Cu Volodea pe dric spre Ghencea III


Am iertat de mult sacrilegiile săvârșite la scară istorică de Ion Iliescu. Ar fi un truism să spun că nu le-am uitat. Nu uiți câtă vreme nu ești în declin cognitiv și nu o arzi pe gingko biloba. Diferența între cel care iartă și nu uită și cel care urăște și după moartea subiectului urii o dau sluțenia sufletească și formulele concubinajului secret cu canibalismul ritualic.
A-l numi pe Iliescu bolșevic pentru eternitate, așa cum îl face Volodea Tismăneanu, înainte ca mortul să fie îngropat cu onoruri de stat, https://www.g4media.ro/un-bolsevic-pentru-eternitate… – , înseamnă fie o cunoaștere precară a istoriei, fie o pornire irepresibilă de canibal. Or, cine poate râvni cel mai abitir la momițele bolșevicului, decât un gurist al stângii de caviar?
Păi, s-o luăm sistematic. În volumul “Ghilotina de scrum” apărut în 1992, Tismăneanu mărturisește că momentul rupturii sale de comunism a survenit în ianuarie 1969, când studentul ceh Jan Palach și-a dat foc în Piața Venceslav din Praga, în semn de protest față de invazia Cehoslovaciei de către Armata Roșie, alături de patru țări-satelit ale Pactului de la Varșovia.
“În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfârșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am nimic de a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane”, se spovedește public Tismăneanu.
Prima sa criză de conștiință care a lăsat dâre adânci în memoria colectivă s-a produs în 1973: “Există în toate cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu îndemnuri la promovarea cu consecvență a noului, la nivele sau perioade ale structurii politice, la înțelegere și sprijin pentru idei novatoare și pentru inițiativă”. (“Tânărul leninist”, 2 februarie 1973).
Trecuseră patru ani de când acest impertinent țucălar al găștii desfrânate de vechili ai lui Lenin, Stalin și Ceaușescu se scuturase de emoție, în plină criză de conștiință, că o rupe cu comunismul. Și a tot rupt-o în “Revista de filozofie”, “Convingeri comuniste” și “Amfiteatru” sau ca lector al Comitetului Central al UTC, până în 1981.
An în care rămâne în Spania, ajuns într-o excursie, de unde emigrează în Venezuela și de acolo în Statele Unite, când primește botezul anticomunismului de rit iacobin, în urma căruia a devenit ferventul dizident anticeaușist și antibolșevic de astăzi, iar ca bonus, pantagruelicul canibal de dreapta care înfulecă la cină ficații stângii proletare.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *