Familia mea a păstrat o parte din arhiva secretă a amiralității din Sărună, unde există un corp de documente armânești, Pravila de la Moscopole, în care se vorbește despre îngerii căzuți și cu ce neamuri de oameni s-au încuscrit aceștia și ce seminție a ieșit din coapsa încuscririi, așa cum au fost ei întâlniți de-a lungul timpului în Balcani și starea lor de dinainte de decădere, în pravilă scrie cum oamenii vedeau adesea îngeri căzuți, într-o seară, ochii unei preotese cu oareșce școală s-au întâlnit cu cei extrem de obosiți ai unui înger cu sfârlează în frunte, nefiresc de bătrân și copleșitor de trist, purtat odată cu boarea serii, ce plana aproape de pământ, mai să-și dea duhul, pe deasupra curții mele părăginite.
Sfârleaza era fixată pe frunte într-o diademă neagră, bătută cu ținte lucitoare. L-a întrebat dacă are nevoie de ajutor. I-a răspuns în elină că nu se simte bine și că i-ar fi foarte recunoscător, dacă i-ar da un pahar de apă rece. L-a poftit în casă, l-a pus la masă, a rugat-o să-l lase să zică Tatălnostru și el i-a recitat din Iliada, din cântul 1, cu glasul fonfăit, ca al îngerilor cu sfârlează căzuți din cer, care de-abia dacă își mai pot duce zilele: “Partea mai mare din daruri, iar eu, mulțumit cu puținul, Iar la corăbii mă-ntorc istovit de războinică trudă. Plec dar în Ftia, căci mai de folos îmi e-ntorsul acasă, Pe legănate corăbii. Nu cred că, lovindu-mă-n cinste, Lesne tu singur aci grămădi-vei câștiguri și-avere.”
L-a întrebat cum îl cheamă, dar bătrânețea și bolile îi uitaseră numele, un înger își poate șterge din minte apelativul, dar niciodată Iliada, “am fost acolo când a intrat calul troian pe porți”, i-a zis preotesei, și n-a mai vrut decât să doarmă. A tras un pui de somn pe umărul ei drept, singura pernă pe care o avea la îndemână și, în timp ce dormea suspinând ușor, i-a văzut aripile, cu largi porțiuni de pe care i se jumuliseră puful și penele. Apoi, i-a transmis un soi de transă hipnotică, în care a căzut fără ca trupul ei să opună nicio împotrivire, până la ziuă. Când s-a deșteptat ca dintr-o depărtare de vis, îngerul zburase suficient de departe, încât să creadă că i se năzărise ca de obicei și că nu există îngeri cu sfârlează.
În colecția mea se mai găsesc un divan al dracilor din Frășer, un nomocanon al îngerilor curați din Crușova și un nomenclator al graiurilor îngerești neamestecate din Clisură, așa cum au fost ele auzite până la căderea Constantinopolei, dracii dănțuiau cu cozile împletite în jurul focului de Sâmedru, hăuleau, sâsâiau și chirăiau cu limbile despicate. Tăvăleau cărbunii cu furcile, și înjurau de anafură și prescură. Unul frigea o broască, altul i-a smuls-o din mână și a început să tragă din ea cu dinții, nefriptă încă, unul a aruncat o icoană de tâmplă pe foc, altul a scos-o cu gura și a dat cu ea de anini, până a făcut-o arșice.
Sudălmi grele au curs în tufele de drăcilă dimprejur, ceasuri întregi. Spre dimineață, doborâți de oboseală, procleții s-au întins pe cărbuni și au dat la aghioase până a scăpărat ziurelul de ziuă. Nici după ce s-au prăbușit îndoiți de sfârșeală, lucrurile nu s-au oprit aici, căci nefârtații gemeau în somn, se zbuciumau, aruncau cu picioarele în niște dușmani nevăzuți care păreau că îi încolțesc, și de care parcă se fereau, toată pravila geme de încornorați, de la un capăt la altul.
(Din volumul „Sfânta Vineri, nr. 13”)
Facebook Comments
