Posts Tagged → Tea Party

Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.

Zilele trecute, șefa DNA a acordat un interviu pentru Europa FM, lui Moise Guran. Apoi, coaliția PSD – ALDE a reclamat DNA la CCR. DNA a sesizat CSM în privința ministrului Justiției, Tudorel Toader, premierul Tudose dorește să sesizeze CCR în privința DNA și așa mai departe. DNA este în război cu toată lumea, mai puțin cu președintele Iohannis și cu ramura cea bună și vigilentă a societății românești, activiștii civici.

Domnul Cioloș, lumina și speranța hipsterimii, iese decisiv la atac cerînd nici mai mult, nici mai puțin decît reforma clasei politice românești. Acum! Și tocmai el, care nu a candidat la ultimele alegeri parlamentare, adică nu a dat ochi și mînă cu presupusul său electorat. Din tot ce a spus doamna Kovesi în interviul pomenit mai sus, lumea a reacționat numai la masonerie și apartenența unui procuror la organizație. Ca și cum asta ar fi ajuns anticorupția la noi, un fel de mișcare secretă.

Dar poate că ceva adevăr este în ce spun mai sus, din moment ce Dan Andronic publică, în deplinătatea facultăților mintale, mă gîndesc, dovada. Documentul care arată că în noaptea alegerilor din 2009, Kovesi s-a aflat în casa lui Oprea.

USR zburdă vesel în Parlament și pe cîmpii, unde se împiedică de culesul de ciuperci, nereglementat public, oroare!

Președintele speră că avem o societate sănătoasă, nevăzînd decît justiție înaintea ochilor. Justiția aplicată altora. Împiedicat și parcă orb la mișcările PSD, tocmai ce apucase să spună, de curînd, că este mulțumit de guvernul Tudose, acest monument de prostie și incompetență. Singura speranță, poate, cancelariile occidentale, tac asurzitor, în timp ce la Palatul Cotroceni este chemată, în disperare, societatea  civilă formată în jurul Inițiativei România. Cum soarta protestelor uriașe din iarnă este bine știută, cu urmările ei, adică zero efect, e de așteptat să se întîmple la fel acum, dacă lumea va mai fi dispusă să participe.

Tot mai multe voci își exprimă dezgustul (e plin Facebook de jale) față de țară și neam, toți aduc în discuție cîți oameni părăsesc România zilnic, în căutarea unui iluzoriu mai bine în alte părți. În alte părți unde situația nu este deloc clară, chiar dacă lidera lumii libere, de exemplu, a cîștigat al patrulea mandat de cancelar, ocazie cu care în Bundestag a intrat și extrema AfD, ”grație” politicii iresponsabile pentru migrație a aceleiași lidere.

Soluția la aceste probleme privind corupția este una singură: stat minimal. Nu am avut nici un partid pînă acum care să aibă în intenție măcar statul minimal. Cît timp nu îl avem, se va fura pe rupte. Cînd nu vor mai avea de unde fura (statul minimal), vor fi, cei care vor dori cu adevărat binele public, corecți.

De mîine, concomitent cu o revistă a evenimentelor pe care le considerăm importante, Blogary începe campania Tea Party de conștientizare și acțiune a oamenilor obișnuiți. A celor cu durerile și nemulțumirile lor, sănătate, învățămînt, taxe, orice nemulțumire în raport cu autoritățile publice, locale și centrale. Pentru că dincolo de agitația în găleată a cîtorva activiști pe internet, mai ales pe Facebook, sînt oameni cu dureri și cu speranțe. România reală.

 

 

Ecce politrucus. Și o speranță pentru noi. Nu el, alta.

Acum trei ani, în avanpremiera campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Iohannis declara:

Unul din marile mele defecte, manifestat nu numai online, este că am o memorie foarte bună. Memoria lucrurilor care contează. Acum mă ajută și aplicația On this day a Facebook, care mi-a adus sub ochi ce postam acum trei ani. 

Ăsta este omul. A spera, a ne entuziasma orgasmic în anumite momente, ”acesta e președintele meu”, ”așa se face, da!”, cu mai gregarele nu avem pe nimeni altcineva (de parcă pe el l-am avut vreodată, convingător, al nostru), cu scremutele ajutoare oferite aproape slugarnic de presă și influenceri este echivalentul visului frumos al urîtei satului care l-a visat pe Făt Frumos după ce și-a pus busuioc sub pernă.
 
Ăsta este omul, a demonstrat. Și ar fi foarte bine să fim atenți la ce spun politicienii despre ei înșiși și despre ce vor să facă, pentru că exact asta vor face, mai devreme sau mai tîrziu (aviz #rezist).
 
Însănătoșirea noastră mintală poate începe simplu și chiar ușor, pentru unii, cu a lua oamenii așa cum sînt. A evalua corect și cinstit situația. Asta neînsemnînd că nu putem avea, într-un interval rezonabil de timp, ceva ce ne dorim.
 
Credeți sau nu, acum de noi depinde. Numai de noi. De cine ne lăsăm influențați, de ce ne lăsăm influențați, de ce avem de gînd să facem mai departe. Ar fi bine să credeți, pentru că nimeni nu ne bagă în traistă degeaba. Toți vor, mai devreme sau mai tîrziu, ceva pentru ei. Vedeți Sistemul. Cel actual, da. Uitați-vă bine și cît mai puțin emoțional posibil la Iohannis. Revedeți ce a spus de-a lungul timpului. Este el însuși, chipurile tot ce am avut mai bun de votat la prezidențiale. Bun exclusiv pentru că nu a fost Ponta. Să nu scăpăm din vedere niciodată.
 
Nu am de gînd să fac partid. Au fost încercări de asemenea construcții, toate eșuate. Profit de ocazie pentru a vă recomanda, celor care nu ați citit-o, cartea ”Cum să NU faci un partid politic” a Ioanei Constantin. Este edificatoare pentru soarta oricărei construcții politice coaugulate în jurul unei personalități deja cunoscute. Este aplicabilă Noii Republici, Partidului Forța Civică și altora asemenea. Nu și Partidului Mișcarea Populară, despre care vom mai vorbi.
 
Ce am de gînd să vă propun este aglutinarea în comunități mici, fiecare cu problemele ei concrete. Și bineînțeles, cu dorința de a le rezolva. Comunități care să adere la valorile și principiile de dreapta. Comunități care să se mobilizeze în momente importante pentru țară și să acționeze ca unul. Ca una, mai exact, ca o forță.
 
Mi s-a reproșat deseori că nu critic suficient PSD. Și la ce bun? Ce ar mai conta, pe lîngă tona de literatură, de mai bună sau mai proastă, adeseori, calitate, încă o critică? Ne-ar scăpa de partidul ăsta? L-ar scădea în sondaje? Nu. Ba chiar pe măsură ce scrierile din presă și din mediul online sînt mai virulente, cu atît PSD crește. În sondaje, la vot, la prostiile pe care le face.
 
Așa că nu intenționez, pentru că nu îmi este firea, să îmi gonflez artificial ego-ul cu producții inutile. Nu intenționez să îngroș rîndurile celor care, dacă partidul ăsta ar dispărea mîine, nu ar ști despre ce să mai scrie. Îi critic pe ai noștri, cine și cîți mai sînt, pentru că de la ei am pretenții. La PSD nu am absolut nici o pretenție, cum ar putea avea un om de dreapta pretenții la asemenea aberații?!?
 
Intenționez, în schimb, să încercăm să construim ceva. Pentru noi. Altfel, cît toată lumea așa pretinsă bună (cu mici excepții) este ocupată cu critica celor de la guvernare, aceștia au toate șansele să ajungă partid unic.
 
 
 

 

 
 

Ce mai putem face în afară de protest

Și acum toată lumea va sări cu gura pe mine: cum, trebuie să-i oprim, trebuie să ne știe de frică, trebuie să le arătăm că sîntem puternici.

Puternici, așa. Cîți? Cînd, unde? La București, cel mult în oraștele mari ale țării. La care ei pot opune toată lumea care i-a votat în decembrie 2016, urlînd că vrem să schimbăm rezultatul alegerilor.

Și vrem, da. Ăsta este adevărul, este un coșmar ce se întîmplă acum. Și mai rău, este un coșmar care durează de prea multă vreme. 

Și cum să schimbăm rezultatul alegerilor? Prin soluții de moment și de compromis, apelînd la unul și la altul? Sau contruind ceva trainic și durabil în timp? 

Au fost, în ultimii ani, cîteva încercări de a închega partide, așa zis de dreapta. Mai mult sau mai puțin, în funcție de liderul, mai mult sau mai puțin carismatic care le anima. Au eșuat lamentabil, mai puțin PMP, ajuns cu greu în parlament. Soarta PMP-ului însă, avînd în vedere parcursul fostului președinte Băsescu, cu care se identifică, nu este nici ea clară. 

Și atunci, ce facem? Strigăm zi și noapte, în față la guvern să facă ce trebuie? Așa, și? Dacă nu fac, ce? Facem demostrații, greve, organizăm mișcări de stradă, și? Scoatem limba la ei, și? La final rămînem cu acest ”și” după care, din păcate, nu mai urmează nimic. Cu un ”și” spînzurat în timp, fără nici o finalitate concretă. 

Lumea are propriile probleme, copii de crescut, bătrîni de îngrijit, joburi la care merge zilnic, concedii de făcut. Nu poate sta tot timpul în priza protestului, nu poate fi prezentă mereu, ca în stare de război, la apelul societății civile. Este practic imposibil să ții pasul cu ei, cu cei de la putere, și cu tîmpeniile pe care le fac aproape zilnic, cu aberațiile pe care le produc cu aceeași frecvență. 

Iată ce spune Paul Dragoș Aligică:

Alerta maxima, Puterea iar face si drege. Este imposibil sa tii pasul cu asta, este uman si tehnic – constitutional/politic- imposibil sa poti opri – data fiind actuala structura politica si de distributie de autoritate publica – toate abuzurile actualei Puteri.

Cum s-a ajuns aici? Sa fim de o sinceritate brutala, e simplu: La ultimele alegeri libere si corecte s-a votat sau nu s-a votat dupa cum s-a votat, sau nu. Se spune: Asta a fost „oferta” politica. N-am avut ce.

Asta e: Cand cetateanul se comporta fata de viata publica precum un shopper, merge regulat sa aleaga dintr-o oferta data (daca merge sa aleaga, ca poate ca in ziua aia are alte prioritati) rezultatul nu poate fi decat prin accident statistic diferit. Democratia inseamna mult mai mult decat un consum de produse politice create de altii. Democratia inseamna coproductie de guvernare. Inseamna o prezenta si implicare inteligenta in varii zone si contexte ale vietii publice, in nenumarate moduri.

N-a fost oferta de produse politice acceptabile. Bun. Si? Care mai e problema acum? N-a fost si gata. Alta data. Vor cadea candva din cer, de undeva, niste structuri organizatorice care sa apere interesele sectorului privat din Romania. Probabil ca d-nii Liiceanu si Patapievici au o obligatie „sa faca ceva” si vor face. Fiind intelectuali publici trebuie sa organizeze public si apere intreprinzatorii romani. Ce treaba au?!

Sau poate ca intr-o zi, o dimineata clara de Mai, se va anunta la TV si Radio formarea unor noi partide. Si cetateanul roman, intr-o zi de Noiembrie, se va trezi si va merge la urne, unde va fi o oferta politica pe cinste. Pentru toate gusturile.

Pana atunci, se sta intr-o alerta maxima cu ochii pe butelie. Ca o secunda de neatentie si e ca si disparuta.

Nu, nu va fi niciodată o ofertă pe cinste. Oferta pe cinste trebuie să ne-o facem singuri. Deci, ne apucăm sau nu de Tea Party românesc? Ne implicăm în ce înseamnă altceva decît protest, o mișcare de la firul ierbii, chiar de la firul ierbii, în care fiecare să aibă de spus ce-l doare, în care fiecare să-și promoveze interesul și să sprijim candidați sau să ne organizăm în partid pentru următoarele alegeri? Nu garantat 2020, ci 2024. Construcții minune nu există, ori dacă vi se pare că există, sînt efemere. Opt ani au trebuit americanilor ca să ajungă să aibă în conducerea țării oameni de la președinte inclusiv în jos. 

Deci, da! Se poate. Totul depinde de noi, de noi toți, cum și accederea PSD la putere a depins tot de noi toți. Nu de bule de Facebook, ci de toți cei cu drept de vot din România. De toți cei scîrbiți de ocupația pesedistă a țării, în primul rînd, de toți cei care ar vrea altceva, dar nu au cum, nu știu cum. 

Eu nu vreau să se facă, eu vreau să fac. Vreau să organizez. Vreau să încep. Da sau nu? Cîți sînteți interesați de acest proiect? Cîți conștientizați că numai noi ne putem ajuta și nimeni nu o va face în locul nostru și din dragoste pentru noi?  

PS: Pentru cine nu știe ce este Tea Party, o mostră aici. Și articole viitoare, bineînțeles. 

 

Sintem prea deștepți pentru ei. Și de asta cîștigă tot ei. Ce e de făcut.

Eu sper că mai avem minte. Și dorința de a o folosi util. Noi, toți ăștia de dreapta care am mai rămas pe aici.

Protestul străzii a ajuns o acțiune pentru exterior, ”ai văzut, ai văzut? scrie în New York Times despre noi!”. Hashtagul #rezist, ”World against corruption”. Tot universul complotează pentru victoria luptei contra corupției.

Numai nenorociții ăia care au cîștigat alegerile trebuie pîndiți noaptea, pentru că, deja se știe, ”noaptea ca hoții”. Numai un grup răzleț de pesediști mai stă în calea fericirii noastre. Să-i ștergem din istorie și… și… și ce facem pe urmă? Aducem din nou guvernul cel mai bun al tuturor timpurilor, cu ”geniul” Cioloș prim-ministru?

E nu numai greu, e greu și de crezut că așa ceva ar fi acum posibil. Deci, ce facem?

De două lucruri nu ne atingem:

– 1. dreptul de a protesta

– 2. respectarea rezultatului votului.

Nu creăm precedente periculoase, prima lecție.

A doua: îi vedem pe politicieni așa cum sînt, nu ca pe cineva pe care-l/care-o luăm acasă, ca pe cineva din familie, ca pe un iubit/iubită.

Sînt oameni politici, pentru Dumnezeu, nu parteneri de viață! Le evaluăm cît mai aproape de adevăr, sincer, performanțele și eșecurile. Sînt angajații noștri, plătiți din banii noștri. Trimiși de unii din noi unde sînt. Și cu un scop precis. Să gestioneze problemele țării.

Lecția a doua: nu criticăm un guvern sau un partid fără ca celui preferat să-i fi trecut cu vederea unele fapte.

Adică, vrem să urlăm împotriva festivalului Pasărea Măiastră a doamnei Firea? Foarte bine, dar trebuie să fi criticat și Cumințenia pămîntului lui Cioloș.

Trebuie, ca să fim credibili. Trebuie, pentru a nu da impresia și pentru a nu crede că unii sînt mai deștepți și mai curați by default. Că nu au pete, dacă nu spunem noi care sînt petele. Mai rău, dacă încercăm să le ascundem sau să ne prefacem că nu există.

Trebuie să fim conștienți că facem parte dintr-un personaj colectiv, strada. În lipsa unor oameni politici adevărați și a unor vehicule politice serioase, partide, strada a devenit erou colectiv.

Colectiv înseamnă că noi contăm ca număr, nu ca individualități. Dacă dorim să ne remarcăm pe ramură, vom transforma protestele în Cîntarea Muie Dragnea a României.

Lucru care a început să se întîmple de ceva vreme.

Nu e nevoie să pui tone de fotografii și să dai check in pe Facebook în Piața Victoriei de fiecare dată cînd mergi acolo. Sigur, e mobilizator, e înflăcărant, dar e și puțin ridicol. Nu e nevoie nici să dai raportul, scuzîndu-te dacă nu poți merge. Repet, personaj colectiv, spontan. Nu semnezi condica la protest, nu trebuie să aduci certificat medical dacă lipsești.

Nu participi la concurs de pancarte. Dacă ai o idee bună, aplic-o! Dar nu spune că dacă o editură nu publică în volum producțiile voastre, e persecuție politică. Editura, nu uita, este o entitate economică privată. Publică ce consideră că poate vinde. Și oricîtă impresie ai avea că te afli în mijlocul unor evenimente planetare, nu e deloc așa. Furtul e cunoscut de pe vremea cînd neandertalianul 1 intra în peștera neandertalianului 2, îi dădea o măciucă în cap și-i lua locul, femeia și mîncarea. Abia mai aproape de noi a ajuns și în Biblie, ca porunca numărul 8.

În fotografiile de ansamblu, cele de la înălțime, nu se văd indivizi, ci mulțimea. Acele fotografii care contează și care fac înconjurul lumii în publicații renumite. Sau nu așa renumite, după fenomenul Trump.

Așadar, lecția a treia: acest protest nu este despre tine, este despre o mulțime din care faci parte. Și în care ai intrat de bunăvoie.

Lecția a patra: nu aduce aminte de epoci pentru înlăturarea cărora s-a făcut sacrificiul suprem, s-au dat vieți. Cea mai mare adunare spontană de pînă acum este cea mai mare numai datorită tehnologiei atît de avansate. Dar nu subestimăm  prin aceasta nimic din ce-a fost anterior.

Nu știu cui i-a venit ideea de a lumina mîine un steag imens – prost așezat, cu fața la guvern, le predăm țara, ce facem?! – cu lanternele. Festival! Fiesta! A fost și pînă acum la fel, mișcare scenică, cîntec, dans și voie bună. Nu uita, iarăși, nu ești acolo ca să sărbătorești ceva, ești acolo de supărare, chiar de furie. Nu mai vrei să fii furat, și premiul tău tocmai în asta va consta: în a nu mai fi furat. Și atît. Ce motive de bucurie ai avea acum?!

Steagul și scenografia planificate pentru mîine (și nu numai) îmi amintesc de vara lui 2012, cînd cineva a avut ideea creață de a ne îmbrăca în alb și a aprinde o flacără a democrației. Și a mers ce a mers prin țară flacăra aceea, pînă cînd un pesedist nervos a aruncat-o în Dunăre. Jale, dat cu capul de tot pereții, cum pot face așa ceva?! Iacătă pot! Numai că lumea, și nu numai aici, fierbea din cauza fondului problemei, care era groaznic, nu din cauza unei lumînări de botez sau de nuntă, asupra căreia se concentra toată floarea cea vestită a dreptei românești.

Și de bine ce am terminat și atunci cu bine toată povestea urîtă, la alegerile parlamentare care au urmat, nu mai tîrziu de trei luni, tot băieții răi au cîștigat.

Așadar, ce avem de făcut ca să nu mai forțăm intrarea pe ușa din dos a istoriei? Dacă tot sîntem așa energici și frumoși? Partid, asta ne trebuie. Nu putem merge cu nici unul din cele existente, asta s-a văzut amar la alegeri, putem încerca să ne facem auziți și altfel. Iar oamenii cu bani pot sponsoriza cîțiva oameni cu idei foarte bune, restul pentru execuție. Și putem încerca ce vă spuneam aici, să schimbăm mentalități și legislație. Așa cum vrem și cum e corect. Americanii au reușit, au președintele și o grămadă de oameni pe linia decizională, noi de ce nu am încerca măcar?

Pentru că, dincolo de toate cele întîmplate, nu e nici o plăcere să rămînem în amintirea întregii lumi numai cu poza cu telefoanele aprinse și cu eticheta de țară coruptă. Și nu ne ajută cu nimic cînd, peste nu multă vreme, ne vom da seama că avem alte provocări în față. Cum ar fi referendumul organizat de Coaliția pentru familie.

PS1: Excesul de zel e un lucru foarte mare.

Virgiliu Pop

2 hrs · Timișoara ·

Cine e responsabil cu fondul muzical al protestului din Piata Operei din Timisoara? Azi pe la ora 19:30 difuzoarele rasunau cu „Traiasca Romania” al Cenaclului Flacara (versuri scrise de catre PCR-istul / PSD-istul Adrian Paunescu) – fara strofa cu „Traiasca Ceausescu”, dar cu versurile „Sa curatam tot raul din viata Romaniei / Ca noi suntem partidul si tara omeniei”. Cred ca regizorul muzical a gresit mitingul.

PS2: Acum patru ani, Ghișe depunea la parlament un proiect de hotărîre pentru constatarea demiterii lui Traian Băsescu la referendum. În februarie, după ce referendumul avusese loc în luna august 2012.

Astăzi, același Ghișe a ajuns cu un proiect de modificare a codului penal la camera decizională, cea a deputaților.

PS3:  USR are deschisă acțiune la Parchetul General pentru delapidare și spălare de bani. Asta înseamnă că sînt penali sau așteptăm rezultatul cercetărilor și deciziile instanțelor?

 victoria secret(Foto: ziare.com)

Schimbări. De legislație și de mentalitate.

Se revarsă valuri de emoție de pretutindeni, din fiecare colț al vieții digitale și din fecare colț al vieții reale. Sîntem, toți, pradă unei emoții atît de copleșitoare încît e dificil să mai vedem adevărul.

Mai precis, adevărul nostru e bun, suprem și de neclintit, al celorlalți e rău. Nu e adevăr de fapt, e minciună. Ei nici nu există. Sau există, dar în alt timp decît al nostru. Dar ei au votat. Majoritar, pentru PSD. E singurul mic impediment în calea fericirii noastre.

Avem cele mai spectaculoase proteste din Europa, probabil, și cei mai mulți creativi pe metru pătrat. Nici nu mai contează că telefoanele aprinse au fost deja folosite la Kiev, în Ucraina, acum 4 ani. Nici nu mai contează că aceiași creativi sînt autorii reclamelor de care rîdem sau pe care nu le mai suportăm, atîta vreme cît ei sînt în slujba binelui comun.

Cînd în piață cînți, dansezi și folosești aceleași efecte ca ale ucrainenilor, care crezi că poate fi sfîrșitul poveștii? Altul decît la ei?

Sîntem deja în stare de război cu ei. Un război inegal ca forțe, ei au toate instituțiile care sînt implicate în proces, noi nu avem decît strada. Adică aproximativ 500 000 de oameni, nici aceia furioși. Determinați să nu cedeze, da.

Atît de determinați încît se ceartă prieteni de-o viață, se blochează pe Facebook, ești dușman dacă nu ai fost în piață, dacă nu spui ce spune lumea. Este o atmosferă extrem de încărcată.

Și sper că știți că indiferent cît de mari și de frumoase ar fi manifestațiile, codurile trebuie puse în acord cu Constituția. Altfel, vom avea cea mai mare demonstrație ÎMPOTRIVA Constituției. Absolut nici un motiv de bucurie.

Astăzi a căzut moțiunea de cenzură a opoziției – surprinzător, mai avem așa ceva – iar la Curtea Constituțională au fost respinse sesizările CSM-ului și cele ale administrației prezidențiale. Mai rămîne să vedem mîine ce se întîmplă cu cea formulată de avocatul poporului.

Am marcat și un punct bun, președintele a ieșit la Cotroceni să discute cu cei care îl contestă. Că nu s-a putut purta un dialog e altceva. Acum să meargă și Dragnea în Piața Victoriei, pentru simetrie măcar. 🙂

De remarcat sloganul pesedist, același de pînă acum: Iohannis nu e român. Prostie, lene să gîndească, nu știu. Cert e că alimentează superficial și fără nici o bază reală o minciună.

Cel mai mișcător în piață, cel puțin pentru mine, s-a cîntat ”Mai bine mort decit comunist”. Mulțumim, PSD, e ca și cum am fi trăit degeaba.

În condițiile astea, în care Dragnea spune că nu e de acord cu aprobarea în parlament a ordonanței 13, dar poate parlamentarii doresc să arate că nu e stăpîn și votează exact pe dos, ce facem?

Nu am putea copia si modele de succes, dacă tot am făcut-o la mișcarea cu telefoanele aprinse?

Și care ar putea fi modelul acela? Unul care nu rezolvă nimic peste noapte, cum nu rezolvă nici altceva, de altfel. Unul de construcție, muncă în anonimat, alergătură pe coclauri, lipsă de somn, o muncă serioasă, însă cu beneficii potențiale mari.

Tea party. La asta mă refer. Modelul american al mișcărilor de jos, de la firul ierbii, de la adevăratul fir al ierbii. Pe structură de valori bine determinată. La americani a funcționat, în momentul de față au oameni de la președinte în jos. La noi de ce să nu meargă?!

Și astfel am putea recupera și legislația stricată de ei, o face acum Trump, în SUA, cu Obamacare, și am acomoda și mentalități aparent diferite.

Așa că deocamdată studiați. Voi reveni asupra subiectului.

p