Paști fericit! Hristos a Înviat!

Învierea

de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt RĂSARE CHRISTOS ÎNVINGĂTOR,
Iar INIMILE TOATE S-UNESC ÎN ARMONIE:

,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
PLECAȚI-VĂ, NEAMURI !,
CÂNTÂND ALELUIA!

CHRISTOS AU ÎNVIAT DIN MORȚI,
CU CETELE SFINTE,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
LUMINA DUCÂND-O
Celor din morminte!”

Cînd nediscriminații ucid

Știam de mult că o să se ajungă la profesori bătuți si înjunghiați în învățământul nostru.

Ceea ce e mai grav e faptul că conceptul nefast de „democratizare” socialistoidă a învățământului a cotropit școala cu ideea-forță a terorismului intelectual care decretează că, citez, „toată lumea trebuie să facă școală, cât mai multă scoală si cu orice preț”. In acest „cu orice preț” stă toată tragedia…
NU, nimeni nu trebuie să facă cât mai multă scoală si cu orice preț, decât cel care vrea, se străduiește si mai ales poate, are minte pentru a urca cât mai sus! După un învățământ primar obligatoriu pentru alfabetizare, doar selecția notelor, comportamentul si străduința ar mai trebui sa opereze. Adică selectiv. Inclusiv prin părinții care cooperează cu scoala pentru copiii lor, Sau nu.

Chiar in democrațiile consolidate există câteva instituții care nu funcționează, si nu pot funcționa pe baze democratice decât falsificându-le rostul si rodul. In detrimentul tuturor. In detrimentul binelui general. Două dintre ele sant biserica si școala de toate gradele. Ambele sant instituții bazate pe AUTORITATE. Prima, pe autoritatea dogmei, a doua pe autoritatea cunoașterii si a dascălului din spatele ei. Armata e o altă instituție care nu poate funcționa democratic, ci doar pe principiul disciplinei ierarhice.

Atâta timp cât vom continua să subminăm din rațiuni democratice prost înțelese si prost plasate autoritatea cunoașterii nu va fi posibila nicio reforma serioasă in învățământ. Atâta timp cât principiul terorismului intelectual care decretează ca „toată lumea TREBUIE sa facă școală, cât mai multa scoală si cu orice preț” nu va fi înlocuit cu restabilirea autonomiei școlii bazate pe principiul corect că „toată lumea are doar DREPTUL să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ” nu vom scăpa de degradarea continuă a instrucției publice. De epidemia de diplome si doctorate la drumul mare si nici de invazia amenințătoare a sfertodocților sau a părinților indignați de rigoarea discriminatorie a notelor.

 

Adică nu vom scăpa de consensul sinucigaș in care ne complacem împotriva luptei de ariergardă pe care ultimii profesori de vocație o mai duc in numele adevăratei educații si instrucții.

Școala si profesorii se confruntă astăzi cu probleme si situații inedite, de neînchipuit altădată, care le denaturează rostul si le distrag in mod nemăsurat atenția: violența în curs de generalizare în școli, indignarea amenințătoare a prea multor părinți, vandalismul impenitent, obrăznicia nesancționabilă eficace, responsabilitatea pazei si a securității tuturor elevilor, securitate tot mai precară de altfel, haosul reformelor fără sfârșit si scriptologia maniacală a rapoartelor pretinse de inspectorate. Pe deasupra, evacuarea prin lege a principiului selectiv pe durata învățământului – școala obligatorie de 10-12 clase – a reținut prin școli tot felul de derbedei care sfidează atât disciplina si autoritatea dascălilor cât și securitatea colectivă, inclusiv a profesorilor. Toate astea sunt consecința directă si aproape exclusivă a terorismului impus pe plan intelectual de principiul devastator al „democratizării” învățământului cu orice preț, pentru toată lumea si nediscriminatoriu.

Da, discriminatoriu, un cuvânt care ne crează tuturor repulsie astăzi, începând cu Ecaterina Andronescu si ceilalți corifei care s-au folosit de ideea nefastă a „democratizării” progresiste in învățământ ca de un ALIBI pentru dezastru.
Da, atunci când dădeau note si sancționau lenea, indolența si reaua purtare sau atunci când, din contra, premiau gradele de excelență din clase, profesorii de altădată discriminau. Pe silabe si fără nicio teamă de indignările progresistoide: dis-cri-mi-nau !

A discrimina înseamnă in mod esențial a „separa”, a „distinge”. Pentru ca numai asa poate opera selecția benefică întregii societăți. E loc destul pentru toată lumea după ce selecția operează. E loc si pentru cel care nu are capacitatea să facă liceul dar poate urma o bună scoală profesională, e loc si pentru cel pentru care liceul e ultima frontieră si a dobândit in mod real cultura generală, la fel si pentru cel pentru care facultatea nu mai poate fi urmată de excelența unui doctorat adevărat. E loc destul pentru că de toți are nevoie societatea si diviziunea sociala a profesiilor: si de strungar si de contabil si de doctor, instalator, antreprenor, profesor sau gunoier. Insă mancurtizarea generală la care insistența maniacală a propagandei stângii progresiste a supus chiar si societățile occidentale a reușit să scoată din uzul public până si ideea, corectă . de selecție, prin denaturarea ideologică a conceptului primar de discriminare.
Dacă admitem observația de bun simt, clasic-liberală, a principiului că nu trebuie să fim egali decât in fata Legii si a lui D-zeu, ne putem șterge undeva cu teroarea egalitară a socialismelor de toate felurile. Sant atâtea alte domenii unde selecția, adică discriminarea e de dorit, pentru ca NU santem egali de la natură Si nici nu putem fi. Școala e doar un domeniu care reclamă astăzi selecția discriminatorie mai mult decât orice. Asta poate însemna la rigoare exmatricularea provizorie si chiar definitivă când e cazul, poate însemna selecția discriminatorie, adică selectivă a celor care nu pot să facă cu adevarat o scoală profesională, a celor care nu pot sa urmeze cu adevărat un liceu sau nu au capacitatea să se specializeze la o facultate.

In fond, discriminăm in atâtea alte situații de viată, dar nu ne dăm seama. Când convenim să ne alegem partenerul de viată discriminam intre alte variante posibile. Îmi place de ea si nu de cealaltă sau îmi place, simt că mă pot alia in viată cu el si nu cu celalalt. La fel facem la cumpărături. Discriminam, fără milă, intre un produs si altul în funcție de interesele noastre legitime. Nici prin cap nu ne trece că de fapt discriminăm o firmă , un producător, in detrimentul altuia. La fel, când ne alegem prietenii. De ce atunci n-ar reveni distincția, adică selecția discriminatorie si in scoală si în clase? Doar de frica stigmatizării cu care operează marxismul cultural?

Că stânga istorică e in mod esențial anticoncurențială o dovedește limpede „democratizarea” egalitară care a trântit la pământ si învățământul multor țări occidentale după 1970. Model preluat si de oportuniștii noștri care și-au început carierele in timpul celeilalte reforme anticoncurențiale începute în 1978 de Ceaușescu si care stabilea obligativitatea celor 10 clase si denaturarea liceului, ca învățământ de cultura generală, prin confuzia transformării lui in scoală profesională superioară . I-a mai mai rămas Ecaterinei Andronescu să pună pe butuci școala romanească prin desăvârșirea „democratizării” învățământului de masă în stilul anticoncurențial occidental de data asta. Adică prin alibiul progresismului de stânga la care mai vechii comuniști ce ne-au populat ministerele după 1990 au aderat spontan. Din empatie ideologică .

 

Să ne mai mirăm de „reformita”continuă prin care toată lumea trebuie strecurată cumva prin scoală, egalizată cât mai în sus si prin cât mai multe diplome? Că am ajuns să punem carul înaintea boilor, adică bacalaureatul care era urma să fie luat după intrarea fără examen la facultate pentru cei care nu l-au trecut la timp?
In situația data, nu mă mai mir de lașitatea multor profesori vizavi de colega lor, profesoara de matematică înjunghiată si abandonată de frica societății, a legilor si a regulamentelor care au făcut din profesor un paria, Adică prietenul mai mare cu care elevul se poate trage de șireturi in numele mai vechiului sau mai noului egalitarism socialist.

RELATIVISMUL POSTMODERN și incediul de la catedrala Notre Dame

Horia Roman Patapievici spunea în „Omul Recent” că „am certitudinea că resortul ultim al poziției relativiste e Horror Dei”.


„Oroarea de Dumnezeu” e resortul ultim al lumii postmoderne și al cruciadelor „pe invers”, care nu ezită să facă apel la islamul invadator pentru salvgardarea „locurilor sfinte” ale secularismului.


N-am nicio îndoială că, după plecarea pompierilor si o declarație oficioasă de circumstanță, la Palatul Elysee va continua petrecania progresistă fără vreun regret pentru fundamentele creștine ale civilizației europene și mai ales fără sentimentul unui semn divin în Săptămâna Mare a catolicilor. În fond, nu-i așa? catedrala Notre-Dame rănea zilnic noile sensibilități recepte. Doar din rațiuni turistice va mai fi reparată. Preferabil cu muncitori maghrebieni, pentru o „trăinicie” previzibilă și cu avertismentul relativismului cultural pe frontispiciu: „acest monument Horror Dei poate dăuna grav sensibilității dumneavoastră”. Din momentul acela catedrala ar putea fi denumită oficial „Cenușăreasa Noastră”. Dar din acel moment vom înceta să mai fim europeni. Vom mai fi doar cu numele și cu „părinte-1” și „părinte-2” pe certificatul de naștere..

Lustrația și logica găștilor

După ceea ce noi numim ”Revoluție”, pentru că a schimbat, chipurile, un tip de guvernare, comunist, cu un altul, capitalist – vorba vine!- și ceea ce figurează în cărți drept ”lovitură de stat militară”, adică după 89, o grămadă de idei au început să circule în spațiul public. Printre ele, LUSTRAȚIA. Cu cît poporul părea mai convins să o adopte, cu atît parcă se răcea și rătăcea de factorii de decizie. Astfel încît, s-a dus. Pe pustii, pe pustiile sufletești ale celor care mai visau la ea. Și acolo a rămas.

Faptul că ne amintim astăzi ”Ce-am fi putut fi dacă am fi adoptat lustrația” poate părea, pînă la un punct, un lucru bun, excelent chiar. Am fi făcut curățenie, în sfîrșit, în viața politică. Atîta cîtă se putea, măcar. Perioada comunistă, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre, ar fi fost clară și curată.

Ne amintim pînă cînd ne pică bine. Lustrația, ca și absolut orice altceva la români, se încadrează în logica găștilor. Ești în gașca Bună, poți propune orice, zici tu. Nimic nu iese din bunul simț cu care se presupune că ești dotat. Nu ai dat dovadă de bun simț? Și ce dacă? Oricum îl ai, altfel nu ai fi în gașca ”bună”. Aderarea la anumite idei, ale părții așa zis bune a populației, îți asigură din start și pe toată durata existenței găștii un renume. Poți fi un jaf uman, nu contează. Susții, acum și conjunctural, ideea găștii? Ești bun, gata!

Bun de ce? Bun ca Augustin Lazăr, descoperit a nu fi avut un dosar demn de cea mai înaltă funcție de procuror a țării. Dar ce-a făcut Lazăr, sîntem întrebați. Nimic, chiar așa, numai i-a spus lui Filip, protestatarul împotriva regimului comunist, să mai stea în închisoare, să-și bage mințile-n cap. Lazăr, în calitate de șef comisie eliberări, ar fi trebuit să fie primul care să recomande eliberarea condiționată a unui opozant politic.

Dar nu! Dimpotrivă. Lazăr a fost cel care a scris că Filip mai trebuie să stea la mititica. Asta e fapta lui Lazăr. Mult, puțin, nu știu. Cînd vorbim în termeni de dreptate absolută, despre asta vorbim. Și nu, scuzele de genul: ce mare lucru a făcut? Nu a fost torționar (nu a bătut, schingiuit, omorît deținuți). Lazăr doar a scris că mai are pînă se îndreaptă.  Și ca urmare, să mai stea la pușcărie. Unde putea fi la dispoziția celor care băteau, schingiuiau, omorau.

Complice, cum ar veni.

Dar ne este nouă util Lazăr astăzi? Sigur că da! Și atunci, oameni care păreau întregi la cap spun să ne folosim de el, cît o susține pe LCK, și apoi, DUPĂ LAZĂR, revenim la lustrație.

Lustrația ia o pauză, așadar. Cît să ne fie util Lazăr în bătălia cu ”ciuma roșie”. De ce e acum ciuma roșie dușmanul nostru?Pentru că Dragnea nu vrea să facă pușcărie. Nu vrea, cum ar veni, să-și asume greșelile.

Se poate conta pe Lazăr acum? Cum să nu?! Lazăr si-ar da viața acum, cred, pentru a fi asociat cauzelor bune. Dar nu este nevoie, el este asociat oricum. Și cum rămîne cu omul căruia nu i-a semnat eliberarea condiționată?Rămîne ca și pînă acum, doar nu el l-a omorît!

Nici nu a pretins cineva că Lazăr l-ar fi omorît. Nu, lumea spune numai ce a făcut și recunoscut Lazăr: Nu i-a recomandat eliberare condiționată.

Și totuși, unde este ideea de dreptate în toată povestea asta? Unde este ideea de Justiție? De stat de drept nu mai are rost să întreb, orice asociere ar însemna că statul comunist poate fi considerat stat de drept.

Dreptate nu este, justiție nu. NU obținem nimic dacă ne încolonăm la ținut Lazăr în brațe acum. Dăm de pereți cu cauza (Justiție și, mai ales,  dreptate)și ne ușurăm cu boltă pe mormintele tuturor celor uciși de comunism și de ”revoluție”. Peste o mie de oameni numai atunci. Peste o mie de oameni au murit ca noi să nu mai avem de-a face cu comunismul și cu Lazării lui.  Udați-le florile, e tot ce sînteți în stare să faceți pentru ei!

Ura cu care tratați PSD nu justifică nimic, nici măcar porcăria pe cale a fi înfăptuită. Lazăr nu se justifică prin nimic și va fi decontat grav de către Iohannis, la prezidențiale. Românii sînt sătui de manipulări, nu vă mai vor! Pot gîndi și singuri, așa cum pot, nu au nevoie de dădacă. Aerele voastre de pretinsă superioritate nu se regăsesc faptic în biografii, nu aveți de ce să le spuneți voi ce să facă.

 

 

Taxa pe viciu. O substituție periculoasă și o propunere de dreapta

Taxa pe viciu. Propunerea mea este ca partidul Dreapta Liberală să înscrie ELIMINAREA (eventual și treptată) a acestei porcării etatiste în programul său politic și de campanie electorală. De ce ?
 
– Taxa pe viciu e imorală pentru un partid cu adevărat de dreapta.
– Guvernele nu au căderea morală să taxeze viciul, pentru că NU i-am ales pe post de duhovnici.
– Viciul meu (care va fi el) ține de relația mea intimă, ca individ, cu „Verticala”, cu Dumnezeu, pentru cel care crede, așadar e de căderea duhovnicului meu;
– Tupeul Statului de a impozita viciul semnalează ceva mai adânc decat nedreptatea impozitării in sine, decât nedreptatea impozitării suplimentare. Semnalează Geniul Rău, anexionist, al statului contemporan. Adică,
– lăsat de capul lui, statul tinde să strivească societatea prin substituirea atributelor care pentru oamenii de altădată erau DOAR ale lui Dumnezeu;
– Mai semnalează că, odată intrați în logica substituirii atributelor divine, chiar oamenii tind să-i atribuie statului puteri tot mai mari, pe măsura locului rămas vacant de Dumnezeu și că, in consecință,
– logica Statul, ca substitut de Dumnezeu, nu mai are regulă internă de închidere: geniul anexionist al statului va cere tot mai mult exact în măsura în care oamenii îi vor ceda tot mai mult, ca unui izbăvitor.

Că taxa pe viciu nu e deloc doar ceea ce pare a fi, ci semnalează o substituție periculoasă în mințile și sufletele noastre, o dovedește și substituirea treptată a familiei de către stat, la pachet cu alte proiecte liberticide.
Revenind la taxa pe viciu, e de observat că lucrurile nu se opresc aici. In alte tari guvernele au extins-o la dulciuri, in altele la grăsimi. Alte proiecte vizează băuturile carbogazoase. Toate delegă statului omnipotenta si prin mitul „specialistului” aparenta omnisciență. Și lucrurile nu se vor opri aici, pentru că toată viața noastră e compusă din vicii mai mici sau mai mari (țigări, bârfă, iubiri, băutură, seducții, gurmandize etc). Doar călugării se luptă să le elimine din viața lor, dar o fac in singurul mod propice: în relația sufletească cu cine trebuie, nu cu guvernele lumii.
 
In concluzie, viciul și taxarea lui de către guvern trebuie izgonit și închis cu șapte lacăte de către un partid cu adevărat liberal. Mai mult, chiar afurisit ca văcăritul odinioară.

Nu trebuie ignorat potențialul electoral al ideii că țigările și băuturile nu vor mai fi impozitate suplimentar ca viciu, ci exact că celelte bunuri. Un pachet a ajuns sa coste cât un kg de carne? fără taxă pe viciu s-ar reduce la o treime (cu TVA cu tot). Nefumătorii sa nu uite că pot avea fumători in familie, iar suprataxarea țigărilor le afectează în mod scandalos economiile.
Pentru a maximiza potențialul electoral al eliminării taxei viciu, asta ar mai trebui cuplată cu semnalarea maniei persecutorii împotriva fumătorilor și indicate ideologia, grupurile și activismul din spatele acestor legi draconice care tind să transforme fumătorii in hoți de cai. Dar asta pe altădată.
 
Propunerea eliminării taxei pe viciu o văd mai profitabilă in campania pentru alegerile parlamentare. Europenele din luna mai presupun delegarea unor reprezentanți care trebuie s-o treacă mai întâi pe sub nasul euroBelitelor neurasteniate de mania persecutorie împotriva fumătorilor. Se pierde în ochii potențialului votant. Incriminarea și eliminarea taxei pe viciu trebuie livrată electoratului in premieră absolută si ca o problemă internă, a societății noastre în primul rând. Nu știu câte voturi poate aduce, dar e mai probabil să asigure măcar intrarea în parlament și să contribuie la identitatea partidului prin dozajul bine conceput și atacul frontal împotriva injoncțiunii statului în materie de opțiuni omenești, de sferă privată. Îmi place atitudinea unui libertarian că Murray Rothbard împotriva persecuției neopuritane, progresiste, împotriva fumătorilor. El, care mai înainte de toate era nefumător.
 
La imputarea previzibilă că eliminarea taxei pe viciu ar fi, chipurile, o măsură populistă, i se poate argumenta că e preferabilă ipocriziei etatiste care taxează viciul (deși nu e de nasul guvernelor) in loc sa-l combata interzicând țigările și băutură. Dacă tot se dau pe post de duhovnici, atunci guvernanții să nu se ADAPTEZE viciului, ci să-l combată, in loc sa stea cu ochii la buzunarele „vițioșilor”. Să suprime industria și importul tigarilor și băuturilor alcoolice și să-i urmărească pe întreprinzători că pe traficanții de droguri. Nu o fac pentru că „viciul” e doar un pretext.
Reiau: nu o fac pentru că viciul e doar un pretext.
 
Problema merită și măcar să fie readusă in dezbaterile publice. Prea mulți oameni cu care am discutat, deși erau de acord, s-au resemnat. O privesc că o bătălie pierdută. Impusă de instanțe supranaționale, care pot invoca argumente „superioare” împotriva combaterii măgăriei. Oamenii au ajuns să se împace cu taxa pe viciu că cu o fatalitate: o impune UE. Wau ! Nu, zău !

 

Paznicii culturali

Cerberii de pe Facebook au ajuns cenzori in toată regulă. Facebook-ul a ajuns o platformă de reeducare progresistă. Adică neomarxistă. Nu poți critica sau interoga in public ofensiva LGBT și educația sexuală în școli, grădinițe și manualele școlare. Nu poți critica sau posta despre invazia islamică. Nu poți să discuți liber despre riscul unor vaccinuri. Fără să fii hărțuit cu atenționări și blocaje despre minoritățile sexuale. Despre sufocanta ofensivă ideologică in numele oricărei minorități cu apetit majoritar. Nu-ți poți afirma explicit atașamentul normal, firesc, legitim, pentru națiunea ta, sau pentru religia creștină a Europei, pentru rasa albă și civilizația ei. Nu poți posta decât ceea ce agrează stângiștii din Sillicon Valley-California.

Zuckenberg, patronul Facebook, a și recunoscut în fața Congresului american că toți ai săi sânt cu vederi de stânga, asa-zis progresiste. Silit de împrejurări, a trebuit să recunoască și în fața comisiei europene că nu-și amintește să fi blocat postări și opinii progresiste, de stânga, ci numai de dreapta, conservatoare, neconforme cu convingerile lor. Sub minciuna combaterii discriminării si „hate speech”-lui (chipurile, „discursul plin de ură”) grupările activiste din spatele Facebook bagă pumnul în gură oricărei opinii concurente sau interogații publice legitime. Ceea ce e revoltător și încalcă grav libertatea de opinie și libertatea de expresie. De câte ori blochează opiniile și postările concurente îndoctrinării neomarxiste din spațiul public, Facebook invocă standardele sale comunitare in numele minorităților înmulțite la cub; cunoscutul avertisment cu care avem destui de-a face: „această postare încalcă standardele comunității noastre”__ Suprimarea libertății de opinie se poate face in dauna majorității numai prin victimizarea patologică a acestor minorități de invenție. În numele cărora, nu-i așa? minoritățile ideologice de tip leninist, care se cred mai luminate decât ceilalți, decât prostimea, se simt ÎNDRITUITE să conducă fără recurs. Exact precum rudele lor ideologice, comuniștii de odinioară, care au suprimat libertățile și orice fel de opoziție în numele combaterii exploatării „proletarului”. Odioasa „luptă de clasă” comunistă continuă, numai că drapată sub hainele dragi societăților, încă, libere: vezi Tu, Doamne! in numele democrației, incluziunii, împotriva discriminării, pentru egalitate (concept înșelător, comunist).

În sensul ăsta au cerut Angela Merkel și Hussein Barack Obama.. „cooperarea” Facebook-ului dar și a celorlalte platforme de socializare. Elitelor progresiste nu le mai place democrația. Au rău de opoziție, de opinii concurente. Au rău chiar de votul popular (ca în cazul electoratelor irlandez, francez și olandez acum aprox.10 ani când au fost puse să repete votul care inițial a respins avortata constituție a UE – să voteze de câte ori trebuie până iasă așa cum vor.. euroBelitele neomarxiste)
_________
Nu doar Donald Trump a incriminat Facebook-ul pentru conduita sa antidemocratică. Tot mai mulți oameni în Occident resimt potențialul LIBERTICID al Stângii fals-progresiste care manevrează libertatea de opinie în sensul suprimării ei. La cap de linie, nu poate fi decât un nou totalitarism. Si tot de stânga. Numai că mulți văd, puțini pricep.

Poziția CMR față de scrisorile ambasadorilor

Consiliul Mondial Român dă publicității următoarea poziție, la care invităm să se alăture orice alte asociații și organizații care se simt solidare cu ideile cuprinse.
Menționăm că un exemplar va fi trimis Administrației Trump.

Mircea Popescu
4 Aprilie 2019

=========================
4 Aprilie 2019

Recenta scrisoare publică din 3 Aprilie 2019, a 12 ambasade din România adresată Guvernului României, a creat o stare de frustrare în cadrul societății românești.

Convenția de la Viena, din 18 aprilie 1961, cu privire la relațiile diplomatice, prevede printre altele că orice comunicare oficială a ambasadelor acreditate într-un stat privind preocupări sau clarificări față unele probleme de politică ale statului respectiv se face direct cu Ministerul de Externe sau cu instituțiile aferente.

Comunicatele publice din partea unei ambasade, pot contribui la o stare de animozitate și de suspiciune a populației care consideră că în aceste mod are loc o imixtiune directă în politica suverană a țării gazdă.

Tocmai de aceea, constatând starea de nervozitate creată în rândul populației românești, The World Romanian Council-Consiliul Mondial Român consideră necesar să-și exprime consternarea față de asemenea practici neconvenționale neoficiale ale unor ambasade străine în România și să solicite pozițiile oficiale ale statelor respective, nu doar a ambasadorilor acreditați.

Un caz aparte îl constituie ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, care prin permanentele poziții publice la adresa politicii interne a Guvernului României, unul dintre cei mai loiali aliați ai Statelor Unite, a reușit nefericita performanță de a crea o stare de spirit, cel puțin confuză a populației la adresa intereselor americane în această țară.

În consecință, The World Romanian Council – Consiliul Mondial Român, organizație înregistrată în Statele Unite, solicită Administrației Americane să investigheze întreaga prestație a ambasadorui Hans Klemm și să întreprindă măsurile cuvenite pentru restabilirea încrederii depline a populației României în aliatul său de nădejde Statele Unite

Președinte WRC-CMR Director Executiv CMR-USA
Mircea Popescu Sorin Roiban

______________________________________________________________________________

EU sînt membră CMR. (FLORINA)

Reacția Fundației Coposu la sprijinirea de către PNȚ a PSD-ului

 

În fața vînzării, practic, a PNȚ PSD-ului, mișcare făcută ieri de către așa zisul președinte al partidului, Aurelian Pavelescu, Fundația Corneliu Coposu a reacționat. Iată mai jos:

Comunicatul dat publicității de Fundatia Corneliu Coposu:

COMUNICAT

Am luat act cu stupoare şi cu indignare de declaraţiile conform cărora PNŢCD, partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu – pentru a aminti doar patru nume din lunga listă de politicieni excepţionali care au înfundat puşcăriile comuniste – ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD.

PSD este pentru noi, şi a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifeste într-un sistem democratic, și în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulări, îndreptate inclusiv și în special împotriva PNȚCD și a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanții FSN au fost convinși că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla în închisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forţat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieşi vreodată din ţară înainte de 1990.

Niciodată mai mult ca în acest moment n-a fost mai valabilă o tristă vorbă românească: azi, Seniorul politicii românești, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsucește în mormânt!

Indiferent cum a reușit un impostor să pună mâna pe conducerea formală a partidului, el nu reprezintă spiritul creștin-democrat, nu-i reprezintă pe național-țărăniștii din istorie și de azi și, nu în ultimul rând, nu reprezintă familia Coposu.

Așa-zisul protocol anunțat azi este lovit de nulitate în fața istoriei, care nu va reține numele celui care l-a semnat nici măcar la capitolul Curiozități.

București – 28 martie 2019

Rodica COPOSU – Președinte
Ion-Andrei Gherasim – Președinte executiv
Flavia Bălescu – Vicepreședinte
Mihaela Dobrescu – Membru Consiliu Director
Mircea Popa Zlatna – Membru Consiliu Director
Tudor Dunca – Membru
Costin Borc – Membru
Tudor Călin Zarojanu -Membru
Teodora Popa – Membru
Mirela Ștefan – Membru

Pavelescu consfințește astfel decesul unui partid istoric, cel mai important partid în istoria de secol XX a acestei țări. Partidul Unirii, Partidul Victimelor comunismului, se aliază, iată, exact cu continuatorii comuniștilor. Un sindrom Stockolm greu de evaluat și psihiatric.

Pe de altă parte, PSD, prin manevra reușită, își arată dorința, niciodată stinsă, de înglobare a tuturor simbolurilor frumoase naționale, de dispreț față de istoria reală,  de putere chipurile nemăsurată. PSD nu știe, probabil, că așa cum îți așterni, așa dormi. Iar somnul alături de simboluri naționale poate fi letal comuniștilor. Exclus în 2017 din cadrul PPE, cu unanimitate de voturi, PNȚ nu numai că nu va aduce vreun plus PSD, dar va deveni chiar piatra de dezechilibrare a partidului impostorilor și hoților. Nu le-a ajuns USL, cînd au făcut alianță cu liberalii, trebuia să arunce noroi și pe partidul seniorului. Plata va fi pe măsură, nu disperați.

Un singur POPOR, două maluri de Prut (comunicat de presă)

Pentru Dumneavoastra , mai mult decat pentru alti politicieni romani , modelul reunificarii celor doua Germanii  este valabil si pentru cele doua Romanii .

In acest sens , va rugam sa  retrageti  imediat afirmatia despre ,,doua popoare,,  sau  ,,doua natiuni ,, .

Basarabenii sunt Romani, deci o parte a Natiunii Romane.

Poporul Roman a fost rupt in doua parti, prin ocupatie straina ; in ,,R. Moldova,, vietuieste  o POPULATIE , ce este si azi sub ocupatie militara , politica , religioasa , economica, mediatica  ruseasca.

Recunoasterea Autoritatilor de la Chisinau , in 1991,  s-a facut de Romania in mod conditionat , avandu-se in vedere un drept , cel la reintregire nationala :

,,Proclamarea unui stat  ROMANESC independent pe teritoriul anexat cu forta in urma intelegerii stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezinta un pas decisiv pentru inlaturarea pe cale pasnica a consecintelor nefaste ale acestuia , indreptate impotriva  drepturilor si intereselor poporului roman. ,,

Parti dintr-o natiune nu au dreptul sa decida apartenenta lor statala. Dreptul international este limpede : autodeterminarea se aplica unui popor sau unei natiuni in totalitatea sa, nu pe bucatele (catun , sat , comuna, judet, regiune, provincie).

Sintagmele ,,poporul / natiunea moldoveneasca,, si ,, limba moldoveneasca,, sunt creatii staliniste imorale si ilegale .

Statul Roman este Reprezentantul juridic al intregii Natiuni Romane .

Nici un act care ar eroda in continuare dreptul Natiunii Romane la unitate si la reintregirea sa nationala nu este nici legitim , nici legal , nici acceptabil .

Romanii nu cer decat dreptul de a fi uniti si intregiti , drept pe care il au toate popoarele si natiunile ; si care este respectat in lume .

Ion VARLAM – Presedinte

Liviu PETRINA – Presedinte Executiv

Partidul Corectei Guvernări

Iohannis, președinte USL, nu România

De multe ori am avut impresia, am trăit sentimentul că Președintele Iohannis putea face mai mult într-o situație, ori putea face ceva și nu a făcut. Sentimente acutizate de moment, sațietatea de PSD și chiar de el, de Iohannis.
Ce s-a întîmplat săptămîna trecută, însă, îl reduce pe președinte la ce este, de fapt. Un incapabil să înțeleagă limba română.
Două categorii de posibili votanți se pot simți jigniți de președinte acum și pot să nu mai voteze pentru el la sfîrșitul acestui an, cînd avem alegeri prezidențiale. O categorie, cea mai importantă, cetățenii Republicii Moldova. Cei care au votat majoritar pentru Iohannis, acum patru ani, se văd astăzi în situația de a nu ști cine sînt, după președinte. Care a spus mai întîi că nu sîntem același popor, apoi, a doua zi, că nu sîntem aceeași națiune. ASta după ce a negat că ar fi spus că nu sîntem același popor.

Trebuie să se găsească pe undeva înregistrarea momentului cînd a spus popoare, nu se poate altfel.
Dar minte. Minte cu nesimțire, priviți-l!

Și nu numai că minte. Dar jignește absurd, nepermis. Ne amintim în ce condiții s-a organizat și ținut referendumul pentru definirea familiei, anul trecut. Cum PSD a trădat și s-a ajuns la rezultatul la care s-a ajuns, imposibil fiind să definim clar familia în Constituție. Ei bine, deși președintele Iohannis a votat atunci, nu știm cum, dar a votat, astăzi ce spune? Spune că cei care consideră căsătoria normală între persoane de sexe diferite sînt infatuați plini de ură, cei cărora bine li s-a făcut că li s-a dat ”cu flit”.
Și astfel ajungem la concluzia că președintele României este ales de insecte asupra cărora dai cu insecticid, în cazul înmulțirii necontrolate.
Iohannis nu numai că jignește oamenii care consideră o cutumă veche de secole drept cea dreaptă, dar se poziționează drept exponentul stîngii moderne, obraznice și indiferente la sentimentele celorlalți.
Eu, de exemplu, consider că președintele a greșit grav făcînd asemenea afirmații, și că nu mai merită să fie votat încă o dată. Dacă așa vor considera și filialele PNL din ARDeal, cele formate din ”insecte”, domnul președinte poate să-și ia adio de la un nou mandat. Cu locuitorii Republicii Moldova și ai Ardealului în minus, șansele sale la prezidențiale scad considerabil.
Ceea ce nu ne face să oftăm prea mult, avînd în vedere că, prin absolut nimic, președintele nu ne-a arătat sau lăsat să credem că este/ar fi de dreapta, dimpotrivă, a adoptat atitudini de stînga clare. Ceea ce ne duce cu gîndul la ”premierul de la Grivco”, o titulatulatură mult mai potrivită decît președintele României. Funcție pentru care mai întîi trebuie să se pregătească temeinic. Domnul președinte este mai la stînga decît am crezut. Domnul președinte este posibil să nu știe nici ce este stînga și ce este dreapta, doctrinar vorbind. Ceea ce înseamnă, automat, stînga. Așadar, președintele nostru de dreapta este, de fapt, de stînga.