Când trăiam în Maramureș aveam trei forme de salut. Bună ziua!, era valabil doar pentru orășeni. Dincolo de porțile orașului sau la periferiile lui cățărate pe spinările dealurilor și pentru țăranii veniți cu treabă în târg, salutul era Lăudăm pe Isus!, iar răspunsul la salut era Lăudat fie în veci, Amin! sau În veci, Amin!, locuiam la periferie, îl lăudam des pe Isus.
Neoprotestanții se salutau între ei cu Pacea Domnului! Era o normalitate netulburată de regimul comunist, nu s-a umblat la ea niciodată, ar fi fost, cred, imposibil să clintești ceva din rânduiala ei, lucrurile s-au mai nuanțat pe măsură ce am început să scrutez lumea cu întrebările adolescentului.
Am aflat de pildă că noi, ce care îl lăudam pe Isus, eram ceva mai latini decât restul lumii, că salutul era calchiat direct după Laudetur Jesus Christus!, ca și răspunsul In sæcula sæculorum, Amin!, adică pandantul slavo-român În vecii vecilor, Amin!.
Nu ne deranja că ne salutăm precum catolicii, bărați le ziceau odinioară, n-o să găsiți termenul în dicționare, bărat înseamnă frate, în cazul de față frate de credință, Bărăția era parohia catolicilor.
Puntea întinsă de orântari, adică orientali sau greco-catolici între cele două denominații majore ale creștinismului nu a fost deloc comodă, dar Școala Ardeleană și emanciparea românilor până atunci tolerați în Imperiul Habsburgic, acestui Lăudăm pe Isus i se datorează și de la uniație ne salutăm așa.
Vecinul meu de stradă Grigore Balea a rămas preot uniat toată viața, oficia slujba greco-catolică acasă, unde amenajase un altar, toată lumea știa ce făcea, nu l-a deranjat nimeni, niciodată, era unul dintre cei mai de vază oameni ai orașului.
Lângă altar trona portretul Papei de la Roma, îi țin minte pe Paul al VI-lea, Ioan Paul I și apoi când am plecat din oraș, pe Ioan Paul al II-lea. Papa Francisc s-a dus acasă, el se saluta cu Bună ziua!, era Om de la oraș, dar iubea cu disperarea martirilor periferiile lumii, Cuius memoria in sæcula sæculorum benedicat Deus!
Facebook Comments
Mă bucur că vă plac. Am stat în Oltenia câțiva ani buni, o cunosc în profunzime, este cea de a doua patrie de suflet a mea, după Maramureș.
Mai aflăm și noi lucruri importante despre Maramureș, pe care îl știm doar din port și muzică populară. Nu am fost niciodată pe acolo ! Bănuiesc stilul oamenilor de rând , dar mi-ar fi plăcut să înnoptez câteva zile …Eu sunt olteancă de oraș , crescută în alte obiceiuri , multe comuniste , cu câte o aruncătură de băț pe la neamuri pe la țară de cramul Sfantei Marii, cu muzică lăutărească autentică , hore, sârbe apăsate (mai ales pe umeri i vecinei , care neîndemânatică se lăsa păgubașă ) ! Din totdeuna am preferat ceva mai liniștit…Apoi am ajuns in Banat . Totul era mai molcom , dar nu pe placul meu . Accepți multe de dragul iubirii … Mulțumesc pentru postări ! Chiar mă încântă !