Ce mai putem face în afară de protest

Și acum toată lumea va sări cu gura pe mine: cum, trebuie să-i oprim, trebuie să ne știe de frică, trebuie să le arătăm că sîntem puternici.

Puternici, așa. Cîți? Cînd, unde? La București, cel mult în oraștele mari ale țării. La care ei pot opune toată lumea care i-a votat în decembrie 2016, urlînd că vrem să schimbăm rezultatul alegerilor.

Și vrem, da. Ăsta este adevărul, este un coșmar ce se întîmplă acum. Și mai rău, este un coșmar care durează de prea multă vreme. 

Și cum să schimbăm rezultatul alegerilor? Prin soluții de moment și de compromis, apelînd la unul și la altul? Sau contruind ceva trainic și durabil în timp? 

Au fost, în ultimii ani, cîteva încercări de a închega partide, așa zis de dreapta. Mai mult sau mai puțin, în funcție de liderul, mai mult sau mai puțin carismatic care le anima. Au eșuat lamentabil, mai puțin PMP, ajuns cu greu în parlament. Soarta PMP-ului însă, avînd în vedere parcursul fostului președinte Băsescu, cu care se identifică, nu este nici ea clară. 

Și atunci, ce facem? Strigăm zi și noapte, în față la guvern să facă ce trebuie? Așa, și? Dacă nu fac, ce? Facem demostrații, greve, organizăm mișcări de stradă, și? Scoatem limba la ei, și? La final rămînem cu acest ”și” după care, din păcate, nu mai urmează nimic. Cu un ”și” spînzurat în timp, fără nici o finalitate concretă. 

Lumea are propriile probleme, copii de crescut, bătrîni de îngrijit, joburi la care merge zilnic, concedii de făcut. Nu poate sta tot timpul în priza protestului, nu poate fi prezentă mereu, ca în stare de război, la apelul societății civile. Este practic imposibil să ții pasul cu ei, cu cei de la putere, și cu tîmpeniile pe care le fac aproape zilnic, cu aberațiile pe care le produc cu aceeași frecvență. 

Iată ce spune Paul Dragoș Aligică:

Alerta maxima, Puterea iar face si drege. Este imposibil sa tii pasul cu asta, este uman si tehnic – constitutional/politic- imposibil sa poti opri – data fiind actuala structura politica si de distributie de autoritate publica – toate abuzurile actualei Puteri.

Cum s-a ajuns aici? Sa fim de o sinceritate brutala, e simplu: La ultimele alegeri libere si corecte s-a votat sau nu s-a votat dupa cum s-a votat, sau nu. Se spune: Asta a fost „oferta” politica. N-am avut ce.

Asta e: Cand cetateanul se comporta fata de viata publica precum un shopper, merge regulat sa aleaga dintr-o oferta data (daca merge sa aleaga, ca poate ca in ziua aia are alte prioritati) rezultatul nu poate fi decat prin accident statistic diferit. Democratia inseamna mult mai mult decat un consum de produse politice create de altii. Democratia inseamna coproductie de guvernare. Inseamna o prezenta si implicare inteligenta in varii zone si contexte ale vietii publice, in nenumarate moduri.

N-a fost oferta de produse politice acceptabile. Bun. Si? Care mai e problema acum? N-a fost si gata. Alta data. Vor cadea candva din cer, de undeva, niste structuri organizatorice care sa apere interesele sectorului privat din Romania. Probabil ca d-nii Liiceanu si Patapievici au o obligatie „sa faca ceva” si vor face. Fiind intelectuali publici trebuie sa organizeze public si apere intreprinzatorii romani. Ce treaba au?!

Sau poate ca intr-o zi, o dimineata clara de Mai, se va anunta la TV si Radio formarea unor noi partide. Si cetateanul roman, intr-o zi de Noiembrie, se va trezi si va merge la urne, unde va fi o oferta politica pe cinste. Pentru toate gusturile.

Pana atunci, se sta intr-o alerta maxima cu ochii pe butelie. Ca o secunda de neatentie si e ca si disparuta.

Nu, nu va fi niciodată o ofertă pe cinste. Oferta pe cinste trebuie să ne-o facem singuri. Deci, ne apucăm sau nu de Tea Party românesc? Ne implicăm în ce înseamnă altceva decît protest, o mișcare de la firul ierbii, chiar de la firul ierbii, în care fiecare să aibă de spus ce-l doare, în care fiecare să-și promoveze interesul și să sprijim candidați sau să ne organizăm în partid pentru următoarele alegeri? Nu garantat 2020, ci 2024. Construcții minune nu există, ori dacă vi se pare că există, sînt efemere. Opt ani au trebuit americanilor ca să ajungă să aibă în conducerea țării oameni de la președinte inclusiv în jos. 

Deci, da! Se poate. Totul depinde de noi, de noi toți, cum și accederea PSD la putere a depins tot de noi toți. Nu de bule de Facebook, ci de toți cei cu drept de vot din România. De toți cei scîrbiți de ocupația pesedistă a țării, în primul rînd, de toți cei care ar vrea altceva, dar nu au cum, nu știu cum. 

Eu nu vreau să se facă, eu vreau să fac. Vreau să organizez. Vreau să încep. Da sau nu? Cîți sînteți interesați de acest proiect? Cîți conștientizați că numai noi ne putem ajuta și nimeni nu o va face în locul nostru și din dragoste pentru noi?  

PS: Pentru cine nu știe ce este Tea Party, o mostră aici. Și articole viitoare, bineînțeles. 

 

Domnule Grindeanu, mai sinteti prim-ministru?

Astazi aveam intalnire cu ministrul de finante. Asa cum v-am anuntat aseara. Am fost la comisie si surpriza. Ministrul de finante nu mai vine. Si-a trimis aghiotantii.

Sursele mele din ministerul de finante m-au informat ca intrebarea mea legata de Darius Valcov a produs deranj mare in minister. Oamenii sunt speriati. Ministrul nu a fost prezent pentru ca nu a vrut sa raspunda la aceasta intrebare.

In acelasi timp, executia bugetara pe primul trimestru si declaratia de acum cateva zile a sefului ANAF au confirmat un adevar crunt pentru PSD. Oamenii au mintit. Colectarea este mai slaba. Revolta mea insa este legata de declaratiile si afirmatiile primului ministru Grindeanu care intra sub incidenta articolului 8 din legea raspunderii ministeriale. Lucru asta ar trebui sa ne revolte pe toti. De aceea solicit public primului ministru Grindeanu sa ceara public scuze romanilor pentru faptul ca a prezentat date inexacte.

In caz contrar, va rog sa-mi permiteti domnule prim-ministru, sa alegem chiar si calea de a sesiza procuratura pentru a afla adevarul.

Este momentul ca PSD-ul si prim-ministrul Grindeanu sa inceteze sa-si bata joc de romani si de finantele publice ale acestei tari. Daca tacem si mergem mai departe, suntem cu totii partasi la ce va urma.

Cine conduce cu adevarat Romania?

Maine s-ar putea sa avem confirmarea unei informatii bomba. Sa va explic.

L-am convocat la comisie pe ministru de finante. Tema, executia bugetara pe primele trei luni. I-am comunicat in scris o serie de intrebari, sa aiba timp se pregateasca. In ultimul moment, insa, m-am gandit la o intrebare al carei raspuns s-ar putea sa fie stirea inceputului de an.

Tot mai multe persoane din ministerul de finante au confirmat prezenta in minister foarte des a lui Darius Valcov. Chiar si in cadrul unor discutii tehnice legate de buget, impozit pe venit global, legea salarizarii, etc. Tare nu?

De aceea folosesc acest prilej pentru a-i aduce la cunostinta ministrului inca o intrebare pe care o voi pune si maine in cadrul comisiei. Raspunsul la aceasta intrebare poate da sens multora din lucrurilor care se intampla astazi cu banii romanilor.

Intrebare: Domnule ministru Viorel Stefan, avand in vedere ca Darius Valcov nu are nicio calitate oficiala sa participe la astfel de inatalniri:
– cine i-a permis accesul in minister si a autorizat participarea la aceste intalniri,
– care este calitatea in care Darius Valcov participa la aceste intalniri,
– a semnat Darius Valcov in calitate de persoana privata un angajament de confidentialitate, avand in vedere ca unele date din ministerul de finante au clasificare “secret de serviciu”?

Maine, dupa ce raspunde ministrul, va fi clar pentru toti romanii ca programul PSD este programul Valcov si nu programul Dragnea.

Astept si eu, la fel ca dumneavoastra, raspunsul la aceasta intrebare. Oricum, aceasta prezenta a lui Darius Valcov devine naucitoare pentru romani.

Cine rezistă, noi sau ei?

Nu ați dat încă jos guvernul Grindeanu? S-a dat pe brazdă, s-a făcut băiat cuminte și nu mai scuipă noaptea pe străzi, nu mai bea, și-a luat de muncă?

Poate nu e momentul să vă întreb asta. Poate nu e momentul să vedem ce s-a realizat cu protestele din iarnă. 

Dar e momentul să vedem în ce situație dramatică se află țara. 

Nu există nici un program real de guvernare. Există o poveste pe hîrtie și atît. PSD își trîntește în parlament propriile-i propuneri din mult trîmbițatul program de guvernare, acordă facilități nesperate te miri cui (dar nu te miri așa de tare dacă mai știi cîte ceva) și uită de altele. Tot ale lor. 

Dar ce ne facem cu ce spune omul acesta? Radu Furnică, preşedintele firmei de executive search Leadership Development Solutions? 

Slujbaşii de la stat din admi­nistraţia publică din orice ţară din lume câştigă mai puţin decât angajaţii din privat. Iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a unor legi, ci din cauza faptului că, automat, în administraţia publică se duc oamenii care nu rezistă la presiunea din mediul privat. Acesta este mecanismul din orice ţară normală prin care se alege cine merge la stat şi cine merge la privat. În privat e presiunea mai ma­re, educaţia oame­nilor e mai bună, iar cei care se angajează acolo fac mai multe sacrificii. De aceea, salariul mai mare la privat faţă de stat e firesc. Ce se întâmplă în România e revoltător.

Și totuși, în afară de mici discuții private și internet, nu se revoltă nimeni. Cum așa? Am manifestat zile și seri întregi ca să nu se schimbe legislația penală, ca să fim doborîți de economie? Ori economia nu contează pentru noi, ținem numai la principii înalte? O ducem atît de bine economic încît măsurile guvernului Grindeanu să nu ne afecteze și să nu pună în pericol stabilitatea țării? 

Cum se poate explica masiva participare la proteste care vizau alte persoane, care priveau legislație, un domeniu pe care probabil trebuie să-l studiem încă de la grădiniță pentru a-l înțelege deplin (și nici așa!), care nu aveau de-a face cu binele nostru, concret și prezent, și totala lipsă de interes de acum, cînd pe fiecare îl doare? 

Mai mult, libertatea noastră de exprimare este amendată, un timișorean ajungînd chiar să plătească pentru că nu a vorbit corespunzător despre mașinile poliției parcate neregulamentar. Cum, cînd însăși libertatea noastră de a spune și semnala este în pericol, să nu ne pese de așa ceva? Ajungem iar în vremurile în care de vină nu era cine făcea, ci acela care semnala? 

Și totuși, nimeni nu se revoltă…

Ce minți sucite trebuie să fim?!

Ce s-a realizat în iarnă, cu protestele pentru justiție, înseamnă o uriașă mobilizare a exact electoratului avizat, a celui care știe cum merg treburile statului, a celui care se implică. Și o solidaritate pe măsură a aceluiași. Atît. 

Ce facem mai departe, lăsăm acest electorat de gardă națiunii? Pentru că opoziție e clar că nu avem. PNL numai partid de opoziție nu se poate numi, și numai opoziție nu face, cel mult niște nume din partid țin garda sus. USR, după omul care doarme în parlament, a venit cu omul care mănîncă din gunoaie. Mai plastică descriere a partidului nici că se putea.

Așa că, ce facem? Așteptăm următoarele alegeri, pe care e posibil să le cîștige iar PSD? Ne văităm îndelung și catastrofic pe internet, fără nici o finalitate, alta decît hrănirea ego-ului personal, în funcție de like-urile primite, sau încercăm să închegăm ceva, cei care pot și sînt dispuși să pună osul la muncă?

(Foto: news.ro)

 

Dupa o zi la pescuit cu Dragnea, economia duduie

Simt nevoia sa scriu aceste randuri ca urmare a celor doua declaratii halucinante date ieri de primul ministru si ministrul de finante in legatura cu executia bugetara.

Incep cu domnul Grindeanu, doar pentru ca este prim-ministru, nu pentru ca s-ar pricepe mai mult la ce spune. Omu’ declara nici mai mult nici mai putin ca in Romania situatia e roz. Cica increderea in programul psd i-a facut pe invesitorii straini sa dea buluc, pe romanasii nostri sa se angajeze rapid, vreo 40 000 cu carte de munca, incasarile la buget sunt extraordinare si Romania este fara dubii cea mai atractiva tara pentru ca are cel mai atractiv program de guvernare. Te doare capul.

Domnule Grindeanu, sa o luam cu inceputul, cei 40 000 de oameni cu carte de munca pe care va laudati ca i-a angajat programul psd nu au nicio legatura cu increderea in programul psd. Investitiile care au generat in mare parte aceste locuri de munca au fost incepute anul trecut. O alta parte a fost generata de infiintarea de psd a mai multor ministere.

Ati declarat ca cei de la Comisia National de Prognoza va furnizeaza informatii despre ce se intampla cu productia industriala, exporturile etc . Si acum dati dovada de profesionalism si pricipere. Datele respective sunt furnizare de INS. Comisia Nationala de Prognoza, va aduc aminte ca sa nu mai confundati data viitoare, o folositi pentru datele masluite in baza carora ati putut sa treceti legea bugetului de stat. E clar ca le aveti cu economia, mai ales dupa partida de pescuit cu mentorul dumneavastra la fel de priceput.

In ceea ce priveste investitorii, aici lucurile sunt clare. Nu exista niciun dubiu, ati ratat doua imprumuturi din piata si va imprumutati din ce in ce mai scump. Oamenii stau la coada sa investeasca in Romania, mai ales de cand ati marit atat de mult salariile bugetarilor.

Si acum despre executia bugetara. Asta nu e numai pentru dvs domnule Grindeanu este si pentru domnul ministru de finante. V-am spus acum o luna, in urma analizei mele, ca incasarile sunt proaste si pe februarie dar si pe martie. Pe februarie, ca sa iasa cat de cat ok, ati umblat la caleandar. Si tot ati ramas cu un deficit fiscal (exclud venituri nefiscale si fonduri UE). Anuntati peste tot ca economia duduie si totusi incasarile din TVA (chiar si daca eliminam efectul lunii ianuarie) sunt mai mici ca in 2016. Ceva nu este in regula aici. Eu estimez ca economia nu creste asa cum ne spuneti si de aici incasarile mai mici.

In economie, dezastrul nu poate sa fie ascuns la nesfarsit. Ori il prezentati dumneavoastra, domnilor Grindeanu si Stefan, si opriti implementarea acestui program nociv ori il prezinta economia. Problema este ca in a doua varianta ajustarea o sa fie mult mai dureroasa, mai ales pentru cei care acum dati beneficii si salarii mai mari fara sa va intereseze ce efecte produceti in economie si mai ales ca vine si nota de plata.

Dragnea e in criza si o tine langa

Dragnea e in criza si o tine langa

In timp ce scriu aceasta postare, Dragnea a intrat in criza. Sedinta mare la guvern pe executia bugetara a lunii martie si masurile de “poveste” propuse de seful ANAF pentru imbunatatirea colectarii.

Orice sistem modern de management al unei activitati bugetare presupune trecerea la o noua etapa dupa ce etapa precedenta a pus in regula doua obiective: 1. motivarea celor care executa activitatea 2. organizarea perfecta. Vi se pare ca ANAF este in aceasta situatie?

Oamenii tocmai au iesit dintr-o criza manageriala generata de demisii si de taierea sporurilor. Basca ca in bugetul pe acest an cei de la antifrauda nu aveau bugetat salariul pentru seful acestei divizii. Asta dupa dezastrul incasarilor fiscale din ianuarie si februarie. Si nu uitati, in tot acest timp Olguta tipa ca vrea sa dea la toata lumea in timp ce CFR si Politia sunt in strada.

Acum vestea proasta pentru Dragnea si statul sau bugetar si asistat. Domnule Dragnea, si executia bugetara pe martie este varza. Singura cale este sa puneti si mai tare biciul pe sectorul privat care oricum nu mai are asteptari de la dumneavostra. O sa aveti insa o surpriza mare si cu conducerea ministerului de finante care refuza sa fie partasa la distrugerea Romaniei .

In tot acest timp criza lui Dragnea a fost accentuata si de concluziile raportului de ancheta a “gaurii” de la buget. Ancheta generata de declaratiile sale. Saptamana trecuta marele Dragnea a intors raportul din plen la comisie. Asta pentru ca raportul nu continea concluziile pe care el le-a ordonat. Mai mult, in criza sa de nervi a decis inlocuirea presedintelui psd a comisiei de la senat cu Eugen Teordorovici, ministrul specialist, ca orice psdist, in mai multe portofolii, al lui Ponta.

Sunt tare curios cum va reusi Teodorovici sa modifice concluziile raportului. I s-a cerut ca raportul sa contina si concluzii cu trimiteri la fapte penale. Ce nu stie insa Dragnea este ca Teodorovici a fost membru al comisiei si nu a fost de acord cu intocmirea acestei comisii si nici cu concluziile Curti de Conturi. Asta in primul rand pentru ca secretarii de stat din ministerul de finante sunt aceeasi de ani de zile. Tare nu?

Va putea Teodorovici sa modifice conluziile angrenand in acest joc persoane si institutii care s-au exprimat deja? Asta ar fi ceva penal si eu nu cred ca are curaj sa o faca. Dar mai stii, functia doboara gradul.

In concluzie, Dragnea urmareste continuarea acestei petarde cu “gaura” pentru a-si putea definitiva in fapt ROEXIT-ul. Adica aprobarea legii achizitiilor strategice, cea care ii permite sa ia bani europeni si sa-i distribuie dupa bunul plac.

Cine ii mai opreste pe oamenii astia?

Olguța e mai periculoasă decît Iordache

Nu, nu din cauză că nu știe să vorbească limbi străine. De altfel, momentul acela de distracție pe internet nu m-a prins deloc. Să faci caterincă de cum vorbește un om limba engleză și franceză cred că a fost, în cel mai bun caz, un moment de respiro al găștii vesele de internet. 

Olguța e mai periculoasă pentru că dă tuturor bugetarilor, și habar nu are nici de unde, nici unde ne va duce atîta ”generozitate”. Și nici nu o interesează. 

Școala lui Vadim iese din ea:

Guvernul isi va respecta programul de guvernare. Din cate stiu eu, PSD si ALDE au castigat alegerile in Romania, si nu Fondul Monetar International. In al doilea rand, toate estimarile care s-au facut in ceea ce priveste Romania de catre Comisia Europeana sau de catre FMI pana acum au fost gresite (…) Dati-ne voie sa ne luam dupa comisia noastra de prognoza, care nu a gresit niciodata datele, si nu dupa FMI sau CE, care au gresit de fiecare data. – hotnews.ro

No shit! Adică cei care ne împrumută bani, cei care controlează cum îi cheltuim, cei care au tot interesul să și-i vadă înapoi nu știu nimic. Mai mult, nu au știut nici pînă acum. Bine că a știut școala lui Vadim, ce ne făceam fără?!?

Că Olguța confundă instituțiile finaciare europene și mondiale cu cele al partidului pe care acum îl reprezintă e una. Că asta ne privește pe toți, inclusiv pe cei care au votat PSD, e cu totul altceva. 

Pentru că programul de guvernare, mult pomenitul program de guvernare este atît de bun că ne duce în Grecia. Pe toți. În situația Greciei. Banii de vacanțe și alte necesități stringente s-au dus deja. Vom ajunge să ne împrumutăm. Și unde, la ”proștii” ăia? 

Ocazie cu care spun:

Draci pesediști! Puțină atenție aici, că nu moare nimeni din atîta. RUSIA NU ARE BANI. Repetăm: RUSIA NU ARE BANI. Și repetăm pînă ne intră în cap, că una e să știm noi că avem proștii noștri, și altceva să afle vecinii. 

Deci, știu că e peste puterea voastră de înțelegere, dar străduiți-vă. Sînt niște schimbări care au loc acum în lume, schimbări de substanță, schimbări geopolitice, schimbări de mentalitate chiar. Nu UE ne interesează acum, ci cu NATO. Americanii, mai precis. 

De ce credeți că s-a dus Dragnea la Washington la inaugurare? Credeți că e prost și el? Ei bine, nu. Sau poate, dar are posibilitatea să învețe. 

Așadar, faceți ce știți dar nu puneți în pericol relația cu SUA. E cel mai important lucru acum și singurul pe care eu, un om de dreapta, vi-l pretind. Rușii fac ce au făcut tot timpul, mint și manipulează. Nu fiți proști, nu-i credeți! Repetăm, nu au bani. Nu de dat, nu vouă, nu fiți proști. 

Pentru că după voi, trecători, credeți sau nu, (Miorița, continuumul deal-vale, tradiții și ce mai vreți) rămîne țara asta. Și nu aveți dreptul să vă jucați cu ea. Pe acesta nu vi l-a dat nimeni, indiferent cine a cîștigat și va cîștiga alegerile, acesta nu este un drept. A mai lăsa o țară, în ce situație o fi, după voi, este o datorie.

Și dacă tot sînteți cei mai frumoși și mai buni dintre noi, arătați asta. 

Astenia economică de primăvară și cancerul feminist

Astăzi vorbim despre boli. Mai grave sau aparent mai puțin, au aceeași finalitate: socialismul. ”Societatea multilateral dezvoltată”, cancerul de care credeam că am scăpat în decembriie 1989, este mult mai prezentă decît credem, și asta nu numai în societatea românească ci, mult mai grav, în cea europeană și americană.

În mai mult de o oră și jumătate de discuții cu Lucian Vâlsan, acestea au fost temele abordate: economie, fake news și feminism. 

Circul și nebunia pesediste, și nu numai.  Enjoy the video! 

Samsarii lui Dragnea si calul Troian

Azi, din nou, despre FSDI.

Conceput in Teleorman si prezentat ca un adevarat cal de tractiune pentru aceasta caruta mare, economia Romaniei, FSDI a intrat pe mana samasarilor. Asta pentru ca in afara de propaganda are nevoie si de acte, pentru putea fi vandut pe bani frumosi.

Astfel, dupa cum v-am mai spus, rand pe rand ministrii economiei ne-au prezentat importanta acestui fond si maretul lui rol pentru economia noastra. Acest fond trebuie sa faca spitale, autostrazi, sa cumpere avioane etc. Pana aici toate bune. Dragnea si oamenii lui vor si ei sa vanda ceva frumos.

Ghinion! Si-au dat seama ca nu au acte. Si s-au gandit la multinationalele din vest, pe care le hulesc cu fiecare ocazie, sa-i ajute cu actele. Asta pentru ca si ei stiu ca singuri nu sunt credibili.

Totul devine ridicol si ilar cand privim declaratiile ministrilor economiei, 2 in doar o luna de guvernare. Primul, omul de la Posta Romana, declara acum o luna dupa o intalnire cu directorul Bancii Mondiale la Bucuresti ca institutia va asista guvernul Dragnea si va da un certificat de buna purtare acestui fond. Retineti, omul lucra cu Banca Mondiala.

Ghinion! L-au schimbat. A fost inlocuit de un avocat din Braila. Acelasi guvern, alt ministru, alta viziune. Omul s-a apucat sa declare sus si tare, dupa intalnirea cu delegatia FMI, ca institutia internationala va da un certificat de buna purtare pentru FSDI. Si uite asa ajungem in Romania sa aranjam acte doar ca sa vindem o martoaga. Ati inteles, nu?

Atat este de important acest fond pentru Liviu Dragnea incat in doua luni de zile a batut la mai multe usi. Doar doar gaseste pe cineva sa-i legitimeze proiectul.

Sa va spun ce cred eu. Fondul asta este nascut pentru un singur scop. Sa fie un vehicul prin care psd sa capuseze legal companiile de stat. Fiind copiat dupa alte lucruri similare are nevoie de acte pentru a fi original. Exista o problema, totusi. Credibilitatea acestui fond nu poate fi rezolvata de psd in Romania asa cum le-au rezolvat ei pe toate in ultimele luni. Acest fond are nevoie de parteneri straini puternici. Pentru viitorii parteneri straini ai acestui fond, pe care ii viseaza Dragnea, credibilitatea acestui fond este esentiala. De aici si disperarea de a se acoperi cu tot felul de certificate si diplome.

Va dati seama acum telefoane intre FMI si BM. Se bat oamenii intre ei, care sa fie primul care sa elibereze certificatul de nastere al fondului. Sfatul meu este sa stea linistiti. Psd se foloseste de ei pentru a transforma o martoaga intr-un cal de tractiune occidental.

Ramane intrebarea: de ce accepta sa intre in jocul asta? Din ce stiu eu principiile pe care le sustineau anul trecut, transparenta, corectitudine, etc. trebuie respectate mereu. Sau am inteles eu gresit?

Calul de dar nu se cauta la dinti, spune o vorba romaneasca. In aceasta situatie insa, ii rog pe cei de la FMI, BM si pe le ce usi o mai bate guvernul Drgnea, sa ignore zicala.

P.S. nu acelasi succes a avut raspunsul celor doi ministri ai economiei la intrebarea celor de la FMI si BM despre ordonanta 109 si restructurarea companiilor de stat.

Jocuri de copii

1. Vă mai amintiți pancarta din piață, ”hai, Ponta, că am glumit”? Ei bine, el nu. Copilul nedezvoltat al PSD-ului a luat-o în serios, și acum face opoziție lui Dragnea. 

Este ridicol ce se întîmplă. Ponta îi trimite lui Dragnea ce? O foaie albă de hîrtie? Ce înseamnă ”demisie în alb”? 

Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare.

No shit! Really? 

Ponta, demisia este un act unilateral de voință, nu poate fi nici scrisă, nici completată, nici depusă, nici trimisă de altcineva decît de persoana care intenționează să demisioneze. 

Ăștia ori glumesc la un nivel de cunoaștere de care noi am trecut de mult, odată cu intrarea la creșă și grădiniță, ori țara asta e pe mîna unor oameni lipsiți complet și de umor, pe lîngă celelalte. 

2. Tăriceanu a convocat astăzi cele două camere ale Parlamentului ca să reafirme prestigiul instituției. Asta are fix valoarea unei declarații a curvelor dintr-un bordel care s-ar strînge în fața oglinzii și ar declara că sînt femei cinstite și fete mari. 

Cui folosește așa ceva? Pe cine interesează că Tăriceanu laudă instituția din care face parte? Meritele unui om, ca și ale unei instituții, se evaluează cu totul altfel, lauda de bine nu miroase a bine. 

Dar probabil că pentru electoratul PSD – ALDE aceste lucruri sînt tari, prind, au priză. Altfel nu pot să-mi explic de ce oameni în toată firea, ba și aleși în forul legislativ al țării, se comportă în asemenea hal. 

PS: Astăzi e dezastru. Nu deschizi un ziar, un blog, o rețea socială fără să dai peste feministe preocupate și îngrijorate de soarta femeilor. Mai ales sau numai a acelora care au toate, dar toate! condițiile sa-si vadă singure de viață.
Responsabilitatea, bag de seamă, e un lucru foarte mare.