On Idiots (part I)

I have this extravagant need to document idiocy and people who suffer from this “condition”. Actually, to tell you the truth, I have quite a few notebooks. You never know when they come in handy.
We should all reserve our right to talk about imbecility, to challenge it, to exorcise it, or complain about it. It is neither arrogant nor masochistic, it is simply hygienic.
If each of us would listen to our hearts and sincerely approach one or two sorts of stupidity every day, then we shall live in a better world.

Today I want to talk about “base” players.

There is an enigmatic connection between stupidity and immorality. You knew it, right? And if you did not know it, you must have felt it.
Yes, stupidity often borders on evilness. I am not talking about Myshkin or windmills. I am not talking about those subtle ways of turning morality into a wonderful – yet absolutely necessary – paradox. For more of these, just read Cervantes, Dostoevsky, or the Bible. Or watch Derek on Netflix.

Today I am only talking about that feeble-minded man next door who lacks perspective. And obviously, he has no idea that he lacks it.

So he cheats on his wife over and over again without really intending to harm her; he lies for his own good over and over again without really intending to be dishonest; he is not sophisticatedly evil, but plainly lousy; he cannot place his deeds nowhere in the intricate chain of causes and effects; his notion of „consequence” is distorted, vague, or inexistent.

The imbecile ignores or violates the rules out of imbecility (one may delicately call it unawareness), but also out of disinterest and lack of comprehensiveness. He has what one might call “a simple mind” and so he simply cannot see the point in doing things that contradicts or diminishes his immediate wellbeing.

His non-programmatic approach of life makes him weak as an ant, stupid as a turkey, and abject as a despot. He’s not a “sacred fool” unable to adjust to the versatile rules of society, but a „base player” who plays the way he wants it to play, regardless of how horrific his music sounds. After all, he has no sense of music, just an instinct for rhythm.

We cannot make much of this world without a properly exercised comprehensiveness. And so it happens that kindness is comprehensive, dynamic, and very much aware of itself.

The dialectics of morality is more complicated than astrophysics. And it is not for the feeble-minded. It is an abyssal affair we often get lost in; which only goes to show that we have not quite fallen out of grace.

I will not let the „base” player rule your Sunday. I’m giving you The Bass Player: Ronnie Lane.

(Foto: cnet.com)

M-am luminat! Tot noi sintem prosti

Că nu l-am înțeles. Și mulți! În frunte cu președintele Consiliului Superior al Magistraturii, care a înțeles la fel. Prost, ca și noi.

Geniu pustiu, președinte nepereche. Știu că-i place Eminescu. Și sper că e doar unu’ între aleși. Că mîndru-n toate cele, sigur.

Și mai că-mi vine să-l compătimesc. Am luat omul din casele și rostul lui, din tihna burgului transilvan, și l-am adus cu forța în Dealul Cotroceniului, de trebuie să facă naveta la nevastă săptămînal. Și să vorbească în crucea nopții, de la Bruxelles, că nici ăia nu-s oameni de nu respectă weekend-urile. Noroc cu salariul, pensia, călătoriile, vila de protocol și alte asemenea asociate funcției, că parcă văd că trebuia să cerem scuze că l-am deranjat.

Și pentru că, prin următoarele, s-a plasat în defensivă, semn de slăbiciune, începe să-mi fie milă. Dar nu știu de cine, mai întîi, de noi sau de el?

Eu nu sunt apropiat de această televiziune, de acest trust de presă.

Dar pentru că îl preocupă atît de tare dreptul la libera exprimare:

În acelaşi fel însă sunt ferm convins că dreptul la liberă exprimare, dreptul la informare şi libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câştigate la Revoluţia din decembrie 1989. Şi cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate, nu neapărat dintr-o intenţie, dintr-o abordare stângace câteodată, acest lucru trebuie atenţionat.

Aștept ca atunci cînd legea anti-defăimării va reveni în parlament, cum a declarat inițiatorul, să ne aștepte în stradă, cap de coloană. Că sigur venim. Și să-l tragă public pe Dragnea de mustață.

Declarația integrală:

Altfel, a încercat să explice ce-a vrut să spună acum două zile. Să așteptăm săptămîna viitoare explicația la ce a spus acum. Vai, mi-e rușine că am speculat, interpretat, haidi pa, las-o baltă că n-ai dres-o. ”Elvira, ce vezi tu nu-i adevărat!” ține o dată, de două ori, dar nu permanent. Că Elvira nu-i atît de tîmpită ca să nu-ntrebe pînă la urmă: dar cum e?

(Foto: paginadepolitica.ro)

O eroare de comunicare sau o uriasa eroare?

 

Dezbaterea publică, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor puterii executive şi legislative, începând cu Preşedintele şi Prim – ministrul  României, Preşedintele Senatului, parlamentari cu vocaţie de formatori de opinie şi importanţi reprezentanţi ai presei scrise şi audiovizuale conţin aprecieri  de natură a pune sub semnul precarităţii  o procedură judiciară  ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal – şi anume executarea hotărârii judecătoreşti.

Astfel de manifestări riscă să exceadă cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, prezentând un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia prin deviere de la principiile statului de drept.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi manifestă îngrijorarea faţă de exprimarea  publică a unor opinii în cauză, fără a distinge între actul de justiţie propriu – zis şi acţiunile autorităţii publice responsabile cu punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii invită reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată, lucidă şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de matură asumare a logicii democratice şi a echilibrului puterilor în stat.

Fragment din precizările președintelui CSM, judecător Mircea Aron, privind ”recentele demersuri ale puterii legislati.ve, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor de vârf ai puterii executive, respectiv Preşedintele şi Prim ministrul României, privind acţiunea, amplu prezentată şi comentată mediatic, a punerii în executare, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul cunoscut publicului sub denumirea „dosarul ICA”.

Măcar acum vă este clar, domnule președinte Klaus Iohannis, că ați depășit limitele constituționalem care prevăd separația puterilor în stat, prin declarația de ieri, calificînd drept ”banale motive administrative” hotărîrile Justiției, și vorbind despre libertatea de exprimare într-o situație care nu are absolut nimic de-a face cu aceasta? Sînteți conștient de gravitatea și consecințele celor declarate? Și dacă da, ce intenționați să faceți? Sau să ne așteptăm și la grațierea lui Dan Voiculescu, pe care să o motivați ca nefiind un act politic, ci o solidaritate între scriitori?

”Banale motive administrative”? Ați ciuruit Constituția și statul de drept. Un fleac, ne-ați ciuruit, nu?! După cum se vede din comunicatul de mai sus, nu și Justiția. Încă. Pentru că ce încredere mai prezentați de acum încolo, în condițiile în care nu știți ce înseamnă libertate de exprimare și ce înseamnă o hotărîre definitivă în Justiție? Pentru că dacă ați fi știut, presupun – vreau să mai cred, încă – că nu vorbeați exact atunci cînd ar fi trebuit să tăceți. Iar dacă intenționați să spuneți acum că a fost o eroare de comunicare, vă amintesc că și despre tentativa de lovitură de stat, din vara anului 2012, ați declarat același lucru. O eroare de comunicare!

O eroare e posibil să rămîneți în istorie, tot ce mai contează acum este cît ne vor afecta pe noi toți, românii, erorile dumneavoastră.

Iar dacă cineva mai încearcă să prostească lumea, cum procedau influencerii sau cu ce se umpluse ”hăul de potențial” înainte și imediat după alegerile prezidențiale, prezentîndu-vă erorile, lipsa de reacție și absenteismul funcțional drept delimitare de fostul președinte al țării, Traian Băsescu, să știți că e posibil să vă prostească în față și pe dumneavoastră. Iar dacă pînă acum nu ați reușit să vă dați seama, chiar reprezentați o eroare. Una uriașă, ale cărei costuri nici nu le anticipăm măcar.

Comparația, aici.

(Foto: pressalert.ro)

De-famatorily Romanian

Hysteria and paranoia are national illnesses in Romania.

More often than not, the so-called “national consciousness” has to do with some kind of neurotic self-importance rather than with a healthy, well-grounded national pride.

The sane ones are vulnerable. They are less and less sure of their own sanity, while the deranged ones have never been surer of the truthfulness of their delusional reality.

There is not only a lack of scruples, there is also an arrogance about it. The arrogance alone qualifies one as a leader, as an intellectual, and as a moral agent.

A lack of arrogance makes you invisible, therefore the lack of arrogance is simply – and often genuinely – incomprehensible in the public space.

All signs of sanity are controversial. The debate heats up and soon you discover that (your) sanity lacks legitimacy. If you’re sane, you’re morally disqualified. And unquestionably blind. The emperor is fully dressed!

The sane ones are concerned with little, indispensable things while the insane ones think big, loud, and low. Obviously, their approaches of all social, political and existential matters are mutually exclusive.

So nothing works because everything works pathologically. We’re the living proof that, in a rotten world, all fools are dangerously guilty.

(Foto: easyconsult.com.au)

To Russia with Love*

Așa se răspunde tupeului incredibil al rușilor!

Edward Lucas, jurnalist britanic, pe Twittter:

Russian ambassador asks „where is our part of Europe?” Polish reply: „inside Russian borders”

Ceea ce consideră Lucas a fi cea mai bună replică a Conferinței pentru Securitate de la Munchen (12 – 14 februarie 2016).

Și să ne amintim, cu această ocazie, un alt răspuns la fel de pertinent, dat de către președintele Traian Băsescu, în ianuarie 2011, unui parlamentar rus, în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Vă rog să notați, domnule parlamentar, că România nu are nici un fel de experiență în anexarea altor state.

*Titlul este de aici.

(Foto. dailymail.co.uk)

 

The Valentine’s in the details

Throughout centuries and millennia, so many imposing, memorable things were done for women!

Wars, castles, cities, poems, novels, church reforms, pop songs.

What have women done (for men), in return? Everything that was left to do:

They wrote in their hearts every single man’s unwritten biography, they recorded and indexed in their detail-oriented minds every single picture of men waking up, going to bed, agonising in their self-absorption, shuddering in their orgasms.

They’ve arranged millions of family houses, and they’ve invented quadrillions of lullabys, they’ve hated their children without nobody even knowing it, and they’ve killed all their rivals without a single blood-drop to be wasted.

They’ve led men to death and they’ve led men to fame, they’ve led men to marriage, and they’ve led men to bankruptcy, they’ve kissed strangers mutely and they’ve cheated without making a sound, they’ve played the victims and they’ve played the witches, they’ve seduced their little boys and they’ve envied their little girls, they fed everybody without bothering to cook, they took care of everybody without bothering to care, they loved „power” best from the „power of love”, and they loved „love” best from the „God is love”.

Woman is the world’s most sophisticated thing. And wherever there’s anything to be entangled, you will find her there, entangling; and brewing and spell-bounding; making fine little useful pieces of Everything, out of a huge, terrifying Nothing.

(Foto: indianexpress.com)

Pedeapsa si valorile

Vera Șandor este unul dintre cei mai experimentați si mai documentați psihanalisti din țara asta. Opinia dumneaei în toată această dezbatere despre cum ar trebui educați copiii este mai mult decât necesară, este obligatorie. Eu o așteptam de ceva vreme. Mă bucur c-o avem în sfârșit.

Așa cum se poate citi în link, Vera Șandor spune că separarea copiilor de părinți nu trebuie făcută decât in cazuri de abuz cu substrat pervers, că nu e bine să găsim înlocuitori artificiali pentru mamă, dar mai ales, spune Vera Șandor, relația dintre părinte și copil are la bază o comunicare profundă, de tip inconștient, care nu permite o reglementare\hiper-reglementare exterioară. Aceste lămuriri sunt binevenite pentru că așează discuția pe o bază solidă.

În privința pedepsei, însă, indiferent de forma acesteia, Vera Șandor pare să fie extrem de categorică: pedeapsa are doar beneficii aparente și dezavantaje profunde si de durată. De asemenea, prezintă pedeapsa ca pe un esec de empatie, intelegere si chiar de dragoste.

Eu nu pot aici decât să mă întreb daca nu cumva această atitudinea categorică vine dintr-o abordare foarte restrictivă a pedepsei, una de tip surprinzător de contabilicesc (mai ales pentru un psihanalist!) care nu ia în calcul impactul emoțional al unui gest parental anume. Eu cred că e important să vedem pedeapsa într-o accepție mai vastă și mai dinamică, care să includă și acele limitari/sancțiuni care reglementează inevitabil orice tip de relatie autentică. Nu cred că se poate vorbi de implicare emoțională în lipsa acestora. Când, de exemplu, copilul/partenerul forțează prea mult limitele relației, intr-un moment in care parintele/celălalt partener este vulnerabil ( ca orice om, oricat de echilibrat si sanatos ar fi, are și momente de vulnerabilitate), atunci, din pricina vulnerabilității, acel om se va simți vătămat. În virtutea unor mecanisme de aparare (deci pre-reflexive), va purcede la sanctionări: retragere fizică, retragere afectivă, răspuns agresiv verbal sau chiar comportamental. Oricâta intelegere ar exista pentru dinamica profunda a copilului/partenerului care a forțat relația, reacțiile de apărare sunt, în anumite situații, nu doar legitime, ci chiar obligatorii, pentru ca ele țin relația într-o structură valorică și dinamică. In afara lor, relatia ar fi dezarticulata si fără miză. Intr-o astfel de relatie nu cresti ca persoană si nu contezi ca interlocutor. De fapt, nimic nu conteaza într-o relație ca cea semnalată de Vera Șandor: adică acolo unde orice tip de pedeapsă se traduce într-un un eșec de iubire.

Fără pedeapsă nu avem limită, fara limită nu avem valori, fără valori dispare sensul si dimensiunea tragica a vietii, daca dispare sensul si dimensiunea tragică, viața nu merita trăită. Să nu se înțeleagă de aici că avem nevoie de dosuri de palmă pentru a face viața mai interesantă. Ce vreau să spun este că reacția punitivă a oricărui om poate da măsura implicării lui afective în relație, nu are cum să semnaleze din start un eșec de comunicare.

(Foto: keithcraft.org)

Lola

Știu pe cineva – o femeie – care se adresează bărbaților cu “domnu’ ” și femeilor cu “fă”.

Dumnezeu s-o știe dacă e sau nu e feministă!

Pro- sau anti-feministă, bănuiala mea e că, în sinea ei, nicio femeie nu știe prea bine dacă chiar e ceea ce pretinde că e.

Ce-i drept, nu-i ușor să te integrezi într-o ideologie. Integrarea te dezintegrează. Orice ideologie este inevitabil închisă. Din ea nu se poate ieși, doar evada.

Când ești cu tot dinadinsul pro sau contra ceva, trebuie să accepți că, la un moment dat, vei fi și împotriva ta. Nu poți decât să speri că vei ști când să te oprești, înainte să devii un ipocrit notoriu, un nesuferit consacrat sau un schizofrenic cu acte.

Bărbat sau femeie, a fi tu însuți/ăți a devenit astăzi un lux.

Personal, nicicând nu mă simt mai puțin femeie decât atunci când stau în preajma feministelor. Ideologia feministă nu îți dă de ales. Ori rămâi femeie pe premise resentimentare, ori devii bărbat.

O, și ce bătaie e pe atributele bărbatului pe care, de altfel, girl power caută să-l deprecieze!  Nu se doresc doar reforme politice, ci și schimbarea tabieturilor cotidiene, adică reproducerea minuțioasă a apucăturilor masculine. Nenorocirea este, însă, că femeia nu poate reproduce decât atributele masculine slabe, punctele sale debile. Până să ajungi să faci reformă, ajungi să te mândrești cu neîndemânarea ta, cu egoismul tău, cu nerăbdarea, cu adrenalinomania, cu mitocănia, cu lipsa de tact și cu neputința de a ține în mână o coadă de cratiță.

Femeile au devenit niște bărbați nasoli. Niște mitocani.

Și reciproca e valabilă – amenințați cu ghetoizarea, bărbații și-au bramburit reperele identității. Și ei vor să fie pe val, și ei vor să mănânce, să doarmă și să se împerecheze în legitimitate, așa că vor să fie ca femeile: bârfesc, sunt supărăcioși, snobi și vulnerabili. Niște țațe.

E bătaie mare, deci, pe defectele sexului opus. La sfârșit, dacă tragem linie, tot de țațe și de mitocani dăm.

Acces la atributele tari ale sexului opus oricum nu avem. În sensul că privilegiile sofisticate, genuine, profunde de a fi femeie sau de a fi bărbat sunt netransferabile. De incomensurabilitatea impresionantă și spectaculoasă dintre bărbați și femei nu mai vorbește nimeni. Numai că exact această incomensurabilitate care sfidează (cum altfel?) principiul egalității stătea la baza principiului atracției!

Sigur, nu sunt atât de încuiată ca să nu admit că nu toate eforturile de a obține ceva din privilegiile sexului opus au fost inutile. Ele sunt deja asimilate pe scară largă, deci, ca să se liniștească militantele, e clar că la starea de neghiobie primară nu se mai întoarce nimeni.

Înapoi, deci, nu mai dăm. Dar nici înainte nu mai putem merge. Și femeile masculinizate și bărbații efeminați arată neterminați, toți împlinesc, cabotin, legi și principii ale societății contemporane mizând – din conformism, snobism ori prostie  – pe atribute umane slabe care te împiedică să fii în acord cu premisele tale reale și care, prin aceasta, împiedică întâlnirea umană autentică, încurajând cabotinismul, impostura, dublul standard și depresia.

Până nu vom reuși să ne legitimăm reciproc, vom fi condamnați să ne fâțâim aiurea pe străzi ori prin cluburi – niște mutanți frigizi și impotenți, livizi de spaimă în fața sexului opus.

Cu toată onestitatea, mie mi se pare că noi, femeile, suntem în multe privințe supraevaluate. Lucrurile pe care le facem, rolurile pe care ni le asumăm și pe care le desăvârșim cu o ambiție cvasipatologică,  existența noastră cotidiană din ce în ce mai sofisticată, discursul nostru de eterne umilite, sensibilitatea noastră sfidătoare, toanele noastre – au căpătat, toate, valoare metafizică.

Suntem într-o continuă stare de emancipare, într-un nesfârșit proces de cucerire a lumii, dar tot ce facem și spunem are aerul demonstrativ al chinuitului vanitos. Fiți pe pace, suratelor, martiriul nostru cotidian nu mai e trecut cu vederea. Se știe că suntem niște sfinte.

Emanciparea noastră continuă. Este parte din cultura publică. Sigur, nu are nevoie doar de fonduri, de activism, de proteste și de filozofie-Cosmo. Mai e nevoie și de înțelegerea permanentă a bărbaților. Ei bine, o avem și pe asta!

Am auzit femei vorbind despre bărbat care despre un nimeni care face nimicuri.

Am auzit bărbați vorbind despre femeie care despre o forță temută a universului, singura forță care te mai potate îndreptăți (mirui?) social, existențial și emoțional, singura creatură care, într-un restaurant de fițe dintr-o țară civilizată, încă își mai permite să se îmbete și să vorbească tare.

 Vorba cântecului…

(Foto: avoiceformen.com)

Cotele PNL-ului (I)

Azi, cotele de prevenție în sănătate.

Deputații liberali Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu, Lucia Varga și Horia Cristian au depus la Parlament un proiect de lege privind prevenția în sănătate. Textul proiectului poate fi găsit aici.

Discuția e amplă și comportă multe aspecte*. Fără nici o glumă, că numai de așa ceva nu poate fi vorba. De ce, printre altele, scrie Bianca Oanea pe Facebook:

O pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul III, care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie, poate fi obligată să suporte o contribuţie de 10 sau 20% (…) Un pacient cu hipertensiune arterială, care a refuzat să se prezinte la controlul medical solicitat, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală.
Acesta este exemplul dat de cei 128 de parlamentari care au semnat inițiativa legislativă privind prevenția. În acest moment, România are un singur program de screening, cel de col uterin. Screeningul pentru cancerul mamar a fost implementat în doar câteva județe. În celelalalte, se ocupă caravanele roz ale fundațiilor sau companiilor, care vor să-și poarte cu legitimitate fundița roz.
Acum, suntem invitați la screeninguri care nu există, dar pentru care vom fi penalizați. Chiar dacă ar vrea să meargă la medic, nu toţi românii ar avea unde. Datele arată că în zonele rurale lucrează aproximativ 4.500 de medici de familie şi ar mai fi nevoie de aproape 600 pentru a acoperi necesarul. În spitale, deficitul de medici este de 40 la sută.
Ne mai lipsesc și alte lucruri.
Din farmacii lipsesc peste 120 de medicamente ieftine, dar vitale pentru cei care suferă de cancer, boli de inimă sau afecţiuni pulmonare.
Peste 3 milioane de elevi împart, potrivit Institutului Naţional de Statistică, 431 de cabinete stomatologice şcolare.
În 2007, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a alocat 170 de milioane de euro pentru un program care să ofere un tablou al stării generale de sănătate din ţara noastră. Toţi cetăţenii României au fost invitaţi să îşi facă analizele gratuit, iar la cinci ani după aceea au venit și rezultatele. Nimic nou, declarau pentru DIGI24 experții în sănătate. „Costurile programului au fost gigantice, nu-i niciun fel de dubiu. Multe din concluzii se învaţă de către un student în anul III, cancerul bronhopulmonar este produs de fumat, că obezitatea conduce la diabet.”
Potrivit celor 128, printre care și Alina Gorghiu, acum s-ar înființa o Agenție Națională de Prevenție, cu posturi noi, cu studii noi, cu bani noi. Tot de la noi.
Am putea și primi însă. Câte-un leu pe card, în servicii sau la pensie, dacă dovedim că respectăm recomandările medicului și facem sport pe adeverință de participare la competiții sportive. De table. Concursul idioților utili e caștigat.

*Va urma.

(Foto: eugen-nicolaescu.ro)