Chiflă Angelina lucra de puţin timp la o revistă cu apariţie lunară, numită Curierul de ambe sexe.
La început, i se păru interesant să scrie despre creme, desuuri şi pantofi cu toc, ca apoi să treacă la maşini sport, vedete siliconate şi mărci de whiskey. Dar după vreo trei săptămâni simţea deja că îi lipseşte viaţa mult mai trepidantă pe care o dusese înainte, ca angajată a săptămânalului Salonul agricol. Tot ce trebuie să ştii despre târgurile de animale. Acolo era mai mereu pe teren. Discuta cu crescătorii, încerca să facă poze reuşite, ba chiar filmase cu telefonul mobil naşterea unui viţel cu două capete.
În februarie a avut totuşi ocazia să mai iasă din redacţie, cu ocazia unui studiu comparativ privind lenjeria comestibilă, sutienele cu pene şi uleiurile de masaj. Personal, şi chiar impersonal, am putea spune, Angelina nu avea nicio afinitate cu aceste subiecte, valentinii şi dragobeţii părându-i-se ca untul de arahide – o chestie bună pentru alţii, dacă doresc.
Cum rotaţia sexelor era singura chestie bătută în cuie în cadrul curierului nostru, pentru luna martie, domnişoarei Chiflă i se repartiză de către redactorul-coordonator o temă pe măsură: un bărbat adevărat trebuie să bea 40 de pahare de ziua sa? Tirania tradiţiei versus fiorul modernităţii. Blablabla, continuă în gând vajnica reporteriţă, în timp ce zâmbea cu aproape toţi dinţii. Apoi ceru un avans pentru eventualele cheltuieli, afirmând că o parte practică, de intrare în pielea personajului, e un fapt de la sine înţeles.

Angelina era o fiinţă conştiincioasă şi nu trecu mult până să se apuce de articolul cu pricina.
Întâi dădu o căutare wikipedică şi află că cele 40 de pahare ar trebui să fie cu vin şi să aibă fiecare 200 ml. Hm, 40 ori 200 fac 8000 ml, adică 8 litri?
Cantitatea i se păru dubios de mare pentru a putea fi ingerată de o singură persoană. Luând în calcul şi faptul că în general tot omul e dator cu un program fix la sfânta corporaţie, ar rezulta că operaţiunea Perfuzia Fracţionată ar putea începe cam după ora nouăsprezece. Sfârşitul ar fi mai problematic, foarte posibilă fiind ipoteza deloc glorioasă a aterizării pe la 3 dimineaţă la o cameră de gardă sau, în cazul unui organism foarte bine antrenat la sporturile spirtoase, un simple vomissement à répétition.
Treaba deja începea să scârţâie. Ce era în neregulă cu naţia asta de avea astfel de tradiţii niţeluş absurde? Un bărbat adevărat trebuia să posede un ficat de supraom sau care era ideea? Angie îşi notă pe un post-it să îl contacteze întru lămurirea chestiunii pe Vinerin Blegescu, un fost coleg de facultate care se făcuse antropolog.
Din acest moment, totul deveni cât se poate de clar în mintea angelică. Articolul, în forma sa finală, se va prezenta sub forma unui tabel (graficele vor fi ataşate), în care autoarea va recomanda soluţii de păstrare a tradiţiei with a twist. Pentru asta, pregăti mai multe funcţii, variabilele fiind capacitatea paharului, lichidul de degustat şi… surpriză sub priză, numărul ideal de prieteni care pot ajuta Bărbatul Adevărat să treacă prin această încercare.
Să zicem că a fost mai distractiv decât s-ar fi aşteptat însăşi tânăra speranţă a publicisticii de aproape toate sexele. Până şi sucul de morcov bio a fost inclus pe lista băuturilor acceptate, deh, de unde salariu dacă nu sunt venituri din publicitate? Iar tinerii ecologişti-ecologişti au câteodată portofelele mai verzi, a spus directorul de marketing la ultima şedinţă administrativă.

Nu e de prisos să adaugăm că numita Chiflă Angelina a câştigat premiul Pullitzer. O bârfă mondenă spune însă că toţi banii care au însoţit recunoaşterea internaţională a talentului său au fost cheltuiţi pe suc de pomelo. O fi bine, o fi rău? Cititorii sunt liberi să deschidă o dezbatere civilizată pe marginea acestui subiect pe forumul revistei sus-pomenite. Arrivederci, Roma.