Cultura politică a poporului român păstrează, la loc de mare cinste, mitul Eroului Salvator. Este suficient să aruncăm o privire asupra modului în care românii fac apel la istorie: Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, A.I. Cuza, I.C. Brătianu, Ion Antonescu sau chiar Nicolae Ceauşescu sunt primii la care se face apel în vremuri grele. Nu cred că mai e nevoie să spun de câte ori am văzut, în ultima perioadă, reactivată nostalgia pentru Ţepeş şi metodele lui de a combate hoţia. Cea mai mare realizare colectivă a poporului român, Marea Unire de la 1918, poate singura realizare incontestabilă din Istorie, este rareori subiectul evocării în spaţiul public ca exemplu şi cale de urmat.
O perioadă de criză, am spune, este momentul cel mai potrivit pentru reactivarea în mentalul colectiv al Mitului Eroului Salvator. Am crede, însă, că actuala clasă politică, cu nivelul scăzut de credibilitate la care a ajuns, blochează ascensiunea acestui mit. Unde să găseşti Eroi Salvatori în actuala clasă politică? Cu excepţia câtorva aventurieri care încă văd în Băsescu, Antonescu sau Ponta omul providenţial, nimeni nu găseşte Eroul printre elitele noastre politice. A intrat mitul în „conservare”, aşteptând oameni demni de a fi ridicaţi pe acest soclu? Nicidecum. Un mit atât de prezent în cultura politică găseşte întotdeuna o cale. O scurtă privire aruncată asupra spaţiului public şi lesne observăm ascensiunea noului Erou: Guvernul de Tehnocraţi. Expresia în sine poartă o aură a omnipotenţei, o victoriei Raţiunii şi Competenţei asupra imposturii, incompetenţei şi hoţiei reprezentate de actuala clasă politică. Nu e de mirare că până şi jurnalişti sobri, precum C.T. Popescu, ajung să-şi aducă omagiul noului Erou (Editorialul Prioritatea Zero, Gândul): „Soluţia raţională este numirea ca premier a d-lui Mugur Isărescu”. Pentru cine mai avea încă îndoieli, şi Raţiunea stă în Pantheonul Zeilor.
Prima regulă din manualul Cum să te lupţi cu un mit în 10 paşi spune să nu contrapui unui mit argumente. Din neîncredere faţă de mitul manualelor „în 10 paşi” tocmai asta voi face. În speranţa că cititorii apreciază argumentele, fără să se închine lor, iată motivele pentru care Guvernul de Tehnocraţi nu doar că nu este un Salvator, ci nici nu constituie o soluţie de preferat unui guvern politic:
1. lipsa autorităţii sub nivelul Guvernului (presupunând că punem un Guvern de tehnocraţi, cu tot cu secretari de stat şi tot ce ţine de ministere, de ce am crede că oamenii de sub ei – primari, directori, prefecţi, etc.- ar asculta de acest Guvern). Chiar Guvernul politic Boc se confruntă cu această problemă, dar ea s-ar acutiza sub un guvern de tehnocraţi.
2. acomodarea şi strategia. De ce am crede că un Guvern de tehnocraţi ar veni imediat cu o strategie coerentă, în condiţiile în care doar familiarizarea cu situaţia din subordinea fiecărui minister ar necesita ceva timp? Imaginaţi-vă ce se va îmtâmpla cu viitorul ministru de finanţe în momentul în care i se vor pune în faţă toate datele care nu sunt publice. Oricât de informat este un astfel de om în acest moment, tot are nevoie să studieze acele date în detaliu până formulează o strategie. Să ne imaginăm că asta se întâmplă la fiecare minister în parte. Cam cât ar dura până când noul Guvern, chiar şi de tehnocraţi, formulează o strategie care să corespundă realităţii actuale? Bugetul nu mai are răbdare…
3. cât de tehnocraţi? Tehnocraţi de partid sau tehnocraţi neutri? Există tehnocraţi neutri? Şi până la urmă, care tehnocraţi? Avem vreo listă de nume solide, care să justifice speranţele?
4. datorită măsurilor nepopulare pe care chiar şi un Guvern de tehnocraţi trebuie să le ia, riscăm să ajungem în situaţia în care toate partidele parlamentare se vor plasa în Opoziţie. Guvernul va fi ţinut, probabil, în funcţie, dar va fi permanent bombardat de partide care nu vor fi dispuse să deconteze politic măsurile nepopulare.
5. stabilitate? Fără sprijinul real al vreunui partid important (nu doar sprijin parlamentar) nu cred că situaţia se va stabiliza. Pârghiile pe care partidele politice mari le deţin în teritoriu acţionează (invizibil, uneori imoral, poate chiar pe marginea legii) ca un factor de stabilitate (vezi cazul Funeriu şi Examenul de Bacalaureat).
Ca ultim punct, este contestabilă însăşi ideea antitezei politic-tehnocrat. Atât timp cât orice Guvern are nevoie de sprijin parlamentar pentru a fi instalat şi menţinut în funcţie, acest Guvern este, indiferent de componenţa şi programul său, un Guvern politic. Că nu este format din politicieni contează cel mai puţin. Atât timp cât este controlat politic – prin mecanismele parlamentare – Guvernul de Tehnocraţi alimentează o dublă iluzie:
1) tehnocraţii guvernează mai bine pentru simplul fapt că nu sunt politicieni;
2) tehnocraţii nu guvernează politic.
În încheiere, un mesaj pentru cultura politică a românilor: Eroul Salvator a murit! Trăiască Eroul Salvator!
