Cu o seară înainte de a afla cine a fost Charlie Kirk, căzut pradă oribilului asasinat de la Universitatea Utah Valley, Pupa, soția mea, îmi relata o întâmplare din copilărie care a marcat-o profund: vecinii ei de curte cumpărau în fiecare an un miel, cu o săptămână înainte de Paști. Îl țineau în curte, îl hrăneau cu salată luată de la piață, fetița vecinilor vorbea și se juca cu el ore întregi.
Erau buni creștini, mergeau diminicile la slujbă, în casă țineau icoane la care se închinau până la pământ înainte de culcare. Ziua fatidică a mielului era de regulă Sâmbăta Mare. Vecinul îi tăia cu mult meșteșug grumajii în curte, apoi îl despica și îl punea la zvântat cu capul în jos, pe culmea de uscat rufe, sub privirile fetiței moartă de curiozitate. “Se uită ca la Discovery”, zicea mama ei amuzată.
Joi, Roberta Metsola președinta Parlamentului European, a respins propunerea grupurilor de dreapta și de extremă dreaptă de a ţine un minut de reculegere pentru Charlie Kirk, invocând motive procedurale. Probabil că în mintea ei, a ține minutul de reculegere echivala cu un gest de solidaritate față de Donald Trump, aflat într-o relație apropiată cu Charlie Kirk.
Nu știu de ce, dar în clipa când am citit despre gestul Robertei Metsola, mintea mi-a zburat automat la fetița care se juca cu mielul în curte, înainte de a fi ucis de tatăl ei și la zâmbetul aprobator al copilei, în momentul în care sângele nevinovat al animăluțului o împroșca din cap până în picioare.
Libertatea cuvântului nu este nici de stânga, nici de dreapta. A accepta o crimă și a declara că nu simți pic de empatie pentru victimă, așa cum s-a spovedit un cunoscut crucișător al presei românești, doar pentru că s-a aflat în relații apropiate cu POTUS și a militat pentru dreptul de a deține arme, în numele amendamentului al II-lea ratificat de părinții fondatori ai Americii, îți limitează orice tip de libertate, inclusiv cea a cuvântului.
Printre altele, amendamentul al II-lea a fost restrâns de Curtea Supremă a SUA cu mențiunea că dreptul de a deține arme pentru apărare nu este nelimitat și îi exclude pe infractori și pe suferinzii de boli psihice. A încuviința o crimă, sub motivația că nu simți pic de empatie pentru victimă, echivalează cu o infirmitate sufletească.
Este ca și cum te-ai uita ca la un spectacol amuzant, la uciderea mielulului cu care te-ai jucat în curte cu câteva clipe înainte de a fi sacrificat, de către cel care ți-a dat viață.
Facebook Comments
