Parusia, cea de a doua venire a lui Isus Hristos va fi precedată de învierea morților, după care va avea loc Judecata de Apoi a celor vii și a răposaților și descălecarea Regatului lui Dumnezeu pe pământ. Când îngerii vor suna din trâmbițe, morții se vor ridica din morminte. Cei ale căror trupuri au fost sfâșiate de fiare sălbatice sau înghițite de ape și devorate de jivinele sau orătăniile acvatice își vor vedea corpurile recompuse.
Viziunea zugravilor medievali cu privire la fiarele malefice care apar pictate în scena Parusiei, a celei de a doua veniri a lui Hristos și a Judecății de Apoi, nu cunoaște limite și arată că orice animal poate fi potențial malefic. Elefantul, maimuța, cămila bactriană, mistrețul sau diverse specii de păsări acvatice apar în scena Judecății cu mâini sau picioare de oameni în gură sau în cioc.
Cercetătoarele Cătălina Velculescu și Ileana Stănculescu au menționat printre animalele malefice cerbul de la Voroneț (“Animaux et patagons dans les monastères moldaves du XVIe siècle” – din volumul “Nu după slovă, ci după duh și după taina gândului”, Școala Agatonia, 2020).
“Însă cerbul — pe lângă faptul că are o semnificație negativă — poate da naștere la ființe compozite precum tragelaphus (din grecescul tragos — capră și elaphos — cerb), o creatură agresivă după unele opinii și a cărei respirație este făcută din flăcări, după altele. (…)
Din gura cerbului de Voroneț ieșea probabil, în pictura inițială, un fragment de om, iar din nări o respirație aprinsă și ucigașă.” (Cătălina Velculescu și Ileana Stănculescu, op. cit.). Ca o remarcă personală, numele elanului în Transilvania medievală era traghelaf.
În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, părintele stareț Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim, a pictat micul paraclis din dreapta bisericii început de Antim Ivireanul și terminat de episcopul Iosif al Argeșului.
În spatele Leviatanului, unul din cei șapte prinți ai iadului care simbolizează invidia, apare un bestiar în care am identificat un fenix, o aspidă, un ibis, un urs, șase pești dintre care doi cu dinți uriași, un hippocamp cu picioare de cal și coadă de pește, un leu, un mistreț, un cocor (?), o crocută, un stârc, un erodiu (?), un vierme marin sau triton (?) și o cămilă.
Majoritatea bestiilor sfâșie sau înghit păcătoși. Cămila stă în genunchi, privește spre stânga și a aspirat pe jumătate un trup omenesc din care atârnă picioarele. Viziunea lui Sofian Boghiu transcende sursele obișnuite ale bestiarelor bisericii răsăritene, care în mare se rezumă la Fiziologul latin, un corpus de origine egipteană din secolul al II-lea d.Hr.
În interpretările Fizologului date de Damaschin Studitul, episcop grec de Litis și Rentinis din secolul al XVI-lea, lipsește legenda cămilei. O viziune atât de dramatică, a unei cămile ucigașe în tramă escatologică, lipsește din bestiarele occidentale care se intersectează în mare cu Fiziologul latin.
Avem aici la Antim o viziune proprie, a unei cămile malefice; cum și păsările lui Sofian Boghiu sunt malefice; cum și ursul, calul sau păsările lui Pârvu Mutu din fresca iadului, din tinda bisericii Fundenii Doamnei sunt tot malefice.
Facebook Comments
