Subiectul Aurică, un flăcău vânjos de 38 de ani, care candidează pentru postul de cioban comunitar în comuna lui natală, este un dromoman tipic. După ce a susținut un prim examen constând din cunoștințe despre plantele care pot droga oile, despre ce melodii să le cânți la fluier, cum ar fi balada stânelor ieftine, de 1 leu, restul dă statul,
despre Gurul-cel-șmecher, vârcolacul îmbrăcat în piele de oaie, Aurică fiind protejatul Gurului-cel-șmecher, acesta a dispărut de la domiciliu fără să anunțe familia, fiind văzut în cursa de Sibiu care se întorcea de la Viena.
Problema este că Aurică nu poate explica de ce fuge sau mai bine zis, de cine fuge, probabil că stresul examenului de cioban i-a accentuat afecțiunea, iar persoana din sat cu care concurează, deși tovarăș de joacă din copilărie, i-a devenit cel mai feroce dușman.
Dromomania lui Aurică este asociată cu o violență nativă, care imită în multe privințe comportamentul lupului, ca de pildă dorința de a pune mâna în beregata interlocutorului în timp ce explică cum se face brânza, impulsul de a urla în public și amenințarea cu violul.
Cel puțin în cazul lui Aurică se certifică faptul că dromomanul simte un impuls magnetic de a părăsi confortul locului cunoscut și de a o apuca pe cărări nebuloase; că experimentează o stare de anxietate față de stresul examenului de cioban, de aici o dorință ireprimabilă de a părăsi domiciliul.
Ce este clar în acest noian de neclarități, este că în cazul lui Aurică nu putem vorbi despre o fugă disociativă, deoarece spre deosebire de fugarul disociativ care uită cine este și împrumută adesea o nouă identitate în timpul vagabondajului, Aurică amenință că dacă va ajunge cioban, o să aibă grijă de cei care au ținut cu rivalul său la examenul comunitar și l-au supus unui lung linșaj mediatic.
Facebook Comments
