Disonanta cognitiva la romani nu exista

Leon Festinger a fost un psiholog și psihosociolog american datorită căruia, de la sfîrșitul anilor ’50 ai secolului trecut, profesioniștii domeniului și lumea, în general, s-a îmbogățit cu o nouă teorie: disonanța cognitivă.

Și ce spune teoria disonanței cognitive? Că dacă în noi apare, la un moment dat, o situație în care credințele, principiile, valorile, atitudinile nu se armonizează, nu se împacă unele cu altele și cu ce avem de făcut, suferim de așa ceva. Cînd facem ceea nu ne place, dar trebuie să facem. Cînd comportamental trebuie să acționăm într-un anume fel, în timp ce noi simțim și gîndim în alt fel. Și că un instrument, un eu interior se va strădui permanent să ne pună în acord cu noi înșine, astfel încît să stabilim o stare de armonie, de confort interior și să nu dăm lumii, în final, impresia unor țăcăniți la drumul mare.

Ca exemplificare, să luăm două situații. Situația A și situația B. În care, dacă nu sîntem afectați de disonanță cognitivă, ar trebui să acționăm identic.

În situația A este prezent un personaj odios, să-l numim, la întîmplare, Oprea. Care, cu ajutorul colegilor, se sustrage absolut revoltător unei anchete penale privind moartea unui tînăr polițist, aflat la momentul respectiv în dispozitivul de însoțire a personajului. Indignarea, amplificată mediatic, ne determină să luăm atitudine. Scriem, vorbim, organizăm protest. Legea trebuie să fie egală pentru toți, nimic mai adevărat.

În situația B este prezentă o doamnă. Să îi spunem, tot la întîmplare, Hillary. Care, cu ajutorul altor personaje, mai suspuse sau nu, încearcă să acopere un scandal uriaș în care a fost implicată. Moartea înfiorătoare și absolut scandaloasă a ambasadorului și a altor trei persoane din cadrul unei reprezentanțe americane într-o țară arabă. Se descoperă existența paralelă a unei căi de comunicare aparent ilegale, o listă cu emailuri transmise pe această cale, dorința expres exprimată, se pare, de a fi șterse, nereturnarea integrală către o anumită instituție, să-i spunem FBI, punerea atacului în sine asupra ambasadei pe seama unui film apărut pe internet, deși evidența din emailurile transmise o contrazice și, în final, pretenția că a fost declarată a fi o persoană de încredere de către directorul instituției mai sus menționate.

În mod firesc, situațiile A și B comportă similarități care duc spre o atitudine coerentă și logică, respectiv de condamnare a atitudinii celor două personaje din situațiile respective.

Ce facem noi aflați în fața celor două situații? Pe Oprea îl condamnăm aprig, pe Hillary o susținem la fel de aprig în candidatura pentru președinția SUA. Suferim de disonanță cognitivă? Nici vorbă, noi sîntem români!

hillary

(Foto: telegrafonline.ro)

Note de parcurs. USB, proiect de tara si Taleb

1) Poziția USB/USR față de cele întîmplate ieri în parlament care este?
Că văd mișcare pentru alegeri deja, ei oricum asta fac, se pregătesc. Mai apar și in emisiuni pe la TV, fac poze, mai și cîștigă. După care nu mai fac nimic. M-am săturat de aflare în treabă, acum chiar mă interesează. Vin alegerile și e foarte important să știm.

Vor fi aleși ca variantă a stîngii, nu? Că dreapta, ceva de dreapta, cît de cît, pe agenda lor nu am văzut. Și încă ceva. Oamenii ăștia plini de activism în sînge am observat că au partenere sau parteneri, heterosexuali adică, au copii, au o viață după care i-ai lua de dreapta clar. Sau tînjesc după așa ceva. Asta pe partea realității. Pe partea a ce declară și susțin, vor căsătorii homosexuale, vor case pentru toți, egalitate și fraternitate. Numai pînă la ce e al meu e al meu și nu dau nimănui altcuiva din el. Adică una vorbim, alta fumăm.

Deci? Poate nu ați uitat cum în toamna anului trecut, după tragedia Colectiv, s-a format un grup care să discute cu președintele niște principii, căi de acțiune, un hai să consultăm și societatea civilă, să nu rămînă neconsultată, primire, protocol, poze, entuziasm, speranță. Și tot Cioloș, care fusese anunțat deja, a venit prim-ministru. Și tot apărat de parlament a rămas, ieri, Oprea. Ne mai facem mult că facem sau chiar facem? Și dacă da, ce? Asta vreau să știu.

2) Cioloș și proiectul de țară. Văd lumea încîntată, extaziată că discursul premierului din parlament, de ieri, a fost extraordinar. Bun, și mai departe? Proiect de țară. Care țară? A lor, a parlamentarilor, ori a noastră? Că de cînd și crima este protejată de anchetă, e neapărată nevoie să știm. Sau poate mă înșel.

Dar ia să vedem din cine e compusă comisia. Pârvulescu, pe listă. Nu, mulțumesc. End of story, ce mai discutăm?!

Aici, și la 1) și la 2), se potrivește perfect articolul lui Nassim Nicholas Taleb, ”The Intellectual Yet Idiot”. Din care:

He speaks of “equality of races” and “economic equality” but never went out drinking with a minority cab driver (again, no real skin in the game as the concept is foreign to the IYI). Those in the U.K. have been taken for a ride by Tony Blair. The modern IYI has attended more than one TEDx talks in person or watched more than two TED talks on Youtube. Not only will he vote for Hillary Monsanto-Malmaison because she seems electable and some such circular reasoning, but holds that anyone who doesn’t do so is mentally ill.

He knows at any point in time what his words or actions are doing to his reputation.

Și din care nu am terminat de recomandat și citat.

UPDATE: 1) A spus Nicușor Dan:

Considerăm inadmisibil votul de ieri din Parlament în cazul Oprea. Este inadmisibil ca din nou și din nou Parlamentul să interfereze cu Justiția. De altfel, în programul politic al USR susținem eliminarea imunităților în materie penală. – Facebook

nicusor-dan-gadea-clotilde

(foto: ziarelive.ro)

Parlamentarii, cei mai mari dusmani ai parlamentarismului

Parlamentul României este acel loc în care te ascunzi, dacă îți permit colegii, de toate anchetele penale care te vizează.

Parlamentul României este acel loc în care, astăzi, nu s-a încuviințat solicitarea DNA de începere a urmării penale a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, actual senator, pentru uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină, mort în data de 20 octombrie 2015, ca urmare a leziunilor produse în urma căderii cu motocicleta într-o groapă, în timp ce se afla în dispozitivul de însoțire al fostului ministru.

De ce? Simplu ca bonjour. Pentru că Oprea și-a rugat colegii să nu încuviințeze solicitarea DNA. Bineînțeles, după ce le-a explicat ce s-a întîmplat.

Cu unii colegi sunt prieten, amic, cu alții nu. Dar vreau să vorbesc doar despre dreptate, mi se pare ceva halucinant. Vreau să explic simplu și pe scurt că în seara tragediei veneam de la o instituție pe linia securității naționale, nu veneam de la restaurant, totul este documentat la secundă. Sunt aici colegi care au mai fost miniștri de Interne. Există o bază legală din anul 2000 pentru un antemergător. În seara aceea, în jur de orele 19.00, aveam antemergătorul în față. În urma cercetării, viteza mașinii de poliție era cea legală, cea în care mă aflam eu pe bancheta din spate avea viteza legală. Din păcate s-a întâmplat această trgedie. Un tânăr polițist a căzut într-una din cele trei gropi din centrul Capitalei. Vreau să vă spun că sunt reguli foarte clare, nu ministrul stabilește traseul, nu dă comenzi legate de viteză. Nici nu puteam să discut cu colegul de pe motocicletă. Am trăit un coșmar, am căutat să-mi fac datoria. Acesta este cuvântul meu, sunt un om care am căutat întotdeauna să-mi fac datoria. Repet, aflat pe bancheta din spate nu puteam să comit această ucidere din culpă. Cred că ceea ce a determinat sunt acele trei gropi, aici trebuie îndreptate toate cercetările, care au fost prost semnalizate. Acest lucru s-a întâmplat în acea seară, vă rog să votați împotriva acestei cereri. – realitatea,net

Dacă lucrurile sînt atît de clare, domnule senator, ce mai conta că se convingeau și alții, cei care au solicitat colegilor dumneavoastră să încuviințeze urmărirea penală? Dacă nu sînteți vinovat, de cine și de ce să vă fie frică, domnule senator?

Nu, despre dreptate nu se vorbește, în asemenea situații, în parlament. Eu așa știu. Despre dreptate se vorbește în justiție. Acolo unde dumneavoastră nu o să mergeți ca să ascultați procurorii încercînd să dovedească că ați fi vinovat. Pentru că 73 din colegii dumneavoastră au votat ”nu”.

Cu alte cuvinte, cine se sustrage urmăririi penale se incriminează singur. Cel puțin eu, un om obișnuit care, într-o situație similară sau asemănătoare nu ar avea încotro și ar fi obligat să se apere în sala de judecată și nu în parlament, așa înțeleg.

oprea

 

(Foto: prisacariu.ro)

Homeschoolingul

Homeschoolingul este, simplu, o problemă de alegere. Să ai, să existe posibilitatea alegerii, este absolut obligatoriu într-o democrație liberală.

Restul, ce țoape inculte sînt mamele și ce snobi umflați tații care vor alege această formă de învățămînt, cum vor mai socializa copiii, ce vor învăța și așa mai departe sînt amănunte de reglementat prin lege. Importantă este posibilitatea alegerii și atît.

Și foarte mare atenție acum: dacă veți considera în continuare că poporul e prost și nu are cum să își vadă de propriii copii – la homeschooling mă refer acum – țineți cont ca ACELAȘI popor voteaza accordingly. Deci, ministrul Educației va fi produsul votului, adică tot acolo ajungem, la prost. Numai că pentru toata lumea, fără să ai posibilitatea să alegi.

Cum indiferent de situație – cel puțin cum văd că decurg discuțiile acum – se ajunge la acelasi rezultat, e bine ca fiecare să simtă și să invețe individual ce înseamnă o alegere, indiferent în ce domeniu e făcută ea.

S-a inflamat tot internetul românesc din cauza sau datorită, depinde cum o priviți, opțiunii familiei Nălbaru – Bucur de a-și retrage copilul din învățămîntul de stat și a-l instrui acasă. Nu știe nimeni dacă fiica cuplului intră sau nu în actualele prevederi legale, dar toată lumea critică decizia. Deși copilul este unul fericit acum.

Avem o responsabilitate față de copii. Față de cine, de copiii altuia? Și dacă da, cum v-o exercitați acum? De cîte ori ați intervenit în problemele de familie ale unui copil, coleg cu copiii dumneavoastră? Cîți copii în situații dramatice ați salvat pînă acum, de brusc grija copiilor în general vă copleșește?

Și dacă există, teoretic, copii în situații speciale, ce facem acum, ne cantonăm în excepții, ignorînd majoritatea? Sigur, nu sîntem adepții controlului, dar cînd e vorba de copii, brusc devenim sensibili. Chiar așa nu se poate!

Ce și cum nu se poate? Să decidă fiecare adult, cu responsabilitatea pe care o are, asupra a ce e mai bine pentru propriul copil? Mama scrie incorect, e o agramată, iar tatăl bețiv? Ce facem cu acești copii?! Ce am făcut și pînă acum, adică nimic. Îi lăsăm tot în grija lor și a școlii, cu amendamentul că acum, dacă vor beneficia de homeschooling, chiar au șanse să nu fie agramați ca mama și bețivi ca tata.

Grija față de copiii altora și de copii, în general, a devenit subit preocuparea majoră a nației. Dincolo de ea se ascunde, mai bine sau mai puțin bine, spaima de nou, incapacitatea părinților de a face față unei provocări care nici măcar nu este acum a lor, dar ar putea deveni.

Dacă profesorii angajați în regimul de homeschooling vor costa la fel sau mai puțin decît școala particulară, uneori poate chiar decît cea de stat, ce facem? Dacă nu mai avem de ce să ne văităm, ședințe, bani de strîns pentru diverse, pretențiile fiecărui profesor și alte motive de nervi pe care le produc în momentul de față studiile copiillor, ce facem?

Hai să inventăm probleme, cînd ele nici nu ne privesc, nici n-am putut dormi nopțile din cauza lor. E mult mai greu să ne punem mintea la contribuție și să cerem partidelor acum, înainte de alegeri, un proiect coerent pentru homeschooling.

Follow the money, banii urmăresc copilul, asta este ideea homeschoolingului. Nu va mai da, cine nu va dori, o căruță de bani pe pretențiile absurde ale învățătorilor și ale profesorilor, ci strict pe ce va fi necesar copilului. Nu va mai avea de-a face cu tot felul de ”mămicuțe”, care cu idei din cele mai vesele, își va organiza fiecare viața școlară așa cum va crede de cuviință și corespunzător nivelului financiar de care dispune. Că se vor curăța școlile, că vor opta ceilalți pentru homeschooling, asta nu are importanță.

Sigur, cine va dispune de bani pentru profesori acasă? Nu tot ăștia care știm deja ce fac, de unde au, cum au și așa mai departe? Pentru că oricum, fiță fiind, după părerea unora, altcineva nu are cum. Posibil, dar dacă avem încredere în justiție, care ar fi problema?!

PS: Mai sînt multe lucruri de spus, dar îl am pe tata în spital și nu le pot acoperi. Cine are cont de Facebook, îl poate urmări pe al meu și discuțiile de acolo, la statusurile-idei pe care le-am scris.

PPS: Aici este cea mai interesantă discuție.

homeschooling

(Foto: babygizmo.com)

Uimiri

1. Am prieteni considerați de dreapta, care se luptă să supraviețuiască muncind independent. Independent de stat. Și care, în același timp, susțin cu vehemență că homeschoolingul este o prostie. Homeschoolingul este o nișă, ca și teatrul independent, de exemplu. Pe care eu îl susțin. Dar ei nu se prind. Încă.

Se zbat și combat de cînd a apărut subiectul în mass media cu o încrîncenare clar demnă de o cauză mai bună. Și nu reușesc să vadă că absolut orice nișă în sistemul de stat este binevenită și merită susținută. Mai ales cînd ai argumente. Vi le prezint pe ale mele într-unul din articolele viitoare.

2. Am prieteni americani. Expați americani. Mult, îngrozitor mai mult speriați de ideea că ar putea cîștiga Trump alegerile prezidențiale decît de terorismul prezent pretutindeni. Oameni care călătoresc, unii mult. Sînt expuși, așadar, pas cu pas. Nu Trump îi va urmări în următorii patru ani, ci chiar acum îi poate urmări o nenorocire. Dar ei nu se prind. Încă.

Pot să nu fie oameni de dreapta, dar instinctul de conservare să le indice încotro să se îndrepte frica cea mai mare. Repet, sînt expuși permanent terorismului european și nu numai, dar feriți cumva de o posibilă (și din ce în ce mai probabilă) administrație Trump la Casa Albă. Și totuși, spaima de Trump e mult mai mare sau există, pe cînd cea de terorismul mondial omniprezent, nu.

Cum în ambele categorii sînt oameni inteligenți, fără dubiu, fără rest, le sugerez să citească sau recitească, pe îndelete, ”Prietenilor mei de dreapta, care sînt de stînga” – partea a II-a, publicat de Alexandru Hâncu în iulie 2011. Și din care extrag:

Politica de stînga înseamnă lipsă totală de încredere în oameni, în dreptul lor de-a fi liberi şi în capacitatea lor de-a fi responsabili. De pildă, profesorii sau medicii nu-şi pot face datoria faţă de popor decît la stat. Lăsaţi de capul lor, numai la privat, şi-ar bate joc de săraci şi ar lucra numai pentru bogaţi. Ce cumplită insultă, ce aroganţă înfiorătoare, ce nesfîrşit dispreţ, ce divorţ de realitate. Si ce minciună abjectă: educaţia şi sănătatea, cai de bătaie ai stîngii, sînt “sectoare neproductive”. Fals, produc educaţie şi sănătate, în masă, la cel mai înalt nivel – dar numai pe o piaţă liberă, privată, nu pe una controlată şi mutilată de stat.

Totuşi, mai bine să fie la stat. Căci particularul nu poate fi raţional şi omenos, este? Nu îşi adaptează oferta în funcţie de cerere, pe piaţa liberă. Nici vorbă. Iar capitalistul nu poate judeca non-profit. Nu ridică şi subvenţionează spitale, şcoli, universităţi, muzee, teatre, reviste, edituri, biblioteci, stadioane etc. Şi profitul nu poate fi decît rău. Bunaoară, nu creează niciodată noi locuri de muncă, în ideea că un salariu e cea mai bună protecţie socială. Omenos, raţional şi caritabil poate fi doar statul. “Să iei din buzunarul propriu ca să-ţi ajuţi semenii e magnific. S-o faci luînd din buzunarul altuia, e furt”. Iar “o politică de stat prin care Peter e jefuit în folosul lui Paul poate conta pe sprijinul lui Paul”. Gen, redistribuirea avuţiei prin taxe şi impozite. Bun, să tragem linie. În condiţiile în care conservatorismul (liberalismul) e politica libertăţii, cum vă sună “Dictatura libertăţii?” Conceptul de “libertate prin dictatură”? Chiar credeţi că se poate? Că are cum să existe? Dar sincer. Cînd dreapta nu mai e conservatoare (liberală), devine stînga. Cînd stînga renunţă la etatism, sub presiunea conservatoare (liberală), nu mai e stînga. Etatismul are în el samînţa dictaturii. Ce culoare are dictatura? Ziceţi.

PS: ”Incidentul” terorist de sîmbătă seara, la New York. 29 de răniți, ISIS revendică atacul, cu o banală oală kukta, un telefon și niște fire. La americani se poartă oala kukta cu explozibil, în Europa cuțitele.
Ăștia-s bucătari ratați și nu stiu cum să spună.
QED.

trump

(Foto: en.alalam.ir)

Interne. Boli interne.

Cum singurul lucru de care îmi e pur și simplu silă să scriu sînt alegerile parlamentare de la noi – nu știu unde e PNL, știu cine e USB/USR, PSD știm toti, și ne mai mirăm apoi cum cîștigă – trec la lucruri care inflamează online-ul românesc, în timp ce viața reală își vede de cursul ei, mai mult sau mai puțin firesc.

1. Olivia. Doamna, zîna, binefăcătoarea, sublima Olivia. Care a spus, mai nou, oprindu-se pentru o clipă zburdalnică din hărtănit morcovi și scopit banane, că mamografiile sînt rele. Și că se pare că s-a descoperit leacul pentru formele agresive de cancer. Îl lași în pace. Te faci că nu-l ai, nici nu vrei să știi că-l ai, mai bei un ceai, mai mănînci ceva ușor, o funzuliță de mărar scăldat în lumina lunii cu garnitură cinci bobițe de mac și îți vezi de viață liniștit. Oricum mori. Acum sau mai tîrziu, ce mai contează?!

Evident, lumea a luat foc. Dar ce să-i faci, cum s-o oprești? Aici e aici, că nu ai cum. Pînă cînd o persoană care a pierdut pe cineva drag urmîndu-i sfaturile nu se va dezmetici brusc și nu va acționa în justiție, femeia e mai mult decît admirată și, se pare, ascultată, e aprobată și promovată. Soțul, domnul Moisescu, declară că e supusă linșajului mediatic, la Editura Humanitas i-a apărut o carte, e prezentă în presă și are mii de adoratoare. Care îi solicită sfatul acolo unde doamna Steer nu are absolut nici o competență, adică în probleme medicale. E suficientă o privire pe blogul dumneaei sau pe pagina de Facebook pentru a vă da seama de amploarea fenomenului. Îngijorătoare. Sau nu, dacă ținem cont de faptul că selecția naturală funcționează, indiferent cîte și ce școli au absolvit adoratoarele. Pentru că doamna Steer nu este admirată și solicitată să dea sfaturi de femei din rîndul celor mai puțin educate, ci din rîndul celor mai simțitoare. Și dacă unde e simțire nu mai e și niscaiva rațiune, ce poți să faci?! Nimic, oricum multe vor crede că domnul Condrea a murit din cauză că nu a avut la dînsul un infuzor cu mușețel, ori o mămăligă vîrtoasă, de pus pe locurile dureroase. Și nu l-a ținut nimeni în viață de mînă, cu dragoste și căldură sufletească.

Cum suspectez că majoritatea celor căzute în extazul gastro-fantastic steerian fac parte din abominabila categorie a ”mămicuțelor”, acea specie care se înmulțește prin pui vii și, cînd o face, crede că lumea se oprește în loc de admirație la vederea capodoperelor universului din pamperși, trebuie să admit că vom avea și un grup de copii care vor crește veseli și sănătoși, sub deviza ”noi cu mușchii ca oțelul, vom culege mușețelul”. Mai mult veseli.

2. Homeschoolingul. Dana Nălbaru și soțul, actorul Dragoș Bucur, au hotărît să-și retragă copilul de 9 ani din sistemul de învățămînt de stat și să îl educe în sistem homeschooling. Aici e invers decît la punctul 1, lumea a luat foc pentru un lucru firesc. Așa că am să acord atenție sporită, într-un articol separat, fenomenului, pentru că merită și pentru că, afllîndu-ne înainte de alegeri, poate rezolvăm ceva în învățămînt fără ajutorul neprecupețit al doamnei Andronescu. Doamna a tot ce mișcă sau se tîrăște, mai bine zis, prin educația românească, și care vrea în continuare ca directorii de instituții de învățămînt să fie numiți politic, că doar ce este aceea concurență pe criterii de competență?! O vorbă-n vînt, o adiere, o suflare în ceafa lor și a celor pe care l-au ocupat, statul român.

3. Las Fierbinți. În final, să lăsăm prostiile, că avem lucruri grave de discutat. Mimi Brănescu și Mirela Oprișor s-au retras din ‘Las Fierbienți’. Ce va face acum domnul Pleșu, va mai urmări sau nu serialul? Pe cine va mai aprecia din distribuție, dacă da? Va suferi sau nu? Cum se va reflecta suferința, în caz că da, în activitatea publică, viața personală, samd…

Tema pentru azi: credeți că Olivia va opta pentru homeschooling în educarea copiilor ei, avînd în vedere pluricalificarea pe care o deține?

steer

 

(Foto: libertatea.ro)

S-a terminat cu Casablanca

Cum nu sunt o snoabă, vă mărturisesc că mi-am luat o pungă de sămînță și m-am instalat să mă uit la ”Mother’s day”, un film, printre altele, cu Kate Hudson, Julia Roberts și Jennifer Aniston. Știam că e un film simplu, nu aveam așteptări, dar credeam că va fi genul acela de producție americană cu mămici ocupate, probleme, copii care urlă și pătează pereții cu dulceață, ca pînă la urmă totul să se termine cu bine. Dar nu.

Filmul este cap-coadă o idioțenie cu aere didactice, plină de instrucții politically correct și jigniri deschise aduse „acelei” părți a populației americane – oleacă creștine, oleacă tradiționale, oleacă neacomodați (încă!) cu „diversity” și „progress”: în film 2/3 din cupluri sunt divorțate, iar femeile sunt mai ceva ca bărbații. Cînd totuși e vorba de cupluri, toate reprezintă căsătorii interrasiale și homosexuale, cu părinți texani jucați de actori cu accentul sudic specific, „intoleranți” față de alegerile de viață ale fiicelor lor: una căsătorită cu un indian, alta lesbiană cu o parteneră de viață. În alt caz, este vorba despre un tătic care-și crește fetițele de unul singur, pentru că nevastă-sa murise cu un an în urmă în Iraq unde era la datorie ca soldat, pentru că femeile au dreptul să aleagă orice carieră doresc. Fetele, foarte mature pentru 13 ani, îl învață decomplexate pe tăticul depășit de situație ce fel de tampoane să le cumpere de la supermarket. Un alt cuplu tînăr necăsătorit (heterosexual – deja ești obligat să menționezi, că nu se mai subînțelege!) are o fetiță, și pe tot parcursul filmului băiatul e cel care se milogește de fata aia, de mi se făcea mie silă deja, să se mărite cu el, că ea îl iubea bineînțeles, dar era independent woman, nu vedea ea sensul căsătoriei…

Pot să înțeleg deconstrucțiile sociale în filme de dragul unui scenariu dacă nu mai palpitant, atunci cel puțin mai complex: da, în viață se mai și întîmplă să divorțezi, mai ești și înșelat, sau pur și simplu nu te mai înțelegi, mai apare un copil în afara căsătoriei, etc etc, bref, viața nu e o poveste cu Cenușăreasa.

În același timp, atunci cînd filmele devin totuna cu realitatea devine plictisitor. Mergem la filme nu ca să ni se arate o halcă din realitate, ci pentru că vrem să vedem ceva… ca-n filme! Dar mai ales cînd filmele vor să „reflecte” o realitate trasă de păr, exagerată, ideologizată, încadrată într-o schemă dinainte gîndită în funcție de cum vrem să „ne educăm publicul”, eu mă simt insultată. Simt că ăștia îmi țin lecții, și devine absolut ridicol!

Pfff! Mă gîndesc cu groază că deja ne apropiem de momentul în care nu vei mai putea urmări ca omu` (pentru că nu se va mai produce!) un film normal, o comedie romantică clasică, cu o femeie și un bărbat care se îndrăgostesc, își trăiesc povestea de dragoste, în care – horribile dictu – bărbatul e bărbat și femeia e femeie! O să dispară gingășia eros-ului care a făcut istorie pe micile și marele ecrane, pentru a fi înlocuit cu niște cretinătăți oribile, niște stupizenii monumentale și gata că nu mai am cuvinte să le descriu! Bleah!

casablanca(Foto: curatedquotes.com)

In contra directiei de astazi in sustinerea justitiei romane pe FB

Dezmățul economic la care s-a ajuns își are rădăcinile în ziua de 24 decembrie 1989 când Ilici a semnat decretul prin care Securitatea se desființa și personalul se integra în Armată.

Atunci s-au făcut „pierduți” mulți cunoscători ai firelor economiei și a început jaful, evident, continuat prin felul în care au fost concepute legile de către FSN. Unele chestii erau atât de izbitoare încât îmi săreau mie în ochi citind vreun rezumat în vreun ziar.

Mii, milioane de formulări care nu prevedeau pedeapsă în caz de încălcare. Cu care s-au dat tunurile. Și apoi s-a cumpărat presa și s-a format caracatița politică, aia care poa să treacă prin parlament o scutire vamală valabilă 1 zi.

Ideea confiscării extinse exprimată de MM în primul mandat Băse, cu referire la cazul Patriciu (oricum, averile nu-s toate ale cui pare că sunt) a generat oroare, MM a fost insultată oribil în practic toată presa etc.

Mihaela Luncan trebuie că e mult mai tânără dacă se enervează că politicienii sunt luați pentru fleacuri. La data când și-au făcut marile averi nu încălcau practic nici o lege și oricum faptele sunt prescrise.

Să nu uităm să menționăm că categoria profesională cea mai infiltrată cu securiști a fost cea a judecătorilor. Și foarte, foarte coruptă. Nu știu pe acte, dar dacă ar fi luat foc și acum, și în 89 vilele din celebrele stațiuni de vacanță unde dădea voie Partidul să ai a doua casă, mult mai multe urlete de judecători decât de doctori s-ar fi auzit pe la Cheia, pe la Bușteni sau pe la Rânca.

ȘI ȘTIA TOATĂ LUMEA, de-aia s-au și defecat pe ea de justiție de sus până jos, de la Bombo la satele alea întregi de handicapați și la medicii care le-au dat certificate.

Iar mulți, foarte mulți, și-au adus copiii tot în magistratură. La procurori s-a mai luptat MM să mai schimbe câte ceva, la judecători nu s-a putut.

Și în situația asta, „noi”, care vorbim pe-aici, ce facem?! Ne uităm cu entuziasm de microbiști că la Maradona n-a fost henț ci Mâna lui Dumnezeu, că LCK încalcă ea însăși spectaculos diverse, dar baremi arată voință și încearcă să mai plivească din nenorociți.

Sperăm că lupta asta despletită duce la victorie, chiar dacă până și Andreea Pora a făcut un pas spre luciditate când i-a atras LCK atenția să pondereze nuanța de amazoană despletită. Deși n-a făcut recurs în anulare la Dragnea, unde a fost ceva cu adevărat extraordinar, cum a făcut la Rarinca, dovedind că e și ea sub vremi. Și cu slăbiciuni omenești vizibile.

Zicem că Bica trebuie trimisă să taie stuf, nu să stea la plajă, deși MOMENTAN are toate drepturile civile (mvai, Stoica Ionel nu zice așa ceva, doar preia periodic articole picante adresându-se unui public care să se revolte pavlovian).

Părerea mea este că n-ar trebui deloc susținută atmosfera asta de justiție populară. Adaugă periculos la impresia de circ.

Presiunea și eforturile jurnaliștilor lucizi, cinstiți și de necancan ar trebui să fie în direcția JUDECĂTORILOR și în direcția procurorilor să vină cu chestii relevante. Dacă pot săpa dincolo de stilourile Mont Blanc și de foloasele electorale, bine, dacă nu, nu, să nu cadă în derizoriu.

Așa cum se vede acum, la MI nu va fi decât o răfuială între găști, fiindcă lipsesc schimbările alea anterioare, mici, permanente și discrete, acumularea cantitativă cum ar veni, cum lipsesc în toată societatea. Plus că, în caz de bună-credință inteligentă, o strategie minimă îți impune să nu deschizi atât de multe fronturi deodată.

My 2c.

bica-alina

 (Foto: stirilekanald.ro)

NATO va deveni ONU. Intrebarea e cind.

Cu timpul, nu brusc. Nu, nu se va desființa.

Va ajunge însă la fel de nesemnificativ și de socialist, de birocratizat și de multiculti, multigender, multicolor, multiorice și, de fapt, nimic, încît va fi de nerecunoscut. Va fi o amintire a ceea ce a fost odată.

Izolaționismul nu va veni din partea americană nici dacă Trump va cîștiga președinția SUA. Trump nu a spus decît că statele membre NATO trebuie să se achite de obligațiile ce le revin, ceea ce e cît se poate de rezonabil, nu stăm la cerșit, să ni se dea, să ne apere cineva, ceilalți, contribuim. Dacă fiecare stat membru NATO ar gîndi că ceilalți vor veni în ajutorul lui și că obligațiile sînt după buget, după posibilități, cine ne-ar mai apăra în caz de nevoie?

Izolaționsimul este european, al liderilor europeni, este în sîngele și-n fibra europeană la fel ca și cuceririle, pe vremuri, și totalitarismele secolelor XIX și XX. Numai că vremurile s-au schimbat. Lideri europeni care, odată scăpați de Marea Britanie – salvată la limită prin Brexit – își vor urma parcursul pe care și l-au trasat de multă vreme. Locomotiva UE, Germania, secondată îndeaproape de Franța, va ajunge la o pax europaea prin dictat și impunere și va face alianță cu rușii, pentru că sînt și ei europeni, cît de cît, și pentru că sînt aici, aproape. Nu se va pomeni absolut nimic despre condițiile economice care au adus continentul în această situație, nici despre propensiunea Germaniei, de-a lungul vremii, pentru regimurile totalitare. Începînd cu comunismul lui Marx și Engels, trecînd prin nazismul lui Hitler și ajungînd astăzi  la fundamentalismul islamic.

Pentru că ceea ce pare a fi fost, anul trecut, o  greșeală absolut inexplicabilă a țărilor europene, aceea de a anula unilateral tratatele Dublin și Schengen, în primul rînd, și de a permite astfel pătrunderea pe teritoriul european a peste un milion de migranți este, în fapt, modalitatea cea mai sigură de a ține propria populație sub control. În nici un an, Europa a devenit cîmpul de bătălie al tuturor ”bolnavilor psihic”, un uriaș sanatoriu unde au venit să se trateze suferinzii. Europenii au început să se obișnuiască cu ideea că pericolul îi paște la fiecare colț de stradă, și nu e neapărat bombă, ci poate fi orice, începînd cu banalele cuțite și, de ce nu?! -oalele kukta, cum deja au folosit teroriștii din Boston. Ce facem acum, interzicem cuțitele și oalele kukta pentru că pot încăpea pe mîinile teroriștilor? Exclus.

Așa că ne vom conforma încet, încet, mai de bună voie, mai prin impuneri și interdicții, noii situații. Doar e spre binele nostru! Ce nu facem noi pentru binele nostru, pentru siguranța noastră?! O populație parțial anchilozată mental, parțial inoculată din timp cu idei socialiste va aproba fără crîcnire măsurile de control și reglementare, anihilînd, cum s-a mai întîmplat, elementele recalcitrante. Începutul a fost făcut, prin cenzura instituită asupra principalelor mijloace de comunicare în masă, de anul nou, odată cu agresiunile sexuale de la Koln și din alte orașe ale Germaniei și nu numai. A ieșit populația în stradă să protesteze masiv împotriva lor? A căzut măcar un cap de atunci și pînă acum?

Populație islamică ca mijloc de control al propriei populații, așa s-ar numi, pe scurt, ce s-a întîmplat de anul trecut încoace. Și este prima ipoteză de lucru pe care o luăm în calcul.

Cea de a doua, totul s-a întîmplat dintr-o uriașă eroare de calcul politico-economico-demografic. Sigur, dar o asemenea situație se poate remedia pe parcurs. Cu o condiție: să fie recunoscută de cei care au provocat-o. Ori cum acest lucru nu s-a întîmplat, e de bănuit ori revenirea la prima ipoteză, ori acceptarea ideii că cei care au ajuns în funcții europene de decizie majoră nu sînt capabili să-și recunoască greșelile. Recunoașterea greșelii însemna stoparea oricărei infitrații islamice, prin reinstituirea controlului strict la frontierele UE. Acest lucru s-a făcut deja, dar mult prea tîrziu. În paralel, puteau fi activate structuri NATO care să prevină, împiedice, contracareze fluxul migratoriu la timpul oportun. Acest lucru nu s-a întîmplat.

De ce? Este prima întrebare pe care ne-o punem. De ce nu s-a făcut apel la NATO pentru stăvilirea valului migrator atunci cînd încă nu era prea tîrziu? Și a doua, de ce nici acum nu este solicitată alianța, ci este, în schimb, avansată aparent brusc, după Brexit, ideea formării unei armate europene? Cine i-a mandatat pe acești oameni aflați în funcții de decizie, să propună și să negocieze așa ceva? Alegătorii lor, au cîștigat alegerile cu așa ceva în program? Știm cît costă măcar, avem un deviz estimativ? Știm cît ar dura înființarea și devenirea operațională a structurii? Și, deloc ultima întrebare, cui și mai ales împotriva cui să fie folosită?

Nu în ultimă instanță, această armată va funcționa în paralel cu NATO? Ori va fi sub comanda, peste comanda,  pe lîngă comanda NATO? Ori nu va mai fi vorba de nici un NATO? Această armată va fi folosită pentru protecția cetățenilor europeni sau împotriva lor, în caz considerat de necesitate? Și de ce, dacă situația o impune, nu sînt apelate chiar structurile europene ale NATO? De ce mai trebuie încă o forță armată, monolitică, transnațională și transstatală în Europa?

Sînt întrebările la care e imperios necesar ca liderii europeni să răspundă, și asta cît mai repede. Cu cît structura se va forma mai repede, cu atît mai repede prezența NATO în Europa va scădea.

La summitul de la Bratislava acestea sînt întrebările care trebuie puse. Pentru că șanse de salvare încă mai avem, și ele se numesc urne. Asta numai în cazul în care nu cumva toate partidele europene au fost deja infestate cu germenii unui totalitarism în plină formare și dezvoltare, situație în care ajungem la varianta de început, cea care este posibil să le pară acum, multora, fantezistă. Pînă la prima rechiziționare și pînă la prima amintire despre NATO.

PS: Este absolut umilitor modul în care România, prin cel mai important reprezentant, care nu cu acest punct în program a cîștigat alegerile, înțelege să muște momeala Schengen vs susținere pentru armata europeană. Cînd au nevoie de aliați, vin la București. Cînd Bucureștiul îndeplinea condițiile de aderare la spațiul Schengen, emisarii erau trimiși înapoi. Tot la București.

 nato

(Foto: joshualandis.com)

Marti, 13. Ghilotina mai aveti?

Vești proaste, bune de unde să vă dau?!

Șeful anticorupției din Rusia nu e om. A fost găsit că dormea pe verde-foșnitor, cum vedeam noi că sînt marțienii în filmele de cînd eram mici. Pe 122 milioane de dolari. Ca să nu rămînem mai prejos, Dragnea  l-a trecut pe Ponta la recalificare în partid, acum nu mai minte, numără banii românilor.

La București a sosit Francois Hollande, cel mai bun președinte din ultimii 4 ani ai țării surori și prietene, Franța, și primul care calcă pămîntul românesc de la alt Francois încoace, Mitterand – ne anunță presa – rămas în istoria României cu supranumele ”l’ami de l’assassin”. Pentru a marca vizita și progresele țării noastre într-un sfert de veac, un polițist din coloana oficială a căzut de pe motocicletă chiar înainte de intrarea în Parcul Carol. Din fericire, nu a pățit nimic, din nefericire, Arafat e încă în funcție.

Sigur, mai este un președinte francez care a ”călcat” în România în acești 25 de ani, Nicolas Sarkozy, vizita lui find A PATRA a unui președinte francez după 1989, conform Mediafax (”Vizite la nivel de şef de stat în Franţa au mai avut loc în anii 1992, 1994, 1999, 2000, 2003 şi 2005.”), dar cum vizita a fost fulger, așa a trecut și prin capul actualilor. Care șterg, cu naturalețea imbecililor care cred că lumea uită sau nu îi pasă, istorie recentă.

Interesantă și edificatoare privind orientarea și viitorul Franței și al Uniunii Europene în general este declarația lui Hollande, care consideră că răspunsul Statelor Unite ale Americii la atentatele de la 9 septembrie 2001, ”haos”-ul creat după, este răspunzător de situația actuală din Franța. Deci lupta impotriva terorismului, declanșată și susținută  de coaliția condusă de SUA, adevărata victimă a atacului pe teritoriul ei, și nu abandonarea acestei lupte, în cursul ultimei administrații americane, a cauzat haos. Și nu mai mult decît un milion de migranți aduși – aduși! – de Germania sînt pericolul acum, ci apărarea firească, singura acțiune care putea fi luată după cel mai amplu atac terorist de la Pearl Harbour încoace. Da, sub administrația republicană de la Casa Albă s-a pornit un război de apărare, care securiza situația în Orientul Mijlociu, abandonat și împrimăvărat de cea ulterioară, democrată, ale cărui rezultate le vedem și nu numai acum toți. Nu, americanii nu au stat capră – ceea ce faceți voi acum – după moartea a aproape 3000 de oameni, adică au reacționat, în limbaj prezidențial.

Știu că nu e clar. Ghilotină funcțională mai aveți?

hollande-merkel(Foto: en.mercopress.com)