La mulți ani, români! La mulți ani, țara mea!

Sînt o norocoasă. M-am născut în România. Cînd m-am născut eu, aici era comunism. Dar m-a apărat o pereche minunată de părinți. Părinți cu memorie!

Fericirea familiei noastre a fost brutal sfîșiată de boala și apoi moartea mamei. S-ar fi întîmplat oriunde în altă parte, nici astăzi nu scapă mulți.

A fost momentul cînd l-am cunoscut pe Dumnezeu.

Cu ajutorul lui, am întemeiat propria mea familie. Mi-am dorit imens să devin mamă. Și iată, s-a întîmplat. Fiul meu este cel mai bun copil de pe pămînt.

Evident că nu este așa decît în ochii mei. Dar este tot ce contează.

Aici, în România, am cunoscut oameni minunați, unii au devenit prietenii mei. Nu i-aș da pentru nimic în lume! Cu ajutorul lor trec peste momentele mai grele ale vieții. Și alături de ei le petrec pe cele mai fericite. Fără ei aș fi pierdută. Mulțumesc, Doamne, că mi i-ai dat!

Nu am vrut niciodată să plec din România. Admir pe cei care au fost capabili să facă asta, eu nu pot.

Mai am o singură mare durere. Moldova. Moldova mea este acum a nimănui. Mai bine decît la ruși, veți spune. Nu e bine deloc.

Pe moldoveni nu i-am văzut anul acesta. Și mi-e așa dor! În 2018 am fost la Chișinău, Zilele Unirii, am scris aici, căutați, dacă vreți, după tag.

Ce mai știu este că, la cît și cum mă iubește Dumnezeu, voi apuca și Reunirea. Va veni și omul acela care să-și iubeacă țara precum o iubesc eu, încît să facă REUNIREA.

Pentru că asta este ce ne lipsește. Un OM. Omul nostru. Omul nostru trebuie să facă o treabă românească. Atît.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA! La mulți ani, țară frumoasă. La Mulți Ani, români, vă iubesc!

 

Tribulațiile unui metec

Tocmai a plecat de la mine un prieten, printre altele un anticomunist convins. Întâmplător a venit vorba si de nebunia globală. Daca varianta trăită până in`89 ii dă si astăzi frisoane, neomarxismul in schimb ii pare o băzneală (de-a mea). Pur si simplu noua reincarnare marxistă nu ii e accesibilă; comprehensibilă . Am făcut eforturi să nu mă enervez din nou. Policentrismul si polimorfismul aberației e derutant chiar si pentru majoritatea ălora care mai citesc sau care detestă, sincer, comunismul consacrat. Si nu-i singurul prieten cu care o pățesc. Toată gama de atitudini: unii neagă in bloc (de unde știu eu toate astea? că la TV sau in presă nu apar!), alții mă acuză că mă panichez prea ușor (lasă, sânt doar accidente, Vestul e pe mâini bune si aberația nu se va întrupa!). Blocaj pe toată linia. Daca mai continuu, par maniaco-depresiv, dacă nu pot împărtăși temerile la timp risc sa devin exploziv ulterior.. Schimb tactica si mă duc la origini, invoc școala de la Frankfurt (cu context cu tot). Mi se spune că aia a fost si că intre ea si Obama, Mogherini, Lofvel, Merkel, Hillary Clinton, Macron si Timmermans nu e nicio legătură cauzală, ideologică (ce neomarxisti! gagiii sunt de toate orientările, democrați, creștin-democrați, populari, social-democrați, centru-stânga, dreapta, sus-jos). Replic tot mai iritat că asta nu mai contează, că mania de a „revoluționa” continuu toate conținuturile de viață îi dă de gol ca succesori testamentari ai mai vechilor „progresiști” (iacobinii ori cei cu proletarul „discriminat”, pardon! „exploatat”). Nu ține nici așa.. Discuția a devenit opacă iar noi am venit aici să ne simțim bine. Dacă mai e si vreo nevastă prin preajmă, să ne facă cafeaua, ni se transmite din bucătărie să mai lăsăm.. politica. Trezit la realitate de inefabilul prezenței feminine, îmi vine in minte un gând frumos: femeia, delicată, fragilă si mai expusă decât bărbatul. Iubim femeia, nu-i așa! Dar si un gând conex, morbid: îi șoptesc la ureche amicului că am un filmuleț horror cu execuția celor doua turiste in Maroc. Filmuleț emblematic, argumentez eu, pentru ceea ce ne rezervă tuturor viitorul islamic (via multiculturală)… Îi promit în șoaptă câteva secvențe scurte, pe repede înainte până ne vine cu cafeaua. Fără sonor îi promit. Se uită la mine ca la un apucat. Cred ca i s-a făcut frică de mine. Am devenit suspect… Se uită discret la ceas. Nu mă îndoiesc că regretă că a deschis discuția despre paznicii culturali ai consiliului local din Brighton & Hove, care au impus de-acum înainte teza, obligatorie in școlile locale, că si băieții pot avea.. ciclu. Poate dacă-si dau singuri cu barda`n… „hodrobele”, i-am zis eu. În fond, n-ar fi fost mai „cool” să râdem? –> epilog: rămas singur, nu-mi găsesc liniștea si răsfoiesc un pic internetul: Cristian Campeanu: „Ungaria și Polonia. Drumul către servitutea iliberală”. Andrei Cornea: „Veste bună, veste rea”, bilanț 2018- O veste bună: referendumul „pentru familia tradițională“ a căzut din cauza unei participări extrem de mici. Diversiunea „referendumul“ n-a reușit. Papa Francisc, la rândul lui, vrea sa fie in pas cu timpul si jură pe veac si pe toate nebuniile lui: solicită, creștinește, mai multă imigrație, după ce tocmai criticase.. capitalismul. Timmermans: „A face din Europa și Africa un continent COMUN e „o chestiune de destin”–> Sacerdoții lumii noi ne dau asigurări ca islamo-marxismul ne va prinde in curând de coadă. Prea multi amicii de-ai mei râd cu hohote. Mă rog, confortul apartenenței la grup.. Întreb și eu, nu dau cu parul: cine umblă cu capu`n mână (nu pe umeri)? Eu, ori amicii? Dacă am luat-o razna eu, măcar mințiți-mă frumos!
 

 

Fundamentele unui program politic – continuare

Activitatea socială se desfășoară ordonat întrucât individul își poate întocmi planuri coerente în aproape fiecare etapă, bazându-se pe așteptarea unor contribuții din partea semenilor. Stăpînii pieței libere sunt consumatorii, aceștia determină succesul ofertanților, achizițiile acestora putând fi asimilate voturilor democratice într-un proces competitiv necontenit.

Continue reading

Fundamentele unui program politic I

După sursa puterii sistemele de organizare socială pot fi democratice sau oligarhice. În timp ce oligarhia poate lua diverse forme – toate caracterizate prin relații de tip hegemonic în folosul directorilor, democrația poate exista durabil doar sub forma democrației liberale – aceasta putând asigura convergența armonioasă între interesul public și cel privat.

Continue reading

Impozitarea bacsisului

Bacșișul înseamnă câțiva dolari în plus, pentru că nu face parte din prețul bunului comercializat.

Există două mari explicații pentru care oamenii dau bacșiș. Prima relaționează bacșișul cu calitatea serviciului, a doua cu norme culturale. În oricare din scenarii, impozitarea bacșișului nu este justificată.

Prima explicație ține de calitatea serviciului. Bacșișul motivează chelnerii să ofere servicii mai bune. Un argument standard pentru bacșiș este că e un stimulent pentru îmbunătățirea performanței (Slavov, 2016). Etimologia termenului englezesc „tip” surprinde această motivație a îmbunătățirii serviciului. „Tip” abreviază „to insure promptness”, folosită în sec. XVIII în cafenele din Anglia pe niște cutii pe care se puneau monezile (Belsky, 2009, 15; Lynn, 1993, 479). În românește termenul „bacșiș” provine din persană și a fost preluat via turci, din forma „bahșiș” (Adevărul, 2015) și are sensul de răsplătirea unui serviciu.

Pentru unii autori bacșișul este o cale de a rezolva probleme legate de cunoaștere dispersată, asimetrie informațională și costuri tranzacționale (Murphy, 2002; Zahringer, 2014). Patronul nu știe cât să plătească chelnerii în funcție de serviciile lor aduse clienților (Murphy, 2002), să coreleze banii cu calitatea serviciului și are și probleme cu monitorizarea lor. Dacă ar ști, i-ar plăti dinainte. Bacșișul ar arăta puterea schimbului descentralizat (Murphy, 2002), în care evaluarea diferențiată e făcută de clienți prin bacșiș. Apoi bacșișul îi scade patronului costurile de monitorizare a angajaților. Faptul că primesc bacșiș, înseamnă că-și fac treaba, nu trebuie să mai stea pe capul lor. Bacșișul joacă această funcție de monitorizare, reducând astfel costurile de monitorizare pentru angajator (Murphy, 2002).

De ce dau clienții bacșiș? De ce chelnerii nu sunt recompensați exclusiv prin salariu? De ce nu e inclus bacșișul în meniu? (Murphy, 2002). Ca orice preț, bacșișul motivează și informează. Un bacșiș mai mare spune patronului că o persoană își face treaba bine, unul mai mic indică o performanță slabă. Apoi un bacșiș este un stimulent pentru îmbunătățirea calității serviciului (Zahringer, 2014). Bacșișul e o modalitate de a corela calitatea cu prețul. Mulți oameni spun că lasă bacșiș pentru a recompensa muncitorii pentru serviciile primite (Lynn, 2000, 204). Economiștii cred că e o cale de a monitoriza și recompensa muncitorii (Lynn, 2000, 204). Natura costumizată a serviciului face dificilă monitorizarea și controlul calității serviciilor oferite de angajații lor. Bacșișul ajută clienții să exercite această funcție de control al calității (Lynn, 2000, 204). Chelnerii vor oferi servicii mai bune celor care dau bacșișuri bune (Lynn, 2000, 211).

Nu poate fi problema rezolvată prin sistemul de feedback dat de reclamațiile clienților? Reclamațiile sunt negative. Cum evaluez însă diferit servicii pozitive? Toți chelnerii pot oferi servicii bune, pozitive, însă unii o fac mai bine decât alții. Iar bacșișul introduce această recompensă inegală în evaluarea performanței. Bacșișul diferențiază între calitate și recompensă, corelându-le mai bine decât ar face-o patronul a priori și centralizat.

Bacșișul rezolvă o problemă de asimetrie informațională mai cu seamă unde avem servicii personalizate mai degrabă decât standardizate. Angajații de la McDonald’s sunt mai supravegheați (Shawaug, 2005) și chelnerul are o discreție minimă asupra bunului servit. McDonald’s a internalizat costurile de monitorizare. Acesta poate fi motivul pentru care aici nu se plătește bacșis. Apoi serviciile sunt mai standardizate. Nu toate restaurantele și-au standardizat monitorizarea. Majoritatea sunt artizanale și aici se resimte mai acut această problemă. E o decizie antreprenorială a barului ce model folosește. Putem avea restaurante mai de scală, mai standardizate unde s-au pus la punct sisteme de supraveghere iar mâncarea e relativ standardizată. În cazul Uber, există un sistem de rating care joacă funcția bacșișului, care rezolvă această problemă a diferențierii recompensei. Aici mai degrabă șoferii oferă bacșiș în apă minerală și ziare, deși există posibilitatea bacșișului și la Uber, în cash (Kerr, 2015).

Bacșișul pare mai potrivit pentru mâncarea mai artizanală, mai puțin standardizată sau unde serviciul este mai personalizat, mai artizanal, mai customizat. Unele lanțuri de restaurante în restaurante cu mâncare standardizată și muncitori ușor de monitorizat experimentează politici fără bacșiș (McKenzie, 2016, 3). Acestea par contraproductive acolo unde mâncarea este mai customizată, mai adaptată nevoilor consumatorului (McKenzie, 2016, 3). Angajații de la fast food nu au o discreție atât de mare asupra prânzului (Murphy, 2002). La un restaurant tradițional însă mai ceri un ardei, o cafea făcută într-un anume fel, chelnerii ajung să cunoască pe nume anumiți clienți, cu care interacționează frecvent etc. Adică interacțiunea e mult mai personalizată ca la fast food.

Interacțiunile din baruri au un grad mare de subtilitate și în care detaliile contează. De exemplu, bacșișul poate exprima discret o preferință pentru un personal cu un fizic plăcut, pentru atragerea de persoane drăguțe în acest domeniu (Murphy, 2002). Unii cercetători au studiat chiar impactul atingerii clienților asupra bacșișului. Potrivit unor studii atingerea clientului crește bacșișul, indiferent că e pe umăr sau pe palmă (Reneé, 1986, 141), nefiind relevant locul atingerii sau genul clientului. De exemplu, chelnerițele își pot crește bacșișul, oarecum previzibil, dacă într-un cuplu, ating clientul femeie (Reneé, 1986, 142), nu bărbat pentru că ar provoca gelozie. Cât privește variabila gen bărbații lasă un bacșiș mai mare decât femeile (Lynn, 1993, 480; Parrett, 2006, 508). Motive pentru această diferență pot fi familiarizarea mai mare a femeilor cu normele privind bacșișul sau dorința bărbaților de a impresiona chelnerițele (Lynn, 1993, 480).

Explicația prin calitate pare verificabilă empiric. Potrivit unui sondaj realizat în SUA 54% din respondenți spun că dau bacșiș pentru calitatea serviciului, 30% din caritate și 10% pentru că există această așteptare (Belsky, 2009, 15). Apoi potrivit unor studii empirice calitatea serviciului crește cu 2% datorită bacșișului (Belsky, 2009, 14).

Bacșișul poate fi plătit și ca recompensă, nu doar prospectiv, pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. De regulă, cercetătorii au în vedere atitudinea prospectivă, dar pot relaționa motivația exclusiv cu serviciul actual, fără să am intenția să revin în acea cârciumă.

Motivația îmbunătățirii serviciului este problematică. Dacă miza este îmbunătățirea calității serviciului, de ce nu se dă peste tot bacșiș? De ce doar în baruri, frizerii, taxiuri etc? Bacșișul nu e răspândit în toate țările și chiar acolo unde este, îl întâlnim doar în anumite locuri. De ce nu dau oamenii bacșiș într-un supermarket? (Rizzo, 2010).

În general, oamenii nu au această tendință să plătească mai mult decât trebuie pentru bunurile și serviciile primite (Lynn, 2000, 204). Bacșișul pare o anomalie, ceva complet irațional: dăm bani fără să fim obligați să facem asta, unor oameni pe care cu greu îi vom revedea sau pentru un serviciu de care nici măcar nu suntem mulțumiți (Belsky, 2009, 14). Bacșișul, fiind oferit după masă, nu garantează un serviciu bun. Ar avea sens pentru interacțiunile repetate, altfel nu. Teoretic oamenii n-ar trebui să dea bacșiș pentru că au plătit deja. Dau niște bani fără să mai primească ceva (Azar, 2009, 1918). Serviciul a fost deja furnizat în momentul oferirii bacșișului. Dacă tendința noastră e să plătim cât mai puțin pentru un bun sau un serviciu, de ce plătim bacșiș? De ce dăm bacșiș unor oameni cu care nu ne mai întâlnim ca atunci când suntem turiști sau chiar în țară când mergem cu taxiul? În cazul unui taxi sunt mici șansele să te întâlnești cu exact același taximetrist și totuși dai bacșiș. Explicația îmbunătățirii serviciului poate fi valabilă în cazul interacțiunilor repetate. La taxiuri n-am interacțiuni repetate, ci interacțiuni aproape unice, de tipul o singură întâlnire, one shot.

Alt argument contra ar fi că studiile arată o legătură slabă între bacșiș și calitatea serviciului (McKenzie, 2016, 2; Shawaug, 2005). Bacșișul crește doar cu 2% calitatea serviciilor, sub eroarea statistică de 3%.

Un alt contraexemplu la această explicație a calității e că bacșișurile sunt cam la fel. Același procent nu-mi produce rezultate diferite (Rizzo, 2010). Sunt recompensați și chelnerii slabi, nu doar cei buni.

Mai mult, de ce dau oamenii bacșiș și pentru servicii cu care nu sunt mulțumiți? Un răspuns din perspectiva explicației calității ar putea fi ca să îmbunătățesc calitatea pe viitor.

Explicația culturală, care nu relaționează bacșișul cu calitatea serviciului, pare să dea seama de aceste anomalii. Potrivit unor cercetători oamenii nu dau bacșiș din rațiuni strategice, pentru a asigura calitatea serviciilor viitoare, ci sunt motivați social (Azar, 2010, 3044). Studiile empirice arată că oamenii dau bacșiș acolo unde aceasta este o normă socială (Azar, 2009, 1918). Bacșișul e resimțit ca o obligație, întărită de presiunea socială (Friedman, 75). Gestul este totuși unul rațional, raționalitatea exprimându-se prin conformarea la aceste norme culturale, pentru evitarea stigmei sociale, a sentimentului de vină. Nu este bine să nu dai bacșiș, mai ales dacă norma este cuplată cu dimensiunea carității unde prin bacșiș ajuți oameni cu joburi de neinvidiat. Pot apărea dezaprobare socială sau sentimente de vină (Lynn, 1993, 478) și vrei să eviți stigma socială asociată abținerii de la bacșiș (Videbeck, 2004, 39). Dacă a emers această normă, preferi să dai bacșiș pentru a evita costurile psihice că încalci această cutumă, normă nescrisă. Resimt o presiune socială externă, că trebuie să dea bacșiș, chiar dacă nu mă obligă nimeni să dau bacșiș sau nu pierd nimic material dacă nu o fac (Friedman, 74). Acest sentiment de vină poate fi așadar accelerat dacă bacșișul e cuplat cu ideea de dar. O altă etimologie a termenului „tip” explicație ar fi că vine din latină, din termenul „stips” care înseamnă „dar” (“gift”) (Lynn, 1993, 479). Știi că în domeniu sunt lefuri mici și serviciul ar avea și această parte altruistă, de antreprenoriat social. Un dar e ceva bun și nu e bine să nu faci acest dar.

Ce contează e că oamenii dau bacșiș pentru a se conforma la o normă culturală, nu pentru a îmbunătăți calitatea serviciului. Din acest motiv dacă ai o regulă privind împărțirea bacșișului între chelneri nu afectează calitatea serviciilor foarte mult pentru că banii vin oricum prin presiuni culturale.

Bacșișul este mai răspândit în unele țări decât în altele. Nordicii nu prea dau bacșiș sau dau puțin (McCloskey, 2006, 428). În Japonia, bacșișul este considerat o ofensă (TVR, 2015). Bacșișul nu e atât de răspândit în Anglia ca în SUA (Skarbek, 2016). Cele mai mari bacșișuri se lasă în New York. Media este cam 20% din prețul consumației (TVR, 2015). Media în majoritatea statelor europene este de 10% (TVR, 2015). În Egipt, pe notă este inclusă o așa-numită taxă de servire la care se mai adaugă până la 10 % din valoarea notei (TVR, 2015).

Un alt avantaj al bacșișului ține de managementul riscului. Nu știi dacă un angajat nou va fi bun și prin bacșiș distribui riscul (Zahringer, 2014). Situația e oarecum asemănătoare agenților de vânzări (McKenzie, 2016, 3), când salariul de bază, când există, e mic, iar diferența o faci din comision. Prin bacșiș un patron împarte cu clienții riscurile legate de performanța unui angajat nou, necalificat (Zahringer, 2014).

Dacă o chestiune, un sector pare să se preteze destul de puțin la reglementare, știi că o reglementare a domeniului a fost cerută undeva, cândva de Stiglitz sau Krugman. Pentru Stiglitz, bacșișul are nevoie de reglementare (Kling, 2007).

Cele mai frecvente reglementări ale bacșișului sunt taxarea și interzicerea. Și taxarea este tot o interzicere pentru că aici statul interzice utilizarea propriilor bani primiți prin bacșiș. Mai mulți bani colectați de stat înseamnă mai puțini colectați de chelneri. Interzicerea este asociată de obicei cu un salariu decent, salariul minim prin contrast cu această practică depășită, antică. Salariul ar trebui să fie venitul chelnerului, nu bacșișul. Bacșișul este depășit și neglijează altă parte din staff (Kummer, 2016, 6). Ar fi nevoie de înlocuirea bacșișului cu un salariu decent (McKenzie, 2016, 2). Pentru senatorul PSD Valentin Calcan venitul unui ospătar nu e făcut din bacșiș, el trebuie să fie făcut din salariu (Mediafax, 2015).

În 2015 în România am avut o propunere de impozitare a bacșișului, prin OUG 8/2015, propunere la care s-a renunțat destul de repede, prevederile OUG 8/2015 privind bacșișul fiind abrogate prin legea 186/2015, datorită dificultăților tehnice. Ordonanța inițială prevedea obligativitatea trecerii bacșișului pe bon, registru pentru banii angajaților etc. Se lăsa la decizia agentului economic impozitarea bacșișului pe firmă sau la angajat (CF, a). Existau două opțiuni pentru bacșiș: poate rămâne la patron și se va plăti 16% pe profit sau la angajați și se va plăti 16% pe venit (Ziare.com, 2015).

Impozitarea bacșișului se numără printre subtilitățile etatiste ca taxarea Bisericii. În general, în etatismul rudimentar e suficient să nu-ți placă un lucru, pentru ca el să fie interzis și e suficient să-ți placă, pentru ca el să devină obligatoriu. Impozitarea bacșișului este însă o chestie mai subtilă de public finance, dovadă că a și intrat în atenția tehnocraților PSD, ca ex-ministrul de finanțe Teodorovici din răposatul guvern Ponta.

Punerea bacșișului pe bon a picat în 2015 la o lună de viață. Aplicarea OUG 8/2015 s-a dovedit greu de aplicat. „Nu poți reglementa în toate spețele”, a admis probabil cu tristețe la vremea discuțiilor pe bacșiș și ex-ministrul Teodorovici: „sunt zone pe care nu putem găsi printr-un act normativ o reglementare 100%, cum e livrarea de pizza acasă și serviciile de taxi” (Capital, 2015). Poți reglementa. Întrebarea e dacă și obții efectele intenționate. Se poate reglementa orice, inclusiv că nu există legea gravitației, însă aceasta nu înseamnă că obiectele nu mai cad. Ministrul se referă aici probabil la plauzibilitatea aplicării legii, la obținerea efectelor intenționate. „Nu poți reglementa în toate spețele” e o observație înțeleaptă și consistentă cu mesajul liberalismului și e curios că apare la un tehnocrat, adică la versiunea spălată a planificatorului central. Nu poți reglementa orice poate fi partea bună, lecția acestei intrigi. Încă o dată, un tehnocrat e învins pe chestii tehnice. Acesta nu a anticipat reacțiile negative și dificultățile aplicării legii. Studiul de impact pe impozitarea bacșișului a fost făcut în timpul impactului, la câteva zile după intrarea în vigoare a ordonanței (ZF, 2015). În plus ordonanța a fost reclamată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională. O problemă pe care o avea era, de exemplu, că nu primeai banii înapoi dacă ai fi câștigat contestarea amenzii în instanță. O alta era că încălca principiul proporționalității vină-pedeapsă.

Ce interes ar avea cineva care livrează pizza la domiciliu să înregistreze bacșișul la reîntoarcerea la sediu? Similar, chelnerii nu sunt foarte încântați să împartă bacșișul cu fiscul, să servească și statul, nu doar clienții. Și taximetriștii sunt greu de verificat, de monitorizat. În genere, persoanele care primesc bacșiș sunt greu de controlat și monitorizat și este foarte bine că toate aceste categorii nu cooperează cu autoritățile.

Ordonanța 8/2015 nu a rezolvat problema pe care-și propusese să o rezolve: găsirea frecventă de necorelări între banii din casă și cei de pe bonuri. Potrivit lui Teodorovici ideea impozitării bacșișului a fost lansată de patronatele din turism încă de acum câțiva ani (Capital, 2015). Ideea e că existau frecvent controale care confruntau banii din casă cu bonurile și diferența era dată în principal de bacșiș. Punerea bacșișului pe bon ar fi rezolvat această problemă. În realitate aceste riscuri rămân, de exemplu, din neglijență un chelner uită să treacă pe caiet că a primit niște bani de la o cumnată. În plus, Ordonanța încuraja comportamente strategice negative. De exemplu, dacă un angajat vroia să-ți facă rău, ținea la el bani nedeclarați (Hotnews, 2015) și la două abateri se închidea cârciuma.

Ordonanța introducea costuri administrative suplimentare, costuri legate de hârțogăraie și timp. De exemplu, un chelner trebuie să treacă în registru câți bani mai are după ce a cumpărat un pachet de țigări sau dacă împrumută niște bani de la un prieten când e în tură. Dacă 75% dintre ospătarii se bazează pe venitul zilnic din bacșiș pentru cheltuielile personale, potrivit reprezentanților din industrie (Capital, 2015), trebuie să treacă în registru de fiecare dată banii cheltuiți. Sau să ne gândim la situația împrumuturilor (Nwradu, 2015). În plus, era nevoie de costuri și suplimentare și la taxiuri, pentru că era nevoie de modificarea aparatelor actuale (România liberă, 2015).

Cutumele sunt de asemenea un obstacol cultural în implementarea impozitării bacșișului. În România bacșișul se dă după aducerea notei. Și nici nu există obișnuința să te întrebe chelnerul cât lași bacșiș. Poate unii clienți nu vor să lase nimic și întrebarea chelnerului le-ar crea un disconfort și ar evita mesele în oraș. În plus, dacă ar fi trecut pe nota de plată, s-ar plăti 24% în plus și pentru bacșiș, ceea ce, credea ministrul Teodorovici, nu ar fi corect (Capital, 2016), să obligi lumea să plătească TVA pentru bacșiș.

Dacă filosofia fiscală generală este să nu impozitezi darurile și bacșișul este un dar, atunci din start nu avem ce discuta pe tema impozitării bacșișului.

Prin împărțirea banilor cu statul scade motivația de a oferi servicii mai bune. Pe măsura ce taxarea ar crește, pe termen lung am avea o ajustare a salariilor de bază, însă așa s-ar pierde avantajele legate de asimetrie informațională și customizare discutate la început sau de gestiune a riscului. Însă taxarea oricum comprimă domeniul relativ la cât ar fi fost fără taxare. Impozitarea bacșișului este o taxă pe muncă. La fel cum taxarea fumatului descurajează fumatul, la fel taxarea bacșișului descurajează migrația muncii în domenii unde se dă bacșiș. O tendință a fost ca în unele locuri să se refuze bacșișul (Mediafax, 2015), pentru a elimina riscul de a fi găsiți de fisc cu bani în plus (Mediafax, 2015). Dacă argumentul legat de managementul riscului este corect, patronul va angaja mai puțin în termeni absoluți doar pe salariul de bază, iar în termeni relativi va tinde să angajeze persoane cu experiență și să evite noi veniți, muncitori necalificați.

Faptul că ministrul Teodorovici insista pe introducerea unui impozit forfetar din ianuarie 2016 ca alternativă arată că eliminarea impozitării bacșișului n-a fost un „adios”, ci mai degrabă un „hasta luego” (pe curând). Realitatea e însă că impozitarea bacșișului există bine-merci, dacă ne uităm pe Codul Fiscal. Bacșișul intră la venituri din alte surse (CF, 2016, cap.X.i). Și există obligația legată de declarația 200 din articolul 116 privind realizarea de venituri de către persoanele fizice, cea care se depune până la 25 mai. Corect ar fi să se spună că există în continuare impozitarea bacșișului, doar că s-a renunțat la forma polițienească din OUG 8/2015 unde puteai avea buzunărirea chelnerilor și închiderea barului la două abateri.

Statul vrea să pară un erou care fură de la bogați și dă la săraci, scenariu care, în genere, i-a cam ieșit. Tabloul real e mai complex. Și celelalte variante sunt valabile și frecvente: prin stat bogații fură de la bogați, săracii fură de la săraci, bogații fură de la săraci și e o problemă empirică distribuția acestor furăciuni. Impozitarea bacșișului este un caz în care statul fură de la săraci. Cu puține excepții, eventual când vorbim de vocație, jobul de chelner nu este unul de vis, ci unul intermediar, până când prinzi ceva mai bun sau unul pentru studenți, care asigură o relativă suplimentare a veniturilor. Chiar și în filmul „Cocktail”, Tom Cruise era barman, nu era chelner. Apoi reglementarea bacșișului afectează în mai mare măsură femeile (România liberă, 2015), majoritatea chelnerilor fiind chelnerițe.

Impozitarea bacșișului a fost o poveste cu happy end pentru că nu s-a mai ținut. Este povestea eșecului unui tehnocrat de stânga, spovedania unui învins. Rămâne doar întrebarea dacă tehnocrații de dreapta ar fi reușit.

Bibliografie:

Adevărul, 2015: Cum a ajuns cuvântul „bacșiș“ în limba română și de ce folosim greșit termenul de „ciubuc“:

http://adevarul.ro/locale/timisoara/cum-ajuns-cuvantul-bacsisul-limba-romana-folosim-gresit-termenul-ciubuc-ajuta-dam-pesches-spert-1_5540fa4fcfbe376e35af5d2f/index.html,

accesat 17.10.2016;

Azar, Ofer H. 2010, Do people tip because of psychological or strategic motivations? An empirical analysis of restaurant tipping în Applied Economics. Sep2010, Vol. 42 Issue 23, p3039-3044. 6p;

Belsky, Gary; Gilovich, Thomas. 2009, Why Smart People Make Big Money Mistakes…and How To Correct Them, Simon & Schuster, New York;

CF, 2016: Cod Fiscal, 2016:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2016.htm#A114, accesat 17.10.2016;

DO, 2015: OUG 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative. Ordonanța de urgență 8/2015:

http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_8_2015_modificare_completare_acte_normative_bacsis_tarif_bariera_autostrada.php, accesat 16.10.2016;

Friedman, David. The Machinery of Freedom:

http://www.daviddfriedman.com/The_Machinery_of_Freedom_.pdf, accesat 19.10.2016;

Gândul, 2015: Guvernul renunță la uimpozitarea bacșișului:

http://www.gandul.info/guvernul-renunta-la-impozitarea-bacsisului-14271120.html,

accesat 16.10.2016;

Kling, Arnold. 2007, Taxes and Tipping:

http://econlog.econlib.org/archives/2007/03/taxes_and_tippi.html, accesat 14.10.2016;

Kummer, Corby. 2016, New Republic. Jan/Feb2016, Vol. 247 Issue 1/2, p6-7. 2p;

Lege 186/2015: Legea 186/2015 privind aprobarea OUG 8/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative. Lege nr. 186/2015:

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_186_2015_aproba_OUG_8_2015_modificare_acte_normative.php, accesat 20.10.2016;

Lynn, Michael; Zinkhan, George M. ; Harris, Judy. 1993, Consumer Tipping: A Cross-Country Study

în Journal of Consumer Research, Vol. 20, No. 3 (Dec., 1993), pp. 478-488;

Lynn, Michael. 2000, Gratitude and gratuity: a meta-analysis of research on the service-tipping relationship în Journal of Socio-Economics. 2000, Vol. 29 Issue 2, p203. 12p;

McCloskey, Deirdre N. 2006, The Bourgeois Virtues: Ethics for an Age of Commerce, The University of Chicago Press, Ltd., London;

McKenzie, Richard B. 2016, Should Restaurant Tipping Be Abolished? în Regulation. Summer2016, Vol. 39 Issue 2, p2-3. 2p;

Mediafax, 2015: Senatul a eliminat prevederile privind impozitarea bacșișului:

http://www.mediafax.ro/politic/senatul-a-eliminat-prevederile-privind-impozitarea-bacsisului-14348955, accesat 16.10.2016;

Murphy, Robert P. 2002, In Praise of Tipping:

https://mises.org/library/praise-tipping, accesat 14.10.2016;

Parrett, Matt. 2006, An Analysis of the Determinants of Tipping Behavior: A Laboratory Experiment and Evidence from Restaurant Tipping în Southern Economic Journal. Oct2006, Vol. 73 Issue 2, p489-514. 26p;

ProTv, 2016: Guvernul renunta la impozitarea bacsisului dupa doar o saptamana. Cum isi recupereaza banii firmele sanctionate de ANAF:

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/ministrul-finantelor-a-anuntat-ca-s-a-renuntat-la-impozitarea-bacsisului.html, accesat 16.10.2016;

Reneé, Stephen; Zweigenhaft, Richard. 1986, The Effect on Tipping of a Waitress Touching Male and Female Customers în L. Journal of Social Psychology. Feb1986, Vol. 126 Issue 1, p141. 2p.;

Rizzo, Mario. 2010, Taxi Tipping: Why?

https://thinkmarkets.wordpress.com/2010/03/11/taxi-tipping-why/, accesat 15.10.2016;

Shawaug, Steven A. 2005, Tipped Off:

http://www.nytimes.com/2005/08/10/opinion/tipped-off.html, accesat 15.10.2016;

TVR, 2015. Bacșișul în lume. Cele mai multe state l-au inclus în nota de plată:

http://stiri.tvr.ro/bacsisul-in-lume-cele-mai-multe-state-l-au-inclus-in-nota-de-plata_59222.html, accesat 17.10.2016;

Videbeck, Steen. 2004, The Economics & Etiquette of Tipping în Policy. Summer2004/2005, Vol. 20 Issue 4, p38-41. 4p.;

Zahringer, Kenneth A. 2014, The Economics of Tipping:

https://mises.org/library/economics-tipping, accesat 14.10.2016;

ZF, 2015: Încă un impozit bizar eliminat. Taxarea bacșișului s-a dovedit un fiasco. Finanțele renunță la măsură la doar câteva zile după aplicare:

http://www.zf.ro/eveniment/taxarea-bacsisului-s-a-dovedit-un-fiasco-finantele-renunta-la-masura-la-doar-cateva-zile-dupa-aplicare-14282384, accesat 16.10.2016;

Ziare.com, 2015: Amenzi uriașe pentru câțiva lei în minus sau pentru bacșișuri: Fiscul, “sperietoarea” comercianților?:

http://www.ziare.com/impozit/fiscal/amenzi-uriase-pentru-cativa-lei-in-minus-sau-pentru-bacsisuri-fiscul-sperietoarea-comerciantilor-1354537, accesat 16.10.2016.

 

articol apărut inițial pe logec.ro

foto: digifm.ro

 

Trece sau nu trece?

Daca astazi, joi, 10 Octombrie 2019, motiunea de cenzura nu trece, analizele ulterioare esecului parca prevad ca vor scoate la iveala niscaiva cardasii imunde si insertii anxioase pe motiv de erodare la o scurta guvernare sinucigasa, intre unii penelisti si unii neomarxisti, pe de o parte si comunistoizii puscariabili din PSD, pe de alta.

Tind sa cred ca gruparea ProRomania va ramane, insa, ferma pe pozitiile anti-Dancila si, da !, prevad ca va vota in favoarea motiunii. La fel si ALDE. De ce? Pentru ca ambii lideri au ambitii si frustrari personale pe relatia cu Viorica din capu’ partidului muribund aflat, inca, la butoane. Ambii lideri de partidulete mana in lupta cai verzi pe peretii prabusiti ai guvernarii PSD, despre o viitoare preluare agresiva a partidului dragniot sau/si despre niscaiva beneficii guvernamentale sinecuriste. De aceea, ambii vor contribui fara ezitari la matrasirea analfabetei din fruntea guvernului, cu tot cu ministrii ei. Dar, contributia are cu totul alte motive decat cele ale PNL-USR/PLUS …

Daca asa vor sta lucrurile, atunci Opozitia liberala si neostangista anti-PSD se va vedea inca o data in postura de clown trist si incapabil al politicii romanesti – cu efectele electorale de rigoare, iar Opozitia anti-Dancila va produce si mai multa confuzie in mintea multor rataciti cu drept de vot, pozand grotesc in reala luptatoare impotriva actualei guvernari – cu efecte electorale la fel de importante in dinamica votului proPSD.

De partea cealalta, Dancila isi va consolida, spre disperarea si deliciul de varii voluptati al unora si al altora, pozitia in partid si in fruntea Executivului.

Daca motiunea va trece, insa, atunci fie se vor putea aduce in discutie alegerile anticipate, spre bucuria infantila a unui guvern sinucigas politic PNL-USR/PLUS – ALDE- ProRomania – UDMR care sa isi asigure o majoritate parlamentara fragila si nelucrativa, fie PSD, ALDE, ProRomania si UDMR vor forma un nou guvern, eliberate de „factorul Dancila” (care este posibil sa piarda in atari conditii si conducerea propriului partid!), pe baza unei majoritati parlamentare astfel reconstituite.

Acesta cred ca va fi scenariul cel mai plauzibil, in acest caz. Deja, cum bine stim, domnul Ponta a declarat ca le va propune colegilor (!) de la PSD o formula de guvernare reciproc avantajoasa, desigur, dupa aruncarea peste bord a premierului.

Ramanem pe receptie!