pare că n-ai ieșire din răscrucea în care te-au abandonat cele trei personaje malefice care ți-au mutilat destinul: misionarul, negustorul și soldatul. Mai întâi a venit misionarul, urmat la scurtă vreme de negustor. Misionarul ți-a adus oglinjoare și mărgele de sticlă, iar mai apoi, șlapi, tricouri, bermude, ochelari de soare și ceasuri de plastic.
Au fost însoțite de promisiunea vieții de apoi, în schimbul renunțării tale la traiul deșert de copil al pădurii. Când toate acestea s-au terminat și când flecuștețele au devenit obiecte de strictă necesitate, după ce săracul de tine ți-ai aruncat trecutul la gunoi, a apărut negustorul, care ți-a vândut la început ieftin, prostiile de unică folosință ce promiteau mântuirea.
Căci, nu-i așa? Viața de apoi începe întotdeauna cu o oglinjoară în care îți privești chipul îndelung și tragi învățămintele de rigoare. Ieri umblai gol, aveai o coamă de sălbatic revărsată larg pe umeri și un breton retezat oblic cu cuțitul, azi ești tuns, ras și frezat ca trimișii domnului din cer, miroși ca ei, porți cămașă și pantaloni ca ei și aștepți să vină mult promisa mântuire cu vaporul în port, iar dacă stai în pădure, să rabzi cu săptămânile ca vaporul să-și descarce odoarele în pirogi suple, care se pot strecura ca peștii pe râurile nămoloase până la coliba ta.
Apoi a venit soldatul. El ți-a zis să asculți comenzi necunoscute, să nu ieși din pădure decât atunci când ți se va da voie și să-l aștepți pe misionar, care are să-ți spună ceva foarte important. Că soldatul de aceea a intrat în maleficul trinom, ca să-l păzească pe misionar.
Misionarul ți-a zis că a sosit în sfârșit vremea să renunți la limba ta, care este șoapta diavolului din pădure. Ai aruncat-o și pe aceea la gunoi, laolaltă cu toate lucurile netrebuincioase moștenite de la nefericiții tăi străbuni. Ai învățat o limbă nouă, un pidgin, care nu e nici a trimișilor domnului din cer și nici nu seamănă cu vreun grai auzit în pădure.
S-a isprăvit și colonialismul. Sărmana ta țară și-a câștigat independența. Pentru tine, independența este un concept la fel de abstract, ca viața de apoi. Dacă nu se dă cu o pereche de ochelari noi din plastic sau cu un pachet cu alimente conservate venite cu vaporul, independența nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Misionarii și-au făcut unul după altul valizele și au șters-o englezește, cu promisiunea că se vor întoarce într-o bună zi înapoi, să te învețe noi rugăciuni și imnuri. Vapoarele s-au rărit, pe măsură ce crizele petrolului au scurcircuitat rețelele de aprovizionare mondiale.
Tu, care nu contai, ai ieșit primul din schemă. Lumea ta a fost ocolită și a rămas în afara tuturor traseelor. Ai căzut pradă gândurilor. Înapoi în pădure nu te mai poți întoarce. Ai uitat drumul. Ți s-a luat busola strămoșească. Viitor nu mai ai, pentru că ți s-a confiscat trecutul și fără el nu mai ai nici un ceas de prezent în care să-ți tragi sufletul.
Încerci să stabilești vinovății și să cauți vinovați cu puterea minții tale. Invariabil, soldatul e cel mai culpabil. Uiți că soldatul a fost adus de misionar. Că diavolul care ți-a furat până și limba mamei tale, era misionarul. Stă în puterea ta să-l dai în judecată la Tribunalul Penal Internațional și să-l acuzi de crime împotriva civilizației. Dacă n-o s-o faci tu, n-o s-o facă nimeni.
Facebook Comments
