latent de gândire colectivistă, totalitară, care poate amenința, dacă va fi exploatată politic de către mișcări populiste, însăși esența liberală a statului român. Cu o clasă politică falimentară moral și cu sprijin mai mult sau mai puțin discret de la Moscova, acest deznodământ rămâne posibil. De aceea credem că misiunea de a promova o Românie liberă și dreaptă este acum mai urgentă ca niciodată.
P.S.
Dacă „România liberă” va continua să promoveze valorile liberale în continuare așa cum sper, o va face, de astăzi, fără mine. Ca să îl parafrazez pe Ostap Bender, între mine și conducerea ziarului au intervenit divergențe cât se poate de grave. Ea vrea ceva, iar eu nu vreau. De aceea, după 19 ani în serviciul acestui ziar, îmi anunț public demisia din acest moment, înainte de a le oferi ocazia unei demiteri dezonorante. Cititorilor care au găsit agreabile de-a lungul anilor rândurile scrise de mine le transmit că ne vom reîntâlni în paginile revistei „22”. Celorlalți, un cald rămas bun.

PS: Aș aprecia comentariile aici, pe blog, și nu pe Facebook. Aici rămîn, se arhivează, pe Facebook azi sînt, peste ceva timp e foarte greu să le mai găsești. Mulțumesc.

presa(Foto: rfi.ro)

 

Adevarul despre Soare

Cu ceva ani in urma am fost chemat sa fac evaluarea lui Soare. Soare era un adolescent de 17 ani, institutionalizat, de etnie roma. Soare avea intelect de limita, dar era puternic ca un taur, bine cladit, proportional, o mandrete de baiat, pe deasupra si virgin. And on top of that, era filozof. Copilul avea un farmec iesit din comun.
In centrul de plasament respectiv, apare la un moment dat o fetiscana de vreo 16 ani, frumusica, obraznicuta, neconsolata cu statutul de institutionalizata. Intr-o zi, il seduce pe Soare. Ce stia Soare? Nu stia nimic in afara de filozofie. Cand sa purceada si el la treaba, ce sa vezi? Fata se opreste si da un bip. Dupa bip, intra in camera, peste ei, un reporter de la OTV! Fata se intelesese cu el sa-l frame-uiasca pe Soare! Va dati seama ce-a urmat: stiri, of-uri, scandal in toata presa, cum ca la centrul respectiv Soare a violat o minora, lumea si-a dat ochii peste cap, l-au facut bruta si cate si mai cate. Cine sa fi crezut ca matahala aia a fost pacalita?

Care era de fapt esenta? Fata voia afara din Centru, OTV-ul si lumea in general vor niste stiri fierbinti.
Credeti-ma pe cuvant, ASTA este esenta raportului dintre media si Protectia Copilului, in special centrele de plasament. Unii se asteapta ca acolo sa fie balamuc – ba mai mult, vaneaza asta si speculeaza asta in toate felurile si la toate nivelele -, iar copiii institutionalizati speculeaza acest potential cu o dexteritate si o maiestrie luciferica.

E adevarat ca acelor copii li se administreaza medicamente mai mult decat ar fi cazul, acest exces de tratament medicamentos e unul din punctele de divergenta intre psihologi si sefii de centre.

As zice ca exista doua motive pt care se practica chestia asta intr-un oarecare exces: 1. disponibilitatea maxima a medicilor de a trata imediat orice cu un medicament (pe acelasi principiu pe care pediatrul roman recomanda imediat antibiotic, desi nu stie daca e altceva decat o simpla viroza + ca e obligat sa recomande anumite marci mai degraba decat altele, sunt la mijloc contracte si interese complicate de care s-a mai vorbit; nu insist). 2. Al doilea este unul inca si mai trist: lipsa dramatica de personal in centrele de plasament. Sunt zile in care exista o singura educatoare responsabila de tot Centrul. Or aici vorbim de adolescenti cu probleme, delicventi, la unele Centre sunt drogati sau in perioade de dezintoxicare. Cum te descurci cand ai o adolescenta iesita pe geam, la etajul 2, care vrea sa ajunga jos la „iubitul” ei care o asteapta la colt (si care de fapt e peste)? Cum te descurci cu doua fete care se paruiesc pe hol fiindca a disparut un ruj si cu o alta care a iesit dezbracata complet sa vada scandalul, desi pe hol sunt niste muncitori care repara o conducta? Asta in conditiile in care nu ai NICIUN instrument de constrangere sau de sanctiune, pentru ca iti sunt interzise prin lege. Am uitat sa spun ca salariul unei educatoare nu depaseste 800, poate 1000 RON, cu sporuri si ore suplimentare. Nu e greu, e aproape imposibil.
Stiati ca un psiholog de Centru are un salariu de 1000 RON? Si asta acum, “mai nou”, cu ceva vreme in urma nu depasea 800 RON.
ONG-urile alea care se bat pentru copiii din Centre, nu au vazut in viata lor la fata un astfel de copil. Habar nu au care e dinamica acolo. Nu stiu absolut nimic. Fac seminare si focus grupuri ca sa-ti livreze niste generalitati. Pe unii ii cunosc bine si nu exagerez deloc. Ei se ocupa cu livratul vrajelii catre presa. La asta se pricep, intr-adevar.

Ma intreb de ce oare nu cauta presa acele fundatii care CHIAR fac ceva pentru copii care trimit efectiv oameni in Centre sa se ocupe de copii, sa stea de vorba cu ei, sa-i inteleaga, sa priceapa ce se intampla acolo.
Daca presa chiar vrea sa faca un bine acestor institutii, trebuie sa se ocupe de ABSOLUT toate fatetele problemei, sa inteleaga EXACT dinamica. Pur si simplu nu cred ca in cazul asta presa e bine intentionata. Nu cred si pace. Vrea rating, vrea scandal, vrea lacrimi, in realitate nimeni nu da doi bani pe copiii astia.

soare

De ‘Ziua mondiala a libertatii presei’

Să ținem minte:

1. – Nu (mai) avem presă. Nici măcar presă aliniată, presă părtinitoare – pe față -, presă de partid. Motivele, multe și diverse, au măcinat presa de-a lungul vremii.

2. – Au mai rămas cîțiva jurnaliști pur sînge cărora să le urăm sănătate, curaj, viață lungă și spornică. Și atît.

3. – S-au înmulțit platformele online. Nu știu cîte din ele se pot numi presă, deși multe pretind a fi, dar s-a schimbat clar peisajul a ceea ce numeam presă înainte vreme. Rămîne de văzut care va rezista și care nu, cum se va poziționa fiecare, pe ce se vor baza, cu ce oameni vor lucra și așa mai departe. Cuvîntul la ordinea zilei este adaptarea. Cert este, acum, că fenomenul duce la o fragmentare a societății din acest punct de vedere, fiecare aproape găsindu-și bucățica lui preferată. Pentru că ne aflăm într-un moment în care fiecare exact asta își dorește, să-și citească gîndurile, presupunerile, ideile. Nu sînt mulți cei care să suporte alte puncte de vedere, să încerce să înțeleagă mai întîi, să judece apoi dacă nu cumva ce tocmai a citit ar putea fi măcar o ipoteză de la care să plece o discuție, nu mai există un dialog social real.

4. Este momentul să ne gîndim la cei căzuți făcînd presă. Și nu sînt puțini deloc, 112 oameni în 2015, conform Reporters without borders. Și la libertatea presei în sensul cel mai profund al termenului ”libertate”, anul 2016 debutînd cu cenzura televiziunii de stat, în Germania, a știrilor privind agresiunile sexuale de la Koln, din noaptea noului an. Cenzura este, într-un fel sau altul, provocarea momentului, cred eu. Noi pe ei sau ei pe noi? Așa se va pune, printre altele, problema, de acum încolo. Paradoxal, avem internetul, acest uriaș spațiu de desfășurare, dar e posibil să nu mai avem libertatea de a spune ce gîndim. Ori, mult mai grav, libertatea de a spune ce se întîmplă, aici și în lume. ”Ziua Mondială a Libertății Presei” să nu devină, așadar, ”Ziua Mondială a Presei” și atît.

libertate presa