De numele Drulă am auzit la Plenița prin anii ‘80, unde făceam prospecțiuni geofizice și căutam petrol. Drulă a fost un boier cu o avere respectabilă. Nu știu dacă Drulă al nostru se trage din boier, dar cel din Plenița avea pământ cât cuprinde, până aproape de Dunăre.
Sunt 17 kilometri până la fluviu și de două ori pe an, primăvara devreme și toamna târziu, cerurile se despicau în adâncul lor vioriu și liliachiu și pe marginea dinspre miazăzi se dezghiocau din depărtări nevisate Munții Stara Planina.
Vedeam de la fereastra etajului IV al blocului pentru armată în care locuiam, despicătura în Y grec a Văii Timocului, dintre România, Iugoslavia și Bulgaria și vârful Kom de 2011 m, sub care la 20 km spre sud se află Sofia și pe care se schiază aproape o jumătate de an.
Undeva, la ieșirea din sat, pe drumul spre Vânju Mare, în necuprinsul câmpurilor, se căsca Fântâna lui Drulă, adâncă de 70 de metri. Pânza freatică este foarte jos în Câmpia Desnățuiului și fântânile rare ocupau un loc însemnat pe hărțile întipărite în memoria ancestrală a oamenilor locului.
Cândva, ciutura de cinci vedre era scoasă cu doi măgari, care trăgeau lanțul în linie dreaptă, mânați de la spate de slugile boierului Drulă. În acea geografie a pustietății, a verilor toride și a secetelor prelungi, cu apa din fântâna lui Drulă îți răcoreai trupul, ți-o turnai în cap și hainele se uscau pe tine în câteva clipe, într-atât de nepotolită era arșița.
Nu se putea bea apa aceea, era uleioasă și puțea a iad. În sat mai erau două fântâni interzise. O droaie de lume din jurul Văii Timocului, din România, Serbia, Bulgaria și mai jos de Timoc, din Kosovo, Albania, Macedonia, Bosnia și Herțegovina suferă de nefropatie endemică balcanică, din pricina apei.
Este o afecțiune cronică a rinichilor, observată după anul 1956, caracterizată printr-o atrofie renală masivă, care evoluează clinic sub forma unei insuficiențe renale cronice. Sunt câteva teorii despre sursa contaminării apei, dar cea mai plauzibilă dintre ele este asociată cu intoxicația cu acid aristolochic, găsit în cărbunele fosil de vârstă pliocenă.
În zona de incidență maximă a nefropatiei de la noi din țară, din jurul localității Strehaia, lignitul se găsește la doi metri adâncime, în grădinile locuitorilor din Jirov și Corcova de pe Valea Motrului, sub formă de lentile groase de 20-30 centimetri.
Deasupra lor, pe coama dealurilor domoale, între păduri dese de cer, gârniță și mojdrean, în care fojgăie țestoasele de uscat oltenești, cu o gheară tocită în vârful cozii, sunt săpate terase de viță de vie cu soiuri nobile, fetească neagră, syrah și cabernet sauvignon, care ostoiesc apa pe care o beau oamenii, împătimită de suferințele geologice ale cărbunelui din scoarță.
Facebook Comments
