14 martie 2019

1. Departamentul de stat american a făcut public Raportul anual privind situația drepturilor omului în lume. În privința României, sînt remarcate: durata excesivă a proceselor, corupția „endemică” a oficialităților şi violenţele poliţiei împotriva romilor.

Sînt menționate, la minusuri, Iranul, Nicaragua și China, ultima avînd o categorie aparte.

2. Senatul a respins inițiativa privind parteneriatul civil între persoane de același sex, ”Propunerea nu se justifică”, a spus Șerban Nicolae.

De menționat că propunerea USR, PNL, ALDE și UDMR ar dubla, în cazul în care ar adoptată, legislația privind căsătoria, ceea ce legea interzice.

Foto: The Guardian

Lungul drum al stîngii spre lumină

Sînt doi ani de cînd scriu că justiția va cădea din interior, dacă va cădea. Că LCK va ajunge la Bruxelles, aleasă, mă gîndeam eu. Că acum, pe scena politică, se luptă vechea stîngă, PSD, cu cea nouă, USR. Am fost numită pesedistă, am pierdut prieteni din cauza asta.

Pentru cine e normal la cap, a ataca un om (a te îndoi de capacități) înseamnă a vrea binele instituției, implicit binele statului.
Pentru ceilalți, înseamnă a ataca statul de drept.

Iar la o numărătoare superficială ‘bubuie’ inteligența pe Facebook, ca și la televiziuni.

Are vreo importanță că astăzi vedem aceste lucruri clar, din ce în ce mai mulți dintre noi? Nu. Pentru majoritatea, nu. USR s-a aliat cu Cioloș și au dat un partid și mai mare cu un om, dar și mai consistent, tot de stînga. Domnul Cioloș, mîndria națională dintre două guvernări pesediste, a ajuns să fie asociat cu dreapta.

Nimic mai fals, nimic mai mincinos! USR Cioloș este stînga nouă, și va fi dușmanul nostru ideologic de acum înainte. Dușmanul ideologic al generației mele. O guvernare corectă nu are cum să fie asociată imediat cu dreapta, e nevoie de dovezi pentru aceasta, dovezi pe care domnul Cioloș nu le-a oferit.

Mai mult, gruparea domnului Cioloș oferă surprize. Oana Maria Bogdan, una din ele. Săptămîna trecută, doamnei i-au fost dezgropate niște minuni spuse de Ziua Națională și, prin urmare, lipsite de importanță (???), au încercat unii, mai fără spor, să ne convingă.

 

Chestionată referitor la ele, am aflat, din gura domnului Președinte de partid Cioloș că putem ajunge în tribunal. Pesemne domnul Cioloș habar nu are că eu abia aștept, în cazul în care, să strig de pe scărule tribunalului, la tv, ”Comuniștiii!”. Așa, să afle toată țara, și cei fără acces la internet și Facebook. (am întrebat-o ”decît” Cînd fac naționalizare?)

Doamna Bogdan mai este și autoarea celebrei vorbe: Uber și AirBnb sînt servicii prin care oamenii și-au pus proprietățile la comun. Așa că mă pregătesc: forfecuța în poșetă, să iau amintire o bucată de stofă din mașina Uber, ia să vedem, zice ceva șoferul? Și dacă zice, îl trimit la doamna Bogdan, să-l lămurească cum e cu proprietatea pusă la comun.

 

 

 

 

Ingenuă, visătoare sau ”forță motrice”, Oana Bogdan trebuie să învețe istoria corectă, așa cum s-a petrecut,  a țării sale, măcar pentru a nu repeta greșelile.

Este dincolo de tristețe și chiar dincolo de tragism faptul că astăzi, în România, am ajuns aici. Pe 9 martie am comemorat luptătorii anticomuniști morți în închisorile comuniste, de care este plină țara noastră, ca să mai facem asemenea experimente criminale. Sau să mai putem scrie asemenea prostii, luate drept viziuni, de unii, din păcate.

Odiseea candidaturii partidului lui Cioloș la alegeri nu se încheia însă aici. A urmat BEC. BEC și respingerea candidaturii, pe motiv că cei doi președinți, Dan Barna și Dacian Cioloș, nu sînt înscriși în Registrul partidelor politice. Cum speța ține de un teritoriu unde nu mă pricep, am luat un cunoscător la Dreptului, Elenina Nicuț, și să vedem ce scrie ea:

Judecand dupa live ul din sedinta publica, contestatia aliantei nu ar trebui sa se admita.

Motivele au fost puși pe o poteca gresita, din umilul meu punct de vedere.

Ceva de genul, in loc sa te duci pe fundatie, te tii la tencuiala care cade pentru ca se surpa cladirea.

S ar putea, insa, sa se admita, mai mult emotional decat legal, sa zicem elegant. Am inteles ca Parchetul a pus concluzii favorabile.

Caz in care ICCJ va trebui sa si asume ca va genera o ditamai debandada in materie, la pachet cu un maxim sictir ref la inregistrari Reg partide. _Facebook, 9 martie, ora 20.45

”Mai mult emoțional decît legal” înseamnă și ce nu spune Elenina, anume crearea unui precedent periculos privind înregistrarea exactă a datelor în Registrul partidelor politice.

Și înseamnă, evident, stînga. Dreapta înseamnă lege, stînga înseamnă vis, viziune, pe lîngă lege.

Dar dacă domnul Cioloș, fost prim-ministru, nu a sesizat încă din vremea prim-ministeriatului dumnealui această problemă și nu a catadicsit să o îndrepte, ce să facem noi acum? Noi, ăștia nevizionari. Cei care discutăm numai cu legea în mînă.

Dacă stînga așa debutează pe scena politică românească, cum s-a mai întîmplat, de altfel, norocul nostru, al celor cîțiva care alegem dreapta, că avem ce vota.

Cum PSD ar fi trebuit, în mod normal, să se usuce și sî cadă pînă acum, iar Cioloș și prietenii să se lupte cu dreapta autentică, adică PMP (cu ceva îmbunătățiri pe partea de mesaj și imagine), Alianța Dreaptă, Dreapta liberală și, atunci cînd va avea candidați, cu PCG (Partidul Corectei guvernări), dar nu se întîmplă asta, între vechii și noii stîngiști eu aleg, ca și acum doi ani, pe cei vechi. Sînt mai ușor de combătut, mai spre final, mai avem speranțe.

PNL a rămas prins în capcana pesedistă, tot ce face este să răspundă atacurilor și acțiunilor PSD. O forță de reacție necesară, dar nu suficientă pentru a deveni votabilă.

Votați dreapta clară și fără echivoc. Dreapta declarată, mîndră că este dreapta, mîndră de alegerile făcute.

Foto: Facebook

 

 

 

 

 

 

 

Tonight, I ask you to choose GREATNESS – Donald Trump, State of the Union 2019

Madam Speaker, Mr. Vice President, Members of Congress, the First Lady of the United States, and my fellow Americans:We meet tonight at a moment of unlimited potential.

As we begin a new Congress, I stand here ready to work with you to achieve historic breakthroughs for all Americans.

Millions of our fellow citizens are watching us now, gathered in this great chamber, hoping that we will govern not as TWO PARTIES but as ONE NATION.

The agenda I will lay out this evening is not a Republican Agenda or a Democrat Agenda.

It is the agenda of the American People.

Many of us campaigned on the same core promises: to defend American jobs and demand FAIR TRADE for American workers;

to rebuild and revitalize our nation’s infrastructure;

to reduce the price of healthcare and prescription drugs;

to create an immigration system that is safe, lawful, modern and secure; and to pursue a foreign policy

that puts America’s interests first.

There is a new opportunity in American politics, if only we have the courage to seize it.

Victory is not winning for our party.

Victory is winning for our COUNTRY.

This year, America will recognize two important anniversaries that show us the Majesty of America’s Mission, and the Power of American Pride.

In June, we mark 75 years since the start of what General Dwight D. Eisenhower called the Great Crusade — the Allied liberation of Europe in World War II.

On D-Day, June 6th, 1944, fifteen thousand young American men jumped from the sky and sixty thousand more stormed in from the sea, to save our civilization from tyranny.

Here with us tonight are three of those heroes:

Private First Class Joseph Reilly,

Staff Sergeant Irving Locker, and

Sergeant Herman Zeitchik.

Gentlemen, we salute you.

 

In 2019, we also celebrate 50 years since brave young pilots flew a quarter of a million miles through space to plant the American flag on the face of the moon.

Half a century later, we are joined by one of the Apollo 11 astronauts who planted that flag: Buzz Aldrin.

 

This year American astronauts will go back to space on American rockets.

In the 20th century, America saved freedom, transformed science, and redefined the middle class standard of living for the entire world to see.

Now, we must step boldly and bravely into the next chapter of this Great American Adventure, and we must create a new standard of living for the 21st century.

An amazing quality of life for all of our citizens is within our reach.

We can make our communities safer, our families stronger, our culture richer, our faith deeper, and our Middle Class bigger and more prosperous than ever before.

But we must reject the politics of revenge, resistance and retribution — and embrace the boundless potential of cooperation, compromise and the common good.

Together, we can break decades of political stalemate.

We can bridge old divisions, heal old wounds, build new coalitions, forge new solutions, and unlock the extraordinary promise of America’s future.

The decision is ours to make.

We must choose between greatness or gridlock, results or resistance, vision or vengeance, incredible progress or pointless destruction.

Tonight, I ask you to choose GREATNESS.

Over the last two years, my administration has moved with urgency and historic speed to confront problems neglected by leaders of BOTH parties over many decades.

In just over two years since the election, we have launched an unprecedented economic boom — a boom that has rarely been seen before.

We have created 5.3 million new jobs

and importantly added 600,000 new manufacturing jobs –something which almost everyone said was impossible to do, but the fact is, we are just getting started.

Wages are rising at the fastest pace in decades, and growing for blue collar workers, who I promised to fight for, faster than anyone else.

Nearly 5 million Americans have been lifted off food stamps.

The U.S. economy is growing almost twice as fast today as when I took office, and we are considered far and away the hottest economy anywhere in the world.

Unemployment has reached the lowest rate in half a century.

African-American, Hispanic-American and Asian-American unemployment have all reached their lowest levels ever recorded.

 

Unemployment for Americans with disabilities has also reached an all-time low.

More people are working now than at any time in our history — 157 million.

We passed a massive tax cut for working families and doubled the child tax credit.

We virtually ended the estate, or death, tax on small businesses, ranches, and family farms.

We eliminated the very unpopular Obamacare individual mandate penalty —

and to give critically ill patients access to life-saving cures,we passed RIGHT TO TRY.

My Administration has cut more regulationsin a short time than any other administration during its

entire tenure.

Companies are coming back to our country in large numbers thanks to our historic reductions in taxes and regulations.

We have unleashed a revolution in American Energy — the United States is now the number one producer of oil and natural gas in the world.

And now, for the first time in 65 years, we are a net exporter of energy.

After 24 months of rapid progress, our economy is the envy of the world, our military is the most powerful on earth, and America is winning each and every day.

Members of Congress: the State of our Union is Strong.

Our country is vibrant and our economy is thriving like never before.

On Friday, it was announced that we added another 304,000 jobs last month alone — almost double what was expected.

An economic miracle is taking place in the United States — and the only thing that can stop it are foolish wars, politics or ridiculous partisan investigations.

If there is going to be peace and legislation, there cannot be war and investigation.

It just doesn’t work that way!

We must be united at home to defeat our adversaries abroad.

This new era of cooperation can start with finally confirming the more than 300 highly qualified nominees who are still stuck in the Senate — some after years of waiting.

The Senate has failed to act on these nominations, which is unfair to the nominees and to our country.

Now is the time for bipartisan action.

Believe it or not, we have already proven that it is possible.

In the last Congress, both parties came together to pass unprecedented legislation to confront the opioid crisis, a sweeping new Farm Bill, historic VA reforms, and after four decades of rejection, we passed VA Accountability so we can finallyterminate those who mistreat our wonderful veterans.

And just weeks ago, both parties united for groundbreaking Criminal Justice Reform.

Last year, I heard through friends the story of Alice Johnson.

I was deeply moved.

In 1997, Alice was sentenced to life in prison as a first-time non-violent drug offender.

Over the next two decades, she became a prison minister, inspiring others to choose a better path.

She had a big impact on that prison population — and far beyond.

Alice’s story underscores the disparities and unfairness that can exist in criminal sentencing — and the need to remedy this injustice.

She served almost 22 years and had expected to be in prison for the rest of her life.

In June, I commuted Alice’s sentence –when I saw Alice’s beautiful family greet her at the prison gates, hugging and kissing and crying and laughing, I knew I did the right thing — Alice is here with us tonight

 

Alice, thank you for reminding us that we always have the power to shape our own destiny.

Inspired by stories like Alice’s, my administration worked closely with members of both parties to sign the First Step Act into law.

This legislation reformed sentencing laws that have wrongly and disproportionately harmed the African-American community.

The First Step Act gives non-violent offenders the chance to re-enter society as productive, law-abiding citizens.

Now, states across the country are following our lead.

America is a nation that believes in redemption.

We are also joined tonight by Matthew Charles from Tennessee.

In 1996, at age 30, Matthew was sentenced to 35 years for selling drugs and related offenses.

Over the next two decades, he completed more than 30 Bible studies, became a law clerk, and mentored fellow inmates.

Now, Matthew is the very first person to be released from prison under the First Step Act.

Matthew, on behalf of All Americans: WELCOME HOME.

 

Now, Republicans and Democrats must join forces again to confront an urgent national crisis.

Congress has 10 days left to pass a bill that will fund our government, protect our homeland, and secure our Southern Border.

Now is the time for Congress to show the world that America is committed to ending illegal immigration and putting the ruthless coyotes, cartels, drug dealers, and human traffickers OUT OF BUSINESS.

As we speak, large, organized caravans are on the march to the United States.

We have just heard that Mexican cities, in order to remove the illegal immigrants from their communities, are getting trucks and buses to bring them up to our country in areas where there is little border protection.

I have ordered another 3,750 troops to our Southern Border to prepare for the tremendous onslaught.

This is a MORAL issue.

The lawless state of our Southern Border is a threat to the safety, security and financial well-being

of all Americans.

We have a moral duty to create an immigration system that protects the lives and jobs of our citizens.

This includes our obligation to the millions of immigrants living here today, who followed the rules and respected our laws.

LEGAL immigrants enrich our nation and strengthen our society in countless ways.

I want people to come into our country, but they have to come in legally.

Tonight, I am asking you to defend our very dangerous southern border out of LOVE and DEVOTION to our fellow citizens and to our country.

No issue better illustrates the divide between America’s WORKING CLASS and America’s POLITICAL CLASS than illegal immigration.

Wealthy politicians and donors push for open borders while living their lives behind walls and gates and guards.

Meanwhile, working class Americans are left to pay the price for mass illegal migration — reduced jobs, lower wages, overburdened schools and hospitals, increased crime, and a depleted social safety net.

Tolerance for illegal immigration is not compassionate — it is cruel.

1 in 3 women is sexually assaulted on the long journey north.

Smugglers use migrant children as human pawns to exploit our laws and gain access to our country.

Human traffickers and sex traffickers take advantage of the wide open areas between our ports of entry to smuggle thousands of young girls and women into the United States and to sell them into prostitution and modern-day slavery.

Tens of thousands of innocent Americans are killed by lethal drugs that cross our border and flood into our cities — including meth, heroin, cocaine and fentanyl.

The savage gang, MS-13, now operates in at least 20 different American states, and they almost all come through our Southern Border.

Just yesterday, an MS-13 gang member was taken into custody for a fatal shooting on a subway platform in New York City.

We are removing these gang members by the thousands, but until we secure our border they’re going to keep streaming back in.

Year after year, countless Americans are murdered by criminal illegal aliens.

I’ve gotten to know many wonderful Angel Moms, Dads and families –no one should ever have to suffer the horrible heartache they have endured.

Here tonight is Debra Bissell.

Just three weeks ago, Debra’s parents, Gerald and Sharon, were burglarized and shot to death in their Reno, Nevada home by an illegal alien.

They were in their eighties and are survived by 4 children, 11 grandchildren, and 20 great-grandchildren.

Also here tonight are Gerald and Sharon’s granddaughter, Heather, and great-granddaughter Madison.

To Debra, Heather, Madison, please stand:few can understand your pain.

But I will never forget, and I will fight for the memory of Gerald and Sharon, that it should never happen again.

Not one more American life should be lost because our nation failed to control its very dangerous border.

In the last two years, our brave ICE officers made 266,000 arrests of criminal aliens, including those charged or convicted of nearly 100,000 assaults, 30,000 sex crimes, and 4,000 killings.

We are joined tonight by one of those law enforcement heroes: ICE Special Agent Elvin Hernandez.

When Elvin was a boy, he and his family legally immigrated to the United States from the Dominican Republic.

At the age of eight, Elvin told his dad he wanted to become a Special Agent.

Today, he leads investigations into the scourge of international sex trafficking.

Elvin says: “If I can make sure these young girls get their justice, I’ve done my job.”

Thanks to his work and that of his colleagues,more than 300 women and girls have been rescued from horror and more than 1,500 sadistic traffickers have been put behind bars.

Special Agent Hernandez please stand: We will ALWAYS support the brave men and women of Law Enforcement –and I pledge to you tonight that we will NEVER Abolish our heroes from ICE.

My administration has sent to Congress a commonsense proposal to end the crisis on our Southern Border.

It includes humanitarian assistance, more law enforcement, drug detection at our ports, closing loopholes that enablechild smuggling, and plans for a new physical barrier, or wall, to secure the vast areas between our ports of entry.

This is a smart, strategic, see-through steel barrier — not just a simple concrete wall.

It will be deployed in the areas identified by border agents as having the greatest need,and as these agents will tell you, where walls go up, illegal crossings go way down.

San Diego used to have the most illegal border crossings in the country.

In response, a strong security wall was put in place.

This powerful barrier almost completely ended illegal crossings.

The border city of El Paso, Texas, used to have extremely high rates of violent crime — one of the highest in the country,and considered one of our nation’s most dangerous cities.

Now, with a powerful barrier in place, El Paso is one of our safest cities.

Simply put, WALLS WORK and WALLS SAVE LIVES.

So let’s work together, compromise, and reach a deal that will truly make America SAFE.

As we work to defend our people’s safety, we must also ensure our economic resurgence continues at a rapid pace.

No one has benefitted more from our thriving economy than women, who have filled 58 percent of the new jobs created in the last year.

All Americans can be proud that we have more women in the workforce than ever before — and exactly one century after Congress passed the Constitutional Amendment giving women the right to vote, we also have more women serving in Congress than ever before.

As part of our commitment to improving opportunity for women everywhere, this Thursday we are launching the first ever government-wide initiative focused on economic empowerment for women in developing countries.

To build on our incredible economic success, one priority is paramount –reversing decadesof calamitous trade policies.

We are now making it clear to China that after years of targeting our industries, and stealing our intellectual property, the theft of American jobs and wealth has come to an end.

Therefore, we recently imposed tariffs on $250 billion dollars of Chinese goods — and now our Treasury is receiving billions of dollars.

But I don’t blame China for taking advantage of us — I blame our leaders and representatives for allowing this travesty to happen.

I have great respect for President Xi, and we are now working on a new trade deal with China.

But it must include real, structural change to end unfair trade practices, reduce our chronic trade deficit, and protect American jobs.

Another historic trade blunder was the catastrophe known as NAFTA.

I have met the men and women of Michigan, Ohio, Pennsylvania, Indiana, New Hampshire, and many other states whose dreams were shattered by NAFTA.

For years, politicians promised them they would negotiate for a better deal.

But no one ever TRIED — until now.

Our new U.S.-Mexico-Canada Agreement — or USMCA — will replace NAFTA and deliver for American workers: bringing back our manufacturing jobs, expanding American agriculture, protecting intellectual property, and ensuring that more cars are proudly stamped with the four beautiful words: MADE IN THE USA.

Tonight, I am also asking you to pass the United States Reciprocal Trade Act, so that if another country places an unfair tariff on an American product, we can charge them the exact same tariff on the same product that they sell to us.

Both parties should be able to unite for a great rebuilding of America’s crumbling infrastructure. I know that Congress is eager to pass an infrastructure bill –and I am eager to work with you on legislation to deliver new and important infrastructure investment,including investments in the cutting edge industries of the future.

This is not an option.

This is a necessity.

The next major priority for me, and for all of us, should be to lower the cost of healthcare and prescription drugs — and to protect patients with pre-existing conditions.

Already, as a result of my administration’s efforts, in 2018 drug prices experienced their single largest decline in 46 years.

But we must do more. It is unacceptable that Americans pay vastly more than people in other countries for the exact same drugs, often made in the exact same place.

This is wrong, unfair, and together we can stop it. I am asking Congress to pass legislation that finally takes on the problem of global freeloading and delivers fairness and price transparency for American Patients.

We should also require drug companies, insurance companies,and hospitals to disclose real prices to foster competition and bring costs down.

No force in history has done more to advance the human condition than American Freedom.

In recent years we have made remarkable progress in the fight against HIV and AIDS.

Scientific breakthroughs have brought a once-distant dream within reach.

My budget will ask Democrats and Republicans to make the needed commitment to eliminate the HIV epidemic in the United States within 10 years.

Together, we will defeat AIDS in America.

Tonight I am also asking you to join me in another fight that all Americans can get behind: the fight against childhood cancer.

Joining Melania in the gallery this evening is a very brave 10 year old girl, Grace Ee-line.

Every birthday since she was 4, Grace asked her friends to donate to St. Jude Children’s Research Hospital.

She did not know that one day she might be a patient herself.

Last year, Grace was diagnosed with brain cancer.

Immediately, she began radiation treatment.

At the same time, she rallied her community and raised more than $40,000 dollars for the fight against cancer.

When Grace completed treatment last fall, her doctors and nurses cheered with tears in their eyes as she hung up a poster that read: “Last day of Keemo.”

Grace — you are an inspiration to us all.

Many childhood cancers have not seen new therapies in decades.

My budget will ask Congress for $500 million dollars over the next 10 years to fund this critical life-saving research.

To help supportworking parents, the time has come to pass SCHOOL CHOICE for America’s children.

I am also proud to be the first President to include in my budget a plan for nationwide paid family leave — so that every new parent has the chance to bond with their newborn child.

There could be no greater contrast to the beautiful image of a mother holding her infant child than the chilling displays our nation saw in recent days.

Lawmakers in New York cheered with delight upon the passage of legislation that would allow a baby to be ripped from the mother’s womb moments before birth.

These are living, feeling, beautiful, babies who will never get the chance to share their love and dreams with the world.

And then, we had the case of the Governor of Virginia where he stated

he would execute a baby after birth.

To defend the dignity of every person, I am asking Congress to pass legislation to prohibit the

late-term abortion of children who can feel pain in the mother’s womb.

Let us work together to build a culture that cherishes innocent life.

And let us reaffirm a fundamental truth: all children — born and unborn — are made in the holy image of God.

The final part of my agenda is to protect America’s National Security.

Over the last two years, we have begun to fully rebuild the United States Military –with $700 billion dollars last year and $716 billion dollars this year.

We are also getting other nationsto pay their fair share.

For years, the United States was being treated very unfairly by NATO — but now we have secured a $100 billion dollar increase in defense spending from NATO allies.

As part of our military build-up, the United States is developing a state-of-the-art Missile Defense System.

Under my Administration, we will never apologize for advancing America’s interests.

For example, decades ago the United States entered into a treaty with Russia in which we agreed to limit and reduce our missile capabilities.

While we followed the agreement to the letter, Russia repeatedly violated its terms.

That is why I announced that the United States is officially withdrawing from the Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty, or INF Treaty.

Perhaps we can negotiate a different agreement, adding China and others, or perhaps we can’t –in which case,we will outspend and out-innovate all others by far.

As part of a bold new diplomacy, we continue our historic push for peace on the Korean Peninsula.

Our hostages have come home, nuclear testing has stopped, and there has not been a missile launch in 15 months.

If I had not been elected President of the United States, we would right now, in my opinion, be in a major war with North Korea.

Much work remains to be done, but my relationship with Kim Jong Un is a good one.

Chairman Kim and I will meet again on February 27and 28 in Vietnam.

Two weeks ago, the United States officially recognized the legitimate government of Venezuela, and its new interim President, Juan Gwydo.

We stand with the Venezuelan people in their noble quest for freedom — and we condemn the brutality of the Maduro regime, whose socialist policies have turned that nation from being the wealthiest in South America into a state of abject poverty and despair.

Here, in the United States, we are alarmed by new calls to adopt socialism in our country.

America was founded on liberty and independence — not government coercion, domination and control.

We are BORN FREE, and we will STAY FREE.

Tonight, we renew our resolve that America will NEVER be a socialist country.

One of the most complex set of challenges we face is in the Middle East.

Our approach is based on principled realism — not discredited theories that have failed for decades to yield progress.

For this reason, my Administration recognized the TRUE capital of Israel — and proudly opened the American Embassy in Jerusalem.

Our brave troops have now been fighting in the Middle East for almost 19 years.

In Afghanistan and Iraq, nearly 7,000 American Heroes have given their lives.

More than 52,000 Americans have been badly wounded.

We have spent more than $7 trillion dollars in the Middle East.

As a candidate for President, I pledged a new approach.

Great nations do not fight endless wars.

When I took office, ISIS controlled more than 20,000 square miles in Iraq and Syria.

Today, we have liberated virtually all of that territory from the grip of these bloodthirsty killers.

Now, as we work with our allies to destroy the remnants of ISIS, it is time to give our brave warriors in Syria a warm welcome home.

I have also accelerated our negotiations to reach a political settlement in Afghanistan.

Our troops have fought with unmatched valor — and thanks to their bravery, we are now able to pursue a political solution to this long and bloody conflict.

In Afghanistan, my Administration is holding constructive talks with a number of Afghan groups, including the Taliban.

As we make progress in these negotiations, we will be able to reduce our troop presence and focus on counter-terrorism.

We do not know whether we will achieve an agreement — but we do know that after two decades of war, the hour has come to at least try for PEACE.

Above all, friend and foe alike must never doubt this nation’s power and will to defend our people.

18 years ago, terrorists attacked the USS Cole — and last month American Forces killed one of the leaders of the attack.

We are honored to be joined tonight by Tom Wibberley, whose son, Navy Seaman Craig Wibberley, was one of the 17 sailors we tragically lost.

Tom: we vow to always remember the heroes of the USS Cole.

 

My administration has acted decisively to confront the world’s leading state sponsor of terror:

the radical regime in Iran.

To ensure this corrupt dictatorship never acquires nuclear weapons, I withdrew the United States from the disastrous Iran nuclear deal.

And last fall, we put in place the toughest sanctions ever imposed on a country.

We will not avert our eyes from a regime that chants Death to America and threatens genocide against the Jewish People.

We must never ignore the vile poison of Anti-Semitism, or those who spread its venomous creed.

With one voice, we must confront this hatred anywhere and everywhere it occurs.

Just months ago, 11 Jewish-Americans were viciously murdered in an Anti-Semitic attack on the Tree of Life Synagogue in Pittsburgh.

SWAT Officer Timothy Matson raced into the gunfire and was shot seven times chasing down the killer.

Timothy has just had his 12th surgery — but he made the trip to be here with us tonight.

Officer Matson: we are forever grateful for your courage in the face of evil.

Tonight we are also joined by Pittsburgh survivor Judah Samet.

He arrived at the synagogue as the massacre began.

But not only did Judah narrowly escape death last fall — more than 7 decades ago, he narrowly survived the Nazi concentration camps.

Today is Judah’s 81st birthday.

Judah says he can still remember the exact moment, nearly 75 years ago, after 10 months in a concentration camp, when he and his family were put on a train, and told they were going to another camp.

Suddenly the train screeched to a halt.

A soldier appeared.

Judah’s family braced for the worst.

Then, his father cried out with joy: “It’s the AMERICANS.”

A second Holocaust survivor who is here tonight, Joshua Kaufman, was a prisoner at Dachau Concentration Camp.

He remembers watching through a hole in the wall of a cattle car as American soldiers rolled in with tanks.

“To me,” Joshua recalls, “the American soldiers were proof that God exists, and they came down from the sky.”

I began this evening by honoring three soldiers who fought on D-Day in the Second World War.

One of them was Herman Zeitchick.

But there is more to Herman’s story.

A year after he stormed the Beaches of Normandy, Herman was one of those American Soldiers who helped liberate Dachau.

He was one of the Americans who helped rescue Joshua from that hell on earth.

Almost 75 years later, Herman and Joshua are both together in the gallery tonight –seated side-by-side, here in the home of American Freedom.

Herman and Joshua: your presence this evening honors and uplifts our entire nation.

 

When American soldiers set out beneath the dark skies over the English Channel in the early hours of D-Day, 1944, they were just young men of 18 and 19, hurtling on fragile landing craft toward the most momentous battle in the history of war.

They did not know if they would survive the hour.

They did not know if they would grow old.

But they knew that America had to prevail.

Their cause was this nation, and generations yet unborn.

Why did they do it?

They did it for AMERICA — they did it for us.

Everything that has come since –our triumph over communism, our giant leaps of science and discovery, our unrivaled progress toward equality and justice — ALL of it is possible thanks to the blood and tears and courage and vision of the Americans who came before.

Think of this Capitol –think of this very Chamber, where lawmakers before you voted to end slavery, to build the railroads and the highways, to defeat fascism, to secure Civil Rights, to face down an evil empire.

Here tonight we have legislators from across this magnificent Republic.

You have come from the rocky shores of Maine and the volcanic peaks of Hawaii; from the snowy woods of Wisconsin and the red deserts of Arizona; from the green farms of Kentucky and the golden beaches of California.

Together, we represent the most extraordinary nation in all of history.

What will we do with this moment?

How will we be remembered?

I ask the men and women of this Congress: Look at the opportunities before us!

Our most thrilling achievements are still ahead.

Our most exciting journeys still await.

Our biggest victories are still to come.

We have not yet BEGUN TO DREAM.

We must choose whether we are defined by our differences — or whether we dare to transcend them.

We must choose whether we squander our inheritance — or whether we proudly declare that WE ARE AMERICANS:

We do the incredible.

We defy the impossible.

We conquer the unknown.

This is the time to re-ignite the American Imagination.

This is the time to search for the tallest summit, and set our sights on the brightest star.

This is the time to rekindle the bonds of love and loyalty and memory that link us together as citizens, as neighbors, as patriots.

This is our future –our fate — and our choice to make.

I am asking you to CHOOSE GREATNESS.

No matter the trials we face, no matter the challenges to come, we must go forward together.

We must keep America FIRST in our hearts.

We must keep Freedom alive in our souls.

And we must always keep FAITH in America’s Destiny –that One Nation, Under God, must be the HOPE and the PROMISE and the LIGHT and the GLORY among all the nations of the world!

Thank you. God Bless You, God Bless America, and Goodnight!

sursa: yahoo.com

Oameni noi, copiii celor vechi

Și nici nu începuse bine anul nou, găsindu-ne tot cu ale noastre, un Iohannis bîjbîind bezmetic pe valul unei noi campanii electorale și un PSD mai hotărît ca oricînd să ne facă la buzunare, că explodă! Partidul mult așteptat, visat, adulat, PLUS-ul tuturor partidelor de pînă acum, în vecii vecilor, amin! avea unul din fondatori, copil al unui securist recunoscut. Recunoscut de Marius Oprea, celebru căutător de moaște anticomuniste.

Marius Oprea se porni a scrie cum tatăl lui Alexandru Iordache, cel care figura ca membru fondator PLUS, partid făcut cadou lui Dacian, mai timid din fire, era chiar cel care îl anchetase pe el la Securitate, pe vremea împușcatului.

Pentru cei care bănuiau o legătură între timid și Secu, nu era decît confirmarea faptului că au avut dreptate. Pentru ceilalți, care erau deja angrenați în campania electorală, lucrurile au picat cum nu se poate mai prost pentru Cioloș.

Ah, dar voi știți cine este Marius Oprea? ALDE, cîh, gunoi! au început văicărelile, în speranța prostească că dacă mînjești mesagerul, va dispărea cumva și fapta.

Este clar că nu poți afirma despre Oprea că este un gunoi, ce nu-mi este clar este de ce el nu ar avea dreptul să vorbească. Dar asta numai mie și încă cîtorva, nu și ”frumoșilor”, ”Noilor” și ”Bunilor”.

Dacian vrea să combată, evident, și iese să ne spună că… Că… Că toți am avut, într-o formă sau alta, legături cu Securitatea. Toți, da.

După ce se calmează, Dacian realizează ce a spus. Și nu e mîndru. Așa că revine cu lămuriri și păreri de rău. A jignit o mare parte din români, mai ales pe cei care au avut de suferit de pe urma comuniștilor și securiștilor. Poate oare să le spună ceva care să-l facă iertat în ochii acestora, mai ales?

Nu poate, nu are cum. Ce a spus ne spune nouă, la rîndul nostru, că omul nu face diferența între bine și rău. Răul a fost Comunismul, implicit Securitatea, și binele? Unde a fost binele, atunci, dacă toți, dar chiar toți am avut de-a face cu Securitatea?

De unde a apărut mișcarea populară care a schimbat un regim criminal cu altul, democrat, în 1989, dacă toți am fost de partea răului?

Nu cred că poate răspunde acestor întrebări, așa că recurge la inutile scuze și păreri de rău. Dar ce crede, oare, cu adevărat? Vom ști vreodată???

Mai mult, a treia zi revine în forță, crede el, și propune ca membrii partidului PLUS să dea o declarație de necolaborare cu securitatea. Păi cine, dacă toți?

Și așa ar rămîne Dacian fără membri…

Dar Dacian are susținători fervenți, așa că se trece și peste asta, ca și cum nu ar fi. Și nici nu trebuie să răspundă la întrebări incomode.

Dacian este ales, la Conferința națională PLUS, președinte al partidului. Totodată, fiul lui Iordache -securistul își dă demisia din partid. În piață se aruncă zvonul că nu a vizat niciodată vreo funcție de conducere acest pui de Iordache. Și atunci, de ce să facă un partid? Din prea plinul inimii?

Păi așa se construieșe lumea frumoasă a lui Dacian, de mîine, din prea plinul inimii?

Și dacă e așa, atunci e o lume socialistă. Numai stîngiștii spun că tot ce fac fac din inimă și suflet. Foloase materiale nu există pentru ei, ei trăiesc cu aer, ca niște ființe superioare.

Rămînem la socialism, așa cum a rămas și Dacian. Dacian vrea să-i și spele la imagine pe cei care au avut legături cu ceva din trecut. Cu ceva asimilat răului.

Suntem ceva rude, e de origine din Pericei (judeţul Sălaj -n.r.) şi dânsul, dar a ocupat responsabilităţi într-o instituţie democratică controlată de Guvern, de Parlament. Cred că suntem rude de gradul 3”.

Spune timidul despre unchiul său (adevărul.ro). Despre cum sora sa, actualmente lucrător în cadrul DGIPI Sălaj, lucrează în aceeași instituție al cărui șef a fost unchiul,  citiți în link-ul de alături declarația.
Surprinzător poate, sora lui Dacian, nepoată a Vulpii, lucrează în instituția pe care unchiul său a condus-o. Dar nu trebuie nici să ne treacă prin cap vreo acuzație de nepotism, așa ceva nu există la oamenii noi, frumoși și tineri. O coincidență, probabil nimic mai mult.
 
 
Sîmbăta trecută, domnul Cioloș a anunțat că s-a născut ”principala forță de opoziție la PSD”, prin ceea ce s-a numit alianța USR- Plus. În afara faptului că s-a stabilit, Dacian Cioloș, primul candidat pe listele comune la alegerile europarlamentare, este alianța unui om cu un partid. Nu știu, nu știm ce a adus în plus partidul PLUS USR-ului. Partid parlamentar în creștere în sondaje și de imagine, este cel puțin ciudat că renunță la locul I pe liste în favoarea cuiva al cărui partid nici sediu în București nu știm să aibă.
 
Dar cum alianța este făcută, listele întocmite, așteptăm ca fostul membru Vatra Românească, începînd de astăzi, să dea serios la temelia PSD. La care, momentan sapă cu mult aplomb numai Ponta și Firea. Pentru că dacă nu știm ce direcție are alianța, măcar atît să facă, să dea la temelia PSD.
 
PS: Sigur că, din punctul meu de vedere, stînga și dreapta, pe scena politică românească, ar trebui să fie acum Cioloș,Cataramă, Tomac, dar pînă cînd timidul nu asumă stînga, asta e. Și n-ai ce-i face.
 
 
 

 

 

Și totuși, cum să ne creștem copiii?

Cred și eu ca mulți alții că omul de azi sau de ieri e mișcat de câteva teme mari: moartea, iubirea, sensul, frumosul, suferința, fericirea. Știm totuși de la antropologi, filozofi și istorici ai ideilor că o societate într-o perioadă anume favorizează anumite seturi de valori și de comportamente în defavoarea altora.

Și atunci nu poți să nu te-ntrebi împreună cu mulți alți psihoantropologi (sau pe cont propriu): care este relația dintre prioritățile culturale ale unei societăți anume și tendințele sale psihopatologice? M-aș opri la ceva mai concret și mai stringent: care să fie oare relația dintre metodele de creștere a copilului favorizate de o cultură și tendințele psihopatologice ale acelei culturi? Există una? Eu tind să cred că da.

În 1962, Seymour Parker (Jefferson Medical College) face un studiu comparativ: ia două triburi învecinate – eschimoșii și indienii Ojibwa – care trăiesc în aceleași condiții (ierni grele, adesea foamete). Cu toate acestea, arată studiul, cele două triburi manifestă  tendințe psihopatologice radical diferite: Ojibwa au o rata mare de tulburări depresive, ideație paranoică, anorexie și obsesionalitate, pe când la eschimoși prevaleaza isteria, cu absența aproape totală a depresiei. Explicațiile genetice au fost rapid eliminate pentru ca s-au observat la ambele triburi modificări simptomatologice considerabile în contact cu civilizația vestică. Diferențele se cereau, așadar, căutate în credințele și valorile comunităților respective care dictează, la rândul lor, educația viitoarelor generații.

Să vedem cum anume își creșteau cele două triburi copiii:

Eschimoșii credeau că nou-născutul a preluat sufletul unui membru al familiei care a murit de curând. Copiii erau astfel primiți și tratați cu multă afecțiune și tandrețe. Erau alăptați până târziu, spre 4 ani, pentru că, pe lângă rolul de hrănire, alăptarea mai avea și rolul de liniștire. Mai mult, bebelușii erau ținuți aproape de corpul mamei, în vreme ce aceasta făcea treburi gospodărești.  Părinții răspundeau prompt și gratificant la nevoile copilului (ajutor concret, suport afectiv, protecție în general). Atitudinea parentală în ansamblul său era mai degrabă permisivă, cu măsuri disciplinare rare și puțin stricte. Explicația pe care părinții și-o dădeau era aceea că, în lipsa blândeții și recompenselor, sufletul părăsea corpul copilului, provocându-i astfel îmbolnăvirea sau chiar moartea. Presiunea responsabilităților care îi aștepta pe acești copii la vârsta adultă era desprinsă cumva implicit din dinamica grupului. Comunitatea era motivantă în acest sens și totodată eficientă în a trasa limite. Spre pubertate (11-12 ani), când se considera că cel mic devine mai robust și mai puțin susceptibil să-și piardă sufletul, măsurile disciplinare deveneau mai aspre.

Modelul de parenting practicat de Ojibwa era total opus. Copilul era considerat un vas gol în care spiritele rele – multe – ar putea intra oricând. Copilul trebuia protejat de spiritele rele printr-o disciplină severă. Tot prin disciplină, credeau indienii Ojibwa,  copilul va fi pregatit pentru viață: viața este grea și neîndurătoare, viața înseamnă suferință. O metodă de fortificare a organismului și psihicului copilului era, de exemplu, înfometarea: se urmărea, astfel, pregătirea copilului pentru perioadele când hrana era insuficientă. Eșecurile se datorau întotdeauna unor cauze individuale, iar salvarea venea întotdeauna prin suferință fizică auto-indusă. Se considera că fiecare copil avea un țel în viață, țel pe care îl vizualiza chiar el, într-un foarte chinuitor rit de trecere. De viziualizarea fantasmatică și de împlinirea acestui scop depindea valoare sa ca individ. Ojibwa erau individualiști, mândri și lăudăroși.

Să revenim la noi, la occidentali. Ne este clar că metodele noastre de creștere a copilului sunt apropiate de cele ale părinților eschimoși. Noi avem așa: atmosferă permisivă, gratificație maximă și rapidă, securizare afectivă, eliminarea frustrărilor, măsuri disciplinare reduse.

Dacă suntem de acord că există o legătură între metodele de creștere a copilului încurajate  cultural și tendințele psihopatologice ale acelei culturi, atunci e nevoie să ne punem următoarea întrebare: de ce oare, în ciuda viziunii comune pe care eschimoșii și occidentalii de azi o au asupra metodelor educaționale, tendințele psihopatologice ale celor două culturi rămân, totuși, atât de diferite? Ca patologie, occidentalul modern e mai apropiat de indianul Ojibwa cu care nu împărtășește vreo metodă de parenting.

Încerc să schițez mai jos niște explicații pentru acest (aparent) paradox:

1. Vă reamintesc că eschimoșii își tratau copiii cu foarte multă afecțiune pentru că se considera că acești copii a fi posesorii sufletelor celor dragi decedați. Dincolo de importanța semnificației spirituale a acestor convingeri, problema are și relevanță psihologică: acest tip de tratament devine un mecanism de reglare a relației dintre adult și copil. În această relație, copilul nu este singur în fața unui adult. Copilul are un protector interior – sufletul unui strămoș – care-l locuiește. Nici adultul nu dispune pur și simplu de copilul lui, deoarece recunoașterea sufletului strămoșului în propria odraslă îl responsabilizează suplimentar. În practica creștină era la fel:  între adult și copil se interpunea Dumnezeu. Copiii veneau de la Cel de Sus și tot pentru Cel de Sus erau crescuți. Astăzi, în schimb, nimic nu mai stă între mamă și copil. Trăirile mamei  (frustrari, ambiții, anxietăți de tot felul) se revarsă fără opreliști asupra copilului.

2. E adevărat că bebelușii eschimoși  erau alăptați până la 3-4 ani și ținuți aproape de corpul mamei pe modelul a ceea ce azi numim attachment parenting. Să nu uităm însă că acele mame funcționau pe un set de credințe religioase, erau sprijinite de comunitate (tribul funcționa ca o familie lărgită), nu aveau ambiții și proiecte profesionale personale și-și purtau bebelușii pretutindeni cu maximă naturalețe, în vreme ce-și îndeplineau treburile gospodărești. Treburile respective se făceau foarte bine cu pruncii la sân, atârnând în eșarfe.

Mă tem că azi în Occident practica asta are rațiuni diferite și, de aceea, conduce la cu totul alte rezultate. Când mamele, la recomandarea unor “specialiști” în parenting, dorm cu bebelușii în pat, când acești bebeluși sunt ținuți, deci, noaptea în patul matrimonial și apoi ținuți în brațe cât e ziua de lungă, asta se întâmplă din motive de anxietate, nu pentru că mamele țin la vreun set de valori religioase sau comunitare. Scâncetul copilului este perceput ca o amenințare, nu ca un limbaj care trebuie înțeles. Să fim onești: adulții de azi sunt speriați de copiii lor și sunt dispuși să facă foarte multe lucruri pentru a-i “îmblânzi”.

Două lucruri se cer spuse cât mai des cu putință: 1. “NU vă subestimați copiii!” și 2. “Să nu vă fie frică de copiii voștri!”

Insist pe asta pentru că știți ce se întamplă cu copilul occidental dupa primii cinci ani de securizare absolută? Ajunge într-un mediu care nu e doar plin de reguli, ci și profund competitiv și individualist. Copilul eschimos rămânea, să ne amintim, securizat în sânul familiei lărgite care era tribul. Obligațiile care vin, însă, spre copilul occidental sunt nu doar multe, ci și neprevăzute. Îl iau prin surprindere. Copilul fie le va îndeplini pe toate perfect devenind el însuși copilul perfect care va rămâne în felul ăsta în grațiile mamei – variantă tot mai puțin probabilă printre copiii de azi. Fie, dimpotrivă,  va deveni un neajutorat care va avea nevoie de protecția nesfârșită a mamei – o variantă tot mai probabilă printre copiii de azi. Cele două posibilități invocate mai sus reprezintă background-ul standard pentru instalarea depresiei.

3.  Pregătirea copilului eschimos pentru rolul de adult nu se făcea deloc prin măsuri disciplinare, ci prin autoreglare, prin dinamica naturală a grupului, a comunității de valori care motivează și totodată limitează. Grupul înseamnă modele, roluri, recompense și sancționări imediate. Grupul însemnă limite și limitare adecvată. Astăzi, prin permisivitate față de copil, se întelege o toleranță totală față de nevoia acestuia de a-și “exprima personalitatea”. Copilul se desfășoară neîngrădit. Să reținem că importante sunt limitările (adică structura), nu formele disciplinare propriu-zise.

4. Eschimoșii aveau totul în comun. Toți erau egali și totul era al tuturor: viața în toate formele sale, bucuria, suferința, extazul, chiar și vinovăția era traită în grup, nu individual. Erau prietenoși, joviali și modești. Sentimentul de vinovăție datorat unui derapaj individual era pe dată asumat de întreaga comunitate. Nu se punea problema să trăiești pe cont propriu.

Să vedem unde trăiește copilul occidental de astăzi? În familia nucleară. Are o unică relație cu doi părinți care au adoptat niște metode de parenting mai mult sau mai putin benefice, adesea chiar nocive. Nu vorbesc aici doar de primii ani de viață, ci de toată perioada copilăriei până la adolescență (iar uneori mult după ce adolescența se încheie).

Care e rolul “comunității”? Comunitatea servește drept scenă pe care copilul e pus să joace diverse roluri menite să consolideze narcisismul părinților. Atenție, deci, comunitatea NU este un mediu formator, ci o scenă cu public destul de ușor de mulțumit (în primă fază). Cine să îndrăznească să nu se minuneze de poeziile recitate de Gigel?

Peste tot vezi prinți și prințese urbane care – cel puțin în privința interacțiunii – seamănă cu dinamica traficului din București: suntem împreună, dar separați, căci fiecare locuiește în mașina lui. În momentul în care comunitatea a încetat să mai fie un mediu formator, a încetat să mai reprezinte un suport adecvat pentru cei care au nevoie de formare.

5. Am spus deja că la eschimoși sufletul copiilor devine mai robust în jurul vârstei de 11-12 ani, iar atunci regulile de educație devin și ele mai aspre. De fapt, pre-puberilor eschimoși li se trasau sarcini asemănătoare cu ale adulților. Ei deveneau responsabili. Cumva, copilaria (fragilitatea) se termina și începea viața adultă (robustețea).

Avem aici o temă foarte sensibilă. Un foarte cunoscut și respectat psiholog, Robert Epstein, arăta de curând că adolescența este nici mai mult nici mai puțin decât o invenție a Occidentului. Epstein a scris enorm despre faptul că adolescentul are abilitați foarte apropiate de cele ale adultului, iar  insistența pe atributele infantile ale adolescentului este principala cauză a agresivității și a depresiei. Epstein merge și mai departe: dupa ce face o distincție între muncă și exploatare,  recomandă o lege care să permită copiilor de 13-14 ani să muncească sau să-și înceapă propria afacere.

La ceva asemănător m-am gândit și eu pe vremea când lucram la Protecția Copilului (Sectorul 1).  Dacă un puber nu dorea să meargă la școală, educatorul era neputincios. Copilul nu putea fi constrâns în niciun fel. S-a întâmplat să dau de următoarea situație: să i se ceară unui copil instituționalizat să-și facă patul dimineața, iar el să răspundă educatorului că nu vrea fiindcă altcineva e plătit să facă paturile. Personalul – și așa extrem de redus – nu dispunea, practic, de nicio formă de constrângere (indiferent de forma constrângerii, indiferent de maniera în care alegem să definim această constrângere.)

Și atunci care era soluția la acest sistem care încurajează pasivitatea maximă? (Aici fac o paranteză: în familiile normale, există, de bine de rău, constrângeri afective, morale, valorice – copilul vrea să fie pe placul mamei etc. Pentru că aceste constrângeri afective lipsesc cu totul din cadrul instituțional, copilul instituționalizat ajunge la pasivitate extremă.)

Singura soluție la acest sistem de pasivizare a copiilor instituționalizați ar fi fost, credeam eu, niște programe care să încurajeze munca. Munca obligatorie oferă posibilitatea validării, a competiției și, evident, a recompensei. Ideea a fost și a rămas una utopică în cadrul sistemului de stat, însă nu mi se pare neimplementabilă în sistemul privat…

Poate merită menționat și faptul că Robert Epstein crede că singurele câștigate de pe urma infantilizării adolescenților rămân companiile farmaceutice (pentru că crește consumul de substanțe psihoactive).

Am văzut mai sus care sunt aspectele care ne despart de parenting-ul eschimos. Să vedem acum ce ne apropie și ce ne desparte de indienii Ojibwa.

1. La Ojibwa, toată educația era centrată pe individ (în dauna comunității), iar exprimarea fățișă a mândriei era încurajată. Individualismul copiilor occidentali a fost deja invocat când am stabilit diferențele dintre noi și eschimoși. Acum rămâne să vorbesc despre mândrie.

Copiii de azi sunt toți considerați prinți sau prințese, fără să se aducă vreodată vorba despre “neplăcerile” care decurg din acest statut (reguli de protocol, constrângeri de tot felul, obligații practice și simbolice etc.) Ce rămâne din aceste roluri? Dreptul la o stimă de sine absolut gigantică. Părinții prinților și prințeselor au plăcerea (căreia i s-au găsit justificări științifice, dar care, în realitate, este curat narcisică) – de a contribui neobosiți la umflarea stimei de sine a odraslelor de rang înalt.

Contrariat de diferențele de răspândire a tulburărilor emoționale în Statele Unite (26,4%) și respectiv China-Shanghai (4,3%), psihologul Oliver James s-a deplasat la Shanghai unde, după investigațiile necesare, a tras următoarea concluzie: există o mare diferență de atitudine în raportarea la stima de sine. În China, accentul cade, cum era de așteptat, pe efort și pe modestie. În Statele Unite, dimpotrivă. Ca să se înțeleagă mai bine proporțiile chestiunii, să ne amintim că în Statele Unite există o așa-numita NASE The National Association for Self Esteem

2. Să ne amintim că micul Ojibwa era supus unui foarte chinuitor rit de trecere presupus să-l lămurească pe puber asupra scopului pe care îl are în viață. De îndeplinirea acelui scop (vizualizat ritualic) depindea valoarea sa ca individ.

În educația copiilor noștri s-a renunțat de decenii bune la impunerea unui “plan de viață”. Puțini părinți mărturisesc deschis că au anumite dorințe privind viitorul (adesea profesional) al copiilor. Dacă spui sus și tare că vrei pentru copilul tău o carieră medicală, riști un blam masiv din partea grupurilor de mămici recente sau din partea adulților traumatizați cândva de ambițiile propriilor părinți. Aceste grupuri te vor considera un părinte abuziv care își prelungește narcisic viața în copil. Au dreptate să facă asta. Spuneam, deci, că părinții au renunțat să impună odraslelor vreun scop profesional, social sau relațional, dar – atenție! – asta nu înseamnă deloc că au renunțat la a mai avea așteptări. De fapt, toate vechile așteptări specifice s-au topit într-una singură: să fie copilul fericit. Nu e o dorință oarecare. Această așteptare are anvergura unui plan de viata! Un plan difuz, dar insidios!

Cât de greu disimulabilă e dezamăgirea părintelui unui copil diagnosticat cu depresie!

L-aș aminti aici pe Albert Ellis care crede că psihologia adolescentului de azi este circumscrisă de cei trei “must”: “I must succeed”, “Everyone must treat me well” și  “The world must be easy”.

Îmi povestea un copil deștept de 15 ani că aproape toți colegii lui consideră că școala este inutilă. De ce? Pentru că toți colegii lui sunt convinși că, în viitor, le va veni o idee de business genială, iar pentru asta toată lumea e de acord că nu e nevoie de școală. Avem deci așa: pasivitate și individualism. Înseamnă asta individualism pasiv? Se poate, de fapt, așa ceva?

Când succesul e facil, sfârșești în depresie. Când crezi că meriți succes, dar succesul întârzie să apară, sfârșești în depresie. Cu premisele psihologice indicate de Albert Ellis ca fiind definitorii pentru adolescentul de azi, copilul tău are toate șansele să sfârșească în depresie…

Nu vreau ca vreun cititor să rămână cu impresia că aș fi recomandat modelul eschimos de educare a copilului. Intenția textului era aceea de a contempla două stiluri diferite de parenting și de a ne uita, pornind dinspre ele, înspre noi înșine.

Dacă ar trebui să trag neapărat o concluzie, aș spune că cel mai mare ajutor pe care îl putem oferi copiilor noștri este să-i încurajăm să-și facă prieteni, să aibă o viață relevantă afectiv în afara familiei nucleare (părinți, nu fiți geloși!), în vreme ce noi, părinții, să le oferim o structură valorică, spațială și temporală, să le trasăm niște limite. Să le asigurăm, de asemenea, condițiile exprimării spontane, să promovăm modestia mai degrabă decât mândria, să insistăm mai mult pe importanța efortului și mai puțin pe talente și pe inteligență, să-i ajutăm să se maturizeze prin responsabilizare, dar mai ales să ne trăim propriile vieți ca să nu fim tentați să le trăim pe ale lor.

Eminescu, despre canalii, atît de actual.

Se împlinesc astăzi 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Se vor umple televiziunile, ziarele și radiourile de versuri și bocete false.

Aseară, Ministrul Culturii, Daniel Breaz, n-a fost deloc mai breaz decît colegii săi de partid și de generație, aș zice, și a comis-o la Digi24:

Să vedem în contiuare ce scria poetul, în urmă cu mai bine de o sută de ani, și despre actualul ministru al Culturii, indiferent cum i-ar fi numele.

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,  
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Scrisoarea a III-a, final.

Și deși, inacceptabil,  își bate joc de limbă, să-i oferim Ministrului Culturii tot sprijinul poetului: ”Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cît prin ceea ce fac” și să-i așteptăm mișcările din fruntea ministerului pe care îl conduce.

 

 

Proștii Europei

Am urmărit cu interes concertul extraordinar organizat la Ateneul Român în cinstea preluării de către România a președinției Consiliului European. Am urmărit cu interes crescut pe măsură ce pe Facebook apăreau păreri referitoare ba la invitați, ba la discursurile lor.

Tusk. Donald Tusk. Aflat la al doilea mandat de președinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk ne-a făcut onoarea de a ține un speech la Ateneu. Mai mult, a ținut un discurs care a stîrnit pasiuni în români. Un discurs în limba română, fără nici o greșeală, cu citate din mari scriitori români și cu o referință finală la Helmut Duckadam, ”eroul” de la Sevilla, 1987. A cita din Mircea Eliade și Nichita Stănescu și a da exemplul lui Duckadam este o performanță pentru România, ai căror politicieni aflați la putere sînt aproape analfabeți.

Și totuși, de unde atîta admirație, acceptare și sprijin pentru Tusk? Intelectualitatea românească în delir aproape, oameni obișnuiți scriind cele mai frumoase vorbe pentru un… aș fi zis numai polonez, dacă nu îmi aduceam brusc aminte ce se spune la noi despre Polonia. Dar nu, nu pentru orice polonez, ci pentru un socialist! Vă vine să credeți sau nu, Tusk este socialist. Cum poate toată lumea bună a politicii și intelectualității de la București să cadă în extaz în fața unui socialist?

Poate, după cum se vede. Poate pentru că nu mai face diferența stînga-dreapta, bun-rău. Și să nu uităm, stînga, socialismul, este ideologia pentru care au murit mai bine de o mie de oameni, în decembrie 1989, ca să scăpăm de ea.

Socialismul nu are cum să nu ducă la comunism. Iar a povesti românilor despre comunism deja este jignire. Sigur, intenția lui Tusk nu a fost sigur să ne jignească, dar nici să ne extazieze în asemenea hal. Cum intenția sigur nu a fost să cadă pe spate atîția alții, de admirație.

Intenția a fost, ca și anul trecut, la bulgari, unde Tusk a verificat eficacitatea unui asemenea discurs, anul ăsta reluîndu-l cu modificările de rigoare, să rostească un discurs bun, de președinte de Consiliu European. Și i-a ieșit! La noi, i-a ieșit mai mult decît se poate aștepta cineva.

Pentru că fiecare a citit ce-a vrut în discursul lui Tusk. Fiecare a găsit o soluție pentru situația în care se află. Socialist, Tusk împarte la toată lumea și nimănui în mod special. Tusk i-a făcut pe toți fericiți că au sprijinul UE, Tusk i-a făcut pe toți mari pentru că le-a dat prilejul să scrie două vorbe ”simțite” despre el și discursul lui. Cum să nu-l iubești pe TUsk??!!

Mai nou, am fost avertizată pe Facebook să nu fac confuzie între socialismul lui Tusk, european, firește, și acel socialism care ne-a omorît nouă viețile, pînă în 89. Pentru că unul este european, firește! De calitate superioară. Rugat să spună care este diferența dintre cele două, domnul cu comentariul nu a mai venit.

Și revin totuși la intelectualitatea românească. Oare nimănui nu i-au sunat cunoscute vorbele lui Tusk? Era o reluare a discursului rostit la Sofia, acum un an, în, culmea! -limba bulgară.

Nu, nimeni de la noi nu dă nici astăzi, la trei zile după eveniment, vreun semn că s-ar fi prins măcar. Tusk este în continuare venerat pentru modul în care s-a prezentat la Ateneu. Dacă mîine Tusk ar candida la prezidențiale, ar avea mandatul ca și cîștigat.

Pe un copy/paste nici măcar scris de el, se poate ușor bănui. Pe munca unui consultant isteț ori căruia a știut ce să-i ceară. Asta este intelectualitatea românească, cea care se plînge de alegerile pe care le face poporul ”prost”. Bine că este ea deșteaptă și ne-ar călăuzi spre aceleași orizonturi, numai că ne-ar transporta cu mașina poloneză, să nu ne doară  decît la final.

Intelectualitatea românească actuală nu este nici pe departe precum cei pe care i-a citat Tusk. Este superficială, îmbătată de ea însăși și are singurul merit că ne-ar da de gard mai repede decît am face-o singuri.

 

 

 

Un an nou memorabil!

Lăsăm în urmă un an de uzură, un an de luptă  cu pesedeaua de la putere. Luptă care nu a avut rezultatele scontate, nici din partea străzii, nici a partidelor de opoziție. Poate nimeni nu s-a întrebat dacă ce face este bine, potrivit scopului și momentului ales. Tuturor li s-a părut că-s mai deștepți și mai buni decît alții, la putere au rămas, însă, tot cei care au cîștigat alegerile.

Cum spunea și Nicolae Steinhardt, în 1937, sîntem în perioada în care derbedeii au preluat puterea și **ie psd se dovedește ceea ce știam că este, numai o înjurătură și atît, fără puterile miraculoase cu care o investiseră unii, nicidecum o armă eficace.

„Trei fenomene ale timpului: invazia verticala a barbarilor, domnia prostilor, tradarea oamenilor cumsecade.

Primul: navalesc nu barbarii din alte continente ci, de jos in sus, derbedeii. Barbarii acestia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit – pur si simplu, in sensul cel mai categoric – prostii si incultii la putere si in ciuda tuturor legilor economice si tuturor regulilor politice fac prostii, ca niste ignoranti ce se afla.

Al treilea: in loc de a se impotrivi, oamenii cumsecade adopta expectative binevoitoare, se fac ca nu vad si nu aud, pe scurt tradeaza. Nu-si fac datoria. Impartialii si increzatorii inregistreaza si tac. Sunt cei mai vinovati.”

Să lăsăm 2018 și taxa pe lăcomie, despre care vă invit să citiți aici, un excepțional articol de Dragoș Aligică, cu care sînt pe deplin de acord (de data asta 😉 )

Lăsăm 2018 cu un blocaj al administrației prezidențiale la Washington, la fel ca cel din 2013, pe cînd președintele Obama a trecut Obamacare. Dar de pe vremea cînd comentariatul românesc de internet  se ocupa cu altceva.

Îl lăsăm și cu protestele galbene de la Paris, pe urma cărora am pornit acum ceva vreme. Îl lăsăm cu bune și cu rele. Și ne concentrăm pe 2019, să fie așa cum ni-l dorim. Dar pentru asta, trebuie să fim mai deștepți decît ei, mai solidari.

Și lăsăm și războiul din PSD și nu numai, de la vîrful conducerii noastre, în plata lui 2018.

Blogary vă dorește un an nou care să nu treacă fără să fi făcut ceva de care să vă aduceți aminte, ceva bun, evident. Un an nou memorabil! Să fiți sănătoși și să învățați, cine nu a făcut-o încă, să separați binele de rău.

În ce mă privește, în calitate de membru al Consiliul Mondial al Românilor, am să dau prioritate Republicii Moldova și reunirii în ceea ce fac.

L A  M U L Ț I  A N I!

CRĂCIUN Fericit!

Echipa Blogary urează cititorilor și familiilor lor un CRĂCIUN FERICIT!

Să fiți ferice, voioși și sănătoși, dragii noștri!

Dacă doriți să fiți Moș Crăciun și pentru Blogary, printre atîtea nefericiri din țara asta, la atenuarea cărora sînt convinsă că ajutați, și să aflați în continuare ce nu vă place să auziți, vă așteptăm cu mult drag cadourile-donație la nr. de cont: RO55INGB0000999906034097 , banca ING Romania, cod fiscal 2901 3920.

Vă mulțumim!

Vestul și mai vestul

Intenționam să scriu acest articol într-o notă umoristică, de weekend, pînă mi-am dat seama că nu se poate glumi cu subiectele.

Așadar, avem astăzi: patru primari pleacă cu pămîntul țărișoarei în lume și, din lume, protestele din Franța.

Cînd toată lumea vorbește, și parcă nimeni nu mai face nimic, a picat vestea. Boc, Bolojan, Robu și Falcă, primarii orașelor Cluj, Oradea, Timișoara și Arad, au anunțat semnarea unui act care să le ofere posibiliatea să acceseze bani europeni fără a mai depinde de București, în vederea construirii unei rețele de infrastructură în partea de vest a țării.

Obiectivele alianței Vestului, semnată ieri, sînt:

1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.

  • Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,
  • Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia,
  • Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,
  • Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,
  • Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,
  • Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,
  • Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional
  • Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan
  • Susținerea mobilității forței de muncă,
  • Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.

2. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială

  • Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale
  • Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,
  • Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,
  • Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,
  • Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,
  • Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,
  • Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,
  • Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,
  • Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante
  • Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.

3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.

  • Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,
  • Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională,
  • Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,
  • Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,
  • Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,
  • Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publice locale.

4. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.

  • Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,
  • Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,
  • Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,
  • Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,
  • Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi.
Este începutul manifestării unei culturi asociative, absentă pînă acum în spațiul românesc, și de rezultatele căreia va depinde nu numai soarta zonei de vest, ci și întreaga dezvoltare a țării. Succesul aceste alianțe, pe care îl dorim din suflet, ne va arăta ce putem, cît putem și, mai ales, cum putem. Cînd unui oraș nu îi sînt accesibile mijloacele acestei alianțe, se poate alia cu vecinii și împreună, pot construi ceva durabil și util, fără a mai depinde de centru.  Asta spune, de fapt, alianța.

Nu putem decît să salutăm inițiativa, dorindu-i deplin succes în ce și a propus. Și nu și-a propus puține. Pentru început, autostrada Timișoara-Belgrad și spitale regionale.

Faptul că înițiative de acest fel suscită cel mai mare interes deducem și din reacția PSD: ”Nu a existat niciodată în istoria României un pericol mai mare la adresa integrității statului român”, pentru că, e normal, ia-le socialiștilor banii și să vezi atenție.Dar, ca mai tot timpul, greșesc. NU rupe nimic alianța aceasta, ar fi și mult prea greu, de altfel, ci aduce. Aduce un spor de dezvoltare țării ăsteia, România.

Paris, proteste de stradă. A patra săptămînă a protestelor de stradă, la Paris, a însemnat  circa 1400 de arestări, zeci de răniți și un peisaj apocaliptic rămas în urmă. Nu sînt puține vocile care spun că mișcarea ar fi de stînga, pentru că au apărut steaguri roșii, socialiste. Alții, în schimb, nu doresc semnarea pactului ONU pentru migrație (vedeți foto, sus), cum, la fel de bine, se strigă și ”Îl vrem pe Trump”.

Deci, este de dreapta sau de stînga manifestația? Greu de spus, dacă nu imposibil. S-au adunat atîtea revendicări, încît e mult prea greu să discerni. Mai prudentă din fire, am să spun că stîngiștii nu puteau scăpa ocazia unei asemenea manifestații și așa se explică prezența lor acolo.

Ce vrea să obțină Franța? Indiferent ce ar dori, asta nu se va întîmpla pînă cînd ea însăși nu se repune în coordonatele psihologic colectiv corecte, care au înființat și ajutat să dăinuie regatul. Franța este acum precum un copil într-un trup prea mare, dacă ținem cont de dezvoltarea ei materială.

Ca să știi exact ce vrei, trebuie să știi cine ești. Ca să îl vrei pe Trump, îți trebuie o anumită structură psihico- afectivă. Ca să nu îl mai vrei pe Macron, la cîteva luni după ce, probabil, l-ai votat, la fel. Ca să ieși cu steagul comunist la demonstrație, la fel. Dar pînă cînd Franța nu va lua o pauză mai lungă și se va gîndi serios cine este, ca să știe cine vrea să fie, nimic nu se va rezolva.

Dacă oamenii aceia se opun Pactului pentru Migrație al ONU, rămîne de văzut. Dacă tot ei sau alții de acolo vor socialism, la fel. Dar asta numai după ce populația franceză, cu o glandă revoluționară bine aspectată, va lua o pauză mai lungă de proteste. Protestul nu rezolvă mai nimic atunci cînd nu știi cine ești și ce vrei.

Îmi veți spune că francezii știu, eu cred că nu. Nu este posibil să îl alegi pe Macron cu procent mare, ca apoi să-l dai jos în sondaje în felul ăsta. Nu este posibil ca tu, națiune matură, să nu știi despre semnarea Pactului pentru Migrație și ce presupune el. 

Națiunea franceză trebuie să se adune din cioburi și fum și să vadă cine este și ce vrea mai departe pentru ea. Dovada că nu întotdeauna avansul tehnologic ne dă și maturitatea dorită.