Sper ca e clar

1. Că Dragnea va zbura, mai devreme sau mai tîrziu, de la șefia PSD, în cazul în care (ha!) cîștigă Firea Primăria Municipiului București. Un condamnat penal nu va avea nici o șansă în fața unei femei fără pată, cu ambiții mari. Foarte mari. Cele mai mari.

2. Că drept de văicăreală – aoleu, sîntem nație de rahat, nu ne merită poporul, proștii votează și altele asemenea – nu vor avea decît cei care au fost la vot. Am scris în textul anterior de ce.

3. Repet, indiferent cît de fărîmițate vor fi celelalte voturi, ale non-Firea, e bine, e indicat, e necesar, e imperios să fie cît mai multe. Cu cît cîștigă cu un procent mai mic, cu atît mai bine.

4. ”Încurajez românii să nu voteze candidați care au fost acuzați de corupție” – Hans Klemm, Ambasadorul SUA la București.

5. Nu ne mobilizăm și nici demoralizăm pentru/din cauza unui candidat anume, votăm! E tot ce mai contează acum.

PS: Faza asta e urîtă rău de tot. Așa ceva nu se face, pur și simplu. Decît de către o singură persoană, numai la aceea mă așteptam.

Și da, acum sînt la A3. Firea, Predoiu, Dan și Barbu. Atît.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/robertnicolae.turcescu/posts/992740127488462″ mbottom=”50″]

dragnea firea

(Foto: b1.ro)

Nu Fi rea! Voteaza!

Scriu repede și pe apucate, volumul prea mare de date din platformă, combinat cu un atac, actualizări la temă se vor rezolva după alegeri. Blogul e up and down din 5 în 5 minute. Știe hostingul și ce e, și ce e cel mai bine de făcut. 🙂

Așadar, direct în subiect.

Ieri, băiatul vitreg  – cel din prima căsătorie a lui Firea, primul ei soț – al candidatei PSD la Primăria Municipiului București a postat un scurt mesaj pe Facebook. Acesta:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/razvan.firea/posts/10209592288262635″ mbottom=”50″]

Are aproape 5000 de like-uri, nu știu cîte se vor transpune în practică. Dar merită apreciat gestul.

Și de astăzi, circulă acest film pe Facebook:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/almanahe.mic/videos/1043147995753906/” mbottom=”50″]

Liviu Avram, jurnalistul care s-a luptat și pînă acum la CCR pentru alegeri în două tururi, scria ieri:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/liviu.avram.1806/posts/134860996918608″ mbottom=”50″]

Iar astăzi a anunțat înființarea unei platforme, primarindouatururi. Vedeți despre ce este vorba acolo.

Știu, totul sună a disperare. În colțul meu de Facebook, e o amărăciune și-o resemnare cum nu am mai văzut de mult. Sau chiar niciodată pînă acum, și de fiecare dată am zis că e ultima dată. Și totuși, mai merită încercat. Nu pentru ei, despre care nu mai e nevoie să spun cum sînt, ci pentru noi. Nu pentru ei, care nu au făcut absolut nimic ca să tranșeze aceste alegeri mai demult (inclusiv legea alegerilor locale în două tururi), ci pentru noi. Pentru copiii noștri, poate?!

Știu, sună îngrozitor de dulceag, îngrozitor de sentimental, dar asta e, asta mai pot spune acum, în penultima clipă. Și mai e ceva, votați. Nu contează că așa zisa dreaptă e fărîmițată în nu știu cîte bucăți, votați. Dați-le de numărat pînă n-or mai putea. Pe asta mizează, pe prezența scăzută la vot și pe divizarea dreptei. Acolo unde nu aveți ce vota, e simplu, anulați votul. În rest, eu zic că este.

Arătați-le, în acest fel, că vă pasă, că doriți să avem o clasă politică responsabilă, poate pînă în toamnă, la alegerile parlamentare, nu vom mai vedea măcar niște figuri pe buletinele de vot. Arătați-le așa, mergînd în număr masiv la vot, că pe voi vă interesează, și indiferent ce fac ei, nu vom renunța. Că nu lăsăm penali, ”doctori” fără studii și alte categorii de lingăi ai statului, de stat pe banii statului, să ne mai conducă. Poate așa, cine știe?!

Votați-l și pe ultimul de pe listă, dacă pe altcineva nu aveți, dar votați. Nu vă chem la proteste, nu vă instig la cine știe ce grozăvie, vă rog să vă rupeți 10 – 15 minute din timpul vostru de duminică ca să votați. E dreptul nostru democratic, conferit de Constituție, nu renunțați la el! Nu renunțăm la nici un drept, dacă nu vrem să le vedem cum se duc, încet, încet. Și se vor duce, dacă noi, în primul rînd, arătăm că nu ne interesează.

Sper să vă mai scriu astăzi, despre Nicușor Dan, dacă mai pot. Dacă nu, găsiți ce trebuie aici:

De cine este independent Nicușor Dan?

Nicușor Dan, 70 ooo de bucureșteni, demiterea lui Băsescu și alegerea lui Geoană

Șeful de campanie al lu Nicușor Dan este pro-rus. Face vizite ”repetate” la Moscova

Nu, Nicușor Dan nu este de dreapta, nu are nimic de-a face cu dreapta, iar ideea schimbului, a renunțării la candidatura lui Predoiu în favoarea lui, ori invers, a fost o prostie mai mare decît ei, toată așa zisa opoziție. În loc să scindeze electoratul PSD, afirmînd clar că Nicușor Dan este un om de stînga, au făcut o prostie, au acreditat ideea unei coaliții anti-PSD. De parcă ne așteptam la altceva…alegeri locale

Infrastructura raului

Povestea asta cu Hexi Pharma tine de infrastructura raului in societatea noastra. Este raul cel mai rau, ala de la radacina, care strabate partide, gasti, generatii.

Reprezentantii firmelor de felul Hexi Pharma sunt cei care formeaza armatura regimurilor dictatoriale, retelelor mafiote, criminale, pe scurt, a tuturor formelor de rau fara scrupule pe care le-a cunoscut omenirea. In raport cu gravitatea si amploarea acestui rau orice alta problema este secundara, si daca nu suntem constienti de asta, putem fi pe drept suspectati – daca nu de complicitate directa sau indirectă – de un comportament defensiv. Sa explic: exista o categorie de adevăruri tari, paralizante, carora nu le putem face fata direct, cum ar fi o boala mortala, ura mamei, trădarea fatala a cuiva apropiat, ma rog, toate acele adevăruri care spulbera temelia existentei noastre.

Abordarea oblică, imblanzirea acestor adevăruri asigura, la un anumit nivel, supravietuirea. Bascalia, scenariile politiste te ajuta sa iei distanta, te securizeaza. Nimic și nimeni nu ar trebui sa ne abata atentia de la problema asta. S-ar putea incepe chiar aici, pe rețelele de socializare, unde fiecare dintre noi are totusi propria libertate de miscare si o poate folosi cum dorește. Le-o datoram copiilor nostri si parintilor nostri si noua insine.

hexi pharrma(Foto: libertatea.ro)

DE CE NU IL PLAC SI NU IL VOTEZ PE NICUSOR DAN?*

Să trecem rapid peste faptul că justiția e și ea om și, ca atare, pentru Elan Schwarzenberg s-a cerut arestare în lipsă, pentru o mită de 175 000 de euro, iar după mai bine de o lună de la debutul investigației Hexi Pharma, Condrea era liber ca pasărea ceriului, Flori Dinu a fost luată abia vineri, acum e acasă, în arest la domiciliu, iar azi a fost audiata si Uliana. Așa se respectă durerea oamenilor, să trecem așadar la subiectul (?) săptămînii, alegerile locale.

București. Scandalul a pornit săptămîna trecută, cînd Marian Preda, Președintele Senatului Universității București, a postat următoarele:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461379920725806″ mbottom=”50″]

Ce a urmat. Intrarea în scenă a lui Mircea Kivu, cu:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/mircea.kivu/posts/10209147921764521?hc_location=ufi” mbottom=”50″]

Marian Preda revine:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461436000720198″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461492880714510″ mbottom=”50″]

Ieri, Marian Preda mai face două precizări:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462498550613943″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462665880597210″ mbottom=”50″]

În sprijinul lui Marian Preda – de a cărui bună credință eu nu am absolut nici un motiv să mă îndoiesc – vin Sebastian Bodu și Ciprian Ciucu.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/gabi.clantau/posts/1744048269199999″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/ciucu2016/posts/590456184454984?__mref=message_bubble” mbottom=”50″]

Va urma. Sigur va urma.

nicusor dan

(Foto: psnews.ro)

*Titlul postării îi aparține domnului Marian Preda.

Durerile, Fantomele

Am fost ieri seară la Teatrul de Artă să văd „Dureri Fantomă”, de Vasili Sigarev, ultimul spectacol din stagiunea asta, în regia lui Bogdan Budeș.

După primul sfert de ceas, în spațiul acela sufocant de mic, spațiul acela care te obligă să respiri povestea, nu doar s-o vezi, s-o crezi și s-o simți, în spațiul acela, zic, au năvălit fantomele.

Practic, îți răsuflau în ceafă. Ce a izbutit Bogdan Budeș să orchestreze – cu o regie onestă, empatică – este nu atât o poveste zguduitoare despre trei oameni necăjiți (redați desăvârșit de Mihaela Popa, Rareș Andrici și George Constantinescu), ci o poveste despre neputința – mea, a ta, a noastră, a tuturor, nu a rușilor, nu a Olenkăi – de a asuma durerea. În sensul propus de piesa lui Sigarev, orice durere neasumată reprezintă o amputare a sufletului. Orice traumă mobilizează o fantomă. Fantomele cheamă la ele alte fantome, sfârșind într-o cumplită orgie, într-o o obscenă stare de interșanjabilitate.

Sărăcie lucie, o fetiță de trei ani călcată de tramvai, un soț tăiat de freză, o soție și mamă care se smintește de durere, doi “oarecare” (unul cu scrupule, altul fără scrupule) care vor să profite de sminteala femeii, și, în fine, drama celui care ezită să intre în jocul fantasmelor și plătește cu viața încercarea de a asuma o durere care nu este a lui – tragedia este pe cât de complexă, pe atât de frustă, de o tranșanță năucitoare care, într-un fel, frizează ridicolul.

Amputare, sfârtecare, mațe înghețate pe zăpadă, pantofiori de copil, ochelarii strâmbi ai celui drag – urme atroce a tot ceea ce a fost viu, plin, bun și întreg, delimitează, de fapt, acea cumplită rezervație de fantome – un spațiu din care – odată intrat – nu mai poți scăpa cu mintea întreagă.

În drum spre casă mă gândeam că, în general, există ceva iritant și stânjenitor în durerea uriașă, atroce, a celui din fața ta. Nu numai Dima (Rareș Andrici), ci și spectatorii se vor fi simțit, la un moment dat, copleșiți de stânjeneala asta. Când e vorba de suferință, nimeni dintre cei născuți cu păcat n-a onorat de bunăvoie o invitație la asumare.

Într-un fel, s-ar putea spune că e aproape inexplicabil cum o poveste atât de neverosimil de cruntă poate avea, totuși, atâta forță de contaminare. Cred că îi datorăm lucrul ăsta regizorului care a reușit să repartizeze corect, discret, cu maximă pertinență, de-a lungul scenelor, un inerent exces de emoție.

Povestea își duce până la capăt povara fără strop de patetism, iar dacă ai plecat vlăguit de la teatru, înseamnă că și pe tine te-a durut ceva ce a încetat să mai existe.

teatru

(Foto: danandrei.com / Dan St Andrei)

In sprijinul decretinizarii. Condamnati la moarte

Cheie de descifrare. Cretinia se recunoaşte după efectele, sinistre, asupra societăţii. E de două feluri: structurală şi funcţională. Cretinia structurală înseamnă că, prin structura creierului, respectivii nu pot fi decît cretini. Sînt extrem de puţini. În cretinia funcţională, deşi structura creierului le-ar permite să fie necretini, ba chiar foarte inteligenţi, respectivii îşi umplu mintea numai cu cretinii şi funcţionează perfect cretin. Sau perfecţi cretini, cum preferaţi. Sînt fie foarte mulţi, fie clar majoritari. Cretinia funcţională e molipsitoare, dar reversibilă. Decretinizarea depinde, însă, EXCLUSIV de dorinţa individuală de decretinizare, prin acceptarea adevărului. Dorinţa aceasta e foarte greu să apară, adesea imposibil. Dependenţa de cretinie e tragic de puternică, iar sevrajul, insuportabil pentru cei mai mulţi. Totuşi, adevărul merită spus, în speranţa, oricît de iluzorie, a limitării numărului de victime omeneşti. Lectură plăcută.

E simplu. Ne-au condamnat la moarte. Aşa, cu de la ei putere, ca orice asasini. Ar trebui condamnaţi la moarte. Pentru asasini, e singura pedeapsă dreaptă. Raţională. Morală. Altfel, vor asasina iar. Şi iar. Şi iar. Data viitoare, poate nu cu dezinfectanţi diluaţi, tip Hexi Pharma. Poate cu medicamente. Cu alimente. Cu orice vor găsi. Şi vor găsi. E tot ce ştiu, fiindcă e tot ce vor: să facă munţi de bani, chiar şi asasinîndu-ne. Că altfel, cum? Ce-a mai rămas? Muncă cinstită? Haide, bre, zău!…

De altfel, cică o merităm. Fiindcă am fi proşti. Proştii merită să moară, nu? Iar noi, aparent, sîntem prea proşti. Dovada: îi credem pe cuvînt. Nu le punem întrebări, nu le cerem socoteală. Şi nu îi pedepsim. Drept. Raţional. Moral. Aşa că vor continuă să ne asasineze. În serie. În masă. Iar Statul, care ar trebui să ne apere, va găsi, iar, căi să nu vadă asasinii. Sau, dacă îi vede, să uite. Că ne asasinează. Ca orice Stat Asasin.

Nu crede. Nici cu Miliţia.

E imposibil să nu fi ştiut. Chiar dacă spun că n-au ştiut. Iar noi, prea proşti fiind, îi credem. Şi ni se face milă. Şi îi iertăm. Nu? Creştineşte, chiar. Că vin, inevitabil, şi cu Biblia. N-au cum să nu vină. Cum intră în rahat, fuga la Dumnezeu. “Vedeţi? Scrie clar: «Să nu ucizi.» Punct. Condamnare la moarte? Nici Dumnezeu nu vă dă voie. Şi, oricum, nu vă dă voie UE. Ideea e depăşită. Primitivă. Barbară. Exclus.” Nu?

E simplu, dar greu. Simplu de înţeles ce au făcut. Greu, însă, de crezut că e adevărat ce au făcut. Pentru mulţi, imposibil de crezut. De-aia şi reuşesc să facă tot ce fac, alde Hexi Pharma şi Statul care îi patronează: fiindcă nu vă vine să credeţi că sînt ce sînt. Asasini plătiţi. N-au făcut-o pe gratis. Ci pe bani. Grămezi de bani. Asasinat înseamnă omor cu premeditare şi cu rea intenţie. Au premeditat. S-au adunat undeva, într-o cameră, la o masă, şi au hotărît să dilueze dezinfectanţii medicali. Cu bună intenţie? Sigur că nu. Ştiau că fac rău. Ştiau că vor omorî oameni. De unde ştim că ştiau? E simplu, extrem de simplu: fiindcă au minţit.

Dacă nu ştiau că fac rău, puneau pe etichete concentraţia reală. “Uitaţi, i-am diluat, dar n-are nimic. Nu trebuie concentraţii mai mari. Merge şi cu concentraţii mici. Extrem de mici. De fapt, aşa merge cel mai bine. Ce ziceţi? Că e o cretinie? Altceva aţi învăţat la facultate? Inclusiv din manuale străine, de prestigiu? Păi vedeţi? Tocmai asta e: străinii ne iau de proşti! Sînt lacomi. Prea lacomi! Bagă concentraţii mari doar ca să jupoaie poporul nostru de bani, cu marfă scumpă. Dar noi sîntem deştepţi. Cei mai deştepţi. Şi patrioţi. Cei mai patrioţi. Genii, ce mai! Nu, ce vă vindem noi nu e poşircă asasină, e sănătate curată. Viaţă, tată!!! VIAŢĂ!!! Hai, luaţi cu încredere.”

Da’ mă-ta?

Numai că n-au pus concentraţiile reale. Au pus concentraţii fictive. Cele recunoscute pe plan internaţional. Exact cît trebuie de mari ca să apere bolnavii de infecţii. Ştiau. Dar au hotărît să mintă. Cu cele mai rele intenţii cu putinţă. Sigur, rele pentru noi. Pentru ei, cele mai bune. Cele mai bune ţoale, cele mai bune maşini, cele mai bune hoteluri, cele mai bune orice. “Bă, da’ o să înceapă să moară viermii ăia. Cum facem atunci?” Chiar. Cum? “Sînteţi idioţi, sau ce? Deja mor pe capete de la infecţii, în mizeriile alea de spitale. Ei, şi-o să moară mai mulţi. Aranjăm şi statisticile, cum am aranjat şi controalele de calitate. Mare rahat! De parcă n-ar mai lua nimeni şpăgi!” Normal. “Băă, da’ dacă se îmbolnăveşte mama?”

Chiar. Dacă se îmbolnăveşte mă-ta, tac-tu, copilu’? “E clar, sînteţi oligofreni. Păi din mormanele de bani pe care le facem, nu-ţi ajunge, bă, să-i duci, în morţii mă-sii, la Viena, la Paris, la Londra, la New York? În morţii mă-sii!” “Drumul cu avionul durează, dacă e o urgenţă, ceva?” “Dacă e o urgenţă, ceva, ia-ţi dreaqu’ casă acolo, ţine-i acolo şi nu mă mai f… la icre. Ce, n-ai bani?” “Ei, normal că am.” Pam, pam! Asasini, patronaţi de un Stat Asasin. Ştiau exact ce fac. Cu premeditare şi intenţie monstruos de rea. Ne-au condamnat la moarte, pe toţi. Nu conta cîţi vor muri din prima şi cîţi vor scăpa, o vreme. Nu-i interesa aspectul. Normaaal. Monştri imparţiali.

Dar nu sînt toţi aşa, ce Dumnezeu! La firmele producătoare, la spitale, la Agenţii, la Guvern, la Servicii, la Procuratură, nu sînt toţi asasini! Corect. Atunci, să nu mai tacă. Să nu mai pretindă că n-au văzut, că n-au ştiut. Să spună. Adevărul. Dacă nu sînt asasini. Dar unii sînt. Iar celorlalţi le e frică. Gen inclusiv de moarte. Tocmai fiindcă asasinilor nu le e frică. De moarte. Care moarte? Aia cu care nu-i poate pedepsi Justiţia? Statul de drept? He, he. Dreptul cui? Statul cui? Justiţia cui? Deci ciocu’ mic şi joc de glezne, că nu se ştie… Dacă vă calcă tramvaiul în lift? Că mare lucru n-ar fi.

Crăpaţi, ba, că oricum crăpaţi!

Dacă nu credeţi că monştrii există, dacă ezitaţi încă, atunci poate n-aţi înţeles exact în ce constă crima lor. Oroarea pe care au comis-o. Iată: dacă în flacoane puneau apă chioară, nu dezinfectanţi diluaţi, era incomparabil mai bine! Sînt bacterii si virusuri care mor la contactul cu apa chioară. Pur şi simplu, se umflă cu apă chioară pînă crapă. Iar apa chioară îi poate îndepărta mecanic. Evident, cei mai mulţi patogeni nu sînt deranjaţi deloc de apa chioară. Numai că există un echilibru între patogeni. În mod natural, cei mai periculoşi, cei mai nenorociţi, sînt puţini. Îi ţin în frîu ceilalţi, mai pămpălăi. Cu toţii concurează pe acelaşi teritoriu, pentru aceeaşi păpică. Apa chioară nu strică proporţia. Dezinfectanţii diluaţi, da. O modifică în mod catastrofal. Mai exact: criminal. Iar crima e în serie, şi în masă.

Dezinfectanţii diluaţi omoară, totuşi, nişte patogeni. Pe cei slabi. Pămpălăii mor şi lasă câmp liber nenorociţilor, care se înmulţesc masiv. Balanţa basculează, dezastruos, în favoarea celor mai ucigătoare exemplare. Totodată, dezinfectanţii diluaţi îi întăresc pe nenorociţi: sînt prea slabi ca să-i omoare, dar sînt suficient de tari ca să le declanşeze mecanismele de adaptare. Rezultă noi generaţii de agenţi infecţioşi extrem de nocivi şi de rezistenţi. Pămpălăii dispar şi rămîn doar nenorociţii cei mai nenorociţi. Unii sînt imposibil de distrus. Iar dacă pacientul se infectează, nu există tratament. ABSOLUT NICI UN TRATAMENT. Şi în fine…

O nouă peliculă românească de succes

Dezinfectanţii diluaţi formează o peliculă pe suprafeţele şterse – de la podele, pereţi şi chiuvete, la aparatură şi instrumentar medical. Pelicula reţine agenţii infecţioşi. Cît să le dea şanse maxime să se se răspîndească – şanse pe care nu le-aveau fără dezinfectanţii diluaţi. Apa chioară nu forma pelicula protectoare pentru patogeni. Apa chioară nu declanşa mecanismele de rezistenţă. Apa chioară nu înclina balanţa în favoarea celor mai periculoase tulpini. Apa chioară nu selecţiona, artificial, agenţi infecţioşi care pot fi de neoprit. Evident, apa chioară n-ar fi rezolvat mai nimic. Dar n-ar fi făcut răul cumplit declanşat prin dezinfectanţi diluaţi. Sau prin dezinfectanţi din străinătate, absolut ineficienţi, cumpăraţi în cadrul aceleiaşi mascarade criminale, cu aceleaşi consecinţe ca şi în cazul produselor Hexi Pharma.

Rezultat: enorm de multe morţi inutile. Mii de asasinate. Căci bolnavii aceia, omorîţi de infecţii intraspitaliceşti, au fost asasinaţi. În serie. Şi în masă. Urmează alte asasinate. Patogenii rezistenţi îşi fac cuib peste tot, în tencuială, în canalele de cabluri, în zidărie. Sînt foarte greu de eliminat. Uneori, imposibil. Ar trebui dărîmată clădirea. Dar, vedeţi, problema nu se rezumă la spitale. Patogenii mortali, nou selecţionaţi, sînt luaţi, involuntar, de personal, de bolnavii externaţi, de vizitatori, pe haine, pe mîini, pe piele, pe orice, şi răspîndiţi pretutindeni. Oriunde ajung purtătorii, şi în ţară, şi în străinătate. Chiar şi cei sănătoşi-tun riscă să se infecteze după o banală viroză care le slăbeşte imunitate, sau după un accident cu sîngerare. Nu mai vorbim de cei şubreziţi de boli cronice. E o sinistră loterie a morţii. Spitalele româneşti au ajuns, efectiv, uzine de arme biologice. Oricine, oricînd, oriunde se poate întîlni cu moartea. Poate scapă. Poate nu. Eu am scăpat. Bolnavul operat în sala de alături a luat un clostridium. După o lună, rămînea internat, în ghearele infecţiei.

Found in translation

Efectiv, ne-au condamnat pe toţi la moarte. Sigur, nu deodată, ci pe rînd. E marfă pentru toată lumea!!! Şi-atunci? Monştri ce pedeapsă merită? Condamnare la viaţă? Toată în puşcărie, dar viaţă? “Da, da! Exact! De altfel, scrie şi în Biblie, nu doar în legislaţia UE.” Tocmai, că nu. Nu scrie deloc aşa. Dar deloc. Greşiţi fundamental. Consultaţi ediţiile mai recente, în limba engleză. Veţi constată că, în Cele Zece Porunci, nu scrie: “You shall not kill”. Ci altfel. “You shall not murder.” Murder. Crimă, asasinat. “Să nu asasinezi.” A fost o serioasă problemă de traducere, pe care anglofonii au îndreptat-o, însă, prin raportare la sursele cele mai vechi, în ebraică. Problema s-ar tranşa uşor şi la noi, dacă “a omorî” şi “a ucide” n-ar fi sinonime.

În ce priveşte pedeapsa pentru asasinat pe care trebuie să o dea Justia, şi DOAR Justiţia, Biblia e fără echivoc: moartea. Păcat capital, pedeapsă capitală. Iar Biblia, oricît se mint unii că n-ar fi aşa, e baza Legii în Occident. Adică în Civilizaţie. Faptul că prea mulţi au întors spatele Moralei Absolute din scriptura creştină, unica raţională, îmbrăţişînd relativismul moral, n-a dus decît la catastrofe. Adevărul acesta e pretutindeni în jur. Îl puteţi rata numai dacă doriţi. “Totuşi… Asasini? Arme biologice? Tabloidism ieftin! Cine ştie care-i adevărul?”

Care anume? Acela că se moare inutil în spitale, de la infecţii foarte grave, care nu apar din senin, ci doar prin acte criminale? “Dar dacă apar din senin?” Desigur. Pe vremea lui Mincu, în cazul Calinciuc, fetiţa îmbolnavită după naştere cu HIV-SIDA, cu mama perfect sănătoasă, mafia în alb a negat, în mod dezgustător, că ar fi fost infectare din culpă medicală. Sugerînd că poate copilul a luat SIDA din aer! “În fond, de ce nu? Nu?” Mda. Conform relativismului moral, “nu există adevăr absolut, adevărul e doar relativ.” Dacă vă concentraţi un pic pe acest enunţ fondator, care a generat, integral, dezastrul în care supravieţuim, veţi realiza, destul de uşor, că e o cretinie totală. Absolută. Dar, cum spuneam la început, e strict o chestiune de dorinţă individuală. O aveţi? Poate n-ar strica. Sigur că adevărul absolut există şi poate fi cunoscut. Concret: asasinii există şi pot fi identificaţi. Toţi. Lucrurile au ajuns oribil de departe. Catastrofa trebuie oprită. Cu pedeapsa cuvenită. În situaţii excepţionale, legile capătă şi excepţii. În cazul acesta, ar fi obligatoriu.

dezinfectanti spital

Diluare si suprasaturare

Imediat după dispariția lui Dan Condrea, piața media românească a fost invadată cu știri. Sau ”știri”. Știm că natura are oroare de vid și-l umple, dar natura umană a dus la suprasaturarea fenomenului. Nu se întîmplă numai la noi, nu e o noutate, mai ales în asemenea situație.

Și întrebări, singurele firești, într-o asemenea situație. Era chiar culmea să nu existe întrebări într-un asemenea moment. Eu am două. Care îmi zdruncină încrederea că ar fi fost un accident. În favoarea căruia sînt destule elemente, printre care: mașina în care ar fi murit, starea depresivă despre care vorbesc mai mulți apropiați, chiar ce li se va spune mai devreme sau mai tîrziu copiilor. Nu, tata nu s-a sinucis, a murit în accident de mașină.

Întrebările, acum:

1) Cum se face că nu există nici un fir de sînge la locul accidentului? Nu-i vorba că nu l-am văzut eu, că nu e  vizibil în nici o înregistrare difuzată – cel puțin pînă acum – dar este și declarația martorei care a ajuns la fața locului imediat după impact. (Martorul a mai spus că Dan Condrea nu era urmărit de nimeni, căci nu mai era nimeni pe șosea și că nu a văzut sânge.)

2) La IML, reconstituirea feței a durat 3 ore. Ei bine, nevastă-sa ori ce-i era asta a doua, l-a recunoscut după lobii urechilor si două alunițe. Două alunițe, la locul lor după trei ore de reconstrucție facială! Ce miracol! Chiar așa?!

”Cutia craniană era făcută bucăți, iar din figura victimei nu se mai înțelegea nimic. Era, practic, de nerecunoscut. Un personaj fără chip. De aceea, timp de trei ore, specialiștii în medicină legală au cusut la fața omului de afaceri. I-au reconstruit-o cu migală și i-au redat figura pentru a putea fi identificat”, au adăugat aceleași surse judiciare. Abia atunci, când trupul soțul ei fusese refăcut complet, Uliana Ochinciuc a fost primită în sala de autopsii și rugată să ducă la bun sfârșit procedura de identificare. Fără să ezite, ea a spus că cel întins pe masă și acoperit doar cu un cearșaf este soțul ei, Dan Condrea. Lobii urechilor bărbatului și două alunițe de pe obrazul drept al acestuia ar fi ajutat-o.Libertatea

Aveți mai jos o fotografie cu Dan Condrea. Acele două mici excrescențe de pe obrazul drept să fie alunițele? Și atît de bună reconstituirea încît să poată fi recunoscut după ele? Tocmai mi-am dat seama că eu nu aș putea identifica pe nimeni după lobii urechilor. Ca să nu mai spunem cum sună fraza ”I-au reconstruit-o cu migală și i-au redat figura pentru a putea fi identificat.”

Mai sînt două aspecte asupra cărora m-am oprit. Ambele legate de femei.

Prima soție, ori unica soție, nici acum nu se știe sigur dacă a fost căsătorit legal cu a doua. Există fotografii de la o nuntă, din Republica Moldova, dar se pare că ceremonia de acolo nu a fost urmarea unui certificat de căsătorie. Revenind, primei soții, scriam mai devreme pe Facebook, cine i-a dat drept de vizitare a copilului fără însoțitor, a greșit amarnic. Sau nu i s-a mai făcut vreo evaluare de mult. În cheia asta citiți declarația că dacă mai rămînea cu ea, nu murea. Am aflat ulterior că nu avea drept de vizitare a copilului decît în prezența bunicii. S-a mai vehiculat în presă și o sumă, 3000 de euro pe lună, pe care ar fi avut-o de plătit fostului soț, sumă care mi se pare colosală pentru un medic de familie, cum este ea.

Femeia este cel puțin tulburată, după ce spune. Așa că prezența pînă la epuizarea fizică reclamată într-un platou de televiziune mi se pare de neconceput, iar cele spuse luate cu rezervă maximă. Deși nu este deloc onorabil, ba dimpotrivă, să inviți pe cineva în emisiune, să o lași să vorbească, iar după ce pleacă să întrebi ceilalți invitați rămași dacă sau cît cred din ce-a spus. Ai chemat-o la evaluare, cumva?! Și un ”amănunt”, copilul. Femeia declară că nu și-a mai văzut fetița de duminică, ceea ce e de-a dreptul halucinant, în situația asta. Unde e copilul? La ea și a fost ocupată să spună peste tot ce știe – vorba vine – despre el, la el, unde e copilul? Copilul, o fetiță de zece ani, care acum mai bine de o săptămînă întreba ce o fi pățit tatăl de nu apare. Acum, nu mai știe nici de mamă.

Despre cealaltă femeie mi se pare suficient acum, cel puțin, pe lîngă linkul de mai sus, să vă redau ce scria Cătălin Tolontan în 5 mai curent:

Amenințări cu rackeți
„După ce a venit Uliana de la Chișinău, chiar nu mai suflă nimeni în firmă! Unul dintre oameni a vrut să reclame ceva la autorități și i s-a spus, calm, că Uliana știe niște rackeți care pentru 5.000 de dolari…”.

Uliana a apărut în firmă cu o verișoară, doi frați gemeni, toți angajați între timp, și cu promisiunea că aduce, dacă e nevoie, și pe amicii pastilați. Nimeni nu s-a îndoit de cuvântul ei și n-au mai existat discuții.

”Hexi Pharma e o firmă care a văzut scene de violență în existența ei. Condrea nu glumește”angajat al grupului Hexi

Unul dintre planurile lui Condrea e să capete cetățenie din Republica Moldova. Deocamdată însă, planul s-a amânat.

Și Emilia Șercan, pe Facebook, în 6 mai 2016:

Uliana Ochinciuc este asociat minoritar la Hexi Pharma Co. SRL, cu un procent de 6,25%. Restul partilor sociale sunt detinute de Dan Alexandru Condrea. Firma are anual zeci, poate chiar sute de contracte cu spitale de stat. Aceste contracte au facut ca firma sa aiba in 2013 un profit de 7,8 milioane de lei, iar in 2014 un profit de 1,8 milioane de lei. Cifrele pentru 2015 nu sunt inca disponibile.

Uliana Ochinciuc este de profesie medic oftalmolog. Ea mai este asociata cu 20% parti sociale si in firma Hexi Med SRL (tot impreuna cu Dan Alexandru Condrea), firma care detine Clinica Medicala Hexi Med, aflata pe Bulevardul Octavian Goga, nr. 14, foarte aproape de ‪#‎Colectiv‬. Uliana figureaza ca angajata la Clinica Hexi Med ca medic oftalmolog.

Cu toate ca este femeie de afaceri de succes si lucreaza ca medic oftalmolog in propria-i clinica, Uliana s-a angajat in cursul anului trecut la Spitalul Militar Central, unul dintre cele mai bune spitale din tara, la Cabinetul oftalmologic din Ambulatoriu. Inainte ca Uliana sa se angajeze la Spitalul Militar Central, in schema de personal la cabinetul oftalmologic din Ambulatoriu era prevazut un singur post.

Ca sa i se faca loc Ulianei, un post care era destinat personalului militar a fost transformat in unul pentru personal contractual civil, iar apoi a fost atribuit cabinetului oftalmologic din Ambulatorul Spitalului Militar. Sursele mele sustin ca cel care a semnat toate aceste permutari de posturi si care a semnat si validarea concursului este generalul Catalin Zisu, amicul lui Gabriel Oprea, academician in Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale si cel care are in subordinea sa intreg sistemul medical militar.

Spitalul Militar Central a avut in ultimii ani o serie importanta de contracte cu Hexi Pharma Co, pentru achizitii de dezinfectanti. Toate contractele pe care le-am vazut eu in diagonala pe e-licitatie.ro au fost atribuite prin incredintare directa, selectie de oferte sau negociere. Nicio licitatie. Valoarea pe care am calculat-o rapid pentru cele cateva contracte pe care le-am vazut se ridica la doua milioane de lei.

Concluziile pe repede inainte sunt urmatoarele:
1. Daca dupa angajarea Ulianei Ochinciuc la Spitalul Militar Central s-a incheiat fie si un singur contract de livrare de dezinfectanti sau alte produse cu Hexi Pharma Co, vorbim despre un urias conflict de interese. Am facut solicitare Ministerului Apararii, care sper sa raspunda rapid.

2. Daca esti femeie de afaceri de succes si lucrezi deja la propria ta clinica medicala, de ce ti-ai dori sa lucrezi si la stat?

Și mai există o femeie, Flori Dinu, despre care puteți afla amănunte despre cum ”lucra” de aici, tot din dezvăluirile lui Tolontan.

Asta pentru a avea, cît de cît, imaginea unei lumi tenebroase și sordide, cu racheți, moldovence, offshore-uri și bani, mulți bani, o lume posibil a corupției transfrontaliere, despre care, după acest caz, nu ne mai rămîne decît să ne întrebăm: mai sînteți, mă, mulți așa?

dan condrea

(foto: AP/ Andreea Alexandru)

 

Un gest de sanitatie absolut necesar

Toate scenariile, toate ipotezele, toate suspiciunile referitoare la moartea lui Condrea sînt absolut firești acum. E o tensiune a momentului, tensiune care a atins o culme paroxistică, tensiune care trebuie să se reverse și să se dilueze. Nu e absolut nimic blamabil aici.

Sînt persoane care încă mai cred că Băsescu a lovit un copil la Ploiești, că americanii au dat singuri jos Turnurile Gemene, că niciodată nu s-a asenelizat, de exemplu. Abia aici avem o problemă, în funcție de procentul din populație care mai crede încă așa ceva.

Ce se întîmplă acum este rezultatul firesc nu numai al situației în sine, al accidentului, ci al stării de spirit induse populației de aproape doi ani. Toate poveștile cu acoperiți, cu descoperiți, cu serviciile care sînt peste tot, care fac și desfac, cu justiția care favorizează pe unul și îl persecută pe altul, cu toate conspirațiile posibile și imposibile nu puteau avea alt rezultat. Este, repet, normal, cît se poate de normal. Asta alimentînd, de fapt, firea umană care caută răspunsuri plauzibile. Nimic altceva decît răspunsuri credibile.

Ce nu este și nici nu va fi vreodată normal este întreținerea acestei stări de fapt, perpetuarea ei, astfel. Bancurile, poantele, glumele au rostul lor și sînt pe deplin justificate la momentul săvîrșirii unui fapt, al întîmplării în sine, dar sub nici o formă mai tîrziu. Starea de depresie permanentă indusă populației, conspiratita cronicizată, sila de tot ce se întîmplă duc, în final, la slăbirea încrederii în instituțiile statului. Și aici e pericolul cel mai mare. Fără încredere în instituțiile statului ne tîrîm, nu mergem, indiferent de direcție. Fără această încredere sîntem vulnerabili la maximum, ceea ce convine de minune unora sau altora, în nici un caz prieteni.

Orice instituție este formată din oameni, iar oamenii pot greși. E un adevăr incontestabil, dar instituția nu este suma greșelilor, ci suma realizărilor ei. Cu cît realizările sînt mai multe, mai numeroase, mai importante în economia spațiului în care se desfășoară, cu atît instituția însăși capătă vigoare și greșelile pot fi înlăturate mai ușor. Exacerbarea greșelilor e nu numai păguboasă, cît nerealistă. E semn de boală societală.

Să plecăm de la această premisă și în cazul Condrea. E un gest de sanitație absolut necesar. Adevărul iese, mai devreme sau mai tîrziu, la suprafață. Să ne lăsăm spaimele, fricile, depresiile personale în spațiul destinat lor, cel personal, și să încercăm măcar să avem – cu rezervele de rigoare, dar prudent afișate – încredere în instituțiile statului. Pentru sănătatea noastră mintală.

sanitatie

(Foto: pressalert.ro)

Moartea domnului Condrea

Cristian Mungiu a luat premiul pentru regie, ex-aequo, la Cannes. Pentru filmul ”Bacalaureat”.

Acum rulează ”Moartea domnului Condrea” pe toate canalele de televiziune din țară.

În apropierea Bucureștiului s-a găsit o mașină. Pe un drum absolut drept, fără nici o urmă de frînare, o mașină făcută bucăți, adunată din bucăți, izbită de un copac de pe marginea drumului. Copacul, mai rezistent, a supraviețuit. Camere de filmare nu există în zonă. Doar un biciclist, martor. Se pare că sînt doi. Martori.

Ca urmare, se vor pune garduri de protecție pe toate drumurile țării. Și camere de supraveghere, mă atenționează, pe Facebook, Bogdan  Glăvan.

Nici marca mașinii nu am auzit-o încă. Dar era a lu ta-su, mă!
În afara ei a fost găsită o persoană cu leziuni incompatibile cu viața, extrem de grave.
Nu a fost nevoie de descarcerare.

La IML, cadavrul a fost declarat într-o stare prea avansată de descompunere pentru a mai fi analizat. Și cum spune David Augustin, tot pe Facebook, ”Maine dimineata cand deschidem presa o sa aflam ca deja a fost incinerat conform traditiei familiei sale.”

Lîngă mașină s-au găsit actele. Nici un bilet de sinucigaș. Atenție să nu fie găsite două!

L-a recunoscut nevasta, de care divorțase acum trei ani. După haine, se prefigurează o sinucidere din amor.

Va urma testul ADN. Dacă vor mai avea din ce.

Și acum gata cu scenarita, premiile la Cannes tocmai ce s-au acordat. Atenție ca nu cumva să cadă guvernul Cioloș. Asta e foarte serioasă!

condrea

 (Foto: click.ro)

Coruptia sinucide

Când am postat zilele trecute ceva* despre Dan Condrea (Dumnezeu să-l ierte) si am spus ca intre el si Hitler nu e nicio deosebire, ca sunt facuti din aceeasi plamadeala, ca sunt doi necrofili cu destine intersanjabile, lumea nu s-a inghesuit cu like-urile. Comentariile la postarea respectiva gravitau in jurul ideii de coruptie, lacomie, ingoranta, delasare si alte – sa le spunem – scuze. Chestia asta m-a pus pe ganduri. Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga. Pe de alta parte exista oameni inteligenti si cultivati care sunt obsedati cu ideea asta de coruptie, asa ca pun semnul egal intre coruptie si rau. Orice alta specie a raului e nesemnificativa prin comparatie cu asta. Si limitele astea de perceptie si interpretare a raului sunt tot un rezultat al expunerii indelungate la practica coruptiei.

Si ca sa inchei cu ce am inceput, pana la urma si Hitler s-a sinucis.

*”Care este diferenta dintre Hitler si Dan Condrea? Gravitatea consecintelor ticalosiei lor? N-as zice. Sunt doi necrofili, cu destine intersanjabile.”

masina