foto: Iași, al patrulea oraș ca număr de cititori Blogary, 3.09% din total (2.71% în 2012, 3.72% în 2013 și 3.23% în 2014).
Aici puteți comenta în voie, despre orice. Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.
Elena Udrea:
Orice candidat ar fi desemnat acum, el trebuie să aibă notorietate.
Eu nu mi-am anunţat candidatura, dar mă uit la candidatul PDL. Nu poţi să ai această atitudine rigidă, să spui că toată drepta să ne susţină nouă candidatul, când Predoiu e sub Elena Udrea în sondaje.
Pe Iohannis nu l-a întrebat nimeni nimic până acum. Nu l-a întrebat ce e pe la Primărie pe acolo. Dacă se pun Antena 3 şi RTV, pe jumătate din oamenii din sondaje nu-i mai vedeţi acolo. Îi mătură. La toţi aceşti candidaţi, eu le dau o săptămână să ajungă la 10%.
Ne trebuie un candidat care să facă faţă luptei cu PSD şi cu trusturile media. Electoratul PMP ar vota împotriva PSD şi a lui Victor Ponta. PMP încă nu şi-a pus candidat, pentru că a vrea să pornească de la oameni şi nu de la proiect. S-a dorit o fuziune între PMP şi Forţa Civică, dar nu s-a mai concretizat pentru că MRU a vrut ca el să fie candidatul la Preşedinţie.
Nu exclud varianta să candidez la Preşedinţie, dar îmi pare puţin probabilă acum.
Când îmi spuneţi de Crin Antonescu, mi-e greu să spun DA în continuare. Dacă era după Crin Antonescu, Traian Băsescu nu se mai întorcea la Cotroceni. La MRU, două aspecte sunt interesante: deşi nu este ţintă, nu creşte. Pe de altă parte, se menţine la o cotă bună. Acesta este rezultatul faptului că nu a apărut nicun alt candidat de centru-dreapta care să fie interesat pentru electorat. Nici stagnarea domnului Ungureanu la 14% nu mi se pare de bun augur.
Este o performanţă extraordinară să termini un mandat de 10 ani de preşedinte la cota asta de popularitate. Te saturi şi de bărbat, şi de nevastă în 10 ani.
Interviul integral și video, pe Adevărul
UPDATE. 14:12
În interviu Elena Udrea atacă potențialii prezidențiabili, Antonescu, Iohannis, MRU și Predoiu. Nu amintește deloc numele lui Cristian Diaconescu. Este transparentă ambiția Elenei Udrea de a candida la președinție.
Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că a acceptat propunerea PNL Satu Mare de a reveni în PNL.
Este o mișcare de revoltă a teritoriului împotriva lui Crin Antonescu? Se prefigurează o revenire a PNL în USL? Va accepta Antonescu revenirea lui Tăriceanu sau nu? Știa de această revenire sau e o surpriză pentru el? Este un armistițiu între Tăriceanu și un Antonescu disperat și strîns cu ușa de partid? Mai poate avea efecte electorale revenirea lui Tăriceanu? Speră Tăriceanu să preia partidul după o eventuală decapitare a lui Antonescu? Sînt Tăriceanu și Iohannis de aceeași parte a baricadei sau Tăriceanu va fi folosit pentru a-l bloca pe Iohannis?
Încă nu sînt reacții de la liderii PNL, dar orice s-ar zice și întîmpla, întoarcerea lui Tăriceanu în PNL poate fi considerată o înfrîngere pentru Antonescu.
Oricum, n-ar fi prima oară cînd s-ar răzgîndi Tăriceanu.
UPDATE 12:33
Reacția lui Crin Antonescu: ”Nu știu dacă Tăriceanu s-a reînscris în PNL, dar nu e exclus. Mulți oameni se reînscriu zilele astea în PNL.” Deci a rămas așa: Tăriceanu revine în PNL.
Este important că nu Tăriceanu s-a cerut înapoi în PNL, ci a fost invitat de o organizație locală a partidului. Astfel, această mișcare poate fi interpretată ca o revoltă a organizațiilor locale și o cedare a lui Antonescu.
IRL (Inițiativa România Liberală) propune un Pactul care ar urma să fie încheiat între Președinte, prim ministru și partidele politice și conține patru puncte:
Andei Chiliman:
Implicarea noastră (a IRL) și șansele de reușită depind de modul în care actualii țărăniști înțeleg să mențină linia Seniorului – România liberă, capitalistă, pro occidentală – ca și de modul în care înțeleg să deschidă partidul către nou și modern, și de modul în care mențin partidul la vârful politicii.
Autoizolarea partidului prin decizii politice negândite, perpetuarea conflictelor interne pe mize mici pot pune capăt acestui proiect și, mai grav, pot scoate definitiv partidul lui Corneliu Coposu din istorie.
Sursa: interviu EVZ
Apropo, ieri Andrei Bădin vorbea de o listă neagră a americanilor, pe care s-ar afla, alături de Hrebenciuc, Ghiță sau Voiculescu, și Pavelescu. Habar n-am dacă lista cu personajele e autentică sau nu, însă ieșirile dacopate, filoruse, protocroniste, împotriva alternativelor la gazul rusesc, sînt pe lista neagră a americanilor, împreună cu corupția și mogulatul.
Anul 2009 a fost primul în care am avut europarlamentare și prezidențiale (la o distanță de 6 luni, ca și în 2014), Sînt rezultatele de la europarlamentare un indicator serios al scorului de la prezidențiale? Da.
Europarlamentare 2009
Prezidențiale 2009 turul I
Prezidențiale față de europarlamentare:
Geoană/PSD
Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2 voturi la prezidențiale. Procentual au rămas la același scor.
Băsescu/PDL
Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 1,92 voturi la prezidențiale. Procentual au scăzut, dar nu semnificativ.
Antonescu/PNL
Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2,77 voturi la prezidențiale. Procentual au avut cea mai spectaculoasă creștere.
În 2009, în primul tur Antonescu a fost candidatul ”altfel”, ”altceva”, în condițiile în care, în plină criză economică, PDL și PSD s-au aflat la putere împreună pînă cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, iar PNL reprezenta opoziția.
”Marea revoltă populară” s-a întîmplat în turul I și nu a mai supraviețuit pînă în turul II, după două săptămîni extrem de proaste și dezamăgitoare pentru ”revoltați” între cele două tururi, cu o prestație absolut penibilă a lui Antonescu.
Între europarlamentare și prezidențiale nu au existat schimbări electorale semnificative, cu excepția valului de revoltă transformată în simpatie pentru Crin Antonescu și PNL înainte de primul tur, val insuficient însă pentru a schimba finaliștii.
Ca și la europarlamentare, în turul I la prezidențiale contează foarte mult structurile de partid. În același timp însă, în primul tur se poate naște o mișcare de revoltă, pentru un candidat ”altceva”. Chiar dacă candidatul respectiv nu intră în turul II, poate influența decisiv finala, cu condiția ca în atitudinile sale să-și păstreze autenticitatea și să rămînă plauzibil pentru susținătorii săi. Ceea ce n-a reușit Crin Antonescu în 2009. Cui i-ar putea folosi o astfel de mișcare în turul II, lui Ponta sau contracandidatului său? Vom vedea într-un articol viitor.
foto: Brașov, al treilea oraș ca număr de cititori Blogary, 3.22% din total (3.15% în 2012, 3.49% în 2013 și 2.69% în 2014).
Aici puteți comenta în voie, despre orice. Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.
Funcția de premier e dependentă de susținerea parlamentarilor, ai partidului tău și ai celorlalte partide. Un premier poate fi oricînd demis dacă apar defecțiuni în majoritatea parlamentară sau în partidul din care provine premierul. I-o place lui Ponta să fie prim ministru, dar poate fi executat oricînd de baroni, de Dragnea și de inamicii săi din PSD, mai ales în condițiile în care din decembrie vom avea un nou președinte.
Din cei zece premieri pe care i-am avut pînă acum, doar trei și-au dus mandatul integral, la capăt: Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. Petre Roman a fost dat jos cu minerii, Stolojan a fost un premier de avarie, în pregătirea alegerilor din 1992, Ciorbea a fost dat jos din cauza defecțiunii PD în majoritatea guvernamentală, Radu Vasile a fost dat jos de Emil Constantinescu și o parte dintre țărăniști, Mugur Isărescu a fost premier de avarie, Emil Boc a fost demis printr-o moțiune de cenzură la primul mandat și la al doilea și-a dat demisia după mișcări de stradă, MRU a fost demis prin moțiune de cenzură cu largul concurs al principalului partid de guvernare, PDL.
Băsescu, în schimb, a fost suspendat de două ori și, iată, după zece ani e tot președinte. Nu avem pînă acum vreun președinte demis, care să nu-și fi dus mandatul pînă la capăt. Mandatul prezidențial nu e dependent de majorități parlamentare, de partide. Președintele poate fi demis doar prin referendum și în caz de înaltă trădare. Sînt ceva șanse să fie demis prin referendum doar cînd stă foarte prost la capitolul popularitate, adică la finalul celui de-al doilea mandat, de obicei.
Președintele are putere asupra justiției și serviciilor. Tot el desemnează premierul și poate forța majorități parlamentare amenințînd parlamentarii cu alegeri anticipate, cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (nu a mai putut-o face în 2012 din cauză că avea popularitate extrem de scăzută, venise după un referendum care îl delegitimase popular, iar majoritatea rezultată din alegeri era prea puternică – nu în ultimul rînd, Occidentul s-a opus unei decizii care să nu ia în considerare majoritatea parlamentară).
Va renunța Ponta la toate acestea, va refuza lupta în numele partidului său pentru ca, în cel mai bun caz, să rămînă premier doi ani? O spun de doi ani: Ponta va candida la prezidențiale fiindcă nu are de ales, nu are spațiu de manevră. E obligat să candideze, mai ales că pornește cu prima șansă, la mare distanță de concurenți. Care nu există. Cel puțin deocamdată (și sîntem în ceasul al 13-lea).
Dacă nu va candida și candidatul PSD va pierde, Ponta va fi principalul vinovat și va fi decapitat de PSD. Dacă candidatul PSD va cîștiga, va prelua PSD și îl va trimite la munca de jos pe Ponta.
Are Ponta vreo garanție că un alt candidat din partea PSD, unul, să zicem neutru, care nu vrea să preia PSD, Mugur Isărescu, de exemplu, îl va desemna pe el premier în 2016? Are Ponta garanția că va trece în 2015 o nouă Constituție și că vom ajunge la regim parlamentar? Nu.
Decizia candidaturii lui Ponta s-a luat încă din 2013 sau chiar 2012, deși, teoretic, pesediștii, cu Ponta în frunte, s-au gîndit la tot felul de soluții fanteziste.
foto: Cluj, al doilea oraș ca număr de cititori Blogary, 3.79% din total (3.78% în 2012, 3.67% în 2013 și 4.21% în 2014). Aici puteți comenta în voie, despre orice. Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.
Cea mai slabă participare a fost la referendumul pentru vot uninominal, din 2007, cu 26.52%, la alegerile europarlamentare din 2009, cu 27.67%, și la alegerile europarlamentare din 2007, cu 29.47%. A căzut șocată pe spate clasa politică după aceste alegeri? S-a îngrozit? Și-a pus probleme? Au apucat-o gînduri negre de reformă sau retragere? Au avut politicienii crize de depresie și s-au retras în hohote la vilele din Elveția? Nu.
Înțeleg că unii vor să-și anuleze votul, să pună mai multe ștampile sau să nu pună ștampila deloc. În primul caz, în percepția publică și a politicienilor, votul nul e semnul prostiei, al întîrziatului mintal care nu știe să voteze și nici măcar să citească. În al doilea caz, buletinele de vot din urnă, neștampilate, sînt o mană cerească pentru cei care vor să fraudeze alegerile.
Și, cel mai important pentru corporatiști, hipsteri, creativi și lumea bună din multinaționale, artă, advertising, PR, producție publicitară, media și alte asemenea. Cu cît prezența la vot e mai scăzută cu atît politicienii și partidele cheltuie mai puțin bani în campanie și peste an pe comunicare cu electoratul. Dacă știi că vin la vot 20% dintre alegători și partidele mari își împart liniștite între ele procentele, nu te mai omori să te adresezi celorlalți alegători. Procentele rămîn aceleași, indiferent de numărul de alegători. Tot 30% ai și tot atîția parlamentari sau europarlamentari sau tot un președinte ai, și dacă vin la vot 12 milioane de oameni, și dacă vin 2 milioane. Însă te costă mult mai puțin să faci comunicare către 2 milioane de alegători. Pentru marile partide politice ar fi ideal să vină la vot doar 1 milion de oameni sau 500 de mii. Ar avea aceleași procente, același număr de parlamentari sau europarlamentari, dar cu costuri minime în campanie. De ce să mai dai banii pe PR, media, apariții TV, outdoor, întîlniri electorale, închiriere de săli, concerte cu artiști, catering, mașini închiriate, benzină, confeti, texte, slogane, fotografii, actori șamd, cînd poți obține același rezultat adresîndu-te doar cîtorva sute de mii de militanți plus niște găletușe și ieftinături la amărîți?
Așa a făcut presa la criza economică din 2009-2011. A urlat criză criză, a băgat companiile în sperieți, companiile s-au panicat și au tăiat cheltuielile cu marketingul, publicitatea și PR-ul și uite așa a murit presa, care n-a mai avut publicitate.
Dacă lumea bună, urbană, creativă, hipsterească, corporatistă, multinațională, artistă, jurnalistă, intelectuală merge la vot și crește numărul de alegători, politicienii sînt nevoiți să inveastească mai mult pentru a ajunge cu mesajul la toți potențialii alegători. Și uite așa, măcar la patru ani, dacă nu chiar mai des, are și gura la yupiși ce mînca. La 80% prezență la vot, la 15 milioane de alegători potențiali, efortul financiar al clasei politice și sponsorilor din dotare e pe măsură.
Cu cît politica e mai vizibilă, cu cît anii electorali sînt mai spectaculoși, cu cît scena politică e mai plină de evenimente, cu atît mai multe resurse umane, financiare și de tot felul se duc către politică. Cu cît e mai cenușie, sectară și marginală cu atît mai mult oamenii de calitate vor sta departe de ea, cu atît mai puține resurse de inteligență și creativitate vor fi atrase.
Avem nevoie de o piață politică vie, spectaculoasă, extinsă, diversă. Avem nevoie de modificarea legii partidelor politice și legii electorale, de eliminarea pragurilor de înregistrare a partidelor și înscriere în alegeri a acestora și a independenților. Și avem nevoie de interesul publicului, avem nevoie de prezență la vot. Scăderea prezenței la vot transformă piața politică într-un monopol și într-un sistem unipartit de facto. Schimbarea legii partidelor și prezența la vot au același scop și merg mînă în mînă. Nu poți cere libertatea pieței și susține monopolul în același timp.
O prezență scăzută la vot în 2014 și lipsa de interes a publicului va îngropa definitiv presa politică și ong-urile politice și ultimele voci politice care au mai rămas pe piață.
Dacă vreți să le dați cu tifla partidelor mari, sistemului, mergeți în 25 mai la vot și votați partidele mici sau independenții.
Prezența la vot:
