Am cunoscut comunisti deprimati

Am avut vecini comuniști, la începutul anilor 90, pe vremea cînd locuiam impasse de la Petite Barrerie, în Villiers-le-Bâcle (prietenii, Mircea, Doru, știu unde…). Portretul lui Thorez, Marchais, Marie Curie si Aragon (în camera fiicei lor) erau răspîndite ideologic pe pereți. Nu puteau sa admită, nu era negociabil, că nu aș fi o victimă inocentă trădării aparatului în fața a capitalismului si ca nu regret, măcar subconștient, comunismul. Căderea statelor din Est era traumatismul final, trăiau în depresie, inutil, din iarna lui 1989.

Erau de origina italiană, își făceau pastele la un fel de mașină mare din cupru, cu manivelă, si vinerea primeam cîteva kilograme de paste proaspete de la ei. Depresia ideologică și alterarea simțului realității, sentimentul vinovăției (“sîntem primii care recunoaștem crimele comunismului, dar…”), dorința de a-mi arăta fața generoasă a omului comunist, îi făcea sa nu mai estimeze corect necesarul alimentar per capita. Primeam pentru o săptămâna vreo patru kg – cele mai bune strangozzi, tagliatelles, pappardelle, pici et j’en passe et des meilleurs, pe care le-am mîncat vreodată. Plus borcane maison cu pastă de roșii uscate și “pesto au mortier“ făcut proaspăt din basilico genovese crescut de ei la liziera pădurii, pecorino, parmezan și muguri de brad – la care mulțumeam, bogdaproste, Pour que Marx nous pardonne! Pour l’âme glorieuse du camarade Brejnev! etc. Bănuiau ca era o ironie, dar ideea îi impresiona. Nu erau deloc proști, erau doar stupizi și unilaterali. Am fost suficient de precaut sa nu pronunț niciodată numele trădătorilor Hrusciov și, oroare, Gorbaciov.

Fiica lor, aproape majoră, ultima utecista activă din viața mea, m-a întrebat, pasională, la prima întîlnire : Ce ai simțit cînd ai devenit pionier? Cînd păduri cutreieram pe malurile rîușorului Yvette, m-a informat că din copilărie a decis că primul ei bărbat va fi un comunist. Am înțeles cu stupoare că figuram în cap de listă. Am explicat că nu, nu e cazul, ar fi o trădare, nu am fost și nu sînt comunist. Dar ai trăit acolo, în comunism, insista ea, și romantică și interesată.
Nu era o comunistă exaltată – era comunistă pentru că era o exaltată. Era un caz consacrat.
Exaltarea îi atenua complexitatea și polifonia, dar nu lipsit de farmec. Cînd o prindea, vocea îi devenea rugoasă. Devenea atunci senzuală, devenea vulnerabilă, exaltarea îi era călcîul lui Ahile.

Am primit cravata roșie tardiv, în clasa a patra. Recunosc, m-am mîndrit cu ea. Mai ales că mi-a fost dată de actorul Gărdescu, pentru cei contemporani cu copilăria mea baronul Münchhausen în Căpitanul Val-Vîrtej, vecin cu Școala germană de pe Nuferilor. Fusese, se spunea, în tinerețe gardist, numele îl va fi predestinat, acum pupa pionierii și pionierele, Căpitanul (celălalt, desigur, nu Val-Vîrtej) nu fu, deci, nici de această dată, trist. După ceremonie i-a zis mamei: Doamnă, să spălați cravata separat, ca murdărește jalnic orice atinge.

Notă informativă. Prin pădurile acelea îl întîlneam pe un anume Peter Handke culegînd ciuperci, mereu crispat de prezența noastră, ca și cînd l-am fi surprins într-o postură rușinoasă, eventual perversă. Ultima dată l-am întîlnit acum patru ani, pe ploaie, tot pe acolo, în Forêt de la Tête Ronde, și am purtat discuția cea mai handkeiană posibilă (v. teatrul lui Handke…), el așteptînd cu o politețe de o nervozitate nedisimulată să plec, ca să nu-i dibuiesc locul de ciuperci.
L-am urmărit și știu unde-i locul.

ciuperci

(Foto: ahistoryofthepresentananthology.blogspot.ro)

Who’s Your Boss?

A spare day that you started the wrong way loses its structure and freedom completely. There is nothing you can do anymore. That day, you were not free, you were slave. That day served you no more, you served it instead: yes Master, and please Master, and right away Master.

The only way to deal with your spare day is win it or lose it right from its start.

A  spare day – or even worse, a holiday – has no basis in reality, it is a chimera, a most deceiving time-space configuration, a non-existent Promised Land which gets a lot of credit and raises a lot of interest precisely because of its implausibility.

There is nothing easier than missing the whole point of your long-awaited holiday. There is nothing more probable than collapsing in boredom, on your own money, on some exotic beach.

Waiting for your spare time to “do it for you” is like sitting and contemplating your wish lists; but wish lists do not carry any inner qualities, just more or less improper ambitions, and a huge disappointment potential. If your wish list makes you, you lose. If you master your wish list, there may be some hope for further strategic planning and action.

For a start, consider exercising freedom: win over your spare day. Be the master of your Sunday.

sundays

(Foto: webmania.ma)

Uciderea Farkhundei

Barbarie, atrocitate, sălbăticie, nu cred că sînt cuvinte în limba română care să definească cum și de ce a fost ucisă Farkhunda Malikzada. O tînără studentă de 27 de ani, acuzată pe nedrept de arderea unui exemplar din Coran. Acuzată de o mulțime de oameni – după ADN – ”acuzată”, și acest cuvînt impropriu folosit, fără nici ce-a mai măruntă dovadă, fără judecată, fără nimic din ce știm noi, lumea civilizată, că înseamnă adevăr și justiție.

Ucisă în mijlocul Kabulului, capitala Afganistanului, în anul 2015. Cu martori, sute de oameni, cu forțe de poliție implicate, și asta la mai bine de 13 ani de cînd forțele americane sînt acolo și încearcă să civilizeze acea țară.

Urmăriți filmul. Cine poate să-l urmărească. Conține scene de o violență extremă. Eu nu am cuvinte în continuare pentru ceea ce s-a întîmplat. Probabil pentru că nu ne aflăm, pur și simplu, pe același palier de civilizație – asta sigur – cu acei, repet, după ADN, oameni.

Și pentru că asta înseamnă, printre altele, islamul.

Update: Trecem linia Durand și ajungem în Pakistan. Unde, zilele trecute, o tînără de 16 a fost ucisă, prin strangulare și ardere, de – și aici țineți-vă bine – chiar de către mama ei, da! De ce? Crimă de onoare, el pashtun și ea pendjabi. Cazul – al treilea într-o lună – nu este nici pe departe  unic în Pakistan, unde sute de femei sînt ucise anual din aceleași motive. Ce este de-a dreptul șocant la acesta este faptul că mama victimei a fost autoarea ororii. Ceea ce ne face să concluzionăm nu numai ce spuneam mai sus, palierele absolut diferite de civiliație pe care ne află noi și se află ei, dar și dezumaninarea, în cazul în care umanizarea a fost realizată, și nu numai în sens cultural, cînd pentru o mamă -repet, o mamă! – contează mai mult o carte decît instinctele sale. Animalele, majoritatea animalelor sînt ocrotite de către mamă, ori așa ceva aici nu s-a întîmplat. Nici măcar rămășițele carbonizate nu au fost îngropate de către familie, aceasta refuzînd și să participe la înmormîntare.

Ceea ce ar trebui să ne pună serios pe gînduri, avînd  în vedere faptul – și nu numai, acesta este doar ultimul – că în Franța, o chelneriță musulmană a fost bătută din cauză că vindea băuturi alcoolice în timpul Ramadanului. Unul dintre atacatori aflîndu-se fără acte, e cazul să ne întrebăm foarte serios încotro se îndreaptă Europa, cu peste un milion de migranți veniți aici numai anul trecut, cu hotărîrea decidenților europeni de a mai primi în continuare și cu, nu în ultimul rînd, încercarea permanentă de a ascunde faptele acestora.

islam

Sursa: nytimes.com. S-a întîmplat în 2015, eu acum am găsit filmul.

Postfata la “locale”, mai –iunie 2016…

Prăbușirea oarecum subită, masivă și de la sine a comunismului totalitar putea să pară unul dintre cele mai spectaculoase miracole ale istoriei oarecum recente. Desigur, tranziția către lumea liberă, ca succesiune rapidă de stări, deschideri, evoluții sinuoase, indică un proces ceva mai complicat decât o simplă și atotcuprinzătoare prăbușire…

La prima vedere, ieșirea din bipolarismul capitalism-socialism, la nivel de sistem, sfere de influență și pachet de confruntări strategice rămâne totuși o cotitură istorică majoră. Capcana stă în pachetul de iluzii și predicții grăbite, derivate dintr-o viziune liniară asupra modelelor de evoluție la nivel global.

Tocmai “noul globalism”, aparent dominant, uniform, prin setul de tendințe supranaționale, a generat o viziune sumară, potrivită pentru toți și la orice, despre potențialitatea evoluțiilor în lumea contemporană. Tensiunea între uniformitate, aliniere, cumulare, consecință a unei gramatici victorioase și dominante și dezvoltarea derivată oarecum dintr-un viitor pe cât de misterios pe atât de viclean, tinde să aprindă lumina în dormitor. Cultura victoriei capitalismului asupra comunismului totalitar, viabilă și performantă la finele secolului al XX-lea, pare să descopere cu surpriză, inerție și tot mai multe semne de întrebare riscurile singularității. Ca model, practici și finalizări. Ironie a istoriei, tocmai absența adversarilor (din Estul comunist) scoate la pensie profesioniștii bipolarității. Cine îi va înlocui?!
Interval gri.

Rămași singuri, învingătorii sunt tot mai nesiguri. Tot mai surprinși într-o confruntare cu o realitate de o complexitate explozivă, generatoare de incertitudine la scară mare și puternic productivă de factori, jucători și abordări haotice. “Pluraliști erați, acum să vedeți voi pluralism!!”…

O nouă hartă a problemelor explodează continuu pe toate meridianele. Tema romantică a “globalismului” devine tot mai obosită, obositoare, datorită fragmentării, izolării și desincronizării pe multiple spații, medii de existență și modele de operare.
Ne vom confrunta în anii următori cu un pachet eterogen, amplu și acaparator de stări, impasuri și răsturnări greu de imaginat în trecutul apropiat (victorios și globalist) într-o lume pe cât de liberă, pe atât de sumar definită.

O primă observație. Dezordinea apărea de obicei la periferie. Stăpânii intervin și refac status quo-ul. Acesta e modelul clasic.
Ce se întâmplă atunci când dezordinea, discordanțe majore se dezvoltă, se maturizează și face “poc” tocmai în nucleul intern, de bază, al lumii dominante, stăpânitoare global, singură și netulburată de competitori sistemici alternativi?! “The only one, but the best!” părea să fi devenit pentru câțiva ani, lozinca ce ar fi aruncat la gunoi “Proletari din toate țările, uniți-vă!” Succes incontestabil.
Cum gestionăm succesul?!

Vestea proastă este că după euforia succesului, rămâne răspunderea și efectul stăpânirii spațiului dobândit, a onorării așteptărilor și, mai ales, a pachetului contradictoriu de teme și probleme. Părea simplu și oarecum plăcut. Chiar era. Bucuria libertății, a liberei inițiative, a asocierii spontane și, desigur, a exprimării de sine, într-o bună parte a lumii, Europa de Est, va rămâne una dintre cele mai benefice experiențe istorice.
Revenind la prezent. La prezentul expus masiv unui viitor problematic sever, o nouă gramatică, tot mai complexă se conturează la orizont. Marcată de paradoxuri, sfidări, capcane. Alegem o portiță de intrare în labirint? OK!

O privire preliminară asupra unui câmp problematic major. Regimul democratic, ca prezență efectivă, legitimă, rol determinant și ca reper major într-o lume “tot mai globalistă”…
Ceea ce nu a reușit comunismul în forme dintre cele mai radicale și ofensive, ar putea, cu blândețe, lene în gândire, hămesire consumeristă să provoace tocmai “capitalismul victorios”… La el acasă. Deci, aproape de țintă (“în pat cu victima”…), ca o derivată contradictorie a unui spațiu mult prea vast pentru a fi perceput, conceptualizat și procesat într-un viitor excesiv de complicat…
Lucrurile par ușor diferite… Luate la întrebări, ar putea mărturisi. Tensiunea între posibil și real, combinând doar trei dimensiuni, într-o matrice generatoare de combinații dinamice care se desfășoară, generează o diversitate de stări deja vizibile, cu care ne confruntăm în acești ani tot mai tumultuoși.

Să punem împreună, cu o pondere variată, prin repoziționări mai mult sau mai puțin aleatoare:
• Un leadership tot mai eterogen, cu identități-măști pe cât de clasice (social-democrați, liberali, naționaliști…) pe atât de relativizate în deceniile recente. Exprimat periodic, adesea efemer, prin mecanisme instituționale etichetate după limbajul clasic al doctrinei burgheze biseculare, acum puternic virusate de practici sumare.

• Valuri succesive de sfidări structurale, de contexte, derivate adesea aparent din politici locale hazardate și nu de puține ori de impactul unor tendințe cu largă răspândire la nivel regional.

• Un public, populație, grupuri dispersate, cu drept de vot, marcat de dependențe materiale, expus la schimbări haotice, nu de puține ori, orfan într-o lume a nimănui.

O matrice simplă dar severă a subminării democrației în “lumea liberă”, prin forțe proprii, în combinații dintre cele mai limpezi, la vedere și mai adânc instalate în viața publică și politică prin care hoinărim.

1. Să începem cu poporul. DEMOS…
O populație puternic marcată de abandonul statal, atotcuprinzător și autoritar din timpuri trecute. Partea nevăzută a eliberării, în lipsa unei culturi civice, menite să asigure beneficii efective ale vieții în democrație și piață liberă. De fapt, o lume confuză și vastă, lipsită de repere, ținte și oferte atractive. Într-un spațiu structural incert.
Tot mai puternică, răspândită și acută senzația că de fapt nu se întâmplă nimic!

Nu este surprinzător afluxul masiv de populație inclusă în exodul către Occident, acasă la capitalismul efectiv, adânc instalat. Un univers stabil, chiar rigid, dovedindu-se tot mai clar, nepregătit pentru asimilarea de grupuri sociale marcate de așteptări iluzorii, seduse de noul mod de viață promis, propagat și pus la bătaie după marele moment al victoriei asupra comunismului ca sistem.

Cei rămași acasă, din ce în cei mai străini în lumea în care trăiesc, într-o confuzie individuală și colectivă cvasipermanentă, fulgerată de crize, scandaluri, răsturnări de contexte, îmbrânciți către un comportament aleatoriu, superficial, către nicăieri…
Ignoranță, izolare, inerție.

2. Guvernările-surogat în spații structurale tot mai fragmentate, marcate de decalaje, conjuncturi nefaste și marginalizări aspre pe noile piețe. Regionale, europene, globale.
Un examen serios, adesea nimicitor, pentru “noile elite” – colecție de măști sau simpli executanți prin raportare cuminte la noii stăpâni ai lumilor în care au fost, aparent, primiți.
Greu de găsit o sursă mai viguroasă de diluare a credibilității publice, interne și externe, a noilor regimuri rătăcite în tranziție. O “democrație” falimentară prin definiție, menită să descalifice, voluntar sau prin neputință, valorile autentice mult peste ceea ce propaganda anticapitalistă a bolșevismului agresiv putea spera să opună și să submineze încrederea, speranța și înrolarea populară în cultura politică occidentală.

Dilema asumării graduale a noilor modele culturale și procedurale (libera concurență, inițiativa privată, reforma economică, privatizare ș.a.) cu riscul unor evoluții modeste, chiar mediocre (“sindromul tergiversării”) sau evoluții rapide, ușor hazardate, generatoare de prăbușiri pe cât de costisitoare structural și material, pe atât de productive în deompensare instituțională și decredibilizarea noilor jucători. Noile crize! Proaspăt căzuți de la balcon …

3. Noul machiavellism. Centrarea pe politicianismul ordinar, confruntări de culise, criminalitatea politică organizată pe găști, “aripi”, baronizarea teritorială, asocieri oculte prin structuri externe sau infiltrări corporative hrănite printr-o corupție multilateral dezvoltată la orașe și sate, o metastază generalizată în administrația publică, toate la un loc, instaurând un regim sui-generis imbatabil între cele două epoci istorice.
Dispreț profund, exprimat prin inițiative ascunse, de la un punct, pe față, față de populație, interesul public și cerințele materiale, structurale aflate în pragul unor evoluții critice.
O autoinvazie prin forțe proprii, generând pagube materiale și nedreptăți sociale greu de egalat de atacuri externe sau catastrofe naturale.
Una dintre cele mai paradoxale surprize ale eliberării de etatism, monopartidism și conformism ideologic.
Un spațiu haotic, agresiv, distructiv, acaparat de “minorități” iresponsabile, puse pe căpătuială rapidă, cu orice preț.
Prețul va fi mare.

4. Capcana “liberei inițiative”. Face fiecare ce poate, uneori ce vrea, foarte adesea răstălmăcind tot ce poate fi rânduit imediat pe o “piață” efervescentă, îmbibată cu improvizații, ilegalități și jefuirea aleatoare a tot ce mișcă. Oportunități nemăsurate prin dispariția statului autoritar. Statul degeaba în instituții autorizate a devenit practică uzuală. Inițiativa înseamnă adesea, hoția măruntă sau majoră, mica șmecherie sau marile lovituri date proprietății, resurselor. Demontarea vechilor industrii prin creșterea producției de fier vechi, terenuri pentru industria imobiliară, mall-uri și spații de parcare reprezintă “noua revoluție industrială”.

Munca la negru exprimă unitatea de nezdruncinat între noii îmbogățiți și viitorii năpăstuiți. Înstrăinarea externă masivă a terenurilor agricole pentru clienți de pe toate meridianele poate deveni subiect de doină. Doinitul la români a trecut masiv în industria manelelor. Și blocajul amplu, atotcuprinzător în relansarea infrastructurii exprimă cel mai direct ruptura dintre interesul național și înstrăinarea deplină, probabil definitivă a avutiei nationale ar putea fi menționat printre primele articole are unei Constituții readoptate explicit.

Între piața muncii și economia de piață apare un teren viran folosit pentru depozitarea deșeurilor. Da, avem recent, import de deșeuri!
A mai auzit cineva de sindicate?! Dialogul social menit să pună împreună nevoi, resurse și strategii într-o agendă publică responsabila și cuprinzătoare a devenit o utopie tragi-comică.

5. Abolirea reprezentării rezumă demolarea pilonului principal al democrației efemere practicate în România ultimelor decenii. Câte dintre așteptările care marchează adânc, persistent, adesea acut diversele grupuri sociale se regăsesc în oferta politică, în programele electorale, în misiunile asumate de cei aleși, numiți, rătăciți prin instituțiile statului la diverse niveluri?!

Cui îi pasă?! Ruptura dintre alegători și aleși exprimată subit și acut în 5 iunie 2016 se constituie ca un faliment al democrației la orașe și sate. Câștigători prin majorități încorpite în minoritatea celor prezenți la vot, 30% din 20% = Victorie!!

Rămân doar complicități ordinare ale populismului universal, prin dispariția cvasideplină a diversității identitare, ideologice (unde sunt social-democrații, unde sunt liberalii, țărăniștii, ecologiștii, naționaliștii????!) Unde sunt abordările alternative, menite să exprime idealuri, credințe, valori, într-un spațiu de joc pluralist, competitiv, dinamic?
“Dictarura proletariatului” nu s-ar putea mândri cu o performanță comparabilă în secarea de trăire, înrolări și prezențe în care tocmai ne lăfăiam, savurând telenovele pe toate canalele… La canal cu noi, burghezi nenorociți!…

6. Raportarea falimentară la sfidările structurale inerente tranziției și mai recent derivate din crize globale.
Un beneficiu strategic al democrației vine din capacitatea de a selecta competent și responsabil răul cel mai mic. Pentru populație, pentru resursele naturale, pentru avuția națională, pentru viitorul posibil, aproape sigur.

“Tehnocrația la români”, un volum antologic publicat recent de o editură obscură din “ținutul secuiesc”, spune multe (deja știute) despre abilitatea nețărmurită a guvernărilor recente de a asuma și duce până la capăt cele mai păguboase abordări. Guverne efemere (78 de zile), guverne aparent nemuritoare, guverne virtuale ș.a. au măcinat în gol, realități tot mai dense, în negativitatea lor. În paguba colectivă nemăsurată, neasumată și nedocumentată adusă averii publice. Atâta câtă mai este…
Iată de ce, putem spune cu seninătate senilă că România actuală este un “runaway train” gonind în necunoscut cu echipa de ceferiști conversând prețios, la vagonul restauranat.

7. Toate bune și frumoase. Programul de guvernare prezentat, asumat și aprobat de Parlament, cu o majoritate covârșitoare, susținută de o populație harnică și entuziast angajată, pentru valorizarea cât mai profitabilă, în deplină legalitate și responsabilitate, a unui pachet de oportunități structurale care se aștern în calea neamului românesc. Vis frumos de cartier…

8. Ușor altceva. Câteva întrebări:
– cu ce vor veni pe piața ofertelor principalii jucători politici pentru testul electoral din toamnă?! Identități probate prin fapte, raportare la electorat, căi de urmat asumate clar, concret, calificat.

– care va fi masa critică instalată și posibil în dezvoltare pentru intervalele următoare la nivel economic, în contexte externe tot mai zdruncinate, cu resurse financiare tot mai drămuite, ca spațiu de joc, cu intervale critice majore?

– care vor fi principalele decalaje între așteptările, speranțele și temerile populației rămase acasă, tot mai expuse la dezovltări critice și posibil, tot mai abandonată de demagogi falimentari nominalizați pentru burse de studii și editare de cărți în spații elevate pentru detenție?!

Ar fi, deci, opt (8) dezvoltări negative posibile, deja instalate, oarecum acceptate, larg tolerate sau pur și simplu de neatins, prin care liberi și neatârnați, românii de azi, alegători și aleși, o lasă moartă cu democrația.
Asta e…

postelectorale

Stati linistiti la locurile voastre

Pînă vă calmați. De asta e și vizita în Luxemburg a președintelui foarte bine venită în context:

Cred ca este bine intr-un fel ca am avut aceasta vizita de stat imediat dupa alegeri si pana ne intalnim cu totii o sa fim iarasi foarte calmi si o sa analizam la rece toate rezultatele – Mediafax

Pe ăsta noi l-am ales, stînd la cozile acelea ucigătoare în străinătate. Și acum, după un an și jumătate, vreți să mai iasă lumea la vot?! Voi vă dați seama ce le cereți oamenilor? Și pe cine să voteze, mai ales?!
Zic să fim raționali și să vedem lucrurile așa cum sînt, nu cum ne-ar plăcea să fie.

Stați liniștiți și cu sectorul 1, renumărarea voturilor lui Clotilde Armand. Nu neapărat pentru că sper că vă dați măcar seama că ”o corelație negativă puternic semnificativă (-0.555, nivel de semnificație 99%)” seamănă bine de tot cu ”s-a constatat o extorsiune al unui degajament într-o apă”, ci și pentru că:

El a adăugat că USB a avut inițial delegați în toate secțiile de votare din Sectorul 1, dar că nu a fost vorba de membri de partid, ci de persoane care și-au oferit ajutorul. O parte dintre acestea s-au retras, inclusiv pentru a participa la concertul Maroon 5, care a avut loc duminică seara în București. – Agerpres

Adică voi vreți revoluție, lume în stradă pentru că ăstora le-au plecat oamenii din secții de la alegeri la concert? Păi atunci ori sînt foarte proști, și atunci m-am lămurit și cu stînga caviar, ori nu, chiar foarte deștepți.

Alegerile locale sînt duse, oricît scandal ar face acum Nicușor Dan & comp. Mai bine facem viitorul guvern, zic.

Sau admirăm poze, că de-asta le și face, le și postează, altfel de ce ne-am trezi cu ele în news feed?!

carmen iohannis

Postată acum 10 ore. Știu, nu e contul ei. Ea doar intră în conversație. Vedeți aici.

(Foto: Facebook/Carmen Iohannis)

S-au bagat droguri la PNL?

Acum, nu în 1990! Mă scuzați, întreb, nu dau cu parul. Ia ascultați aici. Pînă la sfîrșit.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/bianca.oanea.7/videos/10154358195832369/” mbottom=”50″]

(Constat că nu ia platforma filmul de mai sus. Click pe ora la care a fost postat, click dreapta și open link in new tab.)

E, ce ziceți, cum e? Să se retragă Nicușor, să se retragă Nicușor, bătut din picioruș, și Nicușor, de pe locul 2 (DOI) nimic! Păi e drept?! E istorie Nicușor, nu?

Așa, și a mai declarat:

Suntem foarte cătrăniţi pentru rezultatele la alegerile locale din Capitală. Doi: pentru că acest rezultat, văzut ca un simbol pentru rezultatele întregii ţări, este unul care nici pe departe nu satisface orgoliile PNL. Noi nu am putut să ne bucuram de rezultatul la nivel naţional, tocmai din cauza rezultatului de la Bucureşti. Mâine la BPN va avea loc o discutie cu fiecare şef de organizaţie, pentru a vedea ce se poate face pentru a obţine funcţia de preşedinte de CJ, dacă se poat face majorităţi cu UDMR în anumite judeţe. Spre exemplu la Cluj sau la Satu Mare. – realitatea.net

Cătrăniți, da. Cătrănită ca în înregistrarea de mai sus. Asta e, dar poate fi si mai si. Cum aflu de pe surse, ar urma Săftoiu – șefă la PNL. Păi cine altcineva?! Cronică de PNL, asta ar veni, probabil. Numai lume bună!

Cum lume bună a fost și candidatul numărul 3 pe agenda PNL pentru PMB, Marian Munteanu. Și astăzi apare ”EXCLUSIV Marian Munteanu, sursa ”Ioan” a Securității. Liderul golanilor din Piața Universității urmărea profesori și studenți străini. S-a lepădat și de Țuțea”. 

Asta n-a mai verificat Alina Gorghiu. L-a crezut pe cuvînt. Sentimentală.

În aceeași ordine de idei, a alegerilor locale, constat că lumea se află în stres post-traumatic. Lumea în general. Ce s-a întîmplat la sectorul 1 e motiv de scandal. Cum a pierdut Clotilde alegerile. Se face apel la ieșirea în stradă chiar. E tare Clotilde, oricum, Clotilde – președinte, Je suis Clotilde! – peste tot e numai Clotilde.

Timp în care PSD își vede de treabă. Că așa se face, scandalul mare acoperă porcăria mare. Dar asta nu o știu mulți.

alina gorghiu

(Foto: captură ecran)

Alegerile locale, partea a II-a. Anticoruptia si Partidele

Rezultatele alegerilor se stiu deja. Bucureștiul e roșu, Firea la capitală și toate celelalte sectoare adjudecate de PSD, în țară au fost aleși și primari care se află în pușcărie.

Anticorupția nu (mai) e o miză pentru societate. Prea mult spectacol, prea multă atenție, prea mult ocupat spațiul public cu aceasta, prea puține rezultate în plan concret. Alegerile locale sînt despre cum le va fi oamenilor în următorii ani, în iar asta nu depinde de cît a furat sau este suspectat că ar fi furat X și Y. Sau depinde în condițiile în care, tot noi plîngîndu-ne de statul care ne jupoaie, cei care au probleme în justiție să fie considerați haiduci, cei care au riscat pentru binele oamenilor – și-au luat și ei porția, dar au dat și la oameni. Șocant probabil pentru unii, dar așa este. Politica e o piață. Nu te întreabă și nu întrebi la piață de unde e produsul, cum l-ai obținut. Sau știi, sau bănuiești, cumperi și taci. Pentru că îți e mai bine, pentru că e ieftin, pentru că ai impresia că ai faultat statul, acest colos care nu face decît să ia, niciodată să dea cu adevărat.

Alegătorii nu sînt proști, cum spuneam și în articolul precedent. De fapt, nu există proști în politică. Dacă pleci de la premisa că alegătorii sînt proști, atunci ai pierdut din start, poți pleca deja acasă înainte de alegeri. Alegătorii știu ce vor. Și vor să le fie bine. Că binele lor nu corespunde cu binele nostru, cu binele tău, asta e altă poveste. Pentru toți ar trebui să existe piață politică. Asistații, de exemplu, nu pot, nu au cum – să fim serioși, cine își găsește cu ușurință un loc de muncă ca să-i trimiți să muncească? – sau chiar nu vor să muncească. Depind de ajutorul de stat, de rețele mafiote locale, de clanuri, toate neintrate în vizorul legii. Anticorupția ar fi trebuit să se orienteze și spre aceste zone, dacă ar fi fost eficientă, nu numai spre nume mari, sonore.

Alegătorii sînt și neinformați, și needucați. Că toată ziua-bună ziua văd la televizor aceleași figuri, eventual plimbate pe la DNA, e una. Că asta nu le face cu nimic mai bună lor viața e cu totul altceva. Dintre cele două, va alege întotdeauna pe cel sau pe cea care consideră că îi poate acorda sau înlesni ceva în viață. Anticorupția, din punctul ăsta de vedere, nu le aduce nimic. Așadar, nu au cum să o voteze și votează cu cei care consideră că îi pot ajuta practic, concret în următorii ani.  Și au perfectă dreptate, vă place sau nu.

Societatea românească mai are mult pînă la însănătoșire morală, civică, politică, iar asta e numai parțial treaba anticorupției. Concomitent trebuie oferite alternative la partide și la candidați.

PSD se adaptează din mers, din punctul acesta de vedere, PNL își pune singur piedică.

Intrată de numai patru ani în politică, Gabriela Firea, bine pregătită și cu targetul extrem de bine țintit, Primăria Municipiului București, cu o campanie foarte bine condusă, cîștigă în fața penelistului Cătălin Predoiu care, deși cu bază politică și administrativă, ba prim-ministru din umbră, ba candidat la primărie, nici el nu mai știe ce-i rezervă partidul, a fost a patra alegere a PNL. A patra! Și asta spune tot.

Interesant de urmărit parcursul politic al Gabrielei Firea, fiind posibilă chiar și o eventuală candidatură la prezidențiale, în 2019. Deși declară că nu intenționează să fie șefa pesediștilor, partidul poate să  i-o ceară. Dragnea va fi șef la pesediști în funcție de rezultatele Gabrielei Firea la primărie. Se poate spune că se profilează o candidată, eventual și o finală pentru 2019, Firea – Nicușor Dan, asupra celui din urmă voi reveni.

PNL s-a dovedit la fel de paralel cu electoratul și cu pretențiile lui, pierzînd absolut tot în București. Rezultatele bune, aparent, din țară, nu îl fac decît să rămînă o anexă a PSD-ului, pentru care se bate pe același electorat. Nu reprezintă urbanul, modernitatea, ”oamenii frumoși și liberi”, așa cum era de așteptat. Blaga și Gorghiu au așteptat aproape o zi de la anunțul exit poll-ului pentru a ieși ”victorioși” și senini în conferință de presă, dovedind ori existența în universuri paralele, ori o nesimțire atroce și anunțîndu-ne că, șoc! – rezultatele de la aceste alegeri sînt cele mai bune înregistrate de partid din 1990. E adevărat că Bucureștiul, dar Bucureștiul, știți… Da, știm, și ne așteptam la cu totul altceva. Nu se va întîmpla, nici unul nu și-a anunțat demisia. Partidul, așadar, va rămîne în coada PSD-ului, urmînd ca, în neînțelegerea, deci imposibilitatea schimbării, să fie absorbit într-un final, rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă fiind de pe acum ușor anticipabil în ceea ce-l privește. De unde și anunțul președintelui Iohannis, cu puțin timp înaintea alegerilor, că după parlamentare se gîndește tot la un guvern tehnocrat.

A da vina pe președinte pentru rezultatul obținut pe președinte, pentru că a venit vorba despre el, este nimic altceva decît dovada imposturii și a fugii de răspundere ale partidului, al cărui candidat a fost chiar președintele. Nu l-au știut, nu l-au cunoscut, era o gaură neagră și pentru ei, ne-au propus – și am ales! – o totală necunoscută la sfîrșitul anului 2014, ori l-a stricat anturajul?!

Despre candidatul Predoiu, dacă mai contează, a dat totul pe teren, dar a avut ghinion (ha!). Un discurs ciudat, lăsat de unul singur, la aflarea rezultatelor, un discurs de învingător mai mult, cu zîmbete, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la campanie, nu dau decît imaginea unui om căruia i s-a luat o greutate de pe umeri, unui om a cărui carieră politică e aproape de final.

Dacă adunăm procentele celor trei candidați anti-PSD, vom avea o cu totul altă situație, cei trei ar fi obținut mai mult sau la limită cu procentele obținute de Gabriela Firea. Dar așa se întîmplă cînd orgoliile, blaturile și toate celelalte mizerii din politică primează.

PMP a obținut un rezultat așteptat, bun, aș putea zice, avînd în vedere și candidatul, și susținătorul, ale cărui defecte sînt încă folosite de adversari, și blocajul media la care a fost supus. PMP are de arătat de acum încolo ce poate, alegerile locale putînd fi considerate de antrenamemt. Este singura formațiune de dreapta pe care o avem și depinde numai de ei dacă va mai crește sau dimpotrivă. Rămînerea la acest scor nu ar face altceva decît să transforme partidul într-unul balama, lucru deloc de dorit.

Și pentru că a venit vorba de fostul preșesinte, Emil Boc, cel pe care l-a sfătuit să se retragă, a obținut un enorm 63% la Cluj.

Două experimente au stat în vizorul atenției publice, Dan Mașca la Târgu Mureș și Ovidiu Raețchi la București, sector 5. Dacă Raețchi e produsul unui partid pe care, din cîte arată, nu-l mai înțelege, deși mi-e greu să cred că și-ar fi făcut iluzii, Dan Mașca este produsul antreprenoriatului politic, care trebuie cultivat, care este necesar și care ne poate scoate din captivitatea monopolului politic în care sîntem captivi din 1990.

Am ajuns la final la USB, transformat în seara alegerilor în USR. Nu știu de ce se mai complică cu ”U” în loc de ”R”, avînd în vedere faptul că e adevărata stîngă-caviar, poate de aici și îngrijorarea președintelui PSD, Dragnea, vizibilă la anunțarea exit-poll-ului de după alegeri. Președintele partidului, Nicușor Dan, și-a făcut un început perfect de carieră politică oficială, cu prezența, imediat după alegeri, în studiourile Antenei 3. Dacă țara o cere, de ce nu, nu?!

Adevărata stîngă-caviar – nici la stînga, nici la dreapta, cum spune Dan, adică ce nu se poate, partidele înființîndu-se în jurul unor valori, ale unor principii – ne va face să scuturăm de praf tratatele vechi de politică și să le luăm iar la puricat. Pentru că asta este stînga urbană, modernă, stînga care cucerește, care amețește, pînă la atingerea scopului, cîștigarea alegerilor. Și pentru că acesta este trendul și în occident, se anunță de succes.

Ceea ce înseamnă că vom avea așa: stînga de pînă acum, tradițională, cea care fură cu anticorupția la ușă, stînga cu ifose și pretenții de dreapta, respectiv PNL și stînga adevărată, adică USB.

Iar dacă cei de pînă acum s-au făcut că fac politică, că-s oameni politici, cu doctorate agățate la portofel USB(R) este hotărît să facă politică, în ciuda apelor în care o scaldă încă Dan. Partid care să stea și să se ocupe numai de greșelile celorlalți nu există.
Ei sînt cei cu doctorate adevărate, nu plagiate, agățate la portofel, de ei va depinde cînd va începe curățenia doctoratelor plagiate din politică, ei sînt sau vor deveni oameni politici în accepțiunea corectă a termenului, înlocuind, în timp, ce a fost pînă acum, adică majoritar veleitari și impostori.  Va fi o bătălie cruntă pe stînga, și pun de pe acum pariu că veți ține cu această stînga. Pentru că e modernă, e cool, e pe bicicletă, cu pălărioară și nu fură. Ne va da la toți lopățele de arheolog, pentru început, ca să conservăm tot ce întîlnim în cale.
Asta se întîmplă cînd furăciunile ne ocupă tot timpul, cînd ochii sînt pe DNA și nu pe construcția de partide, pe cine a mai încătușat Codruța în loc de principii și valori.
Dreapta românească e tare: a construit și a unit pînă a ieșit o construcție mare și de toată frumusețea, numai că pe stînga.

Noi mai avem de lucru la noi înșine, în primul rînd. Trebuie să înțelegem electoratul, trebuie să coborîm din online, să convingem măcar un om să voteze, cum vrem noi e deja mare lucru. Așa vom scăpa, treptat, de crizele de isterie provocate de rezultatele alegerilor, așa vom putea construi sau ajuta la construcție.

În final, tragedia de la clubul Colectiv nu e subiect nici pentru alegeri, nici pentru orice altceva în politică. Și va trebui să ne calibrăm corect așteptările, astfel încît să nu mai credem că toată lumea gîndește ca noi.
Colectiv a luat sfîrșit, politic vorbind, cu demisia lui Ponta și a întregului guvern, implicit. Ponta și-a luat atunci pedeapsa. Că vrem noi, că vreti voi să faceți din Colectiv un subiect nu înseamnă că și este. O tragedie nu setează agenda politică, nu scoate brusc oameni din pălărie (bine ascunsi pîna la acea vreme, nu se știe de ce, mister!) în politică. Ori învățam ceva, ori visăm în continuare și după fiecare rundă de alegeri dăm ochii peste cap și ne sufocăm de furie din cauză că poporul, poporul, poporul nu știe, nu vrea, nu ne merită, precum chivulețele. Timp în care, cu meticulozitate și răbdare, stînga, după cum se vede, construiește. 


În decembrie 1989 au murit peste 1500 de oameni și a venit Iliescu, pentru 6 ani, la conducerea țării. Gîndiți-va la asta. 

alegeri locale

(Foto: tribuna.md)

Romania Stingii. Analiza spectrala.

Rezultatul alegerilor din Bucureşti spune tot adevărul despre ţara în care trăiţi şi despre viitorul ei, care este trecutul. Normal. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Trecutul este Stînga, fireşte. Care, adăugîndu-şi prezentul şi viitorul, este tot. Mai bine nici că s-ar putea (fără nici o ironie)! Iată: politica bazată pe minciună este politica favorită a României. Deal with it! Fără iluzii. Aşa e cel mai bine.

Adunînd procentele obţinute de Gabriela Pandele şi de Nicuşor Dan, săriţi de 70%. Fără iluzii (minciună), se înţelege uşor că Firea este Pandele, iar Nicuşor Dan e de stînga. Stînga a cîştigat cu peste 70%! Cu iluzii, nu se mai înţelege nimic. Minunat. Pentru stînga, e limpede că România a fost, este şi va fi a lor. Minunat pentru ei. Şi restul? Electoratul “de dreapta?” Aici, trebuie o lămurire esenţială. Politica “de centru” e de stînga. Explicaţia e clasică şi de domeniul evidenţei. Şerbetul cu balegă e balegă. Nu e “de centru,” între şerbet şi balegă. E balegă.

Dar balega nu-i bună? De consumat, nu. Consultaţi istoria. Nici de îngrăşat ogorul nu era bună, de fapt, din pricina bolilor transmise, prin balegă, la oameni. Acelea erau condiţiile pe atunci. Postmodern, balega poate fi dezodorizată, concentrată, liofilizată. Organoleptic, nu atrage atenţia din prima. Dar rămîne balegă, normal. Cu aceleaşi efecte. În formă retard, cu eliberare lentă, efectele se prelungesc pe perioade foarte lungi. Gen trecut, prezent şi viitor. Pentru încă o generaţie. Şi încă una. Cîte doresc.

Bun, bun, dar “dreapta”? Electoratul de dreapta se împarte între: dreapta de stînga, stînga de dreapta (ţepe) şi dreapta. Cu alte cuvinte, mulţi sînt atraşi de “centru.” Nedrept, dat fiind că stînga e doar de stînga, dar asta e: organoleptic, nu toată lumea e atentă, cu simţurile treze. Iar simţul politic esenţial rămîne bunul-simţ. De pildă: conform lui Nicuşor Dan, PSD e cel mai corupt partid. Pentru prima dată, PSD a cîştigat pe faţă Primăria Bucureştiului şi toate sectoarele! E fără precedent! Cel mai corupt partid din România, conform lui Nicuşor Dan, controlează, pentru prima dată, Capitala României! Acest triumf fără precedent i se datorează lui Nicuşor Dan. Care nu a luat voturi de la PSD. A luat voturi de la PNL. “De ce aţi votat cu Nicuşor Dan?” Ca să iasă Pandele. Iar PSD să pună mîna pe Bucureşti. Total.

 Niii-nooo! Niiii-noooo!

Nicuşor Dan a refuzat, principial, orice colaborare cu PNL, fiindcă toate partidele sînt corupte. Dar, după propria-i mărturisire, corupţia PNL este diferită de corupţia PSD, cel mai corupt partid fiind PSD. Totuşi, pentru a nu-şi dezamăgi suporterii, Nicuşor Dan a refuzat să împiedice intrarea Bucureştiului pe mîna celui mai corupt partid. Dimpotrivă: refuzînd colaborarea cu PNL, şi cu o campanie care a atacat masiv PNL, Nicuşor Dan a garantat intrarea Bucureştiului pe mînă celui mai corupt partid. Conform lui Nicuşor Dan, obiectivul lui Nicuşor Dan este binele comun al cetăţenilor. Binele comun al cetăţenilor se atinge aducînd la putere, total, cel mai corupt partid din România. Ce, nu-i de bun-simţ?

Ba da. Este. Pentru Nicuşor Dan. Obiectivul lui nu era să o bată pe Pandele. Nu era să bată PSD. Nu era să “salveze Bucureştiul.” Obiectivul lui era partidul. Lui. Ca să ne salveze pe toţi, nu doar Bucureştiul, prin partidul lui. USB, devenit USR. De la Uniunea Salvaţi Bucureştiul, la Uniunea Salvaţi România. USB, partidul cu nume de mufă, trebuia lansat prin campania din Bucureşti. Ca să fie, imediat, mufat la USR. Lansarea (mufarea) USR s-a făcut, evident, la Antena 3, cunoscutul canal prodemocraţie, imediat după omagierea fostei salariate Gabriela Pandele, venită împreună cu condamnatul Liviu Dragnea să celebreze acasă, între prieteni, triumful electoral datorat lui Nicuşor Dan.

Fireşte, Nicuşor Dan a fost invitat de Gâdea M. să-şi facă intrarea dînd mîna cu Gabriela Pandele şi cu Liviu Dragnea, reprezentanţii celui mai corupt partid din România. Candidatul anticorupţie absolut, Nicuşor Dan, a acceptat invitaţia, dînd mîna cordial, pe fond de zîmbete, cu reprezentanţii celui mai corupt partid din România, pe care i-a adus la putere. După care Nicuşor Dan, solo, şi-a făcut lansarea naţională a partidului la Antena 3, post de larg interes, într-o atmosfera de zîmbet, felicitări şi mici înţepături, ca la orice televiziune imparţială. Ce nu-i de bun-simţ aici?

Mori! Da’ mori odată!

Ce? Faptul că electoratul din Bucureşti, partea scîrbită de corupţie, a fost împins să aleagă între stînga şi stînga, ca să iasă stînga? Stînga lui Pandele, stînga lui Nicuşor Dan, cîştigător absolut: PSD! Faptul că stînga şi stînga au atacat, ambele, PNL? Faptul că Nicuşor Dan, ca să cîştige notorietate naţională pentru partidul lui, printr-un scor bun la Bucureşti, a refuzat să oprească PSD printr-o colaborare cu PNL? Faptul că tema campaniei, şi din stînga, şi din stînga, a fost “să moară dreapta, că merită?” Sigur că merită. Anticorupţia reală, nu imaginară, a fost lansată de dreapta. Dreapta, adunată în PNL, a început o asanarea. Ce cretini! Uite, PSD, rămas neasanat, a luat potul! Mai vrea cineva asanare? Nu mai e nevoie! Între timp, a venit Salvarea.

E magic. Dar aşa e stînga, magică. Magia fiind scamatorie, evident. Cu vorbe. Bunăoară, Nicuşor Dan vorbeşte despre cei care l-au finanţat dezinteresat. Greşit. Au făcut-o strict interesat, cum e şi normal. Interesul unora fiind, poate, să oprească PSD? Mai ştii? Interesul lui Nicuşor Dan a fost să-şi lanseze naţional partidul, abandonînd Bucureştiul la PSD. Dezinteresat. Cinism? Minciună? Falş? Da’ de unde! Anticorupţie. Totală. Cu corupţia maximă total la putere. Doamna Clotilde Armand: “Lumea s-a săturat de clasa politică! Bine, acum şi eu sînt în clasa politică, trebuie să-mi schimb limbajul.” Da, doamnă, aşa e. De stînga, de dreapta, limbajul, cum să fie? Nici, nici? Cu obstinaţie, Nicuşor Dan refuză să spună dacă el şi partidul lui sînt de stînga sau de dreapta. Spune: “Nici, nici.” Aşa se cheamă, postmodern, politica “de centru.” Ce este politica “de centru” scrie mai sus. Reluaţi. E o concluzie ştiinţifică, puteţi face oricînd experimentul. Şerbet, balegă, amestecaţi. Analizaţi. Nici, nici?

Magic and bullshit

Şi mai e ceva, legat tot de vorbe: continuitatea stîngii în “magie.” E tulburător. Venit, independent, desigur, la TVR, după fuga lui Ceauşescu, Ion El Însuşi a vorbit de “întinarea” nobilelor idealuri ale stîngii. Ca să fie clar: aveam stînga veche, rea,  Ceauşescu, şi stînga nouă, bună, Iliescu. Acum avem stînga rea, PSD. Iar noua stîngă, bună, e mult mai bună! Nici nu mai vorbeşte de vreo stîngă! E “nici, nici.” Apoi, tema “salvării.” Ion Iliescu ne-a salvat prin Frontul Salvării Naţionale. Acum, ni se propune, iar, Salvarea. Prin Uniunea Salvaţi România. N-au găsit alt cuvînt, de. De la “Uniţi, salvăm!” Toată România. De capitalism. Iar anticapitalismul nu-i de stînga, se ştie. E “de centru.” Sigur, nu merge din prima. Pas cu pas.

Mai întîi, salvarea Bucureştiului. Uuups! N-a mers! A ieşit Pandele! PSD a luat toate sectoarele! Nu contează! Este făcut partidul? Esteee! Urmează România. Imprudentă alegere, totuşi, asta cu Salvarea… Dar, dacă a mers o dată, de ce n-ar merge iar? Nu asta vor oamenii? Şi USL a mers la fix. Era “şi, şi.” Şi stînga, şi dreapta. O idioţenie, dar a intrat unsă. USR e “nici, nici.” Mult mai bine. Ce mi-e L, ce mi-e R. PSD ce-o vrea, „pentru de dimineaţă” pînă seara, la alegeri, în toamnă? Să nu meargă USR? Cu nişte apariţii la Antena 3, cordiale, joviale? Cu “să moară dreapta” şi din stînga, şi din stînga? S-ar aduna, aşa, de-un parastas al dreptei? În morţii ei de dreaptă. Şi de-o lejeră victorie a PSD? “Nici, nici?” Vom vedea sigur. Mai ales că Bucureştiul nu e vreun reper. N-a fost niciodată. Nu?

left

(Foto: twitter.com)

Alegerile locale, la cald. Partea I, electoratul.

Au început în online prin jurul prînzului, cu incriminarea electoratului care a preferat să facă altceva decît să-și exercite dreptul la vot. Mișcare complet greșită, din punctul meu de vedere, ținînd cont de rezultat și de faptul că electoratul, repet, nu e o dată bun, cînd votează cum vrem noi, apoi rău, cînd nu mai votează corespunzător ori nu votează deloc. Acest electorat, în marea majoritate, e cel care l-a votat de două ori președinte pe Băsescu și l-a mai validat în cursul a două referendumuri pentru demitere, și este același electorat care l-a votat pe Iohannis președinte. Electoratul așadar, cînd nu are ce vota, nu votează. Posibil și acum s-a întîmplat la fel, au votat masiv ai lor, nu ai noștri. Nu e bine oricum să spui că poporul e prost, atîta vreme cît ai nevoie de el. Și încă nevoie mare, din cîte se văd.

Încă un motiv, electoratul se îndreaptă spre cel care a făcut ceva și pentru om, chiar dacă doar a tăiat panglici pe lucrări începute de alții, ajunși între timp la DNA ori mai rău. Omului trebuie să-i arăți că te gîndești la el, la nevoile lui, la dorințele pe care le are. În felul acesta se poate explica cîștigarea alegerilor de ieri de către Gutău, de două ori condamnat penal, la Râmnicu Vîlcea, și de către Cherecheș, la Baia Mare, în pușcărie aflîndu-se, cu aproximativ 70%. Iar la ultimul vot, să nu uităm, electoratul a fost foarte bun, pentru că ne-a scăpat de Ponta președinte.

Că între timp actualul președinte și-a dovedit măsura incapacității pentru funcția ocupată e alt motiv al absenteismului la urne. Numai ieri și nimeni nu știa, pînă după prînz, de ce nu a venit la vot. Am bănuit că nu se votează decît pe el însuși, ori că o așteaptă pe doamna să vină de la Sibiu, pînă cînd ne-a lămurit Cezar Preda:  ”Am înţeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secţie de votare. Nu am mai multe informaţii. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secţie anume, unde trebuia repartizat”, dîndu-ne cu ”a fi prins” bătăi suplimentare de inimă. Rîsul curcilor, așa ceva nu e posibil! La primele alegeri la care participă, după ce a fost ales, o asemenea atitudine fără nici o explicație credibilă e nota detașării complete de chiar electoratul care l-a votat.

Oricum, cînd tot s-a spus că ăl mai bun e ”al nostru”, și s-a dovedit a fi o calamitate (de la calamar, să nu am probleme), și cînd aceiași au ajuns la concluzia că ”toate partidele, aceeași mizerie”, nu e de mirare prezența mică la urne. Și complet aiurea să consideri că ești deasupra lor 4 ani, ca apoi să vrei să răspundă apelului tău la vot. După o campanie electorală fadă și fără urmă de simțire, fără o ofertă serioasă, și după experimentul Iohannis, care au făcut ca alegerile acestea să pară a nu avea miză pentru mulți, e normal ca lumea să nu vină la vot. 

Nu sîntem nici mai buni, nici mai răi decît alții, am ieșit de 26 de ani din comunism și am intrat în tranziție – și știm bine ce a însemnat asta pentru noi, activul II și III al PCR și al Securității la butoane – deci nici o generație din cele două necesare, sociologic vorbind, a cîte 30 de ani fiecare, pentru schimbarea mentalităților nu a trecut. Sîntem eterogeni, asistați, needucați, interesați de propriul bine (asta e foarte bine), poate unii obișnuiți cu furtișaguri, poate lași uneori, cum vreți numai proști nu. Nu mai mult decît alții, repet. Poate vreți să vedeți americanii cum chiuie, cum organizează coloane, cum se strîng cu miile și cum se isterizează ca să-l întîmpine pe Trump, candidatul republican pentru Casa Albă, cel puțin pînă acum, și mai apoi vorbim. Și cu toate acestea, nu am auzit nici un alt candidat republican dînd vina pe popor pentru fenomenul Trump. Pentru că este un fenomen. De fapt, nu am auzit nici un alt posibil candidat din exterior dînd vina pe electorat din cauza unei nereușite. Nu știu, de aceea, de ce am face noi asta. Dacă vrem să ne simțim bine și superiori, și din ce în ce mai puțini, bun, dacă nu, nu.

Așa că pînă la toamnă, la alegerile parlamentare, zic să ne hotărîm măcar noi: cum este electoratul, bun sau prost? Același electorat, atenție! Și poate să nu mai exonerăm, eventual, de responsabilitate, în acest fel, politicienii. Pentru că acolo este problema în primul și-n primul rînd, nu la electorat.

Va urma.

vot 2014

(Foto: selectnews.ro- coada la sectia din Wembley, la secția de vot, în 2014)

Am votat, voi?

Fără absolut nici o legătură cu ziua de azi 😀 , acum doi ani scriam:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1077936815610323″ mbottom=”50″]

În aceeași ordine de idei, a votului, mi-e imposibil să înțeleg cum la proteste vă dă ghes inima, dar la vot, instrumentul democratic al menținerii ori schimbării, al democrației însăși, al vieții sănătoase politic, nu. Și dacă nici azi nu aveți pe cine vota, atunci cînd?! 🙂

A, și încă ceva. De data asta nu mai sînt două tururi. Și, mai ales, nu mai votează diaspora. Așa că, la vot! Fără calcule, fără socoteli, pentru astea este timp. După. După vot, bineînțeles.

E Duminica Orbului, da. O zi care înseamnă, nu așa cum ne-am obișnuit, ci cum spune Teodor Baconschi:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3/posts/801019433366393?notif_t=notify_me&notif_id=1465121323437713″ mbottom=”50″]

Votul nu este o obligație, asta era în comunism, este o datorie. Nu te achiți de datorie, nici nu mai ai cum protesta după. Ai avut ocazia, ai scăpat-o – n-ai avut chef, nu te-ai deranjat, toți sînt la fel (aiurea, nu sînt deloc la fel!), nu se schimbă oricum nimic, ți-a fost lene, tîrșă – adio.

UPDATE: De aici.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1078276972242974?notif_t=like&notif_id=1465128743098157″ mbottom=”50″]

UPDATE: Deci tinerii, ce ziceați că faceți?

Cea mai prezenta categorie de varsta la vot, la nivel de tara, e formata din cei intre 45-64 de ani, adica in jur 2, 4 mil. Electoratul peste 65 ani s-a prezentat si el masiv la vot, aproximativ 1,5 mil, comparativ cu cel tinar. Prezenta la vot pina la ora 16.00 este de aproximativ 6 mil. persoane.

Pe locul al doilea se afla femeile de peste 65 de ani si barbatii din aceeasi categorie de varsta.

Categoria de varsta cea mai putin prezenta la vot este cea a tinerilor intre 18 si 24 de ani, atat barbati cat si femei.

Categoriile de varsta intre 25 si 34 de ani, la de fel ca si cea intre 35 si 44 de ani sunt pe penultimele locuri, atat la barbati cat si la femei, prezenta lor la vot fiind jumatate sau chiar mai putin de jumatate din cea a categoriei aflata pe primul loc (45-64 de ani).

De aici.

votat