Ungurele și avionul

Ziua Națională a trecut, cu mai bunele sau mai relele ei. Din ultimele, nu pot să nu mă opresc asupra comunicatului de pe site-ul agenției germane de presă, preluat aproape imediat de ZDF, post național, în care stătea scris că România, acum 100 de ani, a ”anexat” o parte a teritoriului ungar. Reacția ambasadorului român la Berlin, domnul Emil Hurezeanu, nu s-a lăsat așteptată.

„Stimate domnule Gösmann,
 
Cu consternare am luat la cunoștință despre informarea Dvs. legată de Ziua Națională a României din data de 1 Decembrie 2018, preluată de ZDF.
 
Formularea tendențioasă, deja din menționarea cuvântului „anexare” în titlul articolului, este regretabilă și indică o cunoaștere cel puțin deficitară a istoriei.
 
În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.
 
Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite.
 
Dacă acest lucru înseamnă pentru Dvs. anexare, atunci întreaga arhitectură geopolitică, de după Primul Război Mondial, reprezintă doar o serie de anexări.
 
Cer în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei.
 
Cu salutări cordiale,
 
Emil Hurezeanu
 
 
Domnului Sven Gösmann
 
Redactor-șef
 
Deutsche Presse Agentur”
 
 
În data de 1 decembrie 2018, postul național german de televiziune ZDF a publicat o știre despre Ziua Națională a României, preluată de la Agenția Germană de Presă (Deutsche Presse Agentur), în care se preciza că românii sărbătoresc 100 de ani de la anexarea unei părți a Ungariei. Reprezentanții României la Berlin au luat măsuri pentru a corecta informația, potrivit unei postări publicate pe site-ul Ambasadei Române în Republica Federală Germană.

Știrea publicată de DPA conținea următoarele informații:

„Astăzi, Transilvania se află în centrul României. Nu întotdeauna a fost așa”, notează ZDF. „România sărbătorește 100 de ani de la anexarea fostei provincii maghiare Transilvania. Prin acest câștig teritorial, în urma căderii Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit cu o treime teritoriul. În Transilvania, românii erau deja atunci majoritari. Reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România. Cei mai mulți germani din România au emigrat între timp”.
 
Ambasada României la Berlin a trimis DPA următoarea scrisoare, în care își exprimă consternarea față de stilul tendențios din informare și solicită cu fermitate corecturile necesare:
 
„Stimate domnule Gösmann,
 
Cu consternare am luat la cunoștință despre informarea Dvs. legată de Ziua Națională a României din data de 1 Decembrie 2018, preluată de ZDF.
 
Formularea tendențioasă, deja din menționarea cuvântului „anexare” în titlul articolului, este regretabilă și indică o cunoaștere cel puțin deficitară a istoriei.
 
În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.
 
Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite.
 
Dacă acest lucru înseamnă pentru Dvs. anexare, atunci întreaga arhitectură geopolitică, de după Primul Război Mondial, reprezintă doar o serie de anexări.
 
Cer în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei.
 
Cu salutări cordiale,
 
Emil Hurezeanu
 
 
Domnului Sven Gösmann
 
Redactor-șef
 
Deutsche Presse Agentur”
Al doilea moment cu probleme al zilei a fost neparticiparea avioanelor de luptă F 16 la parada militară de la București. Purtătorul de cuvînt al MaPN a dat o așa numită reacție mai abracadabrantă decît fapta în sine aproape.
Știți foarte bine că există proceduri la pace și proceduri la război. Am vrut să ne asigurăm și să fim convinși că nu vor fi niciun fel de probleme. Dacă eram în situație de conflict, avioanele se ridicau fără niciun fel de probleme. Ați văzut cum a fost vremea în ultimele zile„, a declarat purtătorul de cuvânt din MApN.

Potrivit acestuia, avioane F16 s-au ridicat totuși și au zburat de Ziua Națională, la ceremoniile de la Alba Iulia.

În ultimele zile a plouat și nins în Capitală, stratul de gheață pe pistă era apreciabil. Nu s-a reușit să se dea la o parte toată această gheață. Nu știu dacă are cineva în lume o pistă încălzită, este vorba de 3.000 de metri liniari, cu o lățime 50 m, costul ar fi uriaș, cât pentr un oraș mai mic„, a mai spus oficialul de la Statul Major al Forțelor Aeriene.

Astăzi, 4 decembrie, s-a aflat și motivul real al nepartcipării. De la presă. Newsweek, mai precis.Motivul real este infiltrarea unor ”penali” într-o structură de maximă importanță a NATO.

Cum vom scoate capul din încurcătură e problema decidenților actuali. În privința GErmaniei și a știrii false, lucrurile au fost puse la punct. Ambasada Germaniei declarînd că a solicitat postului ZDF și Agenției de pesă germane să facă necesara corectură. Astfel, în loc de ”anexare”, astăzi a apărut ”aderare”.

În privința avioanelor F16, așteptăm să le vedem pe cerul Bucureștilor cu viteză mult mai mare decît cea cu care se vor rezolva problemele în interiorul MaPN.

 

Mama cu tata, ei cu ei

Rămăsese că discutăm activarea art 7 împotriva Ungariei, dar a dat peste noi referendumul organizat de Coaliția pentru Familie, unde trebuie să hotărîm dacă mamă și tată, ori părinte 1 și părinte 2. Dar vestea cea mai rea tot v-o dau. Ce face UE acum și este de negîndit pentru noi, e nimic față de ce va urma: impunerea socialismului democratic, adică a comunismului botezat altfel, tuturor țărilor  membre. Va fi mai greu cu țările fost comuniste, se vede deja, dar va fi posibil! Deja Guy Verhofstadt se pare că este deranjat de posibilitatea veto-ului la votarea în consiliu, cînd Polonia a anunțat deja că se va opune. Deci, pînă la urmă, ce boi i se vor lua lui Orban de la bicicletă?

Numai că a venit peste noi puternic, cu forța destructibilă a comunismului, referendumul pentru definirea exactă în Constituție a soților. Respectiv ea și el. Referendum unde anunț încă de pe acum că voi vota ”Da”. și puțin îmi pasă de așa zise argumente, ca de exemplu prostia că dacă PSD organizează referendumul, acesta îi va și folosi PSD-ului, mai precis lui Dragnea.  O prostie mai mare ca asta rar se poate citi. Referendumul nu are nimic de a face cu un partid socialist, în afara faptului că acel partid îl organizează.  Nu este al lui Dragnea așa cum nu este al PSD, este al celor 3milioane de cetățeni români care sînt grupați în Coaliția „pentru familie. Și care au semnat, au strîns semnături și îl consideră important pentru ei și națiune.

Dar altceva nu aveam de făcut, decît referendumul ăsta?

Nu. Dacă 3 milioane de concetățeni s-au gîndit că e benefic pentru națiune să avem așa ceva scris clar în Constituție, e cazul să îi privim cu respectul și seriozitatea necesare, și să dăm curs consultării populare. Oamenii au urmat calea legală necesară în asemenea condiții, de ce n-am face-o?

Se cheltuiesc prea mulți bani pentru organizarea referendumului.

Fals. Democrația costă, în primul rînd, nu vine de la sine, fără să facem sau să dăm ceva. Apoi, și celelalte referendumuri costă la fel. Ce să facem acum, să alegem pe cel mai Făt Frumos sau să le avem pe toate, așa cum este legal? Aropos de legalitate, azi CCR a avizat referendumul, adică a stabilit că respectă toate prevederile legate de constituționalitatea demersului. Sigur, există lume căreia îi stă în gît orice leuț care nu se duce la vreun spital, ci la catedrală. Înseamnă asta că nu trebuie să mai avem catedrală? Nici pe departe! Catedrala este, probabil, din ce se vede pînă acum, singura care va sărbători așa cum se cuvine Unirea, fiind o datorie rămasă din acele vremuri poporului nostru.

Referendumul este pentru restrîngerea drepturilor unei categorii din populație.

Nu! Populația respectivă nu a avut niciodată drepturile pe care intenționează cu certitudine să le ceară astăzi sau mîine, așa că nu se restrînge nimic. Nu poți diminua ceea ce nu ai avut niciodată.

Apoi, căsătoria nu este nici pe departe un drept, este un contract în urma căruia rezultă o instituție. Opozabilă terților, dar instituție. Pentru ce alte drepturi ați mai semnat la primărie? Pentru nici unul, exact. Ei bine, pentru căsătorie se semnează. Este un contract încheiat între două părți și opozabil terților. Adică, va fi luat în considerare acolo unde este necesar( spital, bancă). 

Pînă la urmă, de ce facem asta acum? Pentru a mai pune un semn de siguranță în legislația românească că neo-marxismele căsătoria gay  și adopția de copii de către aceste cupluri nu vor trece așa ușor de legislativ așa cum ne temeam la apariția cazului Coman- Hamilton.

Ce vom face acum, votînd da, va fi să oferim o garanție copiilor noștri că vor avea în continuare o mamă și un tată. Nimic altceva în afară de asta nu intră în discuție, sînt doar fente menite să-i obosească pe unii. Referendumul se referă strict la cine se prezintă în fața ofițerului de stare civilă.

Și în timp ce scriam aceste rînduri, la București se desfășoară summitul Intermarium. Singura forță care s-ar putea opune proiectului de socialiasmizare a UE și ar da cale liberă unirii cu Rusia socialistă acesta  ar fi. Vedem cum joacă Iohannis.

 

 

.Activarea art 7

Iată procedurile pentru activarea Art. 7. Pe care o parte a presei îl prezintă drept ”opțiunea nucleară”.

Mica” problemă e art. 7.2, care cere unanimitate de vot în Consiliul European. Dacă un singur SM (minus statul vizat) se abține sau votează împotrivă, mecanismul e blocat.

Article 7.1: The mechanism begins with a proposal to find a „Clear Risk of Serious Breach” of EU values either by the Commission, the Parliament or one-third of member states. This is then approved by a two-thirds majority in Parliament. The accused country is then called to answer to the European Council, which may then issue recommendations and vote by four-fifths to identify a breach.

Article 7.2: In the event of a „serious and persistent breach” (i.e. the country does not heed the Council’s guidance) then the Commission or one-third of countries, approved by a two-thirds majority in Parliament, calls the country to answer to the European Council again. The European Council must then decide unanimously to proceed to Article 7.3.

Article 7.3: Once the European Council has unanimously decided that the breach is still occurring, they then vote by qualified majority to suspend rights of the accused country, including voting rights, until all duties are fulfilled.

10-13 aprilie 2018. Cioloș și Orban

„This year will go down in history. For the first time, a civilized nation has full gun registration! Our streets will be safer, our police more efficient, and the world will follow our lead into the future!”

Cînd mai intrați în dezbateri privind dreptul americanilor (și al altor cetățeni) de a purta arme, dați citatul de mai sus. Îi aparține lui Hitler și a fost rostit în 1935, înainte de a începe să perfecționeze bolșevicele lagăre de concentrare, aduse la rang de fabrici ale morții. 11 aprilie 2018, astăzi, cînd scriu aceste rînduri, sînt 73 de ani de cînd trupele americane au intrat în lagărul nazist de la Buchenwald, eliberîndu-l. Ce au găsit acolo depășea și cea mai groaznică imaginație umană, așa că au ordonat locuitorilor orașului Weimar să vină să vadă cu ochii lor ororile petrecute deloc departe de casele lor. Numai la Buchenwald numărul morților se estimează a fi fost de 56 000, vii – dar în ce condiții! – au mai fost găsiți circa 20 000.

”Numai” 96 de morți au fost victime ale accidentului de la Smolenks, în care și-a pierdut viața președintele polonez Kachinsky, împreună cu o numeroasă delegație care se îndrepta spre Katyn, locul altor atrocități, de data asta comise de către sovietici. Avionul în care se aflau s-a prăbușit. Subiectul este acoperit de colegii mei de la În Linie Dreaptă, aici. 

În Ungaria a cîștigat Orban alegerile prezidențiale, cu un scor mare. Ceea ce a întristat pînă la depresie comentariatul românesc, de Facebook și nu numai. Cum să cîștige dictatorul ăla?! Incredibil! Imposibil! Cum să ne-o luăm peste ochișori de la dușmanul lui taica Soros, cum, cum, cum?!?

Deși Orban a cîștigat într-un proces electoral corect (știu, știu, așa și Hitler), deși singura lui vină este că se opune politicilor imigraționiste bruxelleze, deși este preferat de populație, nenorocire! Cum să ajungă dictatura atît de aproape de noi?! Cum nu se găsește un sistem electoral prin care să nu mai aibă acces la urne toți prăpădiții și toți țăranii unei nații?! Cum să facem să votăm numai noi, ăia frumoși și buni?!

Oamenii obișnuiți, urîții și răii, ”iliberalii” cum îi numesc ei, își știu interesul și votează accordingly. Iar interesul lor nu este cel dictat de la centrul european de comandă, este al lor, personal, și al nației lor. Și cînd e vorba de supraviețuire și bani, mulți bani, poate băga cine vrea, ca să nu zic vorba urîtă ”Soros”, cît vrea, e degeaba.

Dar nu cumva ăsta este conservatorismul, să ții și să votezi conform intereselor tale și ale comunității din care faci parte? Nu asta a făcut omenirea de cînd se știe, mai puțin în societățile totalitare, impuse de te miri ce putere?!?

Exact. Mai puțin în societățile totalitare impuse populației. Și cine vrea să impună acum populației ceea ce ea nu dorește? Bruxelles-ul. Cine o apără de Bruxelles? Orban. Vedeți, e simplu, cauza alegerii lui Orban este în altă parte, ceva mai la vest. Dar nu vestul așa cum îl știam noi, o societate a libertății, ci vestul nou, o societate închisă în propriile-i reguli, din care evadează cine poate.

Orban, cu toate ale lui, nu putea fi, în absența cauzei, mai mult decît un politician oarecare. Orban a ajuns să fie omul în care ungurii au încredere și-n mîinile căruia își pun viața numai din cauza Uniunii Europene, care a capitulat în fața Rusiei prin Nord Stream 2, și a impus cote de imigranți ILEGALI islamici fiecărei țări membre, deși la venirea acestora aici nu a întrebat pe nimeni ce să facem cu ei. Cauza apariției și persistenței pe prima scenă politică a lui Orban este Uniunea Europeană, și nu poporul maghiar care l-a ales, ca răul mai mic.

Dacă vreți să aflați originea răului, căutați cauza și expuneți-o onest, nu dați vina pe efecte.

Ungaria, pe lîngă Polonia și Cehia, a putut să se smulgă din postadevărul bruxellez. Cine urmează?

Am fi putut fi noi, dacă. Și sînt atît de mulți de ”dacă” încît mă opresc la ultimul. Domnul Cioloș.

Domnul Cioloș, venit deja contaminat exact de acolo, de la centrul de comandă european, ne-a spus la lansarea partidului mriîtor că nu e nici de stînga, nici de dreapta. E competent, adică, și atît. Sau competent și cinstit, cel mult. Ce nu știam am aflat de Paști. Nu dă nici doi bani pe noi și pe credința noastră. Pentru domnul Cioloș, Mama Natură are copiii ei, anotimpurile, un fel de sfinți, dn moment ce se scriu cu literă mare.

Poate domnul Cioloș să se îmbrace în îngeraș de pus în vîrful bradului de Crăciun, acum, noi ne-am lămurit cum stau lucrurile. Ce doare e lipsa de consistență și de soluții concrete, de stînga sau de dreapta, care să ne ajute să scăpăm de PSD. E această bălăcăreală în postadevăr, aceste piruete stilistice în spatele cărora se poate ascunde orice. Absolut orice.

Despre domnul Cioloș și partidul dumnealui, abia lansat, avem timp să discutăm. Dacă mai avem ce.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

Raoul Wallenberg: epitaful unui erou suedez

În 1935, Raoul Wallenberg se afla la Haifa, acum Israel, lucrând la o bancă. Acolo a întâlnit pentru prima oară refugiați evrei din Germania lui Hitler, iar ceea ce a auzit de la ei atunci l-a afectat profund. În 1944, era delegat ca diplomat suedez la Budapesta, unde împreună cu rețeaua sa a reușit să salveze de la moarte peste 100.000 de evrei.

S-a născut pe 4 august, 1912, la 3 luni după moartea tatălui său. Mama sa, Maj Wising Wallenberg, s-a recăsătorit cu Fredrik von Dardel în 1918, când Raoul avea 6 ani. De educația sa a avut grijă bunicul acestuia, Gustav Wallenberg; venind dintr-o familie cu lungă tradiție de bancheri, diplomați și politicieni, bunicul său dorea ca Raoul să devină diplomat. Asta a venit în conflict cu dorințele lui nepotului său, care era mai interesat de arhitectură și comerț decât de a duce mai departe numele familiei.

În 1931, a călătorit în SUA pentru a studia arhitectura la Universitatea din Michigan, în Ann Arbor, pe care a absolvit-o cu onoruri în 3 ani și jumătate; își petrecea timpul liber studiind, iar din corespondența cu bunicul său aflăm că „atunci când mă uit în urmă la ultimul an de studii, cred că am avut parte de un timp minunat”.

S-a întors în Suedia în 1935, înarmat cu diploma de arhitect, dar avea să găsească o piață foarte mică pentru aptitudinile sale. După un scurt sejur aranjat de bunicul său la o firmă de materiale de construcții din Cape Town, Africa de Sud, Wallenberg a ajuns să lucreze pentru o bancă din Haifa. În 1936, se întorcea în Suedia, unde l-a cunoscut pe Koloman Lauer, un evreu ungur, directorul unei firme suedeze specializate în mâncăruri și delicatese. Wallenberg a devenit partenerul de afaceri perfect al lui Lauer, datorită cunoștințelor perfecte de limbi străine – inclusiv germană – dar, mai ales, a faptului că nu era decât evreu îndepărtat, spre deosebire de Lauer. Cu ocazia asta, Wallenberg a călătorit în Franța sub ocupație germană și în Germania, unde a simțit rostul birocrației naziste.

Evreii din Ungaria

La acea vreme, Ungaria era încă un loc relativ sigur pentru evrei. Alăturată Germaniei în războiul împotriva URSS-ului, în 1941, după înfrângerea de la Stalingrad, Ungaria a început să caute o cale de ieșire încheind o pace separată cu Aliații, în 1943. Un Hitler furibund a cerut de la Miklós Horthy să își respecte angajamentele luate față de Germania; când Horthy a refuzat, Germania și-a împins armata în Ungaria în martie 1944. În Ungaria trăiau atunci în jur de 700.000 de evrei, iar la scurt timp după, deportările au început. Până în vara lui 1944, 400.000 de evrei unguri au fost deportați la Auschwitz-Birkenau, iar alte sute de mii își așteptau soarta în ghetourile din Budapesta.

În același timp, delegația diplomată suedeză din Budapesta a reușit să-i convingă pe germani ca purtătorii de documente de protecție să fie tratați ca cetățeni suedezi și să nu fie nevoiți să poarte banderola cu Steaua lui David. Primul diplomat suedez care a oferit astfel de documentele de protecție a fost Per Anger. În scurt timp, delegația suedeză ajunsese să ofere în jur de 700 de documente; raportat la numărul total de evrei, asta însemna doar o picătură în ocean. La începutul lui 1944, urmând rapoartelor clare referitoare la tratamentul genocidar față de evreii din Europa, Statele Unite înființează Comisia pentru Refugiați de Război. Reprezentanții comisiei din Suedia l-au ales – după luptele de convingere duse de Koloman Lauer – pe Raoul Wallenberg ca persoana potrivită să conducă acțiunea din Budapesta.

Înainte de a pleca în Ungaria, Wallenberg a anunțat departementul de externe suedez că nu are de gând să se încurce în mizilicuri de protocol diplomatic, și nici să se scufunde în hârțogăraie birocratice; a cerut autorizație să se asocieze cu cine dorește și când dorește, fără a fi nevoit să contacteze ambasadorul pentru permisiune. A mai cerut și dreptul de a trimite curierii diplomatici dincolo de canalele uzuale. Cererile erau atât de neobișnuite, că au ajuns până la primul ministru Per Albin Hansson, care a discutat apoi cu regele – Gustav al V-lea – înainte ca acestea să fie aprobate.

Wallenberg la Budapesta

Pe 9 iulie, când Wallenberg a ajuns la Budapesta, mai erau rămași în Ungaria în jur de 230.000 de evrei. În aceeași lună, Eichmann punea la punct un plan de exterminare a întregii populații evreiești din Budapesta într-o singură zi; într-un raport trimis la Berlin, acesta scria că „detaliile tehnice vor dura câteva zile”.

Regele suedez trimite o scrisoare către Horthy prin care face un apel ca toate deportările să fie suspendate. Horthy îi răspunde regelui că va face „tot ce-i stă în putință ca valorile esențiale ale umanității și justiției să fie respectate”. La scurt timp după, deportările naziste din Ungaria au fost anulate, cu un tren încărcat cu 1600 de evrei fiind oprit la graniță și trimis înapoi la Budapesta. Explicația pentru asta ar fi că Heinrich Himmler căuta la acea vreme să negocieze o pace separată cu Aliații; Eichmann era deocamdată nevoit să aștepte.

Până ca Wallenberg să fi ajuns la Budapesta și să devină capul departamentul responsabil pentru ajutorarea evreilor, șeful Crucii Roșii din Ungaria, Valdemar Langlet, ajuta delegația suedeză prin închirierea de clădiri pe care puneau semne precum „Biblioteca Suedeză” sau „Institutul Suedez pentru Cercetare”. Clădirile erau apoi folosite pentru ascunderea evreilor.

Wallenberg va ajunge curând să-i șocheze pe colegii săi prin metodele neconvenționale de operare; însă aceste metode dădeau rezultate. Prima misiune a lui Wallenberg a fost să conceapă documentele protectoare pentru ajutorarea evreilor; Wallenberg a exploatat la maximum o slăbiciune pe care a observat-o atât la autoritățile germane, cât și la cele ungurești: simbolurile țipătoare le furau ochii. Așa că a colorat documentele în galben și albastru, cu blazonul celor Trei Coroane Suedeze în mijloc și toate semnăturile și ștampilele dimprejur. Documentele nu aveau, desigur, nicio valoare legală reală. A plecat de la o limită de maximum 1500 de documente; a reușit o rapidă negociere pentru încă 1000, iar apoi pentru 4500. Wallenberg coordona o echipă de câteva sute de oameni – toți evrei – și datorită muncii lor erau scutiți de la a purta banderola galbenă.

În august, Horthy îl dă jos din funcție pe primul ministru pro-german Döme Sztójay și îl pune în locul său pe Generalul Lakatos; ca urmare a acestei schimbări, situația pentru evrei s-a îmbunătățit considerabil. La acest punct – în așteptarea trupelor sovietice care să preia controlul Ungariei în locul naziștilor – Wallenberg era pregătit pentru desființarea departamentului său și întoarcerea în Suedia.

Pe 15 octombrie, Horthy ținea un discurs la radio în care își declara dorința de a face pace cu sovieticii; în mijlocul emisiei, însă, trupele germane au preluat comanda. Horthy a fost înlăturat de la putere, iar în locul său a venit Ferenc Szálasi, liderul partidului național-socialist ungar, Partidul Crucii Săgetate, temut pentru atitudinea față de evrei. Ca urmare, Eichmann se întoarce în Ungaria, unde primește mână liberă să-și ducă la capăt planul de exterminare.

Wallenberg a rămas pe poziții. A început să pună pe picioare „case suedeze” în zona Pesta a capitalei, unde evreii se puteau refugia. Cu un drapel suedez fluturând în fața fiecărei case, Wallenberg putea declara casele teritoriu suedez. Populația caselor a ajuns rapid la 15.000 de evrei. Exemplul său a fost preluat și de alte delegații ale unor țări neutre, prin Carl Lutz al Elveției – care a oferit protecție elvețiană la aproximativ 50.000 de evrei – sau Giorgio Perlasca, italianul care s-a dat drept diplomat spaniol pentru a putea acorda documente evreilor și a înființa case de protecție.

Wallenberg a început să acorde o formă simplificată a documentelor – o pagină copiată care conținea doar semnătura sa. Când noul partid de la conducere a eliminat validitatea documentelor de protecție, Wallenberg s-a împrietenit cu Baroneasa „Liesel” Kemény, soția ministrului de externe; cu ajutorul său, documentele au fost din nou făcute valide.

În același timp, Eichmann dăduse startul „marșurilor morții”. Pe 20 noiembrie, 1944, primul marș pentru evrei era ordonat din Budapesta până la granița cu Austria – 200 de kilometri de marșat în niște condiții oribile. Wallenberg era tot timpul cu ei, gata să înmâneze documente de protecție, mâncare și medicamente. A apelat la amenințări și mită până a reușit să-i elibereze pe cei care aveau documente suedeze. Când transporturile se făceau cu trenul, Wallenberg se cățăra pe vagoane, stătea pe șine în fața trenurilor, fugea pe lângă tren și îndesa grămezi de documente de protecție pentru prizonieri. Au fost momente când soldații naziști, atât de impresionați de curajul lui Wallenberg, ratau în mod deliberat ținta, când li se ordona să deschidă focul asupra sa. Putea coborî din tren nevătămat, cerând pe un ton imperativ ca toți prizonierii cu documente suedeze să fie eliberați odată cu el.

Wallenberg a găsit un aliat puternic în Pal Szalay, un ofițer în forțele de poliție ale Crucii Săgetate și membru al partidului. Wallenberg aflase că, în a doua săptămână a lui ianuarie 1945, Eichmann plănuiește un masacru în cel mai mare ghetou din Budapesta, iar singurul care îl poate opri este Generalul August Schmidthuber, comandantul suprem al trupelor germane din Ungaria. Szalay s-a dus la Schmidthuber cu o notă de la Wallenberg în care acesta explica cum se va ocupa personal ca Generalul să fie judecat ca un criminal de război și spânzurat dacă o să-i dea înainte cu ordinul lui Eichmann. Masacrul a fost oprit în ultima clipă.

Venirea sovieticilor

Armata Roșie a pătruns în Budapesta la două zile după asta. Au găsit 120.000 de evrei în viață datorită acțiunilor lui Wallenberg și a celor inspirați de el. Wallenberg a explicat într-o  rusă perfectă unui sergent rus cine este și a cerut permisiunea să viziteze comandamentul sovietic din Debrecen. Pe 17 ianuarie, plecând din capitală însoțit de o escortă sovietică, Wallenberg s-a oprit la „casele suedeze” să își iau rămas-bun de la prieteni. Unui coleg i-a spus că nu e sigur dacă este oaspetele rușilor sau prizonierul lor, dar spera să se întoarcă în 8 zile. Nu s-a mai întors.

Pe 8 martie, 1945, radioul ungar controlat de sovietici anunța că Wallenberg a fost ucis în drum spre Debrecen, cel mai probabil de niște naziști unguri sau agenți Gestapo. Asta a creat o anumită pasivitate din parte oficialilor suedezi în a investiga ce s-a întâmplat cu el. Mama lui Raoul a luat legătura cu ambasadorul sovietic din Stockholm, Alexandra Kollontai, care i-a spus că fiul său este sănătos în Rusia. Ambasadorul i-a mai spus soției ministrului de externe suedez că ar fi indicat să nu agite lucrurile.

Există mărturii care spun că Wallenberg a fost arestat și trimis la Moscova, alături de șoferul său, Vilmos Langfelder, și încarcerat la Lubianka. În 1956, primul ministru suedez călătorea la Moscova, unde Nikita Hrușciov, Nikolai Bulganin și Viaceslav Molotov i-au promis că vor redeschide o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat. În februarie, anul următor, rușii au anunțat că în urma investigațiilor au găsit un document care ar face referire la Wallenberg. În document stătea scris că „prizonierul Wallenberg, cunoscut ție, a decedat azi noapte în celula sa”. Documentul era datat 17 iulie, 1947; era semnat de Smoltov, șeful infirmeriei Lubiankăi, și transmis lui Viktor Abakumov, ministrul securității de stat al URSS. O altă investigație, din 1991, concludea că Wallenberg a murit executat ca prizonier în Lubianka, în 1947, posibil otrăvit cu C-2, pe atunci testată în laboratoarele sovietice. În 2000, Alexander Yakovlev anunța că Wallenberg a fost executat prin împușcare în 1947; informația îi parvenise dintr-o conversație privată cu un fost șef KGB.

În anii 80, Wallenberg este numit cetățean de onoare al Statelor Unite, Canadei și Israelului. În 2016, guvernul suedez l-a declarat decedat, la 71 de ani după ce a fost văzut ultima oară.

Adevăratul sabotaj

Trebuie să ai ceva deficit neuronal sau de transmițători ca să afirmi că:

Polonia, Ungaria şi Slovacia au lăsat România în aer în scandalul Rogozin. evz.ro

 

Cu atît mai mult cu cît vine de la un om la care nu mă și nu cred că ne așteptam.

Cum au lăsat-o în aer, ce au făcut sau nu au făcut?

Trebuia să se supună sancțiunilor UE. Așa, și nu au făcut-o, deși tot sursa cu pricina ne anunță că fiind avion de pasageri, nici nu trebuia să o facă. Ca și cum sancțiunile se aplică numai avioanelor de vînătoare și ciorilor, ori păsărilor călătoare aflate în căutarea  perechii pe aici.

Toate statele implicate în povestea provocarea Rogozin au acționat așa cum a trebuit.

Rogozin, golanul Kremlinului, este unicul vinovat în povestea cu care ne ocupăm, ca de obicei, excesiv timpul. Rogozin știa ce reacții poate provoca urcarea lui într-o cursă de linie, respectiv traversarea spațiului aerian al unor țări UE. A nu ține cont de anumite reglementări nu te exonerează de consecințele acțiunilor tale. La asta trebuia să se gîndească înainte de a pune în pericol, cum susține că ar fi fost, pasagerii cursei respective.

Fiecare țară în parte a reacționat așa cum trebuia într-o atare situație. Ungurii și ceilalți nu au dat drept de aterizare avionului, noi nu l-am lăsat să intre în spațiul aerian românesc.

Era de dorit o caloborare mai bună? Sigur, întotdeauna e loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că cineva ne sabotează relațiile externe, mai puțin emitentul vorbelor de mai sus.

De unde și cum au aflat românii că în acel avion se află Rogozin rămîne la fel de lipsit de importanță, ce e important e că am aflat. Că au fost surse, că a fost comentariu lăsat pe o pagină Facebook, nu mai contează. Și nici nu e de mirare cînd știm cît de apropiate sînt relațiile româno-moldovene. Că nu am comunicat mai departe da, poate fi o problemă, a noastră. Dar să spui asemenea gogomănie, că am fost ”lăsați în aer”, depășește capacitatea de înțelegere a omului medu informat.

Ce ar fi trebuit să facă respectivele țări? Să nu permită nici ele tranzitarea spațiului aerian, cu motiv rezonabil, să însoțească aeronava cu avioane militare, poate să și tragă în ea?

Desigur, varianta 1. Dar nu s-a întîmplat. Rezultatul, în schimb, a fost același, din moment ce nu a putut ateriza pe teritoriul statelor acuzate.

Și atunci de ce zarva, de ce acuzațiile?

Pentru că așa se întîmplă cînd se inflamează materia cenușie. Pentru că așa se întîmplă de fiecare dată cînd cineva vrea să inflameze spiritele. Iar acum, cu constituirea Intermarium, este terenul propice să auzim cele mai aberante scenarii din care să rezulte că țările est și central europene mai au puțin și se bat între ele, nu că ar constitui o alianță benefică tuturor. Din acest moment, ungurii vor lua o parte din Ardeal în fiecare bagaj cu care părăsesc România, Negruzzi va fi interpretat și reinterpretat de dacă ar trăi, ar renunța să mai scrie ”Sobieschi și românii”, iar slovacii, dacă tot nu am avut nimic cu ei pînă acum, nu înseamnă că nu putem avea de acum încolo.

Vor curge asemenea așa zise știri și comentarii despre cum ne urîm între noi, aici, în estul și centrul Europei, cum nu se poate construi nimic cu noi și, mai ales, cum este sortită eșecului o inițiativă ca Intermarium.

Ghiciți cui vor folosi aceste scenarii. Cine va profita de pe urma unor asemenea abordări? Exact, cine nu dorește ca alianța să fie făcută și să funcționeze. Cine dorește status quo-ul actual, în care Germania dictează ce avem de făcut, în funcție de cum și-a aranjat treburile cu Rusia. Cu alte cuvinte, exact dușmanii reali ai Intermarium.

PS: Imbecilii ăștia reușesc iar să zăpăcească lumea de cap.

Problema lor e că nu au și nu asigură vaccinuri pentru copii, iar lumea se încaieră pe e bun sau nu vaccinul.

Vaccinul, bun clar, de la firme autorizate să-l producă, trebuie să fie în țară. Este obligația lor. Apoi poate începe ce discuție de țaca țaca vreți, dar nu atîta vreme cît ei nu îl asigură. Vă certați pe ceva care nu există.