Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului este de o nestrămutată convingere că Biserica UNESCO din Bârsana rămâne pe veci ortodoxă, dacă a fost ridicată de ortodocși. Drept dovadă aparține nu patrimoniului universal, ci a celui local al actualei episcopii. Ca atare, i se pare legal și normal să facă toate demersurile pentru a muta un monument UNESCO pe moșia noii mănăstiri din Bârsana.
Când Biserica din Bârsana a intrat în patrimoniul UNESCO, criteriul principal pentru care va fi selectată nu a fost starea ei confesională, ci pictura barocă unică în sud-estul creștin al Europei. Istoria ortodoxă a sălașului sau șirul de martiri care au luptat pentru păstrarea vechii credințe și s-au opus până la pierderea libertății unirii cu Roma rămân argumentele episcopului Iustin, pentru a justifica mutarea Bisericii UNESCO în curtea mănăstirii.
Una este patrimoniul universal, care ridică arta la rang de religie estetică și cu totul altul patrimoniul local, al episcopiei, pentru care religia trăită este mai presus de artă. Patrimoniul universal este deasupra episcopilor sufraganți care își manifestă cu ferocitate teritorialismul.
Episcopul Iustin scrie pe facebook sub pseudonimul Gavril din Bârsana. Par postări neutre, cu caracter omiletic. Când luptă ca fiarele teritoriale își restricționează însă mesajele. Un practicant ortodox sătul de ipocrizia episcopului a făcut o captură de ecran, după o postare cu acces limitat, apărută imediat după Sfântă Mărie:
“Foarte bine spune Domnul Președinte al Academiei Române, Dl. Ioan Aurel Pop, că brașovenii nu au acceptat uniația. (…) Maramureșul nu a trecut niciodată la unire. A fost declarat unit de Curtea Imprială de la Viena după ce a desființat Episcopia ortodoxă a Maramureșului cu sediul la Mănăstirea Bârsana la 1740.”
Numai că, Ioan Aurel Pop a spus cu totul altceva despre unirea cu Roma: “La 7 octombrie 1698, Sinodul, prezidat de mitropolitul Atanasie Anghel, format din 38 de protopopi ai Bisericii românești din Transilvania, decidea iarăși unirea cu Roma, în aproximativ aceleași condiții ca în anul precedent. La 16 februarie 1699, împăratul emitea Prima Diplomă Leopoldină a unirii. Prin ea se înființa oficial Biserica Română Unită cu Roma reconfirmată și se dădeau clerului român unit drepturi egale cu cele ale clerului latin”.
Unirea cu Roma a fost actul prin care s-a salvat specificul bisericii românilor, mai spune academicianul Pop, “grav pervertită prin calvinizare”. Apoi, “unirea i-a ridicat pe mulți dintre români la știință de carte și cultură, elita ei dând naștere celei mai importante mișcări iluministe din istoria românilor, anume Școala Ardeleană”.
La 1791, Petiția Valahilor din Transilvania – Supplex Libellus Valachorum – prin care s-a cerut curții de la Viena repunerea în folosință a tuturor drepturilor civile ale românilor, cât și egalitate pentru clerul credincios bisericii orientale (ortodoxe) va fi semnat de episcopul greco-catolic și de cel ortodox. La fel și actele Adunării de la Blaj de la 1840. Unirea cu Roma, consideră academicianul Ioan Aurel Pop a pregătit unirea Transilvaniei cu România.
Facebook Comments
