De pe: Cristian Preda

La o zi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dna Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Politică de Securitate, a fost audiată de comisia AFET a Parlamentului.
Am participat la audieri, ca membru al respectivei comisii.
Dna Ahston a fost bombardată cu întrebări. Cred că au fost peste 40. A trebuit să răspundă în circa două ore.
Întrebările vizau, pe de o parte, designul instituţional al funcţiei pe care dna Ashton o va asuma, o funcţie nouă în arhitectura politică a Uniunii, pe de altă parte – dosare precise de politică externă sau de securitate, de la Somalia la Afganistan, de la Balcanii de Vest la relaţiile cu China.
Au fost şi atacuri la persoană – în special de la deputaţii britanici de altă orientare politică decît dna Ashton. I s-au reproşat opţiunea de tinereţe pentru o mişcare de dezarmare care a fost sprijinită şi de URSS, calitatea de laburistă şi identitatea britanică, legată, deci, de un scepticism european pronunţat.
În ceea ce mă priveşte, am formulat două întrebări. Prima viza relaţiile transatlantice: am întrebat-o dacă vede mai multe dificultăţi în colaborarea politică sau, dimpotrivă, în chestiunile de securitate în relaţia noastră cu partenerii atlantici. Drept răspuns, dna Ashton a reamintit doar că are o experienţă îndelungată în relaţiile transatlantice. E vorba de o experienţă în negocieri comerciale internaţionale.
A doua întrebare avea în vedere Parteneriatul estic: am întrebat-o pe lady Ashton cum vede acest Parteneriat în viitorul apropiat şi mai ales ce măsuri are în vedere în raport cu Moldova, o ţară în care venirea la putere a unui guvern pro-european poate s-o transforme într-un caz-test pentru această nouă politică? Răspunsul a fost vag, dna Ashton spunând ceva de tipul: Parteneriatul e important şi o voi ruga pe dna Ferrero-Waldner să spunem ce putem face în privinţa Moldovei.
Multe alte răspunsuri au semănat cu cele pe care mi le-a adresat mie.
Numeroşi membri ai Parlamentului au fost, de aceea, nemulţuimiţi, mai ales că aşteptau de la Înaltul reprezentant dacă nu acel mult-aşteptat număr unic de telefon la care răspunde Europa, măcar acoperirea impecabilă a unor teme de politică externă.
Dna Ashton a promis că până în ianuarie, când va veni la audieri împreună cu ceilalţi comisari din colegiul Barroso 2, va acoperi toate lacunele.

De pe: Elena Robu

Cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, Biroul de promovare si informare turistica a Romaniei in Republica Moldova a organizat in aceasta seara la Chisinau ”Seara romanilor de pretutindeni”.

La eveniment, care a avut loc in cadrul Leogrand Convention Center, era astptat ministrul roman al Turismului Elena Udrea, care asa si nu a mai ajuns. In schimb startul a fost dat de presedintele moldovean Mihai Ghimpu.

Oaspetii, in mare parte jurnalisti, au avut ocazia sa faca cunostinta cu Maramuresul, o zona a Romaniei unde traditiile sunt pastrate cu sfintenie.

… dar si sa admire icoane pe sticla si lemn specifice zonei.

Invitatii au degustat din bunatatile traditionale ale Maramuresului, in acompaniamentul deosebit al Fratilor Petreus si a altor artisti din Romania.

Sper sa ajung si eu vreodata in Maramures!

Sorin Ioniță, în EVZ:

[…] Practic, acest final de campanie marchează eşecul moral şi profesional al jurnalismului de actualitate în România. În decembrie 1989, Victor Rebengiuc apărea la televizor cu un sul de hârtie igienică în mână, cadou pentru toţi cei care în anii precedenţi mâncaseră rahat cu polonicul pe post, debitând pe gură lucruri în care evident nu credeau nici copiii, darămite nişte adulţi cu studii, totuşi, universitare. […]

De pe: Blog de Darwinism Politic

Am crescut 11 ani în Timişoara. De la 6 la 17 ani. M-am simţit agresat în fiinţa mea de român de trei ori în viaţă. Prima dată la mineriade. Atunci decisesem să mă pregătesc să lupt pe termen lung. A doua oară când, în Japonia fiind, mi-a sărit în ochi diferenţa dintre şansa educaţională care li se oferă copiilor din ţările avansate faţă de copiii din România. Şi am decis să încerc să schimb ceva în acest sens. A treia oară acum. Când singurul lucru care lipsea tabloului a fost prezenţa lui Ion Iliescu în balconul Operei din Timişoara.

Este cu atât mai umilitoare pentru noi scena din Timişoara cu cât ea a fost concepută în laboratoarele echipei de campanie americane a lui Mircea Geoană. Care a încercat să exploateze o triplă încărcătură emoţională: Timişoara, Ziua Naţională şi 20 de ani de la Revoluţie. Au încercat să exploateze acest lucru mizând pe faptul că dacă vor fi proteste spiritul pacificator al lui Geoană va fi astfel subliniat. Un calcul, rece, matematic corect, dar făcut de nişte suflete care nu au înţeles nimic din ceea ce înseamnă a fi român. Spre deosebire de cei care au făcut aceste calcule eu cred că noi avem un capital emoţional mult mai bogat. Care sper nu va lăsa cea mai mare mistificare din istoria de după 1989 să se producă.

PS: aud că cei care sunt viteji pe la Realitatea TV şi Antena 3 au ieşit prin uşa din spate a Operei. De câte ori a procedat aşa Traian Băsescu când a avut de tratat grupuri ostile?

citeste mai mult…

De pe: Bleen

România e plină de bun simţ, de revoluţii de bun simţ, de grupuri de bun simţ pe facebook şi, în general, de grămezi de bun simţ, de toate tipurile. Căror tipuri de  bun simţ le răspunde Geoană şi căror tipuri nu le răspunde Băsescu rămîne să stabiliţi voi.

Bunul simţ de sta capră în faţa şefului, mai mult sau mai puţin metaforic, pentru o mărire de salariu de 10% sau o promovare de la prezentator de flipcharturi la anexă de powerpointuri (ştiu cum se fac căcaturile astea – trei platitudini cretine scrise pe o hîrtie devin strategie în powerpoint, strategie absolut genială, dacă e şi-un proiector prin preajmă).

Bunul simţ de a bea o lămîie stoarsă într-un pahar cu albastru de metil, cu o umbreluţă roşie, la numai 200 000 de lei.

Bunul simţ de a-ţi fute viitorul făcînd credite în tembelism, pentru apartamente cu 2 camere  în Rahova, la numai 150 000 de euro (nu-i prost ăla care cere, e un retardat patetic şi complexat social ăla care dă) sau pentru maşini de fiţe (un alt complex social, freudian sau cum vreţi să-i ziceţi).

Bunul simţ de a nu avea niciodată opinii, de a juca rolul imparţialului speriat, de a merge cu coada între picioare în faţa şefului şi cu ea ridicată şi pieptul umflat în faţa subalternului.

Bunul simţ de a iubi copăceii şi plăntuţele din viteza maşinii care consumă 15 la sută, de a stinge lumina o oră pe an, cînd se anunţă în Tabu şi la CNN.

Bunul simţ de a iubi de două ori pe zi animalele pufoase, cu pedigree, carte de sănătate şi fără pureci.

Bunul simţ de a gîndi în jargon. De a-ţi ascunde imensul gol sufletesc şi tot pustiul creierului în spatele manierelor mecanic-repetitive, de bandă, în spatele englezismelor pavloviene, care te scutesc de efortul de a gîndi înainte să vorbeşti.

Bunul simţ de a avea gesturi citite şi mimici filozofice, de a ţuguia buzele ca şi cum ai cita din Camus şi de a sta picior peste picior ca şi cum ai scrie ca Dostoievski.

Bunul simţ de a nu simţi nimic, în lungile ore de efort inutil, de isterie goală şi febrilă la serviciu, în obositoarele ore de veselie scremută la terase şi prin cluburi, în epuizantele ore de plimbat prin casă, pe vîrfuri, printre obiecte pentru care ţi-ai dat trei sferturi din viaţă şi toată energia.

Bunul simţ de a trăi letargic o viaţă a căror unică împlinire e o notă de plată suficient de mare încît să te simţi realizat.

Bunul simţ de a crede că meriţi un salariu de cîteva mii de euro doar pentru că ai cearcăne, eşti stresat şi ai atacuri de panică.

Bunul simţ de a crede că economia României se bazează pe powerpointurile tale şi nu pe miliardele trimise de căpşunari de prin toată Europa.

Bunul simţ de a crede că prosperitatea o aduc terenurile vînturate de colo colo, firmele de PR, multinaţionalele specializate în consultanţă şi creditele la orice. Şi bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai imobiliarele, firmele de audit şi băncile sînt principalele vinovate pentru criză.

Bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai supralicitarea nimicului corporatist a dus la actuala criză financiară (o bună prietenă, corporatistă workaholică convinsă, acum dă vina pe Băsescu pentru criză, deşi acum cîţiva ani îmi spunea cum în publicitate, nu exista puşti de 20 de ani care să accepte un salariu mai mic de 500 de euro, deşi era incapabil să scrie corect româneşte).

Bunul simţ de a nu citi nimic niciodată şi de a arăta citit (o actuală parlamentăriţă liberală, o rafinată şi o intelectuală a PNL-ului, o tînără speranţă a tinerilor culţi, îmi spunea acum vreo zece ani că nu citeşte ruşi din două motive: nu citeşte beletristică în general pentru că nu-i foloseşte şi nu-i plac numele ruseşti).

Bunul simţ de a învinovăţi pentru propria prostie pe oricine, mai puţin pe tine. Bunul simţ de a face credite de 1200 la un salariu de 1500 şi de a crede că peste un an vei avea salariu de 3000, într-o economie pe butuci, umflată temporar cu pompa de imobiliare, importuri, investiţii străine şi, mai ales, banii căpşunarilor.

Bunul simţ de a crede că balonul imobiliar şi consumul din importuri va dura la nesfîrşit, de a confunda creşterea economică cu maşinile de import din faţa discotecii.

Bunul simţ de a nu gîndi nimic şi de a nu spune niciodată ce gîndeşti (asta trece drept discreţie manierată).

Bunul simţ de a-ţi clama emfatic principiile la fumoar şi de a sta capră în biroul şefului (numele de Crin vă spune ceva?)

Bunul simţ de a nu crede în nimic şi a o numi scepticism sănătos, nu uscăciune sufletească şi paralizie mentală.

Bunul simţ de a lăsa responsabilitatea deciziei pe umerii documentelor justificative, a cercetărilor mai mult sau mai puţin ştiinţifice şi a advice-urilor avizate (mă gîndeam să scriu textul în jargon corporatist, dar nu-l ştiu –  deşi lucrez în domeniu, nu reuşesc să reţin numele platitudinilor fără conţinut, fie ele cît de impresionante).

Bunul simţ de a lua la şuturi aurolacul care te fute la cap cînd îţi trăieşti high-life-ul la terasă şi de a te indigna ipocrit pentru reacţia unui politician pe care l-au lăsat nervii (aş fi rezistat nervos dacă eram în locul lui Băsescu, cu o dementă care urlă la mine în plină isterie şi un golănaş care înjură? Nu ştiu. Habar n-am. L-aş fi pocnit serios? Nu. M-aş fi repezit la el nervos? Probabil. Aproape sigur. Şi cred că şi pe ea o trimiteam în pizda mă-sii)

Bunul simţ de fi obosit şi a vrea linişte, după cinci ani în care nu te-a interesat ce se întîmplă în jurul tău.

Bunul simţ de a nu-ţi pune întrebări şi de a considera că liniştea e unicul răspuns la întrebările pe care le-ai pune dacă le-ai şti.

Bunul simţ de a ceda la primul hop, de a obosi abia atunci cînd începi să trăieşti.

Bunul simţ de a confunda capitalismul cu un maşină lată, un salariu mare, trei şedinţe pe zi, cîteva team-building-uri, un aparat de aer condiţionat, un scaun de piele, un LCD, un automat de cafea şi unul de apă.

Mulţi dintre voi, cu bunul simţ la purtător, îl veţi vota pe Geoană şi vă veţi duce acasă sfărşiţi de oboseală, după un an de criză şi o lună de gîndit, vă veţi arunca epuizaţi dar uşuraţi în pat, după atîta efort de gîndire, fericiţi că de acum încolo n-o să vi se mai întîmple. Gînditul. La el mă refeream.

O să zic ceva ce probabil o să surprindă: sînt convins că Geoană e soluţia bună pentru noi.

Da, cred cu tărie că merităm un preşedinte zeamă-lungă, un ambiţios care nu crede în nimic, un manierat uscat şi gol, un oportunist fără însuşiri, o moluscă la costum, un speriat cu mintea odihnită. E de-al nostru. Ne seamănă şi, cred eu, ne reprezintă. Deşi Crin era mai bun, avea toate cele de mai sus şi mai avea ceva în plus: era bun de gură şi dădea mişto din mîini. Ca în reclama aia cu ăla care-l distrează pe şef. Dar asta e, nu l-aţi avut pe Crin, îl aveţi pe Geoană.

PS. Nu cred că e atît de important cine e în spatele lui Geoană, În spatele lui Geoană poate fi oricine vrea şi are chef. Important e că în Geoană nu e nimic.

De pe: Fish Eye

Neo, tu ești viitorul! Nu te uita zîmbind ironic la ecran, e vorba de tine, de cel pe care noi, cu invidie și compătimire, îl numim “corporatistul”.
Ai în jur de 30 de ani, o poziție în mid-management într-o firmă importantă, răspunzi pe fugă la mailuri de pe iPhone, te îmbeți cu colegii prin cîrciumi stilate, […]

Votaţi Geoană, dragi intelectuali de dreapta! Votaţi-l, dar patru ani nu vreau să mai aud tînguielile voastre! Vreţi liniştea lui Geoană? Asumaţi-vă liniştea oferită de Geoană!

Votaţi Geoană, voi, dizidenţi, copii şi nepoţi de deţinuţi politici! Daţi-l jos pe cel care a transferat dosarele fostei securităţi la CNSAS, puneţi-l în locul lui pe cel care a preluat ştafeta de la părintele mineriadelor! Asumaţi-vi-l!

Votaţi-l pe Geoană, voi apostoli ai schimbării, dar nu-mi reproşaţi mie schimbarea. Votaţi democraţia lui Geoană, dar să nu vă aud că regretaţi dictatura lui Băsescu.

Votaţi-l pe Geoană, dragi corporatişti, pentru a vă aduce aminte de unde aţi pornit (Geoană promite subvenţii în agricultură, deci s-ar putea să vă fie de folos). Probabil că ştiţi manichiurile alea sofisticate cu culoare albă pe sub unghii, la unele cucoane. Ei bine, acum se poartă clasicul negru pe sub unghii. Purtaţi-l cu mîndrie, el este marca originii voastre!

Votaţi-l pe Geoană, dacă v-aţi săturat de circul politic de la Realitatea şi Antena 3. Veţi primi, în schimb, ciutaci bonomi, stani molfăind tabac pe sub mustaţă, mirceabazi joviali şi răzvandumitreşti adormiţi. E timpul unui nou trend, stabilit deja în campania publicitară de la “Adevărul”!

E, în sfîrşit, momentul să se afle adevărul despre jaful din economia naţională: frauda cu bicicleta*. Ei, nu-i aşa că vi se îngreunează vigilent pleoapele? Ce trebuie să faceţi? Simplu! Votaţi-l pe Geoană!

Votaţi-l pe Geoană, dragi intelectuali imaculaţi, cei care aţi dorit o schimbare! Trîntiţi cu dictatura de pămînt! Dar, o dată cu Geoană, asumaţi-vă şi personajele din spatele lui: Vanghelie, Nica, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc. Asumaţi-vă şi maşinăria de propagandă a PSD. E a voastră, e schimbarea voastră şi o meritaţi (nu înţeleg de ce o merit şi eu, dar asta este o altă poveste)

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi vizita pe furiş la Moscova! Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-v-o şi pe soacra lui! Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi inteligenţa lui proverbială!

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi aranjamentul prin care Crin Antonescu i-a cedat voturile. Îl găsiţi aici. Un Crin Antonescu laş, incapabil să spună “În turul 2 voi vota Geoană!”

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi viitorul meu. Pentru că mie mi se face deja pielea de găină, amintindu-mi de regimul Năstase. Şi cred că primele victime vom fi noi, mărunţeii vocali şi fanatici de pe bloguri: eu, Bleen… Nu, nu mi-e frică de viitorul lui Videanu-Blaga-Berceanu. Sînt convins că ei vor fi bine-mersi şi peste patru ani. Îmi e frică de viitorul meu!

Votaţi-l pe Geoană pentru linişte, dar asumaţi-vă şi cei patru ani de pînă acum, în care v-a durut în cur de politică!

Votaţi-l pe Geoană, dar ieşiţi în stradă şi jubilaţi în seara de 6 decembrie! Asumaţi-vă şi bucuria schimbării!

Votaţi-l pe Geoană ca să-l daţi jos pe beţivan, dar asumaţi-vă şi beţia voastră de acum!

Sînt aproape sigur că Băsescu nu va mai fi preşedinte. Campania mea electorală s-a terminat. M-am liniştit. Dar marea mea satisfacţie în următorii ani, dragii mei, va fi să vă strecor replici veninoase ori de cîte ori vă voi auzi lamentările ipocrite (oricum numai asta ştiţi să faceţi, aştept doar momentul în care veţi reîncepe)!

* înainte de revoluţie ţăranii furau noaptea recolte, cu bicicleta.