În decembrie 1916 Tezaurul Băncii Naționle era deja trimis la Iași pentru a nu cădea în mâinile armatei germane care se apropia de București. Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri a început tratativele cu guvernul rus pentru transferul tezaurului la Kremlin. Brătianu a cerut părerea omului în care avea toată încrederea cu privire la transfer, bancherul Mauriciu Blank, administratorul delegat al Băncii Marmorosch, Blank & Co, cea mai însemnată bancă privată, care a finanțat dezvoltarea României.
“Cunosc Rusia”, a răspuns Blank, “cunosc mobilitatea spiritelor de acolo, nesiguranța terenului pe care se calcă în acel vast imperiu. Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale, vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem Tezaurul la Londra.” Brătianu i-a răspuns că rușii s-ar simți jigniți că preferăm Anglia în locul Rusiei. A mai argumentat că prima de asigurare a tezaurului, pentru transportul până la coasta Norvegiei și de acolo cu vaporul spre Londra ar costa circa zece milioane de lei.
Blank a continuat imperturbabil: “Consider că într-o vreme când se prăpădesc miliarde în război, o primă de asigurare chiar de zece milioane pentru Tezaurul țării noastre, nu e exagerată. Dar mai este și o altă cale. Ce ar fi dacă am încredința Tezaurul nostru băncilor din Cristiania? Am lua eventual cu chirie la acele bănci atâtea safe-uri câte trebuie și vom avea toată liniștea.”
Brătianu s-a întors din nou la soluția rusească și a insistat că Rusia s-ar simți ofensată în cazul în care Romania și-ar depozita tezaurul în altă țară. “Bine, atunci”, a zis Blank, în acest caz am putea recurge la următoarea combinație, care să scoată România din joc. Vom spune guvernului rusesc că România încheie la Londra un împrumut important și că în acest scop ni se cere ca gaj Tezaurul. Vom interveni pe lângă guvernul englez ca să confirme aceasta, înlesnindu-ne astfel asigurarea Tezaurului nostru într-o țară neutră. Dar, pentru Dumnezeu, nu-l trimiteți în Rusia”.
Tezaurul nostru a fost pus în siguranță, a scris economistul Mihail Gr. Romașcanu, acolo unde nesiguranța era atotstăpânitoare. Romașcanu este cel care a consemnat opinia lui Mauriciu Blank cu privire la Tezaur în lucrarea lui capitală, “Tezaurul Român de la Moscova”, apărută la Editura Cartea Românească în 1934, sub egida Institutului Economic Românesc, la secțiunea “Cercetări și material documentar privitor la istoria economică a României (III)”.
Mărturia lui Mauriciu Blank se bazează pe relatările fiului bancherului, Aristide Blank, la rândul său tot bancher. În anul 1877, Banca Marmorosch, Blank & Co. a finanțat campania militară a guvernului român pentru obținerea Independenței de stat. În următorii ani, după câștigarea independenței, a creditat statul cu fonduri pentru construcția căilor ferate Buzău-Mărășești, Dorohoi-Iași și Râmnicu Vâlcea – Câineni și a participat la străpungerea tunelului de la Barboși, la canalizarea orașului București, precum și la modernizarea portului Constanța.
Industrializarea României a fost finanțată de Banca Marmorosch, Blank & Co. Începuturile industrializării constau în construirea fabricilor de hârtie de la Letea Bacău și Scăieni-Prahova, a fabricii de zahăr de la Chitila, de încălțăminte și furnituri militare M.Th. Mandrea din București și de ciment de la Brăila.
Cel mai mare pas în economie făcut de România este în industria petrolului, avându-l în spate ca finanțist pe Mauriciu Blank. Banca Marmorosch, Blank & Co pune bazele Societății Române pentru Comerțul și Industria Petrolului, Societatea Columbia și Creditul Petrolifer. România era a cincea producătoare mondială de petrol.
Mauriciu Blank a fost descendentul unei vechi familii de evrei sefarzi, Derrera el Blanco, stabilită în Țara Românească în secolul al XVIII-lea. Originea iudaică a împiedicat naturalizarea strămoșilor săi. În 1924, jurnalul L’Univers Israélite scria că Blank a devenit pe deplin asimilat, părând a fi evreu doar la origine.
Facebook Comments
