Ar trebui să ni se moaie picioarele ca după un accident de mașină evitat în ultima secundă. Am fi nebuni să gonim în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Aproape orice șofer a trecut în viața lui printr-o situație limită, povestită apoi, cu gesturi largi și vocea ridicată, ca o faptă de vitejie. Vina e invariabil a dementului din camion, a bețivului din caruță, a căscatei de pe bicicletă, deși dacă ar fi fost să se întîmple nenorocirea, vinovățiile n-ar mai fi fost atît de clare.

Pe zi ce trece grozăvia numită „Geoană – președinte” se devoalează ca o prăpastie fără fund în fața căreia ne-am oprit la cîțiva milimetri. Ceața se ridică și privim, perplecși, neantul. Cum am ajuns ca 5 milioane de oameni să votăm un personaj cu intelect de școala primară și maturitatea emoțională a unui liceean? E adevărat, am scăpat, însă nu chiar totul ar trebui să devină anecdotă de șpriț. E adevărat, i-am ciuruit, însă dacă ne uităm în oglindă și noi sîntem cam plini de găuri și abia ne ținem pe picioare. Ar fi de preferat ca la următoarea victorie să celebrăm mai puțin însîngerați.

Cum a greșit Băsescu și staful lui? Trei ingrediente pentru un dezastru ratat:

1. Oboseala electoratului: Ritmul infernal impus de Băsescu și lipsa supapelor de ventilare a frustrarilor inevitabile au dus o parte a propriului electorat în pragul revoltei.
2. Un politruc perspicace: Era nevoie de un batrîn edec să speculeze oboseala și să o transforme în nevoia de liniște, lansînd tema scandalului
3. O presă în genunchi: Asta se cunoaște. Mai puțin se înțelege că în genunchi au pus-o niște bișnițari. Unii cărora Băsescu le amenința sursa de speculă: banii și informațiile de stat.

1. Revolta de pe Bounty: Oboseala electoratului

De la început trebuie spus că nu de scandal a fost vorba. Vom privi cu atenție cum a reușit Iliescu să impună tema “scandalagiul” în partea a doua. Lumea n-a fost obosită de scandal ci de ritmul marșului. Băsescu are renume de om politic cu energia unui nebun: Doarme cîteva ore după un șpriț de o noapte și a doua zi dimineață e proaspăt de la prima oră; Aleargă prin toată țara săptămîni la rînd și are permanent aerul că e în concediu în timp ce cearcănele devorează fețele celor din staf; Nu puțini sînt cei din apropiere care au sucombat în fața ritmului prea ridicat. Cu asta nu ar trebui să avem vreo problemă, omul cere mult de la el și e obișnuit să ceară mult și de la cei care lucrează cu el. Poporul e însă altă chestiune.

Poate că niciodată nu au fost mai nimerite metaforele marinărești ca în acest caz: Băsescu conduce un vas într-o traversare a Atlanticului. Drumul e greu, furtuni multe, mîncare proastă, șobolani mulți. La capăt e America, țara libertății și a șansei egale, iar cînd s-a îmbarcat echipajul avea moralul ridicat și speranțe mari. Majoritatea vroiau să scape de mizeria de acasă și și-au asumat, fără multe iluzii, un drum dificil și riscant. Căpitanul e determinat și popular numai că are un defect: cere prea mult de la marinari, la fel de mult ca de la ofițeri. După o furtună teribilă nu lasă oamenii să chefuiască, îi pune să spele puntea. După o lună de pesmeți cu apă nu-i lasă să-și facă de cap la prima escală, îi aleargă să care apă, se grăbește să ajungă la destinație. Îi ceartă pe cei lenți, îi pedepsește public pe leneși și șmecheri. E corect însă excesiv. E ceva inuman în standardele pe care le impune. În scurt timp echipajul e obosit: „Ăsta ne bagă-n mormînt!”. Pe la colțuri încep șușotelile. Oamenii au nevoie de-o supapă pe care n-o găsesc. La urma urmei nu e vorba de marinari cu experiență, e o trupă pestriță care a trăit prin bodegi sau biblioteci. Cei care l-au votat pe Băsescu în 2004 nu aveau disciplina Legiunii Străine și moralul de pirați. Erau deja după ani de dezamăgiri, compromisuri și relativă mizerie. O masă de oameni obișnuiți, doar ceva mai sinceri cu ei înșiși și mai informați decît restul (votanții lui Adrian Năstase). Pentru ei ritmul în care merge Băsescu e prea mult. Morții lăsați pe drum în această lungă traversare spre reformă mobilizează (cine nu ține pasul – afară! Vezi cazul Pleșu) dar și seamănă sămînța revoltei: dacă urmez eu?

Din primul an de mandat, „ajutat” și de conjunctură, Băsescu impune agenda publică într-un ritm îndrăcit: anticipate, inundatii, biletul lui Tăriceanu, reforma justiției. Și a ținut-o așa cîțiva ani. Nimic de pe agenda lui nu era de ignorat, totul era urgent. Întrebarea e, nu cumva era mai eficace ca unele unele dintre ele să fie amînate? (E greu de explicat graba rupturii de Tăriceanu, de pildă) Poate poporul să-și păstreze moralul după 5 ani de războaie fără Saturnalii? Greu de crezut. Asta a înțeles destul de repede bătrînul edec, Iliescu. Care s-a hotarît încă de prin 2006 să adune toți nemuțumiții sub stindardul unei iluzorii odihne liniștite printr-un discurs care ar putea fi tradus așa: “De ce să lăsăm acest nebun să ne piardă în cursa lui nebună prin furtună? De ce să nu acostăm în insula de colo? E drept, nu e America, dar e liniște, găsim femei și mîncare. Nu e un viitor extraordinar, dar e unul comod și, mai ales, sigur! Să nu ne lăsăm pierduți de orgoliul acestui căpitan barbar!”

(va urma)

Tocmai îl văd pe Bogdan Niculescu Duvăz, purtător de cuvînt al PSD, în conferință de presă. El spune, printre alte aiureli, că nu re-numărarea au contestat ci aplicarea ștampilei pentru anularea unor buletine valide pentru Mircea Geoană, după încheierea votării.

Eu nu credeam că BND al PSD poate fi atît de tîmpit. Creează o perdea groasă de fum amestecînd votul dublu cu mita electorală, cu votul după ora închiderii, în timp ce acuza CCR că riscă să creeze o perdea de fum. Tipic PSD. (si bolșevic, aș sublinia)

Pe mine unul PSD-ul începe sa mă irite la culme. N-am sa demontez toate tîmpeniile debitate de Duvăz, e bine să se afunde singur în rahat și sa umble puțind un an de zile după asta. Mă întreb doar două lucruri:

1. Anularea buletinelor cu vot valabil Geoană putea fi făcută doar în timpul numărării, cînd buletinele sînt luate unul cîte unul. (Dacă nu, înseamnă că e vorba de o condpirație națională cu jandarmi, polițiști și judecători care au pus ștampile în dubele de transport sau spațiile temporare de depozitare, pentru care PSD nu găsește nici un martor și nici diferențele necesare între procesele verbale și re-numărare. Pentru că asta pur și simplu nu s-a întîmplat) Așadar Duvăz ne spune că e o trădare în masă al membriilor PSD, PNL și PRM din toate secțiile de votare. Altfel e realmente imposibil să găsești buletinele valide pentru Geoană, să le invalidezi și apoi să le contabilizezi la invalide.

2. De ce, în condițiile unei conspirații atît de teribile în timpul numărării, cei care numără voturile nu fac gestul mai simplu de a considera voturile pro-Base cu ștampila prea ștearsă, prea aproape de linie sau, uneori, chiar valide, ca fiind invalide. Dovadă că acum, la re-analizare, mai multe voturi valide pro-Băsescu au fost greșit considerate nule! Cu alte cuvinte, oamenii riscă pușcăria invalidînd voturi pro-Geoană valabile punînd ștampila și pe Băse, și nu îl avantajează pe Geoană considerînd nule cîteva voturi pro-Băse perfect valabile!  Ne leși, Gump Niculescu Duvăz?

PS: Încep să mă întreb dacă PSD nu cumva chiar marșează pe ideea unor violențe de stradă luna asta. Caz în care chiar se va pune serios problema trădării. Începem să ieșim suspect de mult din politica internă…

De pe: Fish Eye

Neo, tu ești viitorul! Nu te uita zîmbind ironic la ecran, e vorba de tine, de cel pe care noi, cu invidie și compătimire, îl numim “corporatistul”.
Ai în jur de 30 de ani, o poziție în mid-management într-o firmă importantă, răspunzi pe fugă la mailuri de pe iPhone, te îmbeți cu colegii prin cîrciumi stilate, […]

Eu sînt de părere că e bine că s-a depășit orice limită acceptabilă. Doar așa putem vedea cu claritate cine în ce tabără e, dacă jurnalistul x e doar naiv sau cumpărat. Perdeaua de fum care acoperea mișcările de trupe se risipește, pe cîmpul de bătaie intră tancurile. Nici n-am sa discut despre autenticitatea filmului. […]