Rogozin a trecut fraudulos prin spatiul aerian al Romaniei

Rogozin a trecut fraudulos prin spațiul aerian al României. Ca un hoț. Sau ca un rus, mai bine zis. Pilotul avionului a mințit, nu a spus că pe lista pasagerilor e și Rogozin. Apoi, cînd turnul de control a insistat, a simulat o întrerupere a comunicării.

Așa zice DIGI24, conform surselor și lui Titus Corlățean. Oricum, de notat competența autorităților române. La ce mai folosesc sancțiunile Uniunii Europene și Statelor Unite la adresa Rusiei dacă românii nu sînt în stare să le aplice? La ce bufoni sînt în fruntea guvernului României, Ministerului de Externe, Ministerului Apărării și Ministerului Transporturilor, nici nu e de mirare că rușii fac mișto de noi ca de o gubernie rusească cu slugi de mîna a patra.

Ocaua mare si ocaua mica. Florin Popescu si Vlad Cosma.

Traian Băsescu despre arestarea lui Vlad Cosma (PSD) – 19 februarie 2014:

Consider şi subliniez acest lucru, că Parlamentul nu are dreptul să se substituie justiţiei. Cu certitudine, mult mai potrivit ar fi fost ca decizia de arestare sau nearestare să o ia, la cererea procurorilor, un judecător, în niciun caz un for politic, încurajat de prezenţa în Parlament, la vot, a premierului Victor Viorel Ponta.

Şi de data aceasta, Victor Viorel Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii, confirmând ceea ce eu consider, sau ceea ce eu apreciz ca şi conduită a acestui prim-ministru, că este un prim-ministru corupt, fără valori morale, doar cu interese politice. Pentru ei, interesul de grup, de partid, interesul găştilor de corupţi sunt deasupra interesului naţional. Asta ne arată Victor Viorel Ponta şi Liviu Dragnea, împreună cu majoritatea PSD, UNPR, PC.

Traian Băsescu despre arestarea lui Florin Popescu (PMP) – 12 mai 2014:

Să nu dezinformăm, dezinformarea nu ar trebui să funcţioneze. Nu e blocată nicio anchetă, dosarul lui merge înainte. Parchetul a cerut dacă să facă această anchetă sub arest sau nu. Dosarul lui merge înainte, nimeni şi nimic nu îl opreşte. Parchetul a cerut dreptul de a cere arestarea. Nu sunt de acord cu poziţia Parlamentului, era corect ca un judecător să spună: nu e cazul să îl arestăm sau îl arestăm. Nu PMP putea bloca sau debloca cu cei 14 deputaţi pe care îi are.

Arestarea unui membru al Parlamentului chiar este atributul Parlamentului. Nu numai în România. Blocarea anchetării unui membru al Parlamentului este un lucru extrem de grav. În ceea ce privește arestarea, Parlamentul ar cam avea dreptul să se pronunțe.

Aici, m-am uitat la Parlament. În unele cazuri a aprobat arestarea, în altele nu, dar acesta este un atribut al Parlamentului pentru că nu se împiedică practic ancheta. Să nu credeţi că un parlamentar care a fost propus de parchet la arestare şi Parlamentul nu a aprobat arestarea, chiar poate face orice, parchetele pot lua măsuri să ştie cu ce se ocupă domnul parlamentar.

Pe fond, am vrut să fac deosebirea între blocarea unei anchete şi blocarea unei eventuale arestări.

Mai exact, Traian Băsescu susține că în cazul lui Florin Popescu Parlamentul nu blochează ancheta prin refuzul de a încuviința arestarea deputatului PMP. În schimb, în primul caz, al pesedistului Vlad Cosma, aflat într-o situație identică, Băsescu consideră, textual, că Parlamentul a împiedicat cursul justiției. De la cazul lui Cosma la cel al lui Florin Popescu au dispărut cîteva exprimări, gen ”solidar cu hoții, corupt, fără valori morale, doar cu interese politice, interesul găștilor de corupți”. În cea de-a doua declarație se remarcă grija pentru nuanțe și explicații și pentru o formulare cît mai echilibrată, fără acuzații și stridențe de limbaj. Se remarcă înțelegerea profundă a fenomenului și analiza plină de înțelepciune și echilibru. Acum hoții și corupții au dispărut, găștile nu mai există. Totul se reduce la o oarecare confuzie și inadecvare de atribuțiuni. Deși situațiile sînt identice, Traian Băsescu arată, încă o dată, că se poate ridica la înălțimea pretențiilor, că învață, că evoluează, se maturizează, devine un președinte mai nuanțat și echilibrat în considerații.  Bravo, Traian Băsescu!

Romania nu ar recunoaste un referendum al minoritatii romanesti din Ucraina

Băsescu:

Noi nu am recunoaşte niciun referendum al minorităţii româneşti din Ucraina, care ar cere alipirea la România. România nu ar recunoaşte aşa ceva pentru că ar fi împotriva Constituţiei Ucrainei, cum nu am recunoaşte un referendum pe teritoriul României, dacă i-ar da cuiva prin cap să facă un astfel de referendum

Cel mai important și cel mai responsabil mesaj al Romaniei de la inceputul crizei ucrainiene.

Suspendarea presedintelui, tema de campanie

Basescu despre suspendare:

Îi spun lui Ponta că nu mi-e teamă de suspendare, votez PMP şi fac declaraţii despre asta.

Ponta despre suspendare:

Dacă Curtea Constituţională va decide, pe 21, ceea ce sincer cred că ar fi de bun simţ şi constituţional, şi anume că preşedintele României nu are voie să participe activ în campanie electorală, iar după această decizie Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi – eu vorbesc ca lider PSD – evident că vom depune cererea de suspendare.

Chiar dacă cei doi nu vor recurge efectiv la această armă electorală care le convine amîndurora, vor vehicula tema în campanie, pentru a-și mobiliza militanții și nucleele dure ale susținătorilor. Poate că Occidentul îi va opri pe Pibta și Băsescu să-și pubă în aplicare această nebunie electorală, dar nu-i va pitea opri să vorbească despreaea în campanie, cît să-și zgîndăre haitele de susținători înfierbîntați.

Basescu: Parlamentul nu blocheaza justitia

Băsescu despre dosarul de corupție al lui Florin Popescu:

Nu este blocată nicio anchetă. Dosarul lui Florin Popescu merge înainte. Parchetul a cerut dacă să facă această anchetă sub arest sau nu, dar dosarul lui merge înainte. Nimeni și nimic nu îl oprește.

Deci pînă acum, în zece ani, n-am avut nicio problemă cu blocarea justiției în Parlament. Justiția a mers înainte fără s-o blocheze politicienii în Parlament. Acestea fiind spuse, nu reușesc să înțeleg de ce s-a tot făcut scandal în acești ani pe o temă inexistentă, blocarea justiției de către Parlament.

Blaga nu intelege cum e cu suspendarea lui Basescu

Vasile Blaga despre posibila suspendare a lui Băsescu:

Domnul Ponta şi domnul preşedinte Traian Băsescu se înţeleg foarte bine, există un pact de coabitare. Nu cred în acest demers al lui Ponta.

Tocmai fiindcă cei doi se înțeleg bine suspendarea e posibilă. Suspendarea lui Băsescu  ajută electoral atît PSD-ul cit și PMP-ul și îi scoate complet din joc pe pedeliști și peneliști. Partidele și politicienii va trebui să se poziționeze pro sau contra Băsescu, iar aceste poziționări vor mobiliza electoratele în jurul PSD și PMP.

Sînt convins că Ponta și Băsescu își doresc cu ardoare suspendarea, dar n-o pot pune în practică din cauza (pentru ei, datorită, pentru Ronânia) contextului internațional și opoziției Occidentului.

Rogozin, prins la mijloc intre Basescu si Ponta

Rogozin, vicepremierul guvernului rus, despre declarațiile lui Ponta:

Atrag atenția Ministerului de Afaceri al Rusiei asupra acestui politician. Premierul român crede că ar fi trebuit folosite interceptoarele în spațiul aerian pentru a forța aterizarea avionului lui Rogozin.

Ponta declarase la Antena 3 că era necesarâ prezența lui Băsescu la Cotroceni în caz că interceptoarele românești (avioane de luptă) ar fi trebuit să intervină la survolarea spațiului aerian românesc de către avionul lui Rogozin.

Ponta si Basescu folosesc Rusia impotriva Romaniei

Victor Ponta, la Antena 3:

În mod normal, într-o situaţie de acest gen, când vicepremierul Rusiei provoacă România, ar fi trebuit să avem o întâlnire cu preşedintele ţării, comandantul suprem, care era însă cu Udrea, se plimbau prin Arad. Eu am gestionat la nivelul Ministerului de Externe şi al celorlalte ministere exact cum trebuia să procedăm, şi anume respectând angajamentele pe care România le are (…) Am acţionat eu ca şi comandant suprem, dacă el era ocupat cu altceva. Lucrurile puteau degenera, puteam să cerem avioanelor de vânătoare româneşti să ia o decizie. O să iau eu acele decizii când va fi cazul, dar atunci de ce mai avem preşedinte în România?

Băsescu a minţit atunci când a spus despre mine că îşi pregăteşte o întâlnire cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, aceasta fiind şi o inconştienţă la adresa României, având în vedere că, după ce Crimeea a fost anexată ilegal, toate instituţiile româneşti au suspendat orice fel de întâlnire cu autorităţile din Rusia, conform deciziei NATO şi UE.

De ce era nevoie de o întîlnire a președintelui țării, comandantul suprem, cu premierul și celelalte autorități? La fiecare declarație tîmpită a vreunui lider rus trebuie să dăm alarma și să ne așezăm pe picior de război? Ce trebuia să facă comandantul suprem al țării împreună cu premierul și miniștrii, poate chiar cu șefii serviciilor și Statul Major? Să decreteze mobilizarea? Starea de urgență? Am primit vreo declarație de război de la ambasadorul rus la București? Cum ar fi ca la fiecare mîrlănie spusă la beție de vreun lider rus toți bărbații de stat români s-ar aduna disperați la București și ar intra în ședință de urgență? Dacă Băsescu venea la București și băga împreună cu Ponta diplomația și instituțiile e forță în ședință și apoi pleca la Arad iar Ponta pleca la Hunedoara și, pe drum, Rogozin dădea altă declarație (cum dealtfel, a și făcut-o). Se întoarceau din drum președintele și premierul? Dacă Rogozin dă cinci declarații tîmpite pe zi, autoritățile române, cu președintele și premierul în frunte, stau sechestrate la București în ședințe de urgență și declară mobilizarea, demobilizarea și starea de necesitate din două în două ore? De fapt, nici măcar nu sînt declarații ale lui Rogozin, ci postări pe Facebook sau Twitter – și Rogozin are o intensă activitate pe rețelele sociale, unde postează la cîteva ore și scrie tot felul de verzi și uscate.

Ponta deja se joacă de-a președintele și își face profil de comandant suprem, în vederea campaniei electorale.

Ceea ce fac Băsescu și Ponta de ceva timp încoace, de cînd s-a intrat în campanie electorală, este inadmisibil. Este o dovadă de iresponsabilitate politică cum nu s-a văzut în România în ultimii 20 de ani și concurența e mare, Slavă Domnului.

Băsescu acuză un înalt oficial al statului român că pregătește pe ascuns vizite oficiale în Rusia, în disprețul UE și NATO, fără să aducă vreo dovadă în acest sens, iar, la rîndul lui, Ponta, cînd trebuie să ia atitudine față de o declarație jignitoare la adresa României preferă să schimbe subiectul și să-l atace pe Băsescu.

Ceea ce nu înțeleg cele două personaje, care devin din ce în ce mai penibile și periculoase pentru România, e că ambii reprezintă statul român și umplu funcții ale statului român. Indiferent dacă le place sau nu, trebuie să-și respecte reciproc funcțiile, că nu sînt ale lor, aduse de acasă, de la neamurile lor din Basarabi sau București sau de unde s-or trage cei doi. Se comportă ca și cum ei cu neamurile și camarilele lor ar fi anteriori și superiori statului român. Statul român există dinainte ca cele două personaje, împreună cu cloacele în care se tîrăsc, să apară pe lumea asta. România nu e tarlaua lor, a neamurilor și camarilelor lor.

Cele două personaje politice care conduc România astăzi într-un dispreț total față de români și România ar trebui scoase în șuturi de pe scena publică.  Niciunul dintre cei doi, indiferent de istoria lor, de forța lor politică și a grupărilor care îi susțin, indiferent de cîți băgători în seamă le-ar duce trena, nu au dreptul să-și bată joc de statul român și de autoritățile statului român,

Nu folosești Rusia împotriva lui Ponta, chiar dacă te cheamă Băsescu, nu folosești Rusia împotriva lui Băsescu, chiar dacă te cheamă Ponta. Dacă vor să se bălăcărească ca pe coclauri să-și dea amîndoi demisia și să-și vadă de bălăcăreli fără să pună în pericol statul român.

Mai rămîne să folosească amîndoi unul împotriva celuilalt secrete de stat, să le scoată la vedere și să-și dea cu ele în cap la oră de maximă audiență, la Antena 3 și B1, în hlizelile slugarnice ale jurnaliștilor. Cîte un secret de stat și un interes strategic al României pentru fiecare punct electoral în plus.