Determinarea soluției

II 1. Principialități

   Concepția fatalistă: „Nu mai putem da ceasurile înapoi” – este cea mai rușinoasă recunoaștere a incapacității folosirii inteligenței, învățarea din propriile greșeli. Reacția la constatarea extincției treptate a libertății trebuie să fie întoarcerea cursului evenimentelor în sensul restaurării/instituirii statului de drept. Se impune schimbarea în politică a deciziilor tactice reclamate de nevoile pe termen scurt – cu efecte strategic fatale de afundare în hățișul controlului arbitrar – cu cele strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat, cărora trebuie să li se subordoneze.

   Adoptarea deciziilor strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat trebuie să aibă în obiectiv următoarele criterii cu caracter obligatoriu în totalitatea lor:

   1.Libertatea individuală: este pricipala valoarea a liberalismului. Individualismul este o filozofie a cooperării sociale şi a intensificării progresive a reţelei interdependenţelor sociale. Aceasta se concretizează prin intermediul contractelor liber consimțite între indivizi. Fiecare individ trebuie să aibă o sferă privată recunoscută, net separată de cea publică. În interiorul aceteia nu i se pot da ordine și poate acționa fără a cere permisiunea cuiva, ci este chemat să respecte doar regulile aplicabile în mod egal tuturor.

2. Responsabilitatea: existența libertății este condiționată de cea a responsabilității, altminteri ar fi golită de conținut. Exercițiul liber al libertății presupune adjudecarea foloaselor acțiunilor reușite, respectiv asumarea consecințelor celor soldate cu eșecuri.
3. Statul de drept: principiu conform căruia guvernul nu trebuie niciodată să supună individul la coerciție, cu excepția aplicării unei reguli cunoscute. Puterea oricărei autorități publice trebuie să fie limitată după cum trebuie să fie legea și atributele generale pe care trebuie să le posede orice lege, respectiv conformarea față de principii. Legea trebuie să fie egală pentru toți, permanentă și uniformă. Privilegiile trebuie să fie eliminate deoarece controlul asupra unui domeniu crează privilegii, concesii asupra libertăților și a drepturilor cetățenilor. Domnia să aparțină legii, nu oamenilor.

   Puterea trebuie să fie limitată juridic de către principii superioare. Acest rol aparține constituției, una bună însemnând guvernare limitată, altminteri reprezintă un instrument care stă la baza abuzurilor puterii oligarhice. Autoritățile publice să aibă puteri doar pentru a-și îndeplini acțiunile reclamate în mod explicit de lege, nimeni să nu posede putere arbitrară. Diviziunea autorității reprezintă supunerea voinței majorității ocazionale în masura în care se conformează celei unei alte majorități pentru o perioadă mai lungă de timp. Un angajament față de principii pe termen lung conferă poporului mai mult control asupra naturii generale a ordinii publice.

4. Separația puterilor: principiu în virtutea căruia poate fi împiedicată evoluția puterii către arbitrariu, indiferent cine ar exercita-o. Legile trebuie făcute de un grup de oameni și aplicate de alt grup, reglementatorul nu poate cumula calități de executant și/sau arbitru.
5. Descentralizarea: principiu care situează atribuția la nivelul interesului, acesta fiind domeniul care conține maxima competență. Exercitarea atribuțiilor limitată la resursele accesibile nivelului interesului.
6. Limitări și echilibre=Checks and balances: principiu conform căruia puterile să aibă aproximativ aceeași pondere, să fie echilibrate pentru a se controla reciproc, evitând folosirea abuzivă a puterii.
7. . Piața liberă: reprezintă cel mai performant sistem catalactic specific exclusiv democrației liberale. Asigură adaptarea mutuală a activităților spontane ale indivizilor condiționată de delimitarea cunoscută a sferei de control proprii fiecărui individ. Înțelegerea acestui mecanism de adaptare formează cea mai consistentă parte a cunoașterii care trebuie inclusă în procesul de elaborare a regulilor generale care limitează acțiunea individuală. Activitatea socială se desfășoară ordonat întrucât individul își poate întocmi planuri coerente în aproape fiecare etapă, bazându-se pe așteptarea unor contribuții din partea semenilor. Stăpînii pieței libere sunt consumatorii, aceștia determină succesul ofertanților, achizițiile acestora putând fi asimilate voturilor democratice într-un proces competitiv necontenit.

II.2. Opțiuni

   1.Democrația liberală este sistemul de organizare socială care îmbină avantejele principalei valori a democrației – egalitatea – cu cele ale libertății, convergența armonioasă de durată între interesul public și cel privat. Se bazează pe libertatea individuală în condițiile larg acceptate de promovare a intereselor majorității membrilor comunității în mod democratic, în limitele reprezentate de valori și principii fundamentale superioare consacrate de prevederile constituționale – democrație deliberativă limitată. Democraţia aceasta este deliberativă pentru că este accentuată importanţa dezbaterii soluţiilor alternative. Este limitată pentru că nu se poate delibera în orice problemă. Poate fi asigurată printr-un sistem de instituții care înglobează un set de reguli referitoare la drepturile individuale. Caracteristice sunt relațiile contractuale liber consimțite între indivizi.

   Evoluția la nivel social, respectiv o societate bună, poate fi concepută numai în măsura în care majoritatea indivizilor care o alcătuiesc reușesc să-și îmbunătățească starea promovându-și interesele fără a o înrăutați pe a altora.

   Evoluția către o societate bună presupune modificarea tendinței dinspre sistemul oligarhic – perceput în mod eronat ca o fatalitate ineluctabilă – înspre cel al democrației liberale, unica cale de asigurare a condițiilor de sporire a eficienței acțiunii cetățenilor. Acțiunea politică adecvată presupune un orizont de timp mai îndelungat decât cel al ciclului electoral. Acesta poate constitui un handicap față de ofertanții politici oligarhici care exploatează instinctele alegătorilor, excitate cu promisiuni cu efecte imediate efemere. Condiția necesară fiind depășirea handicapului, iar noutatea tendinței implicând apariția unor politicieni noi se impune formularea acesteia și promovarea în atenția publică. Esențială este noutatea, aflată în răspăr cu toate politicile emanate de către oligarhi – din ignoranță și/sau interes – care nu va putea fi ignorată și care va provoca reacții de amploare încă necunoscută, aceasta fiind măsura șanselor de implementare. Lungimea orizontului de timp necesar unei inițiative politice consistente poate fi raportată la cele trei decenii irosite de la înlăturarea dictaturii comuniste, eveniment relevant și din perspectiva duratei schimbării.

   Sintetic propunerea de modificare constă în instituirea sistemului de organizare socială democratic-liberal, asigurând posibilitățile de adaptare evolutivă, ori de orice altă natură bazate pe libertățile individuale în cadrul unei democrații deliberative limitate. Puterea va ajunge în sfârșit și în premieră la popor, acesta neputând face orice cu ea. Legitimitatea asupra judecăților de valoare – repectiv ce este dezirabil și posibil a se păstra precum și ceea ce trebuie schimbat – aparține exclusiv comunităților democratice.

   Condițiile actuale din România au involuat într-o asemenea măsură încât pervertirea principiilor și a valorilor încă recunoscute într-o Europă aflată-n mrejele colectiviste o respinge. Climatul politic ostil democrației a permis puterii să-și adjudece aproape toate pârghiile de control ale societății. Opoziția suferă gâtuită-n tentaculele oligarhice care-o cuprind întrucât acest joc nefast poate fi câștigat doar de către cei mai răi. Viitorul se-arată sumbru într-o competiție în care toată clasa politică interpretează aceeași partitură eronată. Națiunea nu se poate face bine din boala-n care au împins-o cei mai nebuni, nici cu mii de specialiști care-i administrează tratamente de același soi întrucât nu există asemenea soluții.