Imposibila unire cu Moldova

Inventarul apartenenței comune la aceleași valori dintre România și Moldova, făcut de analiști de diverse sorturi, omite din necunoaștere cea mai importantă constantă a nepotrivirii dintre cele două state: biserica. Ni se repetă ca pe un Tatălnostru că aparținem aceluiași spațiu cultural, lingvistic, istoric, psihogeografic, geopolitic și identitar, când mai bine de jumătate din Moldova… Continuă lectura Imposibila unire cu Moldova

Minciuni franțuzești despre apă fără cuburi de gheață

Uniunea Europeană solicită statelor membre să reducă consumul de apă cu cel puțin 10 procente în următorii 5 ani, ca parte a unei strategii de combatere a stresului hidric. În strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, Academia Română indică la subdomeniul apei că nu vom intra sub incidența riscului de epuizare… Continuă lectura Minciuni franțuzești despre apă fără cuburi de gheață

Cum își poate proba AUR patriotismul

Să continue demersurile recuperării Tezaurului furat de ruși. Mi se pare cea mai onorabilă treabă prin care și-ar putea demonstra patriotismul. Mai sunt de recuperat acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirilor din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare;efecte publice, acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile… Continuă lectura Cum își poate proba AUR patriotismul

Un amurg veșnic sângeriu care nu va cunoaște niciodată priboiul bărbăției

Armand Stavru și-a continuat drumul spre Curtea de Argeș în aceeași zi. A nădăjduit că de la Merișani sau Vâlcele va urca Pitulicea, calica cu bâzdâcul ei opărit la naștere, cu o căldare de apa dată în crop. O urmărea de luni de zile, ca și pe Crab. Pândea momentul în care să-i pună setul… Continuă lectura Un amurg veșnic sângeriu care nu va cunoaște niciodată priboiul bărbăției

O instituție care nu se va reforma niciodată

Nu este MAE, troaca cumetriilor de toate spețele și a nepotismelor bizantine în care posturile se moștenesc din tată în fiu și din osteoporoză în artroză. Nu este nici Parchetul General, cu tot cu secția lui militară, o anexă putredă a vechii securități, care colcăie de dușmani feroci ai poporului, grație căreia dosarele revoluției și… Continuă lectura O instituție care nu se va reforma niciodată

Fraza cheie care a dus la anularea alegerilor din 2024

“Activitatea conturilor ar fi fost coordonată de către un actor statal, care ar fi utilizat un canal alternativ de comunicare pentru “rostogolirea” mesajelor (în favoarea lui Georgescu -n.r.) pe platformă”.Această dublă înșiruire de acțiuni dubitative este extrasă din nota informativă a SRI, desecretizată în ședința CSAT, în baza căreia CCR a anulat alegerile. Nota, ca… Continuă lectura Fraza cheie care a dus la anularea alegerilor din 2024

Evacuare forțată la Oradea, cu dreptatea în mână

Florin Birta, primarul Oradei, este finul de cununie al lui Ilie Bolojan. Odată cu tronul, Birta moștenește toate litigiile amorsate pe vremea lui Bolojan și lăsate în coadă de pește. Ascensiunea lui Bolojan îi dă curaj sinucigaș lui Birta, care la 14 mai a.c. îl somează pe clericul catolic Fejes Rudolf Anzelm să părăsească imobilul… Continuă lectura Evacuare forțată la Oradea, cu dreptatea în mână