Cite ceva din nebunia (tridimensionala) a multiculturalismului

Vorba lui Mahlerbe in timpul ghilotinei iacobine: „cine și-ar fi putut închipui că și toleranța își va avea fanaticii săi !”
Noua stângă așa-zis progresistă începe să-și arate colții și pe la noi. Gargara propagandistică care debitează clișeele ideologice binecunoscute cu „toleranța”, „discriminarea de gen”, „drepturile homosexualilor”, ”diversitatea”, „accept” (orice !?), „multiculturalismul” bla, bla.. și care împroașcă una-două cu binecunoscutele invective gen „homofob”, „islamofob”, „sexist”, „intolerant”, „bigot”, „naționalist”, „pupător de moaște” ori cu invective inspirate direct din recuzita predecesorilor ideologici comuniști gen „reacționar”, „retrograd”, „nazist”, „fascist”, „extremist de dreapta” (întotdeauna numai de dreapta !), „dușman al progresului”, pe oricine se îndoiește de canonul progresist, așadar aceasta agendă ideologică așa-zis progresistă n-ar mai trebui să înșele pe niciun om cu capul pe umeri: POTENȚIALUL ei TOTALITAR sare in ochi ! Nu e cu nimic mai puțin primejdios pentru libertățile consacrate decât regimurile totalitare din trecutul recent, nazismul și comunismul. Când fructele activismului lor vor fi coapte, ne vor băga gheara in grumaz cu prima ocazie. Deocamdată doar poliția gândirii își face semnalată prezența. Așa-zisul CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) e cel mai relevant exemplu. Impostura lui e evidentă: nu e constituțional, nu e ales de nimeni și funcționează ca un soi de stat în stat, cu sancțiuni care se juxtapun uneori atât guvernului cât și justiției. Plus ONGimea activistă care impune societății românești agenda neomarxistă pas cu pas, după modelul occidental mult mai avansat, în principal prin lobby-ul de la guvern, legiferarea educației, terorism cultural și militantism neîncetat împotriva grupurilor țintă și a comportamentelor sociale încă NEASISTATE de Stat. Mania persecutorie împotriva fumătorilor dă deja și legislație. Ca să înțelegem mai bine cine sunt noii inamici ai societății deschise și cum se disimulează potențialul lor LIBERTICID, să urmărim cu atenție cazul de mai jos! Norocul nostru e că în România, cu toți potlogarii lui Dragnea, marxismul cultural e mai puțin avansat decât în Occident. Postez mai jos o replică bine articulată a Cristinei Elena Radulescu pe Facebook împotriva nedreptății făcute lui Remi Mănoiu ——> Fiind indignată de atitudinea barului, Cristina a distribuit povestea bărbatului în mediul online :
„Un om și-a pierdut locul de muncă numai pentru că a îndrăznit sa anunțe pe Facebook că va participa la Marșul Normalității. Un om aproape că a fost linșat public de către promotorii „iubirii” și „toleranței”, cei din comunitatea LGBT si câte litere or mai fi și susținătorii lor, care au tăbărât pe el, l-au insultat, și-au bătut joc de el, l-au amenințat și nu au avut pace până când nu l-au văzut concediat. Pentru cei care doresc sa vadă cum a fost tăvălit omul acesta prin mocirlă, vă invit să intrați pe pagina lui si să citiți comentariile. Vă veți îngrozi. Lăsând la o parte limbajul infect, atata ură adunată impotriva unui om nevinovat eu n-am mai vazut. Remi Manoiu se numeste. Voi, toți cei care l-ati călcat în picioare pe Remi, vreti respect și iubire din partea mea? Cum să vă respect eu, cand l-ați lăsat fără loc de muncă, fără ca el să vă fi făcut nimic? Ce respect să am eu pentru cineva, care iese la paradă, pe străzi, în penisul gol și se târâste pe jos, în patru labe, deși Dumnezeu l-a făcut biped? Ce respect, când tu îți bați joc de credința mea și introduci în festivalul tau o piesă de teatru în care niște scârbavnici, pentru că un actor adevărat nu acceptă așa ceva, toacă ceapă pe icoana Mântuitorului? Ce respect, când tu profanezi statuia lui Adrian Păunescu? Ce respect, când minți cu nerușinare, că eu, heterosexualul, te bat pe tine, homosexualul, pe stradă, când strigi isteric că esti discriminat, desi nu te discriminează nimeni, când în realitate, tu esti cel agresiv și vrei sa îmi impui cu forța sa te accept? Care toleranță, cand tu, pe mine, nu mă tolerezi? Cand mă acuzi, mă hăituiești, mi te bagi in ochi prin toate canalele- începând cu google și termind cu ultima firmă care te susține, cand îmi hărțuiești copiii și vrei să îi educi tu, să le spui că sunt fetițe, deși ei sunt băieți și invers, cand mai ai un pic și îmi intri și-n casă, să dictezi regulile în familia mea? Ce respect, când instituții alde CNDC, care trăiesc si din banii mei, te apără numai pe tine, iar pe mine, nu? Tu imi faci mie toate astea, iar eu trebuie sa te iubesc si sa te accept. Te bați cu cărămida in piept ca tu nu vrei decât drepturi egale cu mine. Nu, prietene, tu nu vrei drepturi! Tu vrei dreptul de a mă subjuga pe mine, de a-mi pune de gât lațul ideologiei de gen și de a mi-l strânge în jurul gâtului, după bunul tău plac. Sunt sătulă de agresiunea, amenințările tale, de obrăznicia cu care pretinzi să te insinuezi in viata mea si a copiilor mei. Ieri, un amic și-a pierdut locul de muncă. Fara să-ți fi greșit ție cu nimic! Cine e victima și cine e călăul?”, a scris Cristina Elena Radulescu pe Facebook.
Proiectul de a nu mai servi copiilor produse care conțin carne de porc sau gelatină în două grădinițe din Leipzig pentru a proteja copiii musulmani a provocat o criză online ce s-a răspândit în întreaga țară. „Din respect pentru o lume în schimbare, mâncărurile și gustările care conțin carne de porc nu vor mai fi comandate și servite după 15 iulie”, arată o scrisoare trimisă părinților, potrivit Bild. Reacțiile părinților au fost atât de intense încât poliția din Leipzig a decis să posteze mașini de patrulă în afara grădinițelor pentru a le proteja de „pericole posibile”.

(Foto: yourteenmag.com)

Comunismul s-a cuibarit în universitatea occidentala

În timpul campaniilor de critică lansate de PCC (Partidul Comunist Chinez) împotriva lui Lin Biao şi Confucius şi de denunţare a respectului faţă de profesori, Partidul a distrus toate standardele morale din minţile generaţiilor tinere.

O zicală antică spune: „Dacă mi-a fost profesor, chiar pentru o zi, îl voi respecta toată viaţa ca pe propriul meu părinte”.

La 5 August 1966, Bian Zhongyun, o profesoară de la Liceul de Fete afiliat Universităţii Normale din Beijing a fost târâtă de studentele sale pe stradă, purtând pe cap o tichie imensă, hainele pătate cu cerneală neagră, cu o tablă neagră cu cuvinte de ocară atârnată de gât şi bătând într-o ladă de gunoi în mijlocul studenţilor. A fost îngenunchiată, bătută cu un par în care erau înfipte cuie, iar pe ea s-a turnat chiar apă clocotită. A murit în urma torturii.

Directoarea liceului afiliat Universităţii din Beijing a fost forţată de studenţi să bată într-un lighean spart şi să strige: „Sunt un element rău”. I-au tǎiat pǎrul pentru a o umili şi au lovit-o în cap până când a început sǎ sângereze, în timp ce o obligau să meargǎ în patru labe…
________________
(doar unul dintre milioanele de exemple de ură ideologică împotriva tradiției, școlii clasice și ideii de cultură, alta decât „cultura pentru mase”, singura agreată de comuniști)

Am postat-o nu doar pentru memoria victimelor comunismului global, ci și pentru a putea găsi mai ușor similarități neliniștitoare cu revoluția neomarxistă (nou-marxista), așa-zis progresistă din universitatea americană și occidentală începută tot în anii ’60 și care, fără să ajungă încă la violențele criminale din China, face astăzi exact aceleași distincții între „high culture”(cultura elitară) și „pop culture” (cultură populară, de masă), dezavuând-o pe prima și promovând-o doar pe ultima. In numele aceleași egalități uniformizatoare in care profesorii si in general exponenții învățăturii clasice erau repudiați ca „reacționari”, „retrograzi” și „dușmani ai poporului” ieri, în comunism, si „elitari”, „sexiști”, „rasiști”, și „retrograzi” astăzi, in plină ofensivă progresistă. Sub hainele progresiste e travestită vechea cocotă egalitară; comunistă.
Parcursul Urii incitate ideologic de stânga e deja izbitor in universitatea americană și în general occidentală: astăzi, ca profesor universitar mai ales, trebuie să ai realmente curaj să afirmi distincțiile și universalitatea valorilor dacă vrei ca studenții să nu-ți boicoteze cursurile și să nu fii deferit mai întâi linșajului presei locale si justiției ONGiste. Decanatul nu va încheia decât formalitățile cerute de.. popor (ca în comunism, cerute de.. sfânta Mânie Proletară)

Cazul profesorului canadian  Jordan Peterson e simptomatic pentru terorismul cultural care s-a instalat deja în universitățile occidentale. La cap de linie, nu știm când, dacă nu ne opunem politic și civic, altă revoluție culturală similară celei chineze va arunca in aer lumea inca liberă.

De ce este Partidul Comunist Chinez o forță împotriva Universului

 

 

USR- amintiri din viitor

USR e o adunătură de progresiști – așa-ziși progresiști.


Ca atare, suferă de aceeași manie persecutorie ca și neomarxistii, neo-comuniștii din Vest: ne vor sănătoși cu forța. Adică prin intermediul constrângerii de Stat – instrument indispensabil pentru toți inamicii libertății. Și o impun, cum altfel? ”decât” in numele dreptului nefumătorilor la aer curat. Aici e curvia tipului ăstuia de terorism intelectual: in numele bunelor intenții. Dacă e vorba doar despre dreptul nefumătorilor, i-aș întreba pe noii paznici de moravuri de la USR de ce pun piedici la cumpărarea țigărilor in supermarketuri? De ce continuă și extind suprataxarea țigărilor prin odioasa taxă pe viciu? De ce interzic fumatul in parcuri și locuri deschise? De ce extind logica persecutorie și în miliardele de locuri și situații potențial-imaginabile în care dreptul celor care nu fumează nu e afectat? De ce ?


Ca fumător, e treaba mea dacă fumez sau nu, dacă doresc să-mi prezerv sănătatea – și prin renunțarea la fumat. Nu e treaba Statului majusculat și nici a grupurilor ideologice de presiune dacă fumez in miliardul de cazuri și situații neutre pentru celălalt.


Miza pe care nu o sesizează adoratorii Statului Maximal e Libertatea individului pe care o înghesuie genul ăsta de inițiative liberticide. Care, trebuie spus sus și tare, nu se vor opri aici: urmează persecuția „legală”, inclusiv supraimpozitarea gurmanzilor, a consumatorilor de carne, dulciuri, grăsimi, băuturi carbogazoase. La orizont, a celor care nu participă la maratoanele festive decretate de autoritățile locale, a celor care refuză vaccinările obligatorii și exhaustive impuse din umbră de eminențele multinaționalelor farmaceutice direct cointeresate financiar etc. Ce mai rămâne din societatea tradițională și comportamentele libere, neasistate de Stat și elita activismului ideologic? Răspuns: nimic.

 

Genul ăsta de activism neomarxist va sfârși prin a suprima societatea deschisă în numele noului tip de așa-zis progresism. La fel ca în timpul predecesorilor ideologici comuniști. Alți progresiști, să nu uităm !

 

In contextul românesc, in ultimii 30 de ani, PSDul a reprezentat – căci putem deja vorbi de el la timpul trecut – descompunerea cadavrului PCR. Adică trecutul iluziei marxiste, în timp ce USRul e viitorul aceleiași iluzii care refuză să moară. E strigoiul colectivismului egalitar travestit în hainele dragi societății libere pe care nu încetează s-o uzurpe de o sută de ani incoace: toleranță, drepturi, minorități de invenție (adică „proletarul” multiplicat exponențial) și o infinitate de discriminări fără reclamanți reali, alții decât minoritatea celor care se simt îndrituiți ideologic să înjuge din nou Statul Maximal agendei lor ideologice. De Stânga…

 

In concluzie, cei care au dat peste PITECANTRÓP-ul cu barbă pitit in pădurea genealogică a tinerimii progresistoide nu mai pot cădea în reverii cu dumbrava minunată. Pot avea doar vise urâte; amintiri despre viitor..

 

Îmi place mult răspunsul unui forumist, răspuns pe care-l reproduc mai jos:

Stefan
6.6.2019, 7:07 PM
Terminați cu segregarea românilor pe categorii de voi inventate si generatoare de tensiuni sociale! Reveniți la vechea lege antifumat, cu spații dedicate exclusiv fumătorilor, dotate cu dispozitive de purificare a aerului. Respectați libertatea mea de a alege, nu ne mai constrangeti cu legi ce produc doar excludere socială si pe care le vom fenta fara indoiala. Iar daca va preocupa poluarea, atunci renuntati la uriasul parc de autovehicule de la Parlament ce poluează cât toti fumătorii din Bucuresti la un loc. Hai, la drum cu STB-ul si metroul, veniti in mijlocul nostru si veti vedea cum vi se vor schimba inițiativele legislative in 5 minute de mers la inghesuiala prin Unirii2.

Marxismul cultural, plaga care a corupt SUA

Marxismul cultural, neomarxismul, corectitudinea politică, multiculturalismul, asa-zisul progresism, Freudo-marxismul sânt toate expresii ale marxismului heterodox, fenomen ideologic care își are rădăcinile identificabile imediat după primul război mondial. Oarecum disjunct față de marxismul ortodox consacrat in 1917 prin lovitura de stat bolșevică de la Moscova și exportat apoi la scară globală după al doilea război mondial.
Apariția marxismului heterodox a fost rodul deziluziei marxiștilor rămași în afara Uniunii Sovietice. Corifeii neomarxismului sânt cei cunoscuți ca fondatorii Școlii de la Frankfurt: Antonio Gramsci, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Georg Lukacs etc, dezolați de evidența faptului că soldățimea muncitoare întoarsă de pe frontul de vest nu s-a dovedit la înălțimea așteptărilor, că nu a avut „conștiința de clasă” mult așteptată de bolșevici pentru a răsturna prin violență guvernele „burgheze” din propriile țări. Ba mai mult, în ianuarie 1919, în haosul care a urmat primului război mondial si speculat de activismul bolșevic în toată Europa, in Germania soldații în curs de demobilizare, sau proaspăt demobilizați, Freikorps-urile, au acceptat, la cererea autorităților. să ia din nou armele în mâini și să spulbere baricadele gherilelor bolșevice instigate de la Moscova; unde lovitura de stat tocmai reușise. Dezolarea marxiștilor din Vest era cu atât mai mare cu cât Marx anticipase reușita comunismului în primul rând în Anglia și țările vestice, adică acolo unde capitalismul s-a dezvoltat istoric, a fost secondat de apariția unei muncitorimi tot mai numeroase și cu o conștiință de clasă care ar fi trebuit să fie pe măsura celor 4-5 generații care au însoțit indrustrializarea. Or, nu s-a întâmplat conform predicțiilor lui Karl Marx. ci tocmai pe dos: comunismul a fost impus prin lovitură de stat în Est, in Rusia țaristă, adică exact în cea mai înapoiată țară din Europa si cu muncitorimea cea mai puțin numeroasă, cea mai greu definibilă, sezonieră în cea mai mare parte din timp, țara cu muncitorimea cea mai fantomatică. Ceea ce avea să pună in curând marxiștii europeni într-o poziție disidentă față de Lenin și cei de la Moscova in privința căii de urmat.
Ăsta e momentul când marxiștii rămași din afara Uniunii Sovietice au început să interogheze trăinicia „societății burgheze”, după cum o numeau ei. Să interogheze originea rezistenței societății în fața seducției comuniste. Să interogheze mai bine zis fundamentele civilizației occidentale, ale Europei tradiționale în ultimă instanță.

Și ce-au aflat ? Au aflat ceva cu bătaie lungă în timp și care are directă legătură cu noi astăzi: au aflat că în spatele convingerilor care au respins seducția comunistă stau proprietatea privată, familia tradițională, sexualitatea reglementată după codurile traditional-creștine, valorile creștine și libertatea de conștiință asociată, respectul față de lege si statul perceput ca național, rege, guvern și mai ales în unele țări vestice libertatea investită cu valoarea politică supremă, care stă la baza regimurilor parlamentare. Toate astea trăite mai mult sau mai puțin conștient și codificate după normele acceptate tradițional.

Din speculațiile astea, corifeii viitoarei școli de la Frankfurt au înțeles că subminarea Occidentului și a civilizației europene e posibilă, dar, spre deosebire de cei de la Moscova, e posibilă numai pe drumul cel mai lung, însă drumul cel mai sigur: subminarea pas cu pas a valorilor tradiționale care în Occidentul „burghez și decadent” au respins seducția comunistă ca pe o grefă de piele incompatibilă cu imunitatea generală.
Heterodoxia marxismului cultural e convergentă cu marxismul economic, ortodox, dacă ne gândim că ambele au vizat subminarea civilizației europene, a libertăților și a regimurilor parlamentare si ambele își deduc ideologia din aporiile egalității. Spre deosebire de cel ortodox, marxismul cultural, heterodox, are în comun cu fascismul cultural axioma că totul „e politic”. Ontologizarea politicului.

Documentarul de mai jos bifează instrumentarul cu care marxismul cultural a fost prins în flagrant operând neautorizat in țesutul social al civilizației europene de pe ambele maluri ale Atlanticului: Teoria Critică, relativismul valorilor, relativismul cultural. Aspectele „evadării” corifeilor neomarxisti din Germania încăpută pe mâna lui Hitler și regruparea lor în Anglia și apoi în Statele Unite ne permit să urmărim regruparea comando-urilor ideologice in noile patrii de adopțiune și subversiune premeditată. In SUA prima universitate penetrată de virusul marxismului cultural a fost Universitatea Columbia in anul 1938. Celelalte vor urma rând pe rând mai ales după al doilea război mondial. Era brațul celălalt, brațul nevăzut al marxismului cultural care va infesta America chiar sub nasul lui McCarthy. Radarul său funcționa pe lungimea de undă a Moscovei, adică a comunismului vizibil, a marxismului ortodox. Fapt e că începând din anii ’60 establishment-ul și societatea americană incepeau să nu-și mai recunoască tinerii. Și nici tinerii, părinții. La fel și în Europa occidentală..
La cap de linie, noi ne felicităm astăzi în Est că ne-am emancipat de satrapia Moscovei, ceea ce e de înțeles, numai că părinții adoptivi din Vest sânt mutanții ideologici ai școlii de la Frankfurt. Ceea ce incepe să semene a.. coșmar.

Vă rog să urmăriți documentarul de mai jos!
Merită. Clarifică multe piese din puzzle-ul lumii pe care o trăim. Chiar și pentru noi, esticii. Mai ales după 1989 încoace.

 

 

 

 

Cînd nediscriminații ucid

Știam de mult că o să se ajungă la profesori bătuți si înjunghiați în învățământul nostru.

Ceea ce e mai grav e faptul că conceptul nefast de „democratizare” socialistoidă a învățământului a cotropit școala cu ideea-forță a terorismului intelectual care decretează că, citez, „toată lumea trebuie să facă școală, cât mai multă scoală si cu orice preț”. In acest „cu orice preț” stă toată tragedia…
NU, nimeni nu trebuie să facă cât mai multă scoală si cu orice preț, decât cel care vrea, se străduiește si mai ales poate, are minte pentru a urca cât mai sus! După un învățământ primar obligatoriu pentru alfabetizare, doar selecția notelor, comportamentul si străduința ar mai trebui sa opereze. Adică selectiv. Inclusiv prin părinții care cooperează cu scoala pentru copiii lor, Sau nu.

Chiar in democrațiile consolidate există câteva instituții care nu funcționează, si nu pot funcționa pe baze democratice decât falsificându-le rostul si rodul. In detrimentul tuturor. In detrimentul binelui general. Două dintre ele sant biserica si școala de toate gradele. Ambele sant instituții bazate pe AUTORITATE. Prima, pe autoritatea dogmei, a doua pe autoritatea cunoașterii si a dascălului din spatele ei. Armata e o altă instituție care nu poate funcționa democratic, ci doar pe principiul disciplinei ierarhice.

Atâta timp cât vom continua să subminăm din rațiuni democratice prost înțelese si prost plasate autoritatea cunoașterii nu va fi posibila nicio reforma serioasă in învățământ. Atâta timp cât principiul terorismului intelectual care decretează ca „toată lumea TREBUIE sa facă școală, cât mai multa scoală si cu orice preț” nu va fi înlocuit cu restabilirea autonomiei școlii bazate pe principiul corect că „toată lumea are doar DREPTUL să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ” nu vom scăpa de degradarea continuă a instrucției publice. De epidemia de diplome si doctorate la drumul mare si nici de invazia amenințătoare a sfertodocților sau a părinților indignați de rigoarea discriminatorie a notelor.

 

Adică nu vom scăpa de consensul sinucigaș in care ne complacem împotriva luptei de ariergardă pe care ultimii profesori de vocație o mai duc in numele adevăratei educații si instrucții.

Școala si profesorii se confruntă astăzi cu probleme si situații inedite, de neînchipuit altădată, care le denaturează rostul si le distrag in mod nemăsurat atenția: violența în curs de generalizare în școli, indignarea amenințătoare a prea multor părinți, vandalismul impenitent, obrăznicia nesancționabilă eficace, responsabilitatea pazei si a securității tuturor elevilor, securitate tot mai precară de altfel, haosul reformelor fără sfârșit si scriptologia maniacală a rapoartelor pretinse de inspectorate. Pe deasupra, evacuarea prin lege a principiului selectiv pe durata învățământului – școala obligatorie de 10-12 clase – a reținut prin școli tot felul de derbedei care sfidează atât disciplina si autoritatea dascălilor cât și securitatea colectivă, inclusiv a profesorilor. Toate astea sunt consecința directă si aproape exclusivă a terorismului impus pe plan intelectual de principiul devastator al „democratizării” învățământului cu orice preț, pentru toată lumea si nediscriminatoriu.

Da, discriminatoriu, un cuvânt care ne crează tuturor repulsie astăzi, începând cu Ecaterina Andronescu si ceilalți corifei care s-au folosit de ideea nefastă a „democratizării” progresiste in învățământ ca de un ALIBI pentru dezastru.
Da, atunci când dădeau note si sancționau lenea, indolența si reaua purtare sau atunci când, din contra, premiau gradele de excelență din clase, profesorii de altădată discriminau. Pe silabe si fără nicio teamă de indignările progresistoide: dis-cri-mi-nau !

A discrimina înseamnă in mod esențial a „separa”, a „distinge”. Pentru ca numai asa poate opera selecția benefică întregii societăți. E loc destul pentru toată lumea după ce selecția operează. E loc si pentru cel care nu are capacitatea să facă liceul dar poate urma o bună scoală profesională, e loc si pentru cel pentru care liceul e ultima frontieră si a dobândit in mod real cultura generală, la fel si pentru cel pentru care facultatea nu mai poate fi urmată de excelența unui doctorat adevărat. E loc destul pentru că de toți are nevoie societatea si diviziunea sociala a profesiilor: si de strungar si de contabil si de doctor, instalator, antreprenor, profesor sau gunoier. Insă mancurtizarea generală la care insistența maniacală a propagandei stângii progresiste a supus chiar si societățile occidentale a reușit să scoată din uzul public până si ideea, corectă . de selecție, prin denaturarea ideologică a conceptului primar de discriminare.
Dacă admitem observația de bun simt, clasic-liberală, a principiului că nu trebuie să fim egali decât in fata Legii si a lui D-zeu, ne putem șterge undeva cu teroarea egalitară a socialismelor de toate felurile. Sant atâtea alte domenii unde selecția, adică discriminarea e de dorit, pentru ca NU santem egali de la natură Si nici nu putem fi. Școala e doar un domeniu care reclamă astăzi selecția discriminatorie mai mult decât orice. Asta poate însemna la rigoare exmatricularea provizorie si chiar definitivă când e cazul, poate însemna selecția discriminatorie, adică selectivă a celor care nu pot să facă cu adevarat o scoală profesională, a celor care nu pot sa urmeze cu adevărat un liceu sau nu au capacitatea să se specializeze la o facultate.

In fond, discriminăm in atâtea alte situații de viată, dar nu ne dăm seama. Când convenim să ne alegem partenerul de viată discriminam intre alte variante posibile. Îmi place de ea si nu de cealaltă sau îmi place, simt că mă pot alia in viată cu el si nu cu celalalt. La fel facem la cumpărături. Discriminam, fără milă, intre un produs si altul în funcție de interesele noastre legitime. Nici prin cap nu ne trece că de fapt discriminăm o firmă , un producător, in detrimentul altuia. La fel, când ne alegem prietenii. De ce atunci n-ar reveni distincția, adică selecția discriminatorie si in scoală si în clase? Doar de frica stigmatizării cu care operează marxismul cultural?

Că stânga istorică e in mod esențial anticoncurențială o dovedește limpede „democratizarea” egalitară care a trântit la pământ si învățământul multor țări occidentale după 1970. Model preluat si de oportuniștii noștri care și-au început carierele in timpul celeilalte reforme anticoncurențiale începute în 1978 de Ceaușescu si care stabilea obligativitatea celor 10 clase si denaturarea liceului, ca învățământ de cultura generală, prin confuzia transformării lui in scoală profesională superioară . I-a mai mai rămas Ecaterinei Andronescu să pună pe butuci școala romanească prin desăvârșirea „democratizării” învățământului de masă în stilul anticoncurențial occidental de data asta. Adică prin alibiul progresismului de stânga la care mai vechii comuniști ce ne-au populat ministerele după 1990 au aderat spontan. Din empatie ideologică .

 

Să ne mai mirăm de „reformita”continuă prin care toată lumea trebuie strecurată cumva prin scoală, egalizată cât mai în sus si prin cât mai multe diplome? Că am ajuns să punem carul înaintea boilor, adică bacalaureatul care era urma să fie luat după intrarea fără examen la facultate pentru cei care nu l-au trecut la timp?
In situația data, nu mă mai mir de lașitatea multor profesori vizavi de colega lor, profesoara de matematică înjunghiată si abandonată de frica societății, a legilor si a regulamentelor care au făcut din profesor un paria, Adică prietenul mai mare cu care elevul se poate trage de șireturi in numele mai vechiului sau mai noului egalitarism socialist.

RELATIVISMUL POSTMODERN și incediul de la catedrala Notre Dame

Horia Roman Patapievici spunea în „Omul Recent” că „am certitudinea că resortul ultim al poziției relativiste e Horror Dei”.


„Oroarea de Dumnezeu” e resortul ultim al lumii postmoderne și al cruciadelor „pe invers”, care nu ezită să facă apel la islamul invadator pentru salvgardarea „locurilor sfinte” ale secularismului.


N-am nicio îndoială că, după plecarea pompierilor si o declarație oficioasă de circumstanță, la Palatul Elysee va continua petrecania progresistă fără vreun regret pentru fundamentele creștine ale civilizației europene și mai ales fără sentimentul unui semn divin în Săptămâna Mare a catolicilor. În fond, nu-i așa? catedrala Notre-Dame rănea zilnic noile sensibilități recepte. Doar din rațiuni turistice va mai fi reparată. Preferabil cu muncitori maghrebieni, pentru o „trăinicie” previzibilă și cu avertismentul relativismului cultural pe frontispiciu: „acest monument Horror Dei poate dăuna grav sensibilității dumneavoastră”. Din momentul acela catedrala ar putea fi denumită oficial „Cenușăreasa Noastră”. Dar din acel moment vom înceta să mai fim europeni. Vom mai fi doar cu numele și cu „părinte-1” și „părinte-2” pe certificatul de naștere..

Paznicii culturali

Cerberii de pe Facebook au ajuns cenzori in toată regulă. Facebook-ul a ajuns o platformă de reeducare progresistă. Adică neomarxistă. Nu poți critica sau interoga in public ofensiva LGBT și educația sexuală în școli, grădinițe și manualele școlare. Nu poți critica sau posta despre invazia islamică. Nu poți să discuți liber despre riscul unor vaccinuri. Fără să fii hărțuit cu atenționări și blocaje despre minoritățile sexuale. Despre sufocanta ofensivă ideologică in numele oricărei minorități cu apetit majoritar. Nu-ți poți afirma explicit atașamentul normal, firesc, legitim, pentru națiunea ta, sau pentru religia creștină a Europei, pentru rasa albă și civilizația ei. Nu poți posta decât ceea ce agrează stângiștii din Sillicon Valley-California.

Zuckenberg, patronul Facebook, a și recunoscut în fața Congresului american că toți ai săi sânt cu vederi de stânga, asa-zis progresiste. Silit de împrejurări, a trebuit să recunoască și în fața comisiei europene că nu-și amintește să fi blocat postări și opinii progresiste, de stânga, ci numai de dreapta, conservatoare, neconforme cu convingerile lor. Sub minciuna combaterii discriminării si „hate speech”-lui (chipurile, „discursul plin de ură”) grupările activiste din spatele Facebook bagă pumnul în gură oricărei opinii concurente sau interogații publice legitime. Ceea ce e revoltător și încalcă grav libertatea de opinie și libertatea de expresie. De câte ori blochează opiniile și postările concurente îndoctrinării neomarxiste din spațiul public, Facebook invocă standardele sale comunitare in numele minorităților înmulțite la cub; cunoscutul avertisment cu care avem destui de-a face: „această postare încalcă standardele comunității noastre”__ Suprimarea libertății de opinie se poate face in dauna majorității numai prin victimizarea patologică a acestor minorități de invenție. În numele cărora, nu-i așa? minoritățile ideologice de tip leninist, care se cred mai luminate decât ceilalți, decât prostimea, se simt ÎNDRITUITE să conducă fără recurs. Exact precum rudele lor ideologice, comuniștii de odinioară, care au suprimat libertățile și orice fel de opoziție în numele combaterii exploatării „proletarului”. Odioasa „luptă de clasă” comunistă continuă, numai că drapată sub hainele dragi societăților, încă, libere: vezi Tu, Doamne! in numele democrației, incluziunii, împotriva discriminării, pentru egalitate (concept înșelător, comunist).

În sensul ăsta au cerut Angela Merkel și Hussein Barack Obama.. „cooperarea” Facebook-ului dar și a celorlalte platforme de socializare. Elitelor progresiste nu le mai place democrația. Au rău de opoziție, de opinii concurente. Au rău chiar de votul popular (ca în cazul electoratelor irlandez, francez și olandez acum aprox.10 ani când au fost puse să repete votul care inițial a respins avortata constituție a UE – să voteze de câte ori trebuie până iasă așa cum vor.. euroBelitele neomarxiste)
_________
Nu doar Donald Trump a incriminat Facebook-ul pentru conduita sa antidemocratică. Tot mai mulți oameni în Occident resimt potențialul LIBERTICID al Stângii fals-progresiste care manevrează libertatea de opinie în sensul suprimării ei. La cap de linie, nu poate fi decât un nou totalitarism. Si tot de stânga. Numai că mulți văd, puțini pricep.