De Ziua tuturor sfinților tac împreună cu Ama ore-n șir, ne împletim părul în plasă, ea l-a visat azi-noapte pe Dumnezeu pășind împleticit pe lama unui cuțit cu mâinile la spate, ne-au crescut cozi lungi la amândouă, mie verzui, Amei roșcate, le țesem una-ntr-alta, întindem o urzeală deasă, plutim cu pași mărunți spre cimitir, păsările ne privesc uimite din frunzarul nucilor, cărăm în mreaja cozilor pomana pentru iubitul meu Vic Ceara, o colivă, o sticlă cu vin roșu, patru lumânări.
Viața e ca mersul pe ață, la cinci ani îți moare bunicul și îți sapi primul mormânt în suflet, îl porți toată viața cu tine și înveți că amintirea lui e o colivă de care nu te vei descotorosi niciodată, el te-a învățat care e deosebirea dintre zbor și săgeată, pe măsură ce trece timpul mormintele se înmulțesc, un văr îndepărtat, o mătușă, un unchi, un nepot.
Viața se complică și devine un exercițiu de echilibristică, ești nevoit să cari în spinare peste prăpastia dintre lumi o colecție de morminte scobite în fibra sufletului, unor morți mai scrupuloși trebuie să le explici tot ce vezi, ce auzi, de ce nopțile suspină negre după zilele care s-au scurs, până când zorile întârzie să crape, după ce îți apune mama și i-ai cântat luni de zile cântecele de leagăn pe care ți le-a șoptit la ureche să te adoarmă, lucrurile iau o întorsătură neașteptată.
Mama poate aștepta să-i spui ce-ai făcut și dres la sfârșitul fiecărei zile, dar nu la nesfârșit, cu cât îi rămâi dator, cu atât îți crește o povară nouă pe partea stângă a sufletului, cu mormântul tatălui, lucrurile s-au complicat îndeajuns de mult încât să-ți vină să te faci gropar, tatălui tău i-au prisosit parascoveniile cu care încerci să-l amăgești și îți cere amănunte clare despre drumurile pe care le parcurgi.
Unui tată mort trebuie să-i explici cu lux de amănunte culorile unui peisaj, nuanțele cerului, obiceiurile oamenilor noi pe care îi întâlnești pe drum, la mormântul tatălui tău trebuie să vii cu detalii mereu proaspete, pe Vic Ceara l-am îngropat lângă Hristina Tugearu, mamă-sa.
Când trăia, Hristina își făcea slujba în viu. Își luase loc de veci și mergea să-și viziteze duminicile mormântul de una singură. Era o groapă simplă, acoperită cu un capac de fier, cu mâner pe mijloc, peste care mâinile ei pricepute au presărat un strat de pământ de trei laturi de palmă în care a sădit bulbi de crini și tufe de garoafe pitice, morților le place rozul-pal și albul sidefiu, – să ai grijă de ele, să le mai uzi din când în când, până când m-oi întoarce -, îi zicea lui Vic Ceara.
Dacă are noroc, îl găsește liber pe popa Stere Butu să-i sfințească groapa. Îi dă cinci lei pentru deranj, – l-a stingherit de șase ori până acum – dar azi popa are treabă grea, că îl pomenește pe Vic Ceara, a luat foc la o repetiție, cânta într-o cameră singur, Capriciul în La minor nr. 24 op. 1, al lui Paganini.
Moartea l-a găsit în cămașă albă, frac mov, pantalon negru cu vipușcă de mătase și pantofi de lac, se grăbea să moară. Moartea este arcușul ce mângâie corzile unei viori, e pocnetul sugușat al firelor de păr de cal, e șfichirea oțelului care scapără pe bucata de cremene, e clipa imediat următoare când în jurul viorii sar așchii mari de foc, ca dintr-un colțar de criță.
Lui Vic Ceara i-a luat foc arcușul și de la firele din cozile iepelor pălălaia a cuprins vioara transformată într-un vulcan ce arunca jerbe de flăcări în toate direcțiile, focul l-a ajuns în cele din urmă, l-a răzbit și trupul i s-a transformat într-o torță înaltă, care a ars complet în mai puțin de o jumătate de ceas, cu fum de tămâie și de grozamă, medicii au scris că s-a prigorit din cauza efectului de fitil, parchetul era proaspăt dat cu lac.
Cenușa rămasă, cât s-o strângi într-o năstrapă de șampanie, suma cenușii omului și a viorii, bătea în roșu întunecat, avea o consistență minerală, lucea trist și amurgit peste o întindere de ape. La urmă, au scris ziarele, – Ieri, colegul nostru Vic Ceara a ales să se mute într-un loc mai bun și mai ferit de primejdii, unde îi răsună în auz muzica sferelor, Never Ending Story, a lui Mircea Tiberian. Poate că o vreme o să-l ținem minte, colegii tăi de orchestră îți vor legăna veșnic amintirea, R.I.P.
Facebook Comments
