Bleen si Blogary in viitor

Financiar vorbind, rămînerea mea la Blogary este imposibilă. De patru ani trag în disperare de proiectul ăsta. Nu se mai poate.

Blogary va rămîne online în măsura în care se vor găsi bani pentru plata hostingului.

Pluginul de fundraising costă în jur de 17 euro pe lună. Alte abonamente și licențe pentru aplicații sînt plătite pe o perioadă mai lungă, dar oricum ele erau relevante doar pentru partea de updatare a conținutului.

Conținutul site-ului va consta în preluări de pe În Linie Dreaptă și probabil articole scrise de Ducu Hâncu, dacă și cînd mai trimite.

Nu știu dacă se va ocupa cineva de administrarea comentariilor și conținutului online.

Cîteva precizări: nu scriu politică în timpul liber. Dacă aș scrie, n-ar mai fi timp liber, nu? Timpul liber încerc să mi-l petrec în moduri cît mai gratuit-relaxante, cu familia, cu prietenii,cu jocurile de strategie. Scrisul despre politică nu e un hobby. Jocurile de strategie sînt un hobby, berea cu prietenii e un hobby.

În ciuda a ceea ce se crede, scrierea unui articol (sau chiar mai multe) pe zi și administrarea unui site și a unor conturi de social media, tot ce înseamnă ocuparea unui spațiu public, nu-ți ia 47 de minute pe zi, îți ia 18 ore pe zi. Dacă e să vorbim doar în termeni de timp, nu și de ocupare a creierului, energie și nervi. Faptul că toate astea ajung în spațiul virtual sl al net-ului nu înseamnă că nu sînt făcute de oameni reali, în spațiul real, cu instrumente reale. Asta presupune un spațiu, întreținere, mobilier, chirie, PC-uri, curemt electric, internet prin cablu, telefonie mobilă cu internet și alte asemenea. Plus timp. Foarte mult timp. Din păcate, deși oi fi excentric, milionar nu sînt sigur, ca să pot susține toate astea din banii mei.

Le mulțumesc tuturor celor care au susținut Blogary pînă acum. Nu sînt mulți.

Iohapontas, filmul finalei prezidentiale din aceasta toamna

Ultimul sondaj INSCOP, din iulie 2014, comandat de Adevărul, are următoarele rezultate:

Din respondenții care au o opțiune (90%)

  • 66,1% îl preferă candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis iar 33,9% pe Crin Antonescu
  • 62,9% îl preferă candidat din partea PSD pe Victor Ponta iar 37,1% pe Mircea Geoană

Din respondenții care declară că merg la vot (66%)

  • 67,1% îl preferă candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis iar 32,9% pe Crin Antonescu
  • 65,9% îl preferă candidat din partea PSD pe Victor Ponta iar 34,1% pe Mircea Geoană

Din respondenții care ar merge la vot, excluzîndu-i pe cei care nu sînt hotărîți, în turul I ar vota:

  • 40,5% cu Victor Ponta
  • 29,0% cu Klaus Iohannis
  • 8,9% cu Mihai Răzvan Ungureanu
  • 4,1% cu Călin Popescu Tăriceanu
  • 3,2% cu Kelemen Hunor
  • 2,6% cu Corneliu Vadim Tudor
  • 2,5% cu Cristian Diaconescu
  • 2,1% cu Dan Diaconescu
  • 7,1% cu altcineva

Din respondenții care ar merge la vot, excluzîndu-i pe cei care nu sînt hotărîți și care ar vota ”altcineva”, în turul I ar vota:

  • 43,6% cu Victor Ponta
  • 31,2% cu Klaus Iohannis
  • 9,6% cu Mihai Răzvan Ungureanu
  • 4,5% cu Călin Popescu Tăriceanu
  • 3,5% cu Kelemen Hunor
  • 2,8% cu Corneliu Vadim Tudor
  • 2,6% cu Cristian Diaconescu
  • 2,2% cu Dan Diaconescu

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Iohannis ar vota:

  • 52,8% cu Victor Ponta
  • 47,2% cu Klaus Iohannis

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Iohannis ar vota:

  • 54,8% cu Victor Ponta
  • 45,2% cu Klaus Iohannis

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Antonescu ar vota:

  • 60,7% cu Victor Ponta
  • 39,3% cu Crin Antonescu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Antonescu ar vota:

  • 64,3% cu Victor Ponta
  • 35,7% cu Crin Antonescu

Din totalul respondenților, într-un tur II xu Ponta și MRU ar vota:

  • 58,3% cu Victor Ponta
  • 41,7% cu MRU

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și MRU ar vota:

  • 62,6% cu Victor Ponta
  • 37,4% cu MRU

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Predoiu ar vota:

  • 66,7% cu Victor Ponta
  • 33,3% cu Cătălin Predoiu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și MRU ar vota:

  • 67,9% cu Victor Ponta
  • 32,1% cu Cătălin Predoiu

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Cristian Diaconescu ar vota:

  • 67,5% cu Victor Ponta
  • 32,5% cu Cristian Diaconescu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Cristian Diaconescu ar vota:

  • 68,5% cu Victor Ponta
  • 31,5% cu Cristian Diaconescu

Concluzii:

Există doar două personaje politice care contează la prezidențiale: Victor Ponta și Klaus Iohannis. Restul sînt dust in the wind. Dacă Iohannis își pierde dreptul de a candida, pe motive de incompatibilitate, Ponta e președintele României și ar trebui să pupe picioarele ANI.

Ponta are mai mult succes la cei care sînt deciși să vină la vot. În schimb, candidații opoziției, cu excepția lui Cătălin Predoiu și Cristian Diaconescu, au mai mult succes la indeciși, la cei care ar cam sta acasă. E normal, electoratul dreptei e demobilizat și dezamăgit. Pe de altă parte, se vede cît potențial are Klaus Iohannis de a cîștiga votanți dintre indeciși. Acolo se joacă finala prezidnețială, pe acel teren, al indecișilor.

Sondajele au infirmat ”mitul” (în fapt, o intoxicare venită din partea dreptei) conform căruia Ponta ar fi plafonat pe la 40-45%. Din sondaje se vede că, în funcție de contracandidat, e plafonat între 52% și 68%. Abia aștept să văd mîine titluri mari în EVZ și pe crawlul B1-ului: Ponta DISPERAT! Intră să VEZI ce nenorocire HALUCINANTĂ a pățit! Nu poate obține mai mult de 68%!!!

Ponta poate fi bătut la prezidențiale cu trei condiții absolut necesare:

  1. Să candideze Klaus Iohannis
  2. Klaus Iohannis să aibă o campanie excelentă
  3. Ponta să facă erori mari sau măcar medii

De remarcat blocajul lui Predoiu, care nu reușește să crească nici măcar printre cei indeciși să meargă la vot. Asta arată că Predoiu e un om de partid, impus de partid și votat doar de alegătorii disciplinați ai partidului sau partidelor care îl susțin. E normal. Are notorietatea cea mai scăzută dintre toți, nu e cunoscut de cei mai puțin interesați de politică și nici nu are carisma necesară sau mitul sau temele care să atragă oameni din afara galeriilor politice. Cristian Diaconescu e în aceeași situație. Ca să parafrazez un celebru politician, încă președinte, Iohannis are cel mai mare potențial de creștere iar Predoiu și Diaconescu, cel mai mic.

În turul II decisivă e persoana candidatului, nu organizațiile. Partidele au putere limitată de a aduce oamenii la vot și sînt decisive în primul tur. Aici, la capitolul ăsta, Ponta, Iohannis, Antonescu și MRU stau ceva mai bine decît Predoiu și Diaconescu.

Jocul politic al toamnei e clar. Vom avea o finală Ponta-Iohannis sau, dacă Iohannis nu va avea dreptul de a candida, vom avea un cîștigător sigur, pe Ponta. Crin Antonescu, MRU, Predoiu și Cristian Diaconescu sînt în afara jocului prezidențial.

Cind sistemul de educatie minte

Ponta despre educație:”Trebuie să-i ajutăm pe cei mai puțin buni să fie mai buni. Școala nu trebuie să fie junglă în care doar cei puternici supraviețuiesc.” De ce ar încerca cei mai puțini buni să fie mai buni, dacă iau diplome și așa? De ce ar mai dori cei buni să fie buni, dacă oricum nu e nicio diferență și toată lumea ia diplome, indiferent de cît de bună e? Sistemul fabricilor de diplome, șpăgilor și copiatului îi lasă fără motivație atît pe cei buni cît și pe cei mai puțini buni. Nimeni nu mai vrea să învețe, că nu are de ce. Singura motivație e să furi, să înșeli, să copiezi. Adică să devii pesedist. Cred că ăsta e și scopul lui Ponta. Să transforme toți românii în pesediști. Un om care e învățat încă din copilărie și adolescență că soluția e minciuna, hoția și copiatul are toate datele necesare să devină pesedist. Ponta însuși a ajuns unde a ajuns prin furt și minciună, prin copiat și înșelătorie.

O diplomă furată nu-ți folosește decît în sistemul de stat. Cu cît mai multe diplome mincinoase va elibera sistemul de educație, cu atît va crește mai mult aparatul de stat. Sistemul privat cere aptitudini și competențe, sistemul de stat cere diplome. Astfel, statul va crește numărul bugetarilor, pentru a putea absorbi sutele de mii de absolvenți fără competențe dar cu diplome care ies anual din sistemul de educație. Vom ajunge ca jumătate dintre salariați să lucreze la stat, așa cum se întîmplă în Grecia.

Oamenii trebuie să primească note de trecere, diplome, locuri de muncă, case, ajutoare, pensii. De cînd se nasc și pînă mor trebuie să li se dea. Cu o singură condiție. Să ne voteze pe noi, socialiștii. Să ne dea puterea să luăm de la alții, să păstrăm pentru noi și să le dăm și celor care ne-au votat. Iar cei care muncesc, care vor să facă ceva, sînt furați la naștere pînă la moarte. Dacă nu pleacă în afară.

Dacă mîine Ponta se decide să dea 17 milioane de certificate de geniu tipărite peste noapte, înseamnă că în România trăiesc 17 milioane de genii? Dacă mîine primești o diplomă prin care se atestă că știi cît face doi plus doi înseamnă că automat știi cît face doi plus doi?

Să presupunem că mîine Ponta ne ia pe toți în barcă să ne treacă Dunărea. Dacă ne dă tuturor diplome de înotători fără să știm să înotăm și se răstoarnă barca, cum se salvează cei care nu știu să înoate? Se agață de diplome ca de colaci? Și de unde știi pe cine să salvezi dacă se răstoarnă barca? De unde știi care sînt cei mai vulnerabili, care nu știu să înoate? La urma urmei, toată lumea are diplomă de înotător, habar nu ai cine știe cu adevărat să înoate și cine nu. Dar dacă tu nu știi să înoți, cui ceri ajutor? Dacă îi ceri ajutor unuia care, ca și tine, nu știe să înoate? Cum organizezi oamenii în barcă în eventualitatea unei catastrofe? Cum organizezi operațiunile de salvare? În mod normal ar trebui să-i grupezi. Unul care știe să înoate lîngă unul care nu știe să înoate. Însă toți au diplome de înotători. Mai mult, toți au diplome de înotători de performanță. Cînd barca se răstoarnă te trezești că în grupul X sînt cinci oameni care habar n-au să înoate și se îneacă toți iar în grupul B ai șapte înotători buni, care șomează, că nu au nevoie să se ajute între ei. Dacă diplomele de înotător s-ar fi dat pe bune, știai cum să-i grupezi. Fiindcă diploma e o informație. Dacă informația e falsă, dacă conține o minciună, va naște un adevărat haos. Dacă chirurgul care mă operează pe creier a luat diploma de chirurg pe șpagă și relații? Dacă nu știe să opereze pe creier? Dacă arhitectul care a proiectat podul ăsta a luat diploma de arhitect fiindcă era văr cu un profesor sau fiindcă a dat șpagă și habar n-are să proiecteze poduri care nu se prăbușesc la prima rafală de vînt? Dacă șoferul din stînga mea nu știe regulile de circulație și nu recunoaște indicatoarele și intră într-o intersecție fără să aibă prioritate și din dreapta vine o mașină cu o sută la oră și intră cu botul chiar în mine? Diplomele nu sînt recompense. Nu sînt favoruri. Sînt informații vitale pentru societate.

Gîndiți-vă numai cît timp trebuie să piardă angajatorii din sistemul privat cu testarea potențialilor angajați, în condițiile în care nu poți pune nicio bază pe informațiile din diplomele eliberate de sistemul de educație. Gîndiți-vă cîte țepe au luat și iau și cît timp și bani pierd cu recrutarea. Angajezi pe cineva pe baza diplomei și îți dai seama că nu e bun de nimic. În România legislația muncii nu-ți permite să-l dai afară. Și uite așa stai cu el luni de zile pe cap, pierzi bani și timp numai fiindcă sistemul de educație minte. ”Ia-l! Angajează-l! Dă-i bani! E doctor în drept! Ce vrei mai mult? Ar fi bun chiar și de prim ministru, Doamne iartă-mă!”

[fundraiser_panel id=”62120″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]

Saptamina 7-13 iulie 2014

Votați articolul pe care îl vom promova săptămîna viitoare pe prima pagină a Blogary (în sliderul de pe pagina de home), pe conturile de Twitter și Facebook ale Blogary (inclusiv financiar).

Lovitura de stat, 3 iulie 2012, Dragoș Paul Aligică

Mai țineți minte?, 14 iulie 2012, Bleen

Articolul de promovat in saptamina 14 - 20 iulie 2014

  • Mai țineți minte? (14 iulie 2012, Bleen) (53%, 9 Voturi)
  • Lovitura de stat (3 iulie 2012, Dragoș Paul Aligică) (47%, 8 Voturi)

Total Votanţi: 17

Loading ... Loading ...

Acest articol-sondaj săptămînal ține loc și de forum offtopice. Puteți comenta orice vrea suflețelul vostru.

Principala arma de lupta impotriva corporatiilor

E libertatea economică.

Corporațiile nu sînt afectate decît în mică măsură de fiscalitate, restricții și birocrație. Au forță financiară, au resurse organizatorice și logistice să se descurce cu birocrația și fiscalitatea. Ba chiar au puterea să negocieze direct cu statul și să obțină facilități.

Micile afaceri nu au această capacitate. Nu pot negocia direct cu statul pentru a obține facilități, nu au forța financiară să suporte fiscalitatea ridicată, nu au forța organizatorică să se descurce cu birocrația și restricițiile impuse de stat la fiecare pas. Fiscalitatea și birocrația înseamnă resurse financiare, organizatorice, umane, de timp și energie blocate. O corporație are sute de avocați și personal administrativ dedicat care să se ocupe de birocrație, are forță financiară să suporte fiscalitatea ridicată, are capacitatea de a atrage bani din credite.

Birocrația și fiscalitatea afectează în primul rînd inițiativa, cei care vor să intre pe piață, și în al doilea rînd afacerile mici și medii deja existente. În fapt, marile businessuri și corporațiile sînt avantajate de restricțiile impuse de stat fiindcă acestea le elimină concurența potențială.

Fiscalitatea și birocrația păstrează status quo-ul și blochează concurența la marile businessuri și corporații, multe dintre ele aflate în relații privilegiate cu statul. Nu degeaba marii miliardari și marile corporații susțin stînga politică, socialismul, birocrația și fiscalitatea.

Am mai fi avut astăzi Microsoft, Apple, Amazon, Google sau Facebook dacă economia americană nu avea un grad ridicat de libertate? Ar fi avut forța aceste mici afaceri de garaj studențești să lupte împotriva giganților momentului, ca IBM, HP, Xerox sau Yahoo?

Este liberă piața în care noii veniți au accesul restricționat sau interzis?

Evident că piața nu e democratică și egalitaristă. Pentru a avea succes ai nevoie de capital, de resurse, de fler, de noroc, de știjnță. În unele domenii bariera de intrare pe piață e mai jos, pe altele e mai ridicată. Dar dacă mai vine și statul și impune bariere suplimentare și artificiale pe toate piețele, prin fiscalitate, birocrație și reglementare excesivă inhibă orice inițiativă, pietrifică piețele și, în timp, omoară orice concurență și chiar piața liberă.

Salariul minim obligatoriu si interdictia de a munci

Creșterea salariului minim nu înseamnă că statul dă bani. Înseamnă că ia locuri de muncă. Angajatorul are de ales între a plăti mai mult, inclusiv statului, și a nu angaja. Cel mai mult au de suferit tinerii și cei care fac muncile de jos.

Odată cu creșterea salariului minim crește numărul oportunităților de angajare interzise de stat. Astfel, deși angajatorul și angajatul au negociat, le este interzis să se semneze actele și să încheie contractul de muncă. Angajarea este, în fapt, interzisă.

Dacă angajatorul nu e dispus să plătească angajatului suma x pentru munca y nu o va face, chiar dacă statul îl obligă. Va încerca să găsească soluții alternative. Va renunța la activitatea respectivă sau o va pune în sarcina celorlalți angajați. Dacă nu îmi permit, economic vorbind, să angajez un om pe o anumită sumă, nu o voi face. Pe de altă parte, dacă un salariu e considerat prea mic, de neacceptat, nimeni nu-l va accepta. Dacă totuși cineva îl acceptă, înseamnă că e acceptabil și că acel cineva chiar are nevoie de banii aceia și e dispus să muncească pentru ei.

A interzice oamenilor să se angajeze pe un anumit salariu e ca și cum le-ai interzice copiiilor cu capacitate intelectuală sub medie să meargă la școală sau ca și cum ai interzice notele sub șapte. Dacă s-ar interzice notele sub șapte la școală, copiii care nu ar putea lua peste șapte, nu ar putea face școală. Ăsta e salariul minim: interdicția de a munci.

Să presupunem că un om trăiește din vînzarea coifurilor de hîrtie. Face coifuri de hîrtie și le vinde. Zece bani coiful. Dacă statul interzice cumpărarea de obiecte mai ieftine de un leu, deoarece este crud și nedemn, potențialii cumpărători de coifuri de hîrtie vor fi obligați să dea un leu pe coif sau să nu mai cumpere deloc. Însă un coif de hîrtie chiar nu merită un leu și mulți vor renunța să mai cumpere. Și uite așa, omul nostru rămîne fără un venit. Așa mic, cum era el, era un venit. Poate că omul nostru nu poate face mai mult. Nu se pricepe, nu are educația, capacitatea fizică și intelectuală să facă mai mult. E singura muncă pe care este capabil să o facă în acest moment al vieții lui. Poate că asta va face toată viața sau poate că la un moment dat va căpăta experiență și va învăța să împletească coșuri din nuiele și să le vîndă cu zece lei coșul. Dar nu va învăța nefăcînd nimic. Or, prin salariul minim obligatoriu, prin interdicția de a face anumite munci de slabă calitate sau cu cerere mică, oamenii care la un anumit moment în viața lor nu pot face mai mult sînt obligați să nu facă nimic. Angajatorii nu vor plăti mai bine acele munci. Vor renunța la ele.

Prin această măsură o întreagă piață, aceea a muncilor prost plătite, este scoasă în afara legii. Cu cît angajatorul este mai puțin dispus să plătească o muncă, cu atît e mai dispus să renunțe la ea. Dacă plătește puțin pentru ea, înseamnă că o consideră puțin importantă și în momentul în care este obligat, prin lege să plătească mai mult pentru ea, cît nu face, va încerca să găsească alternative și să renunțe la ea.

Dacă stai la terasă, bei bere, te uiți la Germania-Franța și ți-e lene să te duci pînă peste drum să-ți cumperi țigări, îi dai trei lei unui amărît care-și face veacul cu mici comisioane și îl trimiți după țigări. Aveți amîndoi de cîștigat. Tu faci un drum mai puțin și nu pierzi două minute din meci, el cîștigă trei lei. Nu-și face piscină din ăia trei lei, nu-și plătește chiria, poate că nici nu are unde locui, dar sînt trei lei de care își cumpără două pîini, sînt trei lei pe care îi ia, nu-i dă. Și atunci vine statul și vă interzice tranzacția. ”Domnule, e nedemn ce se întîmplă aicișa. Nu poți, porcule, să-i dai bietului om doar trei lei! E inuman. I-NU-MAN! Înțelegi!” Apoi, către bietul om: ”Azi e ziua ta norocoasă. Fii recunoscător! Te-am scos din foame. De azi, porcul ăsta care se uită la meci și ține cu Germania, evident, va trebui să-ți dea cinci lei dacă vrea să-i cumperi țigări. Cinci! Nu trei! Înțelegi? Cinci!” Porcul capitalist care nu vrea să piardă două minute din meci se gîndește dacă merită să dea atîția bani pentru două minute, cît durează să ia țigări de la tutungeria de peste drum. Trei lei merita, cinci lei e cam mult. ”Două minute? Hm… Garcon, las’ că-mi iau singur țigări. Tu stai cu mîna-n cur și mulțumește-i statului că teoretic ești mai demn și mai bogat cu doi lei și practic ești useless și mai sărac cu trei lei.”

O solutie pentru conservarea cladirilor vechi

A existat vreodată vreo propunere sau inițiativă a administrațiilor locale de cedare gratuită a clădirilor cu valoare arthiectonică, istorică și culturală către investitorii privați? Întreb fiindcă nu am urmărit subiectul cu atenție.

Astfel, clădirea este cedată gratuit unui investitor care se obligă să o restaureze după un plan prestabilit. În același timp, investitorul este scutit de plata taxei pe proprietate pentru clădirea respectivă pe întreaga perioadă a existenței clădirii în condițiuni bune. Clădirea poate fi vîndută sau închiriată mai departe. E decizia proprietarului, cu condiția păstrării acesteia în condiții bune și întocmai planurilor stabilite de autorități (arhitecți, istorici etc). Atunci cînd un terț cumpără clădirea preia și drepturile și obligațiile aferente.

Terenul rămîne în proprietatea statului. Dacă se întîmplă ceva cu clădirea, dacă arde sau se prăbușește, terenul revine în folosința autorităților locale fără ca proprietarul clădirii să aibă vreun drept asupra acestuia. Astfel, proprietarul va avea tot interesul să păstreze clădirea în bune condițiuni, atîta timp cît în lipsa clădirii pierde și dreptul de folosință a terenului.

Dacă sînt mai mulți doritori pentru o asemenea clădire, se face licitație. Dacă e doar unul, clădirea este cedată gratuit sau vîndută cu un leu, în condițiile în care, prin contract, noul proprietar se obligă să o restaureze fără să-i afecteze valoarea arhitectonică sau istorică. Clădirea poate avea orice destinație cu condiția să-i fie păstrate structura și aspectul.

Notă: Timp de o lună site-ul Blogary se află în refaceri și prefaceri. Va fi funcțional în toată această perioadă, însă va suferi tot felul de modificări și poate nici frecvența articolelor noi nu va fi foarte ridicată.

Brazilia si Germania

La campionatele mondiale la care s-au întîlnit Argentina cu Belgia și Germania cu Franța, adică în 1982 și 1986, Germania a ajuns în finală și a pierdut. Anul ăsta e foarte probabil să avem în sferturi Germania-Franța și Argentina-Belgia.

Apropo de Germania. Între 1966 și 1990, Germania a lipsit din finală doar în 1970 și 1978. A fost prezentă în toate finalele din Europa (1974, 1982, 1990). A avut trei finale consecutive, în 1982, 1986 și 1990. După al doilea război mondial, Germania a fost prezentă în cinci din opt finale pe teritoriu european (Elveția 1954 – cu Ungaria, Germania 1974 – cu Olanda, Spania 1982 – cu Italia, Italia 1990 – cu Argentina). A lipsit în Suedia 1958 (Brazilia – Suedia), în Franța 1998 (Franța – Brazilia) și în Germania 2006 (Italia – Franța). În finalele din Europa în care nu au jucat nemții, a jucat ori Franța, ori Brazilia, ori ambele.

Toate mondialele de pe teritoriu american au fost cîștigate de sud americani. 1930 – Uruguay (în Uruguay), 1950 – Uruguay (în Brazilia), 1962 – Brazilia (în Chile), 1970 – Brazilia (în Mexic), 1978 – Argentina (în Argentina), 1986 – Argentina (în Mexic), 1994 – Brazilia (în Statele Unite).

Singura națională care a cîștigat în deplasare în duelul Europa – America a fost Brazilia în 1958, în Suedia (cu Pele, Garincha, Didi).

Pe teren neutru e scor egal. Brazilia a cîștigat în Japonia/Coreea iar Spania a cîștigat în Africa de Sud.

Dacă se păstrează tradiția, campioana mondială de anul ăsta va fi sud americană.

O victorie a Argentinei sau Uruguay-ului pe teritoriu brazilian va fi considerată o tragedie națională, politică și economică. Dacă sînt scoși, brazilienii ori fac revoluție, fură cupa și împușcă oficialii și celelalte echipe pe stadion, ca chinezii și Vadim, ori fac tot posibilul să cîștige olandezii, germanii sau francezii.

Cred că pe lista marcatorilor Braziliei vom găsi și arbitri, și gherile marxiste, și pe Blatter (nume predestinat, adică un blat la comparativ – bine că nu-l cheamă Blattest). Cred că organizatorii vor face tot posibilul să scoată Argentina înainte de finală, cel mai probabil în semifinala cu Olanda, cînd autocarul Argentinei va fi arestat pentru viteză excesivă într-un blocaj din trafic. După două ore, jucătorii vor fi eliberați, mai puțin Messi care va fi reținut pînă după meci pentru niște verificări în pașaport și la apa de la genunchi. Olanda bate cu un gol al lui Van Persie marcat în minutul 97, în fața unei Argentine cu 3 eliminați și un băgat în spital. Arbitrul va fi britanic din Falkland supervizat de un brazilian. Chiar în timpul fluierului final, la 1-0 pentru Olanda, opt olandezi vor primi simultan galbene și roșii și vor fi suspendați pentru finala cu Brazilia. Finala se va juca între Brazilia și o selecționată a jurnaliștilor sportivi malaezieni și va fi comentată pentru întreaga planetă de comentatori TVR, ca să stingă lumea televizoarele din minutul 4 și să nu vază cele șase goluri din penalty și ofsaid. Olanda nu va ajunge la meci. Va primi o broșură cu greșeli de tipar exact pe rîndul cu data, locul și ora meciului și se va prezenta a doua zi la granița cu Columbia, în timpul unui schimb de droguri și dolari. Vor fi arestată întreaga delegație și trimisă în Olanda, împreună cu cartelul de la Medellin. În Olanda toată lumea va fi eliberată iar columbienii vor deveni un fel de mega image al Olandei sau pakistanezi ai Londrei.