Abandonul cetatenilor in favoarea puterii

În atâta,,stat de drept” și,, luptă anticorupție” mor uciși oameni.
Oameni de rând și probabil că asta îi face neînsemnați.
Mult mai însemnată este,, lupta anticorupție”,,,să intre Dragnia la puscărie”.
Eroii morți în Apuseni, un copil târât de o procuroare progresistă, doua fete asasinate cu sânge rece devin,,victime colaterale”.
Suprastatul își ucide cetățenii, din neputința de a-și întelege responsabilitățile. Suprastatul vrea bani si putere, nu oameni liberi si responsabili, cu care să împartă responsabilitatea traiului.
Sper ca fanii luptei anticorupție să își țină dracului fleanca, atâta timp cât au susținut instituțiile de forță. E deja un lucru obișnuit admirația victimei față de călău.
Orbi sunt cei ce cred ca progresismul socialist îi va ocroti. Nu. Doar îi va crește ca pe niște găini și ulterior ii va sacrifica, pentru că orice putere politică ajunsă la conducere face un prim lucru: se asigură prin toate mijloacele că nu va pierde puterea proaspăt câștigată.
Dacă o instituție de telecomunicații speciale e lăudată în cazul recentelor alegeri si a unui referendum unde, vă spun sincer, ați votat ca oile, dar este total incapabilă să furnizeze o locație sau funcționarea unui sistem electronic de sanatate, atunci teoria mai sus enuntata se confirma.
Vremurile de pana in 1990, cand Securitatea si PCR conduceau, or să ni se pară o dulce vacanță.
Pentru că socialismul se reformează și nu dispare decât atunci când fără sintagma de,,om liber”nici soarele nu mai răsare.
În rest, numai de bine!

Cinci posibile constatari despre realitatea inconjuratoare. Nimic exhaustiv, nimic definitiv.

1. Marile corporații multinaționale promovează, în mod paradoxal, un model economic de tip socialist;

2. Occidentul, dominat de establishmentul neomarxist și de lașităti energetice și economice convenabile, hrănește atât sistemul autoritar chinez, cât și pe cel autoritar rusesc;

3. ONU și UE extind, susțin, implementează și promovează ideologia Noii Stângi, subminând de fapt drepturile fundamentale ale omului;

4. Globalizarea, dincolo de unele beneficii economice academice, științifice și turistice de neconstestat (!), tinde să distrugă din nefericire, tradițiile și identitățile naționale;

5. Corporațiile multinaționale promovează cu nesaț agenda neomarxistă, cu rădăcini marcuseiene, de tip LGBTQ+

Ganduri trebuincioase

1. Noua Stânga autohtonă, reprezentată de USR-PLUS, nu militează împotriva ideologiei de stânga a PSD-ALDE, ci doar împotriva corupției păstorite de aceste două partide. Când coruptii și corupția nu vor mai fi subiecte legate de PSD și/sau de ALDE, domnii Ciolos și Barna vor colabora copios cu vechea stângă. Deja, combinația din care a ieșit câștigătoare vechea ong-ista Renate Weber, pe mâna PSD, ne oferă o mostră de concubinaj stangisto-stangist și marchează un debut punctual dar răsunător al recunoașterii oficiale a afinităților celor două tipuri de stânga.

2. În absența credinței, cvasitotalitatea establishmentului politic european se bălăngăne dizgrațios între exersarea cultului personalității, creator de dictatori siniștri și exersarea cultului ideologiei stângii, creator de dictaturi sinistre. Două tipuri de rău cu aceeași cauză: absență lui Dumnezeu! Dictaturile personale și de grup politic, alături de dictatura corectitudinii politice neomarxiste se vor a fi mărcile înregistrate ale secolului XXI. Depinde doar de imaginația morală de extracție creștină a omenirii ca ele să nu izbandeasca!

3.Vladimir Putin este, pur și simplu, un personaj toxic. Dacă nu cumva, efectiv, malefic. Zecile de asasinate politice săvârșite sub domnia absolutistă a individului, mâna de conflicte regionale înghețate, plantate de nostalgiile imperiale ale fostului KGB-ist, atacurile cibernetice asupra democrațiilor occidentale puse la cale de troli amici Kreminului, cabotinimsul agresiv și subversiv al spionului ratat și multe alte delicii pestilențiale de sorginte putiniană, stau chezășie.

Orice altă eticheta cu tentații indulgențe, aplicată individului, ar riscă să eșueze în ridicolul aberatiei conform căreia Pablo Escobar ar fi fost o persoană respectabilă și psihic sănătoasă.4. Adevărul nu ține cont de ideologie, de sex, de vârstă , de interese, de conjunctură, de tehnologie, de partid. Interpretarea lui, da! De aceea, afirmăm ritos că nu există adevăr absolut. O interpretare a realității, care devoaleaza natura subiectivă, trufașa, discreționară  și păcătoasă a omului. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de Adevărul Absolut (de extracție Divină!), cu atât suntem mai porniți în a-l nega și a-l relativiza.

Iată întrebările Blogary pentru candidații la președinția României!

 

 

 

 

Vine toamna și au început să se coacă candidații pentru funcția supremă în stat, președinția României. Cum pe Iohannis, care a dat dovada incapacității crase de a fi președinte, nu se mai poate pune multă speranță, drumul este deschis unei palete largi de chemați și nechemați.

Una a și apărut. Ramona Ioana Bruynselles, candidata Partidului Umanist, nici nu terminase bine Băsescu fraza ”pregătiți femei, blonde și peste 45 de ani.” Este ca și cum Ramona Ioana era deja pregătită! Arătînd bine și cu un discurs corect, Ramona Ioana are șanse să nu treacă precum gîsca prin apă prin aceste alegeri.

Soție de președinte de bancă, fostă lucrătoare la guvern, Ramona Ioana își invită colegii de candidatură să semneze un legămînt:

”1. Nu îi voi ataca pe ceilalți, le voi combate ideile cu argumente și nu îi voi vorbi de rău pe contracandidații mei.

2. Voi face totul pentru a-mi încuraja susținătorii să ducă o campanie curată, inclusiv pe rețelele de socializare.

3. Mă voi angaja într-o campanie pozitivă, voi condamna orice formă de fake news.

4. Voi respinge orice formă de intimidare a alegătorului și mită electorală.

5. Alegătorul este suveran, merită respectul nostru și al tuturor, merită o campanie cinstită și transparentă.

6. Acest angajament mi-l iau în fața tuturor românilor, pentru o politică onestă și orientată către oameni.”,

Se arată în propunerea candidatei PPU. 

Dacă schimbarea de discurs este evidentă, să vedem și la conținut cum stăm. Am întocmit împreună cu Claudiu Băcanu un set de întrebări la care îi vom ruga pe toți candidații la prezidențiale să ne ofere și să ofere poporului ăstuia răspunsuri. Noi, aici, la Blogary, sîntem oameni de dreapta, așa că punem serios bază pe răspunsurile candidaților.

Așadar, întrebările sînt!

1.Credeti in Dumnezeu?

2.Considerati modificarile legislative privind limba de stat oportune?

3.Considerati ca ar trebui legiferate casatoriile intre persoane de acelasi sex la noi?

4.Dar problema implementarii, in mod insidios, a idelogiei de gen in scoli?

5.Cum veti aborda problema migratiei, in contextul presiunilor crescande ale UE privind acceptarea cotelor de migranti din Orientul MIjlociu?

6. Cum veti rezolva problema profitului exportat si neimpozitat?

7.Cum veti rezolva problema adevarului istoric privitor la ,,Revolutia” din decembrie 1989?

8. Secularism sau conservatorism? Stanga sau dreapta politica, fara mix-uri care stim bine ce aduc.

9.Considerati oportuna renegocierea pactului cu Ucraina, pact incheiat pe vremea CDR?

10.Stat national suveran independent sau conglomerat multietnic, provincie a superstatului UE?

11. Libertatea inseamna: sa faci ce vrei, sau sa faci ceea ce se cuvine?

12.Stat minimal in ce sens?

13. Capital autohton majoritar si puternic, astfel incat sa putem privatiza DOAR pe plan intern marile companii, sau capital multinational, cu instrainarea a tot?

14. Invatamant garantat de 12 clase, pentru asigurarea unui nivel cat mai intalt de cunostinte, dau fiecare dupa cum poate si il taie capul?

15.Impozit minim, dar impozitat tot ce e productiv, sau impozit diferentiat, generator de coruptie si egalitarism?

16. In afara de copii si batrani si bolnavi, nimeni si nimic nu e special in tara asta, nu-i asa?!

Cu rugămintea de a fi prompți în a ne răspunde, mulțumim anticipat!

Cui ii e frica de nationalism?

 

PSD știe că trebuie să predea ștafeta.
De aia au desemnat-o pe Veorika ca și candidat la prima funcție în stat.
Au înțeles că era stalinistă a trecut și că troțkiștii, reprezentați de USR+ trebuie să ia puterea.
Urmează o altă epocă,,luminată”de corectitudinea politică, unde libertatea de exprimare e aprig sanctionată. Sub alte auspicii, cu iz intelectual, dar cu aceleași aspre pedepse. Comunismul si bolșevicii nu se lasă. De fapt, se lasă seduși de curentul revoluționar neobolșevic si cataloghează, fără nici un discernământ, orice mișcare naționalistă și de dreapta ca fiind de sorginte fascistă, nazistă si, mai ales, legionară.
Dacă cei peste 75% din luptătorii anticomuniști au fost legionari, asta înseamnă că ei au reprezentat un real pericol pentru bolșevicii nou instalați la putere in anii „50. Dacă o lege infamă din 2015 pune ML alături de nazism și toți marii criminali judecați la Nurenberg, deși nu a fost nici măcar pomenită acolo, înseamnă că mințim prin lege. Cu totul, și, mai ales, interzicem cinstirea memoriei tuturor celor care au ales să nu se compromită moral.
Dacă astăzi sentimentul iubirii de neam și țară, având ca subsidiar naționalismul interzis prin lege, înseamnă că garda bolșevică nu s-a schimbat și că avem aceiași farsori ordinari ai istoriei la putere. De rit vechi si nou.
Marile dezastre politice si conflagrații au fost pornite de neocolonialism si neoimperialism.
Ne aflăm oare în fața unui nou dezastru!?
Intreb: CUI ÎI E FRICĂ DE NAȚIONALISM!?

Cateva semne de recunoastere a militantului progresist

1. Grad ridicat de ofuscabilitate

Aducătorul de progres din lumea post-modernă umblă cu ofensabilitatea în erecție permanentă – este mereu gata să taxeze nedreptăți reale sau imaginare comise de instituții sau populații majoritare împotriva oricărui grup minoritar (cu precădere de natura sexuală sau religios ne-creștina), și să ceară de îndată interzicerea sau limitarea opiniillor care ar leza respectiva minoritate. Chiar dacă, deseori, minoritățile respective nici nu o solicită! Omul nostru împroașcă cu invective în stânga (mai puțîn) și in dreapta (foarte mult), inventând pentru orice presupusă ofensă un termen care să desemneze presupusă ura a majoritarului (X-ofob).

2. Rușine de originile sale

Superiorul purtător de modernitate se jenează de ai săi – pe care îi consideră înapoiați și prostănaci – și le găsește mereu bube – istoria este jalnică, tradițiile sunt primitive, credințele eronate. Contrastează mereu „WC-ul din fundul curții” și „pupatorii de moaște” cu Iphone-ul, avionul cu reacție și alte semne ale înaintării tehnologice, printre care nu uită să amestece „eliberarea” sexuală de orice fel și consumul de droguri.
Democrații din Statele Unite ard steagul american și disprețuiesc imnul național, podemistii din Spania „nu mai vor turiști, vor refugiați”, la noi useriștii fac mereu apologia „țării ca afară”.
Desigur, a-ți iubi țara și poporul nu înseamnă să închizi ochii asupra oricărei anomalii, nici să te crezi superior celorlalți, dar cu siguranță nici să te jenezi de ai tăi până la lepădare. Un părinte își iubește copilul și când ia 10 la matematică și când sparge geamul vecinului; binevenita mustrare nu înseamnă nicidecum excludere din familie, ci este tot un semn de dragoste.
Drept medicament la scarba ce o resimte fata de poporul său, progresistul militează fie pentru emigrare masivă, fie pentru importul masiv de populații străine, menită să „împrospăteze” sângele locului, fie pentru integrare totală a țării sale, până la dispariție, într-o entitate suprastatală.

3. Grija față de planetă

Militantul progresist este foarte preocupat de viitor: „Ce planetă vom lăsa copiilor noștri?”, deși dacă îl întrebi câți copiii are, vei constată mai degrabă că are in palmares mai multe avorturi decât odrasle.
Grija față de planetă nu se manifestă prin strângerea hârtiilor și țigărilor aruncate pe jos, nici prin intretinerea parcurilor, pădurilor sau apelor, ci prin incendierea automobilelor și spargerea vitrinelor capitaliștilor ce produc dioxid de carbon.
———————————————————
Fie planificat, fie inconștient, purtătorul de „progres” execută de fapt o agenda: distrugerea oricărui nucleu de agregare a indivizilor, atacarea oricărui element ce ar ține indivizii împreună: patriotismul, credința și familia. Pentru că odată eliminate idealurile care țin oamenii laolaltă, putem ușor fi transformați în unități umanoide izolate, hedoniste, ușor de controlat și, mai ales, ușor de eliminat la nevoie.

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor de religie, stat, ţară, patriotism”. Karl Marx

Progresismul este comunismul cu altă mască.

Apoplexia discernamintului politic

Rusia a fost reprimita ca membru in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE/PACE), cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate. De amintit ca in 2014, delegatiei ruse i-a fost retras de dreptul de vot in APCE si i s-a interzis sa participe in organele de conducere sau la misiunile de monitorizare ale Consiliului Europei ca urmare a invadarii Ukrainei.

Votul final din data de 24 iunie a consemnat 118 voturi pentru repunerea Rusiei in drepturi, 62 de voturi contra si 10 abtineri!

Textul Rezolutiei nu numeste Rusia in mod explicit – poate pentru ca istoria oficiala sa nu cumva sa consemneze probabil referirea la Rusia…? – dar afirma inechivoc, ca Adunarea a decis, printr-o derogare de la Regulamentul sau de procedura (!), sa invite parlamentele statelor membre ale Consiliului Europei, care nu sunt reprezentate de o delegatie in APCE (adica, parlamentul rus!) sa-si prezinte acreditarile la sesiunea din iunie 2019. Adica, sa revina la masa!

Toate statele membre ale APCE, se arata in text, au „dreptul de a vota, de a vorbi si de a fi reprezentate in Adunare, iar organele sale nu vor fi suspendate sau retrase in contextul unei contestatii sau al reconsiderarii prerogativelor”.

De necrezut!

Seful comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Slutsky, a declarat imediat ca „APCE a facut un pas imens spre apararea drepturilor delegatiilor nationale” si ca delegatia Rusiei nu va mai tolera „alte sanctiuni, indiferent cat de nesemnificative” ar fi ele. Harasho! Adica, asa se intampla daca ii dai nas lui Ivan, se si se urca pe divan…!

In contrapondere, asa cum era de asteptat, liderul delegatiei ucrainene la APCE, Volodimir Ariev, declara stupefiat ca decizia Adunarii a trimis Rusiei un mesaj halucinant, un fel de „faceti ceea ce doriti, anexati teritoriul unei alte tari, ucideti oamenii de acolo si veti scapa basma curata”.

Asistam, fara doar si poate, la o decizie robust revoltatoare pentru orice european lucid si responsabil, decizie cu precedente similare poate doar in anii ’30 ai secolului trecut, precedente ale rusinii si ale lasitatii puterilor europene, care au precedat si pregatit dezastrul izbucnirii celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Votul european favorabil, astfel, neoimperiaslimului moskovit, a fost posibil gratie scabrosului aranjament politico-economic franco-germano-rus, potentat de gazele Kremlinului si de interesele unilaterale, anti-europene, ale Berlinului, secondat de impotentul si obedientul Paris. Nu a mai contat invadarea Ukrainei, nu a mai contat doborarea cursei aeriene MH17 a Malaysia Airlines in estul Ucrainei in 2014, cu rachete rusesti si implicand – afirma procurorii JIT – personal militar rus, soldata cu moartea a 298 de pasageri, nici asasinarea in Rusia a zeci de jurnalisti critici la adresa puterii putiniene absolute, nici asasinarea liderilor opozitiei, nici conflictele declansate de Kremlin si inghetate de acesta intru controlul regiunilor afectate din regiunea Balcanilor, nici batjocorirea drepturilor omului in general, nici razboiul informational declansat de Rusia impotriva Vestului, care altereaza si asa debilizatele democratii occidentale, nici tentativele de asasinat si asasinatele puse la cale de acelasi Kremlin pe strazile oraselor Vest-europene, impotriva propriilor cetateni incomozi, fugiti din Rusia de urgia fostului kgb-ist ratat, nici…

Asa cum reiese din matematica votului, majoritatea tarilor occidentale – Franta, Germania, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Austria, Irlanda si, desigur, Turcia, au votat in bloc (100%) in favoarea Rusiei, intr-un procent ce se situeaza intre 80% si 100%, doar Marea Britanie votand in proportie de 60-80% impotriva Kremlinului. Ceva impotriviri au fost (in proportie de doar 20-40%) si in Cehia, Slovacia, Olanda (cu tot avionul doborit, plin cu olandezi!) si Moldova. Romania a scaldat-o, (40-60%, la fel ca Finlanda). In afara de Ucraina, ceea ce era de asteptat, s-au opus in bloc doar Polonia, tarile baltice si Suedia.

Acest vot confirma inca o data ca discursurile fornaitoare ale trompetelor realitatii europene ce ni se servesc in fiecare zi si care fac vorbire despre drepturile omului, despre stat de drept, despre unitate si coeziune europeana, despre democratie europeana, despre sanctiuni europene al adresa Moscovei, se naclaiesc abracadabrant sub greutatea mlastinoasa a intereselor financiare ale unei Uniuni Europene in stare de apoplexie a discernamantului politic.

Europa unionala deraiaza din ce in mai grav si pe zi ce trece de la linia trasata nu demult de valorile si principiile ei fundamentale.

Un compromis dezirabil si un paradox

Vechea Stanga, cea de rit postdecembrist, pastratoare si renovatoare a paradigmei dictaturii atee, national-comuniste, isi expune cu succes, inca din 1990, in spatiul public romanesc retorica asistentialista si verificat falimentara, impreuna cu paradoxalul delir blasfemiant crestin-ortodox si, nu in ultimul rand, cu apelul ipocrit, diform si maculant la traditie, istorie si obicei.

In mlastina pestilentiala a nostalgiilor comunistoide, in care se ineaca sutele de mii de victime ale comunismului romanesc si se perpetueaza logica politicianului providential cu vocatie mesianica, se balacesc vioi ticalosi de varii spete, profitori vechi si noi, fosti aparatnici si odraselele lor beneficiare, fosti securisti, turnatori, colaboratori sau urmasii lor, fosti sefi si sefuleti din activul de baza al defunctului PCR. Toti, renascuti intru prosperitate si revigorata prevalenta sociala in capitalismul de partid, care a arestat Romania. Aceasta renastere macabra a putut produce recuperarea in metru festiv a unei voluptoase parti a trecutului comunist romanesc, printr-o colosala punere in scena, care a schilodit si sufocat adevarul si a protejat calaii, sub pretextul… evitarii culpabilizarii tuturor romanilor.

Efectul anesteziei morale a natiunii, administrate chiar de la finele acelui decembrie insangerat de catre frontul loviturii de stat mascate, il vedem cu infricosata stupoare astazi. Dupa aproape 30 de ani de presupusa libertate, la putere se afla tot un partid de stanga, mostenitorul gastii neocomuniste, impanate cu agenti KGB si securisti de omenie, care a preluat puterea in 1989! Dupa 40 de ani de comunism, milioane de romani au votat mai mereu, practic, acelasi partid de stanga, care aplica ideologia statului maximal, alimentata de politici publice asistentialiste si de fantasmagorii economice mereu falimentare, intr-un cadru general impanat cu tuse groase antidemocratice, cu coruptie de partid si de stat, cu interventii sangeroase ale minerilor si ale jandarmilor impotriva golanilor, a huliganilor, a derbedeilor, cu manuale de istorie care omit sa aminteasca genocidul romanesc savarsit de comunism, cu retorica nationalist-etnicista pe post de infrastructura si de locuri de munca si de proiecte de tara si cu sfidari grosolane, inimaginabile de catre unii naivi, ale normelor unui stat de drept!

Comunismul institutional a fost inlaturat. Comunismul sufletului colectiv a fost, insa, recuperat, reasamblat, reconditionat si renationalizat, producand metamorfic devastatoare rezultate electorale, cu efecte sociale, economice si psihologice naucitoare.

Noua Stanga, insa – neomarxista, corecta politic, marxist-culturala, la fel de atee ca si Vechea Stanga, declarat adoctrinara dar pervers autointitulata „progresista” – a inteles demult ca pentru a supravietui, trebuie sa se delimiteze de bolsevism si de national-comunism. Ceea ce a si facut. Iar la relativ scurt timp dupa caderea URSS si a ideologiei crimei in Europa, Lumea occidentala a inceput sa se fie sedusa de secularismul umanist al ideologiei Noii Stangi anti-comuniste. O Stanga care critica vehement derapajele bolsevice, maoiste si staliniste – dar care umbla cu tricouri cu Che Guevara pe strada si se reculege la mormantul comunistului convertit la neomarxism Altiero Spinelli – , care recita mantra recompensei descatusante a perversitatii polimorfe via ideologia LGBTQ+, care trambiteaza despre binefacerile socialismului democratic (a la Bernie Sanders si Barack Obama), despre o noua lupta de clasa dusa de data aceasta intre majoritatea alba, considerata opresoare a priori si indiferent care tip de minoritate, declarata oprimata tot a priori, despre inutilitatea si nocivitatea proprietatii private,  despre inginerii sociale utopice sustinute de imigratie musulmana masiva si ilegala (a la Angela Merkel), despre desfiintarea granitelor si renuntarea completa la suveranitate nationala in favoarea suveranismului autoritar si izbavitor (?) al unei Uniunii Europene, care nu a fost in stare sa isi justitifice fiintarea printr-o Constitutie Europeana, tocmai pentru ca a decis pur si simplu sa isi nege radacinile iudeo-crestine.

La randu-i, Noua Stanga romaneasca isi marcheaza prezenta publica printr-o retorica anti-national-comunista, anticoruptie si prodemocratica, vadit fasta si atat de necesara in viciatul context politic carpato-danubiano-pontic. Iar Lumea romaneasca, vai, se lasa sedusa, firesc, de o atare normalitate a gestului politic, omitand, uitand sau ignorand faptul ca, dincolo de lupta impotriva coruptiei si pentru un stat de drept, neomarxistii autohtoni isi trag sevele din utopiile corecte politic, atee, non-morale si desfigurante identitar ale neomarxismului Scolii de la Frankfurt, care face ravagii pe batranul si pe noul continent.

Indubitabil din perspectiva fundamentală a afinitatilor filozofice, ideologiile celor doua Stangi romanesti, puse intr-o mecanica robusta democratic a jocului politic si curatata de rugina partidului-stat organizat infractional, ar putea coabita absolut perfect intru propasirea statului maximal, a statului secular, a asistentialismului de stat, a interventionismului economic, a redistribuirii bogatiei nu in functie de rezultatele actului economic, ci in functie de nevoile fiecaruia, a marxismului cultural. O coabitare dezastruoasa pentru noi toti, desigur. Un compromis dezirabil, natural, in logica Stangii, ce va putea interveni la un moment dat intre cele doua surori.

Cum ramane, insa, cu discursul si actiunea pro-Credinta, pro-familie naturala, pro-identitara a Vechii Stangi, ma veti intreba?

Este, fara doar si poate, imperios necesar ca ele sa fie readuse la matca in cel mai sucrt timp si credibilizate in acest mod natural de catre o Alternativa de Dreapta autentica! O alternativa, care sa isi asume, atat discursul euro-realist, cat si o pozitionarea lucid-patriotica, in contrapondere cu execrabilul euroscepticism cu valente pro-putiniene si cu gaunosul nationalism-etnicist bantuit de fantomele national-comunismului Vechii Stangi. Interesant de observat ca Vechea Stanga va putea chiar sa isi gaseasca autenticitatea atee si, poate, credibilitatea moral-politica (?) de dupa o obligatorie epurare interna, pentru a forma, desigur !, un pol politic impreuna cu Noua Stanga, cu atat mai repede cu cat, o Alternativa Dreapta se va putea afirma mai pregnant, mai viabil si mai robust in viata politica romaneasca. De fapt, o solutie de Dreapta care sa conteze cu adevarat, reprezinta paradoxal tocmai remediul de care Vechea Stanga autohtona are nevoie pentru a scapa de caracteristica ei schizofrenie ideologica si a renunta la debordanta ei ipocrizie patologica.

Si, poate ca in acest mod, dezbarata de fundamentele sale comunistoide si de utopia ideologiei ranforsate de ipocrizii schizoide, aceasta stanga nu va mai reusi sa supravietuiasca deloc, până la urmă…!

De ce conservatorism?

Pentru că:

1. Nimic fără Dumnezeu. În prezența lui Dumnezeu, totul este posibil, În absența Lui, totul este permis.

2. Pentru că cultura și tradițiile, alături de credința în Dumnezeu, reprezintă fundamentul moral, stabil, al societății.

3. Pentru că își cinstește înaintașii și pune pe primul plan adevărul istoric, ca o permanentă lecție pentru generațiile care vin.

4. Pentru că familia formată din bărbat și femeie este temelia societății, cărămida cu care se construiește o societate prosperă și stabilă.

5. Pentru că proprietatea privată este sacrosanctă. Proprietatea privată generează nu numai bunăstare și progres(a nu se confunda cu progresismul neomarxist!) ci și sentimentul de trăinicie a tot ceea ce se infăptuiește, de putere, stabilitate, suveranitate si independență.Fără aceste elemente, o societate este divizibilă, fărâmițabilă. Așadar, cere discernământ și responsabilizează toate segmentele societății.

6. Pentru că statul asistențial jefuiește omul care muncește.

7. Pentru că promovează societatea capitalistă, aducătoare de prosperitate si echitate economică și socială.

8. Pentru că susține capitalistul care nu cere guvernului decât să fie lăsat să muncească pentru a produce bunăstare, nu precum socialistul, care se rezumă doar la a cere bani guvernului.

9. Pentru că ferește omul de experimentele sociale progresiste, punând pe primul plan prudența în acceptarea și înglobarea elementelor de progres tehnic și social.
 

10. Pentru că nu confundă libertatea cu anarhia. Binele comun întotdeauna va stabili limitele libertății.

11. Pentru că omul liber va face întotdeauna ceea ce se cuvine.

12. Pentru că prosperitatea generează pace, nu război. Exclude neoimperialismul și globalizarea.

13. Pentru că este descentralizat, nu promovează suprastatul aristocrației birocratice, total ruptă de realitățile sociale și economice.Doar socialismul promovează centralizarea și ,,statul în toate”.

14. Pentru că, în afara copiilor, batrânilor si bolnavilor, nu există ,,categorii speciale”.

15. Pentru că un capitalist se bucură de succesul seamănului său, il incurajează și îl prezintă drept model. Socialismul urăște succesul și promovează ura, discordia.

16. Pentru că un conservator niciodată nu va uita de unde a pornit și nici nu va uita unde vrea să ajungă.

Democrat sau totalitar?

Ieri, după aflarea deciziei CCR în privința referendumului solicitat de Iohannis pe 26 mai, Caramitru ăl mic și agitat a scris pe Facebook ce vedeți în captura de mai sus.

 

Așa că articolul meu se putea numi foarte ușor: stat sau cetățean? Dar să-i lăsăm pe alții,  atîta vreme cît avem ceva pe suflet noi înșine. Eu, mai precis. Eu, aceea care a votat la referendumul lui Iohannis cu entuziasmul prostului.

Am fost fraieră, stimați cititori! Atît de fraieră încît, în alte condiții, mi-ar fi teamă pentru mine. Dar nu, nu este cazul. Am realizat grozăvia înante de ziua de ieri, am realizat-o după, din păcate, ce am comis-o.

Am votat! asta am făcut. Și cum am devenit totalitară? mă veți întreba. Exact așa, votînd, mi-am exprimat pornirea totalitară. Dar purtînd eticheta de ”pesedistă” de mai bine de doi ani, am hotărît că e mai bine să fac un gest decisiv care să o înlăture. Și am votat, deși știam că e o prostie.

În Constituția României scrie clar:

2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. – art.74

Iar în Declarația Drepturilor Omului, invocată de CCR,

Toţi oamenii sînt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. –art.7

Să judecăm drept. Și calm, se agită destul alții. Cum poate să i se refuze unui condamnat pentru corupție dreptul la grațiere, iar unui criminal să-i fie acordat? De cînd a devenit crima mai puțin importantă/periculoasă decît corupția? În ce bălării totalitare ne aruncă ”incoruptibilii” zilelor noastre?

Dacă m-aș fi gîndit mai mult și mai serios înainte de vot, nu aș mai fi făcut prostia. Dar nu! Cel puțin, am tras cea mai serioasă învățătură de minte a ultimilor ani.

Ceea ce nu se poate spune și despre zăltații useriști (vezi captura foto). După ei, statul este mai important decît cetățeanul. Vom vedea cum țin la cetățean după ce vor cîștiga și alegerile care vin.

După ei, pesedistul nu e om. Dar ei nu discriminează, Doamne ferește!

Transmit calde salutări, pe această cale, prietenilor mei totalitari de Facebook, care îmi explicau, înainte de referendum, că nu există control de constituționalitate decît după. Ceea ce, după cum s-a văzut, este adevărat. Lasă fraierul să propună, să se organizeze (cost total: 53 milioane lei)și fraierii ăi mici să voteze. Avem noi grijă după. Și au avut!

Așa cum spunea Raluca  Boboc pe Facebook, statul paralel a jucat foarte bine runda asta. CCR nu a avut obiecții la mai mult decît evidentele procese verbale de votare, cu cheia neînchisă, dar a lovit după. Și a lovit pe drept, orice spune unul ori altul. Iohannis și-a diminuat serios, după mine, șansele la al doilea mandat, iar Barna vine puternic din urmă.

Să cîștige ei tot! Să cîștige, să vedem ce fac!

Cîștigă și fără ajutorul vostru, cîștigă oricum. Apetența pentru minciună a acestui popor încă nu a fost epuizată, din ce se vede.

Dacă, într-o bună zi, se va hotărî ca cei cu inițialele AC să nu mai facă parte din lanțul decizional românesc, să știți că ”politizata” CCR este de vină!

În ce mă privește, de data asta nu. Nu candidez. Ușurința cu care am căzut în capcana întinsă cere o perioadă serioasă de reflecție.

Și nu și din cauză că la întrebarea l-ați grația sau nu pe Dragnea, aș răspunde, cinstit, da. În asemenea condiții de presiune, nu știu dacă dosarul lui a fost judecat corect. Iar mai presus de lege, într-un stat, pentru mine nu este nimeni și nimic.