Atac la Londra si atac la bunul simt, la Bucuresti

UPDATE:

Police arrested a 19-year-old Norwegian national of Somali origin. They say there is no evidence of radicalisation. – bbc.com

Asta era, frate, un european de-al nostru, nu e nici un indiciu de radicalizare, efectivele suplimentare de poliție au ieșit pe străzi ca să se răcorească.

Cu cuțitul. O femeie de 60 de ani și încă alte cîteva – cinci pînă în momentul de față – au fost atacate noaptea trecută de un bolnav psihic (cum altfel?!) în Londra. Femeia a decedat, tînărul deranjat mintal a fost imobilizat cu armă cu șocuri electrice. I-au administrat și o doză zdravănă de tratament, cum ar veni. Sigur, poliția, ale cărei efective tocmai au fost sporite pe străzile capitalei britanice, nu exclude un atac terorist. Eu nu exclud, avînd în vedere vîrsta victimei și a tulburatului, 19 ani, o crimă pasională.

Terorist sau nu – pînă la această oră nu se cunoaște numele atacatorului, mă înteb de ce?! – atacul sporește frica londonezilor. Iar nouă ne amintește cel mai important motiv al Brexitului, imigrația, ca și eforturile lui David Cameron de a obține o ”scutire” de la planul european de populare a Uniunii cu migranți, la care a primit, cu delicatețe, un ”Nein” pe măsura cererii.

Atacul la bunul simț are loc în ziarul Adevărul, care analizează, cu ajutorul preoților și al lui Mircea Kivu, sociolog, postul pe care-l ține Elena Udrea și pe care-l expune, cu atîta seninătate, zilnic, pe Facebook. Printre cei îndrituiți, conform publicației, să spună ceva despre exhibiționismul fostei candidate la președinție îl găsim, cu stupoare, și pe Gigi Becali. Acest model de viață, această autoritate ecleziastică nu putea fi omisă din lista celor care analizează faptele. Și ce ne comunică atoate-știutorul Gigi?

Postul de alimente e o mică parte din ce trebuie să facem. Dacă postim doar din alimente şi nu renunţăm la altele, nu are valoare. Dacă vrea să facă postul să se împărtăşească vrednică, atunci trebuie nici să se ducă la mare. Pentru că are un corp frumos şi sminteşte bărbaţii“

Tenis nu ne spune dacă are voie să joace, ca să fie declarația completă.

Și așa ajungem să înțelegem cum presa a avut și are cel mai serios cuvînt în răspîndirea și creșterea incredibilă în importanță a unor figuri cel puțin dubioase, a unor deținuți de drept comun, a omului care traversa țara cu o sacoșă cu bani, a tuturor acelora al căror loc ar fi trebuit să fie, de mult, coșul de gunoi al moralității, al bunei creșteri și bunului simț.

Nu mai învinuiți poporul, el mestecă ce i se dă, iar informație și atît sau păreri pertinente ori nu are de unde lua, ori îi sînt inaccesibile.

(Foto: bbc. com)

Femeia, eterna poveste

Și cînd este, și cînd nu mai este.

Acum serios, eu sper că ce am scris în textul anterior să nu fie spulberat din nou de vreo surpriză. Surpriza nu e chiar surpriză, e aceeași blondă și aceeași senină, iar în postările de pe Facebook ne împărtășește cu candoare programul zilnic. De post. Prima zi:

1200 de like-uri și 92 de share-uri. Ce să mai zici?! Că la pepene, prune, lapte de migdale și multă apă ar trebui să-și asorteze și un antidiareic puternic, poate.

Ziua a doua intră în scenă datul cu subsemnatul de prezență la poliție și părintele Arsenie Boca. Meniul variază, apar legumele crude în alimentație. Atitudinea este aceeași, bineînțeles pozitivă. Sport și sănătate, că-s mai bune decît toate. Și multă gîndire pozitivă. ”Soft power”, asta trebuie să fie, pentru cunoscători.

2100 de like-uri și 336 de share-uri pentru motivaționale, mantre, post, rețete alimentare, rețete de viață, urări de fericire. Nu mai e nimic de zis, așa că nu mai zici nimic și treci de la candidată la soția cîștigătorului.

Nici o surpriză aici. Adică poze. Poze în care este și ea, bineînțeles și de neconceput altfel, tot frumoasă. Cum o știm și o vom mai ști încă trei ani de acum încolo. Noroc cu mediile de stocare moderne, altfel pentru fotografiile din seria ”Amintiri de la Cotroceni și nu numai” ar mai fi trebuit o casă.

Locul trei, tot o blondă. Alina Gorghiu. Proaspăta mamă este afectată de pierderea Reginei Ana și, ca de obicei în asemenea situații de afectare, are o idee. Să dăm unui bulevard, unei piațete numele defunctei. Propun să fie ferită pe viitor de asemenea șocuri emoționale, încă rezistă în schema de cadre active a partidului.

După atîta sensibilitate blondă, să trecem la roșcat. Doamna Vasilescu, de la Craiova, se hotărăște să facă justiție și o face așa, popular, că încredere în cea oficială nu-i. Așadar publică fotografia principalului denunțător din dosarul dumneaei, dar nu comentează, că nu-i frumos. Îl dă doar la cî… comentatori. O fi momentul în care justiția cealaltă să se sesizeze, n-o fi, or fi pe aci ori în concediu?

Ultima pe listă și prima, cu voia dumneavoastră, în împărăția cerurilor – Dumnezeu s-o odihnească! – este Regina Ana. Scuzați intro, dar unii dintre noi n-au uitat povestea de iubire dintre Iliescu și (ceea ce era atunci) Casa Regală, cu alergări șăgalnice pe șoșeaua patriei, imediat după revoluție, cînd defuncta venise, împreună cu soțul și cu niște cetățeni suspecți, Bănei, Argeșanu și Dinu, să răstoarne tînăra noastră democrație pe cale de înfăptuire. În 26 de ani, povestea a devenit o adevărată telenovelă, care ține prime-time-ul știrilor pe toate canalele, și în urma căreia tovarășul, reculegîndu-se pios la catafalcul regal, va rămîne și mai sărac. Cu banii de o coroană. Visul de aur al comuniștilor se vede treaba că se și îndeplinește, tovarășul îi îngroapă pe toți.

Centrul de Plasament ‘Sf. Maria’: ipocrizie, pripeala, cinism

Avem in toata tarasenia de la Centrul de Plasament ” Sf. Maria” o mostra de comportament pripit, ipocrit si chiar cinic: o presa care manipuleaza facil si rentabil informatii livrate de te-miri-cine; Procuratura care supradimensioneaza niste abateri mici prin raport cu adevarata coruptie din sistem unde sunt implicati bani multi si oameni importanti. Tratamentul badaran aplicat de procuratura celor sapte angajati ai Centrului care au sfarsit prin a fi arestati preventiv e inscuzabil. Si l-a permis doar pentru ca e vorba de oameni simpli si din cale-afara de speriati care si-au jucat prost cartile si au dat inapoi si cand aveau dreptate si cand nu. Nici celalalt “jucator”, opinia publica, nu e mai breaza. S-a induiosat narcisic la auzul atator grozavii prin care au trecut acei copilasi de care – in mod real si concret – nu-i pasa nici cat ii pasa de maidanezii din fata blocului.

Cu multi ani in urma, exista in Sectorul 1 un centru de plasament care era intr-adevar de elita. Sigur, copiii erau selectati, alesi pe spranceana. Copii frumosi si destepti, mai ceva ca ai tai de-acasa. Acestor copii li se aduceau meditatori buni la absolut toate materiile, cineva facea lectii cu ei, erau indrumati, supravegheati, ajutati, ridicati, iar rezultatele erau pe masura. Multi dintre ei ajungeau studenti la facultati foarte bune, prindeau apoi job-uri bune si ajungeau oameni de nadejde. Numai ca acest Centru era, pe vremuri, condus intr-un mod extrem de strict. Multe dintre metodele de atunci sunt astazi considerate exagerat de coercitive. Niciun ONG n-ar fi de acord cu ele. Deci acea situatie nu mai putea continua.

S-a decis schimbarea sefului de centru, a staff-ului, a stilului si a politicii de conducere. S-a adus o armata de psihologi si de asistenti sociali a caror menire era aceea de a rescrie totul si de a reeduca personalul. Buna desfasurare a acestui proces precum si rezultatele sale erau controlate direct de beneficiari, adica de copii. Intr-un timp foarte scurt, acestia au preluat, practic, controlul. Psihologii erau obsedati de abuz, scoteau urme de abuz din piatra seaca daca era nevoie. Personalul Centrului traia, practic, in fiecare zi sub amenintarea denuntului unor abuzuri – unele reale, altele imaginare. Totul o luase razna. Astazi, Centrul este supranumit (otevistic, antenistic sau cum vreti voi) ” Orfelinatul groazei”. In Orfelinatul groazei copiii sunt pasivi, revendicativi, nu merg la scoala decat atunci cand au chef, iar cei care merg abia trec clasa. Nu le poti contesta deciziile in niciun fel. Duhul blandetii nu ajuta, iar de apropiat nu te poti apropia de ei nici macar cu un deget. Isi cunosc foarte bine drepturile si someaza, cu agresivitate, personalul. Drepturile copiilor trebuie respectate! Mars de-aici!

Pentru acesti copii abandonul este ACTUL FONDATOR, acel eveniment cu semnificatia lui paradoxala in care existi fara sa ai dreptul sa existi, semnificatie care poate fi descifrata, in nenumaratele ei nuante, in toata tesatura lor existentiala. In mod special in dificultile lor majore de a intretine relatii de atasament, de a investi pe cineva in mod real cu incredere. Ei pot sa para prietenosi (chiar lipiciosi), dar in realitate nu sunt deloc deschisi. Nu sunt dispusi cu adevarat la deschidere, nu poti ajunge la sufletul lor. Absolut toti pastreaza distanta, mimand cu un mare talent (dobandit) toate trasaturile pe care tu trebuie sa le vezi pentru a-i crede; si, bineinteles, pentru a “livra” tot ce ei cred ca se cuvine ca tu sa “livrezi”: prajituri, bani, o camera mai buna, pantofi de firma. Drama mare a acestor copii este ca ei NU MAI CRED IN OAMENI, CI DOAR IN AVANTAJELE PE CARE LE POT OBTINE DE LA OAMENI. De aceea marea provocare a celor care vor sa-i ajute este tocmai restabilirea increderii lor in oameni, in lume in general si, bineinteles, in ei insisi. Or acest lucru se poate face doar printr-un angajament uman autentic si deci consistent. Altminteri, daca te limitezi doar la a le face cadouri de sarbatori sau chiar in fiecare zi, la a varsa lacrimi cand ii auzi povestindu-ti cat sunt ei de maltratati, vei obtine urmatorul rezultat: ti se vor smulge cadourile din mana si peste cinci minute nimeni nu-si va mai aduce aminte nici cum arati, nici cum te cheama. Daca vor prinde de veste ca tu insuti esti de vanzare, te vor vinde chiar si pe tine, peste alte cinci minute.

Tot ce s-a intamplat la Centru de Plasament „Sf. Maria” in perioada asta are urmatoarele rezultate:

1. acesti copii au primit o confirmare in plus ca in oameni nu poti avea incredere si
2. ca povestea vietii lor este un story rentabil, o sursa de venit, un capital.
Au inceput sa-si dea oamenii demisia (in centre se munceste ENORM pe salarii mizerabile). Sa vedem daca s-or gasi oameni care sa le ia locul.

PS: in perioada asta de arestari au fost zdrobiti iremediabil cel putin trei oameni a caror valoare profesionala pur si simplu nu putea fi contestata decat daca erai din cale-afara de rau-voitor: seful de centru, psihiatrul si o educatoare.

(Facebook)

(Foto: stirilekanald.ro)

Basescu nu are grija de nepoti, sariti!

Alertă. Alarmă! Precampania electorală a început. Și șoc, Băsescu nu numai că nu e mort politic, dar nici nu urmărește – nu, nu cu atenție și îngrijorare, ăsta-i altu’, n-are importanță – pas cu pas (ptiu!) ce i-a spus lumea binevoitoare încă de dinainte de terminarea mandatului. Să-și vadă de treabă, să se retragă complet din viața publică, să stea cu nepoții, să plece pe mare, să facă ce-o ști numai să dispară, că e lumea sătulă de el ca de mere acre.

Și o perioadă a și fost. Acea perioadă în care am așteptat toți să vedem că mișcă ceva, cumva, noul președinte. Numai că de mișcat mișcă numai ochii atunci cînd urmărește… cum ziceam mai sus, și se mișcă cu talent și cu nevasta de mînă în călătorii peste graniță. Cum alegerile parlamentare se apropie, numai mîine nu-i poimîine, Băsescu a revenit.

Nu mi-am dorit asta. Nu mi-am dorit-o pentru el, în primul rînd, gîndindu-mă că are nevoie de odihnă, după zece ani de mandat, cu două suspendări, și de liniște. Nu mi-am dorit-o nici pentru mine, știam că orice încercare de a spune că Băsescu are dreptate – în absolut orice problemă care ar sări în ochi – se va lăsa cu înjurături, lepecisto, ți-e dor de, pușcăria îl mănîncă și alte vorbe de alint ale oamenilor frumoși și deosebiți. Paranteză, lepecist înseamnă ”loial pînă la capăt” și așa și-au spus niște admiratori ai lui Băsescu încă din 2014. Nu știu ca loialitatea să fie vreun viciu, știu doar că s-a rîs ba superior, ba mitocănește de oamenii aceștia. Înțeleg de ce. Nu sînt nici frumoși, nici deosebiți. Sînt doar oameni. Mai mult decît atît, s-a dovedit în scurt timp că aveau dreptate. În sensul în care actualul nu face altceva decît să fie diferit de Băsescu. Intern urmărește cu atenție și… (insert here whatever you want), extern încotro mai are ~~să se plimbe~~ treabă.

Revenind, fuziunea PMP – UNPR a fost primul semnal al serioasei reveniri a fostului președinte în politică. Întîmpinată cu huiduieli, chiar dacă a însemnat dispariția UNPR și este o bună rețea de filiale care acoperă teritoriul, înseamnă numai acum 30 de parlamentari. Cît va cîștiga la următoarele alegeri parlamentare, nimeni nu știe să spună în acest moment.

Dar panica a fost declanșată. Pînă și doamna Grecu a spus la Antena 3 că Băsescu va fi parlamentar, ne place sau nu. Agitația există și există cu atît cu cît Băsescu nu tace. Dar cînd nu tace, ori e posibil să spună lucruri la care să luăm aminte toți, că zece ani în fruntea țării nu-s de colo, ori o mai dă prin bălării. E om și om a fost tot timpul, trebuie criticat cînd spune aiureli, ascultat cînd spune lucruri adevărate. Mai mult decît atît, trebuie urmărit contextul în care spune și sînt spuse anumite lucruri, altfel riscul ca din (ce a mai rămas din) presa actuală cele spuse să se înțeleagă sau să fie interpretate în mod complet greșit.

Două exemple foarte recente:

1. – prin exercitarea controlului SRI de către o comisie parlamentară ”extrem de puternică” nu s-a referit la actuala comisie, ale cărei componență și activitate sînt bine cunoscute, ci la viitoarea, rezultată din alegerile din toamnă.

2. – momentul în care o parte a presei (ca să nu uităm expresiile consacrate), comentariatului de pe Facebook și bloguri a exultat la aflarea comunicatului de presă al președintelui Iohannis ~ ”prin care îi punea la punct cu mult curaj, în sfîrșit” pe Tăriceanu și Băsescu, răspunzînd afirmațiilor lor privind SRI și DNA, respectiv cea potrivit căreia România s-a transformat într-un stat mafiot. Să fim serioși, cine le răspunde? Cît nu îmi place mie Tăriceanu, aici ori vorbim despre stat de drept, ori nu. Deci, le răspunde cel care a depus o contestație în anulare privind casa pe care a pierdut-o definitiv în instanță, care probabil, mi s-a spus, va face și o revizuire, pentru că legea permite, și nu e nici pe departe încălcarea statului de drept. Sigur, e legală calea de atac extraordinară, și legile sînt făcute ca să permită așa ceva, numai că eu una nu văd nimic extraordinar în a pierde o casă dobîndită cu acte false. Extraordinar mi se pare în SUA, de exemplu, cînd este judecat și rejudecat un proces în care este decizia a fost pedeapsa cu moartea.

Că place sau nu, că merge la televiziuni pe care unii le consideră, superior, nefrecventabile – frecventabile nu avem, din păcate, dar asta este altă poveste – că va spune adevăruri sau prostii, Băsescu s-a întors în politică și a setat campania electorală a parlamentarelor de anul acesta pe figura sa. Nu vor mai conta programe și oferte electorale, nu vor mai conta oamenii celorlalte partide, va conta Băsescu și va conta PMP. Pe ei vor fi puse tunurile. Campania prezidențială 2009 reloaded, cu diferențele de rigoare.

Cum PSD, Dragnea mai precis, zburda vesel pe tot terenul politic și cum alianța cu ALDE nu poate fi pusă la îndoială, un PNL anemic ar putea avea în PMP aliatul de care ar avea nevoie, echilibrînd pe cît posibil configurația parlamentară rezultată în urma alegerilor. Sau noi am putea avea un partid politic votabil, în primul rînd, asta depinzînd de oamenii propuși.

PS: Eu aștept ziua în care toată scursura asta politică care ne amărăște de peste două decenii viața va fi unde merită și dintre toți e posibil să rămînă numai unul. Să-i vad pe toți făcîndu-se că nu știu, nu s-a întîmplat nimic, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase. Sau îmbătrînind convinși că știu ei, că au dreptate, ca iliescienii acri din anii ’90 și pînă azi. Exact ca ăștia vor fi. Ca antonescienii, ca nastasii, ca geoanii, ca toți care au pierdut.

Abia o aștept! Nu că nu aș mai fi asistat la asemenea schimbări, dar ele dau valoarea aevărată sau nonvaloarea unui om.(Foto: agerpres.ro)

Grow sane!

There are not that many windmills left in this world and I am tired of fake Don Quixotes. I am tired of those who use insanity as an alibi, as a defense or as a weapon. I am tired of those who sell it as art or as virtue.

Taking pleasure in your own insanity is a disguised statement of self-idolatry.

Your secret wish is to destroy others by destroying yourself. You want the whole world annihilated through your wish of self-annihilation.

But the world is not here to serve you; or to resist you. The world has its own thing. So, before it is too late, stop punishing the world through your insanity! There is absolutely no dignity – and no revenge – in refusing to cooperate with reality.

Yes, sanity is a challenge for all of us. Actually, I think you need to have a passion for it in order to succeed in staying sane. It is easier, for all of us, to succumb to various forms of insanity

Of course, sanity has its own dirty secrets, but it is still a graceful and honorable attempt to take responsibility for our own actions instead of letting others manage our outbursts and inappropriateness.

Also, when it comes to sanity, it is its quality, not quantity that matters.

Actually, sanity should be the new sexy. It is so wild, it is so rare, so extravagant, so extraordinary, so vulnerable, so powerful, it should make it on any catwalk, in any bedroom, in any political campaign.

Only he who is sane will find the courage to be eccentric, unique and truly marvelous.

An insane person is boring. An insane person is made of standardized symptoms, not of human attributes. An insane person is broken self-loving machine.

(Foto: ro.pinterest.com)

Europa, acest urias ospiciu

Șocant! Să vezi și să nu crezi! Toate crimele comise în ultimele zile în Germania au autori bolnavi psihic. Musulmani bolnavi psihic, mai precis. N-au venit aici ca să ne plătească pensiile, n-au venit ca să crească sporul demografic, au venit ca să-și manifeste psihozele.

Cînd mă pregătisem cu material explicativ al teoriei lupului singuratic și eram gata să scriu, iacătă cum cade vestea: la Munchen este arestat un complice al atacatorului. Care complice, 16 anișori numai, tot afgan, ademenise victimele, prin pagini Facebook, la locul masacrului. Și surpriza surprizelor, autoritățile anunță, contrazicîndu-se de la o zi la alta, că nici urmă de materiale legate de Breivik nu au fost găsite în casa criminalului.

He also said police had not found the manifesto of Norwegian mass killer Anders Behring Breivik when they searched the gunman’s room at his parents’ flat.

A day earlier, officials had raised the possibility of a link to Breivik, whose own attack was carried out five years earlier to the day.

Sigur, se face iar o conexiune, prin alt criminal, ajungîndu-se în final tot la Breivik, deși nu există absolut nici o dovadă în acest sens. Ce rămîne de reținut, lupul singuratic au fost de fapt doi. Cel puțin pînă acum. Iar prin Europa hălăduiesc la ora actuală haite întregi de asemenea lupi singuratici.

Totuși, trei atentate în două zile și patru în șase zile e deja prea mult și pentru mult prea cuminte și prea supusa învinovățirii colective legate de Holocaust societate germană. ca să mai creadă în narativul și minciunile impuse de autorități. Wurzburg, Munchen, Reutlingen și Ansbach nu mai înseamnă terorism, ci val de teroare. Iar în asemenea condiții nici o societate liberală nu poate funcționa. Mințită și spunîndu-i-se permanent că ce vede nu e adevărat, cu posibile restricții impuse de cascada de situații criminale, masa de germani care-și vedeau, pînă mai ieri, de viața lor, vor sancționa dur la urne actuala guvernare. Pentru că de onoarea germană de a recunoaște că ai greșit și a te retrage imediat după e clar că nu mai poate fi vorba.

Va rămîne însă presa, această unealtă progresistă extrem de eficace, care reușește incredibile piruete și volute logice și paralogice pentru a ajunge acolo unde vrea ea. Uriașa falie creată între conducători și populație nu ar fi fost posibilă fără ajutorul ei. Începînd cu agresiunile sexuale din noaptea anului nou, de la Koln, trecute patru zile sub tăcere de televiziunea de stat ARD și pînă la informațiile și comentariile de o stupiditate incredibilă, ca să se potrivească fabricii de știri progresiste, în care victima devine călău, mass media germană nu a ratat nici o ocazie de a se face utilă cauzei. Cauzei progresiste aflate la putere în momentul de față, creștin-democrația de extracție moscovită.

Pînă una alta, se dovedește că Merkel nu a chemat forță de lucru și nici spor natural în Germania, ci numai bolnavi psihic care necesită tratament, supraveghere și îngrijiri speciale, atunci cînd nu răresc populația căreia îi erau destinați a-i asigura bătrînețile. Și că a transformat Europa în cel mai mare ospiciu al lumii, susținut din munca celor de aici și în care vei fi fericit dacă ai scăpat cu viață.

(Foto: Marius Comper/Facebook)

Atac cu maceta la Reutlingen

O femeie gravidă a fost ucisă și alte două rănite în atacul cu macetă al unui refugiat sirian în Germania, la Reutlingen. Criminalul – confuz, evident, după cum relatează presa germană – a putut fi oprit cu ajutorul unui șofer care l-a lovit cu BMW-ul. Să sperăm că legea nu-l va găsi vinovat pe ultimul.

E mult prea greu să mai spui ceva în condițiile acestea. Oricum, și dacă spui, se interpretează abject ca bucurie pentru că ai avut dreptate la momentul intrării fără nici un control a peste un milion de migranți în Europa. Trebuie să taci, așa a hotărît centrala de partid și de stat, conform noii corectitudini politice impuse.

Atacul vine la două zile după ce un musulman născut în Germania a omorît 9 persoane, printre care și copii, într-un McDonald”s din Munchen, și după ce încercările de a-l ”spăla” ca fiind depresiv, inspirat de extrema dreaptă, de atacul lui Breivik, de acum cinci ani și de cîte și mai cîte, încercau să liniștească o populație din ce în ce mai speriată de ceea ce se întîmplă, practic peste noapte.

Teoria lupului singuratic este fluturată pe toate gardurile, ca salvatoare a celor care au permis migrația necontrolată, practic cedarea Europei în mîinile unor oameni aparținând cultural altor secole. Multiculturalismul n-a murit, așa cum doamna Merkel spunea acum niște ani, multiculturalismul a fost prost înțeles. Nu poate exista multiculturalism între membrii unor societăți pe care le despart secole de civilizație.

Și acum reflectarea în media germană, mai precis a televiziunii de stat ARD – cea care a cenzurat timp de 4 zile agresiunile sexuale din noaptea anului nou, de la Koln si din alte localitati – a atacului. Radu Bărgăoan, pe Facebook:

„AUTOPSIA” Prezentarii la Televiziunea germana 1 ARD a atentatului de la REUTLINGEN.

1. Prima stire (ora 20.00) :Atacul terorist din München cu sublinieri insistente asupra faptului ca asasinul era bolnav psihic si fapta nu are nici o semnificatie de terorism international. Sunt invinovatite masiv tarile est-europene de unde provin armele folosite de teroristi. O reprezentanta a Verzilor cu alura de precupeata/toapa, cere insistent inasprirea legilor armelor in Germania (care oricum este restrictiva la maximum).Durata : 5 minute
2 A doua stire : o veste trista. Russia nu a fost din pacate respinsa la a participa la Jocurile Olimpice. Atac masiv asupra Rusiei in materie de Dopping. Gaz in foc toarna jurnalista model Alineh Aktai despre aceasta problema. Durata :4 minute
3. A treia stire. G20 se intruneste pentru a discuta despre repercursiunile BREXIT. Durata 3 minute.
4. Amnesty International este activa in apararea drepturilor omului in Turcia si in consolidarea democratiei. Durata 2 minute
5. In REUTLINGEN o persoana confuza a atacat cu o macheta mai multe persoane. Persoana a fost arestata. Durata 18 Secunde
6. Au urmat stiri sportive timp de 24 minute.

Iar Sarah Harman relatează pe Twtiter:

Police in #Reutlingen say machete attacker was acting alone and there is no acute danger to the public. #Germany

Atît. Deocamdată.

PS: Atacul este calificat de poliția germană ca nefiind terorist. Ceea ce, by the book, e corect. Atac terorist este considerat atunci cînd sînt cel puțin 4 victime. Probabil în curînd și cuvîntul ”terorism” va ieși din vocabular, aceste atacuri, din ce în ce mai dese, fiind orice altceva în afară de terorism pentru decidenții europeni.

(Foto: news.sky.com)

TAKE CARE!

What does it really mean to care about someone?

Lately, every sort of caring seems to be a variation of self-care.

It is against the nature to care about anyone except yourself. It is unwise, it is ridiculous, it is „way off”.

To be cared for – well, this is even worse. It is the contemporary man’s worst nightmare (and his innermost wish).

These days, looking after someone – or being looked after – is the wildest idea one could come up with: a sad need, something that has to be actively repressed.

So of course we brought pets into our homes. Looking after a pet is our ultimate emotional adventure. A pet is that little cuddly furry rewarding something we can safely care for. We are cowards and misanthropes, but we could just die for our cat.

I have read somewhere that people these days have no problems with revealing their most bizarre sexual and aggressive impulses, but they have real trouble in expressing their agape feelings. I wish Freud were alive to see psychoanalysis reversing itself, like a glove turned inside out.

There are probably too many pets in our flats, and just a few, very lonely people.

(Foto: abcnews.go.com)

#PrayFor…

Munich, de data asta. Oricum, sintagma trebuie nu numai păstrată, dar și completată, eventual, ca să fie gata în caz că. Că ceva ”extremiști de dreapta” se radicalizează și încep să căsăpească, contrar așteptărilor, populație albă.

Asta era, cel puțin, ultima variantă vehiculată pe rețelele sociale, că cei trei criminali – deveniți, între timp, unul singur, se pare – care au ucis 10 oameni în München, ieri după amiază, sînt extremiști de dreapta. Vorba lui Paul Dragoș Aligică:

Aici s-a ajuns: sa doresti, sa speri, sa te rogi ca acesti criminali sa fie „extremisti de dreapta” si nu „teroristi islamici”. Sa stai incordat in asteptarea acestui verdict mantuitor. Extremisti germani de dreapta ziceti?! Pai de ce nu spuneti, domnule, asa? Ne-am linistit. Bravos Europa, halal sa-ti fie!

Aici s-a ajuns, da, aici a ajuns stînga progresistă, să dorească ca atacul să fi avut ca autori ”extremiști de dreapta”! Ce poți să mai spui?! Să demisioneze Merkel & comp tocmai ce am scris acum cîteva zile, după atentatul de la lîngă Wurzburg, ce să mai ceri unei clase politice europene iresponsabile, inepte și, nu în ultimul rînd, lașe?!

Pentru că dacă ieri atacul a început ieri la ora 17:52, abia noaptea trecută, la ora 12, a apărut și comunicatul cancelariei germane, care anunța că:

Too soon, așa e, ce să mai zici?! Treci și îl ascuți pe președintele SUA, care dă declarații cu aceeași tragică ocazie:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/cnn/videos/10155072395546509/” mbottom=”50″]

Da, îl pufnește rîsul. Circumstanțele nu permiteau? Așa, și care-i problema?! N-are voie omul, chiar și președintele SUA, să devină too personal cînd vorbește despre niște copii asasinați, după cum se aude? Că în restaurantele McDonals’s, unde s-a întîmplat tragedia, de regulă, sînt copii.

Asta este elita mondială acum, asta este reacția, ăstea sînt timpurile. Too soon, too personal, too too…

Mai jos pun statusurile de Facebook, e tot ce mai pot face acum. Desfășurarea evenimentelor este aici, iar transcriptul convorbirii dintre terorist și niște oameni din vecinătate, aici. Eu aștept să aud dimineață ce are Merkel de spus.

UPDATE: A fost unul și-a murit. Iranian, 18 ani, dublă cetățenie, nu se știe motivul crimelor. E greu de ghicit, da.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118563318214339″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118454351558569″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118422494895088″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118409791563025″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118400144897323″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118397088230962″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118396224897715″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118372461566758″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118364684900869″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1118348601569144″ mbottom=”50″]

(Foto: twitter.com/Ani Undsoweiter/@aniundso)

Dragoste la vremea infractiunii

Declasații care susțin că „poliția americană” este rasistă și, implicit, că merită să i se întâmple ce i se întâmplă, sunt din categoria „diagrama e grea”:

Pentru că ce înseamnă asta?

1) că lasă albi infractori să scape
sau că
2) prind/acuză/omoară negri nevinovați.

Dacă 1) ar fi adevărat, de când se vaită ar însemna că țara mustește de infractori albi neprinși, care săvârșesc infracțiuni peste infracțiuni, acolo, în cartierele lor albe, care decad social și economic, ceea ce nu se probează nicicum.

Dacă 2) ar fi adevărat, ei înșiși, polițiștii și-ar risca cariera și ar fi puși sub acuzare. Fiindcă este stat de drept (negrii nu acuză lipsa statului de drept în general și nu-s mânați de cine știe ce dor secesionist, că organizarea e grea, sindicalismul e mai simplu). Inclusiv împușcarea puberului de 12 ani este justificată, pentru cine știe cazul.

Dacă poliția nu ar avea în vedere prinderea infractorilor, ci egalizarea procentelor de infractori prinși per milion, ar însemna să lase o mulțime de negri nesancționați (gen ”No mum should tremble for her son’s life if he robs a store”) și bandele de infractori să ia în stăpânire cartiere/orașe, cu consecințe în spirală, proces deja în curs pe alocuri.

Există o solidarizare masivă sau foarte vizibilă cu infractorii, mari și mici, care arată – încă de la procesul OJ Simpson – trădarea și eșecul tuturor puterilor din stat de a aplica stricto sensu noțiunea de cetățenie, zdrăngănind în schimb cobza rasială.

(Foto: en.wikipedia.org)

First
«
59
60
61
62
63
64
65
»
Last

BLOGARY

FAITH, FAMILY, FRIENDS, FREEDOM