Un singur POPOR, două maluri de Prut (comunicat de presă)

Pentru Dumneavoastra , mai mult decat pentru alti politicieni romani , modelul reunificarii celor doua Germanii  este valabil si pentru cele doua Romanii .

In acest sens , va rugam sa  retrageti  imediat afirmatia despre ,,doua popoare,,  sau  ,,doua natiuni ,, .

Basarabenii sunt Romani, deci o parte a Natiunii Romane.

Poporul Roman a fost rupt in doua parti, prin ocupatie straina ; in ,,R. Moldova,, vietuieste  o POPULATIE , ce este si azi sub ocupatie militara , politica , religioasa , economica, mediatica  ruseasca.

Recunoasterea Autoritatilor de la Chisinau , in 1991,  s-a facut de Romania in mod conditionat , avandu-se in vedere un drept , cel la reintregire nationala :

,,Proclamarea unui stat  ROMANESC independent pe teritoriul anexat cu forta in urma intelegerii stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezinta un pas decisiv pentru inlaturarea pe cale pasnica a consecintelor nefaste ale acestuia , indreptate impotriva  drepturilor si intereselor poporului roman. ,,

Parti dintr-o natiune nu au dreptul sa decida apartenenta lor statala. Dreptul international este limpede : autodeterminarea se aplica unui popor sau unei natiuni in totalitatea sa, nu pe bucatele (catun , sat , comuna, judet, regiune, provincie).

Sintagmele ,,poporul / natiunea moldoveneasca,, si ,, limba moldoveneasca,, sunt creatii staliniste imorale si ilegale .

Statul Roman este Reprezentantul juridic al intregii Natiuni Romane .

Nici un act care ar eroda in continuare dreptul Natiunii Romane la unitate si la reintregirea sa nationala nu este nici legitim , nici legal , nici acceptabil .

Romanii nu cer decat dreptul de a fi uniti si intregiti , drept pe care il au toate popoarele si natiunile ; si care este respectat in lume .

Ion VARLAM – Presedinte

Liviu PETRINA – Presedinte Executiv

Partidul Corectei Guvernări

Republica Unirii . Diplomația și Transnistria

CHESTIUNEA ROMÂNEASCĂ ȘI DIPLOMAȚIA UNIRII

”Chestiunea românească” nu este o sintagmă care să invoce vreun drept istoric, ci se referă numai la relația dintre România și Republica Moldova care, acum, odată cu proclamarea Republicii Unirii, ÎNCEP PROCESUL DE REUNIFICARE.
”chestiunea românească ” va fi ajutată de o misiune diplomatică cu misiuni speciale, care va activa pe baze permanente, LA Washington, New York ȘI Bruxelles, dar nu numai. După necesități, această misiune va activa și în alte capitale occidentale și la alte organizații internaționale.

Chestiunea românească este o problemă ce necesită SOLUȚIONARE POLITICĂ, avînd în vedere contextul politic, dar și noile provocări geopolitice, apărute după anexarea de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea, invocînd pre

cedentul reunificării Germaniei și revizuirea parțială a înțelegerilor de la Yalta, din 1945.
Și, în sfîrșit, Transnistria. Pentru cine a citit partea I, nu va fi o surpriză, pentru ceilalți, da.

Ia să-mi spuneți voi, puii mei, cînd sau de cînd e Transnistria românească? Ce documente avem care să ateste acest fapt?

Ei bine, nu știți pentru că nu există. Transnistria nu a fost, nu e și nu va fi românească în veacul vecilor.
Și atunci, ce facem cu ea?
Ia aici. Republica Unirii o va declara teritoriu ocupat de Federația Rusă.
Asta fără a denunța Acordul moldo-rus ”PRIVIND PRIncipiile reglementării pașnice a Conflictului Armat în regiunea transnistreanăa Republicii Moldova.
România și Republica Moldova vor întreprinde măsuri politice și diplomatice împreună cu Ucrainam UE ȘI SUA pentru retragerea armatei ruse din regiune și pentru găsirea unei soluții internaționale asupra acestei regiuni, în conformitate cu dreptul internațional.

România și Republica Moldova vor participa la procesul de democratizarea a zonei și de apropiere de standardele UE, dar și de clarificarea statutului regiunii, pînă la finalizarea procesului și pînă la finalizarea unirii celor două state românești.

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Republica unirii este singura entitate moștenitoare a tuturor drepturilor suverane asupra teritoritoriului și patrimoniului Republicii Moldova.
REpublica unirii va păstra și respecta angajamentele internaționale ale Moldovei, proclamate la 27 august 1991, care nu vor fi în contradicție cu noul statut al Republicii Moldova, cu doctrina ei militară și cu dezideratul unirii cu România.

Sergiu MOCANU,

președintele Mișcării Populare Antimafie,

Chișinău, 2 septembrie 2018

 

În ce mă privește, mi-am făcut datoria față de acei oameni, prezentîndu-vă Republica Unirii. Ar urma ca intelectualitatea românească, ori numai bucureșteană, să se aplece asupra propunerii și să o aprobe/discute/ îmbunătățească/ respingă.

Cum pînă acum nu am primit nici un semn că cineva ar fi interesat să facă asta, cred că Reunirea rămîne un subiect numai pentru românii din Republica Moldova. Momentul reunirii, după mine, a fost scăpat, din nou. Acum, la noi e justiția pe tapet, nu ma zic de PSD, în Europa sînt probleme și mai grave, tocmai a fost activată propunerea aplicării  articolul 7 din statutul UE împotriva Ungariei. Discutăm mîine.

Republica Unirii. Partea a II a.

Am început, în articolul precedent, prezentarea Republicii Unirii cu speranța că intelectualitatea românească ori numai bucureșteană se va apleca asupra proiectului și va dori să-l discute sau să aducă îmbunătățiri.

Nu sper prea mult, dar încă mai aștept.

ASTĂZI, TRECEM LA CAPITOLE.

  1. JUSTIȚiE
  2. Urmarea a recunoașterii statutului Republicii Moldova ca stat eșuat,
  3. sistemul judecătoresc va fi recunscut ca instrument coercitiv al statului capturat, anacronic, cu practici ostile  societăților democratice și drepturilor fundamentale ale omului.
  4. Întreg corpul judecătoresc, precum și cel al procuraturii, va fi disponibilizat și va fi supus unei lustrații generale.
  5. Fiecare cetățean al republicii Moldova va fi în drept să ceară o revizuire, în vederea reabilitării sale, a unei Hotărîri definitive și irevocabile , ce îl vizează în mod direct, adoptată de Sistemul judecătoresc al statului capturat.
  6. Cetățenii reabilitați vor fi în drept să ceară în instanțele de drept, pedepsirea celor care au făcut justiție la comandă. Ei nu vor beneficia de recompense morale și materiale.
  7. Noul sistem judecătoresc al Republicii Unirii va fi reprezentat de o misiune de supremație a legii, instituită cu sprijinul statului român și al Uniunii Europene.

Capitolul II

STATUL ȘI ADMINISTRAREA TREBURILOR PUBLICE

Republica unirii va fi un stat minimal (asta m-a cucerit, recunosc, nm, Florina) care își va păstra doar funcțiile de control, pedeapsă și administrarea treburilor publice.

Consolidarea capacității administrative a statului este o sarcină primordială, și se va face prin ajustarea graduală  a instituțiilor statului Republica Moldova la cele ale României.

Împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se va face după modelul celei din România, pornind de la raționamente economice, demografice și sociale.

 

Administrația locală se va modela după cea românească, prin programe de colaborare și proiecte europene de înfrățire a localităților.

Guvernele celor două state vor institui un impozit unic pe venit pentru persoane fizice, impozitul Unirii. Cuantumul și perioada aplicării lui vor fi stabilite la ședința comună a celor două guverne și vor fi la fel pentru cetățenii celor două state.

Pe lîngă capitala Chișinău, municipiile Bălți și Comrat vor fi reședințe de instituții de administrație centrală și judecătorească. Instituțiile care vor avea sediu acolo vor fi stabilite prin Constituție.

EDUCAȚIE

Educația va fi declarată domeniu strategic prioritar al Republicii, și va cuprinde toate domeniile vieții sociale, și economice ale statului: administrație, economie, ecologie, sănătate, etc.

Statul va aloca 17% din PIB domeniului Educație.

Statul va aloca din bugetul destinat educației mijloacele necesare studierii limbii române. Limba engleză va deveni limbă de studiu prioritar în toate domeniile vieții publice.

Studierea limbilor română, ucraineană, găgăuză, bulgară, va deveni prioritară prin stimulente economice

ECONOMIE

Satul se va retrage, în decurs de doi ani, din majoritatea sectoarelor economiei naționale prin licitarea, în baza unor concursuri investiționale internaționale, A sectorului EnERGETIC, ȘI AL INFRASTRUCTURII COMUNICAȚIILOR.

STATUL VA CREA dOUĂ COMISII EXTRAORDINARE, CU MANDATE SPECIALE PENTRU UN TERMEN DE 2 ANI, CU POSIBILITATEA PRELUNGIRII LUI PENTRU ÎNCĂ 1 AN, ÎN CONDIȚII DE NECESITATE. aCESTE DOUĂ COMISII VOR AVEA SARCINA AJUSTĂRII INFRASTRUCTURII DIN STÎNGA PRUTULUI LA NECESITĂȚILE ȘI STANDARDELE ROMÂNEȘTI.

Comisia extraordinară  a infrastrcuturii energeticeSE VA OCUPA CU STANDARDIZAREA, AJUSTAREA ȘI REGLEMENTAREA JURIDICĂ A REȚELELOR ELECTRICE ȘI DE GAZE NATURALE.

Statul va elabora strategia  pieței agricole și va  ajusta structura producției agricole la necesitățile pieței românești.

Statul va stimula prin pîrghii economice, demografice și sociale investiții ale României, dar și ale companiilor  Naționale sau Transnaționale din țările cu tradiții ale economiei  de piață, în mod prioritar în Municipiul Bălți și Găgăuzia.

Mi-au rămas chestiunea românească și diplomația unirii și Transnistria, în următorul articol. Între timp, am pliante, cine este interesat mă poate contacta.

pentru cine dorește să vadă atmosfera de la chișinău; oamenii care au vorbit, are aici înregistrarea evenimentului. Merită, eu vă spun că merită să urmăriți.

 

 

Chișinău. Latura pragmatică. Republica unirii

Sergiu Mocanu, președintele formațiunii politice numite Mișcarea Populară Antimafie, din Republica Moldova, a conturat cîteva puncte concrete care trebuie atinse în procesul reunificării republicii Moldova cu patria mamă, România, la Forumul Republica Unirii, care a avut loc la Chișinău, în ziua de 2 septembrie 2018, și la care am participat, invitată de către Alexei Tighineanu.

Forumul s-a bucurat de o prezență numeroasă, mulți din participanți fiind moldoveni care lucrează în străinătate, dar care nu pierd nici o ocazie de a se afla împreună cu localnicii, la hotărîrea treburilor în republică. Dorința de reunire este atît de mare,  încît oamenii sînt dispuși să participe,pe timpul și banii lor, la orice ar putea însemna un pas înainte.

Surpriza, pentru mine, cel puțin, a fost să-i găsesc pe moldoveni mult mai bine pregătiți decît sîntem noi, românii de aici. Mai bine pregătiți și mai preocupați de problematica unirii.

Astfel, ni s-a prezentat un document intitulat chiar așa, ”Republica unirii”, rodul muncii lui Sergiu Mocanu, președintele partidului organizator al forumului. Document pe care vi-l prezint și eu în continuare.

  1. CONTEXT

Republica Moldova, proclamată pe teritoriul fostei Republici Socialiste Moldovenești, prin Declarația de independență din 27 august 1991, și reconfigurată prin adoptarea Constituției din 29 iulie 1994, a avut drept fundament mai multe prevederi eronate politico-juridic, ca de exemplu:

a) discrepanța dintre caracterul unitar și indivizibil al statului proclamat și realitatea faptului că teritoriile din stînga Nistrului nu au fost, nici cea mai mică perioadă de timp, subordonate politico-administrativ instituțiilor create la Chișinău.

Cu alte cuvinte, Transnistria nu a fost, nu este și nu va fi niciodată a noastră.

b)neutralitatea declarată permanent și unilateral, fără vreo garanție internațională, a Republicii, în timp ce pe teritoriul ei se află o armată a Federației Ruse, la stînga Nistrului, pentru care autoritățile de la Moscova revendică un statut de forțe de pacificare pe un teritoriu cu o poziție nelămurită internațional pînă acum.

La acestea se adaugă:
drepturi cetățenești (la viață; sănătate; muncă și proprietate)suprimate de practici juridico-administrative care contravin unui stat de drept și Declaraței Universale A Drepturilor Omului.

o economie de tip oligarhic, subordonată politic intereselor oligarhice, neconformă economiei de piață funcționale, generatoare de sărăcie socială, profituri tenebroase și exod masiv al populației peste hotare.

incapacitatea instituțională a statului să administreze treburile publice, cît și incapacitatea de a se reforma din interior
Ne determină să declarăm Republica Moldova un stat eșuat.

2) PRINCIPII GENERALE

Avînd în vedere cele de mai sus, Republica Unirii va fi instituită de Constituantă în baza unei noi constituții.

Constituanta va declara ”Satul” Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, stat eșuat ca urmare a capturării sale de grupări politice de tip mafiot.

Republica Unirii se proclamă cu scopul unirii teritoriilor aflate sub controlul autorităților de la Chișinău cu România.

Republica Unirii renunță la statutul de stat neutru al Republicii Moldova și solicită aderarea urgentă la Pactul Nord Atlantic (NATO).

Procesul de reunificare a Republicii MOldova cu România este un proces complementar celui de aderare la Uniunea Europeană, și se va face în conformitate cu Principiile de la Copenhaga și cu aceleași mecanisme de aderare.

Documentul final al reunificării celor două state va fi Decizia adunării parlamentare a uniunii Europene de aderare a republicii Moldova la spațiul comunitar comun; prin unire cu România.

Statutul teritoriilor din stînga Nistrului va fi elaborat și negociat internațional în paralel cu procesul de reîntregire a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău. Latura sentimentală.

Cred că mi-am dorit mereu să merg la Chișinău, mai mult și mai sigur în ultimii ani, cînd multă lume de la București pleca acolo.

Am văzut la televizor numeroase momente de sărbătoare moldovenească, autentică, ca să îmi doresc să fiu acolo, în mijlocul lor.

Erau, așadar, întrunite premisele ca unei invitații de la Chișinău, de a merge la Chișinău, să îi răspund cu mare bucurie.

Ea, invitația, a venit în urmă cu două săptămîni, iar momentul în care aveam să fiu acolo a fost weekend-ul trecut.

Am plecat cu inima ușor îndoită spre Chișinău, aflînd că Air Moldova sînt, de fapt, ruși. Și că rușii au cumpărat cam tot în micuța republică. Dar noi unde am fost, nu încetam să mă întreb în gînd. Mi-am amintit cum nu am avut, pînă tîrziu, în anii 2000, nici o strategie privind Moldova, de parcă nu era a noastră, nu ne interesa.

Și am ajuns într-un aeroport pe gustul meu. Micuț, elegant, primitor. Împreună cu mine, lume diversă, de la localnici care veneau de la București unde fuseseră cu cine știe ce problemă, pînă la lume care părea aterizată din occident. De acolo și era, aveam să aflu a doua zi.

Pentru că a doua zi, la invitația Marcelei și a lui Alexei Tighineanu, am mers în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Unde avea să sosească Marșul centenar, plecat pe 1 iulie de la Alba Iulia, pe jos, pentru a aduce flacăra reunificării la Chișinău.

În piață, pe scena montată acolo, se cîntau cîntece populare. Niciodată, cu alte ocazii, nu mi-au părut mai frumoase și mai simțite acele melodii populare. Nicăieri parcă nu au ”sufletul” pe care îl au la Chișinău.

O mare mulțime de moldoveni au întîmpinat Marșul centenar, ajuns și așa cu probleme la capătul drumului. Bucuria acelor oameni la vederea flăcării reunificării este imposibil de redat în cuvinte.

Am plîns cu ocazia asta tot Prutul, cred. Am profitat de absența Marcelei și a lui Alexei, plecați să cumpere apă, și am dat drumul șiroaielor de lacrimi în voie. Nu poți avea altă reacție acolo, în astfel de momente.

În piață, printre mulțimea de steaguri tricolore,  se aflau moldoveni de diferite vîrste, de la cîteva luni pînă la oameni în vîrstă, pe fețele cărora se vede că au făcut războiul. Războiul ăl mare sau cel din 1991. Toți, uniți de un singur lucru: dorul de țara natală, dorul de România. Și speranța că reunirea se va face, că o vor apuca, mă refer la cei vîrstnici. Pe o căldură aproape insuportabilă, oamenii aceștia stăteau adunați în plin soare năucitor, sperînd să le spună cineva că se poate, că se lucrează, că nu vor fi lăsați de izbeliște.

Am recunoscut cîteva figuri din avionul cu care venisem seara precedentă la Chișinău. Și mult m-am mai bucurat. Dar cel mai mult m-am bucurat cînd am văzut steagurile tricolore, cu numele orașului din care veneau moldovenii acolo. Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Madrid. Nu știu să fi rămas colț de continent ”neacoperit” de români. Oameni care vin pe cheltuailă proprie (și nu e ieftin deloc), nechemați de nimeni, neaduși de vreun partid, fără perspectiva de a li se ”da” ceva. Vin pentru că sînt români și știu că numai acolo se poate simți românește atît de intens. Vin pentru a face parte din neamul din care au fost zămisliți.

Știu istorie mai bine, probabil, decît elevii bucureșteni, și știu, mai important, istoria trăită a acelor oameni și a acelor locuri. Sînt inteligenți, ageri, descurcăreți (în sensul bun al termenului). Anii în care au fost obligați să trăiască împreună cu ocupantul rus i-a mobilizat exemplar în a-și păstra identitatea culturală și de a fi vigilenți permanent. Sînt extrem de dificil de dus de nas, sînt drepți, sînt oameni cum am dori cît mai mulți. Și sînt ai noștri.

Ocupantul rus a cumpărat cam tot ce se putea în Moldova. Și s-a putut. Cînd s-au făcut acolo privatizările, ai noștri nu știu unde erau, știu că au fost rușii pe fază și au luat cam tot. Și cu toate astea, călcînd pe asfaltul Chișinăului, mi-am zis: Asta este țara mea, dați-vă dracului de ruși! Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, dacă reunificarea se va face, vor pleca cumva de acolo.

Chișinăul a fost, așadar, pentru mine, moment special în care am realizat că am pentru ce lupta, pentru ce mă zbate. Și pentru cine. Știu că nu ne vom putea uita în ochii copiilor noștri dacă nu facem reunirea. Nu am uitat nici un prieten din cei făcuți în zilele șederii mele acolo.

În artivolul următor trecem la lucruri mai serioase, latura pragmatică a reunificării.

În fotografie este Victoria Vremeș, venită la Chișinău de la Roma, ppentru a întîmpina marșul centenar.

SĂ NU ACCEPTĂM ATITUDINEA SELECTIVĂ FAȚĂ DE LICHIDAREA CONSECINȚELOR ATROCITĂȚILOR COMISE DE TIRANII Stalin și Hitler

Am primit acest text, al doctorului în filosofie Nicolae Cojocaru, pe care cu bucurie îl public:

CENTENARUL Marii Uniri NE ÎNDEAMNĂ spre RE-UNIRE

De foarte mult timp mă frământă întrebarea: de ce față de românii moldoveni din Basarabia (ca și față de cei din nordul Bucovinei și din Ținutul Herța) se manifestă, la nesfârșit, o astfel de atitudine? Or, aceasta e o situație a cărei depășire constituie pentru noi cea mai importantă condiție existențială. Condiție de care depinde dacă vom mai putea – și pe ce durată – să existăm etnic, adică ca parte a românimii.
Motivele din care cercurile politice ale Rusiei s-au împotrivit și se împotrivesc tot mai crâncen lichidării – și pe acest segment european – a consecințelor odiosului pact Molotov – Ribentrop sunt bine cunoscute. Iar urmărirea acestor motive se realizează nu doar prin intențiile și vorbele acestor politicieni, ci și pin acțiuni / politici masive și permanente ale imperiului de la răsărit – în toate domeniile -, acțiuni menite să permanentizeze această situație, pentru noi nocivă.

Dar mult mai dificil e să înțelegem de ce, în fapt, și politica Berlinului manifestă, de la un timp făcând-o chiar în mod deschis, o astfel de atitudine selectivă. Adică se împotrivește, într-un mod sau altul, lichidării consecințelor acelui monstruos pact, atunci când vine vorba despre Basarabia, ruptă din trupul României Mari de către imperiul sovietic.
Când scrisesem acest aliniat, m-am gândit dacă nu cumva am spus-o prea apăsat. Dar, după citirea afirmațiilor pe tema unirii celor două state românești, făcute, pe 11 aprilie, de ambasadorul RFG la București, toate îndoielile mi-au dispărut. Chiar dacă diplomatul nu a dezvăluit rădăcinile acestor împotriviri ale actualelor vârfuri politice din țara sa. Rădăcini care conduc la unul din interesele naționale fundamentale ale nemților, formulat încă de făuritorul celui de al doilea imperiu german, cancelarul Otto von Bismark. Și anume de a avea relații bune cu Rusia.

Iar urmărirea, ca atare, a acestui interes (chiar dacă actualmente se face ȘI din marea dorință a vârfurilor guvernării de a fi cât mai pe placul marilor concerne germane…) – urmărirea deci a acestui interes e ceva firesc și de înțeles. Însă doar dacă asta nu se face în dauna altor state și națiuni. Or, cu regret, dorința Germaniei de a avea relații bune cu Rusia vrea să se realizeze – ȘI DE DATA ACEASTA – prin sacrificarea românilor basarabeni. Căci anume asta înseamnă lăsarea noastră în bătaia vânturilor geopolitice, cu un teritoriu separatist de la Nistru, ascultător în toate de Moscova și legat basarabenilor de gât, dar tot promițându-ni-se susținerea RM în APROPIEREA ei de spațiul UE, acea apropiere fiind ca linia orizontului, o linie în promisiunile lor, la care nu vom ajunge niciodată, atâta timp cât nu ne reunim cu România.

Dl ambasador ne amintește că reunirea celor două state germane s-a realizat în cu totul alt context politic și istoric. De parcă pe glob contextele în cauză nu ar fi, cel mai frecvent, foarte diferite. Totodată, se trece absolut cu vederea interesul VITAL al unor milioane de români de a reveni la matca lor etnică, ei doar astfel putându-și asigura supraviețuirea, ca parte a națiunii române. În alți termeni, putându-ne salva ființa națională. Or, vorba e de interesul OBIECTIV (deci, neinventat) fundamental al acestor români, chiar dacă, la moment, o parte a lor, din cauza conștiinței pe care le-a deformat-o regimul comunist, nu-și conștientizează acest interes. Și nu pot scăpa de gândul că, de fapt, prin cuvintele despre context ni se spune că ceea ce s-a permis nemților (adică de a se reuni) nu poate fi permis românilor, de parcă noi nu am fi oameni (această recurgere la standarde duble ne amintește dictonul latin cu Jovi și bovi, adică despre deosebirea dintre zei și niștei bovine…).

Căci cum altfel să înțelegem că nevoia de reunire a nemților a fost una de neignorat, pe când aceeași nevoie a românilor nu numai că se ignoră, ci mai că și se condamnă (fiindcă, vedeți Dvs., reunirea noastră ar putea genera nemulțumiri – ale unora din jur sau ale celor aduși de Rusia peste românii de la est de Prut)? Dar să ne amintim că nemții din fosta RDG, chiar dacă li se deforma conștiința cu dogme comuniste, nu erau supuși deznaționalizării – o catastrofă pe care Rusia le-a adus-o basarabenilor și de care nu putem scăpa decât prin reunire cu Patria-Mamă, România.

Cât despre context, deosebirea dintre cel de atunci și actualul e foarte mare, indiscutabil. Însă se păstrează și marea asemănare, căci clauzele Pactului de la Helsinki încă nu sunt anulate (condiția fundamentală despre care nu obosește să ne tot convingă ex-președintele Traian Băsescu și pentru asta se cuvine să-i fim foarte mulțămitori). Altceva e faptul că România nu are nici pe departe acele posibilități financiare de care dispunea vechea RFG. (O informație spunea că cei din estul Germaniei au acceptat definitiv propunerea de reunire, doar după ce cancelarul Helmut Kohl le-a promis că banii lor vor fi schimbați pe mărcile vest-germane în proporție de una la una. Ceea ce a însemnat pentru multă lume de acolo un mare avantaj economic…).
Totuși, are și România de azi nu puține posibilități pentru a face ideea reunirii mult mai atractivă între Prut și Nistru, iar, în cele din urmă, anume asta va fi factorul decisiv pentru realizarea Reunirii. Dar să nu uităm și de marea experiență istorică a românilor, ea învățându-ne că numai prin UNIRE românii au progresat. Așa a fost după Mica Unire (1959), ca și după Marea Unire de acum 100 de ani. Așa va fi și pe viitor. IMPORTĂ foarte mult, deci, CA ACEASTĂ EXPERIENȚĂ SĂ FIE ACTUALIZATĂ și folosită cât mai deplin. Inclusiv în calitate de imbold foarte important pentru vindecarea conștiinței părții de moldoveni basarabeni încă rătăcite.

Importă nu mai puțin și că românii știu să nu se lase intimidați. Așa precum, în 1941, nu s-au temut ostașii români să se arunce în lupte pentru a-și elibera Basarabia și Nordul Bucovinei, răpite de imperiul roșu, în 1940. Iar un sfert de veac până la asta – să-și apere Țara, în Primul Război Mondial. Atunci când, în vara lui 1916, la cerința Rusiei, România a intrat în război, dar n-a fost susținută de armata rusă, dislocată în Bucovina. A fost lăsată de una singură împotriva masivei înaintări germane, cu intenția de a pătrunde, prin trecătorile montane, în Moldova. Și acea nesusținere a Armatei Române n-a fost întâmplătoare. Căci, printr-un plan secret al șefului guvernului țarist de atunci, neamțul Boris Șturmer (plan convenit cu germanii), fusese pusă la cale înfrângerea Armatei Române și desființarea Românei – prin luarea întregii Moldove de către Rusia, iar TOT restul țării să fi revenit Austro-Ungariei… Anterior (1887), în schimbul agreării de către Rusia a politicii sale de pătrundere – prin Balcani – în Orientul Mijlociu, Germania a susținut așa-zisul drept al imperiului țaris asupra sudului teritoriului românesc de la est de Prut. Deci, urmărirea acum a propriilor interese pe seama românilor nu e ceva nou. Precum și pactul Ribentrop-Molotov a fost continuarea unei tradiții politice condamnabile, indiscutabil.

Românilor de rând nu ne rămâne decât să trecem peste faptul că un ambasador, chiar dacă e al unui stat cu cea mai mare influență în UE, se pronunță CATEGORIC împotriva soluționării unei probleme vitale pentru poporul țării în care se află. O problemă, trebuie menționat obligatoriu, care nu privește nemijlocit relațiile dintre țara sa și statul în care o reprezintă… Nu știu, însă, dacă și cum au reacționat la această faptă impardonabilă oficialitățile de la București.

Ei, dar să-i lăsăm pe nemți cu interesele lor și să revenim la noi înșine. Căci nu mai puțin gravă pentru cauza reunirii e actuala atitudine a clasei politice de la Chișinău, dar, în mare măsură, și a cele de la București. De la cei de pe Bâc, cel puțin deocamdată, nu ne putem aștepta la ceva oportun reunirii. Haitele proruse, speculând lozinca statalității și a suveranității RM (ca, chipurile, ceea ce ar ferici poporul, dar în realitate pentru a-și garanta și pe viitor accesul la fotolii și, deci, la bani mulți) îi amenință pe unioniști cu răfuială fizică. Dintre cei cu promiterea apropierii veșnice de Europa, fără a ajunge realmente cândva în UE, unii, aflați la guvernare, poate că ar accepta reunirea, însă doar după ce o vor face alții… Iar cei care promit că– fără a conlucra cu unioniștii – ar fi în stare să-i redea poporului statul, captivat de oligarhi, sunt, în fond, o altă specie de stataliști moldoveniști. Prin urmare, în stânga Prutului singura perspectivă oportună reunirii este creșterea rândurilor unioniștilor și înmulțirea de căre ei a celor ce înfăptuiesc, întru a-i aduce în rândurile lor pe cât mai mulți dintre cei încă indeciși sau chiar care deocamdată i se împotrivesc. Dar la asta va contribui și mai mult amplificarea politicii României de susținere a localităților și, cu deosebire, cea de securizare energetică a (încă) teritoriului RM.

Dată fiind această politică benefică a României, pe adepții reunirii nu poate să nu-i întristeze foarte mult faptul că pe Dâmbovița chiar și frumosul eveniment de celebrare a CENTENARULUI MARII UNIRI a fost utilizat ca tragere a canatului / reglare de conturi de către parlamentarii PSD-iști, pe de-o parte, și de către președinție, pe de alta. Și e foarte greu să scapi de impresia că chiar și Declarația de reunire nu ar fi fost votată, doar pentru a-l defavoriza pe președintele Klaus Iohanis, care (să te crucești, nu alta!) refuzase să participe la menționta ședință solemnă…

Dar și mai revoltător e faptul că, după acea Declarație, la București s-a scris cu lux de amănunte (eu am citit un text, făcut profesional, în Ziare.com) de ce reunirea nu e posibilă și că, prin urmare, la acest proiect trebuie de renunțat. Adică s-a optat, de fapt, pentru menținerea consecințelor Pactului sovieto-nazist. Printre argumente invocându-se (probabil, ca motiv pentru plecarea capului, căci cum altfel să ne comportăm într-o situație complicată!?) și presupusa posibilă nemulțumire a cutare sau cutărică stat – din vecinătate sau de mai departe. Dar și a celor aduși în Basarabia de Rusia. Ca și a secuimei, evident. A fost parcă un fel de proiect pentru cele ce urma să ne spună, în scurt timp, și ambasadorul Germaniei, la care – spuse – m-am referit.

Toate acestea conving o dată în plus că REUNIREA NU NE VA CĂDEA DIN CER. Ba și că ea va continua să aibă mulți adversari. Iar pe unioniști ne obligă – categoric – să contribuim maximal, fiecare cu ce poate, la creșterea rândurilor adepților ei. Ca și, bineînțeles, a faptelor care cnving că Reunirea e singura cale de salvare a locuitorilor RM. Ba chiar a întregii Basarabii. Și asta nu numai pentru că, ne reunindu-ne, vom rămâne la cheremul intereselor geostrategice ale celor care se confruntă mereu în această zonă. O altă cauză nu mai puțin importantă e că fără reunire românii basarabeni, și nu numai ei, nu pot avea o dezvoltare economică prosperă. Fiindcă această economie, pentru a funcționa normal, are nevoie de a fi parte a unui întreg. Și experiența istorică a demonstrat că – FĂRĂ CA POPULAȚIEI SALE SĂ-I FIE DISTRUSĂ FIREA NAȚIONALĂ – acest teritoriu se poate dezvolta normal doar în unitate cu restul spațiului românesc. Asta cu atât mai mult, cu cât, prin revenirea în spațiul românesc, acet teritoriu și locuitorii lui ajung realmente parte a UE. Unde vor beneficia de foarte multe avantaje.

Însă așa ceva nu se va întâmpla, dacă adepții reunirii, chiar și deveniți tot mai mulți, vor aștepta ca cineva din UE să le permită reunirea, adică o vor tot cerși. Înainte de 1859, Europa nu permisese românilor să aibă un singur domnitor. Deci, să se unească… Prin urmare, a-i pune pe nebinevoitorii românilor în fața faptului împlinit, asta e singura noastră cale de înfăptuire a reunirii. Și nu cred nicidecum că pentru așa ceva UE ar exclude România din componența sa.
Însă putem admite, cred, că – odată cu înmulțirea mult mai considerabilă, pe ambele maluri ale Prutului, a rândurilor unioniștilor – actuala atitudine dezaprobatoare a unora din UE față de reunirea românilor se va schimba în bine. Căci foarte de mult e spus: TOTUL CURGE…

 

9-11 februarie 2018. Trump, corupția și eșecul elitelor românești

Am mai spus în cîteva rînduri: președintele Trump, om de afaceri, știe și ce este corupția, și ce nu. Și că nu se poate ”să terminăm întîi cu corupția, apoi mai vedem noi”. Și că o clasă politică nu poate fi înlocuită cu o alta cu ajutorul justiției. Și că justiția, în SUA și nu numai, are rolul de a corecta derapajele din societate, nu de a juca activ pe scena politică.

Referitor la declarația smulsă președintelui Trump, anul trecut, nu îi spui unui om care nu are apă că îi trebuie cola. Asta a făcut și Trump, a zis corupție, pentru că așa cerea întrebarea, explicit, fără lăsat loc de întors, cît de îngust. Ce crede cu adevărat Trump despre acuzații false, denunțuri fără probe, despre vieți distruse și despre anumite procese, a spus singur, de bună voie și nesilit de nimeni, în tweet-ul de sîmbătă.

Să revenim la ale noastre, cele strict locale. E cineva din elita românească preocupat/ă, interesat/ă de reunirea cu Republica Moldova?

Elita militară își face treaba. În cadrul NATO (cît permite) și al parteneriatului SUA cu Republica Moldova (Parteneriatul pentru Pace) lucrurile stau bine. Trupe molovenești au participat la menținerea păcii în mai multe zone de post-conflict. Colaborarea militară româno-moldoveanească continuă să se dezvolte constant și armonios, chiar dacă lipsit de vizibilitate. 

Elita economic-administrativă, la fel. Schimburile comericale ale Republicii Moldova cu România au atins maximuri istorice, țara mamă fiind, în momentul de față, principalul partener al celor de peste Prut. Moldova, iar ca stat partener prioritar, este principalul beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare oferită de România.

Elita politică e acolo, aceea care e. Doar nu are cineva pretenții la Vasilica, Șică și Barna. Îl avem pe Băsescu, al cărui proiect  privind reunificarea datează de mult, din primul mandat de președinte al României, avem PMP, implicat prin parlamentari, și avem PUN, Partidul Unității Naționale, din Republica Moldova, creat special în acest scop: reunificarea.

Dar elita culturală unde e? Unde se zbate, unde scrie? Știe ce ratează? O interesează măcar, ca ratare personală și istorică?

Unde sînt marii oameni de cultură ai acestei nații, în marile momente ale istoriei? Care sînt studiile, cărțile, articolele lor despre reunire? Ce fac, nu îi interesează deloc subiectul?

Publică? Unde publică? Unde sînt platformele pe care publică? Unde sînt editurile la care publică?

Vorbesc, conferențiază? Unde pot fi ascultați, cînd?

Cînd toate răspunsurile la întrebările de mai sus sînt ”Nu”, devine clar că intelectualitatea umanistă din România nu are nici cea mai măruntă preocupare pentru Republica Moldova și reunificarea cu țara. Că subiectul pur și simplu nu există pentru ei.

Și atunci, cu cine facem reunirea? – ne putem întreba, pe bună dreptate. O mai facem, în condițiile în care nu coagulează energiile intelectuale ale ambelor state?

Sigur că o mai facem. De data asta, fără nume sonore implicate în proces, fără nici un ajutor din partea oamenilor pe care îi așteptam alături de noi. Și care dau, astfel, proba decuplării de la evenimentele mari care implică cel puțin România.

Și o facem cu oamenii simpli. Cu cei care știu dureros ce înseamnă ca același neam să trăiască în două state. Cu cei care știu și simt că atrocitatea Hitler-Stalin trebuie să înceteze a mai exista pe harta lumii. Cu cei care nu înțeleg de ce trebuie să mai aștepte încă cel puțin 20 de ani o iluzorie accedere în UE. Cu cei care au suferit enorm în perioada ocupației bolșevice, și cu urmașii lor. Cu cei care vorbesc aceeași limbă ca și noi. Cu cei cu care împărtășim aceeași istorie.

Cu cei al căror bun simț nu a fost alterat.

Sînt mulți, sînt impresionanți pînă la lacrimi și au început deja să se organizeze. În 24 ianuarie, ziua Unirii Mici, a fost declanșată mișcarea pe care aș numi-o ”satele românești vor unirea”.

În ce constă? Priviți:

Simplu, clar și pe înțelesul tuturor, oamenii aceștia nu cer altceva decît unirea cu România. Astăzi, satul Băcioi a devenit a 21-a localitate a Moldovei istorice care cere unirea cu țara.

Așa se va face. Și aceștia vor rămîne în istorie drept oamenii pentru care centenarul Marii Uniri nu înseamnă numai depuneri de coroane de flori, vorbe sforăitoare și manifestări culturale, ci împlinirea năzuinței românilor de pe ambele maluri ale Prutului, și denunțarea totală, faptică, a criminalului act Molotov-Ribbentrop. Întoarcerea Moldovei în albia firească, de unde a fost smulsă cu brutalitate, este un proiect de o anvergură istorică mult mai însemnată în fapt, consecințe și semnificație decît orice mărunte bătălii politice de la București sau Chișinău.

În timp ce intelectualitatea românească, prinsă în propria capcană a lucrurilor mici, va fi marea absentă de la eveniment. Pentru că așa a ales să fie.

 

23-24 ianuarie 2018. Declarație de unire

Eu chiar cred în Unire. Și cred că o vom vedea cu ochii noștri, adică se va întîmpla pe parcursul acestor generații, acum existente.

Cred că ce ne unește este mai puternic decît ce ne desparte. Cred că afară, în lumea reală, lucrurile nu sînt mult diferite de la țară la țară, dar sînt extrem de diferite (întreținute așa) în online.

Ce au făcut cetățenii a trei sate din Republica Moldova astăzi, de ziua Unirii Mici: au decis să se unească cu România. Observați cum niște primari de țară reușesc să fie atît de firești, atît de non-limbă de lemn în exprimarea speranței în Unirea de facto. Dumnezeu, tradiție, valori naționale, libertate, Europa civilizată. O societate atît de bine așezată bine în matca ei, încît nu avem voie să o dezamăgim.

”Unirea mai aproape ca niciodată!

Satele Fântâna Albă și Parcova din raionul Edineț prin declarația Consiliului Local al comunei Parcova semănată de Primar și consilieri la data de 23 Ianuarie 2018 decid să se unească cu Țara mama, România.

Satul Festelița, raionul Stefan Voda, azi, în data simbolica de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române decid că localitatea lor vor unirea!

Declarație de Unire

În numele locuitorilor Moldovei Răsăritene în general şi a cetăţenilor satelor Fântâna Alba si Parcova în particular, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, consiliul local al comunei Parcova, raionul Edineț, se unește cu Țara-Mamă, România.
Facem această Unire acum, în suflet şi ca reparaţie morală pentru suferinţele trecutului şi ale prezentului, de la chinul buneilor noştri smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler şi a lui Stalin, supuşi execuţiilor, deportărilor şi foametei, la greutăţile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut.
Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vor munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate.
Prin prezenta Declaraţie de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc.

Semnatari
Marcel Snegur, primar
Anatoli Cucoară, secretarul consiliului local
Ion Bîlba, consilier
Veaceslav Bradu, consilier
Ghenadie Carp, consilier
Oleg Bologa, consilier
Viorel Staci, consilier
Eduard Marian, consilier
Claudia Ciolacu, consilier
Claudia Boghiu, consilier
Natalia Rotaru, consilier
Mihaela Frecăuțan, consilier

Și acum, la zi:

Firea vrea secretariat pentru București în guvern, în timp ce soțul unei cosiliere pe Cultură din PMB face lobby la televiziunea unde lucrează pentru spitalul bucureștean alături de oraș, adică inaccesibil majorității locuitorilor. Ideea Firei.

Iohannis explică azi ce-a vrut să spună la nominalizarea Vioricăi Dăncilă. Nu vrea penali în guvern, vrea un executiv competent și profi. Viorica îi dă definiția penalului, cel condamnat de o instanță judecătorească. Viorica nu vorbește corect românește, dar a mai învățat cîte ceva pe la Bruxelles.

Legătura cu Dragnea se va face prin cineva cu competențe administrative, Sevil Shaiddeh, propusă la Secretariatul General al Guvernului.

UDMR va decide în ziua votului din Parlament dacă va susține sau nu guvernul Dăncilă. Ah, ce suspans!

A murit Verestoy Attila. Dumnezeu și pădurile rămase să-l ierte.

Așa, și rămîne întrebarea: pînă la urmă ce facem, după ce am epuizat bancurile cu Viorica Vasilica, ne apucăm de treabă?

Ce propunem, ce alegem peste 3 ani? Trebuie să te prezinți în fața electoratului cu propuneri concrete, nu cu critici la adresa PSD și nu cu bătăi PNL-USR-PMP. Cu critici și proteste am văzut ce rezolvăm. Fix nimic.

La mulți ani, români!

Unirea ca euroscepticism

Mi se reproșează de ce nu comentez nimic despre declarația Maiei Sandu, care s-a arătat dezamăgită de faptul că Băsescu ar „răspîndi în R. Moldova dispoziții eurosceptice.” Replica, simplistă, a celor mai mulți a fost să zică: „cum poate fi Băsescu eurosceptic dacă a integrat România în UE și timp de 10 ani a fost, ca președinte, membru al Consiliului European!”

Răspunsul meu este: da, poți să integrezi România, Ungaria sau Polonia în UE și să fii, ca președinte sau prim ministru al acestor țări, membru în diverse structuri UE, și în același timp, de la un punct încolo să fii „eurosceptic” fie față de 1) proiectul, dar mai ales modul în care se desfășoară aprofundarea integrării europene, dar și față de 2) capacitățile actuale ale UE de lărgire.

Aceasta spune euroscepticul Băsescu: că nu este sigur de capacitățile actuale ale UE de a se lărgi și de a integra în timp util R. Moldova. Da, Băsescu e eurosceptic în privința a două lucruri care ar trebui să meargă una în întîmpinarea alteia: dorința și capacitatea UE de extindere și capacitatea internă a R. Moldova de a produce schimbările și reformele necesare integrării. 

Totodată, cum cel mai mare efort și dorință ar trebui să vină mai degrabă din partea UE, decît din partea unui stat candidat (iar R. Moldova nici măcar nu e) – vezi cazul Turciei, este puțin probabil deci că în viitorul apropiat (în termeni de decenii) se va produce integrarea europeană a R. Moldova. Să lăsăm clișeul cu „trebuie să vrea R. Moldova, R. Moldova trebuie să facă eforturi”. R. Moldova, cu 3 milioane de locuitori, e o nimica toată pe lîngă ce-a înghițit UE, în termeni de migrație și probleme aferente, în ultimii 3 ani. Înțelegeți odată că mai degrabă UE trebuie să vrea să ne primească. Așa cum a vrut în cazul Greciei sau Spaniei, care nu îndeplineau neapărat cine știe ce criterii de eligibilitate, mai ales în plan economic, atunci cînd au fost acceptate în UE. Iar UE nu ne vrea. Pentru că Rusia! Moldova e terenul ăla gri în care Rusia face ce vrea, pe cheltuiala UE. 

Dacă a spune asta înseamnă a fi eurosceptic, da, eu sunt eurosceptică. Și dacă a spune contrariul, ca Maia Sandu, că e destul să vină ea la putere, ca să se schimbe datele geopolitice ale regiunii, și să ne integrăm în UE, atunci Maia Sandu și susținătorii ei sau nu știu despre ce vorbesc sau vă mint. Pentru că ce-o costă pe Maia Sandu să guverneze în continuare pe 100 de milioane de euro transfer în 2 tranșe pe 2 ani de zile în R. Moldova, și ce-o costă pe UE să ni-i transfere: 100 de milioane de euro e bacșișul pe care-l lasă anual deputații la cantina Parlamentului european. 

Mie în schimb nu-mi convine să fiu mituită de UE pentru a nu mă uni cu România și a nu intra în NATO, pentru că așa e înțelegerea cu Putin. 

Așa că dacă vreți s-o criticați pe Maia Sandu, făceți-o cu cap. Nu mai fiți așa proști.

19-20 octombrie 2017

Frontul european

a) Taxa de solidaritate

De 2% din fondul de salarii este venită, din ce spune ministrul de finanțe, pe filieră europeană. Solidaritate cu cine? Cu alți europeni, cu alți români, cu cei bătuți de soartă, cu cei care nu vor, cu cine?

b) Cu cine

Cu Juncker, de exemplu, dacă taxa chiar vine de la nivel european. Care ultima dată, a glăsuit:

Putem oare cu adevărat să gândim la viitorul Europei fără a fi atenţi la Marea Rusie? Este primul dintre vecinii noştri, ţara cu care într-un anume fel şi neuitând conflictele care există, trebuie în mod absolut să reînnodăm legăturile.

c) De ce
 
Trebuie, deci. Pe noi ne-a întrebat ceva? Nu, evident. Trebuia? Da, la fel de evident. Știam că UE este un organism colectiv de conducere, nu unul care impune și care vorbește fără să țină cont de părerea statelor care îl compun. Evident, știam cum nu trebuie. Ce trebuie este ce dictează Bruxelles-ul, nimic mai mult, nimic mai puțin. Iar dacă Bruxelles-ul vrea cu Rusia, cine sîntem noi să ne opunem?
 
Frontul moldavo-european
 
De acesta se ocupă fostul președinte, Băsescu. Și tocmai de aceea are șanse mai mari de izbîndă, omul știe ce vrea. Unirea Moldovei, a Republicii Moldova, cu România. Cu cît proiectul comun al celor două state, momentan, va fi realizat, cu atît le va pica cheful celor care vor să-l paraziteze. Și sînt destui. Despre asta vom mai discuta.
 
Acum, cu un președinte român care vrea să spunem ”da” sau ”nu”, după caz, tuturor inițiativelor europene, bune sau rele, fără să cunoască interesul nostru, al românilor, înainte de orice, cu noile remarce privind Grupul de la Vișegrad și cu intensificarea, chipurile, a luptei anticorupție (ce să mai  intensifici dacă ambasadorul american spune că au fost 15 ani de succese?!), avem toate șansele să rămînem și la coada Europei,  și în afara Grupului. Categoria ”sîntem și noi pe aici și ne luptăm cu morile de vînt”, lăsați, de fapt, pe dinafara proiectelor politice care contează și vor conta. Spun asta pentru că anticorupția NU este o temă politică. Iar dacă este, atunci ne-am ars.
 
(Foto: Karl-Peter Schwarz)