Denise Rifai, vedeta localelor

Era deja cunoscută prin celebrele ”nu s-a dovedit că erau musulmani în spatele Al Qaida” și ”putea fi prevenit acest cutremur?”, dar nimeni nu-și închipuia că poate ajunge la performanțele din această campanie electorală.

Avînd în vedere antecedentul, propun ca temă de campanie: cum să prevenim cutremurele?

Și acum:

1. Sloganul plagiat sau cum se ceartă fetele.

2. Șinele de tramvai sînt murdare. (Postat de Vlad Petreanu)

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/vlad.petreanu/videos/vb.680774298/10154119515939299/?type=2&theater” mbottom=”50″]

3. ”Domnule Nazare, ce slogan e ăsta?” (Postat de Ionuț Cristache)

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/ionut.cristache.1/videos/vb.100000750884129/1052764648091888/?type=2&theater” mbottom=”50″]

4. Piesa de rezistență de pînă acum, ”ce este acela un document?”. (Postat de Ionuț Cristache)

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/ionut.cristache.1/videos/vb.100000750884129/1052715781430108/?type=2&theater” mbottom=”50″]

Va urma, cu siguranță va mai urma.

Și a mai urmat.

5. Cîte CET-uri are Bucureștiul și de ce nu mai circulă tramvaiul 101? (Publicat de Vali Petcu)

”Și legat de tramvaie… În piața Bucur Obor se află această fîntînă.”

(sursa: refresh.ro)

denise rifai

 

Comunismul. Ce sa facem cu el.

Comunismul este o idee bună, dar prost aplicată. Comunismul are conducători proști și populiști. Numai conducători proști și populiști. Comunismul are dușmani peste tot. Masoneria, capitalismul rău – că bun nu există – și feroce, grupul Bilderberg, corporațiile, sistemul financiar mondial, rîul, ramul la nevoie se unesc pentru a distruge acest minunat sistem politic.

Noi nu îl merităm. Noi nu înțelegem binefacerile lui, noi nu vrem egalitate, noi nu avem idealurile lui mărețe, noi vrem piață liberă, să ne zbatem pentru traiul zilnic, nu să ni se dea, sîntem obscuri și recalcitranți, retrograzi uneori, vrem proprietate privată, concurență și domnia legii, vrem să trăim liberi și după cum ne duce capul, vrem legi cît mai clare și stat cît mai puțin.

Și atunci de ce nu punem noi comunismul ăsta undeva, pentru vremuri mai bune și condiții în care să se desfășoare plenar? Legat cu șapte sigilii, promitem să nu ne atingem de el, să-l păstrăm proaspăt și nealterat de vreun atom de capitalism, pur și nevinovat, așa cum l-au făcut mama și tatăl lui, Marx, Engels și Lenin, în vecii vecilor, amin!

lenin

(Foto: emlii.com)

Elogiu mamei

Cel mai important lucru pe care-l poate face omul pe pământul ăsta este să dea viață. De departe, nu există nimic mai important, mai mare, mai unic. Femeia face chestia asta. Cred că femeile nici nu se mai grăbesc să facă altceva dacă fac copii. E așa o bucurie.  Să fii mamă e o chestie enormă. Din păcate, lucrurile au fost luate în răspăr în ultimii ani și femeile ajung să se vexeze pentru faptul că sunt reduse la statutul de mamă. Dacă tu reușești să treci peste preconcepțiile momentului și să te bucuri de statutul de mamă, să îl trăiești plenar, nu cred că îți mai vine în cap să faci tablouri. Multe femei care reușesc în carieră nu au copii sau sunt niște mame lamentabile. Omul se tot străduiește să inventeze lucruri noi și noutatea este, probabil, cea mai serioasă dintre ispitele cu care eu m-am întâlnit. Și cumva frontierele astea ale căutării noutății cu orice preț se extind și mătură viața privată. Dintr-o dată și acolo vrei să fie totul nou. Eu nu înțeleg, nu știu cum e mai bine sau mai rău. Probabil că retrogradul sunt eu, dar sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțeleg. Nu doar legat de familie, ci și de cinema, de politică.

De la fragmentul de mai sus, din interviul acordat de regizorul Cristi Puiu platformei scena9.ro, a luat foc Facebook-ul.

Eu nu știu sau nu-mi amintesc să fi citit ceva mai frumos, mai cinstit și mai clar spus despre femeie. Mamă ori ești, ori nu. Nu merge cu jumătate de normă. Nu merge cu fracții de măsură. E însăși creația, în fiecare ființă nou născută. E total.

Și atunci de unde scandalul, de unde rățoiala, de unde vehemența că le trimite cineva pe femei la făcut copii și la cratiță?! De parcă cratița ar fi ceva înjositor, de parcă nu ai face, în zilele noastre, mîncare de plăcere, și nu de nevoie. De parcă bărbații nu știu să facă de mîncare! Și dacă ar fi așa, cineva tot ar trebui să-i hrănească, așa că tot femeia ar face asta, în putința ei și neputința lor, a bărbaților. Sau de parcă nu s-ar găsi de mîncare la fiecare colț de stradă, de unde să poată să-și cumpere.

Ce nu poate fi cumpărat – încă, din fericire – este maternitatea. Și aici e problema feministelor. Nu poți cumpăra creația. E a ta și numai a ta, e rostul tău pe lumea asta, dincolo și mai presus de orice altceva. E rostul primordial, e datul, e bucuria și e menirea primă. Nu te duci la mall și ceri un copil cu ochi albaștri și păr bălai, atunci cînd vrei, cînd te hotărăști să fii și tu mamă. Cînd ai timp, cînd ai chef, cînd ai starea potrivită pentru a fi ”mamă”. Între două experimente artistice, de exemplu.

A fi mamă te acaparează total. Asta însemnînd că orice ai face – și femeile fac multe lucruri, și foarte importante – ești, înainte de orice, mamă. O parte din tine, din simțămintele și gîndurile tale sînt acolo, cu el, oriunde ai fi, pentru orice perioadă de timp ai fi. Și orice ai face, mai devreme sau mai tîrziu vrei să fii lîngă el, pentru el, cu el.

Cred că feministele pur sînge sînt femei care nu înțeleg asta. Sau care nu vor să înțeleagă. Sau nu pot. Cred că, în ultimă instanță, nu sînt femei pe deplin. Pentru toate celelalte, e o problemă de opțiuni și de șansă. Niciuna condamnabilă.

Cred că asta a spus omul și, din nou, nu înțeleg de unde furia dezlănțuită asupra sa. Pentru că a rostit un adevăr?!

maternitate

(Foto: csjcanada.org)

Socialismul a invins. Venezuela.

Oameni care mănîncă cîini, pisici și porumbei. Hîrtia igienică nu mai există. Cozi nu mai sînt, nu mai e la ce, acum e haos. Nici forțele de ordine, nici armata nu (prea) mai au mîncare. Societatea multilateral dezvoltată a învins Venezuela.

Toate acestea se petrec acum, sub ochii noștri. Sub ai celor care vor să vadă unde duce socialismul. În numai 17 ani de conducere a președinților Chavez și Maduro, în Venezuela nu mai sînt nici bani de tipărit bani. Dezastrul este complet. O lume demențită de foame, un guvern incapabil să mai țină sub control criza.

Unde s-au dus banii pe care Venezuela i-a luat pentru exportul de petrol? Pentru că nu este o țară oarecare, este una din cele mai bogate țări în petrol. Unul din rezervoarele planetei. Pe naționalizări, acolo s-au dus. Pe alungarea capitaliștilor care voiau răul la popor. În 17 ani, a fost trecut în posesia statului tot. Pentru că statul știe cel mai bine ce să facă cu banii, nu?!

Statul a știut să mizeze pe o singură resursă, petrolul. Prăbușirea prețului pe baril a antrenat dezastrul. Cum criminalitatea intenționată a atins cote de nebănuit, e mult prea greu să nu ne imaginăm ce va urma. Războiul civil. Deși, într-o ultimă încercare de a-l evita, președintele Maduro a instituit stare de urgență pentru 60 de zile. Urgența numărul 1 este mîncarea, pe asta nu a luat-o în calcul.

De vină nu este el, președintele și politica socialistă susținută, ci, evident, americanii. Și dreapta ”fascistă”, complotul e primul dușman pe lista dictatorilor. Cu atît mai mult al unuia care a declarat că nu-l deranjează să fie numit așa.

Una din cele mai prospere și stabile țări din America Latină este în colaps. N-am fost departe, în 1989. Produsele absolut necesare, mîncare, săpun, hîrtie igienică, erau achiziționate în urma unor cozi imense și pe cartelă. Nu aveam căldură, nu aveam apă caldă, nu aveam mai nimic. Sîntem, la 26 de ani de atunci, la ani lumină. Și asta e tot ce nu trebuie să uităm.

PS: Spitalele au ajuns o glumă sinistră în Venezuela. Nu există mănuși, săpun, medicamente, curent electric. E greu de imaginat ce este acolo. E și mai greu de imaginat cum mor nou născuții. Cum medicamentele, altfel inexistente, se pot achiziționa numai de pe piața neagră. Cum operațiile se fac pe sîngele celui de dinainte. Cum poate ajunge omul, cum masacrează condiția umană socialismul. Și totuși, unii îl preferă. unii din cei care au de toate, în țări cu tradiție democratică. Nici asta să nu uităm.

PPS: Mi-e foarte greu să scriu despre ce se întîmplă în Venezuela. Am fost aproape, atît de aproape, în 1989. Rana nu e vindecată și nici nu se va vindeca vreodată.

venezuela

(Foto: latribuna.hn)

Why We All Love Others’ Selfies

A selfie is a micro-crisis in self-confidence as captured by one’s personal (phone) camera, and posted on various social media platforms, with the purpose of achieving an immediate sense of fulfilment and restoration of one’s self-esteem, by appealing to others’ sense of self-pity, resentment, or irritation.

Now, superficially speaking, the liker of a selfie symbolically acknowledges the right of someone else to pursue happiness and enjoy a much-needed moment of self-approval.

At a more careful look, however, we will discover that if the liker is not bound by some social obligation, parental love, or sexual desire, the reason behind liking a selfie has to be sought in psychological terms. Take, for instance, a trivial psychological defensive mechanism, such as reaction formation (that is, when someone feels an urge to do or say something, but ends up doing or saying the opposite of what one really wants). It is quite a common phenomenon during a passive-aggressive episode.

As far as the liker is concerned, the process goes like this: liking a micro-crisis in one’s self confidence is a micro-gesture of momentary self-sacrifice, followed by an immediate need to restore the balance: the liker, overwhelmed by self-pity – which is nothing but a peak of self-referentiality – will soon come back with a selfie of his own.
We can thus safely say that selfies generate more selfies.

It is what we might call a self-sustaining chain reaction motivated by vanity, guilt, and altering states of low and high self-esteem rolled on a narcissistic background.

Now smile, it was a joke.

selfies

(Foto: pinterest.com)

Cum sa-ti bati nevasta. Sfaturi practice.

Dacă vi se pare că lumea musulmană este mai în urma noastră – ca să mă exprim elegant, după cum mi s-a recomandat în urma articolului despre Iohannis și scutul de la Deveselu – este posibil să aveți dreptate. Dacă vi se pare că Arabia Saudită este o oază de civilizație în lumea aceea, aveți perfectă dreptate. Iată, ei au și terapeuți. Psiho, am putea zice chiar.

Urmăriți în filmul de mai jos etapele pe care ar trebui să le urmeze un bărbat pînă la a ajunge să-și bată nevasta. Și după, adică atunci cînd femeia nu înțelege de vorbă bună și nu mai e nimic de făcut. Nimic în afară de bătaie, desigur.

Totul începe cu nesupunerea femeii. Și ce facem, ce fac ei, mai bine zis, cînd femeia nu se supune? O iau la omor! Ei bine, nu, greșit, ne spune expertul. Să urmărim așadar pașii pentru o bună înțelegere în familia musulmană. Deci, dacă femeia nu se supune, nu știm cum, dar se poate întîmpla, se procedează în felul următor:

1. – o atenționați  care-i sînt drepturile și obligațiile;
2. – nu părăsiți patul conjugal și nici casa. dormiți în același pat, dar arătați-i fundul. în cazul părăsirii casei, situația se poate înrăutăți, lumea aflînd că aveți o problemă. ea, femeia e problema;
3. – dacă nu și nu, se ajunge la problema delicată a bătăii. în nici un caz nu e recomandabilă folosirea parului ori a obiectelor ascuțite. bătaia se execută ușor, finuț, cum vedeți în film.

Două cauze majore pot fi subiect de bătaie. Una, dorința femeii de a fi egală cu bărbatul. Iar a doua, chiar ea să o ceară. Bătaia, adică.

Vizionare plăcută!

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/14310874716/videos/10154090855834717/” mbottom=”50″]

Articolul poate fi găsit și aici.

musulmani batut femei

Au folosit dezinfectanti homeopatici

Asta trebuie să fie. La diluția asta, altfel nu se explică. Acum e clar. Sigur, se pot și bea, nu au efecte negative. Nu au nici un fel de efect. Sau se mai poate căuta mult și bine molecula de dezinfectant dintr-un flacon.

Ne mai potolim și noi puțin, cît să vedem cum stă cu adevărat treaba, ori cade totul în derizoriu? Pentru că dacă acestea sînt cu adevărat rezultatele ultime, atunci da, șansa să găsești o moleculă de dezinfectant într-un flacon e ca la ruleta rusească. Și presupun că totuși un miros specific aveau.

dezinfectanti diluati

Aici nici nu mai conteaza dacă e vorba de 4200, ori de 2400. Dacă realitatea.net are 4000, ce importanță mai are?!

dezinfectanti diluati1

De ce nu e la Deveselu?

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1061815070555831″ mbottom=”50″]

Întreb cu toată responsabilitatea din dotare, realizează ce înseamnă pentru noi scutul de la Deveselu? Pricepe, dă semne că pricepe? Și nu, n-am să scriu acum despre importanța scutului, a sumitului NATO de la Varșovia, din 8-9 iulie, n-am să scriu nimic din toate acestea. Pentru că plesnesc de nervi. Poate unii nu-și dau seama cît de important este pentru noi să fim parte a Alianței, în aceste vremuri. Poate nu-și dau seama că sîntem pe falie de conflict, un conflict care se acutizează lent, greu de detectat, dar se acutizează pe zi ce trece. Dar așa este, toate agențiile de presă și toate firmele de consultanță politică mari dau un singur scenariu. Cu noi și bulgarii în prima linie, cu afectarea la care am fi supuși, în cazul unui conflict, cu tot ce înseamnă război acum, în zilele noastre.

Îi e teamă să nu-i supere pe ruși? Tocmai de ruși nu trebuie să țină nimeni – dar absolut nimeni – cont astăzi. Nu îi atacăm, ne apărăm. Sînt cinci cuvinte pe care este imperios necesar să le ținem minte. Acestea, nu îi atacăm, ne apărăm.

Jens Stoltenberg, Secretar General NATO, a ajuns. El nu putea? Comandantul Suprem al Forțelor Armate nu putea? Șeful Consiliului Național pentru Apărarea Țării nu putea?

Ieri am aflat că va conduce Consiliul Protocolului Național, îl încalcă cumva dacă se duce? Sau buchisește încă la el, nu știe de unde să-l apuce?

Da, ne reprezintă Cioloș. Cioloș, de la care nu-mi dau seama ce vrea Moise Guran. Are, avem pe cineva mai bun în acest moment? Așa, șchiopătat cum merge, legat de picioare de un parlament cu aceeași compoziție ca și pînă acum, ăsta este pînă la alegeri. Ori are pe cineva mai bun și nu ne spune încă?

Deci, reiau, poate cineva să-mi spună de ce mămicuța dracului nu e astăzi la Deveselu?

Update: o părere din public. Altfel, nu știe nimeni.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/mihai.mangiulea/posts/10209282858529570″ mbottom=”50″]

deveselu nato

(Foto. Cristi Pantazi/Facebook)

Allahuakbarita, o noua boala psihica

Allahuakbarita este pe cale de a deveni o nouă boală psihică. Se manifestă prin depresie bruscă – aparent – și puternică, mergînd pînă la cazuri de suicid în locuri publice. Exclusiv in locuri publice, aceasta fiind una din constantele bolii. Cînd pacientul a ajuns la apogeul bolii, și toate celelalte condiții au fost întrunite, el se detonează, împușcă sau omoară cu cuțitul – ori maceta, depinde de posibilități – în locuri aglomerate. Cu cît mai multe victime, cu atît mai bine pentru el. În cer, îl așteaptă virginele promise.

Boala se manifestă preponderent în anumite zone ale globului și afectează toate categoriile de vîrstă, cu predilecție fiind afectați bărbații între 19 și 25 de ani. Allahuakbarita a fost sesizată și la copii și femei, în grup și individual, de unde și concluzia puternicei capacități de contagiune. De asemenea, manifestări puternice ale bolii s-au observat la pacienți care, inițial, nu au trăit în condiții specifice de manifestare, dar au luat, într-un fel sau altul, contact cu cei afectați de boală.

Cauzele bolii sînt în curs de cercetare, cu fiecare nou caz apărînd și elemente de noutate. Lipsa unui cămin stabil în copilărie, nemulțumirea față de condițiile de trai, ori dimpotrivă, presiunea familiei pentru studii înalte, absolvite cu brio, dar, mai ales, lipsa bomboanei din copilărie, aceea pe care a vrut-o, dar nu i-a putut fi sau nu s-a vrut a-i fi oferită, pot fi cîteva cauze ale bolii. Practic, tot spectrul cauzalității bolilor psihiatrice se regăsește aici, așa că nu e cazul să le înșirăm.

Aria de răspîndire devine din ce în ce mai mare, cu cît posibilii transmițători de boală se infiltrează în comunități diverse, de preferință germane și suedeze. Cum pacienții sînt, la prima – chiar și a doua, a treia generație chiar – vedere tineri, sănătoși, dornici de muncă și de viață, inclusiv de relații sexuale cu persoane al căror accept nu-l solicită, oricine poate fi afectat de boală, fără ca aceasta să dea cea mai mică urmă de bănuială. Nici măcar familiei, dacă au, ori anturajului, dacă acesta există.

Allahuakbarita este pe nedrept considerată încă o boală rușinoasă, de unde și încercarea de ascundere a fenomenului, de cîte ori el devine vizibil. Cum s-a întîmplat ieri, de exemplu, în gara din Munchen, unde un pacient a atacat absolut subit, cu un cuțit, mai multe persoane care nu-i făcuseră nimic. Declanșarea bolii a făcut ca CNN să nu precizeze strigătul care marchează vîrful crizei, la fel cum, de altfel, s-a încercat cenzurarea jocului de copii mari, taharrush gamea, practicat într-un mod absolut nevinovat în noaptea anului nou, la Koln și în alte localități ale Europei. Unele, mai pudice din fire, nici nu l-au raportat autorităților, tratîndu-l fără să știe, în acest mod, cît se poate de corect. Politic.

Pînă cînd cercetătorii se vor pune de acord în privința întregului ansamblu de cauze și condiții, asupra factorilor determinanți, a celor de risc, a complexului de reacții ale organismului supus agentului cauzator, și pînă la includerea în DSM a bolii, foarte important de precizat este că aceasta nu are absolut nimic de-a face cu islamul, o religie a păcii, armoniei și bunei înțelegeri între oameni. O dovedește chiar noul primar ales al Londrei, Sadiq Khan.

PS: După cum se poate observa din fotografie, numai la lungimea mînecilor ar mai fi ceva de modificat.

musulman

(Foto: forums.marokko.nl)

Primii zece ani in UE

Amintiți-vă România aflată, după comunism, la porțile Uniunii Europene. Cozile la vize și absența libertății de mișcare pe piața internă a muncii. Mobilitatea academică aproape de zero. Taxele suplimentare pe produsele importate. Sentimentul general că, trecând granițele, treceam dintr-o lume într-alta.

De aproape 10 ani, suntem membri ai Uniunii Europene. Am primit fonduri nerambursabile cu care s-au făcut drumuri, s-au reparat școli, s-au perfecționat multe categorii profesionale, au fost restaurate sute de obiective patrimoniale. Studenții noștri au intrat în rutina schimburilor universitare. Ne facem vacanțele unde dorim, călătorind cu buletinul. Milioane de români și-au găsit joburi (inevitabil mai bine plătite) în toate statele-membre.

Ce ne-a dezamăgit trebuie căutat mai curând în ograda noastră, unde atâtea nu merg cum se cuvine. Europa e într-un moment mai dificil: criza migrației ilegale, criză financiară, fracturi interne în jurul marilor valori fondatoare.

Avem deci simultan datoria morală și interesul de a o sprijini pentru că, fără ea, am fi o frunză plimbată de vânturile istoriei într-o zonă geopolitică neclară. Nu trebuie să fim europeni doar de 9 mai, de Ziua Europei, ci mereu, spre binele nostru comun.

PS: Vedeți și ”9 mai, Ziua Europei. Ce a însemnat pentru România aderarea la UE. 20 de miliarde de euro primite ca ajutor de dezvoltare, 60 de miliarde de euro investiții străine. Vedeți aici originalul declarației Schuman.”

ue

(foto: dw.com)