PUMNUL CARE NE VA ADUCE PE TOTI LA ACELASI NIVEL

Din punct de vedere emoțional, referendumul a fost un,, Colectiv 2”. Propaganda agresivă, de tip bolșevic, protestele, au creat un moment de emoție colectivă puternic. După care a urmat detonarea.
Faza cu lustrația pică, e referendum consultativ, și nu decizional.
Repet, tot balamucul seamănă cu schimbarea de gardă în PCR.
Sau, mai bine zis, cu revanșa lui Trotki împotriva lui Stalin.

Miscarea neomarxistă le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumata intre un job liniar, club, sex la intamplare si un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit în discursul despre ,,Psihopolitica” a lui Beria, inspirat de Dzerjinski. Din ei, mai târziu, regimul își va selecta temnicerii, torționarii, slugile, în general.
Ecartul de gândire e simplu, ,,cu noi sau împotriva noastră”, la inceput bine mascat într-un zâmbet-rânjet.
Schilodire emoțională și intelectuală fără bătaie de cap.
Toți, fără excepție, sunt repetenți la istorie, și nu mă refer la istoria antică, ci la cea recentă.
Religia este dușmanul de moarte, testul cel mai simplu într-o discuție obișnuită cu ei îl faci spunând ,,Doamne-Ajută” și o să vezi o schimbare de privire, un amestec de dispreț și ură.
Deasupra a tot, se așează imaginea Romei antice, în care Cezarul, în mărinimia lui, făcea spectacole cu lupte între oameni sau animale și, astfel, făcea ca prostimea flămândă să se simtă că e părtașă la ceva măreț.

 

Pentru că e o problemă care ține de emoționalul lor submediocru. Mișcarea neomarxistă(USR+) le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumată între club, sex la întâmplare și un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit in discursul sus-pomenit al lui Beria.

 

Se dorește o mișcare,,de dreapta”.

Dreapta să fie, să facă și să dreagă.
Fără o falanga propagandistică agresivă, nici un partid nu îi poate bate pe neomarxiști.

Actiune de tip MLM sau Martorii lui Iehova. Din casă în casă.Pe stradă, în gări, pliante, mesaje, agresivitate.
Cu ăștia nu lupți la costum si cravată.
Ori ai o armata de trolli și postaci care sa îi suprime în mediul online si răspândaci în teren care să stea pe capul oamenilor, ori pierzi cu ei bătălia din start.

Din păcate, asistăm doar la întemeietori de mișcări de dreapta și ideologi care privesc cu condescendență către cei care ar vrea să se miște. Zici ca au un băț în fund, iar gulerele lor sunt scrobite cu var și nu se pot apleca sa asculte. Cu o astfel de atitudine or să fie hăcuiți la prima dezbatere publică. Plus că mai toți suferă de o paranoia care cataloghează imediat în ,,putinisme”, ,,securisme”, etc. Nu zice nimeni că n-ar fi, dar parcă s-ar cere ceva mai mult discernământ.

Mișcările naționaliste sunt imbolnăvite de dacopatii, creștinopatii fundamentalist-ortodoxe si conspiratite. Acestea încep cu tunelurile dacice de sub Carpați și Isus născut la Fălticeni.

Cu imnuri, pomeniri, marșuri si poezii nu scoți țara din rahat si ajungi la final la ,,Veșnica Pomenire”.

Foto: Facebook, Cosette Chichirău

 

 

Regele e gol la masă! Cine se face că nu-l vede?

Activiștii LGBTQ at large sunt de mai multe feluri, majoritatea creștini:

  1. Activiștii și practicanții puri și duri, dar și aici sunt nuanțe: homosexualii notorii (foști parteneri intimi) Dolce & Gabbana sunt și împotriva căsătoriilor gay, și împotriva înfierii de copii de către homosexuali!
  2. Indiferenții proști, ignoranți, inculți, inerți, pasivi și iresponsabili, pe care nu-i duce capul, nu-i interesează nimic, n-au nici o părere sau este o opinie aberantă.
  3. Conformiștii fără personalitate, fără spirit critic și discernământ, lașii, semidocții cu spoială de cultură (că periculos nu este nici cine nu știe, nici cine știe, periculos este prostul care are impresia că știe), submediocrii, turma, fals-emancipații, snobii, care cred că acesta este trendul european și mondial, cedând presiunilor minciunilor neo-bolșevice soroșiste, care cred că pe ei nu-i atinge fenomenul, că nu-i interesează ce li se întâmplă altora, dar care vor sări ca arși când le vor fi afectați copiii, de exemplu.
  4. Fanii subalterni de nevoie și inhibați pentru că au vreun LGBTQ (sau mai mulți) în familie sau în anturajul foarte apropiat (disonanță cognitivă).
  5. Unii creștini nu sunt împotriva LGBTQ crezând că, militând împotriva păcatului LGBTQ, încalcă porunca biblică a iubirii aproapelui, confundând condamnarea păcătosului cu condamnarea păcatului: păcatul trebuie condamnat cu vehemență, păcătosul trebuie iubit (cu dragoste agape, storge sau philos, nu eros = amor/sex, desigur), ca să se întoarcă și să fie viu!
  6. Unii votanți țin cu LGBTQ din instinct (sindromul Gică Contra), pentru că cineva trebuie să țină și cu ei.
  7. Alții țin cu ei de-ai dracului, ca o formă de exprimare a frustrărilor, urii și dușmăniei lor împotriva majorității, cu care au ei meciul lor, găsind acum momentul prielnic să se răzbune.
  8. Există și o categorie pur politicianistă și eclezială, care au o antipatie congenitală ireductibilă contra PSD și BOR și ar face orice să distrugă aceste structuri toxice, corupte, retrograde, anti-naționale. De înțeles, până la un punct.
  9. Cei mai periculoși (cei mai mulți și cei mai perverși) s-au ascuns în mod ipocrit și politicianist în spatele fobiei anti-PSD și anti-BOR, aduc argumente anti-referendum de pe poziții fals-juridice (minciuna obligativității căsătoriei gay care ar fi impusă de UE, sau că homosexualitatea ar fi valoare UE, confundând-o voit cu libertatea!) și politice, și manevrează astfel cu mult succes în fața oamenilor fără creier și fără cultură. Exemplul tipic sunt neo-bolșevicii globaliști anti-naționali soroșiști cu spoială intelectuală, membri USR.

Dar încurajând sub diverse forme mișcarea LGBTQ, proștii, ignoranții, indiferenții, iresponsabilii, creștini confuzi, fanii subalterni, politicienii, conformiștii fără creier, turma, etc. fac un mare rău, pentru că  se fac că nu văd că REGELE ESTE GOL LA MASĂ și mint și pe alții!: astfel se poluează și se amenință societatea (identitatea, antropologia, demografia, viitorul, ființa ei) cu toate zoaiele de promiscuitate (schimbarea ostentativă, frecventă, repetată și publică a partenerilor), imoralitate, păcat, vulgaritate, prost-gust, minciună anti-științifică, falsă victimizare, boala psihică, agresivitate, aduse în public și făcute VALORI de această mișcare LGBTQ, tocmai bazându-se pe bunul-simț și reticența abordării problemelor intime în public ale majorității!

Noi și islamul

Din veacul VII d. Hristos, când apare în Peninsula arabică, și până azi, islamul–a treia formă istoric organizată a monoteismului – n-a încetat să coabiteze cu religia creștină și cea iudaică, așa cum n-a ezitat să le persecute și să le înlocuiască, de îndată ce împrejurările militare sau economice i-au permis o asemenea politică. În arhivele noastre există toate felurile de urme ale acestei învecinări dinamice, de la idealizata pace inter-religioasă din Andaluzia mozarabă, trecând prin lichidarea creștinismelor de matrice siriacă (întinse în primul mileniu până în India și China) sau prin conflictele armate din perioada post-imperială a Occidentului, dintre care acela israelo-palestinian nu s-a stins nici azi. Sunt istorici care pun căderea Bizanțului pe seama coabitării civilizaționale dintre creștinismul ortodox și islam, în contrast cu tot mai dramatica alienare a Răsăritului față de creștinismul latin (mai ales după Cruciada a IV-a). Obiect de polemică istoriografică este și rostul islamului în salvarea și transmiterea în Apus a filozofiei și științei eline antice: unii uită că tocmai căderea Constantinopolului și exodul spre Italia a elitelor bizantine au prilejuit de fapt această recuperare, decisivă în dezvoltarea ulterioară a spiritului renascentist. Lăsând deoparte gâlceava savanților, constatăm că ne gândim așezarea modernă (în democrație și în blocul euro-american) ținând mereu cont de ce se petrece în islam. Or el a încetat să mai fie o religie pan-arabă: a cucerit în ultimele veacuri părți însemnate din Asia centrală și Asia-Pacific. Acolo are cel mai mare număr de credincioși. Mai nou (după căderea URSS) islamul se extinde în zone tot mai largi din Africa subsahariană.

Există și un islam european, rezultat prin imigrația de după al II-lea Război mondial, când statele apusene au preluat, în scopuri zis temporare, de reconstrucție economică, mai multe milioane de arabi și turci: muncitorii ”oaspeți” au rămas acolo, și-au regrupat familiile și au primit cetățenie, bucurându-se, democratic, și de moschei sau școli coranice. Atunci când o Constituantă de înțelepți a redactat preambul Tratatului de la Lisabona, tocmai prezența acestor comunități islamice de pe continent a eliminat din text orice referire la rădăcinile iudeo-creștine ale civiliziației noastre. O elită politică secularizată, deistă sau chiar agnostică, a preferat să nu genereze ”tensiuni” sau ”discriminări”: n-a avut curajul, de pildă, să spună că avem rădăcini culturale în toate cele trei monoteisme (pentru că ar fi deformat adevărul istoric), dar nici nu și le-a asumat expressis verbis pe celelalte două. De aici a apărut în dezbaterea publică din noile state-membre UE percepția că Vestul (nucleul fondatorilor) e un teritoriu apostat – exact așa cum îl văd imamii sunniți sau șiiți! Michel Houellebecq a scris recent romanul Supunere, distopie despre o Franță unde islamiștii moderați au preluat guvernarea… Iar noi, în loc să ne consolidăm ancorarea occidentală, cădem adesea în plasa iluziei că nu mai există creștini în statele occidentale (deși există cu duiumul, ce-i drept, stânjeniți nu prin deficit democratic – nimeni nu le-a interzis formal drepturile – ci prin ofensiva corectitudinii politice, în numele căreia tot trecutul european e pus sub semnul crimei, și deci al datoriei de a le repara, prin compensații egale). Eu unul văd aici o capcană. După cum notam mai sus, islamul vine din Asia. În două decenii, populația Federației Ruse va cuprinde o treime de musulmani. Prin Dughin și ideologia panslavistă (eurasianică), vom auzi multe voci din lumea ortodoxă susținând o antantă între tradiția răsăriteană și acest islam conservator, împotriva „Occidentului decandent și necredincios”. De fapt, le auzim deja. Susțin că această linie de gândire ”strategică” e anti-națională. Reamintesc și aici faptul că elitele românești moderne au avut un singur obiectiv major: dezvoltarea țării în sânul Europei. 

Nu voi obosi să pledez pentru latinitatea constitutivă a Ortodoxiei românești. A o pune în discuție sau chiar o nega înseamnă a bloca evoluția organică și legitimă a națiunii noastre.

Mîine votăm!

Dragii mei, prieteni!

Mîine, eu zic mai de dimineață, să mergem cu toții la vot! Mai de dimineață ca să nu mai așteptăm să întoarcem scorul, ci să încerce ei să ne ajungă, dacă vor putea.

Ei sînt ceilalți, urîții și incompetenții, poate și penalii. Pentru asta, consultați toate sursele credibile, înainte de vot!

Nu votați PSD, nu votați ALDE și nu votați, mai ales, noii comuniști, cioloșiștii din Alianța 2020. După ultimul episod de neam prost, cel puțin, al veșnic neadaptatului la politică la polittică Andrei Caramitru, oamenii ăștia chiar nu merită. Au oricum o singură idee, fixă, justiția, și un discurs care dă fiori, amintindu-ne de anii terorii comuniste din perioada anilor 40-50. Pentru că nu vrem să ne întoarcem în anii de atunci, trebuie să nu dăm votul nostru Alianței USR+Plus. Este atît de simplu, da!

Partidul pe lista căruia m-am aflat, în calitate de candidat, Dreapta Liberală, a făcut membrilor săi recomandarea să voteze un om, pe George Simion. La rîndul meu, în cazul în care nici unul din cele 23 de partide acceptate nu v-a convins, vă sfătuiesc să faceți la fel. George Simion. UN tînăr din Republica Moldova care, cel puțin,  se va zbate pentru UNire.

Eu, neputînd să mă votez, Dreptei liberale nu i-a fost acceptată candidatura de către BEC (semnături cu probleme de fond și formă) am de făcut alegerea pe care o fac de mult: cu sau fără Băsescu? Și, ținînd cont de experiența fostului președinte, plus dorința reală de Unire, am să votez și de data asta Băsescu. Adică PMP.

Băsescu nu aduce numai excepționala lui experiență (zece ani de Consiliu European) în această confruntare electorală, dar și  o listă de candidați corecți și competenți, o adevărată mîndrie pentru România, zic eu.

Voi vota, spre surprinderea multor oameni de dreapta, și la referendumul propus de Iohannis. Voi vota DA la ambele întrebări. Am luat în considerație toate aspectele ridicate de prietenii mei, dar, acum, cred că problema nu poate fi tranșată decît în termeni de bine-rău. Unde, clar, nu pot fi decît de partea binelui. Am ales.

Cred că, pentru o ”pesedistă” ce mă aflu, nu fac alegeri foarte rele. 😉

Votați! Votul rămîne singurul nostru mijloc democratic de a ne hotărî soarta. Repet: nu votați comuniști, nici vechi, nici noi. România are o experiență mult prea dureroasă privind comunismul ca să ne permitem asemenea bătaie cu flori. Votul este ceva foarte serios și trebuie tratat ca atare.

 

 

 

Istoria Matrioșka. Ideile au consecințe.

Articolul următor aparține noului autor Blogary, Răzvan Furnică.
„Ideile au consecințe.”
 
 
De mic mi-a plăcut să stric jucării. Ca să văd ce au înăuntru. Ăsta era primul gând când primeam un cadou. Nu dintr-o tulburare sadic-distructivă, ci din curiozitate. Îmi propuneam să le desfac cu grijă, de dragul de a le repara, a le vindeca, a le monta la loc. Ideea e o astfel de jucărie. Istoria ideilor, că sunt concepții filozofice, ipoteze științifice, teoreme matematice, dogme ideologice, perspective psihologice și sociologice, principii morale și drepturi ale omului, paradigme artistice, softuri și invenții tehnologice, e un magazin de jucării. Sunt jucării pentru oameni mari și pentru oameni mici ca noi. Pentru că piața ideilor e plină de idei gadget, de idei de jucărie. Unele sunt proiectate special să fie atractive, pentru că proiectanții își ating scopul doar când te joci cu ele, când le ții în brațe, le pui baterii, le instalezi pe hard, adormi cu ele în gând. Dar printre jucării există și idei letale, toxice, explozive, capcane.
 
Ideile vechi pot fi perpetuu și universal valabile sau uzate, inactuale, expirate. Însă problema mereu actuală sunt ideile noi, de ultimul tip, de anul ăsta. Ce facem cu ele ? Și aici văd că e nevoie de un instructaj de protecția muncii cu ideile, de protecția minții, de o introducere în managementul de pe piața ideilor. Mai ales că tendința patologică a omului postmodern e de a acționa conform impulsului iresponsabil : „Dacă POT face un lucru, acel lucru TREBUIE făcut.”, în opoziție cu un discernământ clasic modern raportat la înțelepciunea : „Dacă un lucru NU E NECESAR să fie schimbat, acel lucru NU TREBUIE schimbat.”. Asta pentru că ni s-a urcat „progresul” la cap.
 
Câteva considerațiuni generale :
1. Dacă o idee e nouă, bineînțeles că e modernă, nu medievală sau antică, pentru că a apărut în timpul nostru, în epoca modernă, dar asta nu e automat o calitate, ci doar o poziționare în timp. Mai poate fi încadrată în modernitate prin conținut, dar asta nu-i dă automat și valoare. Noutatea și modernitatea nu sunt virtuți în sine.
2. Dacă e nouă, nu este de la sine înțeles că e automat un progres. Progres înseamnă ca ideea să fie o completare la ceva, dar nu de orice fel, ci una care să adauge ceva eficient, inteligent, performant, benefic, productiv, economic, responsabil, estetic și moral, în funcție de scop și partea la care e adăugată. Noutatea și modernitatea nu sunt un progres în sine.
3. Dacă e nouă, poate fi doar o reciclare, un cover, un remix, o reeditare a unei idei vechi într-un ambalaj nou. Un ambalaj nou nu face și ideea nouă.
4. Dacă e nouă poate fi și un ambalaj gol care să conțină nimic. O idee inutilă, cu care nu merită să-ți bați capul. Nu ambalajul face ideea.
5. Dacă e nouă poate fi și special proiectată pentru a fi distructivă. De obicei, intenția malefică e camuflată cu sclipici, beculețe, relativism, egalitarism, intenții bune, moralitate, modernitate, progresism, liberalism, salvarea planetei, drepturile omului, democrație, socialism, caracter științific, pentru că e cunoscută apetența omului modern pentru orice e științific. O idee potențial distructivă nu e niciun progres.
6. Dacă o idee e nouă și la modă la Londra, nu înseamnă automat că e și o idee bună. Ideile fundamentale și universale nu țin de modă.
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
 
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Toate acestea pentru că „Ideile au consecințe.” Iar principala sursă de astfel de jucării postmoderne este astăzi fabrica de jucării a ideologiei. Unii păpușari se pare că nu au altă îndeletnicire decât să inventeze idei gonflabile, trase de sfori, umplute cu paie și rahat, gata amorsate. Sunt păpușarii sociopați care consideră lumea o cameră de copii pe care fac experimente. O idee mică, de furnică poate schimba lumea. Legea și amenda, prețul pâinii, crimele istoriei și utopia totalitară sunt consecințe ale ideilor.
 
Warning :
Ideile pot conține părți mici și resturi de idei alterate. Nu le băgați în gură, că vă pot sta în gât. Au existat cazuri de asfixie și intoxicație cu idei mici de furnici. Atenție ce idei înghițiți pe nemestecate. Rumegați intâi. Cu capul, nu cu tractul digestiv. Poftă bună.

DE CE NU EXISTA, DE FAPT, LGBT

LGBT NU EXISTA. Nicio grija, cei care se declara LGBT nu raman fara drepturi, vor avea in continuare toate drepturile oamenilor obisnuiti.

Orice om din lumea asta obtine un drept in baza unui document doveditor care sa ateste calitatea pentru care solicita acest drept. In lipsa unui certificat care sa ateste calitatea de LGBT aceasta calitate NU EXISTA.
Ma refer la un document eliberat de o autoritate medicala in baza unor dovezi si criterii extrem de bine explicate, documentate stiintific si bazate pe studii unanim acceptate la nivel international (exemplu: gena LGBT) pe care il voi denumi mai departe “certificat”.

1. Fara certificat LGBT nu exista calitate de LGBT;
2. Fara certificat LGBT nu exista discriminare LGBT;
3. Faca certificat LGBT nu exista drepturi LGBT;
4. Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile;
5. Fara certificat LGBT nu exista “ideologia egalitatii de gen”;
6. Fara certificat LGBT toate cheltuielile efectuate cu LGBT sunt o mare frauda din bugetul Romaniei si al UE.

1. Fara certificat LGBT nu exista calitate de LGBT
Calitatea de LGBT nu poate fi doar o declaratie verbala nesustinuta de un certificat. Si daca minti?
Ca sa lucrez intr-un salon de coafura imi dovedesc calitatea de stitlist cu un atestat de stilist. Ca sa ma angajez la politie imi trebuie diploma de absolvire a Academiei de Politie. Ca sa obtin un drept in baza varstei mele prezint certificatul de nastere sau cartea de identitate Tu ce prezinti ca sa-ti dovedesti calitatea de LGBT?
Actele administrative emise doar in baza unei declaratii verbale, in lipsa unui certificat doveditor al calitatii de LGBT sau a unei dovezi biologice obsevabile sunt nule.
Daca maine primaria isi pierde mintile si emite certificate de “Robozilistic” fara sa existe nicio dovada certificabila a acestei calitati asta inseamna ca exista calitatea de “Robozolistic”? Nu.

2. Fara certificat LGBT nu exista discriminare LGBT.
Daca cineva ma amendeaza ca am discriminat o persoana LGBT il voi da in judecata si va trebui sa-mi arate concret ce persoana am discriminat. Acea persoana va trebui sa-si dovedeasca calitatea de LGBT cu un certificat.
Fara obiectul discriminarii nu exista discriminare

3. Faca certificat LGBT nu exista drepturi LGBT
Orice om din lumea asta obtine un drept in baza unui document doveditor care sa ateste calitatea pentru care solicita acest drept.
Orice impostor poate declara ca este LGBT pentru a obtine un drept special LGBT. De exemplu poate obtine un job in fata altor persoane care nu se declara LGBT, chiar daca experienta nu l-ar fi recomandat ca fiind candidatul cel mai bun.
Riscul de frauda si inselaciune este foarte mare neexistand posibilitatea niciunui control.
Daca doresti sa beneficiezi de drepturi LGBT, trebuie sa-ti dovedesti calitatea pentru care soliciti acest drept cu un certificat.

4. Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile.
Nu putem sa emitem legi, sa dam sentinte de discriminare a unei calitati sau sa acordam drepturi speciale doar in baza unei declaratii verbale.
O calitate care nu poate fi certificata nu poate face obiectul unei legi.
LGBT nu poate obtine de la un medic sau de la un psiholog decat certificat de “clinic sanatos” pentru ca au fost scoase din lista afectiunilor medicale.
Preferintele sexuale nu pot fi certificate si deci nici legiferate de nimeni. Asa cum nu poate fi certificata preferinta pentru dulciuci sau rasarituri de soare.
Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile.

5. Fara certificate LGBT nu exista “ideologia identitatii si egalitatii de gen”
Daca LGBT nu este dacat o preferinta sexuala, daca transgenderul nu exista (neavand certificat de transgender) atunci isi pierde obiectul ideologia identitatii si egalitatii de gen care spune ca poti fi ce vrei tu sa fii, fara restrictii legate de biologia umana. Atunci suntem cu totii doar barbati sau doar femei cu personalitati diferite. Este cu totul in regula daca un barbat este mai poet sau daca o femeie este mai alpinista. Asta nu inseamna ca au sexele amestecate.
Genul si identitatea de gen sunt niste concepte false, fara continut real, construite in vederea sexualizarii si confuzarii copiilor prin “educatia de gen”, a ruperii copiilor de sub autoritatea parintilor pin conceptul de “interes superior al copilului” si a subjugarii societatii prin intermediul conceptelor de “corectitudine politica” si “discriminare”. Acest subiect va fi dezvoltat intr-un articol viitor.

6. Fara certificate LGBT toate cheltuielile efectuate cu LGBT sunt o mare frauda din bugetul Romaniei si al UE.
Pentru cine exact se cheltuie banii? Exista un registru al persoanelor LGBT in baza caruia se aloca anumite sume pentru programe LGBT proportional cu procentul acestor persoane raportat la intreaga sociatate? NU
In aceasta discutie intra si banii chetuiti de UE din banii contribuabililor UE pentru programele LGBT.
In lispsa certificatului LGBT exista risc de fraude majore cu impact financiar enorm pentru societatea romaneasca si cea europeana.

TOATE LEGILE LGBT SUNT FARA OBIECT SI DECI AR TREBUI CORECTATE/ ANULATE.

Falsul mit al egalității

Mitul Egalitatii sau magazinul cu jucarii unde patron este Dracul. Primul exemplu este dat atunci cand Lucifer i-a cerut lui D-zeu sa fie egalul lui. Drept pentru care a fost mutat la subsol. Sarim in epoca moderna si gasim noua teorie in care 0=1, Cezarul cu magarul, capra cu varza, iar orice bucata de cacat are o parte curata. Definitia pompoasa se numeste CORECTITUDINE POLITICA.

Sa incepem prin a ne pune unele întrebari:

• Este egal copilul cu parinții/bunicii lui?

• Este egal subalternul cu seful lui?

• Este egal tradatorul cu eroul/martirul?

• Este egal premiantul cu repetentul?

• Este egal genialul cu retardatul?

• Este egal analfabetul cu academicianul?

• Este egal soldatul cu ofiterul/mareșalul?

• Este egal prostul cu desteptul?

• Este egal uratul cu frumosul?

• Este egal campionul mondial cu incepatorul?

• Este egal evazionistul cu contribuabilul onest?

• Este egal infractorul cu cetateanul corect?

• Este egal omul simplu (ca fiinta ignoranta impregnata de frica fata de necunoscut, neant și nedefinit) cu cetateanul (ca individ conștient si activ social și politic, care controleaza mediul în care traieste si gestioneaza interactiunile interumane)?

Dacă raspunsul la toate intrebarile de mai sus (si la multe altele asemenea) este NU, sau dacă numai in mod abuziv, imoral și aberant este DA pentru că asa vrea cineva care are puterea, inseamnă ca doar în mod fraudulos, motivat numai ideologic, pro-domo, populist (fabianist, satanist, marxist, bolsevic, neo-comunist, neo-marxist), manipulatorii interesati in a invrajbi, oprima si controla lumea au decretat egalitatea, degenerata rapid (inca din timpul Revolutiei din 1789, de exemplu) in egalitarism (deci nu egalitate adevarata) anarhic, opresiv, imoral, criminal și anti-social. Egalitatea este deci un ideal, o utopie, de neintalnit in realitate, dupa orice criteriu posibil. Pe de altă parte, neo-marxiștii manipulatori semidocti dar șireti (că doar siretenia este scula prostilor care tine loc de inteligenta, după cum spunea Petre Tutea) se ascund în spatele ignorantei, inculturii și nesigurantei altora, a falsei dificultati în a masura caracteristicile oamenilor: „Inainte sa compari, trebuie sa masori. Poti?” Răspunsul este un hotarat: Da, pot! Pai cum să nu putem masura înaltimea si greutatea corpului, armonia fetei și a corpului, viteza, forta, indemanarea, rezistenta, caracteristicile vocii, inteligenta, popularitatea, chiar sinceritatea? Totul se poate masura, iar ce nu se poate masura, in acest domeniu, nu exista sau nu este opozabil altora. Desigur ca nu putem masura exact parametrii subiectivi, cum ar fi sentimentele si emotiile, dar si acestea pot fi estimate destul de fidel energetic (termic, cromatic), biochimic (hormonal), fiziologic (ritm cardiac, tensiune arteriala, transpiratie, caracteristici vorbire), etc.

7 episcopi

Greco-catolici urmează să beatifice Papa Francisc, la Blaj, cu ocazia vizitei pe care o va face în România, la sfîrșitul acestei luni. Martiri ai neamului românesc, cei șapte au murit în închisorile comuniste, refuzînd să negocieze credință, datorie și onoare.

În preambulul acestui eveniment, doi episcopi au fost comemorați ieri, la Biblioteca Central- Universitară. Am avut bucuria să fiu invitată la eveniment.

Expoziția ”Povestea a doi martiri bucureșteni”, organizată de Episcopia ”Sfîntul Vasile cel Mare”, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare și al Muzeului Literaturii Române, prezintă obiecte din viața cotidiană a celor doi. Obiecte care ne spun că erau, înainte de orice, oameni vii. Acei oameni vii și puternici în credința lor au ajuns, din cauza ”domniei absurde a răului”, după cum s-a exprimat episcopul greco-catolic de București, Mihai Frățilă, să moară pentru credința lor.

 

”Vom privi exponatele, vom încerca să-i cunoaștem mai bine, va apărea și cartea, și vor mai fi și alte evenimente. Merită să-i cunoaștem cât mai bine pe acești oameni, ca prieteni care să ne conducă în viață”, a spus prof. dr. Francisca Băltăceanu, colaboratoare la proiect, în cuvîntul rostit ieri.

Și de ce ne-am alege acești doi oameni ca prieteni? ați putea întreba. Pentru că, înainte de toate, nu au fost decît oameni și ei, cu bune și mai puțin bune. Și pentru că am avea ce învăța de la dînșii și de la jertfa lor.

 

Vasile Aftene a fost episcop vicar. După venirea comuniștilor la putere, a îndemnat preoțimea greco-catolică să fie tare în credință și să înfrunte persecuțiile. Oferindu-i-se postul de mitropolit ortodox, calea sigură spre preafericirea patriarhală,  a refuzat.

I se reproșa adesea că vorbește cu mare lejeritate cu ateii. Era exact ce trebuia, ca aceștia să constate că este om ca și ei.

În 1949, în luna mai, Vasile Aftene a fost arestat și torturat în beciul Ministerului De Interne. Peste încă un an, este ucis în bătaie la închisoarea Văcărești. Din cauza faptului că nu-i încăpea corpul în cutia care avea să-i fie sicriu, i-au fost retezate picioarele. Înmormîntat la cimitirul Bellu catolic, a avut o cruce pe care s-a scris numai AV 1950. Foarte multă lume venea la mormîntul său, după ce se auzise că se petrec minuni acolo. Zeci și zeci de oameni veneau să se roage pe furiș la mormîntul AV, fără să știe măcar, mulți dintre ei, cine era înmormîntat acolo. După cum povestește dna Francisca Băltăceanu, ”Nu știau toți cine e înmormântat acolo, dar auziseră că la mormântul AV se întâmplă minuni”.

Beatificarea acestor sfinți nu face decît să confirme că Hristos a fost prezent în jertfa Bisericii, iar actul recunoașterii sfințeniei exprimă garanția prieteniei lui Dumnezeu pentru niște oameni speciali, iar pentru idealul creștin, garanția că ei sînt în Cer.

Ce înseamnă să devii sfînt? Înseamnă, pe lîngă o viață trăită cît mai fără cusur, recunoașterea fiorului ziditor al Dumnezeirii în toate aspectele vieții.

Evenimentul de la BCU s-a încheiat cu servirea unui vin d-honneur.

 

Marxismul cultural, plaga care a corupt SUA

Marxismul cultural, neomarxismul, corectitudinea politică, multiculturalismul, asa-zisul progresism, Freudo-marxismul sânt toate expresii ale marxismului heterodox, fenomen ideologic care își are rădăcinile identificabile imediat după primul război mondial. Oarecum disjunct față de marxismul ortodox consacrat in 1917 prin lovitura de stat bolșevică de la Moscova și exportat apoi la scară globală după al doilea război mondial.
Apariția marxismului heterodox a fost rodul deziluziei marxiștilor rămași în afara Uniunii Sovietice. Corifeii neomarxismului sânt cei cunoscuți ca fondatorii Școlii de la Frankfurt: Antonio Gramsci, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Georg Lukacs etc, dezolați de evidența faptului că soldățimea muncitoare întoarsă de pe frontul de vest nu s-a dovedit la înălțimea așteptărilor, că nu a avut „conștiința de clasă” mult așteptată de bolșevici pentru a răsturna prin violență guvernele „burgheze” din propriile țări. Ba mai mult, în ianuarie 1919, în haosul care a urmat primului război mondial si speculat de activismul bolșevic în toată Europa, in Germania soldații în curs de demobilizare, sau proaspăt demobilizați, Freikorps-urile, au acceptat, la cererea autorităților. să ia din nou armele în mâini și să spulbere baricadele gherilelor bolșevice instigate de la Moscova; unde lovitura de stat tocmai reușise. Dezolarea marxiștilor din Vest era cu atât mai mare cu cât Marx anticipase reușita comunismului în primul rând în Anglia și țările vestice, adică acolo unde capitalismul s-a dezvoltat istoric, a fost secondat de apariția unei muncitorimi tot mai numeroase și cu o conștiință de clasă care ar fi trebuit să fie pe măsura celor 4-5 generații care au însoțit indrustrializarea. Or, nu s-a întâmplat conform predicțiilor lui Karl Marx. ci tocmai pe dos: comunismul a fost impus prin lovitură de stat în Est, in Rusia țaristă, adică exact în cea mai înapoiată țară din Europa si cu muncitorimea cea mai puțin numeroasă, cea mai greu definibilă, sezonieră în cea mai mare parte din timp, țara cu muncitorimea cea mai fantomatică. Ceea ce avea să pună in curând marxiștii europeni într-o poziție disidentă față de Lenin și cei de la Moscova in privința căii de urmat.
Ăsta e momentul când marxiștii rămași din afara Uniunii Sovietice au început să interogheze trăinicia „societății burgheze”, după cum o numeau ei. Să interogheze originea rezistenței societății în fața seducției comuniste. Să interogheze mai bine zis fundamentele civilizației occidentale, ale Europei tradiționale în ultimă instanță.

Și ce-au aflat ? Au aflat ceva cu bătaie lungă în timp și care are directă legătură cu noi astăzi: au aflat că în spatele convingerilor care au respins seducția comunistă stau proprietatea privată, familia tradițională, sexualitatea reglementată după codurile traditional-creștine, valorile creștine și libertatea de conștiință asociată, respectul față de lege si statul perceput ca național, rege, guvern și mai ales în unele țări vestice libertatea investită cu valoarea politică supremă, care stă la baza regimurilor parlamentare. Toate astea trăite mai mult sau mai puțin conștient și codificate după normele acceptate tradițional.

Din speculațiile astea, corifeii viitoarei școli de la Frankfurt au înțeles că subminarea Occidentului și a civilizației europene e posibilă, dar, spre deosebire de cei de la Moscova, e posibilă numai pe drumul cel mai lung, însă drumul cel mai sigur: subminarea pas cu pas a valorilor tradiționale care în Occidentul „burghez și decadent” au respins seducția comunistă ca pe o grefă de piele incompatibilă cu imunitatea generală.
Heterodoxia marxismului cultural e convergentă cu marxismul economic, ortodox, dacă ne gândim că ambele au vizat subminarea civilizației europene, a libertăților și a regimurilor parlamentare si ambele își deduc ideologia din aporiile egalității. Spre deosebire de cel ortodox, marxismul cultural, heterodox, are în comun cu fascismul cultural axioma că totul „e politic”. Ontologizarea politicului.

Documentarul de mai jos bifează instrumentarul cu care marxismul cultural a fost prins în flagrant operând neautorizat in țesutul social al civilizației europene de pe ambele maluri ale Atlanticului: Teoria Critică, relativismul valorilor, relativismul cultural. Aspectele „evadării” corifeilor neomarxisti din Germania încăpută pe mâna lui Hitler și regruparea lor în Anglia și apoi în Statele Unite ne permit să urmărim regruparea comando-urilor ideologice in noile patrii de adopțiune și subversiune premeditată. In SUA prima universitate penetrată de virusul marxismului cultural a fost Universitatea Columbia in anul 1938. Celelalte vor urma rând pe rând mai ales după al doilea război mondial. Era brațul celălalt, brațul nevăzut al marxismului cultural care va infesta America chiar sub nasul lui McCarthy. Radarul său funcționa pe lungimea de undă a Moscovei, adică a comunismului vizibil, a marxismului ortodox. Fapt e că începând din anii ’60 establishment-ul și societatea americană incepeau să nu-și mai recunoască tinerii. Și nici tinerii, părinții. La fel și în Europa occidentală..
La cap de linie, noi ne felicităm astăzi în Est că ne-am emancipat de satrapia Moscovei, ceea ce e de înțeles, numai că părinții adoptivi din Vest sânt mutanții ideologici ai școlii de la Frankfurt. Ceea ce incepe să semene a.. coșmar.

Vă rog să urmăriți documentarul de mai jos!
Merită. Clarifică multe piese din puzzle-ul lumii pe care o trăim. Chiar și pentru noi, esticii. Mai ales după 1989 încoace.