Posts Tagged → Republiva Moldova

Întâlnire cu Băsescu: Presa rusă a fost sublimă lipsind aproape cu desăvârșire

Zeci de perechi de căști, necesare traducerii sincron pentru jurnaliștii de limbă rusă adunați la conferința organizată de grupul „Rezonanță socială” cu fostul președinte român Traian Băsescu – aceasta a fost o primă și abruptă observație a felului în care s-a desfășurat evenimentul de ieri. Ciudat, mi-am zis, pentru niște apărători vigilenți ai statalității moldovenești, te-ai fi așteptat să cunoască limba de stat.

Al doilea lucru peste care nu s-a putut trece cu vederea a fost contingentul jurnaliștilor  prezenți. Dincolo de câteva nume relativ cunoscute ca Artur Efremov, președintele clubului „Rezonanță socială”, gazda conferinței, Boris Șapovalov, analistul politic de serviciu al lui Igor Dodon, istoricul Ruslan Șevcenko, până la iluștrii anonimi de pe la Comrat, marea ne-a fost stupoarea să constatăm în sală absența principalilor și a celor mai activi lătrători anti-români din presa de limbă rusă de la Chișinău.

Să zicem că de alibi se poate folosi tovarășa Elena Pahomova, care l-a însoțit în vizita în Crimeea pe președintele guberniei. Ce au pățit  „talk-show-istele” în voga, Fiodorova de la NTV, Belicenkova – AccentTV (ambele din ograda lui Dodon) sau Levcenco -TVC 21? Ele tot dezbat la TV-uri debarcarea marinarului Băsescu pe malul Bâcului, dar curaj să-l întrebe direct, față în față, nema?

Dar cum de au ratat ocazia de a-l lua la rost și a-l trimite pe Băsescu „pisti Prut” jurnaliștii „marilor” publicații de limbă rusă – de la „Komsomolskaia Pravda”, „Argumenti i Fakti” pînă la „Moldavskie Vedomosti” – sau panglicari de mare rafinament în ale analizei politice, de la Novosadiuk (guru la „Sputnik”), Dumitru Ciubașenco, până la Valera Ostalep, Tcaci, Vardanean sau Bogdan Țîrdea? Unde a fost șeful reprezentanței „Itar-TASS” la Chișinău, Valerii Demidețki, să-l muștruluiască pe Băsescu pentru punerea în pericol – prin unire, of course – a finului echilibru geopolitic regional, întreținut cu atâta grijă de Putin în Donbass și Crimeea?  Șleahta analiștilor din „Izborski” club – deja au intrat în hibernare?

În lipsa curajului unei confruntări frontale, sus-numiții și-au dat întâlnire la emisiunile de seară și pe rețelele de socializare pentru a comenta de pe margine meciul: Țîrdea s-a dedat unor paralele arbitrare între Transnistria și ținuturile secuiești, Ostalep a ironizat din brusturii emisiunii „Megafon” de la NTV al lui Iurie Roșca, lui Petkov nu i-a fost clar dacă Moldova se unește cu România ori invers, iar restul au luat apă-n gură.

Din două, una: neglijarea întâlnirii lui Traian Băsescu cu presa rusă de către șefii marilor redacții și a principalilor purtători de cuvânt ai intereselor rusești la Chișinău fie că le trădează neputința, precaritatea argumentelor, fie, pur și simplu, incapacitatea de a trata profesionist o mare dezbatere și perspectivă națională cum este cea propusă de fostul președinte român – unirea.

Până la urmă, prezența lor nici nu a fost necesară: în fond, urmărindu-le prestațiile, știm că argumentele „greilor” nu diferă prea mult de cele ale jurnaliștilor rusofoni prezenți. Întâlnirea în sine, deși utilă, nu a demascat decât o adâncă criză de idei de partea cealaltă: de la obrăznicii flagrante gen: „Cedați-ne Moldova românească și pe urmă ne mai gândim dacă ne unim sau nu”, enunțate prin cel puțin o jumătate din întrebările adresate lui Traian Băsescu – via sofisme neputincioase de tipul „dacă în România cineva ar milita pentru separatism sau desființarea statului, ce-ați face?” – până la acuzațiii și isterii legate de „interzicerea de asociații ale moldovenilor în România”. A fost suficientă o oră și jumătate pentru a realiza cât de superficial și ridicol sună argumentele părții adverse. Clișee, fobii, ironii ieftine în locul unei abordări raționale și politeți de carton în locul unei adevărate „discuții la cuțit”.

Tonul iscoditor și pretențios nu a devoalat decât slăbiciunea în fața unei realități iminente: modelele lor politice, sociale, economice, morale cedează pe măsură ce nu aduc soluții și perspectiva unei vieți mai bune în Moldova. Neglijarea aparentă nu a trădat decât nervozitate. Efremov și-a încheiat rolul de gazdă cu o grosolănie: „Domnule președinte, Bismark a spus că românii nu sunt un popor, ci o meserie”. Posibil. Dar nu prima din lume: pe aceea o practică goarnele rusești în R. Moldova.

 

Articol apărut inițial pe deschide.md. De unde am luat și poza.

Mesaj pentru cei care sunt împotriva unirii Republicii Moldova cu România

Eugen Tomac, președintele partidului Mișcarea Populară:

Astăzi, 23 august, se împlinesc 78 de ani de când doi criminali, Hitler și Stalin, au decis, printr-un acord secret semnat de miniștrii lor de Externe, Ribbentrop și Molotov, să rupă teritoriul de la Est de Prut din cadrul statului unitar ramân și să-l anexeze la URSS.

Așa a ajuns Basarabia, dupa unirea din 1918, din nou sub ocupație rusă, fiind supusă unui proces diabolic de deznaționalizare și teroare, cum rar s-a mai întamplat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

După destrămarea URSS, România nu a avut o conducere care să pună pe primul loc interesele națiunii române, să solicite Moscovei și Europei anularea Pactului secret Ribbentrop-Molotov și a consecințelor lui, astfel încât să ne reîntregim țara. Spre deosebire de noi, națiunea germană a avut, după prăbușirea URSS, conducători cu viziune și voință, reușind să atingă acest obiectiv. Astfel, Germania de Est s-a unit cu cea din Vest în 1990.

Astăzi, când ne pregătim să sărbătorim 100 de ani de la crearea statului unitar român, avem obligația să nu uităm că țara noastră nu mai e așa cum ne-a lăsat-o regele Ferdinand, de la Nistru pân’ la Tisa. Și asta pentru că, la 23 august 1939, Hitler și Stalin au decis divizarea ei, milioane de români dintre Prut și Nistru fiind transformați peste noapte, fără voia lor, în cetățeni ai URSS.

Pentru că suntem mai degrabă preocupați de provocările prezentului și lăsăm uitării cu prea multă ușurință evenimente ce reprezintă rădăcina răului absolut, se impune să nu trecem cu atâta indiferență peste acest act nedrept al istoriei și să înțelegem că a solicita astăzi unirea celor două state românești este totuna cu a spune în continuare NU nazismului și comunismului.

A fi împotriva unirii celor două state în care locuiește același popor înseamnă să fii de acord cu ceea ce au decis doi călăi care au omorât prin cele mai chinuitoare metode milioane de oameni nevinovați.

Unirea nu este doar un obiectiv, este o luptă continuă împotriva terorii și împotriva a ceea ce a semănat nazismul și comunismul în Europa. Pentru demnitatea poporului nostru suntem obligați să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne ridica la înălțimea celor care acum 100 de ani ne-au lăsat o țară reîntregită.

 

Teodor Baconschi: Sistemul feudalizat (baronii) nu a fost depășit

În cazul Republicii Moldova, nu cumva vrem să trecem o bătrânică strada, dar ea nu vrea? Procentele celor care nu doresc alipirea la România, ci cu „mama Rusia”, sunt între 48 şi 65%.

Știți cum se spune: unirea e, în primul rând, un „ideal”. Pentru a fi o realitate, ai nevoie de câteva condiții democratice și geopolitice. Prima e ca, de ambele părți ale Prutului, să existe o majoritate unionistă calificată. A doua e ca, la Chișinău, să existe consens suprapartizan și acțiune unionistă asumată parlamentar. A treia ar fi rezolvarea conflictului înghețat din Transnistria. A patra, consultarea dintre cele două capitale și centrele de putere euro-americane. În fine, acordul tacit sau explicit al Federației Ruse, care consideră că tot ce se petrece în „străinătatea apropiată” (respectiv în statele-tampon din Parteneriatul Estic) îi afectează (sau nu) interesele. Dacă vă întreb, la rândul meu, în ce măsură s-au reunit aceste condiții, îmi veți răspunde că v-am pus întrebări retorice. Nu sunt retorice, sunt realiste. Evident, dacă vom ajunge, cu timpul, la satisfacerea acestor condiții prealabile, va trebui să completăm tabloul cu alte calcule: studii de impact economico-financiar, eventuale modificări constituționale, prognoze de securitate regională și internă pe termen mediu și altele de acest fel.

Cât de real este pericolul de „infestare” cu neomarxism în Europa?

Ceea ce numiți „neo-marxism” este vulgata academică și politico-socială a „corectitudinii politice”. Ea s-a impus, produce norme, comportamente și structuri de supraveghere, generând ipocrizie socială, autocenzură și acumulări subterane de frustrare colectivă, care pot exploda asemenea unor pungi cu gaze naturale peste care cade, accidental, o brichetă aprinsă. Există, firește, și o reacție venită din mediile conservatoare, creștine sau naționaliste, care se bat pentru revenirea la statu quo ante, adică la o situație descrisă idilic și bazată pe „valori fundamentale”. Asistăm la o bătălie culturală în care preopinenții dau mai curând probe de surditate intelectuală. O coliziune a două dogmatisme, a două pretenții de a monopoliza adevărul. În aceste condiții de dialog ratat, radicalizarea celor două tabere pare inevitabilă. Probabil că și este. Bisericile, universitățile, ONG-urile și intelectualii publici moderați au mult de lucru pentru a evita degenerarea acestei tensiuni culturale într-un conflict civil capabil să destructureze ordinea democratică.

Cât este imagine şi cât este amenințare reală în politica dură şi prea puţin contracarată a Rusiei?

N-aș spune că revizionismul neo-imperial, panslavist și ortodoxist al Federației Ruse n-a primit o replică, fie că vorbim de sancțiunile economico-financiare, fie că evocăm excluderea temporară a Moscovei din feluritele formate de „integrare” occidentală (Consiliul NATO-Rusia, Consiliul UE-Rusia, G8 etc.). Din păcate, ideea de nou război rece s-a banalizat. Intervenția masivă a Rusiei în Siria a complicat și mai mult șansele de a obține, pe termen scurt, negocierea unui echilibru durabil. Ne aflăm și în plină ofensivă propagandistică: demonizarea Occidentului în media rusești, investiții în rețele externe de influență mediatică. Plus atacurile cibernetice, înscrise în manualul războiului hibrid și ilustrate, cel mai grav, prin acuzațiile de intervenție a Moscovei în campania prezidențială din SUA. Câteva lucruri sunt clare: Federația Rusă și-a modernizat armata. Sancțiunile au fost amortizate intern printr-o propagandă eficientă. Cercurile de afaceri europene își doresc recâștigarea pieței ruse. Chestiunea energetică (ca pârghie de presiune asupra multor state europene) nu a fost rezolvată printr-o alternativă funcțională. Devitalizarea Parteneriatului Estic nu a liniștit situația internă din acest hinterland. În fine, nu există o linie unică de raportare a Occidentului la Rusia, nici în termenii evaluării riscurilor, nici la nivelul agendei diplomatice.

Interviu acordat qmagazine.ro, integral aici.

baconschi(Foto: livepr.ro)