Stirile zilei, linkuri si offtopice – 13 februarie 2014

foto: love is all around

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

19:55 – „I don’t make wishes” – interviu cu John Lurie
13:01 – Toți oamenii președintelui. Top 134 jurnaliști băsiști!
12:01 – Ghosts from the land that time forgot: Race against time to save secret black-and-white archive of doomed country
04:40 – #BOWDOWN: NBC News producer wowed by Michelle Obama’s dress
01:54 –  Former New Orleans Mayor Ray Nagin Convicted on 20 Counts of Corruption
00:55 – Rețeaua de la Prahova. Unul dintre membri ar fi scos din bănci, cu sacoșa, peste 100 de milioane de lei

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 12 februarie 2014

foto: mituri românești

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

18:50 – Cum l-am învins pe Bogdan Chirieac
13:45 – Propunere: Supermarketurile să fie închise în weekend, pentru stimularea consumului intern
13:31 – Cristi Tănase, anchetat de ANAF după ce a încasat ani la rând bani sub pretextul că joacă fotbal
13:25 – Here’s an Audi Ad That Should (but Won’t) Be Running During the Sochi Olympics
02:43 – ‘F*ck Shirley Temple’: Lefties bash late Republican star, smear her as ‘roaring racist’

Audi. Genial. When four rings is all you need.

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 11 februarie 2014

foto: Marcello Mastroiani, divorț în stil italian

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

01:13 – 7Horse –  Low Fuel Drug Run (Six Bottles of Whiskey & A Bottle of Wine)
01:05 – 7Horse – Let the 7Horse Run, unul dintre cele mai bune albume pe care le-am ascultat în ultimii ani

Antreprenoriatul politic local si concurenta cu corporatia politica

Poate concura o companie românească care are 117 angajați și o cifră de afaceri de 8 milioane de euro cu o multinațională care are 12 000 de angajați și o cifră de afaceri de 1 miliard de euro? La nivel global, nu. Nici la nivel european. Și poate nici măcar la nivel est european. Însă poate concura, cu succes, pe piața din România. Sînt destule companii românești, în domenii diverse, care se bat de la egal la egal cu filialele multinaționalelor pe piața românească. Nu au experiența și forța financiară a multinaționalelor, însă au interesul, cunoașterea și înțelegerea pieței locale și flexibilitatea de a se adapta rapid schimbărilor pieței locale. Multinaționalele, marii lideri mondiali, au brand, au experiență, au putere financiară, însă deciziile se iau greu, trebuie, de obicei, aprobate de conducerea centrală, și reacționează greu, cu întîrziere, la schimbările pieței locale. De cele mai multe ori, piața românească nu e suficient de importantă pentru ca multinaționala să încerce să-și adapteze cultura organizațională și modelul de afaceri. Ar fi un efort prea mare pentru o piață locală. O mare companie multinațională nu e o sumă de culturi organizaționale locale, are o singură cultură organizațională, cu mici retușuri și adaptări pentru piețele locale mari și importante. O astfel de multinațională nu se va obosi să-și adapteze cultura organizațională și oferta de produse și servicii și modul de a interacționa cu clienții de dragul unei piețe locale. Pur și simplu efortul ar fi prea mare și, în general, marile multinaționale se mișcă extrem de greu, sînt mastodonți cu inerție mare și reacție întîrziată.

Tocmai de aceea, la nivel de piață locală, limitată geografic, pentru companiile mici, autohtone, cu capacitate de adaptare, interes și cultură organizațională suplă și adaptată realităților locale, e o pîine de mîncat. Iar consumatorii au numai și numai de cîștigat. Chiar dacă filiala locală a multinaționalei știe ce vor consumatorii de pe respectiva piață locală, și e condusă de un manager genial, bine intenționat și care înțelege extrem de bine specificul local, pentru a se adapta nevoilor acestora trebuie să pună în mișcare o întreagă organizație mondială, asupra cărora nu are control și nici măcar influență.

Cu alte cuvinte, ca să concurezi pe piața din România, pe un anumit domeniu (IT, construcții, industrie textilă, alimentară, agricultură bio etc) nu e nevoie să construiești o multinațională la nivel global. Nici nu poți, fie vorba între noi. E suficient să ai companie sau mai multe companii locale, care concurează pe piața locală filiala multinaționalei.

De ce n-ar fi valabil același lucru și în cazul antreprenoriatului politic? De ce, ca să vii în întîmpinarea nevoilor locale, trebuie să faci un partid național? De ce, ca să concurezi în județul sau orașul tău un partid național trebuie să faci un alt partid național? De ce, ca să concurezi un baron, trebuie să vii cu alți baroni?

Potrivit legii actuale a partidelor, ești obligat să-ți faci un partid național, să strîngi minimum 25 000 de semnături din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 de semnături de județ. Dacă vrei să-ți faci un partid cu scopuri limitate local, la Constanța, Arad, Focșani sau Tîrgu Mureș, cu care să concurezi filialele locale are marilor partide, trebuie să convingi să semneze pentru partidul tău zeci de mii de oameni care nu au niciun interes să semneze. De ce ar semna un cetățean din Giurgiu pentru un partid local din Alba Iulia? Ce interes ar avea? Și avînd în vedere că un cetățean nu poate semna pentru mai multe partide. Poate că pe respectivul îl interesează un partid în Giurgiu și își păstrează semnătura pentru partidul ăla. Nu mai vorbim despre coșmarul logistic. Dacă, așa cum scriam într-un articol trecut, doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi din Sighișoara vor să facă un partid care să lupte pentru conservarea Cetății Sighișoara, au nevoie de de 25 000 de semnături din toată țara, au nevoie de mediatizare la nivel național, au nevoie de voluntari în toată țara, au nevoie de bani de cazare și transport pentru zeci sau sute de oameni care strîng semnături. Și cum ar obține toate acestea cînd scopul lor e limitat, să conserve și promoveze Cetatea Sighișoara și nu să fure 5 miliarde de euro de la buget? Cînd ești baron, vii din mafia politică și ai ca obiectiv să furi 5 miliarde de euro de la buget, vei găsi și resursele să-ți faci partid.

Un partid local ar putea obține cîteva mii de voturi într-un oraș sau o zonă formată dintr-un oraș și cîteva comune. La un asemenea nivel, cîteva mii de voturi înseamnă cîteva zeci de procente în consiliile locale, ceea ce nu e puțin. Un partid care are 12% sau 17% în Consiliul Local din Sighișoara (fiind singurul loc unde a depus liste de candidați) are o putere considerabilă la nivel local și niciun alt partid nu-l poate ignora. Poate că nu-și va atinge într-un mandat toate obiectivele, poate nu-și va atinge nici 50%, dar ceva va schimba pentru, revenim la exemplul nostru, Cetatea Sighișoara. Iar ceva e mai mult decît nimic. Obiectivele pot fi limitate, la un obiectiv de patrimoniu, la o stradă sau un parc, la un domeniu anume, cultural sau sportiv, sau pot fi generale, privitoare la tot ce înseamnă comunitate locală.

Un partid local, pornit ca inițiativă locală, de oameni din comunitate, care nu sînt dependenți de un centru politic, care nu sînt îndatorați mafiei politice de la București, se poate adapta mult mai repede nevoilor locale și electoratului, poate reacționa mult mai rapid și flexibil. Baronul local al PSD, PNL, PDL, PMP sau UDMR, dacă chiar îl interesează ce se întîmplă pe plan local (de cele mai multe ori nu-l interesează – el a intrat în politică doar să se rezolve financiar), are de convins și pus în mișcare o întreagă mașinărie de partid, pornind de la București. Iar cultura organizațională a marilor partide nu permite vreo comunicare cu electoratul. După cum bine știm, sînt partide de pradă, al căror scop e să dreneze bugetul.

Piața politică românească arată, așa cum am scriam acum patru-cinci ani, în felul următor: partidele sînt hoții urcați într-un mărfar în mișcare, administrația statului, și care aruncă sacii jos, bugetul, la clientela care stă să-i prindă. Acestea sînt obiectivele, aceasta e cultura organizațională. Se va schimba? Fără concurență, nu. Știm prea bine asta. Iar concurența trebuie să înceapă de jos, din aproape în aproape. Trebuie să înceapă de la nivel local, dar nu e obligatoriu să rămînă la nivel local.

Mai mult, companiile mici, locale, ajută domeniul respectiv în general și chiar companiile mari. De ce? Fiindcă ele ajung și la consumatori la care marile multinaționale nu ajung. Astfel, piața se extinde de la, să zicem, clasa de mijloc cu venituri și educație peste medie și vîrsta peste 40 de ani, la tineri și la consumatori cu venituri mici și cu studii sub medie. Aceștia sînt cîștigați pentru piața respectivă. Și cîștigă toată lumea. Consumatorii au acces la produse la care altfel nu ar fi avut acces, piața se mărește și de aici cîștigă toți jucătorii de pe piață, și cei mici, locali, și multinaționalele, piața se flexibilizează și schimbă rapid, și o dată cu ea și nevoile, și ideile. Toată lumea e obligată să reacționeze, să gîndească mai bine și să se miște repede, să vină cu idei de produse și servicii și mai bune și mai accesibile și mai ieftine.

Ne plîngem că peste 50% dintre români nu vin la vot și nu sînt interesați de politică. Îi înțeleg. E greu să alegi între Frunda, Ponta, Udrea, Dragnea și Blaga. Sau imposibil. Sau irelevant. Oricum, e grețos. Dar dacă oamenii se îndreaptă spre politică pornind de jos, de la problemele locale, căci cămașa e mai aproape de piele decît haina. Iar oamenii ăștia, aduși în politică de micile partide locale și de interesul pentru problemele locale, asfaltatul unei străzi, renovarea unui monument istoric, reamenajarea sau salvarea unui parc, realizarea unei noi linii de transport în comun, iluminatul stradal sau canalizarea, sînt cîștigați pentru politică. Și vor trece la următorul nivel, la interesul pentru politica națională. Din momentul în care au înțeles legăturile cauzale dintre politică și viața lor de zi cu zi, din momenntul în care au văzut că pot participa la schimbare și că implicarea aduce rezultate palpabile, din momentul în care vor înțelege și va începe să le placă jocul politic, acești oameni vor merge la vot și se vor implica și în politica națională.

Marea problemă a scenei politice actuale e că se bazează pe aceiași 40% dintre votanți, cei mai mulți membri de partid, militanți sau alegători dependenți de găletușă. Intrarea pe scenă a încă cîteva milioane de votanți va schimba lucrurile în bine. Însă această schimbare nu se poate face peste noapte, cu partide făcute de mafia politică sau rupte unele din altele. Schimbarea va veni de la cei doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi care fac Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara.

PS. România este statul cel mai restrictiv cu libertatea de asociere politică. Stăm mai prost chiar și decît Rusia (la ei e nevoie de 40 000 de semnături, nu de 25 000, dar ei sînt 150 de milioane, nu 19 milioane).

Mai multe detalii pe tema legii partidelor:

STUDIU PRIVIND LIBERTATEA DE ASOCIERE POLIICA SI LEGEA PARTIDELOR

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

ANALIZĂ JURIDICĂ

ANEXE

Coordonator studiu : Bogdan Dima
cercetători : Roberta Ogăraru , Cosmin Văduva
finantator studiu : Dan MAȘCA – REEA

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 10 februarie 2014

foto: dreapta românească, între un fost deputat și prefect FSN și fosta secretară a lui Cosmin Gușă…

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

22:18 – Dorobanti Tower | Zaha Hadid
05:23 – Leno’s Politician Montage Featuring The Anthony Weiner Dance That Will Have You Gouging Your Eyes Out
02:50 – Why there are so few women astronauts
01:25 – People-Powered Publishing Is Changing All the Rules

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 8 februarie 2014

foto: Soci e propagandă sovietică cu michimauși și wc-uri duble, deschideți twitterul și dați pe #euromaidan

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

17:50 – ‘It looked bad!’ Clint Eastwood, 83, saves the life of choking golf director by performing the Heimlich Manoeuver 
16:55 – Bobsledder Johnny Quinn puts his training to good use to smash through bathroom door
16:31 – „Echipa V.P.” loveşte din nou. Fotografia premierului Ponta cu ucraineanul Ianukovici a fost ştearsă de pe contul său oficial de Facebook
06:07 – Poll: More Americans ‘Can’t Live Without’ Laptops, Smartphones Than Sex
05:23 – Olympic Rings Fail Is Already on a T-Shirt

 

Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)

Aici am ajuns. În curul lumii, printre criminali și alți refuzați ai civilizației. Aici ne-a adus Victor Ponta, cel mai incompetent, iresponsabil și antinațional premier pe care l-a avut România. Acasă la stăpînul Putin, ucigaș patentat de opozanți și jurnaliști, împreună cu altă slugă de-a lui Putin, Viktor Ianukovici, ucigaș de opozanți și tineri care manifestă pe străzile Ucrainei pentru libertate și intrarea în lumea civilizată și împotriva Rusiei. Și toate astea în situația în care Rusia a anunțat că ar putea interveni militar în Ucraina, pentru a înăbuși revolta ucrainienilor. Aici sîntem după aproape 23 de ani de la prăbușirea URSS-ului. Am revenit la matkă. Dacă la prezidențiale alegem slugoiul ăsta iresponsabil sau slugoiul lui, Antonescu, vom ajunge să lingem tălpile bolșevicilor, kaghebiștilor și altor mujici.

Îndepărtarea de la putere a slugii iresponsabile a rușilor și baronilor pesediști e o datorie patriotică minimală a fiecărui român. În situația în care am ajuns, ceea ce face astăzi așa-zisa opoziție e o dovadă de iresponsabilitate comparabilă cu cea a slugii din poză.