De pe: Politeía
De doua sute de ani noi ne reformam si modernizam. Noi romanii am inceput sa ne reformam si modernizam de la Voda Caradja, care in afara de ciuma ne-a si legiuit, si fica lui domniţa Ralu ne-a si invatat cultura. Din nefericire, altii se modernizeaza fara declaratii si fara multe discutii, pur si simplu ei se adapteaza. Ei inteleg ca au nevoie de adaptarea societatii lor, timpurilor in care traiesc, cu greutatile si binefacerile contemporaneitatii lor. Si noi intelegem, declarativ. Toti merg inainte, unii mai repede, altii mai incet, noi declaram ca mergem inainte. Am progresat atat de mult cu reformele noastre ca am ajuns pe ultimele locuri din Europa, noroc ca exista si Albania.
Decalajul dintre imperativ, declarativ si operativ, poate lua decenii in Romania. Cand ne miscam si facem ceva, vedem ca trebuie schimbat pentru ca fondul problemelor s-a schimbat. Traim prea incet pentru timpul nostru, gandim prea incet si facem, cand facem, de mantuiala. Din cand in cand se trezeste un om de bine si zice si el cateva lucruri care au sens. Ce facem noi? Sau aruncam cu pietre pentru ca el ne arata adevaruri cunoscute care nu ne plac, sau il luam cu binisorul in soborul refractarilor pentru reeducare, si-l trimitem in strainataturi ca sa-i reformeze pe ei. Pe pasoptisti i-am trimis la Paris, astazi ii trimitem la Bruxelles. In nici un caz nu vom recunoaste ca noi ne dorim sa ramanem cum suntem, ca ne e bine, ne cunoastem asa de mult timp, de decenii, daca nu de secole.
Daca tot am inceput cu domniţa Ralu, atunci, stiti voi oare care au fost primele piese de teatru care s-au jucat in Romania la teatrul domniţei, langa Cişmeaua Roşie? “Hoţii” de Schiller si “Faust” de Goethe, ironie? Nu, umor negru!
“Ei se bat in spade;spadele se frang;
Ei se iau in brate,se smucesc,se string
Cand tatarul scoate o secure mica
Si lovind pe Preda, pavaza ii strica
Dar el cu maciuca astfel il lovi,
Incit deodata cazu si muri“
Ghiciti cine a scris asta si cand? Alta ironie? Nu, umor negru!
P.S. In acelasi sens dar altfel de la niku-elektricu’ cetire 
Salut pe toata lumea si multumesc pentru comentariile pe care le-ati avut. Consider totusi ca este nevoie de cateva precizari, pentru ca uni comentatori probabil nu au inteles acest text.
1. Textul nu este nici "bocet" si nici "doina" 🙂
2. Textul este un text "burlesc" (burlesque). adica o exagerare voita si ironica.
3. Fiecare cuvant din text este adevarat fara nici o exagerare
4. Balada lui Bolintineanu este o ironie adusa lui Preda si nu un elogiu, asa cum au crezut cititorii.
Il sustin pe Preda pana la un anumit punct. Cand manaci prea multe dulciuri dai de diabet. asta am avut de spus.
pentru detalii despre stil, aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Burlesque
Baieti cititi textele cum trebuie , "Madame Blogary" este un portal serios, cred!
suntem mereu în contratimp, începem mereu prea târziu și sfârșim prea devreme, fără perseverență
Good job, Theophyle! Să știi că azi Bolintineanu ar avea loc de veci la Cațavencu, poate și la (Ro)Mânia Mare 🙂
Ei se bat in spade. Spadele se frang! Plang. Ce gandeste tata? "-Tata, ia calul meu si du-te!"
Eu ştiu că, dacă mă doare ceva, nu încep să bocesc de propria-mi milă pe scara blogului ca să obţin compasiune. Mă duc la doctor, mă tratez, sau, dacă este ireparabil, mă duc să îmi cumpar un loc de veci şi cele creştineşti necesare marelui eveniment. E simplu. Că doar nu voi face din propria-mi suferinţa un subiect de dezbatere, nici chiar dacă jumatate din scara blocului (-1) s-ar îmbolnăvi simultan cu mine.
Observ că foarte mulţi blogheri au abordat un stil asemănător doinei, baladei, bocetului de înmormântare, blestemelor tradiţinale, etc, şi se produc în mod artistic pe scările propriilor bloguri. Câţi dintre ei credeţi că mai ţin minte numele candidaţilor din colegiul lor de la parlamentarele trecute? Câţi dintre ei credeţi că mai ţin minte numele câştigătorului? În schimb, toţi ştiu acum despre colegiul din sectorul lui Chiliman şi al lui Vanghele, care este, mânaţi fiind de compasiunea stârnită de bocetul convingător al lui Preda. Din punct de vedere artistic, recunosc ca e bun, dar dacă îl durea cu adevărat se ducea la doctor şi nu cerşea compasiunea publică. Se ducea, frumos şi civilizat, şi îşi exprima durerea în cabinetul doctorului Boc, iar numai dacă, după toate investigaţiile făcute la zi, constata că nu mai exista leac, ieşea pe scara blogului, nu să plângă, să ne spună ”fraţilor, e cancer, e metastază, nu se mai poate face nimic. Eu îmi caut de drum”,că nu îl opreşte nimeni, că doar PDL nu este o închisoare, sau o structură nedemocratică, şi nici cenzură nu este.
Tot asemenea şi cu blogherii nemulţumiţi. Să se ducă, frate, la alesul colegiului lor, indiferent din ce partid este acesta, să obţină o audienţă la el şi să îi ceară să îi scape de durere. Acesta este aparatul democratic prin care trebuie să treacă fiecare până să ajungă să îşi exprime durerea că năzuinţele lor au fost ”înşelate”. Pot scrie pe bloguri, apoi, că alesul colegiului lor este defect şi că nu îi scapă de durere. Dacă au şi un numar de înregistrare de la cabinetul alesului, cu atât mai bine.
Hai, recunoaşteţi că nu mai ţineţi minte numnele alesului din colegiul vostru, deşi vă doare cumplit că alesul altora poate fi Prigonel … 🙂
Aşa, şi? …n-am priceput dacă s-a dorit a fi doină sau bocet de jale, că baladă nu este sigur.
„When I am abroad, I always make it a rule never to criticize or attack the government of my own country. I make up for lost time when I come home. ”
Winston Churchill
Merge si la propriul partid, zic eu.