Spiciul lui Georgescu dintre crăcile unui stejar sacru


Discursul de revenire dintr-o altă dimensiune a lui Georgescu nu a avut darul de a-l readuce cu picioarele pe pământ. Parașuta lui a fost luată de viscol și a aterizat forțat într-un stejar cu rădăcini sacre, o vreme am crezut că este gimnastul Dan Grecu evoluând la inele în poziția de cruce.
Stejarul are o înțelepciune încapsulată în frunza crestată care se aplică în două rânduri paralele, confecționate din metal galben, pe cozorocul chipiului de ceremonie sau de oraș al ofiţerilor cu grad de general sau amiral, conform Regulamentului uniformelor militare din Armata României din 14 octombrie 2009.
Stejarul, băgăm citat de la Georgescu, “stă neclintit în fața furtunii care se abate și știe că trebuie să reziste, pentru că furtunile trec, și astfel el dăinuie timp de veacuri, demn și încrezător în propriile rădăcini”.
Ași priceput, da? Stejarul nu crede în cer, în tot ce vine de deasupra, în Simion, la care nu se face nici măcar o aluzie, ca și cum pe 18 mai n-ar fi vorba despre pariul pus pe capul lui de sclavii care își cer libertatea de la stăpâni, ci doar în ce vine de dedesubt, în propriile lui rădăcini, precum neamul nostru,
pentru că, ia de la Georgescu, neamule, “neamul și stejarul au aceleași rădăcini sacre. Ele ne țin legați pentru totdeauna de pământul pe care îl slujim, singurul care merită slujit. Nu oamenii trebuie slujiți, ci pământul nostru sfânt”.
S-a mai băgat un Hristos a înviat!, tăcere, mocnesc, zgomot, răcnesc, nesăbuit, indivizi, elită, amenință, ordin, condiționează, bunăstare, egali, inegali, ciocoi, falsă, meritocrație, cum?, viclenie, sistem, bolnav, putere, control, bunici, cârpesc, pantalon, blugi, banană, exotic.
Ceva mai tânăr la chip, o fi de la paradoxul gemenilor?, dar cu un ochi la făină și cu altul la benzină, Georgescu a rămas același îmbârligător, care din când în când rânjește șmecher pe partea stângă, dezvelindu-și lucrările dentare ceramice, ca și cum ar zice: i-am făcut și de data asta.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *