Observatorul de Ștefănești

Săptămîna trecută, o mînă de oameni grupați sub stindardul băsist de la Asociația Blogary ne-am adunat și am hotărît să ne facem observatori la referendum. Simțeam frauda și ne îngrozea perspectiva ca un snop de 200 de voturi vîrîte în fiecare urnă din cele 18.000 să anuleze efortul unui boicot cinstit. Cei 19 observatori voluntari ne-am împărțit zonele. Au fost două opinii: să mergem în cît mai multe secții pe parcursul unei zile, creînd presiune în mai multe locuri, sau să rămînem într-o singură secție acceptînd faptul că efortul nostru este insignifiant, dar că putem mediatiza cazuri flagrante. Eu am fost pentru varianta B, mai ales că exista un loc ce îmi făcea poftă. Cu Radu Mihaiu, ne-am hotărît că ar fi distractiv să mergem la Ștefănești, acolo unde la fiecare alegeri locale se creează acea buluceală inexplicabilă. Duminică, la ora șase dimineața, eram acolo, pe bancă, în fața școlii, lîngă un polițist care moțăia. Încet, s-a strîns și comisia. Lipsea doar președintele, un băiat tînăr, avocat, care a apărut și el pe la șapte fără zece. Un tip mai gras (PC), doi adolescenți (UDMR și UNPR), doi mai în vîrstă (PNL și PSD) și un tînăr cu burtă care părea singurul nețigan, de la PDL, dar care, cînd și cînd, admitea că e țigan. „La ora asta, era deja coadă de 200“, ziceau pe rînd.

Poveștile pline de bani 

După ce ne-am cunoscut mai bine, după ce oamenii s-au așezat la locurile lor, după ce a fost verificată și sigilată urna, după ce noi i-am studiat pe ei și ei pe noi, a început să se creeze acea atmosferă de încredere-neîncredere și tatonare care apare într-un colectiv nou. Nu le știu numele și nici ei nu au vrut să mi le spună. S-au strigat între ei cu diferite nume, dar nu vreau să le spun. Chiar și cînd s-a petrecut incidentul de la ora 17, cînd a fost vorba să aflu numele tipului de la PDL, ca să îl pun martor în sesizarea către BEJ, nu a vrut să mi-l spună. Așa că, atunci cînd voi vorbi despre ei, vor rămîne tipul de la PSD sau tipul de la PDL. În orice caz, în primele ore, extrem de relaxante, ei ne-au tatonat cu cîteva povești despre banii care au curs gîrlă la alegerile din 2008. Tipul de la PNL, un nene cu o figură interesantă, ușor sumbră, a povestit cum a luat 25.000 de euro în 2008, pentru a aduce 40 de oameni la vot pentru un anume candidat. Au povestit despre portbagaje de bani, despre cum copiii ajunseseră să se joace cu bancnote de 100 de euro pe stradă fără să le știe valoarea. Despre cum, crezînd că lucrurile vor merge la fel pentru totdeauna, au spart toți banii pe mașini, femei, prostituate, mîncare și mașini scumpe. Băiatul de la UDMR mi l-a arătat pe tipul de la PSD: „Ăsta a avut Q7“. „Și?“ „Nu mai are nimic, e lefter.“ Erau toți nostalgici după alegerile cînd absolut toate partidele aruncau la propriu cu fripturi în membrii comisiei de votare. „Ce cărnuri, ce mici, ce fripturi erau aici pe la ferestre“, ziceau toți. „Erau bani!“ Au avut și prăjituri. Și toți îl asociau pe Băsescu cu praful ăsta. Acum făceau foamea și, cînd viceprimarul PSD Aurel Pîrvu și-a făcut prima oară apariția în secție, toți au început să îi bage apropouri în legătură cu mîncarea pe care ar fi urmat să le-o asigure. „E prea devreme, pe la două“, le-a zis primarul, deși burțile începuseră să mîrîie încă de la 10-11.

Încercarea de mituire 

Secția 206 are 1.302 persoane pe listele permanente și nenumărate pe listele speciale. Pînă la ora cinci, pe o căldură cumplită, ritmul de vot a fost, în medie, de 30 de oameni pe oră. În zece ore, abia votaseră 300. Toți, permanenți sau suplimentari, păreau să voteze cu ură împotriva lui Băsescu. Și așa s-a scurs timpul, ba cu o țigară, ba cu o discuție nevinovată. Pe la 16,30, viceprimarul vine a treia-a patra oară în secție, să verifice dacă lucrurile merg cum trebuie. După ce stă de vorbă tovărășește cu toată lumea, mă abordează și-mi zice că vrea să stea de vorbă cu mine și să vin pînă afară. De ce nu, la o adică?

Mergem pe hol, unde mă întreabă dacă totul e în regulă. „Perfect“, îi zic, „de dimineață și pînă acum ne-am împrietenit cu toată lumea“. Și aici încep problemele. Într-un stil alunecos, dar extrem de direct, viceprimarul mă întreabă ce interese am. „Să fie alegeri corecte.“ „Cine te-a trimis?“ Îi zic că sînt ziarist și că m-am băgat observator. „Uite, vreau să vorbim o chestie“, îmi spune. Mă uitam la el și mă gîndeam: omul ăsta știe că toată lumea are un preț. O să mă duc cu el la cîrciuma de vizavi sau la el acasă și o să mă întrebe cît. Sau o să-mi dea direct. Și eu o să zic: 25.000 de euro. Dacă atît l-a costat pe nenea de la PSD să aducă 40 de persoane din clanul lui la alegerile locale, acum, cînd putem permite să intre 400 de voturi în urnă contra lui Băsescu, de ce aș cere puțin? Ce-ar fi să cer mult?

– Vezi, îmi zicea, sînt foarte deschis și pot să fiu și mai deschis decît atît.

– Dar și eu sînt foarte deschis, și v-am mai zis, totul e în regulă aici.

– Nu, insistă domnul Pîrvu, ceea ce e deschis pentru tine s-ar putea să nu fie la fel de deschis pentru mine. Înțelegi ce vreau să zic.

– Eu înțeleg, dar dacă totul e în regulă și noi ca observatori sîntem mulțumiți, ce ne putem dori mai mult? E o secție-model.

– Uite, eu vreau să îți spun ceva.

– Ziceți!

– Uite, îți propun să mergem undeva și să stăm de vorbă.

Aha, începe. 25.000 de euro. Închid ochii, stau o juma de secundă și zic cu părere de rău:

– Oricînd, dar nu azi, azi trebuie să stau în secție, dar de mîine…

– Hai, nu vreau să mă supăr că nu accepți o invitație prietenească.

– Dar nu avem de ce. Totul e în regulă.

– Uite, eu vreau să vorbim ca să fie bine pentru fiecare, și pentru mine, și pentru tine.

– E deja bine pentru mine.

Incidentul 

La ora 17, tocmai în timpul unui puseu de votanți, viceprimarul năvălește deodată în secție și începe să urle congestionat la băiatul de la PDL, mi ți-l ridică de pe scaun și începe să-i zică de la obraz: „Mă, nu ți-e rușine? Mă, tu ai respect? Ce ai cu omul ăsta?“ Și arată spre reprezentantul de la PSD, care stă nemișcat alături. „Nu pot să las așa“, zice tipul de la PDL. „Mă, eu te-am crescut ca pe copilul meu, și dacă ăsta vrea să facă așa pe listă (și ia un pix și începe să tragă o mîzgăleală pe listele permanente ale tipului de la PSD), tu îl lași, da?!“ Omul de la PDL tace, cu ochii în pămînt, în timp ce toată secția tace curioasă. Eu și Radu nu știm ce să facem. Președintele secției se face că are treabă și nu zice nici pîs. „Deci faci cum zic eu dacă vrei să mai ai viață în Ștefănești. Vrei să vorbesc cu maică-ta?“ Pleacă furios.

„Ce se întîmplă?“, îl întreb pe pedelist. „Face șmecherii, ce să se întîmple?“ „Cine?“ Mi-l arată pe tipul de la PSD. „Cum?“ „Păi, dacă nu sînteți atenți…” Nu știm ce să facem.

Peste cinci minute ne întîlnim pe sală. „Zi-mi ce șmecherii.“ „Scrie nume pe listă.“ Mă duc la președintele de secție și îi spun că vreau să facem sesizare pe intervenția viceprimarului în secție. Președintele se cam fîstîcește și se face că nu știe despre ce a fost vorba. Între timp, încep să curgă oamenii la vot și se face coadă. Scriu sesizarea. Cer polițist în secție. Cer sesizarea BEJ.

Rămășițele zilei 

La ora zece se înmoaie șuvoiul și plecăm cu urna mobilă. La 11 închidem ușa secției cu cheia și începem numărătoarea, care nu ne iese imediat. Sînt vreo 700 pentru demitere și 57 contra. În urnă găsim de cîteva ori pachete de buletine împachetate unul într-altul. Nu ne mai supărăm.

E cald, toți sîntem transpirați și obosiți. Tipul de la PSD mă interoghează: „Mă, tu ești colonel. Tu ești de la SRI, tu ai grad“. „N-am.“ „Dar ce interes ai tu aici?“ „Să fie alegeri corecte.“ „Păi cum să nu fie corecte?“

La ora trei noaptea, după numărătoare, în timp ce făcea procesul-verbal, președintele se uită lung la mine și-mi zice: „Trebuie să scriu cu sesizarea asta. O uităm sau o menții?“ „O uităm“, îi zic, după o clipă de gîndire. Sînt generos. „Totuși, trebuie să scriu dacă s-a rezolvat. Ce să zic?“ „Spune că ai rezolvat-o foarte bine.“

Alexandru Vărzaru (KAMIKAZE)