Muraturile si populismul

N-am suportat niciodată populismul, cu atît mai puțin pe cel gratuit, imitat, prost executat. E nevoie de ceva cap și de ceva mai mult conținut în cap ca să nu te faci de rîs și să poți, dacă neapărat trebuie, să fii și original, și foarte bun populist. Să-ți fie cumva în fire, în sînge, în ADN. Altfel, faci mai mult rău decît bine.

Asta pot spune despre Clotilde Armand, care ieri a publicat pe pagina proprie de Facebook o fotografie în care nu spune nimic. Adică ar vrea să comunice ceva, dar nu merge. Chiar nu merge. A mers la piață, așa, și? Ca să ne spună ce? Că s-a deschis Piața Amzei? Că, după propriile-i spuse, ”Producătorii din Piața Amzei vă așteptă.”. Cu niște struguri, niște mere și niște roșii răzlețe în spate, împrăștiate pe mese mai mult goale, Clotilde ne arată aceeași figură veselă și plină de încîntare cînd ne anunță că – asta se înțelege – e bine să cumpărăm de la ”ai noștri”, din piață, nu de la supermarket. Unde oricum vom avea parte de 51% produse românești la raft, așa că pînă la urmă care-i chichirez gîlceava?

Aruncată în față de un comunicator slab spre foarte și deseori taciturn, președintele USB/USR, Nicușor Dan, mizînd probabil chiar pe abilitățile de comunicare și simpatia pe care a reușit, într-un termen foarte scurt, să le arate și s-o stîrnească, Clotilde Armand ar trebui să fie foarte atentă, ca om politic, la aparițiile publice, indiferent unde se petrec. Altfel, poate cădea foarte ușor în ridicol, un ridicol care să o coste, pe lîngă problemele propriului partid, exact acest capital de simpatie stîrnit, aruncînd-o într-o uitare precoce.

Numai cu o seară înainte, publicul Facebook comentator de politică, se entuziasma teribil cînd aceeași Clotilde, cu naturalețea bine cunoscută, rîdea sincer și răspundea acid unui coleg consilier la Primăria sector 1. A doua zi, pac la piață, în curînd la murături.

Nu așa, nu se face așa. Cînd propriul partid are probleme serioase, pentru că e o problemă foarte serioasă să nu îți declari ideologia politică, să spui că nu poți preciza dacă ești de stînga sau de dreapta, nici măcar centrul nu a fost luat în considerație, cînd congresul partidului s-a ținut cu ușile închise, ceva cu totul nou, dar deloc bun în peisajul politic românesc, amintind mai degrabă de clandestinitatea altor epoci și de secretomania uneia din istoria recentă, comunicarea a devenit crucială pentru USB/USR. Și tocmai la comunicare, Clotilde, maestră pînă acum, prin naturalețe și farmec personal, o dă de pereți. Cînd rezultatele foarte bune obținute la alegerile locale nu sînt folosite în nici un fel, cînd te pregătești de o campanie electorală care se anunță mai dură decît de obicei, nu îți permiți să greșești.

Nu îți permiți nici să stai pur și simplu acolo unde ai fost ales, pentru că alegerea în sine presupune să faci ceva, să exprimi ceva, iar politica e arta compromisului, acolo unde ai obținut niște locuri nu te duci ca să nu te aliezi cu nimeni, ca să nu faci opoziție nimănui, ci ca să stai pur și simplu. Cu ce se aleg cei care te-au votat dacă activitatea ta este tăcerea și statul pur și simplu? De ce te-ar mai vota încă o dată, la parlamentare, tot ca să stai, încă patru ani? Asta este întrebarea, pe lîngă altele, la care ar trebui să răspundă Clotilde Armand, în primul și-n primul rînd. Murături are cine să ne spună cum să punem, are cine să ne împărtășească din experiența personală sau nu, omul politic se ocupă cu altceva. Iar conștientizarea faptului că ești om politic este absolut necesară, în orice țară și în orice circumstanțe. Amatorismul se sancționează, mai devreme sau mai tîrziu, la urne.

Dar dacă Clotilde Armand a vrut cumva să ne spună că tot ai noștri sînt mai buni, producătorii noștri autohtoni, de la țară, de la colțul pieței, dacă a rezolvat problema producători-procesatori-transportatori-vînzători, atunci chiar avem o problemă. Mai mare decît murăturile și mult mai mare decît ceea ce eu prefer să consider acum a fi fost doar o greșeală de comunicare. Ar însemna îngroșarea rîndurilor naționalismului gros, grav, în sensul rău al termenului, al celor de care trebuie să scăpăm, în nici un caz să-i promovăm în politica românească.

clotilde armand(Foto: Facebook /Clotilde Armand)

Cumintenia poporului

”Cumințenia pământului” are miză sub zero pentru populație, și e normal să fie așa. Și dacă am fi un popor de iubitori de artă, în totalitate, și tot nu s-ar justifica efortul financiar. O să îmi spuneți că despre ce efort financiar vorbesc, cînd donațiile care pot fi făcute sînt mici. Ei bine, așa mici cum sînt, ar trebui să aibă un rost, o miză suficient de puternică pentru a fi făcute.

Ori de data asta miza nu există. Făcînd parte din tezaur, așa cum poate fi scoasă din țară în anumite condiții, pentru a fi expusă, mai degrabă se negocia cu proprietarul să o expună din cînd în cînd și aici, în țară. Pentru ce atunci toată tevatura cu cumpărarea? Pentru că e una din ultimele lucrări ale lui Brâncuși care mai poate fi răscumpărată? Așa, și? Nu face parte din colecții străine, nu e în posesia altui stat, e aici, în România. De ce să fie în posesia statului neapărat? Cu ce ne încălzește, cu ce îi încălzește pe iubitorii de artă să o știe expusă permanent? E o mîndrie națională, am cumpărat de la un cetățean român ultima sculptură de Brâncuși, acum gata, ni s-a întors soarta, cum arată în clipul publicitar?

Și pentru că am ajuns la clipul publicitar. Prost conceput, prost realizat, prost de la cap la coadă, fără o idee coerentă, fără nimic în afară de un naționalism prost mascat, o deghizare a celebrului ”soarta ne-a fost crudă, deși noi am fost buni și frumoși”, acum să ne luăm sculptura, că e a noastră, a întregului popor, să vedeți cum pică lumea întreagă în fund de admirație. Papaya Advertising, producătoarea minunii de amestecătură lacrimogenă, cu amărîții de copii stînd și ”privind” istoria de pe marginea drumului, a mai avut mari controverse, dacă nu chiar chixuri profesionale. Nu am uitat nici mai mult decît controversatul mesh realizat în 2012, pentru campania electorală la alegerile locale al lui Nicușor Dan, Thank Man, cum nu am uitat nici șocantele spoturi pentru neexploatarea aurului de la Roșia Montană, în care Maia Morgestern își smulge cerceii din urechi, umplîndu-se de sînge, iar Dragoș Bucur sperie de-a dreptul adulți, copii și animale de companie, scoțîndu-și cu patentul o măsea și răcnind corespunzător.

Că Papaya Advertising are o pasiune pentru dramatism zugrăvit în alb-negru și spoturi șocante, la modul propriu sau dulceag-insinuante, e treaba agenției, gusturile oamenilor, nu comentez. Ce nu înțeleg e de ce au fost aleși și pentru campania aceasta, unde fac ce știu mai bine, adică amestecă acel naționalism ieftin de care spuneam cu diferite epoci și personaje istorice, ajungînd la concluzia că asta ne lipsește, după războaie, foamete și comunism, să expunem sculptura. Soarele apărut acum pe cerul patriei! E de rîs, serios, dacă n-ar fi de plîns.

Pe Corina Șuteu, ministrul Culturii, nu o bănuiesc nicicum de intenții ascunse, fiind un om de cultură, probabil își dorește sincer ca realizare achiziționarea sculpturii, o cred și cînd spune că nu poate fi vorba de corupție în cadrul campaniei, dar nu o mai înțeleg dacă asta e miza personală a mandatului dînsei. E posibil și ca alte state să cumpere opere de artă, dar mie asta numai a capitalism nu-mi sună. Mai degrabă a colectivism, a adunare generală lîngă mari opere ale artiștilor neamului și, mai ales, a snobism. Mi-e greu să cred că toți cei care donează pentru Cumințenie o fac crezînd într-adevăr că locul ei e în patrimoniul țării, că numai așa ne putem respecta și valoriza marii oameni de cultură.

Cu alte cuvinte, după părerea mea, acțiunea ”Cumințenia” e o aflare în treabă. Pentru unii poate o miză personală, pentru alții poate cine știe ce socoteli. Dar eu, care nu mai vreau amestecul statului în cultură – americanii, by the way, nu au un asemenea minister, și numai de lipsă de cultură nu pot fi bănuiți – care vreau concurență reală în orice înseamnă cultură românească, nu pot decît să salut cumințenia poporului, care rămîne impasibil, în marea majoritate, față de această colectă publică, care dă dovadă că știe chiar mai bine decît guvernanții ce înseamnă capitalism. Chiar și sau mai ales în artă.

cumintenia pamintului

(Foto: economie.hotnews.ro)

Republica lui Stefan cel Mare

Incredibil. Ăștia insistă în prostie. Cică ambasadorul „a reacționat”.

Deci ne-au rebotezat „Moldova”. Aparent nu ar fi o problemă: evident că Republica Moldova e o parte a Moldovei istorice, românii din Republica Moldova sunt, în virtutea acestei moșteniri istorice regionale – moldoveni. Și totuși, noi înțelegem care e defapt „logica” strîmbă din spatele confuziei (voite?) dintre „R. Moldova” și „Moldova”, exprimate de Ambasada SUA la Chișinău: Moldova, ca Republică, are o identitate șubredă, dovadă stă în acest sens cel mai recent sondaj de opinie realizat de IMAS, care arată că cetățenii Republicii Moldova exprimă o legătură identitară slabă cu propriul stat, și-au construit și exprimat atitudinea față de statul Republica Moldova doar prin prisma cetățeniei ( la întrebarea „ce înseamnă să fii moldovean”, majoritatea absolută înțelege acest statut prin simplu fapt de a „locui în Republica Moldova”, sau „a te fi născut în. Republica Moldova”, „a avea cetățenia Republicii Moldova”), fără a încărca cetățenia de un sens național, identitar profund, sau măcar coerent.

Acest sondaj relevă așadar faptul că moldovenii nu se simt atașați de statul Republica Moldova pe care încearcă forțat să-l consolideze, prin construcția unei „națiuni civice”, „multietnice”, dar incolore și fără substanță, apologeții moldovenismului și fanii lor de aici și de peste hotare… Și cum să dea aceștia substanță cacofoniei identitare care este Republica Moldova (aparent cu „istorie proprie”, vorba „prietenilor” de la Ambasadă, dar cu Ștefan cel Mare îngropat la Putna pe post de erou național în republicuță)? Păi suprapunînd Republica Moldova peste Moldova. Confiscînd, de fapt, în folosul „consolidării statalității” celei dintîi, o întreagă moștenire istorică, patrimonială, onomastică și culturală a Moldovei, din medievalitate și pînă astăzi. Rescriind istoria. Interpretînd-o așa cum le convine, pînă la confuzie cu partizanii dughinismului de la Chișinău, care văd anume în „statalitatea” Republicii Moldova contemporane „continuitatea legitimă” cu „Moldova lui Ștefan”, și nu așa cum e în realitatea de bun simț pe care credeam că o împărtășim cu restul lumii: Moldova e o provincie istorică românească, căreia i s-a răpit de către Imperiul Rus, în 1812, jumătatea de răsărit, dar care a rămas, cu însemnele sale, cu capitala și centrul puterii legitime pe malul drept al Prutului, nu la Chișinău (!), să înfăptuiască, împreună cu Muntenia, mica Unire – act fundamental pentru modernitatea românească, ce a pus bazele statului care se cheamă astăzi România. Republica Moldova, din păcate, e altceva. E o entitate șubredă, a cărei existență se datorează mai ales forței, violenței, terorii, iar alteori întîmplării istorice (ca implozia URSS în 1991), și prea puțin voinței propriilor locuitori, condamnați la sărăcie, cu o „suveranitate” confiscată de marile încrengături criminale, oligarhice, rămase la putere după 90.

Republica Moldova nu este Moldova, decît în sensul unității firești cu spațiul românesc! Altminteri, e o grosolană mistificare, o obraznică încercare de transfer de legitimitate!

moldova

Reactii

1) Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, se trezește sîmbătă vorbind. Și vorbește cum nu ar trebui pentru nimic în lume să vorbească un diplomat, ba mai mult decît atît, arată că la lecția de istoria Europei a cam tras chiulul.

Ce zice? Zice așa: ”Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova.” – trm.md

Moldova nu este România, deci. Am anexat-o în 1918, înseamnă. Am cucerit-o, am luat cu forța ce nu era al nostru sau cum?!

Reacții: la Chișinău și București, iau atitudinea absolut necesară și potrivită Mihai Ghimpu (PL), Traian Băsescu – care califică declarația drept un afront grosolan la adresa istoriei naționale Ion Sturza, Viorel Cibotari (PLDM). Mai mult decît atît, ”Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a declarat, luni, întrebat despre afirmatiile ambasadorului SUA la Chisinau, James Pettit, potrivit cărora Republica Moldova trebuie să rămâna un stat independent, că România și Moldova au legături istorice de multă vreme și fiecare trebuie să fie factor determinant al propriului său destin. – Hotnews.ro

Cine a fost de acord cu declarațiile lui Pettit? Prorușii din Republica Moldova. QED.

Președintele României a tăcut. Și tace. Deși au trecut trei zile, în trei zile și Iisus a înviat. Probabil urmărește cu mare atenție și îngrijorare situația. Aflăm peste doi ani la ce concluzie a ajuns, la aniversarea centenarului Unirii. Dacă va mai fi cazul.

2) Erdogan interzice toate piesele străine în teatrele de stat. Deocamdată. Probabil Shakespeare o fi fost părtaș la lovitura de stat.

Reacții: nimic. Nimeni. Statul islamist se reface sub ochii noștri, dar cine are curaj să spună ceva?!

3) La Kiev, Alexander Shchetinin, un jurnalist rus critic la adresa regimului Putin este găsit mort, cu o rană la cap. De ziua lui, cu pistolul alături. Și-o fi făcut bilanțul vieții și i-o fi dat negativ. La fel ca toți dinaintea lui care au fost sinuciși.

Reacții: tot negative. Adică zero. Nada. Imperiul Putinist Rus se consolidează sub ochii noștri, dar cine are curaj să spună ceva?!

4) În Coreea de Nord, doi oficiali sînt executați pentru nesupunere față de liderul partidului, țării, planetei, galaxiei și universului. În univers sînt și trimiși, cu un tun antiaerian.

Reacții: aici cine ce să mai zică?!

james pettit

(Foto: canal2.md)

Sa incercam sa punem problema si altfel

Mai flexibil.

Aproape de sfîrșitul primului mandat prezidențial, domnul Obama este surprins de un microfon uitat deschis șoptindu-i domnului Medvedev, pe atunci președintele Rusiei, că dacă va cîștiga al doilea mandat, va avea mai multă flexibilitate.

Domnul Obama cîștigă cel de-al doilea mandat și, în numele umanismului, al Nobelul-ui pentru pace – oferit în avans – și al flexibilității dorite, setează o politică externă absolut dezastruoasă în Orientul Mijlociu.

În acest timp, domnul Putin, redevenit președintele Rusiei, invadează Ucraina și anexează Crimeea. Europa este, vorba doamnei Nuland, fuck-uită și, ca urmare, incapabilă de vreun răspuns pe măsura agresiunii.

Ce mai lipsește ca Europa să fie de-a dreptul paralizată? Un viol colectiv. Care, să zicem, se tot petrece de mai bine de un an și care este chiar specialitatea golanilor lăsați liberi, de capul lor, în Orientul Mijlociu, de domnul Obama.

Cui foloseste ca Europa să se afle în această stare? Să revenim la primul paragraf, la flexibilitatea pomenită de domnul Obama domnului Medvedev, și parcă deslușim răspunsul, nu?

În Extremul Orient, China (doar) pare că se joacă de ceva vreme cu puța în Pacific, (și) din cauza asta, pesemne, nu este încă tratată serios, ci numai la nivel de jucării abil copiate, dar toxic-colorate. Sau poate din cauză că domnul Obama, ajuns la sfîrșitul celui de al doilea mandat, a ajuns și la un nivel de maximă flexibilitate.

obama medvedev

O retrospectiva

Ce scriam anii trecuți pe Facebook, atunci cînd blogul era sau nu online.

28 august

2013: Decizie oficială a Guvernului: Religia este considerată serviciu public esențial – Hotnews

2013: Eu nu înţeleg de ce trebuie să se bată americanii cu ruşii pînă la ultimul sirian, cînd ei între ei, acolo, o pot face mult mai bine.

2013: Nu merg la Waters, n-am fost nici la Stones şi nici la alte „legende vii” care mai trecură pe aci. Era să zic în drum spre cimitir, mă scuzaţi, firi mai sensibile, da’ asta-i viaţa. În principal, dacă nu i-am putut vedea în concerte pe vremea cînd eram o adolescentă nebună după tipii ăia mişto din pozele de pe casete, ce se întîmplă acum mi se pare o compensaţie jalnică, cînd io-s femeie-n toată firea, iar domnii respectivi se apropie sau chiar sînt cam de vîrsta lu’ tata.

Stinge-vi-s-ar rasa de comunişti şi cu ocazia asta, că din cauza voastră nu s-a putut atunci.

2013: Remus Cernea, fost consilier al lui Victor Ponta, ataca Executivul dupa adoptarea proiectului privind Rosia Montana: Guvernul Romaniei a trecut de linia rosie. Opozitia trebuie sa se mobilizeze, iar interventia straina este legitima – Hotnews

O linie roşie sigur nu e trecută pe o carte de identitate, dar se impune.

2013: Waters şi Zgonea. Şi aceeaşi senzaţie de silă ca la Iliescu – Michael Jackson.

2013: Vrei să fii parlamentar? – ediţia 2016 este în plină desfăşurare. Opoziţia se pregăteşte intens cu preţul corect al biletului de metrou, omul care aduce cartea de latină, una scrisoare pe zi şi falsez pentru tine, ca în finalul competiţiei să fie aleşi conform celor mai exigente standarde de la noră pentru colegiul meu.

2013: Exploatarea de la Roșia Montana ar urma să înceapă în noiembrie 2016. (Adică anul acesta.)

Redevenţa pe care statul român o va încasa pentru proiectul minier de la Roşia Montană a fost majorată la 6%.

Finlanda şi Suedia percep între 0% şi 2%, în vreme ce Rusia solicită o redevenţă de 6%. Australia are o redevenţă variabilă, cuprinsă între 0% şi 2,5%, în Brazilia se situează la 1%, iar Chile cere o taxă situată între 0% şi 14%, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers în 2012. […] SUA percep, într-un sistem complicat, între 2% şi 5%.

2014: Dacă e ceva de dărîmat în politica românească acum, atunci acelea sînt miturile. Supravieţuirea lor nu face decît să amîne conştientizarea şi implicarea omului simplu în politică. Mitul este o poveste frumoasă, dar poveste şi atît. Nu numai că nu-ţi face niciodată viaţa mai bună, dar te mai şi împiedică să ţi-o faci, ţinîndu-te ocupat cu ce-ar fi putut să fie.

2014: Rusia a început să refacă, încet dar sigur, fostul bloc comunist. Ucraina cade pas cu pas, Ungaria, Bulgaria şi Serbia sînt suite deja în căruţă. Sîntem singurii pro-occidentali rămaşi, şi avem alegeri prezidenţiale peste două luni. Nu ne permitem să lăsăm politica externă nici pe mîna lui Ponta, nici pe a lui Bogdan Chireac.

2014: General britanic, fost conducător al trupelor NATO în Europa: NATO nu are puterea pentru a opri o invazie rusă în Europa de Est.

2014: Germania vrea să înăsprească condiţiile de imigrare pentru cetăţenii est-europeni. Posibil să nu mai aibă deja loc arabii în restul Europei.

2014: Dacă de la est vin acum ruşii, nu speraţi să vină de la vest eliberatorii occidentali, cărînd în spate valorile democraţiei. Vor veni, în ceva timp, arabii.

2014: Ce vom opune unei puteri care a demonstrat deja că nu-i pasă de lege, de Constituţie, nici măcar, mai nou, de poziţiile SUA şi UE? O Românie frumoasă, cu oameni zîmbitori.

Nu e glumă, oamenii ăştia chiar se iau în serios. Urmează, după ei, să rîdem ca tîmpiţii în faţa tăvălugului pesedist. Şi tot fără glumă, vă spun acum că, în acest moment, opţiunile mele clare sînt: Monica Macovei în turul I, iar în eventualitatea în care, în turul II vor ajunge Ponta şi Iohannis, Iohannis. Nu, n-am uitat ce-a făcut acum două veri, şi nici la prezidenţialele trecute. Dar nu e Ponta. Şi nici şanse să fie mai rău decît Ponta nu cred că sînt.
În acest moment, aşadar. Dacă va interveni ceva, orice, pe parcurs, care să-mi schimbe opţiunile, voi scrie.

2015: Înțeleg că tovarășa Andronescu a solicitat să fie împușcată în piața publică. Nu-i putem îndeplini doleanța, dar poate încerca la poporul-frate chinez. Dacă are chitanță.

2015: Stimată doamnă,

Ca-ntre noi, femeile, vă spun. La 20 de ani, poți fi frumoasă și proastă. La 56, mai poți fi bine mersi frumoasă, dar numai atit nu mai este sub nici o formă scuzabil.

Cu respect și admirație, sînteți rară!

Later și pe înțelesul tuturor: cînd președintele, alesul, este absent din viața publică pînă la a ajunge lumea să se întrebe pe unde mai există, pînă la bancuri pe temă,
în condițiile în care în țară sînt probleme serioase asupra cărora ar fi indicat să aibă un punct de vedere, tu, nevastă-sa, nu pui poze senine și rupte de realitate, în care să pozezi ca pentru reviste. E o problemă de conștientizare a poziției ocupate, de armonizare în cuplu, de responsabilitate. Nu, nu l-am ales pe Iohannis ca să vedem ce nevastă frumoasă are. Dar pe măsură ce trece timpul, asta constat că a înțeles ea. Poate și el, nu știu.

2015: In Orientul Mijlociu are loc un adevarat genocid al crestinilor, mor zilnic aproape cu zecile, sint schingiuti, femeile violate, viata femeilor musulmane, la rindul lor, nu valoreaza nimic, absolut nimic acolo, niste barbarii de ev mediu le omoara sau nenorocesc pe viata, daca batjocura aceea se poate chema viata, si nimeni, dar nimeni nu se mai sufoca de indignare. De bocit si de aparat astia care vin cu miile, cu zecile de mii, insa, imediat.
Ipocritilor, asta nu e umanism in voi, nu e nimic. E mizerie morala si caracter de doi lei.

roger waters valeriu zgonea

 (Foto: adevarul.ro)

Moartea birocratiei, varianta tehnocrata

Am citit acum cateva zile ca la 1 Septembrie guvernul arunca pe piata masuri care reduc birocratia etc… Bucuros nevoie mare am anuntat pe toata lumea. Familie, prieteni. Gata. S-a terminat. Am scapat de umilinta.

Sedinta de guvern astazi. Se ajunge la punctul 5 si se adopta :”5. ORDONANȚĂ privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie”

Am ramas masca. Sunt si putin mahmur dupa petrecerea in care am anuntat moartea birocratiei asa ca mi -a trebuit putin sa-mi revin.

Asa. Sa inteleg si eu. Nimeni din tot guvernul ala de specialisti nu a ridicat doua degete si sa zica, o secunda: daca nu va suparati, inaltimea voastra, onorati colegi, sunteti siguri ca vrem sa facem asta? Ce e asta, se aude, inaltimea sa? Sa mai facem o fabrica de functionari, cum ce? Adica, nu stiu cum sa va spun, inaltimea voastra, dar deja exista AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI (imi imaginez ca respectiva/ul tipa), SNSPA, FAMP la ASE, sa dau cateva exemple. Daca nu va suparati, dar daca facem asta cine dracu’ mai crede ca ne luptam cu birocratia? Deja am crescut numarul angajatilor la stat in ultimele luni fata de anul trecut. Ramanem dracu’, ma scuzati, inaltimea voastra, doar cu propaganda.

Nimeni, dar chiar nimeni din guvernul asta cel mai si cel mai nu a putut sa se opuna. Chiar nu putea nimeni sa se urce pe masa si sa strige „suntem niste ipocriti daca facem asta, oamenii astia au avut incredere in noi. Nici PSD nu a facut asa ceva”. Chiar nimeni din guvernul asta nu vede ca nu mai este nevoie de o fabrica de functionari?

Sau poate nu am eu toate informatiile. Te pomenesti ca au desfiintat ANFP, SNSPA si FAMP si au facut o scoala de superfunctionari si robofunctionari. Da. Asta trebuie sa fie. Nu cred ca cineva poate sa fie in asa hal de ipocrit.

silly walks

(Foto: versus.com)

Nassim Nicholas Taleb: ‘The Most Intolerant Wins: The Dictatorship of the Small Minority’

Nassim Nicholas Taleb este una din cele mai briliante minți cu care avem bucuria să fim contemporani. Și ca orice minte sclipitoare, trece peste problemele care ne înconjoară cu acea joie de vivre caracteristică spiritelor înalte, văzînd nevăzutul (pentru cei mai mulți dintre noi) și elaborînd teorii noi, controversate sau nu, dar sub nici o formă ignorate, ba dimpotrivă. Bestsellerul ”The Black Swan” – tradusă la noi, la Editura Curtea Veche, care îl mai are ca autor cu ”Patul lui Procust. Aforisme practice și filozofice” și ”Antifragil” – este cartea considerată de revista Times ”una dintre cele mai influente 12 cărți de după Al Doilea Război Mondial”, iar autorul a fost inclus în clasamentul revistei Forbes, în 2009, ca ”unul din cei mai influenți guru din management”.

Dincolo de Wikipedia, unde îl găsiți ca profesor universitar al mai multor universități de prestigiu, eseist, consultant și trader, pe pagina de Facebook, la bio/personal interests, se declară interesat de vinuri libaneze și birouri, ca piese de mobilier. Pagină întreținută, de altfel ca și contul Twitter, cu multă atenție, și unde jonglează cu umor fin printre lucruri extrem de serioase, deși declară ”This is for philosophical discussions. Please, no finance (or similarly depraved topics), and no journalists. Only fun people. Commentators, please observe salon rules. Do not post before familiarity with the ideas. This is not a democracy (the web is).”. Pentru cei mai curioși și mai interesați de subiect, are și o pagină web, fooledbyrandomness.com. Eu vă invit să parcurgeți site-ul. 

Prin toate căile de comunicare deschise ne introduce, așadar, într-o lume a spiritului și a intelectualității adevărate, asezonate cu umor și frînturi de viață, în toate aspectele pe care dorește să le dezvăluie.

Textul pe care vi-l propun acum a apărut pe platforma Medium și se numește ”The Most Intolerant Wins: The Dictatorship of the Small Minority”. Un text lung, dar care te cuprinde de la primele cuvinte, un text în care e posibil să nu fii de acord cu tot ce scrie (eu nu sînt), dar un text de referință intelectuală. Și greu, extrem de greu de combătut.

Vă las să-l descoperiți singuri, dîndu-vă acum numai două citate.

Începutul:

”It suffices for an intransigent minority – certain type of intransigent minorities – to reach a minutely small level, say three or four percent of the total population, for the entire population to have to submit to their preferences. Further, an optical illusion comes with the dominance of the minority: a naive observer would be under the impression that the choices and preferences are those of the majority. If it seems absurd, it is because our scientific intuitions aren’t calibrated for that (fughedabout scientific and academic intuitions and snap judgments; they don’t work and your standard intellectualization fails with complex systems, though not your grandmothers’ wisdom).”

Ca mai tîrziu, după o incursiune prin mîncăruri, big agriculture, limba engleză, religie, paradoxul lui Popper, piețe financiare și știință, să găsiți următorul citat:

”We can answer these points using the minority rule. Yes, an intolerant minority can control and destroy democracy. Actually, as we saw, it will eventually destroy our world.

So, we need to be more than intolerant with some intolerant minorities. It is not permissible to use “American values” or “Western principles” in treating intolerant Salafism (which denies other peoples’ right to have their own religion). The West is currently in the process of committing suicide.”

Iar de aici încolo descoperiți singuri frumusețea, coerența și logica demostrației. Enjoy!

nassim taleb(Foto: edge.org)

(PS: E prieten cu PDA, dar nu știți de la mine asta.)

Cum se distrug civilizatiile

V-ați întrebat vreodată cum se distrug civilizațiile? Ce duce la haos și, uneori inevitabil, chiar dacă nu într-o viață de om, la dispariția lor? Ce și cine alimentează toate aberațiile și ingineriile socio-politice și economice globale? Cum – un exemplu numai – au reușit la noi 1000 de comuniști, cîți număra partidul, cu ajutorul rușilor, să impună un sistem politic despotic și criminal care a durat mai bine de patru decenii, care a scos toată societatea românească din matca ei firească de coagulare și dezvoltare și ale cărui consecințe le suportăm și astăzi, neștiind dacă și cum ne vom reveni vreodată? Cum și din cauza cui au murit, în regimurile dictatoriale – și încă mai mor, prin alte părți ale globului – sute de milioane de oameni?

S-au scris cărți serioase pe temă. Dar cel mai clar și mai succint răspuns a fost formulat de Yeba Woodhouse. Care spune, și e de ținut minte:

Când au venit comuniștii la putere, mișcarea nu a fost resimțită ca o lovitură de stat sau ceva similar de către contemporani, ci a fost privită drept ceea ce era, o consecință a „intrării rușilor” Un continuum de agresivitate și primitivism.

Comuniștii, la rândul lor, aveau interesul să-și creeze loialități și puneau de la primari, la gardieni de închisoare toată drojdia societății, categoria născuților din împerecheri accidentale în șanț vreme de câteva generații.

În ziua Naționalizării, un astfel de exemplar chiuia (voios și inspirat) prin sat (un sat din Oltenia, bogat): „Mi-au luat rușii tot ce n-am avut!”

Împerecherile au continuat și regăsesc azi pe net destule exemplare care, neavând nimic de pierdut ele însele, nimic de apărat, nici o realizare, nici o responsabilitate și nici un principiu, propovăduiesc voios distrugerea civilizației, doar pentru a scăpa de sentimentul ratării.

În articolul următor, (tot) despre cum minoritățile dictează majorității.

nationalizare(Foto: adevarul.ro)

‘Votul de la Paris’ se intoarce

Scriu despre Ponta de atîta vreme încît am impresia că s-au terminat cuvintele și combinațiile de cuvinte în a-l califica, și ar însemna să repet aceleași lucruri despre cineva care nu mai merită nici o atenție. Ejectat din funcția de prim-ministru de propriul său partid, la presiunea străzii, refuzat de Dragnea pentru șefia Camerei Deputaților, recunoscut oficial recent ca plagiator, după 4 ani în care s-a făcut tot ce se putea face pentru păstrarea status quo-ului și pentru ca să nu suporte consecințele acestui furt intelectual, Ponta varsă din el, fără rușine, fără remușcări, cu același tupeu fabulos și cu seninătatea impostorului clasic minciună după minciună și vorbe iresponsabile în cascadă.

Cu ultima declarație, de ieri, trebuie să fiu însă de acord. Zice el așa:

Acum dacă îi întrebaţi pe cei care stăteau la coadă, am văzut că s-au înscris 8.000 de oameni să voteze în diaspora. 8.000 sunt în câteva blocuri în Drumul Taberei. Şi noi, toată ţara, tot Guvernul, munceşte numai pentru cei 8.000″, a declarat Ponta.

Fostul premier PSD spune că românii trebuiau să voteze în străinătate şi confirmă că existau cozi, însă afirmă că are informaţii potrivit cărora acele cozi erau formate de cetăţeni care „se puneau de mai multe ori la rând„.

„Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se aşezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”, a spus deputatul PSD.

Ponta s-a arătat deranjat că Dacian Cioloş guvernează doar „ca să nu se supere cei 8.000”, în loc să îi considere pe toţi românii egali. – news.ro

Să explic. Cînd eram mică, mama îmi spunea că ”a te pune” se foloșește cu precădere atunci cînd omul are niște necesități fiziologice și se duce la toaletă. Acolo ”te pui”. Revenind la momentul alegerilor prezidențiale din 2014, la care face referire Ponta, știm, am văzut, auzit, chiar stat unii dintre noi la cozile acelea infernale, de cel puțin 3 ore (Bruxelles) și 8-9 ore în alte capitale și orașe mari occidentale. Cum am aflat din presă, oamenii și-au adus, pentru turul II, și periuțe de dinți cu ei, și mîncare, hotărîți să rămînă pînă reușesc să voteze atît cît va fi nevoie. Un singur lucru le-a lipsit. Toaletele. Așa că e posibil ca în atîta timp petrecut la cozile acelea care su speriat occidentul, să-și fi lăsat rînd să se ducă ”să se pună pe veceuri”. Publice, Dumnezeu știe pe unde, că nici occidentalii ăștia nu se pricep la nimic, s-au trezit cu mulțimi în stradă și niște ecologice de-a lungul cozilor n-au fost în stare să instaleze. Că Ponta așa o fi înțeles de la ”informatori” avînd, probabil, cunoștințe precare de limba română, ori că așa și-a închipuit chiar el, că oamenii ”s-au pus” la coadă la vot, asta nu vom ști niciodată.

Ce știm însă e că Ponta nu se poate abține, nici cu două zile înainte ca Baroul București să analizeze excluderea lui, la cererea formulată de Monica Macovei, să plagieze. ”Votul de la Paris”, din 2009, se întoarce, acum într-o nouă prezentare. Deși cel de atunci a fost tranșat în justiție. Ceea ce îi doresc și lui Ponta.

PS: Că arată că vrea să-și ajute partidul, în această precampanie electorală, e de la sine înțeles. Pentru el, care nu oricum mai are nimic de pierdut, nu e nici o noutate. Cît despre egalitate, nu toți românii au votat însoțiți de camere de luat vederi care să focalizeze personajul central.

ponta prezidentiale 2014(Foto: adevarul.ro)