De pe: LUMEA LUI DEDE’S

Într-un moment de scurtă reflecţie mi-am dat seama că în casa mea se instalează dictatura. O minoritate (un 1 variabil) îşi impune punctul de vedere (la 2, variabili şi ei) destul de des. Cum încă mă uit la democraţie precum soldatul la păduche, am zis că trebuie să schimb ceva. Cei drept am fost impresionat  şi de candidaţii la preşedinţie şi alaiurile lor de roboţi vorbitori, care mi-au arătat că în lumea asta negocierea este totul, e o artă să discuţi 48 de ore continuu pe marginea unei discuţii în 7 sau 5 care ar fi durat maxim 2 ore.

Aşa că am decis că în familie nu se mai face nimic fără o negociere prealabilă. Cum urma să servim masa de seară ne-am aşezat imediat (în 3) la masa discuţiilor. […]

…citește mai departe

Pentru cititorul nostru fidel: pînă duminică nu mai avem nervi și răbdare. Așa că intrăm în pauză. Revenim în forță de săptămîna viitoare. Sperăm să fie în calitate de lingușitori ai tiranului.

De pe: Cristian Preda

Faptul că dna Doina Cornea şi dl. Tokes nu votează cu acelaşi candidat, faptul că “golanii” din Piaţa Universităţii sunt scindaţi în două tabere şi revendică fiecare în parte apartenenţa la acest spaţiu al libertăţii, faptul că votanţii CDR şi cei ai Alianţei DA sunt acum unii de partea lui Traian Băsescu şi alţii de partea lui Mircea Geoană – toate arată că dreapta, aşa cum a fost şi cum este ea asumată în România, e profund divizată.
Am mai spus-o şi după europenele din 2007, şi după localele din 2008, o spun şi acum, după turul întâi al prezidenţialelor: divizarea dreptei nu e ceva nou, întrucât ea a funcţionat şi în trecut, atunci când alte partide îşi asumau o identitate de acest fel.
Noutatea este că, din noiembrie 2007 încoace, facţiunile de dreapta au ÎMPREUNĂ peste 50%.
Divizarea dreptei nu aduce profit decât stângii.
În ultimii ani, PSD a utilizat în mod viclean această divizare. Fie susţinând guvernul Tăriceanu, fie aliindu-se cu PDL, fie obţinând de la Antonescu sprijinul pentru Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor.
Partidele de dreapta – PNL şi PDL – nu au reuşit să depăşească, din 2007 încoace, fractura despre care vorbesc.
Nu reuşesc nici măcar acum.
Singura şansă vine de la alegători.
Ei pot bloca stânga, făcând ceea ce formaţiunile politice ale dreptei nu au fost în stare să facă.
Rezultatul acestui vot va putea fi un semnal de solidarizare a partidelor de dreapta sau unul de consolidare a fracturii.
PS Îi rog pe toţi cei care vor să conteste identitatea de dreapta a PNL sau PDL să se abţină de la comentarii. Nu vom avansa prea mult dacă rămânem blocaţi în acest mecanism al contestării identitare. Într-o societate democratică, fiecare are dreptul la auto-definire….

De pe: Menaru

Incredibil, Geoana ma oripileaza cand vorbim despre politica externa. Exploatarea in comun cu Ucraina a zacamintelor din platoul continental al Marii Negre? Din partea aia castigata de noi prin procesul de la Haga?Sedinte comune de guvern cu guvernele de la Budapesta, Roma si Chisinau? Au existat deja, cu exceptia Chisinaului, unde a existat un guvern ostil Romaniei. Ce zice Geoana nou aici?

Dacă în anii 50 era la modă tinereasca disperare metafizică și Cioran a ajuns atunci teoreticianul-idol, un fel de Bridgitte Bardot a depresiei, iată că școala românească lovește din nou. La România a născut un val proaspăt al disperării politice.

Aderenții la această mișcare la modă se remarcă prin scîrba suverană față de politic. Politicul e un fel de rahat de cîine în care, oricît de atent, tot sfîrșești prin a călca. Precum Cioran care a trăit 84 de ani plîngînd futilitatea existenței, scîrbiții noștri comentează cu voluptate politică inutilitatea politicii. În loc să se retragă în natură și să converseze cu animalele, demonstrînd coerență între convingeri și mod de viață, ei s-au retras în public unde deplîng în hohote faptul că se află în public.
Acești Cioran Gheorghiu ai absenteismului la vot  sînt mai nocivi pentru societatea noastră civilă decît Hrebenciuc. Pentru că induc, mai ales în cei tineri, suspiciunea că orice ai face nu contează. În spatele cuvintelor lor se ascunde falsa imagine a destinului scris, de parcă destinul e cel care l-a ales pe Iliescu președinte de 3 ori pînă acum!
În felul ăsta putem rămîne pe scaunele noastre să putrezim de vii, din moment ce oricum murim, nu? În trecere, Cioranii noștri politici nu uită să argumenteze că între Geoană și Bsescu nu e nici o deosebire. Chiar așa să fie?

Adepții sînt mulți, dau un singur exemplu, care e și motivul pentru care scriu acum. Presa.nu, a lui Gheorghe (ciudat titlu, ca și cum siteul luptătorilor pentru liberalizarea drogurilor ușoare s-ar numi canabis.nu) publică un articol mai vechi al lui Vasile Ernu, cu o introducere actualizată. Citez doar din finalul introducerii:

“Nu facem distincţii între „revoluţie” şi „fulgere”, între „comunism” şi „catastrofe naturale”, iar cînd trebuie să analizăm între candidaturile Băsescu şi Geoană deseori am impresia că discutăm despre furtună, lapoviţă şi ninsoare. Avem o „climă vitregă”… A gîndi aici un partid sau o platformă politică care să aducă o schimbare esenţială e la fel de absurd ca şi cum ai propune crearea unui partid care să lupte pentru introducerea climei subtropicale în România.”

QED. Schimbarea e la fel de imposibilă ca mutarea României la Ecuator. Stați acasă, că nu merită să vă deranjați deprimatele cururi pentru o absurditate ca asta! Auzi la ei, schimbarea!

PS: Domnul Ernu uită că adevăratul posesor al trademark-ului Presa Nu, pe care era cît pe ce să-l transforme în simbol național, e domnul Adrian Năstase. El însuși cea mai serioasă dovadă că schimbarea e posibilă.

De pe: Push the Button

Lucra deja de doi ani într-un atelier de pielărie numit, ce ironic, Pitonul Privat. Nu a dat niciodată vreo însemnătate specială locurilor prin care a dus-o viața, în special celor în care a muncit: spălătorii, țesătorii, firme de curățenie, de curierat, ateliere de cizmărie, brutării, magazine. Se angaja numai în locuri în care muncea greu. Se angaja pe bani puțini, uneori doar pentru o farfurie de terci pe zi. Nu o interesa ce muncește. Cât. Unde. Pentru cine. Unde se va termina. Cum. De ce. Nu avea cum să dea vreo importanță locurilor pentru că tot ce voia era să nu se lege de vreunul. Să înghită decorurile astea inerte, sterile pentru mintea și sufletul ei, la fel cum înghițea farfuria de terci. Sau supă, când munceau în zilele de sărbătoare și Dumnezeu trebuia îmbunat cumva.

În drum spre casă, i-a vorbit. Nu, nu era Dumnezeu care mai cerea o farfurie de supă. Nici șeful de la Pitonul Privat. Era un bărbat care o întreba, în cuvinte articulate cumva într-o altă limbă, de unde poate lua un autobuz care să-l ducă la gară. Privirea lui, straină, indirectă, aruncată puțin pe lângă fruntea ei și ancorată într-un punct fix, golea și mai tare cuvintele de vlagă. Uitându-se la el, se vedea pe sine, în fiecare după-amiază când trecea cu ochii peste propriul chip, într-un singur pas, în dreptul atelierului de oglinzi de pe Lipscani.

S-au întâlnit acolo, la un colț de stradă, ca două cutii goale de conserve care se ciocnesc aduse de vânt, cântă un pic aceeași simfonie ținându-și una alteia ecoul, alergându-se strâns ca prinse de mâini și s-au despărțit din pricina aceluiași vânt care a oprit-o pe una într-o adâncitură din asfalt, purtând-o pe cealaltă spre o altă ciocnire, sau poate spre roțile unei mașini.

– Domnule, întâmplător ați dori să vă însoțesc până în stație? Tot spre gară merg și eu…

***

(Bucureşti, septembrie 2009, Canon 20D)

De pe: Cristian Preda

Joseph Daul şi Wilfried Martens, liderii Partidului Popular European, cea mai importantă familie politică a Uniunii, şi-au exprimat astăzi din nou sprijinul pentru Traian Băsescu.
Într-un comunicat remis presei internaţionale, Daul şi Martens le cer cetăţenilor români să îl voteze pe Traian Băsescu, care “a dovedit că are voinţa de a schimba România în bine”.

De pe: Tachepedia

În bucketlistu’ meu , ȋntotdeauna a existat dorinţa de a vedea un meci de rugby sub cerul liber, toamna, ȋn timpul unei campanii prezidenţiale. Iată că visul meu a fost ȋndeplinit. Ieri, 28 noiembrie 2009, România a fost ȋnvinsă de Fiji la rugby, oferindu-mi şansa să fiu mai calm şi mai ȋmpăcat cu mine ȋn […]

De pe: markething

Pornesc de la o observaţie de natură oarecum tehnică, pe care nu cred s-o mai fi făcut cineva pînă acum: oare de ce ardelenii şi bănăţenii, oameni care, potrivit folclorului, dar şi statisticilor*, sînt în general mai liniştiţi, domoli şi struniţi decât compatrioţii lor munteni, olteni sau moldoveni, votează cu neliniştitorul Băsescu?
Întreb asta pentru că, […]