Post Category → Natiune

Dreptul la secesiune

Unde se termină dreptul la secesiune la libertarieni? Dacă bucureștenii vor să se rupă de România și noi, ăștia din Titan vrem să ne separăm de București, adică să rămînem cu România (sună mai libertarian secesiune decît unionism – noi nu sîntem unioniști, noi sîntem secesioniștii secesioniștilor)? Dar dacă nu toți ăștia din Titan vor să se rupă de București? Poate că ăia de pe Constantin Brîncuși și Theodor Pallady vor să rămînă cu Bucureștiul care se rupe de România. Facem secesiune în secesiune în secesiune în secesiune în secesiune? Și cu tante Aglaia surda de la trei ce facem? Dacă n-aude bine și nu vrea să adere cu blocul la secesioniștii secesioniștilor secesioniștilor și ea nu vrea nici să secesioneze dar nici să unionească?

Minoritatea are dreptul la secesiune însă ce te faci cu minoritatea din minoritate? E ea obligată să se supuie majorității minorității? Și dacă majoritatea minorității are dreptul să decidă, de ce nu are dreptul și majoritatea majorității?

Cum distingem secesioniștii de unioniști? Rușii din Crimeea sînt secesioniști sau unioniști?

Daciana Ponta sau patriotismul artizanal, de taraba

Daciana Ponta: ”Monica Macovei urăște România. Ne-ar vrea controlați. (…) Eu am încercat din toate puterile să-mi promovez țara. Am organizat expoziții, evenimente, acțiuni dintre cele mai diverse, am promovat diverse regiuni sau tradiții românești.”

Un extraordinar moment de sinceritate, în numele Mafiei. Pe Daciana Ponta o deranjează că Monica Macovei i-ar vrea controlați, pe ei, pe mafioți. Fiindcă pe ei îi controlează UE, nu pe cetățenii simpli. Important e să nu respecte regulile și valorile occidentale, ale statului de drept, important e să dea lovituri de stat și să fure (sînt pline aresturile și pușcăriile de pesediști prinși la furat), fără să fie controlați. În schimb, Daciana Ponta a făcut lucruri extraordinare pentru România, patriotice. A întins tarabe de artizanat și a dus folcloriste la Parlamentul European. Asta face un parlamentar european cu adevărat capabil, un politician cu valori, principii, curaj și competență: întinde taraba și vinde fluierașe și pești de sticlă.

Asta e diferența dintre doamna Macovei și doamna Ponta, fostă Sîrbu: prima apare la televizor după ce i s-a adoptat proiectul de confiscare a averilor mafioților, cea de-a doua pune un pește de sticlă pe televizor. Mă rog, e un fel de a spune, fiindcă în Europa nu se mai poartă televizoare cu loc de mileu, pește, ciobănaș și balerină.

Recunoașteți în declarația doamnei Ponta, fostă Sîrbu, patriotismul comunist de ani 70-80, patriotismul de mileu, ciobănaș și călușari? Să fii patriot nu înseamnă să lupți pentru valori, pentru adevăr. Nu. Să fii patriot înseamnă să întinzi tarabe cu mileuri, artizanat, bibelouri, opincuțe, ștergare și să aduci călușarii.

Daciana trebuia să tacă și să-și joace rolul de fiică și nevastă trimisă la shopping în Occident, nu să se facă de rîs în halul ăsta și să ne spună că nu e politician și parlamentar european, ci vînzătoare de tarabă de artizanat. Dar de ce ne-am mira, cînd mentorul soțului doamnei Ponta a intrat în pușcărie pentru un bust de gips și alte artizănățuri chinezești?

Pesediștii au consistența intelectuală a unui pitic de grădină. Cum să vorbim de patriotism și valori cînd pentru oamenii ăștia țara înseamnă o tarabă cu bibelouri și ștergare?

Culianu, despre Putin si Romania anului 2014

Culianu, pornind de la o imagine a unui poet rus, avea următoarea teorie: revoluția bolșevică a fost o revoluție pravoslavnică și antioccidentală, de reîntoarcere la sufletul rus, la tradiția pravoslavnică a bunului sălbatic, la țăran și la glie. A fost răzbunarea sufletului rus împotriva occidentalizării Rusiei sub Romanovi, începută de Petru cel Mare și continuată, cu mai multă sau mai puțină incompetență, de urmașii săi. Isus purtînd steagul roșu al revoluției în fruntea unei gloate de mujici beți e imaginea de care vorbește Culianu și apare într-o poezie a lui Aleksandr Blok. E vorba, evident, de Isusul pravoslavnic.

Nu e de mirare nici că la noi comunismul a preluat legionarismul și naționalismele antioccidentale. De altfel, aceasta e marea noastră problemă: orice discuție despre identitatea națională deviază în anticapitalism și antioccidentalism. Sufletul românesc, ca și sufletul rus, s-ar simți bine și în deplinătatea facultăților doar în peisaje vlahuțiene, departe de orice formă de modernitate, piață liberă și capitalism. Știți prea bine povestea, ați citit-o la istorie și literatura română.

Nu Putin e problema. Nu Rusia e problema. Degeaba sîntem împotriva lor, dacă nu sîntem împotriva a ceea ce reprezintă ei. Cea mai bună formă de luptă împotriva expansionismului rusesc e lupta pentru valorile occidentale ale pieței libere, statului de drept și libertății.

Iar alianța dintre ecologiști, marxiști, putiniști, adepți ai corectitudinii politice, socialiști, legionaroizi, filoruși, ortodoxiști și dacopați nu e deloc suprinzătoare. Pe toți îi leagă ura față de Occident și capitalism.

România nu-și va găsi armele de apărare împotriva Rusiei atîta timp cît va considera Occidentul și capitalismul incompatibile cu ”sufletul românesc”, identitatea națională sau cum i-o mai zice. Fiindcă orice formă de patriotism la noi se transformă în tiradă isterică împotriva Occidentului și capitalismului. Mai nou, tot poporul implicat luptă, de la mic la mare, cu Putin în frunte, împotriva ”Corporației” și mașinațiunilor americane menite să ne spurce sufletul, rîul, ramul și fîntîna.

Cum vad partidele de la noi Europa viitorului?

Reiau într-o formă mai organizată întrebările de ieri de pe Facebook.

O Europă care respectă tradițiile civilizației și culturii occidentale și valorile creștine sau o Europă care se revendică de la utopiile egalitarismului, multiculturalismului, relativismului cultural și moral și corectitudinii politice?

O Europă mîndră de originile și istoria sa sau o Europă care se urăște pe sine și tot ce înseamnă civilizație occidentală?

O Europă a libertății sau o Europă a controlului birocratic?

O Europă a pieței libere sau o Europă a etatismului?

O Europă a competiției libere sau o Europă a egalitarismului?

O Europă a responsabilității sau o Europă a welfarismului?

O Europă pro-americană sau o Europă care joacă cartea neutralității filoruse?

O Europă unită într-o federație, confederație sau tratat?

În ce domenii ar trebui ca actualele state ale Europei ar trebui să renunțe la suveranitate? Este dezirabilă o politică externă unică? O politică fiscală unică? O politică de apărare unică?

Este suficientă uniformizarea regulilor în toate statele membre ale Uniunii Europene sau e nevoie de mai multe reguli și de aducerea tuturor statelor și regiunilor la același nivel, în toate domeniile, prin reglementare și control al puterii centrale de la Bruxelles și Strasbourg?

Toate acestea se reduc la două întrebări:

  1. Cît de unită trebuie să fie Europa?
  2. Sub ce stindard trebuie să se unească Europa?

Nu sînt partid politic, dar, dacă aș fi, răspunsul meu ar suna așa: Europa trebuie să fie cît mai unită și cît mai aproape de Statele Unite, sub stindardul valorilor creștine și tradițiilor civilizației occidentale, al capitalismului, libertății și responsabilității individuale. Dacă Europa dorește să fie unită sub stindardul utopiilor egalitariste, urii de sine, ingineriilor sociale, etatismului, anticapitalismului, corectitudinii politice și sub orice înseamnă nivelare, resentiment și obsesie a controlului în numele lumii perfecte, atunci mai bine rămîne, cel puțin pentru moment, despărțită. Nu ai de ce te teme de unitatea sub valorile libertății, însă ai de ce te teme de unitatea sub valorile totalitarismului. E diferența dintre o alianță cu Statele Unite și o alianță cu Rusia (mă rog, e un fel de a spune alianță – rușii nu se aliază, rușii invadează, cuceresc, deportează și extermină).

Acestea sînt întrebările la care ar trebui să ne răspundă partidele politice în următoarele două luni, pînă la alegerile europarlamentare. Dincolo de cancanuri cu liste și candidați, dincolo de populisme, piarisme tîmpe, glumițe cretine, dincolo de tehnicalități irelevante.

Teoria lantului fara bila, a celulei cu gemulet sau a raului mai mic

Uitați-vă bine la ce se întîmplă acum în Ucraina.

Cei douăzeci de ani de slăbiciune și derută din partea Rusiei s-au terminat. Rusia redevine o mare putere, expansionistă, agresivă, totalitară. Vorba lui Alexandru Hâncu, fie-vă frică! Și treziți-vă. Ucraina e vecina noastră și a Moldovei, nu e în Oceania. Următorii pe listă sîntem noi și polonezii. Iar noi sîntem înconjurați de prăzi ușoare ale Rusiei, ca Bulgaria sau Serbia, că Marea Neagră aproape au rezolvat-o. Și pe unguri i-au rezolvat. Îi tranșază acum pe ucrainieni, iar Moldova e pac pac, o nimica toată.

Sîntem într-un moment de cumpănă a istoriei și trebuie să înfigem bine picioarele în pămînt, că n-o să fie deloc ușor.

Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de lideri curajoși, cu caracter puternic, consecvenți, patrioți, cu rădăcini istorice și intelectuale bine înfipte în tradiția democrației occidentale și luptei românilor pentru libertate și democrație din secolele XIX și XX. Avem nevoie de lideri care să știe unde mergem și, mai ales, care să știe de unde venim. Avem nevoie de lideri care să creadă și care să lupte pînă la ultima picătură de energie pentru ceea ce cred. Avem nevoie de lideri care să nu-și schimbe credințele și părerile despre lume și viață de două ori pe zi sau de cinci ori pe an. Avem nevoie de lideri politici cu convingeri puternice și patrioți. Nu trebuie să fie îngeri, trebuie să înfigă bine picioarele în pămînt, să mîrîie și să-și arate colții la dușman.

Avem nevoie de ei la Cotroceni, la Palatul Victoria, la Parlament, la Strasbourg. Avem nevoie de ei să susțină cauza României, cu forță și convingere aici, în fața românilor, și în fața cancelariilor occidentale.

Teoria răului mai mic pornește de la premisa că sîntem niște căcați leșinați care atîta merită și să zică mersi și pentru atîta.

Nu ne permitem epoca răului mai mic. Nu ne mai putem permite trădători, hoți sau lași. Altfel, vom avea ales între o gubernie soft și o gubernie hard, între o celulă cu zăbrele la ferăstruică și o celulă fără fereastră deloc. ”Ha, uite, lanțurile mele n-au bilă!” Etefleoșc. Și?

Astfel, Ponta și Antonescu ies amîndoi din discuție.

De fapt, în cazul lor nici nu poți vorbi de răul mai mic, fiindcă este extrem de greu spre imposibil să-ți dai seama care dintre ei e răul mai mic, Oricum, dacă unul dintre ei e totuși răul mai mic, diferența e atît de mică încît e complet irelevantă.  E ca și cum după trecerea glonțului prin țeastă ai muri instantaneu sau ai mai trăi patru secunde. Să fim serioși, patru secunde în plus de viață nu se pun.

Nu avem nevoie de șmecherași deciși să ne vîndă oricînd, oricui pe oricît, nu avem nevoie de mafioți care negociază prețul cu oareșce talent, nu avem nevoie de molîi care nu ridică capul din pămînt, prin ale căror vene curge apă și care se pișă pe ei cum ridică cineva un pic tonul la ei. Nu avem nevoie de lași, paralizați în tăceri interesate sau pur și simplu speriate. Nu avem nevoie de debili, de instabili psihic, de țăcăniți plecați pe cîmpii, urmăriți de paranoi și obsesii.

Nu mai sîntem în situația să ne putem permite hoți, trădători și lași.

Poate în alte situații istorice, mai fericite, mai calme și mai optimiste, ne putem descurca și cu hoți, mincinoși, trădători și lași. Din 1989 încoace trădătorii, lașii, hoții și mafioții pe de o parte nu au avut cui ne vinde, că rușii erau în corzi, pe de altă parte îi strîngea gheara americană de coițe și europenii visau expansiuni. Credeți că Iliescu nu ne-ar fi dat la ruși? Dealtfel, a și încercat, însă a căzut URSS-ul la doar cîteva săptămîni sau zile după ce ne vînduse. Fără intervenția Occidentului și azi tot de la țîța păroasă a Natașei sugeam laptele existențial, asta în timp ce Alioșa ne făcea necurățenii și perversiuni pe la spate. Așa cum ne-a mai făcut, dar nu mai ținem minte, că acum sîntem persecutați de aifoanele americane și de Bieber. Bine, bine, cu Bieber you have a point.

Teoria răului mai mic, a celulei cu gemuleț și a lanțului fără bilă nu funcționează în situația politică actuală. Trădătorii cu față de michimauși puberi, hoții amatori de chilipiruri, mafioții abili în negocieri, molîii cu apă în vine și limba tăiată, zărghiții cu pitici adormiți pe creiere și, în general, toată adunătura politică de la vîrf de acum, toți aceștia nu sînt soluția.

Nu confundați luciditatea cu renunțarea, nu confundați tăcerea cu inteligența, nu confundați lașitatea cu loialitatea.

Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de luptă, e nevoie să spunem tare ceea ce credem, mai mult ca niciodată acum e nevoie de lideri puternici, cu credință, caracter și curaj, care să-și cunoască istoria, tradițiile, limba, să-și iubească țara și să creadă în libertate, democrație și destinul occidental al României. Avem nevoie de inteligență, curaj, credință și patriotism. E mult? Nu, e minimumul necesar.

Doctrina nationala

Dincolo de scandalurile politice de moment și schimbările de putere de la București, care este doctrina națională a României?

 Pericolul numărul 1 pentru securitatea națională rămîne Rusia.

  1. Este o mare putere: o suprafață de 71 de ori mai mare decît a României, o populație de 7 ori mai mare, un PIB de 10 ori mai mare (al zecelea în lume), o armată de profesioniști de 16 ori mai numeroasă, producție de petrol de 111 ori mai mare în condițiile unui consum de 33 de ori mai mare, un buget al apărării de 32 de ori mai mare (Rusia este a doua mare putere militară a lumii, după Statele Unite).
  2. Este o putere expansionistă și agresivă: istoria Rusiei moderne, de la Petru cel Mare pînă în zilele noastre, este o istorie a expansionismului. Teritoriul românesc și statele românești au fost întotdeauna o țintă a expansionismului rusesc, în condițiile în care se află la granița dintre Rusia și Europa. Pentru ca Rusia să-și păstreze forța de șantaj politic, militar și economic trebuie să fie neîntrerupt o amenințare la porțile Europei. Această amenințare este principalul atu al Rusiei în negocierile cu Occidentul și aduce, periodic, cedări importante din partea acestuia, politic și economic. O Rusie defensivă, care nu presează la granița Europei, nu primește nimic politic și economic.
  3. Este o putere malignă: Influența sau ocupația rusească nu au adus decît totalitarisme, crime, deznaționalizare, sărăcie, înapoiere, distrugere culturală sau fizică a populațiilor ocupate sau aflate în zona de influență rusă.

 

Vulnerabilități și soluții:

  1. Militare – România nu este o putere militară și nu are forța de a se opune militar unei potențiale agresiuni din est. Uniunea Europeană nu există din punct de vedere militar iar marile puteri europene, Marea Britanie, Germania sau Franța, nu ce compară militar cu Rusia și nici nu sînt dispuse să intervină militar. Singura forță militară capabilă să se opună Rusiei și care are o doctrina intervenționistă sînt Statele Unite. Singura șansă a României este o alianță strategică cu Statele Unite, alianță care, dincolo de tratate, să presupună prezența economică și militară a Statelor Unite în România. Prezența unor instalații militare americane cu importanță strategică pe teritoriul României, cointeresarea strategică a Statelor Unite în zonă și ajutorul dat de România pe alte fronturi (ajutor cu valoare diplomatică și simbolică, mai ales – este extrem de important pentru americani ca atunci cînd intervin militar undeva să o facă sub umbrela unei largi coaliții) sînt trei modalități de a întări alianța strategică SUA-România. 
  2. Geostrategice – Statele Unite, deși cel mai important aliat militar al României, nu au graniță comună cu noi. România nu poate rămîne izolată în fața Rusiei și a sateliților acesteia. România are nevoie de legături politice, economice, comerciale, comunicaționale, de infrastructură și sociale cu Occidentul european. Aceste legături presupun schimburi libere de capital, informații și cetățeni. Apartenența României ca entitate decizională distinctă la Uniunea Europeană trebuie să fie parte necesară a doctrinei naționale. De ce entitate decizională distinctă? Pentru ca în eventualitatea unor negocieri dintre UE și Rusia care presupun cedări din partea europenilor, românii să aibă posibilitatea de a influența sau chiar bloca anumite cedări ale teritoriului românesc. În momentul în care Uniunea Europeană (sau ce va fi peste 10, 20 sau 50 de ani) se află într-o situație delicată care presupune cedări în fața Rusiei, România să reprezinte un asset important al Europei, economic, strategic, cultural, simbolic, politic, la care europenilor să le vină greu să renunțe. Din acest punct de vedere chiar și patrimoniul cultural și natural pot reprezenta atuuri strategice. România trebuie să devină un spațiu familiar europenilor, cu valoare simbolică și culturală, nu numai politică și economică. Momentan, dacă îi întrebi pe nemți la cine ar renunța între Bulgaria și România tare mă tem că vor răspunde în proporție de 99% România. E important iar în momentele decisive și delicate, cînd se fac alegeri pe muchie, contează absolut orice. România trebuie să devină nu numai o bază strategică pentru armata americană, nu numai un codecident politic în Europa, nu numai parte a sistemului monetar comun european ci și un spațiu primitor pentru capitalul și cetățenii europeni, un spațiu familiar, cu valoare simbolică. Indiferent unde se îndreaptă Europa, România trebuie să fie parte a ei și să încerce să influențeze acest drum din interior.
  3. Energetice  – România, ca dealtfel o mare parte a Europei, are un grad important de dependentă energetică față de Rusia. Resursele energetice sînt, actualmente, principala armă a Rusiei și principalul atu în negocierile cu Occidentul. Este important ca România să găsească soluții pentru a limita cît mai mult posibil dependența energetică de Rusia. Aceasta presupune găsirea a noi surse de import, cu toate complicațiile și neajunsurile (relații politice și economice, incompatibilități geostrategice, infrastructură de transport) sau găsirea a noi resurse naturale pe teritoriul României. Este evident că Rusia va face tot posibilul pentru a bloca astfel de alternative (vezi Nabbuco, vezi gazele de șist).
  4. Politice – Una dintre cele mai importante modalități de intervenție a Rusiei în statele-țintă ale expansionismului rusesc e susținerea extremismelor politice (comuniste, fasciste, populiste, anarhiste) și a instabilității politice, care aduce după sine lipsă de credibilitate internă și externă, instabilitate socială și economică. Indiferent de ceea ce susțin sau declară public, forțele politice extremiste sau care produc instabilitate politică fac jocul Rusiei și acționează împotriva interesului național al României. Menținerea stabilității politice și refuzul oricărui compromis sau susținere a forțelor extremiste ar trebui să fie parte a doctrinei naționale.
  5. Sociale – Mișcările sociale, de multe ori violente, și conflictele etnice sînt, deasemenea, o modalitate prin care Rusia încearcă să destabilizeze statele-țintă ale expansionismului rusesc. Fie că aceste mișcări sociale sau conflicte etnice/religioase sînt declanșate la inițiativa Rusiei, sînt doar sprijinite de Rusia sau au loc fără implicarea Rusiei, ele reprezintă o amenințare la adresa stabilității politice și economice, credibilității interne și externe. Orice fel de instabilitate se răsfrînge negativ și asupra relațiilor României cu aliații săi occidentali, nu numai asupra mediului politic, social sau economic. Evitarea sau controlul oricăror mișcări sociale trebuie să fie parte a doctrinei naționale. Deasemenea, parteneriatul strategic cu Ungaria trebuie să fie unul dintre cele mai importante puncte ale doctrinei naționale.
  6. Cultural-religioase – aceasta este una dintre vulnerabilitățile cele mai importate. Apartenența românilor și rușilor, în covîrșitoare majoritate, la ramura ortodoxă a creștinismului e poarta cea mai larg deschisă a influenței rusești în România. Ortodoxia, mai mult chiar decît comunismul, este forma cea mai importantă sub care Rusia a exportat panslavismul. De multe ori antipatia cu care ortodocșii români privesc catolicismul și protestantismul se transformă în antioccidentalism și rusofilie, chiar dacă nedeclarată. Pentru aceștia Rusia devine reduta ortodoxă în fața decadenței moderne occidentale. Dealtfel, toate formele de antioccidentalism, antimodernitate, anticapitalism, mai devreme sau mai tîrziu sînt utilizate de Rusia pentru a-și extinde influența culturală și politică. Capitalismul, statul de drept, ecumenismul și cunoașterea istoriei agresiunilor rusești asupra românilor sînt soluțiile de contracarare a vulnerabilităților cultural-religioase. Știu că sună poate urît, însă alături de valorile occidentale, rusofobia trebuie să fie parte a doctrinei naționale.

Astfel, mai pe scurt, doctrina națională ar cuprinde:

  1. Alianță militară cu Statele Unite
  2. Apartenența politică, economică, culturală la Europa Occidentală, din poziția de entitate politică distinctă
  3. Independența energetică sau dependența de alte surse decît cele rusești sau sub influență rusească
  4. Stabilitatea politică și refuzul extremismelor politice
  5. Stabilitatea socială și parteneriatul strategic cu Ungaria
  6. Valorile occidentale (libertatea economică, statul de drept), ecumenismul și rusofobia

Acestea nu sînt neapărat determinate de Rusia. Sînt valori în sine și ar trebui să fie parte a doctrinei naționale chiar dacă pericolul rusesc nu ar exista. Fiindcă al doilea cel mai important pericol pentru români, după pericolul rusesc, e pericolul românesc.

Poate peste 300  au 500 de ani nu vom mai exista sau ne vom lupta cu borgii, romulanii sau plictiseala. Însă pînă atunci, principalul pericol la adresa României îl reprezintă Rusia, cu tot ce înseamnă Rusia (totalitarism, extremism politic, antioccidentalism, agresivitate).

Acestea, dincolo de lozinci și ochi dați peste cap, sînt punctele patriotismului. Acestea sînt paragrafele interesului național.

Este Romania un esec? Destin national sau salvare individuala?

Eşecul statalităţii româneşti

Românii nu se pot autoguverna. Asta este concluzia care transpare din toate editorialele şi analizele jurnaliştilor, din comentariile internauţilor şi din intervenţiile politicienilor. Românii sînt manelişti, grataragii, leneşi, imbecilizaţi de televiziuni, incapabili să ia decizii şi să voteze cum trebuie. Elitele politice, administrative, economice şi culturale sînt incompetente, corupte, populiste, lipsite de coloană vertebrală sau pur şi simplu inexistente. Avem nevoie de outsourcing ca de apă. Externalizăm justiţia, externalizăm finanţele, externalizăm bugetul, externalizăm externele, externalizăm chiar şi miile de mici decizii care ţin de viaţa de zi cu zi: cine unde fumează, cum se electrocutează porcul, cît de drepţi să fie castraveţii, cîte grade să aibă ţuica şi cine s-o facă, ce culoare să aibă brînza şi ce gust să nu aibă roşiile. Dacă ne uităm în jurul nostru, la ce ni se spune pe ton calm, ni se urlă părinteşte, ni se scrie aşezat, cu argumente, trebuie să ne predăm. România, statalitatea românească, autoguvernarea la români e un fiasco. Soluţia sînt alţii. Avem nevoie de judecători, politicieni, funcţionari şi alegători din afară. În ăştia de aici nu poţi avea încredere. Avem nevoie de arbitri nemţi şi jucători francezi de origine senegaleză!,  cum ar striga Borcea într-o şedinţă de comitet la ligă.

Galeriile stadionului

Din nefericire discuţia a fost confiscată de galeriile stadionului şi nu mai vedem pădurea de copaci. Tema statalităţii româneşti e victima războiului politic, irelevant şi trecător între pedelişti şi uselişti.  Dacă Năstase strîmbă din nas la UE pe tema dosarelor sale, atunci UE e viaţa şi adevărul. Dacă Antonescu se trezeşte brusc din somn şi tună şi fulgeră incoerent împotriva Comisiei Europene, atunci înseamnă că Barroso e un alt nume sub care se ascunde Dumnezeu. Din păcate, nu cred că vom ieşi vreodată din gîndirea asta pe spaţii mici şi nervoase, care dincolo de scandalul dintre „ai noştri” şi „ai lor” nu mai ştie nimic. Sau cînd vom ieşi, va fi prea tîrziu. Pe moment, Dragoş Paul Aligică, Alexandru Hâncu, Andrei Cornea sau Gelu Trandafir sînt doar nişte peremişti sau, chiar mai rău, nişte cîrtiţe useliste.

Exilul transilvan

Acum, la final de eşec, înaintea Reîntoarcerii, cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facă politicienii români, jurnaliştii şi forumiştii e să ceară scuze transilvănenilor pentru exilul forţat din ultimii 93 de ani, cînd au fost smulşi Europei şi tîrîţi într-o aventură ridicolă numită România.

Miza discuţiei

Repet, miza discuţiei nu sînt nici tîmpeniile lui Ponta, nici isteriile lui Antonescu, nici poeziile mitraliate ale lui Boc şi nici măcar anii de puşcărie ai lui Năstase. Astea-s nimicuri irelevante. Miza discuţiei e auto-guvernarea la români şi viitorul statului român (sau al statelor, că-s două – mai e şi Republica Moldova). E bine sau necesar să ne auto-guvernăm sau trebuie să-i lăsăm pe alţii să ne guverneze? Este necesar şi bun un stat românesc sau nu? Cine ar trebui să ia deciziile care ne guvernează viaţa de zi cu zi, politicienii români sau cei europeni? Cine ar trebui să decidă în materie de finanţe, buget, apărare, cultură, educaţie, sănătate, justiţie, externe, resurse naturale, limbă, teritoriu, economie? De cine ar trebui să fie aleşi cei ce iau decizii politice, de români sau de europeni?

Întrebarea ultimă

Şi pornind de la răspunsuri, să punem întrebarea centrală, întrebarea ultimă, de care multora le e frică: ce e mai presus, naţiunea sau individul? Ce aleg, destinul naţional sau destinul individual?  În 1918, alegerea a mers spre prima variantă. Asta a însemnat moarte prematură pentru mulţi (în două războaie mondiale, pe două fronturi), tortură, mutilare, sărăcie, eşec personal pentru şi mai mulţi. Am ajuns deja la concluzia, în editoriale, declaraţii publice, discuţii la bere, comentarii pe net, că maghiarii şi germanii sînt mai capabili decît românii în materie de guvernare, organizare, statalitate, economie şi altele. Ceea ce înseamnă că 1 decembrie 1918 nu a fost decît o greşeală, un moment în care destinul naţional a strivit cu aroganţă milioane de destine individuale, a milioane de români care ar fi trăit mult mai bine ca subiecţi ai unui stat german sau maghiar sau germano-maghiar, sub o guvernare aşa cum nu sînt românii capabili să aibă, corectă, competentă, dreaptă, eficientă.

Nu vedem pădurea de ciulini

O să vă rog să lăsaţi deoparte, măcar la acest articol, subiectul PDL versus USL, Băsescu versus Iliescu şamd. Repet, la scara istoriei şi la miza de care vorbim, astea-s nimicuri. Şi personajele, şi cearta dintre ele. Nu-s copacii de care nu se vede pădurea. Tocmai asta e surprinzător: că noi nu vedem pădurea de ciulini.

Întrebări

Reiau. Este România un eşec? Sînt românii incapabili să se guverneze? A fost 1 decembrie 1918 o eroare? Ce alegem, destinul naţional sau salvarea individuală?

Pe aceeaşi temă, cîteva link-uri utile:

Odă biciului

Est ist verboten (E interzis!)