Cu timpul, nu brusc. Nu, nu se va desființa.
Va ajunge însă la fel de nesemnificativ și de socialist, de birocratizat și de multiculti, multigender, multicolor, multiorice și, de fapt, nimic, încît va fi de nerecunoscut. Va fi o amintire a ceea ce a fost odată.
Izolaționismul nu va veni din partea americană nici dacă Trump va cîștiga președinția SUA. Trump nu a spus decît că statele membre NATO trebuie să se achite de obligațiile ce le revin, ceea ce e cît se poate de rezonabil, nu stăm la cerșit, să ni se dea, să ne apere cineva, ceilalți, contribuim. Dacă fiecare stat membru NATO ar gîndi că ceilalți vor veni în ajutorul lui și că obligațiile sînt după buget, după posibilități, cine ne-ar mai apăra în caz de nevoie?
Izolaționsimul este european, al liderilor europeni, este în sîngele și-n fibra europeană la fel ca și cuceririle, pe vremuri, și totalitarismele secolelor XIX și XX. Numai că vremurile s-au schimbat. Lideri europeni care, odată scăpați de Marea Britanie – salvată la limită prin Brexit – își vor urma parcursul pe care și l-au trasat de multă vreme. Locomotiva UE, Germania, secondată îndeaproape de Franța, va ajunge la o pax europaea prin dictat și impunere și va face alianță cu rușii, pentru că sînt și ei europeni, cît de cît, și pentru că sînt aici, aproape. Nu se va pomeni absolut nimic despre condițiile economice care au adus continentul în această situație, nici despre propensiunea Germaniei, de-a lungul vremii, pentru regimurile totalitare. Începînd cu comunismul lui Marx și Engels, trecînd prin nazismul lui Hitler și ajungînd astăzi la fundamentalismul islamic.
Pentru că ceea ce pare a fi fost, anul trecut, o greșeală absolut inexplicabilă a țărilor europene, aceea de a anula unilateral tratatele Dublin și Schengen, în primul rînd, și de a permite astfel pătrunderea pe teritoriul european a peste un milion de migranți este, în fapt, modalitatea cea mai sigură de a ține propria populație sub control. În nici un an, Europa a devenit cîmpul de bătălie al tuturor ”bolnavilor psihic”, un uriaș sanatoriu unde au venit să se trateze suferinzii. Europenii au început să se obișnuiască cu ideea că pericolul îi paște la fiecare colț de stradă, și nu e neapărat bombă, ci poate fi orice, începînd cu banalele cuțite și, de ce nu?! -oalele kukta, cum deja au folosit teroriștii din Boston. Ce facem acum, interzicem cuțitele și oalele kukta pentru că pot încăpea pe mîinile teroriștilor? Exclus.
Așa că ne vom conforma încet, încet, mai de bună voie, mai prin impuneri și interdicții, noii situații. Doar e spre binele nostru! Ce nu facem noi pentru binele nostru, pentru siguranța noastră?! O populație parțial anchilozată mental, parțial inoculată din timp cu idei socialiste va aproba fără crîcnire măsurile de control și reglementare, anihilînd, cum s-a mai întîmplat, elementele recalcitrante. Începutul a fost făcut, prin cenzura instituită asupra principalelor mijloace de comunicare în masă, de anul nou, odată cu agresiunile sexuale de la Koln și din alte orașe ale Germaniei și nu numai. A ieșit populația în stradă să protesteze masiv împotriva lor? A căzut măcar un cap de atunci și pînă acum?
Populație islamică ca mijloc de control al propriei populații, așa s-ar numi, pe scurt, ce s-a întîmplat de anul trecut încoace. Și este prima ipoteză de lucru pe care o luăm în calcul.
Cea de a doua, totul s-a întîmplat dintr-o uriașă eroare de calcul politico-economico-demografic. Sigur, dar o asemenea situație se poate remedia pe parcurs. Cu o condiție: să fie recunoscută de cei care au provocat-o. Ori cum acest lucru nu s-a întîmplat, e de bănuit ori revenirea la prima ipoteză, ori acceptarea ideii că cei care au ajuns în funcții europene de decizie majoră nu sînt capabili să-și recunoască greșelile. Recunoașterea greșelii însemna stoparea oricărei infitrații islamice, prin reinstituirea controlului strict la frontierele UE. Acest lucru s-a făcut deja, dar mult prea tîrziu. În paralel, puteau fi activate structuri NATO care să prevină, împiedice, contracareze fluxul migratoriu la timpul oportun. Acest lucru nu s-a întîmplat.
De ce? Este prima întrebare pe care ne-o punem. De ce nu s-a făcut apel la NATO pentru stăvilirea valului migrator atunci cînd încă nu era prea tîrziu? Și a doua, de ce nici acum nu este solicitată alianța, ci este, în schimb, avansată aparent brusc, după Brexit, ideea formării unei armate europene? Cine i-a mandatat pe acești oameni aflați în funcții de decizie, să propună și să negocieze așa ceva? Alegătorii lor, au cîștigat alegerile cu așa ceva în program? Știm cît costă măcar, avem un deviz estimativ? Știm cît ar dura înființarea și devenirea operațională a structurii? Și, deloc ultima întrebare, cui și mai ales împotriva cui să fie folosită?
Nu în ultimă instanță, această armată va funcționa în paralel cu NATO? Ori va fi sub comanda, peste comanda, pe lîngă comanda NATO? Ori nu va mai fi vorba de nici un NATO? Această armată va fi folosită pentru protecția cetățenilor europeni sau împotriva lor, în caz considerat de necesitate? Și de ce, dacă situația o impune, nu sînt apelate chiar structurile europene ale NATO? De ce mai trebuie încă o forță armată, monolitică, transnațională și transstatală în Europa?
Sînt întrebările la care e imperios necesar ca liderii europeni să răspundă, și asta cît mai repede. Cu cît structura se va forma mai repede, cu atît mai repede prezența NATO în Europa va scădea.
La summitul de la Bratislava acestea sînt întrebările care trebuie puse. Pentru că șanse de salvare încă mai avem, și ele se numesc urne. Asta numai în cazul în care nu cumva toate partidele europene au fost deja infestate cu germenii unui totalitarism în plină formare și dezvoltare, situație în care ajungem la varianta de început, cea care este posibil să le pară acum, multora, fantezistă. Pînă la prima rechiziționare și pînă la prima amintire despre NATO.
PS: Este absolut umilitor modul în care România, prin cel mai important reprezentant, care nu cu acest punct în program a cîștigat alegerile, înțelege să muște momeala Schengen vs susținere pentru armata europeană. Cînd au nevoie de aliați, vin la București. Cînd Bucureștiul îndeplinea condițiile de aderare la spațiul Schengen, emisarii erau trimiși înapoi. Tot la București.
(Foto: joshualandis.com)